SFANTUL IERARH NICOLAE si INFRICOSATOAREA MINUNE DIN RUSIA COMUNISTA, “Zoia impietrita” (VIDEO, AUDIO). “Sa strangem icoana lui la piept cu cinstire si cu rugaciune ca sa ne fie de ajutor in tot intunericul acestei lumi”

6-12-2016 Sublinieri

PARINTELE NICHIFOR HORIA: “Să înţelegem bine semnele vremurilor, pentru că, din păcate, trăim vremuri viclene şi vremuri care trebuie să ne dea de gândit”

24183837505_aa8815d595_z

Va recomandam si:

***

Predică la Duminica a 27-a după Rusalii si la Sfantul Nicolae – Arhimandritul Nichifor Horia – Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi – 6 decembrie 2015

Extras de la min. 19:06

“[…] Sfântul Nicolae, care s-a născut în anul 270 în cetatea Mirelor Lichiei, cetate care a fost evanghelizată de Sf. Ap. Pavel, Sf. Nicolae ne este pus înainte ca învățătorul cel drept, în opoziţie cu mai-marele sinagogii de astăzi, care învăţa pe oameni doar prin prisma învăţăturilor omeneşti, nu putea trece mai departe; în faţa mâniei lui Dumnezeu s-a blocat şi n-a înţeles nimic, ba, din contră, s-a făţărnicit. Diavolul a găsit punct slab acolo. În inima marelui Nicolae n-a găsit punct slab, ci om puternic a fost şi a găsit Dumnezeu putere ca să-i miluiască pe cei din jur.

Aţi auzit de multe minuni din viaţa lui ascultându-i acatistul, minuni pe care în continuare le lucrează în zilele noastre. Ni-l pune Biserica înainte ca să nădăjduim în el cu dreaptă credinţă, nu [doar] ca sfântul care umple ghetuţele copiilor şi aşa mai departe. E bine să-i bucurăm pe copii, dar nu asta este esenţial; să înţelegem că a avut viaţă sfântă, că a căutat spre oameni cu dragoste (...) şi că este aproape de noi. Să înţelegem că să-l putem chema în ajutor pe de o parte, pe de altă parte ca să-i urmăm credinţa, ca să-l cinstim şi să-l urmăm în rugăciunile noastre.

Într-o carte recent apărută despre Noi minuni ale Sfântului Nicolae se vorbeşte într-adevăr despre o minune înfricoşătoare petrecută în timpul comunismului în Rusia. Te miri cum a răbdat Dumnezeu toată spurcăciunea întoarsă împotriva credinţei în Rusia – şi în ţara noastră, dar mai puţin decât acolo -, biserici vandalizate, transformate unele în restaurante, în fel de fel de localuri, icoane făcătoare de minuni arse şi prihănite...

sfantul-ierarh-nicolae-chudo-zoia-karnauhova14Nu ne mirăm că, într-un asemenea context, la o petrecere a unor tineri, aşa-zisă “petrecere nevinovată”, aşa-zisă “bucurie nevinovată”, cu hărmălaie şi muzică şi întuneric, aşa cum înţeleg să se distreze în zilele noastre şi consideră că bine fac şi în întunericul lumii noastre se consideră că aceste lucruri pot fi îndreptăţite, o tânără nu avea cu cine să danseze. Îmbătată de vin şi de mândrie şi de necredinţă, ia icoana Sfântului Nicolae din perete şi spune: <Uite aşa, o să dansez cu Sfântul Nicolae!>, răzându-şi de credinţa mamei ei, care era o femeie credincioasă şi ţinea icoana acolo cu evlavie. S-a făcut şi un film acum, după această minune. 123588_chudo-minunea-nicolaeŞi s-a întâmplat o minune înfricoşată că a înţepenit acea tânără. S-a făcut corpul ei ca lemnul ţinând icoana în mâini. Şi nimeni nu-i putea smulge icoana din mână, era vier, dar trupul îi era ca de lemn, nu intra acul seringii în ea. A fost o minune care atrăgea zeci de oameni, sute de oameni într-un pelerinaj. Stăteau puterile comuniste să înlăture aceasta, să nu mai vină oamenii să vadă pe acea femeie, dar nu puteau sta împotriva minunii, era de neînţeles. Zeci de zile a stat acea tânără cu icoana Sfântului Nicolae în mână. Trupul ei ca de lemn. Abia când preoţii au ajuns şi au citit rugăciuni ea şi-a revenit şi a început să mărturisească ce i s-a descoperit, că lumea arde în minciuna păcatelor şi a necredinţei. Şi puterea comunistă din Rusia de atunci a încercat, în ciuda acestei minuni evidente, să se împotrivească minunii. Dar minunea a rămas până în ziua de astăzi ca mărturie a lucrării Sf. Nicolae şi a lui Hristos Dumnezeu prin sfinţii Săi. De aceea îl prăznuim, de aceea ne rugăm lui.

Dumnezeu Se lasă batjocorit până la o vreme, dar Dumnezeu lucrează în inima celor ce cred cu putere multă şi nu Se lasă spurcat până la sfârşit. Sunt vremuri şi vremuri, iubiţi credincioşi. Să înţelegem bine semnele vremurilor, pentru că, din păcate, trăim vremuri viclene şi vremuri care trebuie să ne dea de gândit.

Să ne rugăm Sf. Nicolae să ne dea putere în aceste vremuri grele, să strângem icoana lui la piept cu cinstire şi cu rugăciune ca să ne fie de ajutor în tot întunericul acestei lumi, ca să ne lumineze calea către Dumnezeu, să ne izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de toate bolile şi înşelăciunile pe care dracul le aduce asupra noastră şi, mai ales, să ne dăruiască bucuria, singura adevărată bucurie care vine din credinţa cea adevărată. Amin”.

***

zoia-piatra-minunea-3

„Zoia cea de piatră”: o minune din zilele noastre a Sfântului Nicolae

Articol apărut în numărul 16 din Familia Ortodoxă.

Cu 55 de ani în urmă, de Anul Nou, într-un oraş din fosta Uniune Sovietică s-a petrecut o minune care a întărit credinţa dreptslăvitoare – un fenomen imposibil de explicat pentru autorităţile atee ale vremii.

Iată faptele. Oraşul Kuibîşev (astăzi Samara), strada Cikalov nr. 84, 31 decembrie 1955. O petrecere de Revelion care s-a preschimbat într-o isterie de masă, potrivit oficialităţilor, sau într-o mare minune, potrivit credincioşilor şi locuitorilor de acolo. O muncitoare de la fabrica de ţevi din localitate, Zoia Karnauhova, fusese invitată în casa Klavdiei Petrovna Bolonkina de către fiul acesteia, împreună cu un grup de prieteni. Klavdia, o femeie credincioasă, dezaprobând această petrecere din timpul Postului Crăciunului[1], a plecat de acasă, iar tinerii au rămas singuri. Zoia îşi aştepta iubitul, un băiat pe nume Nikolai, care însă întârzia să apară. zoia-piatra-minunea-2După ceva vreme, tinerii au poftit-o pe Zoia la dans: „Hai, lasă-l pe Nikolai, vino alături de noi!”. Încinsă de atmosferă, supărată şi fără să se gândească prea mult, ea a zis: „Bine! Atunci, dacă nu-l am pe Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreţ (Nicolae Făcătorul-de-minuni)!” – şi, apucând o icoană a Sfântului Nicolae dintr-un colţ al camerei, a strâns-o la piept şi a început să danseze cu ea. Deşi neduşi pe la biserică, ceilalţi oaspeţi i-au spus: „Mai bine pune-o la loc! Cu aşa ceva nu se glumeşte!” Zoia, însă, le-a strigat: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!” şi a mai făcut nişte paşi de dans prin cameră, cu icoana în braţe. Câteva clipe mai târziu, s-a auzit deodată un zgomot înfricoşător şi a strălucit o lumină orbitoare, ca de fulger. Îngroziţi, petrecăreţii s-au apropiat temător de Zoia, doar ca să descopere că fata pur şi simplu împietrise, ca şi cum ar fi prins rădăcini în acel loc! A fost cu neputinţă să o mişte sau să îi ia icoana din braţe, care parcă se lipise de ea. Albă precum marmura, Zoia nu dădea nici un semn vizibil de viaţă, în afara bătăilor foarte slabe ale inimii.

Prietenii au chemat o ambulanţă, din al cărei echipaj făcea parte medicul de urgenţă Anna Pavlovna Kalaşnikova, care a încercat să o resusciteze pe fată. Sora doctoriţei, Nina, îşi aminteşte: „Anna a ajuns acasă foarte tulburată. Deşi miliţia o pusese să dea o declaraţie prin care se angaja să păstreze tăcerea asupra celor întâmplate, ea mi-a povestit cum încercase să-i facă Zoiei injecţii, însă a fost imposibil! Era ca şi cum trupul Zoiei ar fi fost de piatră – ácele seringii nu intrau în piele, ci se rupeau. «Stăteam în faţa unei fete împietrite cu o icoană în braţe, care era parcă pironită de podea», mi-a zis Anna. Oamenii ziceau că o pedepsise Dumnezeu. Tot oraşul vorbea despre acest eveniment”.

3815_redwood_miracle_1Vestea celor întâmplate a depăşit în scurtă vreme graniţele Samarei. Ruşinate, autorităţile  locale şi de partid au trebuit să recunoască că nu pot explica „ştiinţific” evenimentul şi starea în care se afla Zoia. La casă a fost trimis un echipaj de miliţieni pentru a interzice accesul vizitatorilor, ce se înmulţiseră – pe 2 ianuarie, străzile din jur gemeau de mii de oameni, care au supranumit-o pe fată „Zoia de piatră”. A apărut un articol despre acest caz ciudat chiar şi în presa vremii, în gazeta „Voljskaia Kommuna” din 24 ianuarie 1956. Se spune că fata scotea în răstimpuri nişte ţipete înfricoşătoare, care i-au făcut pe miliţienii ce păzeau casa, în schimburi de câte opt ore, să încărunţească de spaimă.

De la Moscova au venit nişte profesori pentru a investiga fenomenul, însă n-au putut oferi până la urmă nici o explicaţie, deşi iniţial s-a lansat supoziţia că a fost o formă necunoscută de tetanos. Însă explicaţia nu stă în picioare, deoarece în cazul acestei boli nu există o astfel de rigidizare a pielii încât medicii să nu poată face injecţii bolnavului; în al doilea rând, Zoia nu a putut fi nici măcar deplasată din casă; în plus, ea a stat în picioare mult mai mult decât ar putea îndura un om obişnuit; şi, în al treilea rând, o simplă boală nu îl întoarce pe un ateu la Dumnezeu.

Deşi propaganda antireligioasă a fost intensificată, n-a dat rezultate semnificative. Responsabilul regional cu ateismul raporta la sfârşitul anului 1956 că „zvonurile despre «fata de piatră» s-au răspândit şi în afara raionului, iar sentimentul religios în rândul populaţiei este în continuă creştere. Oamenii au început să ţină posturile şi să nu mai frecventeze manifestările organizate de autorităţi în perioada Paştilor. Pe străzile din Kuibîşev au apărut agitatori ai Komsomolului, care pretindeau că au intrat în casa de pe strada Cikalov, dar n-au văzut nimic acolo. Însă toate aceste acţiuni n-au făcut până la urmă decât să toarne gaz pe foc şi să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei ce nu credeau în minuni, făcându-i să se întrebe dacă nu cumva era un sâmbure de adevăr în toată povestea.

zoia-piatra-minunea-5Până la urmă, autorităţile au îngăduit câtorva clerici să vină la fată, pentru a face ceva. Unul dintre aceştia a fost ieromonahul Serafim (Poloz) de la Sihăstria Glinsk. Acesta era un părinte înduhovnicit şi mare nevoitor; el a săvârşit o sfeştanie în casă şi a sfinţit icoana. Apoi a zis:Acum trebuie să aşteptăm vreun semn la Paşti! Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că se apropie sfârşitul lumii!”, arătând prin cuvintele acestea credinţa lui adâncă într-o minune. Autorităţile au încercat după aceea să-l silească pe părintele Serafim să le spună oamenilor că nu ştie nimic despre cele întâmplate. El însă a refuzat, aşa că i s-a organizat în scurtă vreme un proces şi a fost trimis în lagăr. I s-a mai permis accesul şi Mitropolitului Nicolae, care a citit Paraclisul Sfântului Nicolae şi a zis: Să aşteptăm o nouă minune la Paşti!”, repetând vorbele evlaviosului ieromonah Serafim. A fost înştiinţat şi Patriarhul Alexie I de toate cele întâmplate şi a fost rugat să facă rugăciuni pentru însănătoşirea Zoiei. Patriarhul a răspuns: „Cel ce a pedepsit-o, acela o va şi milui!”

Cu o zi înainte de ajunul praznicului Buneivestiri (care în anul acela a căzut în sâmbăta din săptămâna a treia de post), de miliţienii care o păzeau pe Zoia s-a apropiat un bătrân cu barbă, care i-a rugat să-l lase s-o vadă pe fată. Aceştia au refuzat. Bătrânul a venit şi în ziua următoare, dar nici atunci nu i s-a dat voie. A treia oară, de Bunavestire, paznicul a lipsit pentru câteva clipe, şi bătrânul a intrat în casă. Straja l-a auzit întrebându-o pe Zoia cu blândeţe: „Aşadar, ai obosit de atâta stat în picioare?”. Miliţianul a intrat după el în casă, dar n-a mai găsit pe nimeni.

zoia-piatra-minunea-8Şi iată că pe 23 aprilie, în ziua de Paşti – după aproape patru luni fără mâncare sau apă, trupul Zoiei a revenit la viaţă! Fata striga şi plângea fără încetare: „Lumea moare din pricina păcatelor! Rugaţi-vă, aveţi credinţă!A fost întrebată cine fusese bătrânul vizitator care dispăruse misterios, iar Zoia a arătat spre icoana Sfântului Nicolae. Le-a mai spus şi pentru ce ţipa uneori atât de înfricoşător: „E groaznic! Arde pământul! Rugaţi-vă! Lumea întreagă piere pentru păcatele ei, rugaţi-vă!”. Au mai întrebat-o şi cum a izbutit să trăiască atâta timp, cine i-a dat de mâncare, iar ea a răspuns: „Porumbeii! Porumbeii m-au hrănit!” De aici s-a văzut că a primit milă şi iertare de la Dumnezeu. Domnul a vădit iertarea păcatelor Zoiei şi prin venirea Sfântului Nicolae Făcătorul-de-minuni.

Din nefericire, despre cele ce s-au petrecut mai apoi cu Zoia nu se mai ştie nimic sigur, din pricina autorităţilor comuniste, care au încercat să muşamalizeze întreaga poveste. Unii spun că, după trei zile de la revenirea la viaţă, fata a trecut la Domnul, alţii că a fost închisă într-un ospiciu de nebuni, unde a murit, iar alţii că a intrat într-o mănăstire şi a fost îngropată în ascuns undeva la Lavra Sfintei Treimi – Serghiev Posad.

Puţine s-au schimbat astăzi, după jumătate de veac, pe strada Cikalova. Despre întâmplările din 1956 mai mărturiseşte doar fosta staţie de autobuz de lângă casa cu numărul 84, desfiinţată în acea perioadă, în încercarea de a opri afluxul de oameni. Săptămânal vin acum pelerini de pretutindeni – din Moscova, Krasnodar, Novosbirsk, Kiev, Odessa, Minsk, Riga, Munchen, Helsinki, Vladivostok. Eparhia Samarei plănuieşte să construiască acolo un paraclis.

În 2009 s-a realizat un film, intitulat „Ciudo” („Minunea”), regizat de Aleksandr Proşkin, care încearcă să reproducă pe această cale cele întâmplate.

Prin această minune s-a vădit adevărul vorbelor Apostolului: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera (Gal. 6:7). Nu este nici o îndoială despre realitatea celor întâmplate: cu adevărat, o fată a împietrit. Există declaraţii ale martorilor oculari, unii încă în viaţă, precum şi documente ale întrunirilor Partidului Comunist de la acea vreme. Mii de oameni au crezut că există Dumnezeu şi şi-au arătat credinţa, s-au botezat şi au trăit creştineşte. Din toate acestea se vede limpede că a fost o minune din iconomie dumnezeiască, spre întărirea credinţei în acea vreme de prigoană a Bisericii. Sfântul Duh a ţinut-o pe Zoia în viaţă vreme de patru luni pentru ca sufletul ei să învieze din moartea păcatului şi, în ziua cuvenită, să primească trup pentru viaţa cea veşnică – după cum, de altfel, o spune chiar numele ei: Zoia (viaţă).

Radu Hagiu


[1] În Rusia, Naşterea Domnului se prăznuieşte pe 25 decembrie după calendarul vechi, adică 7 ianuarie pe stil nou – Anul Nou civil cade astfel în mijlocul Postului.

***

01

Din cartea “Noi minuni ale Sfantului Nicolae” aparuta la Editura
Cartea Ortodoxa, 2004:

“Incremenirea Zoiei”

In anul 1956, cand la putere era NS Hrusciov, a avut loc un eveniment care a zguduit intreaga lume ortodoxa – “Incremenirea Zoiei”. Vom relata pe scurt aceasta minune, care s-a intamplat in Samara (pe atunci Kuibasev).

O muncitoare a uzinei de tevi, pe nume Zoia, a hotarat sa intampine Revelionul impreuna cu  prietenii sai. Mama ei, o femeie credincioasa, s-a opus acestei petreceri, pentru ca era postul Craciunului. Zoia nu i-a dat ascultare.

De Revelion s-au adunat toti prietenii, cu exceptia logodnicului Zoiei care fusese retinut undeva. Canta muzica si toti dansau, numai Zoia nu avea cu cine. Suparata, a luat de pe perete icoana Sfantului Nicolae, spunand: “Daca nu este Nicolae al meu, voi dansa cu Sfantul Nicolae”. La rugamintea prietenelor sa nu faca asa ceva, ea a raspuns cu obraznicie: “Daca Dumnezeu exista cu adevarat, atunci sa ma pedepseasca.” Cu aceste cuvinte, a inceput sa danseze. La a treia rostire, camera s-a umplut de un zgomot puternic, s-a ridicat un vartej si a fulgerat. Toti au fugit speriati din casa. Doar Zoia a ramas incremenita, cu icoana in brate – era ca o stana de piatra si rece ca marmura.

Nu a putut s-o miste din loc, picioarele ii erau parca infipte in pamant. Cu toate ca nu dadea nici un semn de viata, Zoia era vie: inima ii batea. Din acel moment ea nu a mai putut bea si manca. Medicii se straduiau din rasputeri s-o readuca in simtire. Vestea despre minune s-a raspandit cu iuteala fulgerului prin oras.

Multi veneau sa vada “incremenirea Zoiei”. Insa peste un timp autoritatile au interzis aceste vizite si au pus militieni sa pazeasca locuinta si sa le spuna celor veniti in oras si celor curiosi ca nu s-a intamplat nici o minune.

stoyanie-zoi-4Cei care erau la post auzeau insa noaptea cum Zoia striga: “Mama! Roga-te! Pierim in pacate! Roaga-te! Comisia medicala a confirmat ca inima fetei continua sa bata, cu toate ca tesutul era tare ca piatra (nu puteau sa-i faca injectii, acele se rupeau). Preotii chemati, dupa citirea anumitor rugaciuni, nu puteau lua icoana din mainile fetei. In ziua Craciunului a venit si parintele Serafim (Tiapocikin, pe atunci inca parintele Dimitri). El a savarsit o slujba cu sfintirea apei si a stropit cu aghiazma camera in care se afla Zoia. Dupa aceea s-a apropiat de ea si a luat din bratele ei intepenite icoana si a spus: “Nu ne-a ramas decat sa asteptam un semn in Ziua cea Mare”.

Zoia a ramas incremenita patru luni (128 de zile), pana la Pasti, care in acel era pe data de 23 aprilie (6 mai pe stilul nou). In noaptea Sfintei Invieri Zoia striga: “Rugati-va! Cat este de infricosator, pamantul arde! Lumea piere in pacate! Rugati-va!! Din acel moment, ea a inceput sa-si revina, in maini si in picioare i-a reaparut viata. A fost culcata in pat, dar continua sa strige si sa-i indemne pe cei din jur sa se roage pentru pace, pentru cei in pacate, pentru pamantul plin de faradelegi.

– Cum ai trait tot acest timp? o intrebau. Cine te hranea?

– Turturelele, ele ma hraneau, le raspundea Zoia.

Prin rugaciunile Sfantului Nicolae, Dumnezeu s-a milostivit de ea si a iertat-o.

Toate cele intamplate au zguduit atat de mult orasul Kuibasev si localitatile din jur, incat multi au inceput sa creada in Dumnezeu. Toti se grabeau sa ajunga la biserica, cei nebotezati se botezau, cei ce nu aveau cruciulite si le cumparau – cruciulitele se cumparau in cantitati enorme, incat nici nu ajungeau la toti.

arhim-serafim-tiapochkin1Dupa multi ani de la acest eveniment, Arhimandritul Serafim (Tiapocikin) a fost intrebat despre intalnirea sa cu Zoia. El insa evita sa raspunda. Isi aminteste protoiereul Anatoli Litvinko, clericul eparhiei Samara:

“L-am intrebat pe parintele Serafim: “Parinte, dumneavoastra ati luat icoana din mainile Zoiei?” El, smerit, a plecat capul si dupa tacerea lui am inteles: “da”. Parintele ascundea aceasta din smerenie, dar si pentru ca autoritatile puteau sa-l aresteze din nou din cauza multimii de oameni care veneau la el, a doritorilor sa se inchine icoanei facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, care se afla in biserica unde slujea el. Cu timpul autoritatile au cerut ca icoana sa fie luata si ascunsa in lume. Ea a fost dusa in altar.

[…]

Recent un om ne-a relatat ceva nou despre minunea din Samara. Este vorba de un om respectat de intregul oras, parohul Bisericii Sfanta Sofia, preotul Vitali Kalasnikov:

“Matusa mamei mele, Anna Pavlovna Kalasnikova, in 1956, lucra in calitate de medic la Salvare, in Kuibasev. In acea zi, dimineata, a venit la noi si ne-a spus: << Voi dormiti, dar orasul e demult in picioare!>> si ne-a povestit despre tanara incremenita. Ne-a mai spus ca (desi semnase sa nu spuna nimic) in acel moment ea venea de acolo. O vazuse pe Zoia, care era o stana de piatra. Vazuse si icoana Sfantului Nicolae in bratele ei. Incercase sa-i faca o injectie, insa toate acele se rupsesera. Toti am ramas zguduiti de cele povestite. A.P. Kalasnikova a lucrat la Salvare inca multi ani. S-a stins din viata in 1996. Eu m-am preotit inainte de moartea ei. Mai sunt in viata si azi cei carora le-a povestit ea despre Zoia in aceasta dimineata”.

Valentina Nicolaevna M. (orasul Belgorod) isi aminteste:

“Venisem la parintele Serafim. Peste noapte am ramas in casa Mariei Romannovna, unde s-au adunat mai multi crestini. Din cauza caldurii nu puteam sa dorm. Doi tineri au iesit afara sa respire aer curat si, in urma lor, am iesit si eu. Am inceput sa vorbim. Din discutie am aflat ca erau studenti la seminar. I-am intrebat despre Zoia. Cand se intamplase minunea erau copii. Aceasta minune ii adusese la credinta si la Dumnezeu. Acum erau fii duhovnicesti ai parintelui Serafim si marturiseau ca parintele Serafim fusese cel care luase icoana din mainile Zoiei.”

[…]

1356972779_x_6b66296fDupa slujba, starosta bisericii, preoteasa Ekaterina Lucina (in calugarie maica Serafima), m-a intrebat: “Te-ai inchinat la icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae?” “Da”, am raspuns. “La care anume?” I-am aratat icoana mare a Sfantului Nicolae de langa perete. Preoteasa a spus: Trebuie sa te inchini la cea de pe analog. Parintele nostru  a luat-o din mainile Zoiei. Dar despre aceasta sa nu spui nimanui, ni s-a interzis. Parintele poate fi din nou arestat”.

Copiii duhovnicesti ai parintelui marturisesc ca din Kuibasev a venit o femeie credincioasa care, atunci cand l-a vazut pe parintele Serafim, a recunoscut in el pe parintele care luase icoana din mainile Zoiei. Se pare ca nu intamplator, cu binecuvantarea parintelui Serafim, in biserica din satul Rakitnoe, la icoana Sfantului Nicolae si la Rastignirea Domnului, de 35 de ani, ard candele neadormite.

Elisaveta Konstantinovna Fofanova, fiica duhovniceasca a parintelui, l-a intrebat odata: “Parinte, dumneavoastra ati luat icoana de la Zoia?” El i-a raspuns: “La ce va trebuie sa stiti aceasta? Nu ma mai intrebati.” O alta fiica duhovniceasca, de asemenea l-a intrebat: “Parinte, dumneavoastra ati fost in Kuibasev si ati luat icoana din mainile Zoiei, savarsind astfel o minune?” Parintele a raspuns: “Copila mea, minunile le face doar Dumnezeu, iar noi, nevrednicii, le primim prin rugaciuni.”

Din amintirile Alexandrei Ivanovna A:

“In a cincea saptamana din Postul Mare, in 1982, am sosit in Raktinoe. Am indraznit sa-l intreb pe parintele: “Parinte, unde este icoana Sfantului Nicolae, pe care ati luat-o de la Zoia?” El m-a privit cu severitate. S-a asternut o liniste adanca. De ce mi-am amintit de aceasta icoana? In Kuibasev rudele mele locuiau pe aceeasi strada cu Zoia. Cand s-au intamplat toate acestea eu aveam 14 ani. Pentru ca lumea sa nu se adune in jurul casei, seara se stingea lumina. Strigatele Zoiei ii ingrozeau insa pe toti. Un tanar militian, care era de paza, a incaruntit din aceasta cauza. Rudele mele, ca martori oculari la tot ce se intampla, au devenit credinciosi si au inceput sa mearga la biserica. Minunea “incremenirii  Zoiei” s-a intiparit adanc in mintea mea. In momentul cand parintele ma privea m-a fulgerat un gand: “Vai de mine!” Parintele a spus: “Icoana e in biserica, pe analog. Au fost si timpuri cand ni s-a poruncit s-o scoatem definitiv din biserica”, si a mai adaugat apoi: “Sunteti prima careia i-a spus acestea”. Peste doua saptamani parintele s-a stins din viata”.

Iata ce a relatat Klavdia Ivanonva Petrunenko din Sankt Petersburg, fiica duhovniceasca a Mitropolitului Nicolae (Iarusevici):

“L-am intrebat pe Vladica daca a fost in Kuibasev si daca a vazut-o pe Zoia. Vladica a raspuns: “Am fost acolo, m-am rugat, insa icoana de la Zoia nu eu am luat-o – nu era inca momentul. Icoana a luat-o parintele Serafim (pe atunci inca preotul Dimitri).” Cu putin timp inainte de moartea parintelui Serafim, eu am fost la biserica din Rakitnoe. Acolo, in altar, in partea dreapta de la pristol, am vazut icoana Sfantului Nicolae. In timpul discutiei cu parintele Serafim in chilie, eu l-am intrebat: “Parinte, in altar am vazut o icoana a Sfantului Nicolae – este aceea care a fost la Zoia?”. “Da”, a raspuns el. Despre Zoia n-am mai vorbit.”

Despre evenimentele din Kuibasev isi aminteste si protoiereul Andrei Andreevici Savin, care in acea vreme era secretar al eparhiei Samara:

zoja008“Pe atunci, episcop era Prea Sfintitul Ieronim. Dimineata eu am observat cativa oameni care se imbulzeau langa o casa. Spre seara, numarul lor ajungea la o mie. Au fost puse patrule, dar la inceput nu se atingea nimeni de ei. Mai tarziu patrulele au incepus sa imprastie multimea, sub pretextul “incalcarii linistii locuitorilor si a circulatiei”. Insa multimea continua sa creasca. Multi veneau din satele din apropiere.

Erau zile incordate. Bineinteles ca lumea astepta de la noi explicatii, insa nici un preot nu se apropia de casa. Se temea. Pe atunci noi toti eram urmariti. Toti preotii erau inregistrati si erau numiti si destituiti din post de catre un reprezentant din comitetul executiv. In orice moment, oricare dintre noi putea ramane fara serviciu, si respectiv, fara surse de trai. Iar evenimentul care se ivise le oferea o ocazie prielnica de a se rafui cu noi!

In curand printre credinciosi a inceput sa circule zvonul ca Zoia ca fost iertata si ca in ziua Sfintelor Pasti ea va invia. Prin oras au inceput sa se plimbe cete de comsomolisti, care “demascau” cu insufletire si sustineau sus si tare ca ei intrasera in acea casa si nu vazusera nimic. Aceasta a pus si mai mult paie pe foc. Asa ca si cei care intr-adevar nu crezusera la inceput in minune sfarsisera prin a se indoi: “Se pare ca lumea are dreptate, desi nu in totalitate. Nu ma indoiesc insa ca in casa de pe strada Cikalov s-a intamplat ceva!”.

Arhiepiscopul Evsevii de Samara si Sarzansk, in concluzie, isi exprima propria opinie despre cele intamplate:

Martori la aceasta minune sunt numerosi oameni. Despre ea, personal am aflat in 1957, in zoia-cea-de-piatra_8dbeefba3f3c03timpul studiilor mele la seminar. Nu era nici o indoiala: ne aflam, intr-adevar, in fata unei mari minuni! In acei ani grei, cand Biserica era prigonita si batjocorita de autoritatile atee, acest caz, al aratarii minunate a puterii dumnezeiesti, a facut senzatie. Si nu doar printre locuitorii din Samara. Minunea cu Zoia a fost o lectie pentru noi toti. Caci fata de obiectele sfinte trebuie sa ne purtam cu evlavie. A fost totodata, o lectie si pentru necredinciosi: nut e oblige nimeni sa crezi, dar nu batjocori obiectele sfinte, caci vei fi pedepsit! Daca necredincioasa Zoia nu s-ar fi atins de icoana, nu s-ar fi intamplat nimic. Asemenea minuni au fost multe de-a lungul timpului: necredinciosii care atingeau obiectele sfinte erau pedepsiti. Afonie, de exemplu, in Ierusalim, in momentul inmormantarii Maicii Domnului, a vrut sa-i rastoarne sicriul. In vazul tuturor, ingerul Domnului i-a taiat mainile. Sunt cunoscute cazuri cand cineva dadea jos clopotele bisericii si impreuna cu ele cadea si el. Da, in acele vremuri, oamenii aveau mare nevoie de minuni. Si minunile apar atunci cand este mare nevoie de ele, atunci cand hotaraste Dumnezeu”.

1304248820_33962-pDupa ce a luat icoana din mainile Zoiei, parintele Dimitri (Tiapocikin) a fost denuntat si i s-a intentat un  nou dosar, iar Mitropolitul Ieronim a fost destituit din functie. Iata ce a povestit in 1989 egumenul Gherman, reorganizatorul schitului Optina (in anii ‘ 50 el slujea in catedrala din Kuibasev):

“Despre ceea ce nu am vazut nu voi vorbi, voi impartasi doar ceea ce stiu. Strada a fost incercuita de militieni si s-au adunat semnaturi pentru a pastra tacerea. Imputernicul comitetului executiv l-a sunat pe parohul catedralei si l-a rugat ca el sa anunte lumii ca nu s-a intamplat nici o minune. Parintele i-a raspuns: “Permiteti-mi sa merg sa vad si sa le spun oamenilor ceea ce am vazut”. Imputernicitul a cazut pe ganduri si a promis ca va reveni. Telefonul a sunat peste o ora. I s-a spus parintelui ca nu mai trebuia anuntat nimic. Deoarece printre oameni circulau multe zvonuri, chiar si ziarele orasenesti nu au putut trece cu vederea evenimentul. Ele il prezentau insa ca “o minciuna a popilor”. La putina vreme de la acest eveniment, parintele Serafim a fost condamnat la trei ani de inchisoare”.

I s-a interzis sa vorbeasca despre aceasta, iar dupa ce s-au scurs cei trei ani, a fost trimis sa slujeasca intr-un satuc indepartat din regiunea Dnepropetrovsk. Mai tarziu a fost transferat in satul Mihailovskoe.

Extras din cartea “Staretul din Belgrorod. Arhimandritul
Serafim (Tiapocikin)”, (Lavra Troite-Serghiev, 1998)

– Atentie: contine si cateva imagini usor indecente.

Vedeti si:


Categorii

Filme crestine, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Nichifor Horia, Sfantul Ierarh Nicolae, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “SFANTUL IERARH NICOLAE si INFRICOSATOAREA MINUNE DIN RUSIA COMUNISTA, “Zoia impietrita” (VIDEO, AUDIO). “Sa strangem icoana lui la piept cu cinstire si cu rugaciune ca sa ne fie de ajutor in tot intunericul acestei lumi”

  1. L-am pus. Am postat aici pentru ca am considerat ca articolele prea vechi nu mai sunt citite, mai ales comentariile.

  2. Pingback: “Iată de ce suntem noi fericiţi…” – CRUCIULIŢA ȘI AJUTORUL NEVĂZUT AL MAICII DOMNULUI. “Maica Domnului mijlocește si veghează pentru fiecare” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: SFÂNTUL NICOLAE, MÂNGÂIETORUL NOSTRU CEL MARE – MINUNILE DRAGOSTEI DESĂVĂRȘITE. “Înainte de a-l chema, el vine la tine; înainte de a şti cui să te rogi, el sare în ajutorul tău” (cuvinte calde AUDIO)/ PARACLISUL, ACATISTUL, C
  4. Pingback: SFANTUL NICOLAE, CHIPUL MILOSTIVIRII CARE CUCERESTE INIMILE, invatatorul viu al “blandetii lucratoare” si marturisitorul BUCURIEI INMULTITE PRIN DARUIRE DE LA OM LA OM. Parintele Episcop Macarie: “Sa fim oameni pentru acesti frati mai mi
  5. Pingback: PS MACARIE: “Iubite frate, iubită soră, te îndemn din toată inima: Caută-l pe SFÂNTUL NICOLAE! Mai cu seamă acum să îi cerem ajutorul Sfântului Nicolae, când porţile iadului lovesc în Biserică şi când semnele vremurilor nu sunt lini
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate