“STATUL SOCIAL”, un mit in Romania: PARALIZATILOR, CANCEROSILOR si altor bolnavi grav li se refuza ingrijirea la domiciliu de catre CNAS
- Jurnalul/ Carmen Preotesoiu: Statul român le refuză dreptul la asistenţă medicală
Deşi sunt paralizaţi, diagnosticaţi cu boli grave şi au plătit o viaţă asigurările de sănătate, CNAS spune “nu” când cer îngrijiri la domiciliu.
În România, statul încă se mai joacă cu vieţile oamenilor. Îi batjocoreşte până la umilinţă, îi pune pe drumuri la capătul cărora nu găsesc decât refuzuri. Dă legi pe care nu le respectă, oferă drepturi pe care le încalcă sistematic şi ruşinos. Pe toate le simţi cel mai bine atunci când boala pune stăpânire pe tine şi ajungi pe mâna sistemului sanitar. Chiriţă Troia a ieşit din spital cu recomandarea medicului de a primi îngrijiri medicale la domiciliu. Era asemenea unui cadavru în măruntaiele căruia studenţii la Medicină ar fi putut să scormonească. Avea tot abdomenul deschis. Şi o nevoie vitală de sprijin din partea unei asistente, pentru a i se curăţa în permanenţă rănile. Avea de trecut însă, un mare hop.
Casa de asigurări de sănătate. Va aproba sau nu dosarul? Adevărată loterie, deşi normele metodologice de aplicare a contractului cadru spun clar că îngrijirile la domiciliu sunt gratuite şi că de ele au parte toţi cei suferinzi, asiguraţi, care primesc la externare recomandarea medicului de specialitate. După aproape 3 săptămâni de aşteptare, omul a primit răspuns, deşi termenul legal este de până-n 3 zile lucrătoare. Negativ.
”Nu ştiam de ce. Dacă nici omului ăstuia care era în nişte dureri îngrozitoare, care avea nevoie cu adevărat de ajutor nu i se aprobă, atunci cui, m-am întrebat şi mă simţeam vinovată, crezând că nu am reuşit să îi întocmesc corect dosarul. Am mers zi de zi la Casa de asigurări, am dat telefoane. Până la urmă am aflat că buba ar fi fost că medicul care i-a dat recomandarea la ieşirea din spital nu se afla pe lista celor cu care Casa de asigurari colabora”, povesteste Mariana, asistenta socială din cadrul Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă. A refăcut dosarul, în aşa fel încât să nu i se mai găsească vreun cusur. Alte 3 săptămâni de aşteptare. În vremea asta, bătrânul se scurgea pe patul de acasă, în dureri cumplite. A urmat acelaşi răspuns. Altă motivaţie: ”nu mai sunt bani”.
”Nu am putut să îl lăsăm. Se ducea colega mea şi de trei ori pe zi pentru a-i schimba bandajele şi a-i curăţa rănile. Fără să primim nici un ban de la Casa de asigurări. Am reuşit să îl trecem pe un proiect social cu Fundaţia United Way. A fost singurul mod în care am putut să îl ajutăm. Sunt însă tineri care suferă de afecţiuni grave, de cancer, care nu primesc avizul Casei şi nici în vreun proiect social nu putem să îi cuprindem, pentru că nu îndeplinesc codiţiile. Cu ei ce facem? Ne chinuim îngrozitor să găsim soluţii pentru a-i ajuta pe toţi, dar e cumplit de greu când nu ai sprijinul celor care pot să uşureze soarta acestor oameni”.
Fundaţia Crucea Alb-Galbenă se ocupă de aproape 800 de cazuri, oferindu-le îngrijiri la domiciliu. Dintre aceştia, doar 5-6 pacienţi beneficiază în fiecare lună de îngrijiri medicale decontate de Casa de asigurări. Procedura-i simplă şi uşor de înţeles: în spital, personalul medical, într-o discreţie totală, recomandă pacienţilor, la externare, firma ce furnizează servicii de îngrijiri la domiciliu. CNAS, fără nici un fel de explicaţii, dă sau nu aviz favorabil. ”Care sunt criteriile pe care se bazează când i se aprobă dosarul unuia care are nevoie de pansament pe plagă, măsurare puls şi glicemie, caz concret, de care ştim, şi altuia care are cancer i se refuză? Fiecare om are dreptul la îngrijiri. De-aia şi plătim o groază de bani la asigurări. Dar dacă tot zic cei de la Casă că nu sunt bani, de ce nu fac o minimă selecţie, de ce nu prioritizează într-un fel cazurile şi lasă oameni cu suferinţe majore efectiv să moară?”, se întreabă Eugenia, una dintre asistentele medicale ale Fundaţiei, în timp ce-i masează piciorul femeii de 85 de ani, pentru a putea înlesni picăturilor din perfuzie să curgă mai repede. Bătrâna a suferit un atac cerebral, este paralizată pe partea dreaptă, este hrănită cu seringa, iar de două luni, de când a ajuns acasă, asistenta o păcăleşte că îi face unghiile pentru a fi lăsată să-i facă injecţii şi să-i pună branula în picior. Fiica ei a depus dosarul la CNAS pentru a cere îngrijiri la domiciliu, în speranţa că statul, în baza sumelor pe care mama ei le-a cotizat atâta timp, nu îi va întorce spatele şi nu-i va spune, aşa cum a făcut-o, în hârtia prin care ii respingea dosarul, că ”nu mai sunt fonduri”.
De ce nu i s-a aprobat? Explicaţiile Casei de Asigurări par doar vorbe pe hârtie: ”Casele de asigurări de sănătate vor analiza lunar numărul de cereri, respectiv numărul de decizii privind aprobarea acordării serviciilor emise în luna anterioară, alcătuind, după caz, liste de prioritate pentru asiguraţi. Criteriile de prioritate, precum şi cele pentru soluţionarea listelor de prioritate ţin cont de data înregistrării cererilor la Casa de asigurări de sănătate, de tipul şi stadiul afecţiunii pentru care a fost efectuată recomandarea şi de nivelul de dependenţă al bolnavului”. Asistenţii medicali nu mai cred în astfel de răspunsuri. Bolnavii întâlniţi pe teren, ţintuiţi la pat, la un pas de moarte şi cărora nu li s-a aprobat dosarul descriu altă realitate. Asistenţii au reuşit să o bage pe femeie pe un proiect social şi nu uită, zi de zi, să-i treacă pragul casei mici, dărăpănate, mobilată cu un pat, un cuier şi două scaune.
”Întotdeauna am spus că îngrijirea la domiciliu trebuie să fie o alternativă la spitalizare, respitalizare şi spitalizare prelungită. Gândiţi-vă că, de exemplu, 4-5 zile de spitalizare costă 10 milioane de ei, în condiţiile în care îngrijirea la domiciliu în aceste câteva zile ar fi vreo 3 milioane. Noi vrem să facem educaţie, să informăm oamenii că există aceste servicii, dar cum să facem educaţie unei ţări întregi, când toate instituţiile care gestionează domeniul sănătăţii şi care au obligaţia morală să informeze populaţia nu fac nimic?”, se plânge Măriuca Ivan, cea care în 2003 avea să fie prima care făcea contract cu Casa de Asigurări pentru ingrijiri la domiciliu. Azi e preşedinta Fundaţiei Crucea Alb- Galbenă. ”Sunt oameni care aşteaptă aprobarea Casei de asigurări până când plăgile ating proprii uriaşe, avem pacienţi cu incontinenţă urinară, care, din lipsa îngrijirii, ajung să aibă escare, cratere în carne, ulceraţii. Au fost oameni care au primit răspuns de la Casa de asigurări după ce au murit. Iar răspunsul a fost negativ”. La fel s-a întâmplat şi cu nea Ion. Suferea de cancer de peritoneu. ”Burta ii era imensă, plină de lichid, nu putea nici să respire. Avea recomandare de la oncolog pentru îngrijiri la domiciliu, durerile erau îngrozitoare. Pe 27 iulie a fost externat. Din acea clipă am mers zi de zi la el, şi de două ori pe zi până pe 6 august, când a murit. Decizia de la Casa de asigurări a sosit o zi mai târziu. Răspunsul era negativ”, îşi aminteşte Eugenia şi ochii i se înroşesc, umeziţi de lacrimi. De domnul Marin se ocupă Ionuţ. Lucrează la Fundaţie de 5 ani. Îl prinde puternic de umeri pe bătrânul imobilizat la pat şi-i face injecţia. Oriunde l-ai atinge, omul scrâşneste din dinţi de durere. ”Este în ghips până la brâu. Şi mai are încă 40 de zile de stat la pat, după care ar urma intervenţia chirurgicală la ambele picioare. E cumplit de greu, dacă nu ar fi oamenii ăştia care vin să aibă grijă de el, nu ştiu ce ne-am face”, spune cumnata lui, Paula Barbu.
Măriuca Ivan ştie fiecare caz în parte. Nu poate refuza nici un pacient. S-a întâmplat cel mai adesea să îi îngrijească câte o lună, o lună jumătate şi să afle că dosarul pacientului nu a fost aprobat. Atunci, apelează la diversele proiecte sociale pe care le are cu primăriile de sector şi cu Primăria Capitalei, şi nici aşa nu prea reuşeşte să îşi acopere cheltuielile. ”Dintr-un proiect, de exemplu, munca pe o lună a unei asistente este plătită cu 83 de lei, în condiţiile în care CNAS alocă 75 de lei pe zi în primele 42 de zile şi 50 de lei pe zi în următoarele. Pacientul nu poate să depăşească 90 de zile de îngrijire pe an. Şi aici m-am răzvrătit şi am zis: ca să beneficieze cât mai multe persoane, de ce nu aprobă, pentru început, câte 10-15 zile, cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de cum evoluează starea pacientului şi se alocă de la început 90 de zile? Ni s-a întâmplat, în cazuri aprobate de CNAS, ca după 15- 20 de zile pacientul să fie bine şi să nu mai aibă nevoie de îngrijiri, deşi Casa îi dăduse 90 de zile. Bani alocaţi inutil, unde se duc aceşti bani? Lucrez la un proiect prin care propunem să se ofere aceste zile în funcţie de afecţiune, în aşa fel încât pacientul să nu îşi consume toate zielele de îngrijiri de-odată şi, dacă pe parcursul anului mai are nevoie, să poată beneficia în continuare de sprijin”, explică preşedinta Fundaţiei.
Nea Gheorghe nu are mai mult de 59 de ani, dar d-abia dacă mai respiră. Este piele şi os, poartă pampers, iar spatele este asemenea unui crater uriaş săpat în carne vie, plin de sange şi de puroi. Are mâinile şi picioarele paralizate, iar singura alinare este atunci când îl zăreşte pe Ionuţ, asistentul care-i curăţă şi-i bandajează rănile. ”Credeam că nu mai vii”, spune bărbatul cu vocea tremurândă. Într-un colţ, soţia lui micuţă de statură, subţire ca un băţ, îl priveşte cu ochii în lacrimi. În lipsa ajutorului de la Casa de asigurări, ea se luptă cu el, ea îl spală, ea se chinuie să îl ridice şi nu e clipă în care să nu-i mulţumească Cerului pentru ”omul de la Fundaţie pe care ni l-a trimis Dumnezeu, că doar El e singurul care nu ne lasă niciodată”.
Nota noastra:
Nu stim de ce in articol este mentionata doar o singura Fundatie care se ocupa de ingrijiri medicale la domiciliu. O ancheta serioasa pe aceasta tema ar fi trebuit sa aiba mai multe surse, tocmai pentru a inlatura orice banuiala de publicitate mascata.
Din pacate, problemele descrise sunt cat se poate de reale si nu sunt limitate doar la chestiunea ingrjirii la domiciliu. Stim noi insine de cazuri in care pur si simplu bolnavul trebuia sa evacueze spitalul dupa termenul legal de internare, chiar daca nu se putea tine pe picioare, sau altul, de paralizie, in care s-a refuzat ingrjijirea si chiar pensia speciala pentru astfel de cazuri, sau cate si mai cate…
Ar fi, poate, un loc in care BOR s-ar putea implica cu propriile sale fundatii si activitati filantropice, pentru a mai usura din durerile oamenilor… Si, in mod cert, situatia se va inrautati pana la un grad de dementa fascista, genocidala, daca actualul guvern va aplica legea sanatatii pritocita de Cepoi si va aplica preceptele malthusiene ale FMI…
Crucea alb galbena par a fi catolici.
Fac și doctorii ce pot, dar popa te ”rezolva” și e și mai ieftin, nici nu doare.