Uniunea Europeana: RISC MAXIM DE TULBURARI SOCIALE. Mii de copii din SPANIA sufera de MALNUTRITIE

7-06-2013 2 minute Sublinieri

revolte

Nivelul de nelinişte socială din ţările Uniunii Europene (UE) este mai ridicat decât în orice altă parte a lumii, în condiţiile accentuării decalajului dintre bogaţi şi săraci, care constituie un important factor declanşator pentru tulburări sociale, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) într-un raport făcut public luni la Geneva, informează agerpres.ro.

Nivelul de agitaţie socială – manifestată prin greve, încetări ale lucrului, proteste stradale şi demonstraţii – a crescut în majoritatea ţărilor după criza economică şi financiară începută în 2008, potrivit raportului anual Lumea muncii. 

Cel mai mare risc de asemenea manifestări se înregistrează în rândul ţărilor UE, unde raportul a constatat o creştere a acestuia la 46% în perioada 2011-2012 faţă de 34% înainte de criză, în perioada 2006-2007. Riscul nu este însă răspândit în mod uniform în rândul celor 27 de state membre, iar în cel puţin şapte dintre ele nu a crescut deloc, se precizează în raport.

Cele mai vulnerabile state în acest sens sunt Ciprul, Republica Cehă, Grecia, Italia, Portugalia, Slovenia şi Spania. În schimb, riscul de tulburări sociale a scăzut, în UE, în Belgia, Germania, Finlanda, Slovacia şi Suedia, după 2010. 

Pe ansamblu, riscul de tulburări sociale în UE “este probabil ca urmare a răspunsurilor date de factorii de decizie politică la criza datoriilor suverane şi a impactului lor asupra vieţii oamenilor şi a percepţiei bunăstării”, a explicat agenţia Naţiunilor Unite.  Potrivit OIM, scenariul economic sumbru “a creat un mediu social fragil, în care a scăzut numărul celor care consideră că au şanse să obţină un loc de muncă bun şi să-şi îmbunătăţească nivelul de trai”.

Riscul de tulburări sociale a crescut de asemenea în Rusia şi în ţările fostului bloc comunist care nu fac parte din UE, dar şi în Asia de sud şi în economii avansate din afara Uniunii. Acelaşi risc a scăzut însă în America latină şi Caraibe, unde guvernele au urmat politici de stimulare a angajării, în economiile aflate în creştere din Africa subsahariană, în Asia de est şi de sud-est şi în zona Pacificului.

Rata şomajului în Grecia a atins în martie nivelul record de 26,8%, de la 26,7% în februarie, reflectând adâncirea recesiunii după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare, a anunţat, joi, Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Este cel mai ridicat nivel al şomajului de când ELSTAT a început publicarea datelor, în 2006. În martie 2012, rata şomajului era de 22,2%. Potrivit datelor ELSTAT, un număr record de 1,3 milioane greci nu aveau un loc de muncă în martie, în timp ce 3,3 milioane erau înregistraţi ca fiind angajaţi.

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a şomajului a fost de 12,2% în aprilie.

Cea mai ridicată rată a şomajului, de 58,4%, este înregistrată în rândul tinerilor. Potrivit celor mai recente estimări bugetare ale guvernului de la Atena, economia Greciei se va contracta cu 4,5% în acest an în timp ce rata medie a inflaţiei ar urma să se situeze la 0,8%.

Primaria din Barcelona a depistat in scolile din metropola spaniola 2.865 de cazuri de copii care sufera de malnutritie, din cauza ca nu au o alimentatie corespunzatoare.

Prezenta copiilor malnutriti in scolile catalane este o realitate, potrivit El Pais, care scrie ca institutiile de invatamant sunt locurile in care pot fi depistati cel mai adesea copii care vin la cursuri fara sa ia micul dejun sau fara sa ia cina.

Dupa ce in luna decembrie Primaria Barcelonei a trimis o circulara in 500 de scoli arondate municipalitatii pentru a cunoaste dimensiunile acestui fenomen, au fost depistati 2.865 de copii cu o alimentatie deficitara, ceea ce reprezinta 1,7% din totalul elevilor din oras.

“In ultimii doi ani, am avut cazuri grave, inclusiv un lesin al unui copil. De asemenea, cu alte doua ocazii am fost nevoiti sa chemam ambulanta pentru doi copii prost alimentati”, a precizat directorul unei scoli din cartierul Les Roquetes, cunoscut ca fiind unul sarac.

Nici in cartiere mai rasarite precum La Trinitat Nova situatia nu este mai buna, de la inasprirea crizei ce a cuprins Spania. “Uneori, mai vine cate un copil cu dureri de stomac dimineata. Daca il intrebi, e posibil sa afli ca ultimul lucru pe care l-a mancat a fost o gustare, cu o seara inainte, in jurul orei 6:00”, a spus directoare unei scoli din aceasta zona a Barcelonei.

Dupa ce serviciile sociale au analizat fiecare dintre cele 2.865 de cazuri de malnutritie depistate in oras, a reiesit ca 61% dintre cei afectati erau deja asistati social, insa in cazul celorlalti 703 ajutorul s-a dovedit a fi insuficient, astfel ca municipalitatea a decis sa aloce 264.200 de euro pentru ajutorarea micutilor flamanzi si a familiilor acestora.

1370463373_728987_1370510085_noticia_normal

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Criza mondiala, Criza preturilor, criza alimentara, Grecia, Revolte populare, revolutii, Suferinta de langa noi, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Uniunea Europeana: RISC MAXIM DE TULBURARI SOCIALE. Mii de copii din SPANIA sufera de MALNUTRITIE

  1. N-am iesit niciodata din tara unde m-am nascut, dar credeam ca Spania e incomparabila cu ce-au facut astia din Romania noastra.
    Am aflat cu stupoare, acum 2 ani, cand cei 2 tineri zugravi pe care-i gasisem mai ieftini mi-au zis ca unul din ei e spaniol. Mai era si alergic la praf, ajunsese sa lucreze (la negru, fireste) aici. Nu puteam crede, dupa ani grei de stiri despre capsunarit in Spania, dar era adevarat.
    Alergam de la unii la altii, pentru a trai de azi pe maine, fara nimic al nostru sub soare, pe marea tarla a zbirilor uniuniievreopene.

  2. Pingback: Coperta The Economist: MARSUL PROTESTELOR A CUPRINS INTREAGA LUME - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare