Talentatul domn Hellvig/ IOHANNIS SI TEZA INNOIRII CLASEI POLITICE CU CATUSELE DNA/ “Justitia independenta” in era Basescu/ DEMNITATEA INTERZISA. ARESTUL PREVENTIV, DENUNȚIADA SI TERFELIREA OMULUI/ De ce nu putem crede in PARTIDUL MONICAI MACOVEI?

26-02-2015 24 minute Sublinieri

Catavencii-188-08_25-februarie-2015-mic_3_pagenumber.001-1024x981sursa: Catavencii

Cu fiecare zi care trece înțelegem că Serviciul Român de Informații e copilul bătrîn al fostei Securități făcut cu noile comandamente ale democrației. E un copil instituționalizat prost crescut, care fumează, bea, fură, se poartă obraznic cu societatea civilă și trage de țîțe instituțiile majore ale statului. E, pe de altă parte, un copil necesar, care trebuie reeducat și reintegrat în societate cu toată blîndețea și ineficiența de care dispun procedurile libertății.

SRI a fost surprins de fotografiile zilei cu mîinile băgate pînă la umăr

în delirul mediatic al arestărilor. Toate comunicatele DNA care anunță noi capturi au sufixul publicitar “anchetă desfășurată cu sprijinul SRI”. Ca urmare, popularitatea celor două instituții crește în sondaje ca vezica unui băutor de bere, amenințînd piscurile dominate de Biserică, Armată și SMURD. Acest joint venture destinat să dezorganizeze rețelele de corupți și să bage la zdup, de-a valma, pe hoți și pe adversari, e construit însă pe neatenția legii, pe nebăgarea de seamă a instituțiilor însărcinate cu rigoarea, pe lipsa de vigilență și complicitatea clasei politice.

Are voie SRI să se amestece în anchetele penale? Să cităm dintr-un răspuns oficial pe care instituția îl trimite, cu semnătură și parafă, cuiva care a pus întrebări: “Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, activitatea Serviciului Român de Informații nu are o natură judiciară, cadrelor instituției fiindu-le interzisă, prin lege, efectuarea unor acte de cercetare/urmărire penală”.

Prin urmare, cercetarea în materia infracțiunilor penale îi este interzisă, iar SRI nu prea are voie să trimită către DNA, DIICOT sau Parchetul General informările pe care vedeam seară de seară la televizor că le trimite. Legea, cel puțin, interzice acest lucru, chiar dacă protocoalele semnate între SRI și aceste instituții o permit. Dar o să vedem mai jos și cum e cu aceste protocoale, pe care ar fi mai nimerit să le numim rute ocolitoare ale legii.

În afară de sesizări protocolare, SRI mai colaborează cu parchetele și pe înregistrări telefonice. Am lămurit în multe rînduri cum această producție de stenograme este ilegală, cum SRI ascultă oameni inocenți sau presupuși răufăcători fără ca acest lucru să fie prescris de vreo lege, și cum a căpătat această activitate permisiune pe șest, în baza unei hotărîri CSAȚ și a uneia emise de ANCOM, ambele fără putere de lege. Nu insist, căci e o poveste mai cunoscută ca “Ursul păcălit de vulpe”, vreau doar să avansăm cu vindecarea bolnavului împotriva voinței lui.

Cu ce ar trebui să se ocupe, de fapt, SRI?

Cu securitatea națională, bineînțeles. Legea 51/1991 zice că amenințările la securitatea națională a României sînt, în mare, următoarele: planuri și acțiuni care vor să suprime suveranitatea, unitatea, independența sau indivizibilitatea țării, provocarea de război sau război civil, înlesnirea ocupației militare străine, trădarea, acțiunile armate împotriva puterii de stat, spionajul, transmiterea secretelor de stat, subminarea instituțiilor, sabotajul, atentatele, acțiunile totalitariste și extremiste, terorismul, sustragerea de armament, contrabanda cu arme clasice și radioactive.

După cum se vede, nu reiese de nicăieri că schimbul de sms-uri dintre Cici Bratu și Ana Maria Topoliceanu, sau convorbirile pe iPhone dintre Ioan Niculae și Cruduța se pot încadra la amenințări la adresa securității naționale.

SRI persistă, totuși, în această confuzie și, încet-încet, la capătul a două decenii de reformare a serviciului, a ajuns azi să se substituie parțial organelor de cercetare penală. Faptele de corupție – presupuse sau reale – nu sînt amenințări la adresa securității naționale, fiindcă nu există nici o lege care să spună așa ceva. Cît despre protocoalele care o spun, ele au aspirații de lege, dar nu sînt altceva decît niște contracte între instituții. Faptul că au caracter de secret de stat și nu sînt accesibile decît persoanelor cu certificat ORNISS spune destule despre intenția SRI de a fugi de lumina legii. La celălalt capăt al tunelului stau legea 51/1991 și legea 14/1992 ca să amintească generalilor, procurorilor și politicienilor că serviciile secrete nu au competențe în zona judiciară și nu întreprind acțiuni de cercetare/urmărire penală.

Ca și cînd toate astea n-ar exista,

Comisia parlamentară de control asupra SRI, instituția cea mai autorizată de pe planetă pentru a cere socoteală Serviciului, joacă un teatru de păpuși scris și regizat de prim-adjuncții și adjuncții convocați la Parlament.

Între noi fie vorba, comisia e compusă din oameni aflați în mrejele secretului de serviciu, oameni deprinși cu munca informativă în dublu sens, unii foști ofițeri SRI, alții absolvenți ai diverselor colegii de apărare și informații, în fine, unii pur și simplu incompetenți. În fața acestei comisii – însărcinată, deci, cu supravegherea legalității –, generalii au înșirat prioritățile pe 2015 ale SRI. Iată ce preocupă acest corp de militari specializat în securitate națională:

– acțiunile de influențare a actului decizional la nivelul diferitelor instituții ale statului (adică acțiuni de corupție, care sînt de competența DNA);

– disfuncțiile economico-sociale care afectează grav calitatea vieții fiecăruia dintre noi (tot corupție, tot DNA);

– criminalitatea organizată transfrontalieră (competența DIICOT);

– fenomenul terorist și agresiunile cibernetice (care sînt, în sfîrșit, de competența SRI).

Prin urmare, prostirea societății se face prin chiar reprezentanții ei. De față cu supercomisia obedientului Georgian Pop, SRI se insinuează pe locul altor instituții și comite asta la vedere. Comisia Pop e prea proastă sau prea ascultătoare ca să bage de seamă această uzurpare de atribuții și competențe, iar copilul teribil și obraznic al puterii nevăzute, SRI, ocupă noi teritorii.

În același timp, SRI e o instituție vitală a statului român. Intrarea ei în legalitate, redesenarea ei structurală și operațională sînt obiective obligatorii. Semnalul tras recent de Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legilor Big Brother lasă SRI într-o situație de ofsaid legitimist, din care nu poate ieși decît prin schimbarea sistemului de joc.

Nu-l cunosc, arunc doar un ochi pe CV (cel de pe mdrt.ro) si observ: la 20 de ani, student in Stiinte Politice, este consilier parlamentar; la 21 coordonator de programe la Fundatia Soros; la 22 director de programe Institutul de Analiza Politica Cluj-cercetare sociologica (buna experienta pentru servicii); la 23 de ani este in paralel broker si ziarist (Sfera Politicii); la 25 deja consilier politic al vicepresedintelui liberal Horia Rusu; la 26 consilier al ministrului de interne Dudu Ionescu si tot atunci consilier al candidatului la presedentie, Mugur Isarescu (!). Cu asemenea antecedente, un an mai tarziu, in 2001 devine deja director general al Institutului de Studii Sociale (studii de piata, sondari, ma rog, alta experienta utila) iar in 2004, la 30 de ani, este parlamentar umanist (o sa-i placa la Gadea!). Dupa inca 3 ani este europarlamentar PNL iar Antonescu il face secretar general in 2011 si ministru al Dezvoltarii Regionale (minister cu multi bani pe mana, succesor al Elenei Udrea) in 2012. Printre picaturi, a mai facut niste cursuri de securitate la institutul George Marshall si, evident, Colegiul National de Aparare.

Impresii? Ce cariera fulminanta, ce ascensiune din frageda pruncie si cum mai sarea junele Hellvig din job in job in fiecare an. N-am dovezi dar pute de la o Posta a omul serviciilor de mic, un fel de MRU (probabil vor face pereche SRI-SIE)-un arivist propulsat in fruntea bucatelor pe baza diferitelor apartenente. Autor al celebrei axe Washington-Berlin-hellvigBucuresti, aparent impacarea verzei de Bruxelles cu tapul yankeu. Doar aparent. Bun de intors cu cheita de aliatii care apreciaza atat de mult SRI-ul, in contextul geopolitic atat de sensibil, etc, etc. Nu va place? Dar ce va asteptati de la Iohannis, alt parasutat in misiune…? O sa treaca de Parlament, n-am nicio emotie…Cateva intrebari…retorice:

-Cum poti ajunge la 20 de ani consilier parlamentar? Ce experienta/aptitudini te recomanda? Dar director de programe la Fundatia Soros la 21 de ani (probabil anul 2-3 de facultate), fara alte experiente din zona societatii civile?
-Cum poti ajunge consilier al candidatului la Cotroceni Isarescu la doar 26 de ani, fara sa ai experienta politica (sau dadea sfaturi…monetare?)? Ce il recomanda pe viitorul membru al partidului umanist peste cativa ani pentru a fi luat consilier al ministrului de interne Dudu Ionescu cam in aceeasi perioada? Cum de apare de nicaieri si este propulsat atat de rapid in…meritocratia romaneasca?

ps: Vezi ce baiat talentat din politica mai scrie editoriale prin Adevarul si incearca sa-i ghicesti viitoarea ascensiune. Am citit cateva marca Hellvig, m-am plictisit ingrozitor (doar corecte politic, “pe linie”), pana am realizat ca nu mesajul era important ci bonusul de notorietate oferit promitatorului autor. As paria ca primul interviu televizat al noului sef civil al SRI va fi la Digi 24. Postul echilibrat, profesionist, detinut de singura companie de cablu si telefonie mobila care cere CNP-ul viitorului posesor de cartela prepay, anticipand probabil trecerea victorioasa a legilor Big Brother cat de curand posibil…

Cristian Dogaru

L-am reascultat pe Klaus Iohannis în interviul de joi seara, când vorbea despre același ”guvernul meu”. Dacă aș lua doar exprimarea ca atare, aș putea crede că președintele României mai are scăpări de limbaj. Nu i le-ar reproșa nimeni. Numai că, tot interviul, Klaus Iohannis a evitat cu eleganță toate precizările și toate capcanele care i-au fost întinse, dovedind că înțelege perfect nuanțele cuvintelor și știe să le evite cu o eleganță pe care n-am întâlnit-o la predecesori. Asta înseamnă că și atunci când a folosit (pentru a doua sau a treia oară) formularea ”guvernul meu” știa exact ceea ce spune și exact asta gândea.

Exprimarea este oarecum colocvială, aproape neglijentă, poate chiar nepoliticoasă, dar arată un lucru extrem de clar. Că președintele își dorește un guvern al său, care să execute proiectele sale, care să nu prea aibă păreri, care să lucreze cu ”deutsche disziplin und ordnung” la indicațiile venite de la Cotroceni.

Omenește vorbind, dorința sa este de înțeles. Constituțional, ea este sau duce mai degrabă spre o aiureală. Guvernul României, conform Constituției modificate, nu poate fi în nici un fel al președintelui. De aceea, în Constituția României, după modificare, președintele nici nu poate schimba premierul ”guvernului său”. Cât despre o majoritate parlamentară a președintelui, despre ea n-a vorbit nici Klaus Iohannis și nici altcineva. Ar fi o prostie care ar face din politica românească o muzică interpretată pe o singură coardă întinsă la plezneală.

Acest ”guvern al meu”, atât de pomenit (și, poate, de visat) în declarațiile lui Klaus Iohannis mai are o hibă enormă. Una mare de tot. Vine de la banda politică numită PDL, vărsată cu dexteritate în ”marele PNL”. Cu fiecare zi care trece, cu fiecare arestare și dezvăluire scăpată pe ușile și ferestrele DNA-ului, politicieni și demnitari din fostul partid al lui Traian Băsescu se dezumflă și se descalifică.

Denunțurile lor, dezvăluirile procurorilor și ale zecilor de jurnaliști (fugăriți cândva de Sorin Blejnar și Elena Udrea) dovedesc că o mare parte din liderii marelui PNL (cei veniți din fostul PDL) sunt niște infractori oarecari. Multă lume a muncit din greu la dezvăluirea fraudelor comise în timpul regimului Băsescu. Și unii au avut de suferit. Ani la rând am scris despre cei din PDL ca despre o bandă politică. Nici mai mult, nici mai puțin. Ani la rând, România a fost dominată de un grup politic infracțional organizat. Și care a fost condus de la Cotroceni de Traian Băsescu. Direct sau prin intermediari, locotenenți și generali fideli. În această orchestrare infracțională complexă vedem acum că erau implicați și Daniel Moldoveanu, șeful comunității de informații, și Florian Coldea, și șeful ANAF, Sorin Blejnar, plus Elena Udrea, Alina Bica și mulți alții.

Abia acum încep să iasă la iveală câteva din sutele de fărădelegi făptuite de această bandă. Jurnaliștii mai vechi și chiar unii mai tineri știu despre alte mii de infracțiuni despre care nici procurorii și nici Klaus Iohannis n-au citit și nici n-au auzit. Geaba repetă Antena 3 despre aventurile lui Liviu Negoiță cu a sa consoartă de care se preface că a divorțat, geaba am scris până ne-am plictisit despre familia Gruia și despre toate aiurelile de la Sectorul 3, despre cele petrecute în sectorul 1 (devenit prin Andrei Chiliman și Vlad Moisescu mare susținător al președintelui Iohannis). Videanu până mai ieri autorul programului de guvernare al marelui PNL s-a oprit din redactare și a plecat la dubă. Altel s-ar fi înghesuit să re-apară pe scenă, ca și Varujan Vosganian, ca și Anca Boagiu sau ca Liviu Negoiță. Dar nu oriunde, ci tot în primele rânduri.

Banda politică din PDL, cu Pinalti și Gabriel Sandu, cu Elena Udrea și cu toți ceilalți încă n-a decontat nimic. Câțiva au fost arestați, șifonați nițel, iar restul, caracterizat de aceleași apucături, cu aceleași fapte la activ, se pregătește să pună mâna pe un ciolan în ”guvernul meu”. Klaus Iohannis se face că plouă, că nu-și aduce aminte de regimul Băsescu, de abuzurile, aiurelile, proiectele demente și jumulite ale guvernului Boc. Toată această circotecă politică împănată cu fraude și abuzuri numită ”regimul Băsescu” sau ”Boc-Băsescu” sau ”Udrea-Boc-Băsescu” încă nu a fost decontată nici politic și nici juridic. Încă nu știm câte din abuzurile regimului au fost dirijate de la Cotroceni (afaceri cu energie, asfaltări, restituiri de proprietăți etc) și câte au fost aranjamentele unor miniștri sau ale unor primari PDL sau ale unor sforari gen Popoviciu sau Ioan Oltean.

Amețiți de muzica succesului în alegerile prezidențiale mai că suntem gata să ștergem totul cu buretele. Ba Vasile Blaga vrea să ne vândă și fuziunea cu PNL ca fiind un mare success al unui strălucit proiect politic, nu o ieșire rușinoasă din scenă a unui partid care a ridicat infracțiunea la rangul de program cotidian. Și pentru meritele deosebite în timpul regimului Băsescu, el să fie răsplătit măcar cu funcția de președinte al Senatului. Iar ceilalți combatanți, cu dregătorii importante. Vorba șmecherului de mahala, au pus și ei umărul la câștigarea puterii!

Klaus Iohannis vorbește despre ”guvernul meu” fără să aibă o schiță a acestuia, fără să fi propus românilor un program și fără să știe câți mai rămân în picioare din fostul PDL. Dacă DNA-ul mai sapă încă puțin, jumătatea din PDL vărsată în ”marele” PNL trebuie încărcată în autobuze și dusă la Rahova pentru audieri. Și dacă ne gândim bine că dezvăluirile despre banii negri din campania electorală se înmulțesc cu fiecare zi, chiar trebuie să ne așteptăm la coloane de autobuze.

Asta ar duce obligatoriu la situația ca jumătate din ”guvernul meu” (cea venită dinspre fostul PDL ) să dispară înainte de a se naște!

  • Cristoiublog: 

Gîndul de duminică, 22 februarie 2015

Cînd Klaus Iohannis susține o aberație: înnoirea clasei politice actuale cu ajutorul cătușelor

Interviul luat lui Klaus Iohannis de Luca Niculescu pentru Digi Tv a avut la un moment dat şi acest dialog:

Realizator: Justiţie – de trei săptămâni, actualitatea internă e din nou ritmată de arestări, de condamnări. Cu ce efecte asupra credibilităţii clasei politice?

Klaus Iohannis: Eu cred că va creşte credibilitatea clasei politice, fiindcă aici avem foarte multe aşa-numite dosare grele, care acum ajung să fie lucrate şi acum se face lumină. Părerea mea, că după ce se termină, vom avea mai puţini politicieni cunoscuţi şi este loc pentru ceva ce se numeşte înnoirea clasei politice. Mulţi dintre cei pe care i-am văzut ani sau decenii la rând la televizor vor fi în altă parte sau vor sta acasă, în cel mai bun caz, şi se va face loc pentru noi lideri, noi politicieni, pentru o nouă credibilitate.”

N-aș fi tresărit la răspunsul dat de Klaus Iohannis dacă Teza sa despre înnoirea clasei politice prin cătușele de la DNA n-aș fi întîlnit-o, expusă cu zorzoane stilistice, la cîțiva deontologi pe care-i suspectez de a fi purtători de cuvînt ai SRI. Și anume că-n România clasa politică se poate transforma prin dosarele deschise de DNA politicienilor de la ora actuală.

Că activitatea DNA pare a sta sub semnul credinței că procurorii țin locul Istoriei ne-o arată șmecheria cu denunțătorii convocați să dea în gît liderii politici. Corupt nu e numai politicianul, dar și gușterul care l-a mituit, pentru a se îmbogăți. Mi se pare normal să stea la zdup și gușterul. Cum însă DNA vînează doar liderii politici, gușterii își cumpără libertatea și-și păstrează averea dobîndită prin furt, denunțîndu-i pe cei pe care-i vor procurorii.

Asumată și de Klaus Iohannis, teza pare luată din realitățile staliniste de pe vremuri.
Clasa politică veche, zisă și burghezo-moșierească, trebuie înlăturată prin trimiterea foștilor în lagăr.

Dincolo de acest aspect odios, teza e deopotrivă periculoasă și tembelă. Periculoasă, pentru că, din cîte se vede, DNA operează selectiv cînd vine vorba de politicienii care trebuie să meargă la pușcărie pentru a lăsa locul politicienilor mai tineri și mai curați.
Tembelă, pentru că nimeni nu ne garantează că noii nu vor fura și ei, o dată ajunși în locul celorlați. Cazul Sebastian Ghiță, ivit din credința că tînărul va face o televiziune mai corectă decît cea făcută de Sorin Vântu, scos din joc după principiul înnoirii prin intermediul cătușelor, ne arată că noul politician, venit în locul celui vechi, poate fi mai ticălos și mai prost decît celălalt. Se compară România Tv,  zisă și Căcănia Tv, cu Realitatea lui Sorin Vântu? Și Realitatea lui SOV manipula. O făcea însă cu inteligență, presupunînd un telespectator pentru a cărui manipulare e nevoie de efort intelectual. Televiziunea lui Sebastian Ghiță practică o manipulare primitivă, de Frizerie de cartier, presupunînd un telespectator, dacă nu idiot, atunci măcar beat mort.

Eu cred că înnoirea clasei politice e un proces istoric, în care sunt implicate alte cauze decît zornăitul cătușelor: refuzul alegătorului de a se lăsa mituit electoral, creșterea spiritului critic al cetățeanului, ivirea unei societăți civile puternice.

Principala cauză stă însă în ivirea și afirmarea unui cetățean conștient că politicianul e servitorul său, și nu invers, un cetățean care să ia locul alegătorului iobag de azi.

Dacă e o vorba de înnoirea clasei politice, trebuie să începem cu înnoirea Poporului Român.

Dvs ce credeți, ce-ar mai trebui pentru înnoirea clasei politice?

Gîndul de miercuri, 25 februarie 2015: Marți seara, la B1 Tv, Traian Băsescu n-a sprijinit-o pe Elena Udrea în războiul cu Florian Coldea

Din interviul luat de Cătălin Striblea lui Traian Băsescu, la care am am dat și eu o mînă de ajutor de pe margine (nu pot să nu constat inteligența lui Cătălin Striblea de a mă lăsa să-i pun întrebări lui Traian Băsescu, fără crizele de orgoliu pe care le-ar fi făcut un alt moderator, prostălău, conștient că în ultimă instanță  succesul emisiunii e succesul lui) întreaga presă a dat știrea despre Decretul deja semnat de Traian Băsescu pentru demiterea lui Florian Coldea, prim adjunctul directorului SRI. Nu întîmplător, după întrebarea abruptă, fără loc de întors, dacă s-a gîndit un moment să-l demită pe Florian Coldea, am revenit la chestiune cu întrebarea: De ce prim-adjunctul și nu directorul George Maior? Nu întîmplător, pentru că știam din Jurnalul Elenei Udrea că ea îl pîrîse pe Florian Coldea la Președinte și că acesta îi spusese că-l va demite pe General. Traian Băsescu a explicat că directorul trebuia demis de Parlament, fără să-și dea seama că avansa o explicație ciudată: Cum adică îl demiți pe prim-adjunct, pentru că nu-l poți demite pe șef?

Amîndouă întrebările, ca și altele, au avut menirea de a pipăi relația dintre Traian Băsescu și Florian Coldea.
Contrar a ceea ce s-ar putea crede din știrea cultivată de toată lumea cu Decretul, Traian Băsescu n-a confirmat măcar o miime din acuzațiile aduse de Elena Udrea lui Florian Coldea.
Dimpotrivă, din cîte mi-am dat seama, Traian Băsescu s-a străduit să evite și a evitat orice posibilă referire critică la adresa lui Florian Coldea:

  1. A minimalizat contribuția SRI la dosarele de corupție, ceea ce poate însemna o contracarare a campaniei de presă potrivit căreia DNA e Divizia Penală a SRI. În toate Spovedaniile, dar mai ales în Jurnal și în denunț, Elena Udrea îl prezintă pe Florian Coldea drept cel care face dosare penale pentru a-și atinge obiectivul – spune ea – de cucerire a Puterii în România. Reducînd rolul SRI la cel de simplu autor de informări de cîte două-trei pagini într-un Dosar de la DNA, Traian Băsescu a contrazis categoric acuzațiile aduse de Elena Udrea lui Florian Coldea.
  2. Spovedaniile, Jurnalul, Denunțul Elenei Udrea vorbesc de implicarea lui Florian Coldea în campania electorală pentru Președinție.

Unul dintre cele mai interesante momente ale interviului a fost cel în care i-am zis lui Traian Băsescu de Declarația sa din 31 octombrie 2014 de la Realitatea:
Marea bătălie este cine va fi președinte, pentru că unii îl susțin pe Ponta și alții, care știu că vor fi scurtați de cap cînd vine Ponta, din serviciu, îl susțin pe Iohannis.

Declarația confirmă cele dezvăluite de Elena Udrea în Jurnal. Și anume că Florian Coldea a fost autorul Operațiunii prin care Klaus Iohannis a ajuns președinte.
Știind asta, l-am întrebat pe Traian Băsescu dacă desfășurarea campaniei i-a confirmat Declarația din 31 octombrie 2014. Telespectatorii au văzut reacția lui Traian Băsescu: a negat vehement c-ar fi declarat așa ceva.
Norocul meu că luasem cu mine stenograma interviului din 2014. Cînd i-am citit lui Traian Băsescu spusele din 31 octombrie a rămas încurcat, motivînd că nu mai ținea minte. După opinia mea, ținea minte. Numai că recunoașterea Declarației ar fi însemnat confirmarea acuzațiilor aduse de Elena Udrea lui Florian Coldea.

De ce a ținut Traian Băsescu să n-o sprijine  pe Elena Udrea în războiul cu Florian Coldea? Vă imaginați ce-ar fi însemnat pentru Florian Coldea, care a ieșit destul de boțit din războiul cu Elena Udrea, confirmarea de către fostul șef al statului a acuzațiilor aduse de Elena Udrea? […]

Jurnalistul Cătălin Striblea a prezentat câteva concluzii după interviul pe care i l-a luat lui Traian Băsescu, marți, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, de la B1 Tv.

Iată concluziile postate de jurnalist pe blogul său:

„1. Traian Băsescu a spus clar că filajul de la Paris nu a fost efectuat de serviciile secrete. Confirmă astfel o ipoteză din piață potrivit căreia fotografiile au fost realizate de o agenție privată pentru unul din “clienții” Alinei Bica. Eu aș fi mai temperat. Sunt două părți care știu ce s-a scris în raport. Cea care l-a făcut și care, potrivit lui Traian Băsescu nu poate fi verificată, și Traian Băsescu. Cine să fi dat informația despre agenția privată în piață? Băsescu nu prea avea interes, căci a trebuit să recunoască că acționează pripit. SRI? Îi cade bine versiunea asta. Eu aș mai aștepta ca să știu versiunea corectă.

traian-basescu_elena-udrea_B1-TV2. Traian Băsescu nu îl atacă pe generalul Coldea. Deși îl poziționează clar în campania electorală. Acuzațiile sunt fine, mai curând niște mesaje către Coldea. Ceva de genul: “Udrea spune multe lucruri, eu te văd însă echilibrat, nu e nevoie să facem scandal”. Să fie Coldea atât de puternic încât să-i dea emoții președintelui?

3. Traian Băsescu nu-l atacă pe Iohannis. L-a scos din povestea cu Moldova, acolo unde eșecul este al unui președinte fără experiență. L-a scos chiar și din povestea cu americanii care nu au fost informați de numirea de la SRI. Nu are nevoie de un nou front de luptă acum. Nu știe relația actualului președinte cu serviciile și parchetele. De ce să te expui? Va fi timp suficient pentru lupte cu Iohannis. În momentul în care îl vom vedea pe fostul președinte atcându-l pe Iohannis vom ști că afacerea Udrea este încheiată.

4. La un moment Traian Băsescu a spus că a primit de la SRI un raport despre Codruța Kovesi, înainte de a o numi la DNA. Nu am realizat pe loc, dar acum mi se pare ciudat că nu a fost informat despre Alina Bica înainte de a ajunge la DIICOT, căci așa am aflat de la Comisia SRI.

5. “Principala mea grijă este Elena Udrea”. Președintele joacă pe o sârmă foarte subțire. Elena Udrea trebuie să știe că nu a abandonat-o. Ea este depozitara unor secrete uriașe. În același timp nu-și permite alte războaie. E posibil ca în timp să vrea ca Elena Udrea să iasă din ecuație.

6. Mi-e din ce în ce mai clar că oameni din servicii au jucat în campanie. Ceea ce este cel mai grav lucru cu putință în acest moment.

7. E neschimbat față de presă. Chiar și față de cei care l-au susținut masiv în 2012. Păcat”.

Istoricii se vor afla într-o mare încurcătură atunci cînd vor consemna rolul lui Traian Băsescu: să ia în considerare propriile susţineri, potrivit cărora el ar fi luptătorul împotriva fenomenului de corupţie, sau să constate ce spune justiţia, adică faptul că, sub conducerea lui, România a cunoscut cea mai mare corupţie!

Dacă numai în decurs de cîteva luni de cînd a plecat din fruntea statului, fenomenul corupţiei a ieşit la iveală într-un fel nemaiîntîlnit, cu miniştri arestaţi sau puşi sub acuzare, cu parlamentari aruncaţi după gratii sau cu oameni de afaceri denunţînd că au dat şpăgi uriaşe pentru campaniile electorale ale lui Traian Băsescu, nu se poate trage altă concluzie decît că fostul preşedinte a girat fenomenul de corupţie, fiind chiar, aşa cum spun mulţi dintre cei anchetaţi, beneficiarul direct al unor sume uriaşe de bani. Nu este o speculaţie a noastră, ci chiar mărturisirile unora dintre cei anchetaţi în mai multe cazuri de corupţie, făcute în faţa anchetatorilor!

De asemenea, oamenii cei mai apropiaţi de Traian Băsescu, cum ar fi Elena Udrea sau Dorin Cocoş, în favoarea cărora a intervenit chiar cu declaraţii publice, se dovedesc a fi mari păpuşari ai clanurilor de tip mafiot. Orice ar spune Traian Băsescu, faptele acestea se petreceau chiar sub nasul său, iar unele declaraţii, cum sînt cele legate de banii lui Cocoş, despre care ştia că sînt blocaţi undeva în Elveţia, arată limpede că nu-i erau străine mişculaţiile făcute de apropiaţii săi.

Toate aceste lucruri, cunoscute acum de întreaga opinie publică, arată că Traian Băsescu a girat cu funcţia sa, cel puţin în legătură cu apropiaţii săi, fenomenul de corupţie la nivelul cel mai înalt. Fostul preşedinte ar putea să spună că el nu a intervenit direct la anchetatori ca suspecţii de azi să fie protejaţi şi poate că aşa e, însă acest lucru nu-l absolvă de acuzaţia că sub domnia sa aceste fapte s-au derulat, căci numirile în funcţiile de conducere ale parchetelor le-a făcut dumnealui. Nu poate spune nici că n-a ştiut despre unele matrapazlîcuri ale apropiaţilor săi, întrucît presa din timpul celor zece ani de domnie este plină de tot felul de dezvăluiri care ar fi trebuit să-l pună în gardă şi să reacţioneze. N-a făcut-o, deci ar fi bine să-şi asume acum rolul de protector al corupţilor!

Cealaltă variantă pe care o vor avea în faţă istoricii este acea imagine de luptător vajnic împotriva corupţiei, pe care însuşi Traian Băsescu o supralicitează de cîţiva ani. Şi aici, Traian Băsescu are, în parte, o oarecare dreptate, căci sub domnia lui s-au făcut arestări şi condamnări spectaculoase, nemaiîntîmplate pînă la el, între care cel mai spectaculos caz rămîne cel al fostului premier Adrian Năstase.

Nici aici lucrurile nu sînt tocmai clare, căci presa şi opinia publică au sesizat deseori că astfel de puneri sub acuzare sau chiar condamnări s-au făcut aproape exclusiv din tabăra adversarilor politici ai lui Băsescu, ceea ce trezeşte mari suspiciuni! A folosi Justiţia ca armă împotriva adversarilor nu este nici pe departe un act de susţinere a dreptăţii, ci, mai degrabă, semnul unor abuzuri grave, specifice unui comportament dictatorial.

Traian Băsescu, acompaniat de un mare cor de ţuţeri, a clamat deseori isprava sa de a fi luat Justiţia din mîna politicienilor, însă percepţia publică rămîne aceea că a trecut-o sub controlul său! E de ajuns să citească cineva ce s-a scris în presă despre rolul lui Traian Băsescu în protejarea unor corupţi pentru ca toată tevatura cu independenţa Justiţiei să cadă ca un castel de nisip. Adevărata independenţă a Justiţiei, atît de necesară pentru însănătoşirea unei societăţi, înseamnă ca procurorii şi judecătorii să privească doar la probele dintr-un dosar, nu la persoanele despre care se vorbeşte acolo, altfel „independenţa” devine o vorbă în vînt, o retorică menită să dezinformeze opinia publică, un mijloc de dominare prin care adversarii cuiva sînt puşi la zid sau sînt obligaţi să închidă gura! Nimic altceva.

În mare încurcătură se vor afla istoricii cînd vor fi nevoiţi să lămurească fotografiile de la Paris ale Elenei Udrea cu Alina Bica, nu pentru a afla ce căutau acolo (căci nu e treaba lor), ci pentru a explica intervenţiile oficiale, de la pupitrul prezidenţial, ale lui Traian Băsescu pe această temă, cînd părea preocupat doar de autorul acestor poze. Anchetate şi arestate acum pentru milioane de euro şterpelite, cele două prietene apropiate de Băsescu îi creează probleme mari, care pot duce la un portret asemănător unui „cap” al fenomenului corupţiei. La fel şi Pinalti, Cocoş, Funeriu, Mircea Băsescu sau unul dintre gineri.

Iată de ce spunem că istoricii vor avea în faţă această dilemă atunci cînd vor scrie istoria acestor ani în care Traian Băsescu a condus România. Dar, înainte ca istoricii să se ocupe de trecutul lui Băsescu, s-ar putea ca procurorii să întocmească de pe acum documentele pe care se va baza toată construcţia istorică a epocii numite „regimul Traian Băsescu”.

Nu ştim care va fi titlul capitolului referitor la cei zece ani de domnie ai lui Traian Băsescu, însă, pe pielea noastră, ştim că această epocă a lăsat urme adînci, iar cicatricile nu se vor vindeca prea curînd. Mai ales că şi cei care-i urmează lui Băsescu nu par a fi altfel şi au început deja să ne împrospăteze rănile.

Constituţia Germaniei democrate (adoptată în 1949) începe prin a defini drepturile fundamentale ale omului. Apărarea demnităţii umane este primul articol al legii fundamentale a Germaniei: „Demnitatea omului este intangibilă. Este o obligaţie a tuturor puterilor în stat de a o respecta şi apăra“.

De abia în secţiunea a doua este definit statul: „Republica Federală Germania este un stat federal, democrat şi social”. Constituţia României începe cu definirea statului român. Articolul 1: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. De abia în capitolul II se definesc drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale. Păstrând comparaţia cu legea fundamentală a Germaniei, fără a avea pretenţii de specialist în drept constituţional, se poate constata o diferenţă esenţială: Germania aşază omul înaintea statului. România pune omul după stat.

Ţara noastră şi-a luat drept model Constituţia Franţei, care în prima propoziţie din articolul 1 consfinţeşte că:„Franţa este o republică indivizibilă, laică, democratică şi social”. Abordarea ierarhică are o bună reprezentare şi în cartea „Etica politică” a lui Mihai Manoilescu (el a fost, în 1940, ministrul de externe care „s-a prăbuşit pe masă leşinat”, conform mărturiei ministrului de externe italian, Galeazzo Ciano, când a văzut textul Dictatului de la Viena, care trasa noile graniţe ale României). În „Etica politică”, Manoilescu face o diferenţă subtilă, dar necesară pentru buna înţelegere, între patrie, ca valoare fundamentală, subsumând oamenii care alcătuiesc patria, şi stat –un instrument care serveşte patria, adică oamenii.

Manoilescu observă că statul este altceva decât patria, că patria nu este, ca statul, o instituţie care se lasă definită juridic şi care poate fi apărată prin coduri, că patria este o realitate subtilă şi spirituală, dar cu atât mai profundă, că statul se schimbă dupa regimuri, e supus criticii şi comite zilnic păcate ba chiar crime, că statul nu poate fi decât o valoare instrumentală, în timp ce patria constituie o valoare finală. Entitatea patrie e plasată deasupra entităţii stat. Să mi se respecte dreptul meu la demnitate. Cât despre demmnitatea celuilalt –  mă mai gandesc. Dacă ne considerăm cetăţeni ai patriei şi nu ai statului, ar trebui să empatizăm cu dreptul la demnitate al omului. Şi cred că fiecare e de acord cu acest drept. Doar că acceptul e unul foarte egolatru: să mi se respecte dreptul meu la demnitate. Cât despre demmnitatea celuilalt –  mă mai gandesc.

Ca să ne referim la realitatea fierbinte, e vorba despre toţi cei cărora astăzi, indiferent de faptele comise, nu li se respectă dreptul la demnitate umană. Dacă aceştia se fac vinovaţi ca mi-au atins demnitatea mea umană, prin gesturi, prin decizii, nu mă scuză nicio secundă ca eu să mă comport la fel. Constituţia României arată că nici pe departe nu am asimilat şi nu am înţeles ce înseamnă acest drept inalinenabil: demnitatea omului. E la fel de adevărat că România, care aşază, şi prin legea fundamentală, statul – instituţiile acestei structuri – deasupra omului, cultivă această atitudine: pentru mine demnitate, pentru ceilalţi dreptate fără demnitate. Declaraţiile celor aflaţi sub urmărire penală (fie ei în arest preventiv sau nu) confirmă o regulă a comunicării: adevărul depinde – nefericit, din păcate – de cine îl rosteşte. Elena Udrea nu spune neadevăruri despre condiţiile de detenţie. Dar i se refuză acest drept, pentru că a epatat cetăţenii statului cu luxul pantofilor şi al genţilor. În România, demnitatea omului este tangibilă, cu ajutorul statului. Pentru că, dacă ar fi contat, nimic din ceea ce se întâmplă nu s-ar fi întâmplat. Nici spitale nedemne pentru a trata românii, nici o educaţie care nu educă, nici spectacol dizgraţios cu cătuşe, care satisface statul şi oamenii statului.  Pentru că, dacă am înţelege ce înseamnă demnitatea omului, am fi în paradigma următoare: am susţine faptul că orice suspect, chiar şi Elena Udrea, trebuie judecat pentru fapte, în niciun caz umilit prin spectacole publice bine întreţinute de stat. Dar toate aceste nerespectări ale demnităţii omului sunt posibile din cauza legilor făcute chiar de stat, statul de care a profitat şi Elena Udrea. Efectul bumerangului.

Mi s-a făcut milă de Elena Udrea cînd am văzut-o cum, din mașina care o ducea spre arest, își arăta mîinile încătușate cameramanilor. Mă îndoiesc că voia să sfideze. Mă îndoiesc că mai voia să protesteze. Știa ce o așteaptă, știa și ce vor cameramanii de la ea. Le-a făcut pe plac, reușind să zîmbească. Nu și-a mai dus degetul la nas. Și-a sprijinit capul de geamul portierei întorcîndu-se obosită spre ea însăși, părînd convinsă că e o victimă.

Pe unii poate că imaginile acelea i-au încîntat, pe alții i-o fi mulțumit gîndul, vag mai curînd, că se face dreptate. Sper că sînt și unii pe care să-i fi încercat măcar o umbră de milă față de ea. De ce? Fiindcă, dacă ați urmărit cea spus în ultima vreme, Elena Udrea se crede o victimă. O țintă. Au trădat-o prietenii. Procurorii nu mai știu ce capete de acuzare să găsească împotriva ei, ca s-o bage în arest preventiv. Media o vînează fără milă. După ce Dorin Cocoș a început să spună povești despre ea, ca să scape, nu l-a acuzat de nimic. A început să recunoască ea însăși că știa despre banii dați de el pentru partid. Și-a adus aminte că are o parte din hotelul Grivița. A trecut de la denunțul împotriva lui Coldea, la denunțuri mai mici, dar poate mai profitabile. Încă n-a ajuns în faza regretelor. Se simte o martiră. N-a făcut decît ceea ce au săvîrșit și alții de care nu se leagă nimeni sau care își petrec arestul acasă pentru că au turnat-o.

Mila cu am privit-o în timp ce-și arăta cătușele mi-a trecut la gîndul că știa de zecile de milioane de euro șpăguiți de fostul ei soț, în timp ce bugetarilor li s-au luat bani din salarii. Și nu doar că știa. Făcea parte din guvernul care a tăiat din salarii, fiindcă era criză. Elena Udrea nu se simte vinovată de nimic. Cel puțin deocamdată. N-a simțit nevoia să se scuze că știa de șpăgile lui Cocoș. N-a simțit nevoia să le ceară iertare alegătorilor care au trimis-o în parlament că le-a folosit votul ca să acopere șpăgi și ca să primească ea șpăgi după ce a ajuns ministru. Logica ei e a cuiva care se revoltă că dintre toți cei care au călătorit „cu nașul” măgăreața a picat numai pe ea.

Băsescu îi laudă totuși în continuare cinstea și onorabilitatea. Cinstea hoțului revoltat că n-a fost prins decît el – ceea ce e o minciună! –, în timp ce alții zburdă în libertate. Onorabilitatea unui ministru despre care procurorii afirmă că au dovezi că a primit mită la minister în genți de voiaj?

Mi-a fost milă de Elena Udrea – și nu-mi pare rău – din cauza contrastului dintre zîmbetul ei inocent-trist și a cătușele care-i prindeau încheieturile delicate. După aceea, însă, mi-am adus aminte de unii dintre cei pe care-i cunosc și care au trecut prin momente de disperare fiindcă nu-și mai puteau plăti ratele la bancă sau ajunseseră să-i urască vecinii, că nu-și mai achitau angaralele, în timp ce Elena Udrea îi sfida cu vestimentația și cu accesoriile sale vestimentare și Traian Băsescu o susținea, spunînd că favorita lui a făcut avere înainte de a intra în politică. Nu înțeleg de ce Elena Udrea nu l-a chemat ca martor la DNA pe fostul președinte, s-o scoată din necaz cu autoritatea lui morală.

  • Gandul:

Florin Negrutiu: Băsescu la Udrea. Anul acesta, Dragobetele a picat într-o zi fără soţ

[…] Poate că, după ce dramoleta aceasta se va fi terminat, vom găsi timp să vorbim serios şi despre pârnaie. Pentru că ăsta este arestul în România: locul unde „te bagă jos”. Să ne înţelegem: vorbim de arest, locul unde sunt duse persoanele care nu sunt condamnate şi care se bucură teoretic de prezumţia de nevinovăţie. E atât de greu să le asiguri oamenilor ăstora o budă normală şi un duş cât de cât? Orice om, oricât de corupt este, trebuie tratat, în primul rând, cu demnitate. Apoi trebuie să-i fie demonstrată vinovăţia într-o sală de judecată.

Pot să înţeleg şocul doamnei Udrea în faţa WC-ului turcesc. Orice student care a trecut prin Grozăveşti a trăit oroarea faţă de şobolanii care ies din ţeava de scurgere. Orice pacient care a trecut printr-un spital de stat a suportat umilinţa jegului, inclusiv a celui uman. Aceasta este, din păcate, România. A spune însă, cum văd că susţin diverşi, că ăia din arest trebuie să crape pentru că noi avem mai întâi de renovat şcoli şi spitale este greşit. Nicio instituţie nu trebuie să-i umilească pe cetăţeni, să-i ducă la stadiul de udrea-arestsuboameni, să-i sufoce în jeg. Nici spitalul, nici şcoala, nici administraţia financiară, şi nu, nici puşcăria. În niciun caz Justiţia nu are de câştigat dacă-i sufocă pe oameni ca pe sardelele şi-i stoarce de vlagă până-i aduce într-o sală de judecată. Arestarea preventivă, o măsură excepţională, pare să fi devenit, din păcate, o sală de judecată în aer liber, în care arestatul defilează încătuşat, televiziunile îl petrec în alai de acasă până la zdup, iar seara la televizor un tribunal al poporului, format din analiştii neamului, dă verdicte definitive.

Despre asta a vorbit, marţi seara, şi Traian Băsescu, dar, vai!, atât de neconvingător. Omul care şi-a făcut un titlu de glorie din întărirea instituţiilor statului, în special a serviciilor de informaţii şi a DNA-ului, omul care ar fi putut avea azi cea mai mare legitimitate să vorbească despre neregulile din actul de justiţie, constată acum, când protejata sa este într-o situaţie dificilă, că arestarea preventivă bazată pe denunţuri tinde să devină „excesivă”. „Datorită presiunii pe procurori, că sunt multe dosare, parcă încep să se axeze prea mult pe denunţuri”, constată corect fostul preşedinte. O declaraţie gravă pe care însă puţini au considerat-o „ştire”, tocmai din pricina implicării afective a d-lui Băsescu. Acelaşi domn Băsescu mărturiseşte că a fost pe punctul de a decapita principalul serviciu de informaţii al ţării după fotografiile cu Elena Udrea la Paris, în baza unui simplu feeling. Adică la nervi. Din păcate, pe dl. Băsescu feelingul l-a stricat şi îndrăznesc să cred că-i va provoca şi mai multe neplăceri în viitor.

Lelia Munteanu: Dumnezeu îşi sună avocatul

Gigi îl denunţă pe Geo.

Gigi îl denunţă pe Geo. Geo pe Gina. Gina pe Gelu. Gelu pe Gicu. Gicu îl denunţă pe Vânătoriu. Vânătoriu îl denunţă pe Pescariu.

Pescariu îl denunţă pe Cocoş. (Pe cine mai denunţă Pinalti?)

Cocoş o denunţă pe Udrea. Udrea îl denunţă pe Băsescu.  Băsescu îl denunţă pe Dracul.

Dumnezeu îşi sună avocatul.

Jurnalistul Victor Ciutacu a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, de ce au schimbat unii jurnaliști de dreapta susținerea. 

“Hai să-i fac pe detașații în presă să nu mai doarmă. Statu’ de drept a luat de la Topoliceanu toate plățile facute prin CNI pentru propagandă, mascate în consultanță, monitorizări, producție. Și, imediat după, de la Registrul Comerțului, numele asociaților, că porecla-i comună: jurnaliști de dreapta. Acum întelegeți, oameni buni, de ce au schimbat lingăii clanța?“, a scris Victor Ciutacu, pe pagina sa de Facebook.

Aflu că Monica Macovei îşi lansează noul partid politic, duminică, de Ziua Mărţişorului, la Casa de Cultură „Preoteasa” din Bucureşti.  Noua formaţiune se va numi  PM10, care după explicaţiile doamnei Macovei se traduce astfel: M – vine de la modernism, merit, muncă, 10 vine de la cele 10 porunci din decalogul de la prezidențiale, porunci pentru clasa politică”.

De la bun început trebuie să afirm că acest nou partid nu are nicio credibilitate. Se vede de la o poştă că este o creaţie în laborator a diferitelor agenţii de publicitate şi de strategie care lucrează pentru doamna Macovei. Cât de naiv trebuie să fii ca să nu vezi  că „M” vine de la „modernism, merit şi muncă” dar şi de la Macovei? Pe româneşte, aşa cum zice românul, noul partid se cheamă cele 10 porunci ale lui Macovei. Nu sună prea modern, nu? 

Nici nu trebuie. Pentru că Monica Macovei nu are nicio legătură cu modernitatea. Şi aici amintesc doar câteva din legendele create cu grijă de online în jurul ei şi de realitatea aferentă lor:

1)  Monica Macovei este portretizată drept un pol independent în politică, un „singur împotriva tuturor”, gen. Fals.Monica Macovei a jurat credinţă partidului comunist (vezi documentul de mai jos) ca procuroare în 1982, încadrându-se de bună voie într-un sistem represiv. Reamintesc că în 1982 părintele Gheorghe Calciu era deja de trei (3) ani la închisoare pentru că s-a opus făţiş regimului pe care doamna Macovei jura să-l apere. În cei opt (8) ani scurşi până la căderea partidului, Monica Macovei nu a deranjat sistemul comunist nici cu un fir de păr.

După 1990 s-a folosit intens de Partidul Democrat Liberal, adică cealaltă jumătate a sistemului „cu interese economico-financiare transpartinice și ilegitime” ( FSN) pe care azi îl denunţă. Doamna Macovei este AZI europarlamentar european pentru că a candidat pe poziţia a 2-a pe listele PDL, partidul lui Videanu, Blaga, Flutur, Berceanu şi la vremea respectivă, Elena Udrea.

2) Monica Macovei luptă pentru oameni şi drepturile lor. Fals. În momentele în care dreptul la proprietate şi liberă circulaţie era călcat în picioare la Pungeşti, europarlamentarul român tăcea mâlc în Parlamentul European în timp ce colegi străini (!)  luau atitudine împotriva abuzurilor statului român. Mai mult, singura ei poziţie publică pe subiectul abuzurilor a fost jenantă, autistă de-a dreptul. (aici textul). Şi tardivă: după două SĂPTĂMÂNI de mailuri din partea protestatarilor de la Pungeşti.

Doamna Macovei a susţinut şi susţine adoptarea Legilor Big Brother, care dau puteri nelimitate Statului în raport cu cetăţeanul şi îl consideră infractor „apriori”.

3) Monica Macovei vrea să pună în practică o separare reală a Bisericii de Stat. Fals. De fapt doamna Macovei se foloseşte de concepte pur religioase precum cele „10 porunci” şi atacă doar Biserica Ortodoxă. Ce este „modern” în a „porunci” clasei politice?

De altfel, doamna Macovei s-a dat recent de gol când a propus adoptarea legilor Big Brother prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), deşi aşa ceva este ilegal şi imoral. Vă daţi seama, odată ajunsă la putere, ce ar mai putea „porunci” doamna Macovei să se legifereze?

mmPoate căsătoriile homosexuale? Acum doamna Macovei este mai reţinută pe subiect, pentru că i s-a transmis că în România încă lumea nu e convinsă, dar mi-amintesc când îi susţinea pe faţă „Dragii ei prieteni din mişcarea homosexuală.  Tot în trecut, doamna cu poruncile făcea parte din Intergrupul LGBT din Parlamentul European. Doamna Macovei recunoştea pe-atunci că a făcut trafic de influenţă: „Am sprijinit apoi, în calitate de ministru al justiţiei, desfăşurarea Paradei Gay din 2005, deşi la început primarul Bucureştiului refuzase să aprobe acest lucru. L-am sunat chiar eu pe primar. Acum, în România rămâne de realizat şi legiferarea uniunilor între persoanele de acelaşi sex”.

Mai târziu, doamna Macovei s-a schimbat şi-n privinţa avorturilor. Fosta ei colegă, Renate Weber, o acuză că a primit bani pentru a elabora rapoarte pro-avort şi apoi s-a răzgândit.  De ce s-a răzgândit? Pentru că nu se potrivea cu noua ei imagine ce se construia cu migală. Chiar aşa, noua ei formaţiune s-ar putea chema şi Partidul Hotnews, nu-i aşa?

4) Monica Macovei vrea libertate economică, o influenţă cât mai mică a statului în economie. Fals. Doamna Macovei nu a scos niciun cuvânt, timp de 25 de ani, despre trecerea din patrimoniul de stat în cel de privat, pe ochi frumoşi, a unor active şi imobile de milioane de dolari. Amintesc aici de doar de modul în care susţinătorul domniei sale, Gabriel Liiceanu, a primit moka de la amicii Pleşu şi Iliescu, editura Politică, azi Humanitas. Curat liberalism, nu?

Pe plan extern, viziunea doamnei Macovei e simplă şi iar n-are nicio legătură cu modernitatea: capul ce se pleacă, sabia nu-l taie. Discursul său aduce cu era colonialistă, nu cu secolul XXI, al oamenilor liberi.

Ceea ce nu ştie doamna Macovei însă, ca şi majoritatea publicului ei, e continuarea proverbului amintit mai sus: „dar nici soarele nu-l vede”. 

Despre legionari se spunea în popor, cu mai multă sau mai puţină dreptate, că voiau să guverneze cu crucea într-o mână şi pistolul în cealaltă. Cumva, doamna Macovei îmi transmite ideea că vrea să guverneze doar cu pistolul. Crucea ei e FAKE şi ascunsă sub o tonă de machiaj. Ca şi adevăratul său chip.

*

*


Categorii

Articolele saptamanii, Justitie, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Talentatul domn Hellvig/ IOHANNIS SI TEZA INNOIRII CLASEI POLITICE CU CATUSELE DNA/ “Justitia independenta” in era Basescu/ DEMNITATEA INTERZISA. ARESTUL PREVENTIV, DENUNȚIADA SI TERFELIREA OMULUI/ De ce nu putem crede in PARTIDUL MONICAI MACOVEI?

  1. O parere de aceasta carte :http://www.librarie.net/p/175218/Pseudostiinta-medic-deconspira-coruptia-din-spatele-industriei-medicamente-Ben-Goldacre

    Tot mai promovata,desi citind prin carte(recent am primit-o) nu mi se pare atat de “tulburatoare”,dimpotriva…

    Iar ca intrebare:credeti ca merita ca om care vrea sa studieze individual(fara ca cerintele meseriei sa-i ceara asta) sa citeasca o parte din operele lui Culianu? Am devenit interesat dupa ce am intalnit referire la anumite opere ale sale(“Renasterea si magia”,”Gnozele dualiste ale Occidentului”) in “Zeul tolerantei” si “Literatura in lumina ortodoxiei” .Credeti ca pot afla lucruri interesante citind-ul pe acest autor?

  2. Securtatea comunistă a creat şi întreținut teroarea şi frica, slugărnicia şi obediența, a stins curajul mărturisirii şi luptei cinstite în sufletele celor ce nu aveau puterea să dea totul pentru dreptate, cinste şi libertate, a ucis valoarea, a mutilat omul.
    Serviciile sunt iarăşi ce au fost. Frica iarăşi stratifică clasa politică. Suspiciunea iaraşi macină şi distruge.
    Se simte iarăşi amenințarea din umbră, teroarea.
    În numele cui şi în ineresul cui, toate acestea ? . Nu se simte şi nu se vede justiția independentă. Se simte şi se vede a fi instrumentul şi executantul celor din umbră.
    E clar că România a fost jefuită de sus în jos şi vândută de cei ce trebuia să nu facă exact ce au făcut şi că bălegarul, oride unde l-ai apuca se ridică cu totul, de la un capăt la altul. Denunțurile par a fi condiționate şi contolate. Exact arestul preventiv o spune.
    Politicul, nu se îndrepta spre dreptate, cinste, libertate şi valoare, ci spre puterea din umbră, unde nu riscă nimic şi pot fi la adăpost.
    Băsescu este în continuare jucător. Se va vedea dacă ghilotina dorită şi instalată de el spre a-şi regla conrurile, îi va lua şi lui capul.
    Oricum, piesa ce o joacă în preajma Elenei spune multe. Elena e “puternică” în secrete periculoase, şi se ştie ea însăşi puternicâ în acestea.
    Nu degeaba am văzut-o atenționând cu degetul şi cu nasul.

  3. Da, periculos jocul tuturor serviciilor românești și al unor politicieni. Și cel mai periculos este, că joacă, neținând deloc seama de stăpânul lor adevărat, pe care tb ca să-l slujească: cetățeanul român. Iar contextul internațional și timpul pe care-l trăim, nu mai permit, ca jocul acesta să continue, fără a atrage după sine consecințe grave la adresa cetățeanului român. Nu este vorba de nicio înnoire a politicianului român, dar tb ca să fie o înnoire a noastră a tuturora, precum a fost cea a ninivitenilor.
    Iar vodă se cam plimbă prin lobodă, tot pe banii noștri, precum înaintașii săi …

  4. Discursul de la min. 3,00 spune tot.

    Bleahh…oscilez intre sila si stanjeneala.

  5. “Dl preşedinte are un plan. Sper să fie unul bun. Dar va fi aşa numai dacă noi, ceilalţi, îl ciocănim pe toate părţile. Altfel, presimt că boala preşedinţilor români, infailibilitatea şi superbia, îl va lovi şi pe neamţul nost’.”

    Nu cred ca Iohanis are vre-un plan. El este doar un executant, un alt “presedinte” sub acoperire.

    Cat despre votarea lui Helvig la fel cum se vota pe vremea lui Ceausescu, probabil ca a fost o parte din pretul pe care l-a platit PSD-ul in speranta ca SUA si UE ii vor mai lasa la putere si ca, probabil, politia politica straina, pardon DNA-ul, le va “pierde” o parte din dosare.

    Este dea dreptul jenant sa vezi atata slugarnicie la varfurile politice ale unui stat. Nici macar demisia n-ar mai putea spala o asemenea rusine.

  6. [,,,]
    „Eu vreau să schimb totul!”, scrie Klaus Iohannis în cartea sa „Pas cu pas”.
    Totul, însemnînd, probabil, în viziunea unui scriitor neofit, nu doar politica, ci şi traiul românilor şi toate feţele corupte, care şi-au făcut sfertul de veac de teroare şi nesimţire la cîrma fără timonă a Ţării.
    Dacă vreţi cu adevărat să vă exercitaţi dreptul la schimbare, începeţi cu latura socială şi etică, domnule preşedinte! Daţi-i afară pe toţi duşmanii Patriei Române! Creaţi locuri de muncă, măriţi umilitoarele salarii şi pensii ale românilor, eradicaţi sărăcia, eliminaţi ilegala taxă radio-tv, încasată de trei-patru ori cetăţeanului, electrificaţi satele şi gospodăriile României, care încă mai orbăcăie în întuneric.
    Daţi-i afară din Ţară pe bancherii care sfidează naţiunea română, bancherii-cămătari care au abuzat în mod revoltător milioane de români, stîrpiţi reţelele de crimă economică, daţi afară din Ţară exploatatorii, corupţii, gangsterii, deviaţii-sexual care nu se adaptează credinţei milenare a poporului şi conceptelor sănătoase de viaţă ale românilor, daţi afară afacerile murdare ale corporaţiilor americane şi redaţi suveranitatea României!”
    […]
    “De-a lungul sfertului de veac am avut preşedinţi, guverne, centre de poliţie politică, centre de şantaj şi de tîrg cu agenţii străine, căpuşate de duşmani ai Ţării, care au implementat poruncile externe, menite să distrugă românismul şi valorile sale tradiţionale. Tot la porunca acestora Biserica Ortodoxă Română a fost şi este tot timpul atacată şi trimisă în derizoriu. Se doreşte cu tot dinadinsul şi se încearcă şi acum îndepărtarea românilor de credinţa lor milenară.”
    [,,,]

    Sursa: http://www.art-emis.ro/editoriale/2766.html

  7. Pingback: CAZUL ”SANTAJISTEI” MARIANA RARINCA. Cum arata ”JUSTITIA” parteneriatului DNA-ICCJ: AREST PREVENTIV prelungit si nejustificat, AGENTI PROVOCATORI, INTERCEPTARI TELEFONICE pentru o FAPTA INEXISTENTA. TRAIASCA MCV-UL! | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Scandalosul caz al unei arestari abuzive, urmata de achitare: MARIANA RARINCA versus judecatoarea LIVIA STANCIU. Cum arata ”JUSTITIA” parteneriatului DNA-ICCJ: AREST PREVENTIV prelungit si nejustificat in urma unui ordin-denunt, AGENTI PROVOCATORI, IN
  9. Super-talentatul Hell-vig a absolvit facultatea in 1997, iar in perioada 1998-2000 a fost, pe rând, consilier politic al fostului vice-președinte PNL Horia Rusu și al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum și consilier al candidatului la președinția României Mugur Isărescu.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_Hellvig

    https://www.stiripesurse.ro/adevarul-despre-cum-l-a-executat-eduard-hellvig-pe-florian-coldea_1174442.html

    „Ajungem la PNL, partid istoric, puternic, care îl bagă acum în curte Hellvig și Iohannis pe dl Rareș Bogdan ca să le ia și partidul. Acum îl intreb pe dl Rareș Bogdan și pe Hellvig: ați făcut cumva vacanțe împreună? Întreb, nu că ar fi vreo legatură între SRI-Realitatea, SRI-Rareș Bogdan-Iohannis”, a declarat Dragnea.
    https://www.capital.ro/liviu-dragnea-s-a-infuriat-atac-devastator-la-adresa-lui-rares-bogdan.html

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare