“Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne povatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa ratacim”. SFANTUL SILUAN despre ODIHNA sufletului care SE PREDA VOII LUI DUMNEZEU/ Film documentar ortodox: “Monahul” (VIDEO)

25-09-2017 Sublinieri

“Dumnezeu – o iubire de care nu te poti satura…”

(icoana de Raluca Prelipceanu, sursa: Facebook)

Vedeti si:

***

Sfantul Munte Athos:

„Monahul”, un documentar rusesc nou (2017) despre Sfântul Siluan Athonitul (subtitrare în limba română)


Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

***

SFANTUL SILUAN ATHONITUL

Despre voia lui Dumnezeu si libertate (I)

[fragment]

Mare bine este sa te predai voii lui Dumnezeu. Atunci in suflet este numai Domnul si nu alte ganduri, si el se roaga lui Dumnezeu cu minte curata si simte iubirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar chinui cu trupul.

Cand sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul Insusi incepe sa-l calauzeasca si sufletul este in­vatat in chip nemijlocit de Dumnezeu, in vreme ce inainte era povatuit de invatatori si de Scripturi. Dar rareori se intampla ca invatatorul sufletului sa fie Domnul insusi prin harul Duhului Sfant, si putini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vietuiesc dupa voia lui Dumnezeu.

Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dum­nezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunos­team inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Dom­nul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufle­tul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toa­te intristarile care vin asupra mea si zic: „Domnul Se uita  la mine, de ce sa ma tem?” Dar inainte nu puteam trai asa.

*

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: „Asa i-a placut lui Dumne­zeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele”.

Iata ca de multi ani bolesc de dureri de cap, greu de in­durat dar folositoare, pentru ca prin boala sufletul se sme­reste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca pri­veghere, dar boala ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.

Dar iata ce s-a intamplat cu mine alta data, cand Dom­nul m-a ascultat degraba si m-a izbavit. Intr-o zi de praz­nic s-a dat la trapeza peste; si mancand, am inghitit un os de peste care a ramas prins in piept. Am chemat pe Sfantul Mare Mucenic Pantelimon cerandu-i sa ma vindece, pentru ca nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Si cand am spus: „Vindeca-ma”, am primit in suflet raspunsul: „Iesi din trapeza, respira adanc si osul va iesi cu sange”. Am fa­cut asa: am iesit, am respirat adanc, am tusit si un os mare de peste a tasnit afara cu sange. Si am inteles ca daca Domnul nu ma vindeca de durerile mele de cap, inseamna ca e de folos pentru sufletul meu sa bolesc astfel.

*

Lucrul cel mai pretios pe lume e sa cunoastem pe Dum­nezeu si sa intelegem, macar in parte, voia Lui.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se pre­dea intru toate voii lui Dumnezeu si sa traiasca inaintea Lui in frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este Iubire; in frica, pentru ca trebuie sa ne temem sa nu in­tristam pe Dumnezeu prin vreun gand rau.

O, Doamne, fa ca prin puterea harului Sfantului Duh sa vietuim dupa sfanta Ta voie.

Cand harul e cu noi, mintea noastra e puternica; dar cand pierdem harul, atunci vedem neputinta noastra; vedem ca fara Dumnezeu nu putem nici macar gandi ceva bun.

Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti.

*

Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu?

Iata un semn: daca te intristezi pentru un lucru oareca­re, inseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumne­zeu, chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui.

Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se in­grijeste de nimic.

Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine in­susi si lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de talhari, DE NIMIC. Si orice i s-ar intampla, el spune: „Asa I-a placut lui Dumne­zeu”. Daca e bolnav, gandeste: „inseamna ca am nevoie de boala, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

Si asa se pastreaza pacea in suflet si in trup.

*

Cine-si face griji pentru sine insusi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu, astfel ca sufletul lui sa aiba pace in Dumnezeu.

Dar sufletul smerit se preda voii lui Dumnezeu si vietu­ieste inaintea Lui cu frica si iubire: cu frica, ca sa nu intris­teze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, caci sufletul stie cat de mult ne iubeste Domnul.

*

Lucrul cel mai bun este sa te predai voii lui Dumnezeu si sa induri intristarile cu nadejde. Iar Domnul, vazand intristarea noastra, nu ne va da niciodata peste puterile noastre.

Dar daca intristarile noastre ne par mari, aceasta in­seamna ca nu ne-am predat inca voii lui Dumnezeu.

*

Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu intru toate si se odihneste in El, pentru ca stie din experienta si din Sfanta Scriptura ca mult ne iubeste Domnul si veghea­za asupra sufletelor noastre, ca toate sa se faca vii prin ha­rul Sau in pace si iubire.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se intristeaza de nimic, chiar daca ar fi bolnav, sarac si pri­gonit. Sufletul stie ca Domnul poarta grija de noi cu mi­lostivire. De lucrurile Domnului da marturie Duhul Sfant, pe Care sufletul il cunoaste. Dar cei mandri si neasculta­tori nu vor sa se predea voii lui Dumnezeu, fiindca le place sa-si faca voia lor, lucru atat de vatamator pentru suflet.

Marele Pimen zicea: „Voia noastra este zid de arama intre noi si Dumnezeu si nu ne lasa sa ne apropiem de El sau sa vedem mila Lui”.

*

Intotdeauna trebuie sa cerem de la Domnul pacea su­fletului ca sa implinim mai usor poruncile Domnului; fi­indca Domnul iubeste pe cei ce se straduiesc sa impli­neasca voia Lui si astfel ei afla mare odihna in Dumnezeu.

Cel ce implineste voia lui Dumnezeu e multumit de toate, chiar daca e sarac, bolnav sau se chinuie, pentru ca il veseleste harul Domnului. Dar cel nemultumit de soarta lui, care murmura pentru boala lui sau pentru cel care l-a suparat, acela e bine sa stie ca in el se afla un duh de man­drie care a luat de la el multumirea fata de Dumnezeu.

Chiar daca e asa, nu te mahni, ci straduieste-te cu tarie sa-ti pui nadejdea in Dumnezeu si cere de la El duh sme­rit; si atunci cand vine la tine smeritul Duh al lui Dumne­zeu, Il vei iubi si-ti vei gasi odihna, chiar de vei avea in­tristari.

Sufletul care are smerenie isi aduce aminte intotdeau­na de Dumnezeu si gandeste asa: „Dumnezeu m-a facut, a patimit pentru Mine, imi iarta pacatele si ma mangaie, ma hraneste si poarta de grija de mine. De ce sa-mi fac atunci griji sau de ce sa ma tem, chiar daca m-ar ameninta moartea?”

*

Domnul povatuieste orice suflet care se preda pe sine voii lui Dumnezeu, fiindca El a zis: „Cheama-Ma in ziua necazului si te voi izbavi, si tu Ma vei preamari [Ps 49,16].

Orice suflet tulburat de ceva trebuie sa intrebe pe Dom­nul, si Domnul il va povatui. Si aceasta mai cu seama in ceas de nenorocire si tulburare; de obicei, insa, trebuie dis­cutat cu duhovnicul, fiindca acest lucru inseamna smerenie.

Bun lucru e a ne invata sa vietuim dupa voia lui Dum­nezeu. Atunci sufletul ramane neincetat in Dumnezeu si are mare odihna; si din aceasta bucurie omul se roaga ca tot sufletul sa cunoasca pe Domnul; sa cunoasca cat de mult ne iubeste si cu cata bogatie ne da Duhul Sfant Care veseleste sufletul in Dumnezeu.

Si atunci sufletul e in intregime drag, pentru ca e in in­tregime al lui Dumnezeu.

*

Domnul Cel Milostiv il povatuieste pe om ca trebuie sa indure intristarile cu multumire. In toata viata mea n-am murmurat o singura data pentru intristari, ci le-am primit pe toate din mainile lui Dumnezeu ca pe un leac mantui­tor si am multumit intotdeauna lui Dumnezeu, si de aceea  Dumnezeu mi-a dat sa indur cu usurinta toate intristarile.

*

Toti oamenii pe pamant indura inevitabil intristari si, desi intristarile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neindurat si ii intristeaza, si  aceasta pentru ca nu vor sa-si smereasca sufletul, nici sa se predea voii lui Dumnezeu.

Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul insusi ii calauzeste cu harul Sau, si ei indura totul cu bar­batie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc si impreuna cu Care vor fi preamariti in veci.

*

Pe pamant nimeni nu poate scapa de intristari, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le indura cu usurinta. El vede intristarile, dar nadajduieste in Domnul, si intrista­rile trec.

Cand Maica Domnului statea la picioarele crucii, intris­tarea ei era NECUPRINS DE MARE, pentru ca ea Il iubea pe Fiul ei mai mult decat isi poate inchipui cineva. Si noi stim ca cine iubeste mult, acela si sufera mult. Dupa firea ome­neasca, Maica Domnului n-ar fi putut indura intristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si Duhul Sfant a intarit-o si i-a dat puterea de a indura aceasta intristare.

Si mai apoi, dupa Inaltarea Domnului, Ea s-a facut pen­tru tot poporul lui Dumnezeu mare mangaiere in intristari.

*

Domnul a dat pe pamant pe Duhul Sfant si cel in care Acesta viaza simte in el raiul.

Vei zice poate: „De ce nu este si in mine un asemenea har?” Pentru ca nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci tra­iesti dupa voia ta.

Priveste pe cel ce-si iubeste voia sa proprie; n-are nici­odata pace in suflet si e mereu nemultumit: „Asta nu e asa, asta nu e bine”. Dar cel ce s-a predat pe sine insusi in chip desavarsit voii lui Dumnezeu, acela are rugaciunea curata in sufletul lui, iubeste pe Domnul, si toate ale lui sunt dragi si placute.

Asa s-a predat lui Dumnezeu Preasfanta Fecioara: „Iata roaba Ta. Fie mie dupa cuvantul tau!” [Lc 1, 38]. Daca am spune si noi asa: „Iata robii Tai, Doamne. Fie noua dupa cuvantul Tau”, cele spuse de Domnul si scrise de Duhul Sfant in Evanghelie ar ramane in sufletele noastre si atunci lumea intreaga s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu si cat de minunata ar fi viata pe intregul pamant. Dar, desi cu­vintele Domnului se aud de atatea veacuri in intreaga lu­me, oamenii nu le inteleg si nu vor sa le primeasca. Dar cine traieste dupa voia lui Dumnezeu, acela va fi preama­rit in cer si pe pamant.

*

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu se preo­cupa numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu il ajuta sa ramana intotdeauna in rugaciune. Chiar daca lucreaza sau vorbeste, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru ca s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si pentru aceasta Domnul il are in purtarea Sa de grija.

*

O traditie spune ca, in drum spre Egipt, Sfanta Fami­lie a intalnit un talhar, dar acesta nu le-a facut nici un rau, ci, vazand Pruncul, a spus ca daca Dumnezeu S-ar intrupa, n-ar fi mai frumos decat pruncul acesta; si i-a lasat sa mearga in pace.

Lucru uimitor: un talhar, care de obicei ca o fiara nu cruta pe nimeni, nu a necajit, nici nu a suparat Sfanta Fa­milie. La vederea Pruncului si a blandei Sale Maici, sufle­tul talharului s-a inmuiat si a fost atins de harul lui Dum­nezeu.

Asa s-a intamplat si cu fiarele salbatice care la vederea sfintilor mucenici sau a barbatilor cuviosi se faceau blande si nu le faceau rau. Chiar si demonii se tem de sufletul bland si smerit, care-i biruie prin ascultare si rugaciune.

Alt lucru uimitor: talharului i s-a facut mila de Domnul-Prunc, dar arhiereii si batranii L-au predat Iui Pilat sa-L rastigneasca. Si aceasta pentru ca ei nu se rugau si nu ce­reau de la Domnul sa-i povatuiasca ce si cum sa lucreze.

Astfel, adeseori ocarmuitorii si oamenii mari vor bine­le, dar nu stiu unde este; nu stiu ca este in Dumnezeu si ca li se da de la Dumnezeu.

*

Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne povatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa ratacim.

Adam n-a avut intelepciunea sa intrebe pe Domnul de­spre rodul pe care i 1-a dat Eva, si pentru aceasta a pierdut raiul.

David n-a intrebat pe Domnul: „Este bine oare sa iau pe femeia lui Urie?” si a cazut in pacatul uciderii si al preacurviei.

Asa si toti sfintii care au pacatuit, au pacatuit pentru ca n-au chemat pe Domnul sa-i ajute si sa-i povatuiasca. Cu­viosul Serafim din Sarov zicea: „Cand vorbeam dupa min­tea mea, se intampla sa gresesc”.

Dar sunt si greseli fara pacat care vin din nedesavar­sirea noastra; le vedem chiar si la Maica Domnului. in Evanghelie se spune ca atunci cand a parasit Ierusalimul impreuna cu Iosif, ea credea ca Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscutii… Si abia la capatul a trei zile de cautari L-au gasit in templu vorbind cu carturarii [Lc. 2,44].

Astfel, numai Domnul stie toate, noi insa, ORICINE AM FI, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne povatuiasca si sa intrebam pe parintele duhovnicesc, ca sa nu gresim.

*

Duhul lui Dumnezeu povatuieste pe toti in chip deose­bit: unul se linisteste [vietuieste in isihie] in singuratate, in pustie, altul se roaga pentru oameni; altul e chemat sa pastoreasca turma cuvantatoare a lui Hristos; altuia i s-a dat sa propovaduiasca sau sa mangaie pe cei ce sufera; al­tul slujeste pe aproapele din munca sau averea lui – toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant si toate sunt date in grade diferite: unuia treizeci, altuia saizeci, altuia o suta [Mc 4, 20].

Daca ne-am iubi unii pe altii intru simplitatea inimii, atunci Domnul ne-ar arata prin Duhul Sfant multe lucruri minunate si ne-ar descoperi mari taine.

Dumnezeu – o iubire de care nu te poti satura…

Mintea mea s-a oprit in Dumnezeu si am incetat sa scriu…

Cat de limpede imi este ca Domnul ne conduce. Fara El n-am putea nici macar gandi binele; de aceea trebuie sa ne predam cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindca Domnul ne calauzeste.

(din: Sfantul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001)

Chilia Sfantului Siluan de la Vechiul Russikon

Alte legaturi:

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Egoismul, voia proprie, Filme ortodoxe, Intristarea, deznadejdea, Sfantul Siluan Athonitul, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““Intotdeauna trebuie sa ne rugam ca Domnul sa ne povatuiasca ce anume trebuie sa facem, si Domnul nu ne va lasa sa ratacim”. SFANTUL SILUAN despre ODIHNA sufletului care SE PREDA VOII LUI DUMNEZEU/ Film documentar ortodox: “Monahul” (VIDEO)

  1. “Unde-i sinceritatea adevărată este şi îndrumare şi sprijin.”

    “Nici o pasiune nu poate fi supusă, cu atât mai puţin cea care se naşte din durere: căci este trufaşă şi nu îngăduie nici un leac. De aceea este mai bine să o învingi decât să o înşeli: căci durerea care e înşelată şi îndepărtată cu plăceri şi ocupaţii se înalţă din nou şi, la vreme de linişte, cu mai mult avânt se repede să muşte; în schimb, atunci când durerea a dat înapoi în faţa raţiunii, se potoleşte pentru totdeauna.”

    Zenon

  2. Pingback: MAI AVEM URECHI DE AUZIT PLANSUL, RUGACIUNEA SI STRIGATUL DUREROS AL SFANTULUI SILUAN PENTRU NOI? “Cad in genunchi inaintea voas­tra si va rog cu lacrimi… O, fratii mei din tot pamantul, caiti-va pana cand mai e vreme!” | Cuvântul Orto
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate