Schitul PRODROMU ar putea deveni PRIMA MANASTIRE ROMANEASCA a Sfantului Munte

Ramane un gust amar insa din asocierea acestei vesti foarte bune cu “grupul ecumenic de rugaciune” si cu Camera Deputatilor. Nadajduim totusi sa nu fie vorba de alte conotatii sau de implicarea vreunui compromis in schimbul acordarii statutului de manastire, macar atata vreme cat duhovnicul Prodromului ramane Cuviosul Gheronda Iulian Lazar…

Iar apropo de cele 3 milioane de Euro pentru “amenajarea partii de Nord a cladirii”, sa nu uitam ce aflasem de la celalalt mare duhovnic si fost staret al Schitului, vrednicul de pomenire Parinte Petroniu Tanase:

„Toate înlesnirile şi binefacerile acestea nu se potrivesc cu viaţa călugărului”, spu­nea el odată despre primenirile şi moder­nizările monahismului. „Ele sunt pentru odihna trupului. Şi acolo unde e odihnă nu poate să sălăşluiască şi frica de Dum­nezeu. Monahul trebuie să-şi înduhovnicească trupul ca să semene cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu (Cuvântul) era în trup, dar trecea prin uşile închise. De asta fuge mo­nahul din lume, ca să-si întărească duhul – nu trupul -, să moară faţă de aproape­le său şi să nu-l judece întru ceva. Pentru că nu poţi osândi decât ceea ce vezi. Fugi dară de lume ca să n-o osândeşti pe ea şi nici să te osândeşti pe tine în felul acesta”.

„Monahul fuge de lume avva, dar acuma aleargă lumea la monahi!”, i-am spus eu atunci.

„Da. A început să vină du­hul acesta lumesc peste mănăstiri şi chiar şi aici, în Athos”, a mai zis el cu amărăciune.

Imi spusese altădată, când l-am întrebat ce si-ar dori mai mult la vremea aceea, ca ar vrea… să nu mai fie drumuri în Sântul Munte! Să revină iar la cărările şi liniştea timpurilor pe care le găsise în Grădina Maicii Domnului!

„Atuncea ple­cai lunea, pe jos, cu mularul (catârul) la Karyes pentru cele trebuincioase schitului si te întorceai marţea ostenit la fraţi, dar neimpraştiat în rugăciune! Acuma te urci în maşină si într-o oră eşti în Careia. Nici n-ai timp să-ţi faci pravila pe drum, cum o făcea sfântul Athanasie! Pe vremea aceea dacă vedeai obraz de om în cale te opreai pentru binecuvântare si cuvânt de folos. Astăzi n-apuci să ieşi din schit şi te-ntâlneşti cu un grup de mireni. O fi ceva folos şi din aceasta, mai ales pentru mireni, că Dumnezeu şi pe cele rele le poate întoar­ce înspre bine, numai să nu fie mai mare pierderea!”.

„Nu iubiţi lumea, nici pe cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iu­birea Tatălui nu este în el” (I Ioan 2, 15). Iar gheronda nu s-a lipit nicicând de cele trecătoare ale lumii, ci a iubit truda mai mult decât odihna. Si obştea a înţeles si a văzut că el ştia calea Domnului; de aceea l-a si urmat în toate.

N-a avut de la cine învăţa cele ale lui Dumnezeu avva Petroniu, căci în viaţă nu i-a fost dat să ucenicească pe lângă vre­un bătrân îmbunătăţit. Dar l-a înţelepţit Dumnezeu şi a iubit cărţile si a făcut cele scrise în ele de Sfinţii Părinţi, păzindu-şi sufletul de prihană. Şi, având inimă cu­rată – că nu cunoştea vicleşug cugetul său – lui Dumnezeu i-a plăcut cele ce a făcut, căci a rămas în toată petrecerea sa pămân­tească nematerialnic şi dispreţuind avuţiile. Pentru aceasta n-a primit nici cele două milioane de dolari pe care le-a ofe­rit George Becali, spre refacerea arsanalei Prodromului, spunând că

„nu aceasta este treaba călugărului, ci a sta de vorbă cu Dumnezeu! Că dacă monahii se vor lipsi de rugăciune şi vor începe a zidi piatră, duhul va duce de la ei şi vor rămâne… de piatră“!

Şi de vor ridica arsanaua,

„mai pe urmă le va trebui să meargă la pescu­it” (bineînţeles că pentru hrana schitului), iar apoi „corabie mai mare le va trebui şi rugăciunea se va duce de la ei! Toate aces­tea sunt vicleşuguri ale diavolului, care seamănă răul prin multa înlesnire, ca neghina printre spicele de grâu. Să nu dorim lucruri din cele lumeşti în locul celor ale sufletului, că ne vom lipsi astfel de amândouă. Când trăieşti având bani asupra ta, Dumnezeu nu-ţi mai poartă de grijă. Şi să ştii frate că dracul n-a biruit niciodată pe cineva prin sărăcie!“.