CEL MAI IUBIT SFANT, NICOLAE, “chipul blandetilor”, pavaza luminoasa in INTUNERICUL care se lasa peste lume. LUPTA PENTRU APARAREA INOCENTEI, cei care striga impotriva Bisericii si O INTREBARE ESENTIALA: “Tu cu cine vrei să semeni?” – OMILIE AUDIO de mare adancime si sensibilitate a Protos. Hrisostom

6-12-2016 Sublinieri

“Este alt sfânt care să fi adus bucuria pe chipurile oamenilor mai mare decât Sfântul Nicolae? Este alt sfânt care să ne aducă aminte că Dumnezeu este bun, indiferent cât de răi suntem noi?”

1042a014a130f80c24f8850c07db0f8f

Va recomandam si:

***

7f9c47447e9f262fbb9e2a4fc964bee9

Este vremea întunericului şi parcă din ce în ce vrăjmaşul, diavolul, se străduieşte să ne chinuiască, să ne înstrăineze de Dumnezeu, să ne înstrăineze de aproapele, să ne înstrăineze de noi înşine… Ar da vrăjmaşul nu milioane, nu miliarde, ci toată lumea asta, dacă ar avea-o, ar da-o numai să vadă inocenţa târâtă în noroi”.

Predica Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna (6 decembrie 2015):

Despre chipul lui Dumnezeu şi chipul omului, despre tămăduirea femeii gârbove și despre Sf. Ier. Nicolae

sursa audio: Ortodox Radio

 

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioşi,

Din nou suntem împreună, din nou ne bucurăm aici, în casa lui Dumnezeu şi bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât vedem că, în ziua de astăzi, parcă pe pământ s-a aşternut întunericul. Este, aşa cum spune Scriptura, vremea întunericului şi parcă din ce în ce vrăjmaşul, diavolul, se străduieşte să ne chinuiască, să ne înstrăineze de Dumnezeu, să ne înstrăineze de aproapele, să ne înstrăineze de noi înşine. Prea multe voci auzim astăzi strigând împotriva Bisericii, vor mai puţine biserici, vor mai puţini oameni în ele – dar ce rău le-a făcut Biserica?! Oare Biserica îi învaţă pe oameni la rău? Oare Biserica se opune creşterii omului şi dezvoltării lui? Oare Biserica este cea care face răul, care-l aduce, care-l propovăduieşte? Nu! Însă să nu ne înşelăm, nu vocile care sunt auzite astăzi sunt cele care într-adevăr luptă împotriva noastră, ci, după cum am spus, în spatele lor este vrăjmaşul. Pentru că nu a fost vorba niciodată că a fost o biserică în plus sau alta în minus, că Biserica nu s-a ocupat de oameni sau s-a ocupat prea mult, nu s-a vorbit niciodată şi nu a fost vorba niciodată de altceva decât despre chipul lui Dumnezeu. Vrăjmaşul nu suferă să vadă locuri în care omul îşi aduce aminte de unde a venit.

elimage1Spune Sf. Vasile cel Mare că omul este creat ca să privească mereu în sus, de acolo de unde a venit, acolo unde trebuie să ajungă, acolo unde, zice el, sunt rudeniile lui. Dumnezeu l-a creat pe om, cum spune un Părinte al Bisericii noastre, în lumina zâmbetului feţei Sale. Dumnezeu a zâmbit şi l-a creat pe om, Dumnezeu a vrut ca iubirea dintre El şi Fiul Său să fie prelungită pe pământ. Dumnezeu a vrut ca această fire să fie permanentă cale către El, către Tatăl nostru, permanentă cale dintre noi şi permanent izvor de bucurie. Tatăl, uitându-Se către Fiul Său, S-a bucurat şi bucuria aceasta s-a manifestat pe pământ creând omul. Bucuria aceasta întotdeauna l-a chinuit pe vrăjmaş. Nu are altă invidie vrăjmaşul decât că noi avem întipărit pe chipul nostru această bucurie, că noi am fost creaţi de Dumnezeu să fim stăpânitori pe acest pământ; şi stăpânitori nu tiranici, ci stăpânitori aşa cum este El, Tatăl: stăpânitori care cu blândeţe să aducem pe cei de lângă noi, pe cei de sub noi, la El.

Cuvântul “om” – antropos în greacă – are etimologia din “anir”, care înseamnă bărbat şi “opsis“, care înseamnă faţă. Aşadar, om este acela care are întipărit pe chipul său calitatea de a fi bărbat, de a fi stăpânitor de sine. În sensul acesta se înţelege bărbat. Om care să privească în sus. Chipul lui Dumnezeu astfel străluceşte peste feţele noastre. Noi mereu ne rugăm la biserică: Lumina feţei tale, Doamne, străluceşte-o peste noi. Şi această lumină trebuie permanent să strălucească pe chipurile noastre.

Vedeţi cum astăzi cei care strigă împotriva celor care se adună în biserică, împotriva celor care îşi aduc aminte că şi în cer avem Părinte, aceia, cum spune psalmul, s-au stricat şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Omul, în cinste fiind, n-a priceput. Asemănătu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a alăturat lor.

Fără să-şi dea seama, omul face jocul diavolului care, dacă suntem atenţi, nu a căutat nimic altceva decât, de la bun început şi până îi va veni şi lui sfârşitul, decât să-l defaime pe om, să-l înjosească, să-l ţină cu capul în noroi şi să-i ţină copita pe acest chip care-l arde. Această defăimare a chipului, a cinstei pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o, ne-a dat-o, o urmăreşte întotdeauna şi o va urmări mereu. Dar noi de ce să-i facem jocul?! Iarăşi spune psalmistul: Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, Doamne, că nu s-a bucurat vrăjmaşul meu de mine. De ce să se bucure vrăjmaşii noştri de noi? De ce să nu ne aducem noi aminte de unde venim şi încotro ne ducem, cu cine vrem noi să semănăm? Nu spune iarăşi un Părinte al Bisericii: “Omule, în ceea ce iubeşti, în aia te vei transforma. Pământ vei fi, dacă iubeşti pământul, lumină vei fi, dacă iubeşti lumina.” Tu cu cine vrei să semeni? Mereu să ne punem întrebarea asta. Tu cu cine vrei să semeni, tu ca cine vrei să ajungi? Vrei să fii lipit de pământ sau vrei să ajungi acolo de unde ai plecat, din inima lui Dumnezeu? Să ne punem întrebarea aceasta.

FemGarbova1Şi iată, astăzi, în această duminică, Biserica ne pune înainte un astfel de caz în care o femeie, o bătrână, nu a căutat să se urâţească ea pe sine, ci a fost urâţită şi strâmbată şi legată de vrăjmaşul diavol. O femeie care era gârbovă de 18 ani. Cifra 18 aici arată de trei ori 6 – 6, în Scriptură, simbolizează răul – aşa cum Hristos, după Înălţare, trup având, a fost cinstit cu acest trup de Tatăl, aşa cum spune Sf. Pavel: Toată limba să mărturisească că El este Domn şi al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt şi al celor din cer. De trei ori cinstire, însă aici vedem o întreită batjocorire: de trei ori câte 6, de 18 ani, această femeie era cu faţa lipită de genunchi. Cu faţa cu care abia putea să vadă pământul, iar cerul nicidecum, spune Scriptura. Şi era fiica lui Avraam, spune Mântuitorul. Vă gândiţi cum se mişca această femeie, fără să vadă decât jumătate de pas înaintea ei? Şi jumătate de pas cu jumătate de pas, ea venea în fiecare sâmbătă la sinagogă! Ea n-a cerut izbăvire, n-o auzim strigând, nici nu înţelegea ce se întâmplă cu ea pentru că nu vedea nimic, nu ştia cine e acolo sau de ce. Hristos Însuşi a văzut-o şi S-a apropiat de ea şi i-a zis: Femeie, vindecată eşti de neputinţa ta. Şi-a pus mâinile asupra ei şi îndată s-a îndreptat. Iată minune care în ziua de astăzi este considerată a fi absurditate. O coloană calcifiată, întărită, blocată, împietrită, nu se poate schimba aşa, într-un minut. Nu-i vorba nici de autosugestie, nu-i vorba nici de vrăjitorie, nu-i vorba nici de vreo iluzie, aşa cum încearcă unii astăzi să ne amăgească. Dumnezeu, dacă a dorit, a făcut. Unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Dar a trebuit să biruiască rânduiala firii Dumnezeu? Nu. Dumnezeu trebuie doar să aducă firea la ceea ce a fost dintru început în gândul Lui: ca toţi oamenii să fie una şi iubirea Lui să fie întru ei şi ei să fie în această iubire. Şi acest lucru l-a făcut Mântuitorul astăzi: a redat chipul pe faţa acestei femei, care nu vedea decât pământul, care nu putea să se uite deloc spre cer, dar care, totuşi, dorea să privească acolo şi, totuşi, dorea să ajungă acolo atâta vreme cât ea încă se sălăşluia în Biserica lui Dumnezeu.

De aceea am spus că astăzi bucuria este cu atât mai mare cu cât, deşi suntem loviţi din toate părţile, Biserica este plină. Biserica este plină pentru că oamenii care vin în ea încă se bucură că sunt oameni, încă se bucură că au un Dumnezeu deasupra lor care nu este atârnat în cer şi care ne iubeşte şi a cărui iubire ne încălzeşte sufletele de vreme ce suntem încă aici, în casa Lui şi-L căută pe El.

Este, poate, singura pildă din Evanghelie care se termină astfel: Şi oamenii s-au bucurat văzând faptele strălucite. De cele mai multe ori vedem că oamenii s-au dus slăvind pe Dumnezeu şi aşa mai departe, că a dat putere slăviţilor şi iubiţilor Lui, aleşilor Lui, însă astăzi auzim acest lucru: Şi oamenii s-au bucurat văzând faptele strălucite. Nu se poate să nu te bucuri când vezi că un om, care până mai atunci ţi se părea că este un monstru, îl vezi nu numai că seamănă cu ceilalţi, că intră iarăşi în rândurile oamenilor şi-l vezi zâmbind, îl vezi bucuros şi omul atunci este bucuros când se simte iubit. Dumnezeu ne-a dorit pentru că ne-a iubit. Şi pe această femeie spre iubire a ridicat-o cu faţa către cer. Pe această femeie spre iubire a ridicat-o cu faţa către cer ca să ne stea nouă ca o lumânare înainte, lumânare care să ne ducă, să ne călăuzească către patria noastră cerească. Dacă ea a putut să-şi ţină inima sus deşi privirea nu se putea dezlipi de pământ, cu atât mai mult noi.

Chipul acesta al omului are nevoie de o întreită privire. Omul are nevoie să se uite în ochii lui Hristos şi să-I spună cu îndrăzneală: <Te iubesc şi pe Tine Te doresc, Doamne!>. Omul are iarăşi nevoie să se uite în ochii celui de lângă el şi să îi spună iarăşi, cu zâmbetul pe buze: <Frate> şi <Prieten> şi <Om>, să se uite cu zâmbetul pe buze şi cu conştiinţa liberă că în inima lui nu poate să încapă nimeni murdar; cu această privire să se uite la cel de lângă el. Şi mai are nevoie omul şi de o a treia privire: să se uite în sine, să stea în faţa sa şi împăcat şi în ridicare şi în cădere şi în virtute şi să zică şi să recunoască acolo chipul lui Dumnezeu; să-l recunoască şi să-l facă mai strălucitor decât este şi să nu uite – mai ales să nu uite! – unde trebuie să ajungă. Că acest chip nu a fost pus acolo ca o datorie a unei slugi, ci a fost pus acolo spre îndatorirea, cum spunem noi, de suflet a fiului către tată. Nu slugă, nu rob, ci fiu. Şi fiu care să arate celorlalţi întipărit pe chipul său strălucirea slavei dumnezeieşti. Căci fiii sunt oglinda părinţilor.

9289c6e8f103cf95b57b7becad8ed036Astăzi bucuria este iarăşi mare pentru că îl sărbătorim pe cel mai iubit sfânt din toate timpurile şi din toate locurile: Sf. Ierarh Nicolae. Dacă în Postul Paştelui avem o sărbătoare în mijlocul postului, care străluceşte ca luceafărul, amintind de Soarele care va să vie, anume venirea lui Hristos, de Naşterea Lui.

Sfântul Nicolae, spune troparul lui, a fost şi este chip al blândeţilor. Poate oare cineva să arate celorlalţi cât de frumos este tatăl lui, altfel decât dovedindu-le blândeţea acestui tată, blândeţe care s-a întipărit şi nu se va mai şterge niciodată pe chipul său? Sfântul Nicolae [a avut blândețea] mai presus decât toate celelalte daruri, [de] faptul că a fost învăţător al credinţei: mai întâi de toate el, a fost primul care a vorbit despre Născătoarea de Dumnezeu, despre Maica Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, el este cel care a fost ca un stâlp de foc la Sinodul I Ecumenic, atunci când erezia lui Arie intrase şi făcea ravagii, erezie care îşi arată până şi astăzi colţii, din anul 325 până acum această erezie încă muşcă. Palmuirea lui Arie.JPGAcest Sfânt Ierarh Nicolae, atunci, cuprins fiind de râvnă, l-a lovit pe acest Arie cu palma peste faţă, căci faţa aceluia nu era nicidecum a unui om, ci a unei fiare răpitoare. Toţi ceilalţi, în frunte cu Sf. Constantin cel Mare, au socotit aceasta o exagerare, o ieşire din făgaş a Sf. Nicolae, drept pentru care Sf. Constantin l-a şi pedepsit pe Sf. Ierarh Nicolae, i-a luat omoforul şi Evanghelia, ca şi cum, am zice noi astăzi, l-a depus din treapta de arhiereu. El, ca împărat, avea astfel de drepturi, cum am spune astăzi, administrative.

Însă Sf. Ierarh Nicolae nu înseamnă că a încetat să fie chip al blândeţilor! Din iubire a făcut asta! Căci, ştiţi bine, când este vorba de pieirea sau de mântuirea sufletului, dragostea devine necruţătoare. Credeţi că un tată, dacă îşi pălmuieşte copilul, o face din ură? Majoritatea sunteţi părinţi şi ştiţi, poate mai bine ca mine, că tatăl mai mult suferă atunci când trebuie să recurgă la astfel de gesturi, suferă mai mult chiar decât copilul pentru că iubirea lui este îndoită şi teama lui este îndoită, pentru că se teme ca acest fiu să nu-şi piară chipul de care este învrednicit. 1ea2ff56a60994bbf57488e6e62bc7a4Drept urmare, Mântuitorul şi Maica Domnului înşişi au venit la Sf. Ierarh Nicolae şi Mântuitorul i-a redat Evanghelia, iar Maica Domnului omoforul, repunându-l pe treapta pe care era sau, spunem noi, pe o treaptă mai mare decât era, arătând că mâna aceea care l-a pălmuit pe spurcatul Arie a fost şi este sfinţită, pentru că mâna aceea, dacă nu-l pălmuia pe Arie, nu putea să-şi mângâie copiii. Mâna unui tată atunci poate să-şi mângâie copiii cu adevărat şi cu căldura necesară, după ce a pălmuit pe vrăjmaşul familiei sale şi mâna aceea va fi sfinţită şi mâna aceea va asigura şi căldura, dar şi siguranţa familiei.

Pe Sfântul Ierarh Nicolae îl vedem, ca şi pe Hristos, exilat astăzi; îl vedem în Occident – acolo unde occidentalii nu se duc să se închine lui, căci trupul lui a fost luat de către cruciaţi şi dus în Italia. Astăzi se află la Bari şi acolo cei care se duc să se închine sunt tot ortodocşii, tot cei veniţi din alte părţi. Biserică ridicată tot de cei pribegi, de cei călători, de pelerini. Sfântul Ierarh Nicolae a ales smerenia şi, prin aceasta, cum spune troparul, a câştigat înălţimea. Cu smerenia a câştigat cele înalte.

st_nicholasŞtiţi minunea cu cele trei fete, cele trei fecioare ale unui tată, odată nobil, dar acum scăpătat. Ajuns, iată, la sărăcie, era nevoit să vândă fecioria fetelor lui. Poate aţi auzit că astăzi este la modă lucrul acesta. Găseşti câte o fată, şi am auzit că şi din România au fost astfel de cazuri, care-şi vinde fecioria pe internet. Se poate aşa ceva?… Şi spurcăciuni de oameni licitează. Licitează sume de milioane de dolari. Oare omul atâta face? Ce se întâmplă aici? Ce se întâmplă decât că este iarăşi chipul lui Dumnezeu terfelit. Chipul lui Dumnezeu – aruncat în mocirlă. Ar da vrăjmaşul nu milioane, nu miliarde, ci toată lumea asta, dacă ar avea-o, ar da-o numai să vadă inocenţa târâtă în noroi. Inocenţă, căci erau nişte copile. Şi-l vedem pe Sf. Ierarh Nicolae că, fără să fie ştiut, fără să fie văzut, fără să trâmbiţeze, a aruncat câte o pungă de galbeni din averea lui – asta înainte de a se retrage din lume în mănăstire – a aruncat pe rând în camera fiecărei fete câte o pungă de galbeni, pungă care a ajutat mai târziu la încropirea unei zestre pentru fiecare din ele. El a apărat aşa, smerit, neştiut, cuminte, inocența. Este un simbol.

Bineînţeles, nu poţi să arunci câte o pungă de galbeni în casa fiecărei fete nevoite să facă acest lucru; nu se poate. Însă să nu credeţi că un astfel de gest va rămâne vreodată fără rost. Pentru că, dacă ştii că s-a întâmplat lucrul acesta, te întăreşti în nădejde, pentru că vezi că sunt, totuşi, oameni care, aşa neputincioşi cum am ajuns, care încă preţuiesc inocenţa. sfantul-nicolae-viata-1De ce Sf. Nicolae vine spre bucuria copiilor mai mult? Pentru că această inocență trebuie păstrată, această inocenţă este sămânţa care va întări şi inimile noastre la vreme de mare primejdie. Că inimile lor ştiu să primească Împărăţia lui Dumnezeu. Şi dacă noi nu vom învăţa, cum spune Mântuitorul, să primim Împărăţia ca ei, nu vom intra în ea. De aceea Sf. Nicolae vine mereu, tăcut, pe neştiute, pe nebăgare de seamă, ca să readucă bucuria pe chipurile noastre, şi copii, şi mai mari, şi mai mici. Dar bucuria asta noi o simţim, chiar şi cei mari, o simţim că nu este de pe pământ. Este o bucurie nepământeană.

Această bucurie Sf. Ierarh Nicolae a adus-o şi pe chipurile celor trei osândiţi la moarte pe care i-a salvat tot în chip minunat, această bucurie nu este, de fapt, decât bucuria aducerii aminte că suntem fii ai lui Dumnezeu.

st-nicholas-with-christ-and-panagiaUn sfânt la care, dacă te gândești, îţi vine să zâmbeşti şi te bucuri ştiind că orice-i ceri îţi dă, cred că toată lumea este de acord că în inima noastră are locul cel dintâi. De aceea Sfântul Ierarh Nicolae este atât de iubit. În toată lumea, foarte mulţi poartă numele lui, pentru foarte mulţi cred că este icoana cea mai răspândită, după Mântuitorul şi Maica Lui, în toată lumea aceasta. În Postul Crăciunului, este singurul Sfânt la care se dă dezlegare indiferent când ar cădea, pentru că lumea nu ştie decât să se bucure când aude de Sf. Nicolae.

Aşa să lumineze lumina voastră, spune Mântuitorul, încât oamenii, văzând faptele voastre bune, să slăvească pe Tatăl vostru din cer. Este alt sfânt care să fi adus bucuria pe chipurile oamenilor mai mare decât Sf. Nicolae? Nu cred. Este alt sfânt care să ne aducă aminte că Dumnezeu este bun, indiferent cât de răi suntem noi? Nu cred. Toţi sfinţii sunt străluciţi. Toţi sfinţii au locul lor special. Însă Sf. Nicolae are un rol aparte şi, mai ales, în ziua de azi, când atâta întuneric, iarăşi zic, parcă se aşterne peste lume.

Dar iată că, aşa cum a zis Sfântul Ioan Evanghelistul, că Lumina a venit în lume şi întunericul n-o poate acoperi, iată că Sf. Nicolae dă mărturie iarăşi şi iarăşi de prezenţa acestei lumini. Să ne ajute bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Sf. Ierarh Nicolae şi ale tuturor celorlalţi sfinţi, să ne aducem mereu aminte cine suntem, către ce am fost chemaţi şi să nu uităm mereu să ne punem întrebarea aceasta:Tu cu cine vrei să semeni?

Amin”.

24075812132_e0f6801609_c

Legaturi:

***

***

 

***

 


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Portile Iadului, Prigoana impotriva crestinilor, Sfantul Ierarh Nicolae, Vindecarea femeii garbove, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “CEL MAI IUBIT SFANT, NICOLAE, “chipul blandetilor”, pavaza luminoasa in INTUNERICUL care se lasa peste lume. LUPTA PENTRU APARAREA INOCENTEI, cei care striga impotriva Bisericii si O INTREBARE ESENTIALA: “Tu cu cine vrei să semeni?” – OMILIE AUDIO de mare adancime si sensibilitate a Protos. Hrisostom

  1. Pingback: SFÂNTUL NICOLAE, MÂNGÂIETORUL NOSTRU CEL MARE – MINUNILE DRAGOSTEI DESĂVĂRȘITE. “Înainte de a-l chema, el vine la tine; înainte de a şti cui să te rogi, el sare în ajutorul tău” (cuvinte calde AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  2. Inainte, copiii nu-l vedeau deloc pe sfantul Nicolae ca avand vreo legatura cu blandetea.

    “Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui.”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate