UPDATE – Tabloul situatiei prezente, cronologia si bilantul provizoriu al lantului de calamitati din Japonia

15-03-2011 8 minute Sublinieri

Dezastrul de la Fukishima ia amploare. Reactorul numărul patru a luat foc marţi dimineaţă, după ce o explozie a avut loc luni seara la un alt reactor. Nivelul radiaţiilor în zonă a depăşit de până la 400 de ori limita admisă şi pune în pericol vieţile oamenilor.

Radiaţiile de la Fukushima au ajuns la un nivel ce poate avea impact asupra sănătăţii oamenilor

Radiaţiile la uzina nucleară Fukushima Daiichi, avariată în urma cutremurului din 11 martie, au crescut până la un nivel “ce poate avea impact asupra sănătăţii oamenilor“, a anunţat marţi guvernul japonez, care a cerut populaţiei aflate pe o rază de 30 de km în jurul centralei să rămână în case.

“Vorbim acum de niveluri care pot avea impact asupra sănătăţii umane. Aş vrea ca toată lumea să reacţioneze cu calm la această informaţie. Acestea sunt valori înregistrate în apropierea zonei unde suspectăm să se produce scurgerea de substanţe radioactive”, a precizat secretarul cabinetului nipon, Yukio Edano.

Potrivit agenţiei Kyodo, lângă reactorul nr. 3 de la Fukushima I radiaţiile sunt de 400 de ori mai mari decât limita normală anuală.

Nivelul radioactivităţii a crescut uşor la Tokyo

O uşoară creştere a radioactivităţii a fost depistată în capitala Japoniei, Tokyo, după ce s-au produs o serie de avarii la centrala nucleară Fukushima I, în urma cutremurului cu magnitudine 9 care a avut loc la 11 martie, informează agenţia Kyodo.

Guvernul a avertizat că ar putea urma scurgeri radioactive “ce pot avea impact asupra sănătăţii oamenilor”, dar autorităţile din Tokyo spun că nivelul radiaţiilor din capitală este încă prea scăzut pentru a pune în pericol populaţia din metropola cu 12 milioane de locuitori.

Sistemele de răcire ale reactoarelor uzinei nucleare au încetat să mai funcţioneze după cutremurul cu magnitudine 9 care s-a produs vinerea trecută.

Autorităţile încearcă să răcească barele de combustibil folosind o soluţie in extremis – apa de mare – în încercarea disperată de a evita topirea miezului reactorului, ceea ce ar fi un accident nuclear grav.

  • Adevarul:

100.000 de copii, gata de evacuare în Japonia / Cronologia unui dezastru (FOTO VIDEO)

19 persoane de lângă centrala nucleară Fukushima I au fost expuse la radiaţii / Foto: Reuters

Autorităţile japoneze se luptau luni seara, în a treia zi de după cutremurul de 8.9 grade Richter, să oprească un dezastru nuclear la centrala Fukushima 1, după ce sistemul de răcire s-a stricat şi miezul nuclear s-ar putea topi, ducând la eliberarea materialor radioactive în atmosferă. Numărul morţilor şi răniţilor creşte.

Vedeţi aici FOTO şi VIDEO din Japonia.

20.53 Cutremurul din Japonia a determinat deplasarea internă a 100.000 de copii, iar mulţi dintre ei se află în centre de evacuare aglomerate.

19.20 Experţii UE în securitate nucleară au fost chemaţi de urgenţă la Bruxelles. După scurgerile radioactive produse în centrale nucleare din Japonia, riscurile pentru sănătatea publică sunt minime, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Japonia cere ajutorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Nivelul radiaţiilor detectate luni la uzina nucleară Fukushima este de două ori mai mare decât maximul înregistrat până acum. Peste 100.000 de oameni au fost evacuaţi din locuinţe pe o rază de 20 de kilometri de Fukushima.

Corespondenta de la Tokyo: “Bătrânii îşi fac provizii de frica exploziilor nucleare”

Corespondență de la Tokyo: Cum mi-am petrecut primul cutremur în Japonia

(…) Autorităţile nu mai au saci pentru cadavre. Peisaj al groazei pe ţărmurile din Miyagi, din estul ţării: două mii de oameni îngropaţi în nisipul amestecat cu moloz de la casele făcute una cu pământul de tsunami.

„Primul lucru care te izbeşte este liniştea apăsătoare. Nu se aude nici măcar un sunet”. Este mărturia lui Alex Thomson, primul reporter occidental care a ajuns în Minami Sanriku, localitate aparţinând de prefectura Miyagi, complet devastată de cutremur. A fost un oraş de 17.000 de locuitori, pe care cutremurul şi tsunamiul l-au şters, pur şi simplu, de pe faţa pământului.Nimic în lumea asta nu te poate pregăti pentru imaginea dezastrului de acolo”, a povestit pentru „Daily Mail” jurnalistul de la „Channel 4 News”. „În 30 de ani, cât am fost corespondent de război şi am acoperit peste 20 de conflicte şi mai multe cutremure devastatoare în lumea asta, nu am văzut aşa ceva“, a mărturisit Thomson. Spre mare, pe o întindere de aproximativ şase kilometri, vezi doar un pustiu. Acolo, săptămâna trecută, un oraş clocotea de viaţă.

Imagini ca la Hiroshima

„Cel puţin 95% din casele din Minami Sanriku au fost transformate într-o mare de stinghii de lemn, bucăţi de beton şi bare de metal contorsionate”, povesteşte reporterul. Toate acestea sunt decorate hidos cu detalii ale vieţii oamenilor care au trăit acolo: „O femeie care zâmbeşte din fotografia făcută la nuntă, o chitară făcută bucăţi afundată în moloz. O păpuşă ruptă şi câteva pagini din caietul de exerciţii al unui elev”. Res­tul imaginilor poate fi din oricare alt loc din zona de ţărm niponă. „Patru maşini înfipte în acoperişul unei case. Case care au devenit o cutie de beţe de chibrit. Pe drumul care duce spre şcoală, văd alte cinci maşini agăţate de coama unui deal”, relatează Alex Thomson. „Imaginile amintesc de Nagasaki şi Hiroshima”, mărturiseşte jurnalistul. Pe ici, colo, dintre dărâmături, salvatorii scot, tăcuţi, demni, fără isterie, un alt cadavru. Dragostea, respectul şi sobrietatea cu care îşi învelesc morţii – oameni pe care i-au cunoscut – sunt poate mai înduioşătoare decât lacrimile vărsate, spune el.

Niponii, la coadă pentru supravieţuire

Iadul pe care-l trăiesc supravieţuitorii catastrofei de vineri pare la fel de înspăimântător. Populaţia nu are alimente suficiente, benzină şi nici apă de băut. Cozi imense s-au format pe stadioane în faţa cisternelor puse la dispoziţie de autorităţi. Japonezii nu se dezic de ordinea, disciplina şi calmul care a trezit admiraţia întregii lumi nici în situaţii disperate. Nimeni nu se-mpinge, nimeni nu se bagă în faţă, nici nu depăşeşte conturul cozii desenat cu cretă albă. Ca de doliu. Canistrele şi găleţile, altcândva aruncate în colţul casei, sunt, acum, aur curat. Cine nu le are, ia ceainicul şi face mai multe drumuri. Pentru spălat este bună şi apa din rezervorul maşinilor avariate sau părăsite. Chiar şi armata procedează astfel.

Lumină cu porţia

În magazinele din Tokyo lumea cumpără tot, alimente, apă, dar mai ales baterii pentru că în urma problemelor de la centralele nucleare, alimentarea cu electricitate a fost raţionalizată în mai multe oraşe din estul Japoniei. Tokyo şi alte opt prefecturi au fost împărţite în cinci grupuri, fiecare urmând să înregistreze pene de curent controlate de trei până la şase ore, prin rotaţie, potrivit companiei TEPCO.

Întreruperile de curent, care vor dura până la sfârşitul lunii martie, afectează operatorii feroviari, care şi-au redus mare parte din servicii încă de ieri. Scutite de această raţionalizare sunt zonele centrale în Tokyo, unde se află ministere, ambasade, importante organisme publice, hoteluri sau sediile unor companii.

Vicepremierul rus Igor Secin a declarat că ţara sa este pregătită să trimită aproximativ 6.000 de megawaţi de electricitate spre Japonia.

Autorităţile şi proprietarii magazinelor se tem de ambuscade. „E atât de multă lume aici, este deja periculos”, a declarat pentru „Die Welt” proprietarul unui centru comercial. „Sunt obligat să impun restricţii de acces în magazin”, a explicat el. „Oamenii supravieţuiesc doar cu minimum de alimente şi apă”, a declarat pentru presa germană Haiyme Sato, funcţionar al prefecturii Iwata, printre cele mai afectate de cutremur.

Lipsesc apa şi sacii pentru morţi

„Am cerut ajutorul Guvernului nipon, dar cred că Executivul este depăşit de dimensiunea pagubelor şi de cererea imensă de alimente şi apă potabilă“, a adăugat el. „Primim doar 10% din ceea ce am solicitat autorităţilor centrale. Avem răbdare, ştim că toată lumea suferă”, a mai spus funcţionarul. Printre lucrurile cerute de prefecturile afectate de cutremur sunt sacii pentru cadavre şi sicriele. Situaţia din Japonia riscă să se acutizeze. Şase porturi din nord-estul ţării au fost devastate de tsunami şi nu vor funcţiona câteva luni. Mai multe cargouri au fost distruse. Toate acestea nu fac decât să îngreuneze aprovizionarea cu alimente şi combustibil a oraşelor nipone.

Închiderea porturilor va costa economia niponă, potrivit revistei de specialitate „Lloyd’s List Intelligence”, peste 3,4 miliarde de dolari. După ce producătorii auto Toyota şi Honda au închis porţile fabricii, acum şi compania Canon a sistat producţia pentru cel puţin o lună.

Rezervele de petrol, utilizate

Ministerul Comerţului a anunţat că accesezează rezervele de petrol ale ţării, însemnând 1,26 de milioane de kilolitri de ţiţei, necesarul Japoniei pentru trei zile. Dar cum un rău nu vine singur, şi exporturile Japoniei sunt în impas. Coreea de Sud, Hong Kong şi Singapore au anunţat că vor supune produsele nipone unor controale de radioactivitate. În semn de respect pentru populaţia niponă care suferă în tăcere, compania „Warner Entertainment Japan” a anunţat că retrage din cinematografele din Japonia filmul „Hereafter” al regizorului Clint Eastwood din cauza unei scene cu un tsunami. (…)

CRONOLOGIA UNUI DEZASTRU:

Un cutremur de 8,9 [9.0] grade Richter a lovit Japonia vineri seara, [la ora 14.46 / 07.46 ora României]. Seismul  a provocat un tsunami care a provocat valuri de până la 10 metri înălţime şi a fost urmat de mai multe replici violente. În urma cutremurelor a avut loc o explozie la centrala nucleară Fukushima 1, aflată la 250 de kilometri de Tokyo. Un dezastru atomic bătea la uşă. Peste 170.000 de oameni au fost evacuaţi imediat şi numărul oamenilor din apropierea centralei care au fost expuşi radioactivităţii creştea de la oră la oră. Spre dimineaţa zilei de duminică, autorităţile anunţă că nu s-au pierdut cantităţi mari de material radioactiv în atmosferă. Încă se făceau eforturi pentru a controla materialul atomică. Situaţia era critică, guvernul decretase stare de urgenţă naţională.

Toată ziua de sâmbătă a stat sub ameninţarea unei catastrofe nucleare, iar specialiştii niponi se chinuiau să controleze centralele atomice avariate. Morţii, răniţii şi cei afectaţi de radiaţii creştea.

Autorităţile care se luptau cu două reactoare avariate au primit duminică o altă lovitură: la ora prânzului a fost decretată starea de urgenţă la o a doua centrală nucleară, Onagawa. Aproape 600.000 de persoane fuseseră evacuate, un adevărat exod. Apar noi alerte. O pompă din sistemul de răcire al unui reactor de la centrala nucleară Tokai a încetat să mai funcţioneze. Iar stare de urgenţă. Nivelul de radioactivitate creşte.

În noaptea de duminică spre luni au avut loc două explozii la Reactorul 3 de la Fukushima. Forţele navale americane şi-a îndepărtat navele şi avioanele din cauza radioactivităţii crescute. Autorităţile japoneze se luptă din rasputeri să răcească reactoarele. Luni dimineaţa a început cu o nouă alertă de tsunami. Nu s-a confirmat. Dar toată ziua a stat sub ameninţarea topirii miezului nuclear al reactorelor şi eliberarea materialor radioactive în atmosferă, după ce apa din sistemul de răcire s-a pierdut la Fukushima. Fără sistemul de răcire, temperaturile pot ajunge la sute de grade Celsius, ducând la topire.

• Cutremurul de 9 grade pe scara Richter este cel mai mare din istoria Japoniei şi printre cele mai puternice cinci cutremure din lume.

• Valurile tsunami de până la 10 metri înălţime au înghiţit chiar şi 10 kilometri din uscatul Japoniei şi au determinat evacuări în 20 de ţări

• Luni dimineaţă, bilanţul victimelor ajunsese la 2.886 de morţi, cu 2.300 mai mult decât sâmbătă şi cu 1.000 mai mult decât duminică, însă se crede că numărul total al victimelor ar fi de peste 10.000

• Seismul a lăsat 4,4 milioane de case fără electricitate şi 1,4 milioane – fără apă

• Pagubele iniţiale ale cutremurului sunt de 14,5 miliarde de dolari, dar estimările anunţă o gaură de 34,6 miliarde în bugetul Japoniei

Luni dimineaţă, echipele de salvare foloseau drujbe sau chiar săpau cu mâinile goale în căutarea victimelor seismului, care a afectat mai ales oraşele de coastă, scrie CBS News. Cea mai bogată ţară din Asia se află în mijlocul celei mai mari crize de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, susţine premierul. Milioane de oameni au trecut prin a treia noapte fără apă, mâncare sau căldură, în aer liber, la temperaturi aproape de îngheţ. Între timp, un alt reactor nuclear nu se mai poate răci şi există riscul degajării de substanţe radioactive. Pentru ca imaginea dezastrului să fie completă, bursa niponă s-a prăbuşit ca urmare a pierderilor uriaşe înregistrate de giganţii Toyota şi Honda.

Un oficial al poliţiei japoneze a declarat că, doar în ultima zi, au fost găsite peste 1.000 de cadavre pe plajele din prefectura Miyagi, în nord-estul Japoniei. Bilanţul total al cutremurului a ajuns, astfel, la aproape 2.900 de victime, însă e de aşteptat să crească până la câteva zeci de mii.

Dubla tragedie de vineri – cutremur plus tsunami – a privat milioane de oameni dintr-una din cele mai industrializate ţări din lume de apă, mâncare şi electricitate. Oficialul guvernamental Hajime Seto susţine că oamenii primesc 10% din apa şi mâncarea de care ar avea nevoie. Nici sicrie şi pungi pentru cadavre nu prea mai sunt în ţara care, de obicei, îşi incinerează majoritatea morţilor.

“Încep să-mi pierd speranţa”, spune Hajime, un localnic de 38 de ani, în timp ce aşteaptă, alături de sute de alţi concitadini din Sendai, să se deschidă o benzinărie. Între timp, apare un lucrător care îl anunţă că, dacă se va deschide, benzinăria va alimenta doar echipajele de salvare.

“Niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge într-o asemenea situaţie. Aveam o viaţă bună înainte, acum nu mai avem nimic. Nu avem benzină, nu avem electricitate, nu avem apă”, susţine bărbatul. De mâncare uită să menţioneze, pentru că şi-aşa este foarte puţină. Lumea mănâncă doar paste făinoase instant şi chiftele de orez. Hajime şi familia lui trăiesc cu 60 de sticle de apă de jumătate de litru, pe care soţia lui le-a cumpărat tocmai pentru astfel de situaţii de urgenţă.

Mult mai disperată este situaţia lui unui bărbat din alt oraş, care, în momentul în care tsunami-ul i-a luat casa, s-a urcat pe acoperiş alături de soţia lui. Femeia a fost, între timp, înghiţită de ape, dar el a fost recuperat, după două zile, de echipele de salvare.

O altă problemă este, însă, alimentarea cu energie electrică, despre care oficialităţile nipone spun că va fi reluată abia peste câteva zile. Peste 4,4 milioane de case au fost lăsate fără electricitate.

Guvernul nipon a trimis peste 100.000 de soldaţi în zonele afectate, care, pe lângă alimente, au adus 120.000 de pături, 120.000 de sticle de apă şi 110.000 de litri de benzină pentru sinistraţi. Ajutoarele din ţară nu sunt, însă, de ajuns.

Până acum, în Japonia au ajuns echipe de salvare din 13 ţări, cei care au intervenit primii fiind britanicii, chinezii, neo-zeelandezii, dar şi ruşii, care au promis că le vor livra niponilor energie electrică şi gaze naturale. CBS News notează că este prima dată în istorie când Japonia şi SUA îşi unesc forţele într-o operaţiune de salvare de aşa amplitudine, mai ales ţinând cont de istoria celor două state.

O nouă ameninţare de tsunami a oprit echipele de salvare

Coasta de nord-est a Japoniei a fost zguduită de 150 de replici începând de vineri. Un seism de 6,2 grade pe Richter produs luni a alimentat temerile legate de un nou tsunami. Echipele de salvare din oraşul Takajo au întrerupt o bună bucată de vreme activitatea şi i-au avertizat pe locuitori să se retragă în zone mai înalte.

În scurt timp, însă, şi-au reluat căutările în amestecul de nedescris de lemne putrezite, acoperişuri, mocirlă, caroserii de maşini, obiecte casnice şi cabluri electrice încurcate. În căutare de supravieţuitori, elicopterele au survolat oraşul de 38.000 de locuitori, în care vapoarele au fost purtate de tsunami aproape un kilometru înspre uscat, în care o treime din case sunt inundate şi mii de oameni sunt daţi dispăruţi.

Banca centrală japoneză a pompat, luni, 184 de miliarde de dolari în piaţa financiară, pentru a scădea îngrijorarea legată de soarta celei de-a treia economii a lumii. Estimările preliminare anunţă pierderi de 14,5 miliarde de dolari, care ar putea urca până la 34,6 miliarde. Este o lovitură greu de suportat pentru economia niponă, care anul trecut a pierdut locul doi mondial, în faţa Chinei. (Mihai Schiau)

Cititi si:


Categorii

1. DIVERSE, Dezastre, calamitati, Presa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “UPDATE – Tabloul situatiei prezente, cronologia si bilantul provizoriu al lantului de calamitati din Japonia

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Japonia dupa cataclism: POVESTI DE VIATA SI DE MOARTE… IN IMAGINI
  2. 0709: Steve Herman of Voice of America tweets: “It just started snowing here in Fukushima-ken.”

    0714: A reminder that freezing weather is forecast over the coming days in Japan, making things even tougher for those made homeless by the earthquake and tsunami. Temperatures have already plunged to 0C in many of the affected areas.

  3. http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-12307698

    the latest on the nuclear crisis in Japan is that staff have returned to work at the Fukushima-Daiichi nuclear plant, after a rise in radiation levels forced them to temporarily abandon the facility. Earlier, a blaze struck reactor four at Fukushima Daiichi for the second time in two days, and smoke was seen billowing from reactor three.The pant has suffered several explosions, triggering radiation leaks.

    Japan’s NHK TV reports that a helicopter that is to drop water over Reactor Three will pass over the reactor many times. It says the helicopter can’t stay too long over the plant because of the risk of radiation to the crew. Images of the helicopter show it scooping water from the sea into a red container similar to those used in fire-fighting operations around the world.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare