Tradiția Bisericii ne spune că Antihrist va veni în numele unor frumoase idealuri: pacea, armonia cu „celălalt”, ajutarea săracilor, fraternitatea întregii lumi. Va veni ca singurul capabil să rezolve conflictele mondiale și frământările sociale. Adică exact acele idealuri utopice invocate de liderii religioși adunați la Roma, care, păstrând „diversitatea religioasă”, s-au unit pentru idealul comun al „păcii”. Desigur, se vor găsi mulți care să întrebe – dar ce e rău cu a proclama și a încerca să faci pace pe pământ (să fie paaace în luuume, acest șlagăr din Epoca de Aur)? Cum a și răspuns episcopul Ambrozie de Bogorodsk, trimisul Patriarhiei Moscovei la eveniment: „indiferent ce ar spune fundamentaliștii, porunca Domnului nostru de a ne ruga și de a face tot ce e posibil pentru a ajuta pe cei în suferință rămâne o prioritate fundamentală.”
Articole cu eticheta (tag): Roma
Euroforic, vorba domniei sale, preşedintele României nu îndrăzneşte să spună că, în spatele perdelei de cuvinte bombastice, nu vede nimic. Nu îndrăzneşte să spună – dacă tot s-a decis să spună ceva – că “ritmuri şi la intensităţi diferite, acolo unde este necesar” e echivalentă mecanicului “două viteze”. Entuziasmul lui Klaus Iohannis merge până la a-şi asuma un eşec colectiv ca pe o victorie personală.
Un milion de oameni au manifestat ieri, la Roma, contra încercării de legalizare a căsătoriilor gay şi a ideologiei genului, informează corespondentul ActiveNews la Roma.
Ne amintim, cu profundă recunoștință, pașii pe care Domnul ne-a făcut capabili deja să-i întreprindem. Acolada deschisă între Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras, aici în Ierusalim, după atâtea secole de tăcere, a pregătit calea pentru un gest important, de a retrage din memoria și sânul Bisericii actele de excomunicare reciprocă din 1054.
Vedeti si: *** The Orthodox Church Info: Incurcate sunt caile religiei Occidentale in lumea intreaga Sursa: Anglia Ortodoxa (Pr. Andrew Phillips) – 29 aprilie 2014 Canonizarea din luna aprilie a doi papi ai Romei ai secolului XX a scos in evidenta …
Hurriyetdailynews.com: Hopes raised for churces’ unification Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, singurul reprezentant al ortodoxiei la cea de-a 50-a aniversare a celui de-al doilea Conciliul Vatican, a spus ca spera ca barierele care impiedica unitatea dintre bisericile din Est si cele din …
Tradatorul Atanasie Anghel Adevarul: Biserica Greco-Catolică, instituţia care a pus stăpânire cu forţa pe Ardeal? Biserica Unită cu Roma suscită şi acum interesul ortodocşilor care susţin că, în urmă cu mai bine de trei secole, au fost păcăliţi să …
Doxologia/ pr. Valentin Istrati: Patriarhul Ecumenic vorbește despre ecumenism Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a exprimat determinarea sa de a continua dialogul ecumenic, într-o alocuțiune cu ocazia Sfintei Mucenițe Chiriachi, la Biserica din cartierul Contoscali din Constantinopol, …
Foaie Nationala: Răspuns unei manipulări numite: “Dacii, adevăruri tulburătoare 2012” autor: Mihail M. Popescu Circulă de ceva vreme pe internet un clip video, care se numeşte “Dacii, adevăruri tulburătoare 2012”, cu pretenţii de documentar. Deja această realizare video – documentar …
Doxologia: Papa Benedict nu este invitat la sărbătorile de la Niş Biserica ortodoxă Sârbă a decis să nu extindă invitaţia către Papa Benedict al XVI-lea, ca acesta să participle la sărbătorile prilejuite de cea de-a 1700-a aniversare a Edictului de …