RAZBOIUL IMPOTRIVA RELIGIEI IN SCOLI. Argumente decisive pentru demontarea propagandei militante ateiste

17-09-2012 9 minute Sublinieri

Din când în când apar la suprafaţă tot felul de nemulţumiri ale unor radicali legate de faptul că statul promovează religia prin instituţiile sale. Chiar dacă nu ni se spune direct, la bază disputa e de ordin filozofic şi istoric şi porneşte de la o încleştare veche şi destul de crâncenă cu privire la modul cum ar trebui definită modernitatea şi statul laic. În practică, această dispută se traduce fie prin contestarea  însemnelor religioase în şcoli sau în alte instituţii publice, fie prin argumente conform cărora religia nu ar trebui predată deloc, fie prin atacarea manualelor de religie care nu corespund ideilor delatorilor şi care de aceea trebuiesc retrase de urgenţă de pe piaţă. Căci aceasta a fost formularea făcută recent de nişte militanţi atei: „de urgenţă” (aţi înţeles?!). Motivele invocate sunt mai mult sau mai puţin triviale şi nu aş vrea să imi pierd vremea aici cu poveşti stupide de genul „care este impactul asupra unui copil care este învăţat despre iad şi rai sau care se uită la o icoană sau la o cruce?” etc. Vă sfătuiesc doar atât: uitaţi-vă în ochii părinţilor, bunicilor şi străbunicilor d-vostră şi încercaţi să intuiţi efectul „devastator” al moralei creştine asupra lor; ascultaţi-i să vă povestească cât de „traumatizaţi” au fost ei de aceste chestiuni când au fost copii; Apoi repetaţi în gând exerciţiul cu zeci de generaţii înaintea d-voastră.

Dar în cacofonia de păreri şi violenţa de atitudine care am văzut că s-au iscat în jurul polemicii, merită să punem puţină ordine şi să formulăm câteva poziţii de principiu. Acestea au fost deja argumentate şi demonstrate cu mare măiestrie de multă vreme,  dar văd că trebuiesc repetate la răstimpuri ca să priceapă toată lumea.

Mai întâi, nu există şi nu a existat niciodată un stat care să fie absolut neutru din punct de vedere axiologic în raport cu societatea în care acţionează. Aceasta ar însemna un stat APOLITIC, ceea ce e o contradicţie în termeni. Oricine şi-a luat cât de cât în serios studiile de ştiinţe politice, sociologie sau antropologie ştie acest lucru. Ca atare, un asemenea stat nici nu ar putea şi nici nu ar fi dezirabil să existe câtă vreme funcţia oricărui stat este să reprezinte. Punctul doi, statul nu beneficiază de nici un primat în raport cu societatea pe care o reprezintă, nici din punct de vedere ontologic şi nici din punct de vedere filosofic.  Altfel spus, societatea creează statul (şi nu invers) iar acesta este acolo să protejeze societatea, nu pe sine sau vreo teleologie mai mult sau mai puţin arbitrară în raport cu societatea.

Aceste două puncte coroborate, ne duc la următoarea concluzie: dacă societatea este religioasă, statul are nu doar dreptul ci chiar obligaţia faţă de cetăţenii săi de a-i educa în sensul religiei sau al religiilor pe care o împărtăşesc oamenii. Aceasta nu înseamnă că un asemenea stat ar fi o teocraţie, deoarece legile sale sunt seculare. Dar aceasta înseamnă că majoritatea este respectată şi reprezentată de statul pe care îl susţine şi că minorităţile (atee, agnostice etc.) sunt tratate ca atare: ca minorităţi. Adică li se asigură libertatea de conştiinţă, practicarea propriului cult sau a nici unui cult, fără însă să fie urcate pe un piedestal prin care statul, suprasensibilizat la doleanţele acestora, ajunge să fie instrumentul lor sociologic activ prin care să schimbe morfologia culturală a unei ţări!  

Într-un stat precum România, în care peste 90% din populaţie s-a definit acum un an ca aparţinând uneia sau alteia dintre confesiunile creştine, lucrurile sunt atât de clare încât o asemenea discuţie de principiu mi se pare sincer o insolenţă şi nici nu ar trebui să aibă loc. Statul pur şi simplu NU ar trebui să aibă dreptul să scoată cruci şi icoane din şcoli dacă comunităţile locale le doresc şi nici să ia prea în serios cererile unor exaltaţi care au probleme cu crucea la modul general. Aceştia din urmă trebuiesc doar mângâiaţi părinteşte pe creştet pentru că evident au nevoie de atenţia noastră, dar cam atât.

Căci în cazul în care statul achiesează la o atitudine contrară, acesta ajunge să dea curs unor apucături tiranice, de esenţă totalitară. Cum altcumva ar putea fi calificată atitudinea unui stat care şi-ar propune nici mai mult nici mai puţin decât separarea totală a statului de biserică în condiţiile în care o majoritate de 90% se declară religioasă (creştină)? Pe cine mai reprezintă acest stat?! Evident pe nimeni şi ar trebui dat jos numaidecât din moment ce am avea de-a face cu un proiect politic totalitar prin care statul subjugă şi mulează societatea după chipul şi asemănarea unei ideologii politice reprezentată de o minoritate, ideologie care vizează laicitatea radicală  şi care este mai mult decât îndoielnică şi în orice caz perfect ne-necesară.

Aşadar, o asemenea luptă religioasă a statului împotriva societăţii ar avea doar două finalităţi posibile: fie societatea reuşeşte să încreştineze statul, fie acesta distruge religia majorităţii, mai întâi prin marginalizare simbolică iar mai apoi prin politici active din moment ce spaţiul de reprezentare lăsat gol va fi umplut cu timpul de alţii/de altceva. Nu mă credeţi? Luaţi puţină aminte la istoria europeană a secolului al XIX-lea şi al XX-lea. Aceasta ne-a arătat cu vârf şi îndesat că în momentul în care statul a alungat religia societăţii din pântecele său, acesta a ajuns să se deifice pe sine mai mult decât oricând în istoria universală contribuind activ la distrugerea comunităţilor creştine. Mai mult, nici o secundă nu ar trebui subestimat impactul pe care l-a avut acest proces de marginalizare a creştinătăţii în spaţiul public asupra emergenţei unor religii politice precum naţionalismul, fascismul sau comunismul care efectiv au distrus Europa (sper că nu e nevoie să elaborez cu privire la prigonirea creştinilor practicată atât de fascişti, cât şi de comunişti). Tot aşa, mai luaţi aminte la exemplul istoric al Franţei. La sfârşitul secolului al XVIII-lea când a început revoluţia franceză, contrar credinţelor folcloristice răspândite de propaganda iacobinilor şi a epigonilor lor, Franţa avea la acea vreme poate cel mai majestuos si modern corp sacerdotal din Europa. O adevărată perlă a scaunului papal, am putea spune. După 100 de ani de luptă aprigă împotriva bisericii şi a creştinilor, de multe ori scăldată în abominabile orgii de sânge, şi după altă 100 de ani de separaţie radicală a statului de Biserica Catolică, Franţa a reuşit să-şi facă praf o cultură milenară, creştinii francezi ajungând să fie în ziua de azi adesea batjocoriţi, marginalizaţi şi prigoniţi (cu toată „neutralitatea” şi protecţia statului, nota bene). Situaţia este din păcate similară şi în alte state occidentale unde creştinii bat în retragere atât în faţa militantismului ateu, cât şi în faţa islamului radical.

În concluzie şi mă întorc acum la esenţa problemei, un stat în care o majoritate largă se declară religioasă (creştină) are următoarele obligaţii pe care societatea poate să le ceară la modul cel mai îndreptăţit. Păstrarea însemnelor religioase în şcoli? Categoric, da! Obligativitatea învăţământului religios până la o anumită vârstă, cu anumite derogări de conştiinţă? Din moment ce 90% se declară creştini, categoric da! Apărarea libertăţii de conştiinţă şi a drepturilor de a practica sau nu propriile convingeri religioase în cazul minorităţilor de toate felurile: musulmani, atei, agnostici etc? Evident, da! Cu alte cuvinte, rămânem la cum suntem şi acum. Apoi, un categoric nu pentru situaţia în care se ivesc doi, trei exaltaţi (100 sau 1000, nu contează) care nu au nici mai mult nici mai puţin decât pretenţia de a trimite la culcare o întreagă societate şi istorie pentru că s-au trezit ei într-o zi şi au avut revelaţia crucii hidoase sau a laicităţii radicale. Prin urmare, dacă nu vor ca într-o generaţie sau două să îşi plângă de milă precum confraţii lor occidentali, asociaţiile de creştini din ţară au tot dreptul şi obligaţia morală să facă presiuni asupra instituţiilor statului în vederea închiderii ferestrei de timp spre propria marginalizare culturală.

Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge      

 

Asa cum ne-a obisnuit in ultimii ani, un anumit ONG isi reia periodic atacurile asupra manualelor de religie, criticate pentru o presupusa “indoctrinare” a copiilor. N-am sa dau numele acestui ONG si nici pe cel al vreunui membru al sau, nu doar pentru ca le-as face o nemeritata reclama (desi probabil ca asta si urmaresc prin sistematica atacare a religiei), ci mai ales pentru ca eu am incredere deplina in posibilitatea oricarei persoane de pe fata pamantului de a se apropia la un moment dat, chiar si dupa o viata de ateism declarat, de Dumnezeul cel Viu. Dar despre asta vom lua un capat de vorba mai spre sfarsitul articolului. Deocamdata sa constatam, deloc mirati, ca atacurile cu pricina nu aduc nimic nou, ci doar readuc in atentia opiniei publice, cu scrasnet de placa stricata, fix aceleasi argumente. Intrucat acesti militanti nu obosesc a invoca aceleasi si aceleasi “probleme” ale orei de religie, nici eu nu voi obosi a relua replicile date acestora si cu alte prilejuri.

Dar inainte de a asta, sa consemnam asa, in treacat, faptul ca demersul unui astfel de ONG nu are, din start, niciun fel de credibilitate. Asumandu-si, in mod declarat (dupa cum o dezvaluie si denumirea asociatiei), valori si principii ale unui umanism secularizat si lipsit de Dumnezeu, este evident ca, in orice referinta la aspecte ale vietii religioase, acest grup de persoane nu poate fi decat subiectiv. Cu alte cuvinte, nici macar nu pot simula o analiza sau o cercetare pe o tema, cum e cea privind prezenta icoanelor in scoli sau a predarii religiei, pentru ca se cunosc de dinainte toate “concluziile”. Au fost, de-a lungul acestor ani de dupa 1990, si critici pertinente, ale unor specialisti in educatie, de care s-a tinut si se va tine cont de fiecare data. Ca orice manual, si cel de religie este perfectibil, incat este nevoie de fiecare opinie competenta spre a mai imbunatati cate ceva. Este clar insa ca nu aceasta este si intentia ONG-ului certat cu Dumnezeu.

Reclamand utilizarea unor cuvinte ca “pacat”, “iad”, “diavol” in vocabularul orei de religie, militantii acestei asociatii pornesc de la premisa ca un copil nu e capabil sa inteleaga si sa-si insuseasca elemente de credinta, fiind prea “crud” pentru astfel de termeni. La televizor, in presa scrisa, pe internet sau pe telefonul mobil, copiii “dau” insa cu usurinta peste materiale care promoveaza un limbaj vulgar, care promoveaza violenta, pornografia si multe altele de genul acesta. Dar nu am auzit de niciun ONG din categoria celor care critica prezenta religiei in scoli sa ia atitudine impotriva pericolelor (reale, de data aceasta) care-i pandesc pe copii dinspre aceasta zona.Copiii au cautari de natura spirituala inca de la cele mai fragede varste, au capacitatea de a intelege si de a-si insusi lucruri mult peste ceea ce credem noi ca reprezinta limitele lor (si aici vorbesc si din experienta de tata a trei copii). A-l trata pe copil ca avand fie o insensibilitate religioasa innascuta, fie o incapacitate de a pricepe altceva decat cele din realitatea imediata, palpabila inseamna a-l degrada ca persoana, a-l considera un soi de “animalut de casa” ce are, in plus, capacitatea de a vorbi. Vocatia religioasa a unei fiinte umane nu apare brusc, la implinirea varstei de 16 sau 18 ani, cand copilul ar avea, vezi Doamne!, discernamantul de a face alegeri in acest domeniu.

Pe de alta parte, aceiasi aparatori inversunati ai drepturilor si libertatilor omului devin, brusc, apatici cand e vorba de a sustine o educatie a copiilor bazata pe principii morale. Criticam ora de religie, practic singura disciplina care are si o dimensiune morala, de edificare spirituala a elevului, dar nu criticam degradarea din scoli si, in general, conditiile neprielnice unei educatii adecvate pentru cei care sunt viitorul acestei natiuni. Drogurile, alcoolul, relatiile sexuale incepute la varste fragede (a se vedea incidenta in continua crestere a avortului la minore), violenta gastilor de cartier, satanismul si cultivarea unei atitudini suicidare sunt doar o parte dintre “monstrii” cu care se confrunta azi un elev. Cate programe prin care se combat astfel de agresiuni asupra copiilor nostri au initiat membrii ONG-ului ce nu poate dormi de grija lor? Daca nu au auzit de astfel de fenomene cu adevarat nocive pentru un copil si/sau nu au solutii, le recomand sa se alature Bisericii si programelor pe care le desfasoara de la nivel national pana la nivelul fiecarei parohii (un exemplu este programul “Alege scoala!“).

Loviturile ce intaresc Biserica

Concluziile se impun de la sine: sub acoperirea unei pretinse respectari a libertatii omului se promoveaza in fapt doar “libertatea” de a avea acces, indiferent de varsta, doar la ceea ce perverteste si desfigureaza fiinta umana: pacatul! Libertatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a avea o educatie morala s-ar dori lasata doar in seama Bisericii, eventual numai in spatiul strict delimitat de pronaos si altar. Un copil nu poate creste fara a crede in nimic, asa cum pervers sustin militantii ateisti. Daca nu va crede in Dumnezeu, va crede in toate celelalte lucruri aflate in afara voii Sale divine si aceasta este adevarata indoctrinare. Dumnezeu ne cheama sa credem in El spre a fi liberi, nu spre a deveni marionetele Sale, ci, prin puterea harului Sau, spre a imparati peste viata noastra. Alternativa care este? Nelipindu-se de Dumnezeu, omul se alipeste de lucruri, idei, oameni care il inrobesc, il instraineaza, ii creeaza o falsa identitate si ii aduc multa suferinta. Credeti ca intamplator traim intr-un secol in care numarul celor bolnavi psihic (mai ales depresivi) a ajuns la cote ingrijoratoare?

Dincolo insa de aspectele apologetice pe care le suscita astfel de atacuri asupra religiei (cu care suntem, de altfel, obisnuiti de pe vremea activistilor de partid din “epoca de aur”), exista si consecinte pozitive. Dintotdeauna, Biserica a iesit mai intarita atunci cand a fost atacata. Persecutiile de-a lungul timpului, de pe vreme romanilor pana in vremea comunismului, au umplut calendarele de martiri, iar ereziile au constituit prilejuri de clarificare a adevarurilor de credinta. Niciodata nu a fost atacata Biserica si sa nu iasa mai intarita, ea nu poate fi nimicita dupa dorinta unora sau altora, caci “nici portile iadului nu o vor birui“. Iar toti cei care se fac instrumente ale prigoanei (indiferent de forma ei, de la cea criminala, barbara, la cea mai rafinata, de pe pozitii intelectualiste) devin, fara voia lor, in mod paradoxal, pricina de intarire in credinta!Asa se va intampla si in cazul atacului asupra manualelor de religie, consecinta urmand a fi o intarire a rolului orei de religiei, nu o diminuare a ei. Iar initiatorii atacului, in loc de a obtine, prin tragere in teapa, o executie publica a manualelor, se vor alege cu o durere asemanatoare celei pe care o incerca Saul din Tars, inainte de a deveni Pavel – “apostol al neamurilor”. Despre durerea aceea, de a vedea cum cei pe care-i persecuti se intaresc si mai mult in credinta lor, ii vorbeste acestui prigonitor al Bisericii primare si Iisus pe drumul Damascului, prin cuvintele: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? (…) Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9, 4-5).

Cei care flutura, acum, razboinic tepele, amenintand manuale de religie sau icoane, vor constata, daca mai au vreun dram de onestitate, ca teapa este singurul lucru care le si ramane dupa astfel de atacuri. Alaturi, bineinteles, de o durere surda, care nu le da pace: ea provine din lovirea, cu furie, a unei tepuse nebagate in seama, desconsiderate chiar, pe care o mai numim si constiinta. Daca vor reusi sa constientizeze aceasta durere, va fi un pas mare, precum cel de la teapa la tepusa. Adica de la instrumente de tortura inventate de oameni pentru a instaura “dreptatea” pe pamant la dorul acela de vesnicie sadit de Dumnezeu in noi spre a ne ghida catre Cel care, cu o iubire pe care noi am rastignit-o pe cruce, a venit sa ne impace si sa ne izbaveasca de ura care ne macina sufletul.

  • Basilica:

Campania ASUR împotriva manualelor de religie este străină de spiritualitatea românească

În legătură cu afirmaţiile tendenţioase ale Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR) , postate sub titlul „Manualele şcolare, instrument al îndoctrinării religioase” pe propriul site în ziua de 10 septembrie 2012, Patriarhia Română precizează:

ASUR, care îşi arogă în mod discutabil calitatea de reprezentant al societăţii civile, deformează în mod constant realitatea şi promovează intoleranţa faţă de religie prin reluarea obsesivă la începutul fiecărui an şcolar a atacurilor la adresa manualelor de religie. În acest sens, este de remarcat faptul că din catalogul celor 45 de manuale de religie, aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ASUR se referă constant numai la cele 18 manuale care aparţin cultului creştin-ortodox, prin scoaterea din context a unor enunţuri, la care sunt asociate concluzii tendenţioase. De menţionat faptul că ASUR este preocupată an de an de manualele de religie ortodoxă, nu de filmele şi producţiile media care promovează violenţa, degradarea umană şi agresiunea fizică şi psihică asupra copiilor.

Aşadar, este surprinzător că ASUR are totdeauna ca ţintă manualele ortodoxe, ca şi când aceasta nu ar avea la bază aceeaşi Biblie pe care o folosesc şi confesiunile creştine occidentale. În plus, campania ASUR împotriva manualelor de religie, nu este una compatibilă cu spiritualitatea poporului român, ci reprezintă mai degrabă o atitudine de import care prinde rădăcini doar în sufletele celor marcaţi de propaganda atee din anii regimului comunist. Această atitudine arată că ASUR este subiectivă şi selectivă, potrivit unui program prestabilit, devenit aproape obsesiv.

Ceea ce ignoră ASUR este faptul că manualele de religie nu pot dezvolta o educaţie religioasă care evidenţiază numai libertatea omului, fără a accentua şi responsabilitatea acestuia în societate. De altfel, ideea de sancţionare a faptelor rele este comună tuturor societăţilor, inclusiv celor seculare, laicizate, în care faptele reprobabile sunt pedepsite de justiţie. Iar limbajul specific religios nu poate fi redus la o filozofie limitativă şi autosuficientă, lipsită de dimensiunea transcendentă a existenţei umane.

(…)

De fapt, problema ASUR nu este atât calitatea manualelor de religie, ci prezenţa orei de religie în şcoli şi poate (…) chiar prezenţa lui Dumnezeu în viaţa oamenilor!


Categorii

Articolele saptamanii, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “RAZBOIUL IMPOTRIVA RELIGIEI IN SCOLI. Argumente decisive pentru demontarea propagandei militante ateiste

  1. “Copiii au cautari de natura spirituala inca de la cele mai fragede varste, au capacitatea de a intelege si de a-si insusi lucruri mult peste ceea ce credem noi ca reprezinta limitele lor (si aici vorbesc si din experienta de tata a trei copii).” Corect!
    Tot din experienta personala: unui copil care nici macar nu merge la scoala, (neindoctrinat de manuale), a trebuit sa ii explicam unde s-a dus bunica dupa ce a murit. A acceptat cu bucurie ca sufletul merge la Dumnezeu, dar in ruptul capului nu a vrut sa accepte ca trupul lui va merge in pamant. Si ne-a venit ideea sa-i aratam icona Sf Prooroc Ilie in care acesta se inalta cu carul de foc la cer. Urmarea a fost ca acesta a hotarat ca va fi un copil cuminte, asemeni Sf. Ilie, si el nu va mai muri niciodata! 🙂

  2. @cititor! Iti umple sufletul de bucurie un astfel de copil.

  3. fac parte din generatia “epocii de aur”, bineinteles, crescuta intr-o familie semi-atee. Probabil am mai spus ca, primul “Tatal nostru” l-am spus prin clasa a III-a, pusi de bunica in urma unor boacane facute din rautate pura, hlizindu-ne ca apucati de streche; nu stiu de ce, probabil din dorinta de a sfida. Dar imi amintesc ca de mic copil, cu mult ianainte de a auzi de Dumnezeu (despre care nu vorbea nimeni, da nici macar bunicii pana prin clasa a III-a, probabil pt ca parintii nostri se temeau ca nu ne-am fi putut tine gura, sau poate au preferat sa ne alegem singuri calea, cine stie?) m-am intrebat care e rostul nostru pe lume, ce cautam noi aici. La scoala tot incercau sa ne bage in cap ca ne tragem din maimuta, insa mintea mea de copil ateu si salbatic refuza sa creada asta. Cred ca la fel ca mine erau si ceilalti copii. Iar pt ca dorinta de a cunoaste nu ne-a fost satisfacuta in scoala, ne-am gasit treburi mult mai importante decat originea omului; stiu ca nici ei nu credeau o iota din povestile dragii noastre invatatoare.
    Acum stiu copii mult mai mici decat eram noi atunci, care isi pun intrebari mult mai mature si mai profunde decat cele pe care ni le puneam noi. Si vad ca nu poti sa ii multumesti cu orice raspuns pt a scapa de ei, ca pana la urma ei te obliga sa le spui adevarul. Da, ei intreaba unde ne ducem dupa ce nu mai suntem aici, daca ne intalnim dincolo, daca vom arata la fel, daca acolo avem jocuri lego, daca lumea se va termina vreodata. Copiii astia care nici macar nu merg la scoala, nu se pot multumi cu raspunsul ca omul traieste, moare si gata. Probabil nu va vor contrazice (pt ca nici noi nu i-am contrazis pe cei cu maimutele) dar nici nu vor fi multumiti de raspunsuri superficiale. Garantez ca, daca oamenii mari nu le vor spune adevarul, vor cauta singuri si vor gasi. Au nevoie doar de un “Tatal nostru” atunci cand o fac lata; poate nici macar de atat. Oricum vor incepe sa caute. Si vor gasi raspunsul cu toata opozitia lumii atee

  4. @cititor
    chiar azi am avut o discutie asemanatoare cu fiul meu de nici 4 ani, care m-a intrebat unde e colega mea care a murit de curand! i-am spus tot asa, ca sufletul se duce la Cer, la Dumnezeu, iar corpul se baga in pamant pentru ca sufletul nu mai are nevoie de el…a fost oripilat de ideea de a baga in pamant corpul, dar pentru ca se duce la cer sufletul, s-a bucurat! si nu i-am explicat ce e aia “suflet”. Parea sa fie clar pt. el ca important e sufletul, care merge la Doamne-Doamne! Sau, desi are multe incapatanari si crize de personalitate, niciodata nu refuza sa mergem pana la biserica, iar cand vede o icoana a Maicii Domnului sau a Lui Iisus, vrea imediat sa-i pupe…si asta de la un an si ceva deja. Niciodata nu a vrut sa pupe poza bunicului mort, de exemplu sau orice alta poza.

  5. Pingback: ASUR: campanie de intimidare a directorilor de scoala pentru ora de religie. DEMONTAREA PUNCTUALA A DEZINFORMARILOR MILITANTILOR ATEISTI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: ASUR si-a chemat ALIATII din ONG-uri la asediul contra RELIGIEI IN SCOLI: printre ei, Fundatia SOROS, iconoclastul Emil Moise si activistul homosexual Buhuceanu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Eu nu sunt ortodox dar sunt 100% pentru pastrarea simbolurilor religioase in scoli.

  8. Faceti confuzie intre “religiosi” si “declarati crestini”.

  9. @Marius:

    Cine face si unde?

  10. Pingback: In deplina mutenie a Patriarhiei: CAMPANIE IMPOTRIVA OREI DE RELIGIE si program PRO-"DIVERSITATE" in 64 de scoli - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: BisericadelaTV. RASPUNSURI EDITORIALE IN FATA ASALTULUI DENIGRATOR LA ADRESA BISERICII ORTODOXE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Mi se pare corect sa ne dorim ca, copiii nostri sa creasca cu frica de Dumnezeu si cu credinta ca acolo sus cineva ii iubeste si nu ii lasa la greu. Eu m-am nascut ortodoxa dar pe zi ce trece devin din ce in ce mai atee, vazind cum biserica ortodoxa il vinde pe Dumnezeu.Cred ca ar fi mai corect sa ii invatam pe copii nostri ce inseamna religie si ce inseamna credinta. eu nu sunt deacord cu predarea religiei in scoli, mai ales ca in foarte multe scoli, cred ca in 90% din scolile noastre nu exista decit profesori pentru religia ortodoxa.Eu am studiat in Belgia si acolo aveam posibilitatea de a alege in locul religiei, ora de morala unde la fel ca la religie eram invatati sa fim “oameni” si sa ne comportam ca atare.in scoala romina nu ai variante: esti obligat sa ai o religie si cu siguranta un copil nu poate decit sa creada si sa urmeze ceea ce il ivata profesorul.Nu mi se pare corect, mai ales cind nici macar parintii nu stiu care religie sa o urmeze.

  13. @loredana
    “Acolo sus Cineva ii iubeste pe copii”, intr-adevar. Dar nu e un bau-bau, ci Cineva foarte concret, cunoscut sau macar cu putinta de a fi cunoscut. Sigur ca e greu sa-L cunosti pe Dumnezeu pentru ca suntem infestati cu tot felul de minciuni si ducem o viata mincinoasa. Daca am scoate minciunile din viata noastra, daca am avea sinceritate si cautare dupa El, L-am gasi, L-am cunoaste. De altfel, chiar si asa, sunt suficient de multe dovezi si marturii materiale despre Dumnezeu, incat oricine poate sa afle despre El, chiar de-ar duce o viata stricata si intunecata. S-au silit altii si ne-au lasat mostenire aleasa, numai sa o punem in valoare. Tocmai ca e mare lucru si bun sa fie predata religia in conditiile “stiintifice” ale societatii noastre. Macar sa afle cate ceva despre Dumnezeu. O fi vanzand unii din Biserica pe Dumnezeu, dar nu putem extrapola per total. Nu putem avea pretentii exagerate si extrase din contextul vremii.
    Totusi in Romania populatia este ortodoxa in majoritate si e normal sa se porneasca de la aceasta realitate. Chiar daca multi nu sunt incredintati de adevarul credintei, el este adevar. Eu sunt mai indignat ca am fost otravit cu teorii evolutioniste fara scrupule si nedovedite. Noi macar sa urmam norului de marturii lasate de Dumnezeu.

  14. Pingback: SCADE INCREDEREA IN BISERICA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: AVEREA BISERICII. Demontarea atacurilor mediatice la adresa BISERICII in emisiunea Jocuri de Putere de Rares Bogdan, cu participarea lui Dan Dungaciu si a trei mitropoliti: IPS TEOFAN, IPS LAURENTIU si IPS ANDREI [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomand
  16. Pingback: PATRIARHIA REACTIONEAZA LA MANIPULAREA BBC: “Este mai demn pentru un popor crestin sa construiasca biserici decat sa le vanda goale ca in Marea Britanie” - Recomandari
  17. Pingback: Opinia unui fost judecator la CEDO: Curtea Europeana nu are imputernicirea de a târî natiunile in LAICISM sau NEUTRALITATE RELIGIOASA - Recomandari
  18. Pingback: CAZUL DISPARITIEI IULIEI IONESCU – eleva de 15 ani ce ar fi fugit de acasa “la manastire”. BISERICA, DUHOVNICUL SI “SITE-URILE RELIGIOASE” – VINOVATII DE SERVICIU? - Recomandari
  19. Pingback: PARINTELE VISARION ALEXA, duhovnicul adolescentei fugite de acasa: “Cunoasteti-va copiii! Ajungeti la inima lor!” (VIDEO)/ ORTODOXO-FOBIA si sportul national al ATACULUI LA BISERICA. Copiii muritori de foame sau cei exploatati sexual nu sunt o
  20. Pingback: PARINTELE VISARION ALEXA, duhovnicul adolescentei fugite de acasa: “Cunoasteti-va copiii! Ajungeti la inima lor!” (VIDEO)/ ORTODOXO-FOBIA si sportul national al ATACULUI LA BISERICA. Copiii muritori de foame sau cei exploatati sexual nu sunt o
  21. Pingback: Militantii anticrestini vor sa “SPARGA MONOPOLUL BOR” asupra manualului de RELIGIE prin impunerea grilei CORECTITUDINII POLITICE, inclusiv in ceea ce priveste “MINORITATILE SEXUALE” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare