Ungaria va controla spatiul aerian al Kosovo. DECIZIE NATO CARE ARATA CA BUDAPESTA REVIZIONISTA NU E DELOC “PARIA”…

20-06-2012 1 minut Sublinieri


Ungaria va prelua, la solicitarea NATO, controlul asupra spaţiului aerian al Kosovo începând din martie 2013 pentru o durată de 3 până la 5 ani, a anunţat astăzi compania publică HungaroControl, însărcinată cu această misiune de statul ungar.

“Ungaria va redeschide şi va controla spaţiul aerian de deasupra Kosovo începând cu luna martie a anului viitor, de la 9.600 de metri deasupra nivelului mării, pentru o perioadă de 3 până la 5 ani”, a precizat HungaroControl într-un comunicat, preluat de AFP.

Între 40 şi 50 de salariaţi ai HungaroControl vor lucra într-un nou centru de control la Budapesta. NATO asigură controlul exclusiv al spaţiului aerian deasupra Kosovo, unde aviaţia civilă este interzisă de 13 ani. Experţii prevăd că circa 450 până la 500 de zboruri vor tranzita zilnic deasupra teritoriului respectiv.

NATO le-a propus în mod oficial în iulie 2011 mai multor ţări din regiune să preia controlul asupra spaţiului aerian al Kosovo şi a decis în aprilie să reţină candidatura Budapestei, care i-a încredinţat ulterior sarcina HungaroControl, principala companie de control aerian a ţării.

Autorităţile ungare consideră că redeschiderea spaţiului aerian kosovar va contribui la normalizarea traficului aerian în Munţii Balcani şi la stabilizarea regiunii.

Secretarul de stat în Ministerul de Externe Zsolt Nemeth a afirmat că această misiune reprezintă un “succes diplomatic major pentru Ungaria” şi o contribuţie la eforturile NATO de a normaliza traficul aerian în Balcani şi de a stabiliza regiunea, în conformitate cu strategia Ungariei faţă de aceasta, transmite și Agerpres.

Nota noastra:

Intr-adevar, decizia NATO de a acorda Ungariei acest rol, totusi strategic, de a controla spatiul aerian al Kosovo, arata faptul ca Budapesta, in ciuda politicii sale de revizionism si de recuperare fatisa a antisemitilor interbelici, nu este deloc un paria in cadrul structurilor euro-atlantice.

Nu stim care au mai fost celelalte tari care si-au depus candidatura, insa alegerea Ungariei mai arata faptul ca, din punct de vedere al capabilitatilor si infrastructurii, NATO a ales partea care poate asigura o astfel de operatiune, ceea ce inseamna ca vecinul nostru nu sta chiar rau la acest capitol.

Asa cum spuneam in alt articol, nu doar revizionismul Budapestei ar trebui sa ne ingrijoreze, ci faptul ca, in aceste conditii, Ungaria conteaza din punct de vedere geopolitic in aceasta regiune…


Categorii

1. DIVERSE, Kosovo, Serbia, Opinii, analize

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Ungaria va controla spatiul aerian al Kosovo. DECIZIE NATO CARE ARATA CA BUDAPESTA REVIZIONISTA NU E DELOC “PARIA”…

  1. Stati calmi baieti, nu au ungurii nici o relevanta geostrategica, poate ca au controlori multi si ieftini si au si aparatura si know-how: pentru NATO conteaza si pretul ca doar e criza.

  2. Pingback: Patriarhul Irineu al Serbiei: “KOSOVO ESTE IERUSALIMUL NOSTRU”/ UE+SUA+Turcia vor acorda SUVERANITATEA DEPLINA Kosovo-ului albanez in septembrie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: update – ORBAN FACE CE VREA IN UNGARIA: nationalizeaza pensiile private, rascumpara companiile privatizate, vrea energie non-profit pentru populatie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: CONSTITUTIA NEOFASCISTA A UNGARIEI, ipocrizia euroatlanticilor si REALPOLITIK-ul Germaniei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: POLITICA PAMANTULUI PARJOLIT: strategia IMPERIULUI ATLANTIST fata de ROMANIA. Motivatii geopolitice pentru tratamentul de NEMILOASA EXPLOATARE COLONIALISTA la care este supusa tara noastra de “PARTENERII STRATEGICI” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare