BOTEZUL SI POCAINTA: “Drepte faceti cararile Lui!”

Botezul pruncilor si sfintirea apelor

Pruncii se boteaza si exista marturii in Noul Testament, care lasa sa se inteleaga ca se facea botezul copiilor si in vremurile nou-testamentare. Sfantul Evanghelist Luca scrie ca in Filipi s-a botezat temnicerul „si toata casa lui“. Adica, toata familia lui, care putea sa cuprinda si copii mici. In cazul pruncilor, insa, se intampla acelasi lucru ca la sfintirea apelor.

De Boboteaza, cand se face sfintirea cea mare a apelor, la fiecare inceput de luna, cand se face sfintirea cea mica a apelor, sau in orice alta zi cand cerem preotului sa ne faca sfestanie, fie in biserica, fie acasa, preotul spune rugaciunile respective si apa se sfinteste. Chiar daca nu credem ca se face aghiasma, ea se face. Vorbim in cazul aghiasmei de o minune continua. In special, Agheasma cea Mare se pastreaza doi, trei sau mai multi ani, asa cum ne spune si sfantul Ioan Gura de Aur, si fiecare poate sa se convinga de acest lucru.

Daca un crestin, la Praznicul Craciunului ii va spune unui preot: „Am canon de la duhovnicul meu sa nu ma impartasesc, ci sa iau doar Agheasma Mare”, preotul ii va da din cea pe care o are de la Boboteaza precedenta. Apa obis­nuita, pastrata intr-o sticla timp de un an, este cu neputinta sa fie consumata de cineva.

Asadar, pentru ca apa nu propaga nici o reactie, se sfinteste prin rugaciuni, in timp ce unui om putem sa-i citim rugaciuni, ca nu se atinge nimic de acesta.

De exemplu, preotul citeste o rugaciune de somn unui matur, si pe acesta nu-l prinde somnul.

sursa: Orthphoto

Dar cand o citeste asupra unui copil, are efect imediat. In tara mea, dupa cate cunosc, cand cineva doarme profund, se zice: „doarme ca unul caruia i s-a citit”, tocmai pentru ca rugaciunile au efect ca la copiii mici, si dorm. Pruncul adoarme in bratele mamei sale, atunci cand preotul ii citeste rugaciunea. Şi aceasta pentru ca se intampla o minune vie!

Cand nu exista reactie, cand nu exista impotrivire, harul lui Dumnezeu lucreaza. El este activ, mai ales in omul care se boteaza prunc, deoarece exista parintii, nasul, care dau marturie in biserica pentru el ca, atunci cand va ajunge mare, va deveni un bun crestin. Cred ca realizati ce raspundere au, si parintii si naşul, in aceasta, situatie! Dar, ceea ce este fundamental este faptul ca harul lucreaza, pentru ca nu exista nici un fel de impotrivire din partea copilului.

Orice preot, oricat de pacatos ar fi, cand savarseste Agheasma, apa se va sfinti. In timp ce daca citim rugaciuni unui om, acesta nu se sfinteste. De ce? Pentru ca reactioneaza. Şi ce inseamna acest lucru? Nu ca in acel moment se impotriveste, ci ca nu se preda pe sine harului asa cum apa s-a „lasat prada” rugaciunilor, asa cum pruncul se lasa in seama lor.

[…]

„Drepte faceti cararile Lui”

Pericopa evanghelica din duminica dinaintea Bobotezei

Pericopa evanghelica care s-a citit, este de la inceputul Evangheliei sfantului Evanghelist Marcu. In mod special, in aceasta seara cand ne aflam la finele anului, pericopa ne ofera doua fraze care ne sunt de mare folos.

In versetul al doilea citim: „Precum este scris in proorocie: Iata, Eu trimit pe ingerul Meu inaintea fetei Tale…” „…care va pregati calea Ta inaintea fetei Tale”. Acest inger, sfantul Ioan Botezatorul, va gati calea, va pregati lucrurile ca sa paseasca pe cale Hristos.

„Glasul celui ce striga in pustie, gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui!” Ingerul, omul acesta, va fi un glas care va striga in pustiu si va zice: „Pregatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui!”. Ingerul vine sa prega­teasca poporul, lumea, propovaduind pocainta. Va spune: pregatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui, gatiti drumul lui Hristos, faceti netede cararile pe care va trece Domnul.

In continuare, Sfanta Evanghelie ne rela­teaza detaliat: „Ioan boteza in pustie, propova­duind botezul pocaintei intru iertarea pacatelor”. Lucrarea sfantului Ioan Botezatorul era sa propo­vaduiasca botezul pocaintei, spre iertarea pacatelor. Ar spune cineva ca, pentru noi, acestea nu mai sunt de folos, pentru ca deja credem in Hristos, ne-am botezat, ne aflam in Biserica, participam la Tainele ei. Oare ne foloseste noua predica Sfantului Ioan Botezatorul? Care drum sa-l apucam si ce carari sa netezim, ca sa treaca Domnul, de vreme ce deja L-am primit pe Acesta? Credem in El si, mai ales, prin Sfanta Imparta­sanie primim inlauntrul nostru Trupul si Sangele Lui, pe Domnul Insusi?

Sfintii Parinti, si in mod special sfantul Isaac Sirul, spun ca pocainta este si pentru incepatori si pentru cei de mijloc si pentru cei imbunatatiti. Pocainta este anticamera Raiului. Şi Hristos, cand a venit, a propovaduit pocainta, si Apostolii au propovaduit-o, si Sfintii Parinti si toti sfintii pana in zilele noastre.

Pocainta nu este ceva care incepe si se termina. Daca ar fi fost asa, n-ar fi trebuit sa fie necesara pentru ca omul nu inceteaza sa fie pacatos. Starea de pocainta nu trebuie sa se opreasca niciodata. Daca omul uita pocainta, daca nu o are, permanent, inlauntrul sau vor lastari in suflet radacinile pacatului care mocnesc acolo si va deveni de nerecunoscut. Un motiv pentru care noi, crestinii, o ducem greu este pentru ca nu ne pocaim, nu avem permanent inlauntrul nostru pocainta, nu vietuim in pocainta.

„V-ati pregatit?”

Trebuie asadar sa luam aminte, in mod special, la pregatire. Sfantul Ioan Inaintemergatorul ne cheama sa pregatim calea Domnului si sa facem drepte cararile Lui. In pragul noului an, cred ca ceea ce trebuie sa avem in vedere, impreuna cu pocainta, este tocmai cuvantul „pregatiti”. Ma impresioneaza expresia: „Drepte faceti cararile Lui!”. Adica, sa fim drepti, sa fim sinceri inaintea lui Dumnezeu. Domnul vrea sa intre inlauntrul nostru. Prin urmare, nu vom gati alte drumuri, alte carari, ci in sufletul nostru, inlauntrul lui toate sa devina netede. Nu inseamna nimic altceva decat sinceritate, sa devenim sinceri cu Dumnezeu.

Indreptatirile de genul: „Este greu, nu mai pot, lucrurile nu mai sant ca alta data!”, sunt minciuni, sunt amagiri.

Inlauntrul nostru exista minciuna, ipocrizie si vrem sa acoperim realitatea. De vreme ce Domnul a voit sa vina pe pamant, inseamna ca lumea, oamenii care locuiesc pe pamant, pot sa-L primeasca. Altfel, n-ar fi venit. Inseamna ca pot sa-si pregateasca sufletul lor.

Daca Hristos a hotarat sa vina in sufletul fiecaruia dintre noi, inseamna ca omul poate sa fie sincer, poate sa fie cinstit, poate sa se pocaiasca cu adevarat, poate sa indeparteze orice obstacol. Oare nu ne cunoaste Hristos!? Oare nu ne stie El!? Cu siguranta, nu pierde din vedere pe nimeni. Nu a venit doar pentru unii, ci pentru toti oamenii, pentru flecare in parte. Vrea sa vina in sufletul fiecaruia si sa se salasluiasca acolo. Sufletul omenesc sa devina biserica in care sa locuiasca Duhul Sfant, prin mijlocirea Lui.

Sinceri, cinstiti, autentici, drepti

Desigur, vom aduce, degraba, argumente ca sa ne indreptatim. Inlauntrul nostru s-a salasluit minciuna si nu adevarul. Adevarul este ca esti pacatos si Hristos a venit sa te mantuiasca. Desi esti pacatos, El a hotarat sa vina in sufletul tau. Inseamna ca poti sa te pregatesti. Celelalte sunt minciuni, oricat ai incerca sa te indreptatesti, oricate argumente ai aduce.

Astfel, intelegem mai bine cuvintele Apocalipsei:

„Şi in cetate (adica in Imparatia lui Dumnezeu) nu va intra nimic pangarit si nimeni dedat cu spurcaciunea si cu minciuna, ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului”.

Şi:

„Afara cainii si vraji­torii si desfranatii si ucigasii si inchinatorii la idoli si toti cei ce lucreaza si iubesc minciuna!“.

Minciuna nu inseamna cateva minciunele pe care le spune omul si pe care le va marturisi, ci minciuna adanc inradacinata in suflet care te face neputincios, necinstit, nesincer inaintea lui Dumnezeu. Hristos trece si pleaca de la tine, pentru ca nu esti pregatit; nu pentru ca nu poti, ci pentru ca nu vrei.

Nu spune nimeni: „Eu nu-L primesc pe Hristos!”, in cunostinta de cauza. Sa nu ezitam sa vadim starea din adancul sufletului. Domnul este pregatit sa ne ajute. Sa facem una cu pamantul, in sensul bun al cuvantului, cele dinlauntrul nostru: minciuna, ipocrizia, autojustificarea, comoditatea si orice altceva ne impie­dica. Sa deschidem calea sa Se salasluiasca inlauntrul nostru Hristos Domnul, Care este adevarul, iubirea. Sa se aseze in noi adevarul, sa dobandim dragostea, dar nu cea interesata pe care o au oamenii unul fata de altul.

Cand Il rogi pe Dumnezeu, cu toata puterea sufletului tau si cu sinceritate, de exemplu, sa te vindece, este o cerere interesata. Nu inseamna sa nu-L rogi, cand esti asaltat de pacate, sa te usureze cumva. Trebuie sa inaintam mai mult, sa devenim autentici, credinciosi. Sa nu spunem: „Vai, vai, cat de greu este!” Noi le facem grele cu minciuna, cu prefacatoria, cu autoindreptatirea si nesinceritatea. Ele sunt cele mai grele. Celelalte doar par grele. Daca accepti suferinta devii auten­tic, dobandesti iubirea”.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008)

Legaturi: