Sfantul Grigorie Palama (14 nov.): DESPRE SFINTELE SI INFRICOSATOARELE LUI HRISTOS TAINE si PREGATIREA OBLIGATORIE PRIN POCAINTA, VIATA CURATA SI MARTURISIRE
Sfantul Grigorie Palama:
DESPRE SFINTELE SI INFRICOSATOARELE LUI HRISTOS TAINE
(Omilia 56 rostita cu patru zile inaintea Nasterii lui Hristos cca 1350)
“Cuvantul care contribuie la mantuirea sufletelor noastre joaca rolul unei seminte. Deci asa cum plugarii lucreaza mai intai pamantul cu plugul, dupa care arunca in el semintele, tot asa si noi trebuie sa ne lucram si sa ne pregatim pe noi insine spre primirea semintei ceresti, adica a cuvantului intelepciunii duhovnicesti.
Caci nu suntem un pamant neinsufletit si insensibil, ca sa ne primim cultivarea si semintele de la altii, ci suntem un pamant insufletit care respira si cuvantator. De aceea trebuie sa ne pregatim pe noi insine prin pocainta. Iar ca sa va arat si inceputul pocaintei si cultivarii sufletului, aceasta e ceea ce faceau de la ei insisi cei ce veneau la botezul lui Ioan, caci zice Scriptura: “Ieseau si se botezau in Iordan marturisindu-si pacatele lor” (Mt 3, 5; Mc 1, 5).
2. Asadar, marturisirea pacatelor e inceputul acestei cultivari, adica al pocaintei si pregatirii ca sa primeasca cineva in sine cuvantul lui Dumnezeu care poate sa mantuiasca sufletele noastre; caci si plugarii de aceea au inventat aratul, pentru ca acesta scoate din sanul pamantului radacinile salbatice si-l face in stare sa primeasca semintele si rasadurile noastre.
Acelasi lucru il face si marturisirea ogorului cuvantator al inimii: dezgroapa si scoate patimile rele din ascunsul ei si o face gata spre primirea sfintelor seminte si in stare de cultivarea si purtarea roadelor virtutilor. Caci asa cum dupa caderea lui Adam pamantul a ajuns sa nasca spini si palamida (Fc 3, 18) si celelalte plante nefolositoare, tot asa si inima omului a ajuns sa nasca patimile si gandurile de rusine si rele, si pacatele care ies din ele.
3. De aceea e necesar, fratilor, ca fiecare din noi sa aiba un parinte duhovnicesc si sa vina la el cu 
credinta, sa se smereasca inaintea lui si sa-i vesteasca patimile rele ale inimii si, primind medicina duhovniceasca, sa scoata din suflet spinii si palamida pacatului, pe care fiecare din voi le-ati crescut la san prin viata patimasa si iubitoare de placere, si asa sa va plecati urechile la invatatura Duhului si sa ascultati la cele propovaduite si spuse inainte de noi spre folosul comun, iar prin iertarea si binecuvantarea de la noi sa va impacati cu Cel care din neasemanata Sa iubire de oameni a plecat cerurile si S-a pogorat si a aruncat semintele mantuirii in inimile celor ce-L asculta.
Nimeni dintre voi sa nu se abtina de la acest inceput al pocaintei, caci cum va inainta mai departe si va progresa mai bine, daca nu s-a atins nici macar de inceputul virtutilor?
4. E necesar insa ca voi toti sa va sarguiti spre aceasta mai cu seama acum, caci aceste patruzeci de zile ni s-au dat de purtatorii de Dumnezeu Parinti ca inainte-curatire, fiindca duc spre praznuirea anuala a nasterii dupa trup a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in care e obiceiul pentru aproape toti crestinii sa vina la impartasirea Sfantului Sau Trup si Sange si prin Acesta sa se uneasca cu El si sa se faca in chip dumnezeiesc un duh si un trup cu El.
Caci daca, asa cum a aratat mai inainte cuvantul nostru si cum va mai infatisa inaintand, fara marturisire si pocainta care urmeaza nimeni nu va fi vrednic nici macar de primirea cuvintelor dumnezeiesti, cum va primi cineva in sine insusi Trupul si Sangele lui Hristos fara sa se fi curatit mai inainte prin marturisire si pocainta pe masura greselilor lui?
De aceea si marele Pavel da marturie si vesteste spunand:
“Sa se puna la incercare fiecare pe sine insusi, si asa sa manance din aceasta Paine si sa bea din acest Pahar; caci cine mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nedeosebind Trupul Domnului” (1 Co 11, 28),
nedeosebind adica faptul ca acest Trup fiind fara pacat nu va binevoi sa locuiasca intr-un trup indatorat pacatelor.
5. Caci daca nu e cu putinta sa-si intinda mainile spre Hristos si sa se roage celui care nu le are curate de pacat si n-a indepartat mai intai toata ura si gandurile care vin din aceasta – iar acest lucru il arata iarasi Pavel zicand: “Vrem sa va rugati in tot locul ridicand maini cuvioase, fara manie si ganduri” (1 Tim 2, 8 ) – si daca n-avem indraznire spre Dumnezeu fiindca n-am agonisit o constiinta necondamnata – cum spune ucenicul cel iubit al lui Hristos, Ioan Teologul: “Daca inima noastra nu ne condamna, avem indraznire la Dumnezeu” (1 In 3, 21) – cum vom avea in noi insine pe Dumnezeu si ne vom face concorporali cu El, daca n-am indepartat mai intai de la noi pacatele prin marturisire, nici n-am curatit murdaria care se face sufletului de la ele prin milostenie, curatie, infranare, rugaciune si strapungere a inimii si celelalte fapte ale pocaintei?
Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tau, daca nu esti curat atat tu insuti, cat si el – iar acest lucru l-a aratat pe de o parte prin Cain care n-a fost atent la darurile lui, ci i-a zis: “Nu, daca le-ai adus corect, dar nu le-ai impartit corect” (Fc 4, 7), apoi prin Legea veche, care oprea sa se aduca la casa lui Dumnezeu plata unei desfranate (Dt 23,19), iar mai apoi spunand prin Evanghelie: “Du-te mai intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind adu darul tau“ (Mt 5, 24) – dar iti va da tie, celui ce nu te-ai curatit mai inainte prin marturisire si pocainta marele Lui dar, Trupul Sau? Ce spui?
Dumnezeu insa nu vrea nici macar ca indreptarile Lui sa fie graite de o gura necurata, caci zice Scriptura: “Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestesti indreptarile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?” (Ps 49, 19). Nu lasa deci legamantul Sau sa fie luat intr-o gura necurata, dar va da Trupul Sau intr-o asemenea gura?
6. De aceea sa ne curatim mai inainte, fratilor, si gura si trupul si gandirea, si sa ne apropiem cu constiinta buna si curata. Caci daca lucratorii in arama si aurarii care topesc in jurul aramei aur sau argint sau altceva asemanator vrand sa adauge prin lustruire floarea culorii, mai intai le razuiesc curatind orice murdarie, cu cat mai mult noi, care urmeaza sa fim auriti intr-un mod mai bun sau mai bine zis sa fim indumnezeiti, trebuie sa ne curatim mai inainte de orice intinaciune a trupului si a duhului?
Caci nu ne facem stralucitoare numai suprafata, ca arama lustruita, ci toate cele dinauntru. Sa ne apropiem astfel dupa ce ne-am spalat mai inainte de petele din adancul sufletului. Fiindca asa ne vom apropia si de mantuire.
7. Daca insa ne apropiem cu o rea constiinta, nedobandind prin marturisire iertarea de la cel ce a primit puterea de a lega si dezlega unele ca acestea, inainte de a ne fi intors de la Dumnezeu, inainte de a ne fi indreptat dupa indreptarul evlaviei, atunci ne apropiem negresit spre osanda noastra si pedeapsa vesnica, alungand insesi indurarile dumnezeiesti si rabdarea Lui fata de noi,
“caci am calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, am socotit sange comun sangele testamentului cu care ne-a sfintit si am batjocorit harul Duhului“ (Evr 10, 29).
Caci cel care a rupt mantia imparateasca si cel care a aruncat-o in noroi, vor fi supusi negresit aceleiasi osande, iar cel care a varsat un parfum in noroi si cel ce l-a incuiat intr-un vas imputit au facut acelasi rau. Prin urmare, darul dumnezeiesc nu pateste nimic, caci este nepatimitor, dar zboara de la noi in chip nevazut, caci “mirul nu se incredinteaza unui vas putred”; iar ceea ce a patit, daca e supus patimirii, ajungand netrebnic, aceea o va suferi in chip nevrednic cel care l-a adus ofranda.
8. Sa ne facem, asadar, vrednici prin pocainta, sau mai bine zis sa ne aducem ofranda pe noi insine prin
faptele pocaintei Celui ce poate sa faca vrednici din nevrednici; si asa sa ne apropiem cu o nadejde ce nu va fi rusinata si cu credinta privind nu simplu la ceea ce se vede, ci la cele ce nu se vad. Fiindca Painea aceasta e ca o perdea care ascunde inauntru dumnezeirea; acest lucru aratandu-l dumnezeiescul Pavel spunea ca El “ne-a innoit o cale noua si vie prin perdea, adica prin trupul Sau” (Evr 10, 20) si prin el urca la ceruri cetatenia noastra – caci acolo e Painea aceasta – si intram in Sfanta Sfintelor cea adevarata prin ofranda in curatie a trupului lui Hristos: “Sa ne apropiem deci, fratilor, cu inima adevarata in certitudinea credintei“ (Evr 10, 22).
9. Caci de aceea se numesc Taine, pentru ca nu este pur si simplu ceea ce se vede, ci ceva duhovnicesc si de nespus; si daca, precum spunea Domnul, “Duhul e ceea ce face viu, carnea nu foloseste la nimic” (In 6, 63), daca te uiti numai la ceea ce apare, nu te vei folosi cu nimic, dar daca te uiti la Duhul, adica daca vezi insasi Painea care sta inainte in chip duhovnicesc, atunci te vei face viu impartasindu-te din ea. Caci Ea este “mancarea care nu piere, ci ramane spre viata vesnica“ (In 6, 2-7), Painea cea adevarata Care coboara din cer, Care e vie si da viata lumii; pe Care cine nu o mananca, nu va fi viu, dar cel care o mananca va fi viu in veac, nu numai inviind, ci si slobozit fiind de pedeapsa si dobandind imparatia vesnica.
Caci despre aceasta Paine Domnul le-a vorbit nu numai ucenicilor Lui la Cina cea de Taina, ci a glasuit limpede invatand deschis si cu indrazneala in sinagoga si spunand:
“Painea pe Care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu” (In 6, 51), si iarasi: “Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cine mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica” (In 6, 53-54).
O, ce minune! Vai, ce maretie a iubirii, pe care Dumnezeu a revarsat-o peste noi cu bogatie! Ne-a nascut din nou prin Duhul si ne-am facut un duh cu El, precum spune Pavel: “Cine se lipeste de Domnul e un duh cu El” (1 Co 6, 17).
10. Deci ca sa fim una cu El nu numai dupa duh, ci si dupa trup, carne din carnea Lui si os din oasele Lui, ne-a daruit contactul intim cu El prin aceasta Paine. Caci orice iubire isi are desavarsirea printr-o unire, iar inceputul dintr-o asemanare (…)
Dar iubirea conjugala pare a avea ceva mai mult decat celelalte, “caci din aceasta pricina va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi cei doi un trup” (Mt 19, 5), “Taina aceasta mare este, spune dumnezeiescul Pavel, dar eu vorbesc despre Hristos si despre Biserica” (Ef 5, 32).
Acolo deci se vor lipi intr-un singur trup, nu si intr-un singur duh; noi insa prin impartasirea acestei Paini dumnezeiesti nu ne lipim numai, ci ne amestecam cu trupul lui Hristos si devenim nu numai un trup, ci un duh cu El. Vezi ca maretia covarsitoare a iubirii lui Dumnezeu fata de noi are loc si se arata prin daruirea acestei Paini si a acestui Pahar? Fiindca potrivit Psalmistului, “jertfa si ofranda n-ai voit, dar ne-ai intocmit un trup” (Ps 39, 7; Evr 10, 5).
11. O, ce comuniune multipla si nespusa! Hristos S-a facut frate cu noi, intrand in comuniune cu noi atat prin trup, cat si prin sange si prin ele asemanandu-Se noua; ne-a castigat robi adevarati ai Lui rascumparandu-ne prin acest Sange; ne-a facut prieteni ai Lui daruindu-ne aratarea acestor Taine; ne-a legat si armonizat cu Sine insusi prin impartasirea acestui sange facandu-Se un trup cu noi.
Dar si Tata al nostru S-a facut prin dumnezeiescul Lui botez si ne hraneste la sanii Sai ca o mama iubitoare pruncii sugari; si, lucru inca si mai mare si mai uimitor, nu ne hraneste numai cu Sange in loc de lapte, dar si cu Trupul Sau, si nu numai cu Trupul Sau, dar si cu Duhul Lui, pastrand pururea nemicsorata nobletea data noua de El, ducand spre o dorinta mai mare si implinind aceasta dorinta, lasandu-Se nu numai vazut, ci si atins si facut desfatarea noastra, si tinut de fiecare din noi in inima si in insesi maruntaiele noastre, si spunand:
“Veniti, mancati Trupul Meu si beti Sangele Meu cei ce doriti viata vesnica, ca sa nu fiti numai dupa chipul lui Dumnezeu, ci si dumnezei si imparati vesnici si ceresti, imbracati in Mine, imparatul si Dumnezeul cerului, infricosatori pentru demoni, dar minunati pentru ingeri, fii iubiti ai Tatalui ceresc, pururea vii, frumosi la fiii oamenilor, locas placut al preainaltei Treimi“.
12. Caci daca prefigurarea acestui Trup l-a indreptat pe Avraam (Fc 14, 18; 15, 6; 22, 2-19), daca prefigurarea acestui Sange i-a pazit in Egipt vii pe intaii-nascuti ai lui Israel (Is 12, 23), daca prefigurarea acestui Sange a curatit si sfintit insasi Sfanta Sfintelor, a aratat pe pamant un cort al Numelui lui Dumnezeu si a facut preoti, arhierei si unsi ai Domnului (Is 16, 34; Evr 9, 11 sq), daca prefigurarea a lucrat acestea, ce va lucra adevarul lor?
Aaron nu intra fara aceasta prefigurare in sanctuar, nici noi nu vom putea pasi in cele ceresti daca nu ne impartasim de acest adevar al lui, nici nu vom avea salas in ceruri, nici nu vom fi salas al Dumnezeului cerurilor, nici jertfa vie si sfanta bineplacuta lui Dumnezeu; caci numai prin El am dobandit apropierea. “Caci ce folos ai de sangele meu, de ma cobor in stricaciune?“, spune imparatul si prorocul David (Ps 29, 9).
13. De aceea, sa ne amestecam sangele cu Sangele lui Dumnezeu, ca sa stergem stricaciunea din el, fiindca mult si negrait folos e in acest Sange. El ne face noi in loc de vechi, si vesnici in loc de vremelnici; ne face nemuritori si vesnic infloritori, ca niste pomi saditi langa curgerile apelor (Ps 1, 3) dumnezeiescului Duh, din care se aduna rod spre viata vesnica.
Caci din rai tasnea un izvor sensibil si adapa fata pamantului nascand rauri sensibile (Fc 2, 10); dar din aceasta Sfanta Masa, pe care potrivit psalmistului Hristos “ne-a gatit-o impotriva” demonilor si patimilor “care ne necajesc” (Ps 22, 5), tasneste un izvor care naste izvoare duhovnicesti, adapa suflete, le urca pana la cer si intoarce ochii ingerilor spre frumusetea in care se vede diversitatea intelepciunii lui Dumnezeu (Ef 3, 10), ii aduce sa doreasca sa se plece spre cele daruite noua printr-un asemenea Sange.
Caci apropiindu-ne de aceste Taine ne facem purpura imparateasca, sau mai bine zis sange si trup imparatesc, si ne prefacem – o, ce minune! – intr-o finalitate dumnezeiasca, intrucat stralucirea lui Dumnezeu vine tainic asupra noastra, ne invaluie in chip extraordinar, ne face unsi-hristosi ai lui Dumnezeu si ne da putere sa stralucim ca soarele in prezenta Tatalui nostru potrivit fagaduintei Lui (Mt 13, 43), numai sa nu impiedice acest lucru vreo pata pusa pe sufletul celui ce se apropie.
14. De aceea, nu numai sa ne curatim inainte si asa sa ne apropiem, dar sa fim atenti la noi insine si, dupa ce am dobandit acest dumnezeiesc dar, sa aratam si multa paza, ca sa ramanem mai presus de patimi si sa vestim virtutile Celui ce a binevoit a locui in noi plecand de la asemanarea cu El in acestea aratata in noi.
Sa ne gandim cu Cine ne unim si de ce lucruri ne-am invrednicit si, uimiti de maretia covarsitoare a darului si a iubirii fata de noi, sa ne randuim fapta, cuvantul si gandul dupa “vointa buna, bine-placuta si desavarsita” a lui Dumnezeu; fiindca un sange al unui nou testament intareste acest Nou Testament, adica Evanghelia lui Hristos, caci spune: “Un testament intra in vigoare dupa moarte” (Evr 9, 17).
Asadar, impartasindu-ne de Sangele Testamentului lui Hristos, sa nu-L facem lipsit de vigoare prin faptele noastre, ca sa nu fim supusi unei osande si pedepse vesnice, pentru ca am socotit un sange comun Sangele Testamentului in care am fost sfintiti (Evr 10, 29).
Caci pe cat de mare e fagaduinta facuta celor ce pazesc sfintirea din impartasire – caci e fagaduita imparatia cerurilor – pe atat de mare e si pedeapsa celor ce s-au facut netrebnici dupa ce au primit darul;
“caci daca incalcand cineva legea lui Moise, e ucis fara mila, de o cat mai aspra pedeapsa se va invrednici cel ce a socotit sange comun Sangele Testamentului si a batjocorit acest mare har?” (Evr 10, 28-29).
15. Noi insa, fratilor, va rog sa pazim pentru noi insine nemicsorat harul lui Dumnezeu, intinzandu-ne, intregi spre ascultarea si implinirea sfintelor porunci si aducandu-ne pe noi insine ofranda lui Dumnezeu prin fapte, fiindca si Acela S-a dat pe Sine insusi pentru noi. Insusi Tatal L-a dat pe Fiul Sau Unul-Nascut pentru noi, Insusi Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu S-a dat pe Sine Insusi, iar noi nu ne vom da la randul nostru pe noi insine nu pentru Acela, ci pentru noi insine?
Cum insa ne vom da pe noi insine lui Hristos Care S-a dat pe Sine insusi pentru noi? Daca vom imbratisa iubirea fata de El si a unora fata de altii; daca ne vom smeri sub mana tare a lui Dumnezeu si din pricina Lui atat fata de noi insine, cat si unii fata de altii “negandind la cele inalte, ci lasandu-ne dusi spre cele smerite” (Rm 12, 16); daca ne vom rastigni dupa putinta trupul impreuna cu patimile si cu poftele lui (Ga 5, 24), daca “ne vom omori madularele noastre pamantesti, betia, desfranarea, necuratia, lacomia, si orice patima rea” (Col 3, 5); daca vom muri pentru pacat si vom trai pentru virtute.
16. Fiindca acestea ne invata trupul rastignit al lui Hristos care ne este pus inainte spre hrana; caci de El suntem in acelasi timp hraniti si invatati sa avem comuniune cu virtutile si patimirile Lui, ca sa traim si sa imparatim vesnic impreuna cu El.
Acest lucru l-a vestit mai dinainte spunand prin prorocul David: “Jertfa de lauda Ma va slavi, si acolo e calea in care ii voi arata lui mantuirea Mea” (Ps 49, 23). Caci, intrucat e celebrat spre aducerea-aminte a celor savarsite de El pentru noi, este o jertfa de multumire, de slava si de lauda pentru El. Si intrucat insusi Trupul si Sangele lui Hristos sta inainte cu adevarat, El graieste lui Dumnezeu si Tatal mult mai bine decat sangele lui Abel – fiindca acela striga la Dumnezeu impotriva fratelui sau (Fc 4, 10), dar Acesta striga pentru noi, al caror frate a socotit lucru vrednic sa se faca Hristos, facandu-ni-L milostiv si impacandu-ne cu Tatal Cel mai de sus – ne graieste insa si noua, aratandu-ne limpede calea iubirii, fiindca El S-a golit pe Sine insusi pana la noi din iubirea Lui pentru noi si Si-a pus sufletul pentru noi aratandu-ne calea smereniei, “pentru ca in smerenia Sa judecata Lui s-a ridicat, si a fost adus ca o oaie spre junghiere” (Is 53, 7), calea ascultarii, pentru ca El insusi a ascultat de Tatal pana la cruce si moarte (Flp 2, 8), calea care ne daruie prin omorarea patimilor viata vesnica.
Pentru ca si El S-a facut mort, si iata e viu in veci, facandu-i vii pe cei ce se lipesc de El prin virtute si credinta, slavindu-i si fiind slavit de ei, impreuna cu Parintele Sau fara de inceput si cu Preasfantul, bunul si de viata facatorul Sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Legaturi:
- TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus”
- TAINA IMPARTASANIEI. Cuvantul marilor parinti duhovnicesti: CONTEAZA NU FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA DE PASTRARE A HARULUI. CAND NE IMPARTASIM “SPRE OSANDA”? CE CONSECINTE POATE AVEA IMPARTASIREA USURATICA, FARA PREGATIRE?
- IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”
- Cuviosul Paisie Aghioritul: TAINELE CRESTINE SI LUCRARILE MAGICE
- Parintele Calciu despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII POTIRULUI”
- Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim…
- Parintele Serafim Rose despre “reformismul” liturgic al pr. Al. Schmemann si TEOLOGIA ACADEMICA INFLUENTATA DE MODA APUSEANA SI DE DUHUL LUMESC
- FRANGEREA INIMII PENTRU PACATE SI HOTARAREA DE A RENUNTA LA ELE – conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului
- MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?
- Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
- Fer. Filotei Zervakos: Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi
- STIM SI CONSTIENTIZAM CE SE INTAMPLA IN SFANTA LITURGHIE? CU CE SI CUM NE IMPARTASIM? Cuvinte trezitoare ale Sf. Ioan de Kronstadt (2)
***
- Mitropolitul Ierotheos Vlahos despre IMPORTANTA INVATATURILOR SFANTULUI GRIGORIE PALAMA
- SFANTUL GRIGORIE PALAMA. Invatatura despre conditiile vindecarii sufletului de patimi, in sinteza Mitropolitului Hierotheos Vlachos
- SFANTUL GRIGORIE PALAMA SI ZELOTISTII VREMII LUI. Blandetea, intelepciunea, nobletea si pacea isihasta in fata calomniilor, razvratirii si intereselor politice
- Un documentar foarte reusit (VIDEO, subtitrat), cantari (AUDIO si VIDEO) si mai multe articole despre viata si insemnatatea invataturii SFANTULUI GRIGORIE PALAMA, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI (14 nov.)
- DUMINICA BIRUINTEI SFANTULUI GRIGORIE PALAMA. Un extras dintr-o carte recenta despre energiile divine, necreate si prapastia dintre Ortodoxie si crestinismul apusean
- Sfantul Grigorie Palama si biruinta invataturii celei adevarate
- Pr. Theodoros Zisis: RAIUL LUI DUMNEZEU SI “RAIURILE” OAMENILOR – din invatatura Sfantului Grigorie Palama
- Pilda Sfantului Grigorie Palama – Putem inchide sau falsifica Lumina?
- Minuni din viata si dupa moartea Sfantului Ierarh Grigorie Palama
- DUMINICA SFANTULUI GRIGORIE PALAMA. Predici ale Staretului Efrem Vatopedinul despre aplicarea pildei si invataturilor Sf. Grigorie in viata noastra (si VIDEO)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Din pacate, se observa o ravna si o noua traditie spre impartasire deasa din formalism. Dar nu e vorba de un formalism sec, ci unul devotat, cu daruire pentru spovedanie chiar (bineinteles ca la duhovnici ingaduitori si “iubitori” de “Trupul” lui Hristos) si pentru alte fapte bune, dragoste, bucurie, pace. Totusi mai putin pentru pocainta, care ramane straina, neajunsa. Viata launtrica devine, de fapt, activism launtric, sentimentalism.
Fac referire la teologia sau teoria euharistica mai academica sau mai populara, mai noua sau mai colivara. Iar punctul principal este inlocuirea vietii duhovnicesti autentice, a pocaintei launtrice, cu ideologia, cu credinta formala in Biserica si Tainele ei, concretizata in transformarea in suporter (infocat) al unui mod lumesc de intelegere a Bisericii.
Ce-ar costa mai ales pe duhovnici sa-i struneasca pe ucenici sa se multumeasca cu pocainta si o impartasire mai rara, pe masura lor, sa ramana in banca lor si sa nu devina farisei care se bat in piept in fata lui Dumnezeu in templu? E prea arida aceasta atitudine si putini ar ar avea putini ucenici. Dar Hristos i-ar primi pe acei ucenici, nu stiu daca si pe cei la duzina.
@exegeticus
la concluzia asta ca este foarte greu sa te impartasesti des si sa fie si bine primita venirea ta la Sf. Potir a ajuns foarte multa lume in ultima vreme. Este tot mai greu sa deosebim atenticitatea de fals, evlavia adevarata si ravna pentru Euharistie de fariseism. Unul se impartaseste rar si spre osanda, unul se impartaseste rar si sporeste duhovniceste, unul ia des Sfanta Impartasanie si i se iarta pacatele si gusta din bucurii nespuse, iar altii se impartasesc poate fara sa fie pregatiti. Fiecare din noi avem chemarea sa ne cercetam bine. Si duhovnicul fiecaruia stabileste ce inseamna des si rar, ce inseamna bun si mantuitor pentru fiecare. Nu toti avem aceeasi masura de a tanji dupa Dumnezeu. Eu mi-am pus intrebarea zilele acestea de ce oare nu avem ravna sa ne impartasim din roadele rugaciunii cu acelasi interes cu care ne gandim sa ne spovedim si sa ne impartasim? De ce nu simtim nevoia sa fim in fata lui Dumnezeu in fiecare zi, in fiecare moment? Cartea “Rugaciunea in lume” a parintelui Stefanos care a scris si cartea “Explicarea Sf. Liturghii” m-a facut sa inteleg ca acelasi Hristos ni se daruieste si in rugaciune, si in Liturghie. De fapt am ajuns la concluzia ca degeaba te impartasesti daca nu te rogi, si cel care se roaga dar nu se poate impartasi din motive canonice este mai aproape de Dumnezeu decat cel care se impartaseste des, dar nu are preocuparea de a se ruga, ci cauta harul lui Dumnezeu cumva fara efort. Singura scapare este ascultarea de duhovnic. El stie mai bine intotdeauna si simte cand este cazul sa rareasca, sau sa indeseasca apropierea noastra de Sfintele Taine.
Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Sale am mai definitivat un studiu biblic:
Semnul Crucii în Sfânta Scriptură
http://binevestitorul.wordpress.com/2012/11/14/semnul-crucii-in-sfanta-scriptura/
Mulţumesc pentru înţelegere!
Calomniatorii si insultatorii inveterati, martori mincinosi si fatarnici frati, barfitorii si degraba varsatorii de venin, fie ei si in rasa sau vedete virtuale, sunt rugati sa aiba, cel putin, bunul-simt sa nu se intrebe de ce nu sunt bineveniti in “casele” celor pe care ii ponegresc, fara rusine, si carora le poarta sambetele neincetat. Dumnezeu sa ii ierte si sa ne dea tuturor iertare si indreptare!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/30/mananca-carnea-fratelui-ioan-gura-de-aur-parintele-tanase-post-clevetire-vorbire-de-rau/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/17/tinerea-de-minte-a-raului-cancer-duhovnicesc-predica-parintelui-sofian-despre-manie-rautate-ascunsa-si-iertare/
O cuminecatura duhovniceasca sau o metoda speciala de rugaciune pentru a ne inalta mintea mai usor la Dumnezeu este lecturarea Sfintei Scripturi.Sfanta Scriptura este plina de Duh Sfant,caci este o “Intrupare a Logosului”sub chipul cuvantului.Sfantul Ioan Gura de Aur s-a retras in singuratate unde a “invatat pe de rost Testamentul lui Hristos pentru a scapa cu totul de nestiinta”.Sfintii Parinti spun despre Biblie ca este plina de taine si ca are un aspect sacru.Tot Sfantul Ioan Gura de Aur trage de aici concluzia:”
Cunoasterea Scripturilor intareste mintea ,curateste constiinta,smulge patimile inrobitoare,insaminteaza virtutea,inalta mintea,,ne ridica deasupra curselor diavolului,izbaveste sufletul de legaturile trupului,ne face sa ne simtim mai aproape de cer si face sa intre in sufletele cititorilor cele bune”.
Cele bune doresc si eu fratilor mei,mai cu seama adminilor care dupa cum se vede,se confrunta de la inceputul postului`cu tot felul de probleme.
Bunul Dumnezeu sa ne ajute la omorarea si rastignirea voilor proprii si sa vietuim impreuna”cu un singur suflet”!Doamne ajuta!
@ adriana:
Sarutmana! Amin!
Post cu folos si binecuvantat tuturor!
Alexandra,
este vorba de acelasi har al Duhului Sfant, dar sunt doua lucruri diferite.
La rugaciune cu multa durere dam din sangele nostru (“Zicerii mele că a te ruga pentru oameni este greu, el a răspuns: Bineînțeles că este greu… a te ruga pentru oameni înseamnă a-ți vărsa sângele… dar este nevoie de rugăciune…” – Cuviosul Siluan Athonitul, Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail Noica, editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009), iar in Sfanta Impartasanie primim Sangele cel de Viata datator. Oamenii evita durerea si cauta Bucuria.
Dumnezeu sa se milostiveasca spre noi, sa ne dea duh de pocainta si putere in aceasta grea nevointa care este rugaciunea.
@Cititor,
asa sa fie. Sa ne dea Domnul putere sa ne rugam, sa nu pierdem si putina rugaciune pe care incercam sa o facem, si de asemenea sa ne impartasim cu Hristos cu adevarat, euharistic si prin toata viata noastra.
In aceasta zi in care il praznuim pe Sf. Grigorie Palamas, am citit cu bucurie acest cuvant al sau foarte folositor “despre sfintele si infricosatoarele lui Hristos Taine”. Cuvantul este foarte la obiect si foarte de actualitate, si nu numai pentru ca astazi este lasatul sec pentru Postul Nasterii Domnului, ci si pentru ca si la noi este acest obicei pe care il descrie sfantul (termenul de “obicei” ii apartine), ca multi crestini, tinand postul, sa vina sa se impartaseasca in ziua praznicului Nasterii Domnului. Dintre acestia, multi se prezinta la o spovedanie formala si la o impartasire formala, fara pocainta reala. Acest fapt il critica sfantul Grigorie, contra-atacand cu un cuvant de invatatura cu privire la adevarata semnificatie a Sfintelor Taine si modul corect in care trebuie sa ne apropiem de ele.
Va rog insa, fratilor, sa observati ca nicaieri nu spune sa se impartaseasca mai rar pentru ca se apropie cu nevrednicie, ci dimpotriva, se foloseste de ravna lor de a veni sa se impartaseasca, chiar si in virtutea unui obicei, pentru a-i invata sa se impartaseasca cu vrednicie. Putem sa observam ca nu spune nici sa se impartaseasca mai des, dar asta ar fi absurd, de vreme ce in acest cuvant sfantul constata starea de nevrednicie a celor care se impartasesc rar si are ca scop, deocamdata, sa-i invete in ce duh trebuie sa se apropie de Sfintele Taine, si numai dupa ce isi vor fi asumat aceasta invatatura poate fi vorba si de o impartasanie mai deasa. Asta nu inseamna ca nu existau atunci si credinciosi care sa se impartaseasca mai des, ci doar ca sfantul nu s-a adresat lor.
Asadar, imi spune un gand ca Sfantul Grigorie Palamas ar fi nemultumit sa-i fie rastalmacit cuvantul de invatatura ca fiind impotriva desei impartasanii (la fiecare liturghie) sau pentru rara impartasanie (anuala sau in posturile mari). Vad, insa, asemenea opinii in comentarii, la care nu stiu cum sa raspund fara sa intru intr-o polemica. Vad descrise niste lucruri grave: formalism, fariseism, lipsa pocaintei, care daca sunt asa si in realitate, sunt pe buna dreptate infierate de comentatori. Cred insa ca cititorul sceptic are dreptul sa se intrebe de unde stiu acestia cand are sau nu are cineva pocainta, de vreme aceasta este o stare launtrica si avem cu totii porunca evanghelica de a nu ne arata pocainta prin mijloace exterioare: nu ne punem cenusa-n cap, nu plangem si suspinam in public. Desigur, pot sa inteleg ca, pana la un punct cel putin, comentatorii sustin cu buna-credinta ceea ce au fost invatati si sunt contrariati de ceea ce se petrece altfel decat in aceasta invatatura. Ceea ce nu pot sa inteleg, si cu asta inchei, este cum poate sa afle cineva despre sfintii colivazi sau colivari si sa nu vrea sa fie in acelasi duh cu Sf. Nicolae Aghioritul, ci cu detractorii sai, ceea ce ma face sa presupun ca la baza duhului polemic (ca sa nu-i spun altfel) in care este scris primul comentariu sta ignoranta.
Domnul sa ne lumineze! Post cu folos!
@ Ana Elisabeta:
Nu sta ignoranta, macar ca il cunoastem pe respectivul autor si stim ca stie de n ori mai bine si multe decat noi si decat multi comentatori de aici. Si nu doar stie, dar si traieste. Iar sa incepi Postul aruncand asa o sageata otravita chiar e aiurea… Tocmai si pentru ca a inceput Postul, nu dorim sa polemizam, nici sa adaugam vreo interpretare personala la cuvintele Sfantului Grigorie. Domnul sa ne ajute sa fim sinceri cu El, sa postim cu folos si sa nu ne impartasim spre osanda!
@Ana Elisabeta
La subiect, omilia de fata urmareste impartasirea cu vrednicie, ba chiar si spovedania si vietuirea atenta. Daca Sf. Grigorie corecteaza chiar si obiceiul de a se impartasi o data, cu atat mai mult impartasirea deasa din rutina. Daca el cere celui ce se impartaseste o singura data in post sa fie atent si dupa aceea sa pastreze darul primit, cum poate fi negat faptul ca asta implica neimpartasirea ulterioara (deasa)? Altfel ar fi cerut sa revina mai des pt a recapata ceea ce a pierdut. Dimpotriva, el ii cere sa fie atent chiar si fata de ceea ce a primit o singura data. Altfel sa nu vina, nu sa vina mai des.
Nemultumirea Sfantului era ca nici acea singura impartasire nu era facuta cum se cuvine. Nu contesta obiceiul, ci il ajusteaza chiar si asa. Tendinta lui este de a face ceva bun, nu mult. Macar acea singura impartasire vrea sa fie facuta cum se cuvine sau deloc, asteptat pana la momentul cand esti pregatit, pocait.
Nu este exclusa desimea. Dar, din pacate, nivelul general este chiar mai jos, formalist, ignorant. Si contracareaza aceasta nu prin indesire, ci prin pregatire, prin indepartarea celor nepregatiti tocmai pana ce constientizeaza ce au de facut.
Un alt aspect: Cei care se impartasesc des de dragul obiceiului sau rutinei, cam ca cei vizati in omilie, nu primesc folosul scontat dintr-o impartasire, dar vin la a doua si la mai multe. “Mare e pedeapsa celor ce s-au facut netrebnici dupa ce au primit darul”. Iar daca acest lucru se petrece de mai multe ori, nu o data, de atatea ori este mai mare pedeapsa.
Nu vreau sa intru acum in alte detalii legate de colivari… teologia euharistica sil(u)ita… Doar le-am mentionat pt cei ce le stiu. Detalii la linkurile de la 11-13.
@ admin
In primul rand, multumesc pentru postarea comentariului. Nu este vorba de a arunca sageti otravite, ci de a raspunde macar partial unor comentarii pe care le-am vazut ca nejustificate, adica in primul rand usor off-topic, iar in al doilea rand divergente fata de experienta mea personala. Pentru mine este o veste buna ca exista un nou suflu “colivad” in Ortodoxia romaneasca, in primul rand pentru ca impartasirea deasa este folositoare mai ales pentru cei slabi ca mine, care nu au avut o educatie religioasa in copilarie si nici nu si-au format obisnuinte duhovnicesti la o varsta cat de cat frageda. “Medicament, nu premiu.” Pe cei ca mine, deci, e o cruzime sa-i descurajati de la a intra in contact cu duhovnicii care i-ar putea ajuta, fie si prin publicarea numai a comentariilor care va sustin punctul de vedere.
“nu dorim sa polemizam, nici sa adaugam vreo interpretare personala la cuvintele Sfantului Grigorie. Domnul sa ne ajute sa fim sinceri cu El, sa postim cu folos si sa nu ne impartasim spre osanda!” — Amin!
@ Exegeticus
Sunt intru totul de acord cu aproape tot ce spuneti. Sunt insa niste mici nuante. De exemplu, ce legatura are timpul cu pastrarea harului? Chiar de s-ar impartasi cineva zi de zi, tot trebuie sa pastreze harul cu aceeasi atentie, pentru 24 de ore, si inca 24, si inca 24, si tot asa.
Nu pot sa va impartasesc punctul de vedere cu privire la colivazi. Mai ales in ce il priveste pe Sf. Nicodim, opera sa de scriitor si editor de scrieri patristice, precum si influenta in relansarea vietii duhovnicesti la Sf. Munte si nu numai, ma fac sa ii iau argumentele in serios, chiar in detrimentul traditiei locale romanesti.
@Ana Elisabeta
Problema este pt cei care nu pot pastra harul. Concluzia fireasca ar fi ca este nevoie de o pregatire mai temeinica la fiecare impartasire. Deci implicit mai rar. Bineinteles ca aici se includ si cei carora li se pare ca primesc har, dar, de fapt, nu este vorba decat de amagire de sine. Si, cand vorbiti de atentie de 24 de ore din 24 eu sesizez o usurinta grozava in folosirea cuvintelor. E foarte greu de dobandit o atentie serioasa, apoi har, apoi pastrarea lui. Daca vorbim deja de pastrarea lui de la primii pasi, asta imi ridica mari, mari semne de intrebare.
Din materialele pe care se pare ca le-ati citit eu am desprins niste idei. Se vorbeste de de doua traditii, paisiana si atonita. Dar Biserica nu poate avea decat una. Eu o prefer pe cea paisiana si cred ca este cea autentica din mai multe motive. In primul rand, se pare ca au existat dispute in vremea respectiva intre Sf. Nicodim si cei de la Neamt, pe cand era inca in viata Sf. Paisie si mai apoi. Pidalionul, editat dupa cartea despre Impartasanie, mentioneaza necesitatea macar a trei zile de post inainte de impartasire, ceea ce indica o regandire a primei pozitii. Apoi cartea folositoare de suflet a fost scrisa ca o remaniere a celui alcatuite de Neofit Kavsokalivitul, care a fost cam eretic. Ea contine, la o analiza atenta, destule afirmatii dubioase si nefundamentate. Exista si o carte despre spovedanie a Sf. Nidcodim, ulterioara, care contrabalanseaza cumva pe prima. Aceasta a fost tradusa repede la Neamt, ceea ce sugereaza ca a existat o reconciliere intre nemteni si el. Dar, nu in ultimul rand, exista o confuzie grava intre tezele colivare si parerea Bisericii in aceasta privinta. Disputa de atunci a vizat conceptia unora ca nu te poti impartasi mai des de 40 de zile. Dar avantul la o impartasire deasa fara pregatire corespunzatoare este la fel de pagubitor; este nevoie de consultarea duhovnicului care sa dea binecuvantare dupa canoanele si constiinta Bisericii. Desigur ca sugerez si adminilor sa faca cumva sa revina asupra pozitiilor colivarilor, pe care nu cred ca le-am epuizat aici.
Din pacate, constat ca primul meu comentariu este amar de adevarat. Impartasania nu este medicament, ci incununare si pecetluire a curatirii sufletesti. Ori duhovnicii la care faceti referire va cam fura pocainta. Va fac sa o vedeti cam romantata, mai putin evanghelica. Adica nu mai vorbim de o sarguinta de a nu mai fi din lumea aceasta la propriu prin harul lui Dumnezeu, ci de o randuiala care sa impace crestinismul cu lumea, cu emotiile, fricile si placerile omenesti si lumesti. O, de-am sti ce inseamna sa nu fim din lume! Putin lucru este sa traim parasirea din partea tuturor si iesirea din cadrele acestei vieti?? Macar daca am sti despre ce vorbim si ce pierdem prin randuieli schimonosite, care ar trebui sa reflecte, nu sa stalceasca starea duhovniceasca reala a fiecaruia.
Multumesc din nou, frati admini, pentru postarea inca unui comentariu. Intre timp a publicat si Pemptousia un text al parintelui Jean-Claude Larchet, care cred ca explica bine acest fenomen care ni se pare noua romanilor atat de exotic:
http://www.pemptousia.ro/2013/11/despre-impartasirea-deasa/
Poate ar trebui sa precizez ca prima data am luat contact cu practica impartasirii la fiecare liturghie intr-o parohie OCA din Statele Unite. Acolo, din motive de ascultare, am urmat intru totul, fara sa ma indoiesc, sfatul duhovnicului, inclusiv in ce priveste ritmul impartasirii, si am constatat efectul pozitiv asupra vietii duhovnicesti. La intoarcere, am urmat din nou sfatul duhovnicilor (pentru ca au fost doi in cinci ani, povestea e mai lunga), tot fara sa ma indoiesc, dar nu am mai ajuns la masura din America (nu una inalta, ci una fireasca, cu canon zilnic de rugaciune si participare la liturghia de duminica si la alte slujbe din timpul saptamanii). Actualul duhovnic l-am cunoscut printr-un concurs de imprejurari pe care il consider ca ajutor de sus, si care a inceput acum circa un an cand l-am intalnit intamplator pe un ucenic al sau. Cu multa circumspectie am luat in considerare, in cele din urma, schimbarea parohiei si duhovnicului, si spre surprinderea mea am primit chiar si binecuvantare de la duhovnicul cel vechi. Si iata-ma: ispitele nu lipsesc, dar nu lipseste nici biruinta asupra lor, asa cum arata parintele Larchet citandu-l pe Sf. Nicolae Cabasila.
Ca o concluzie, nu sfatuiesc pe nimeni care are o buna asezare si randuiala duhovniceasca si sfatul unui duhovnic bun si de incredere sa se apuce sa faca revolutie. Daca e cineva caruia ii lipsesc aceste lucruri, tot nu sfatuiesc sa caute un duhovnic doar pe criteriul acesta, ci sa se roage cu credinta ca Dumnezeu va randui duhovnicul care ii trebuie pentru mantuire.
Domnul sa ne dea tuturor toate cele trebuincioase pentru mantuire, precum si intelepciunea de a pune in lucrare darurile primite, ca sa nu ne aflam ca smochinul si ca pomul cel neroditor, sau ca omul care si-a ingropat talantul, sau ca fecioarele cele neintelepte care au ramas fara untdelemn in candele…
Cu bucurie in Hristos,
Ana Elisabeta
@ Exegeticus
Daca stiti, daca simtiti ca sunteti intr-o vana autentica de traditie paisiana (ca ucenic al ucenicului ucenicului ucenicului… Sfantului Paisie) atunci tineti-va de ea. Eu n-am gasit asa ceva si deci nu ma pot tine de ea. Ma tin de ceea ce am gasit mai autentic.
Exemplul cu 24 de ore este doar atat, un exemplu, bazat ce-i drept pe randuiala din unele manastiri. Sper ca nu veti afirma, de dragul traditiei paisiene, ca le-ar fi mai bine monahilor athoniti daca s-ar impartasi mai rar.
Vad ca va ingrijoreaza starea mea duhovniceasca, pentru care va multumesc. Imi oferiti si o sfatuire duhovniceasca pe internet, pe baza celor cateva randuri pe care le-am scris si a presupunerilor pe care le faceti despre mine fara sa ma cunoasteti. Cu aceste sfaturi nu stiu ce sa fac altceva decat sa le arat duhovnicului, ceea ce oricum voi face ca sa vada roadele neascultarii: ma refer la faptul ca nu am dat rugaciunii timpul pe care il dau cititului pe internet, asa cum m-a sfatuit 🙂
Doamne, ajuta!
@Ana Elisabeta
Persiflari, asta simt. Desigur ca traditia paisiana este vie prin parinti ca Ioanochie Moroi, Cleopa, Iustin Parvu… Dar nu e vorba aici decat de o gaselnita. Ba traditia colivara a fost reinviata dupa un secol in Athos. Hai sa lasam muscaturile. Nu tin.
Nu eu sunt cel care a dat sfaturi. Am facut aprecieri generale la clisee bine cunoscute, legate de asa zise “medicamente, nu incununari”. In privinta aceasta este lamuritor Sf. Nicolae Cabasila, care spune raspicat ca Impartasania este incununare. Doar sa nu citim numai ce ne convine de la el.
Nu “paisienii” sunt agresivi, ci chiar “colivarii” zilelor noastre., daca e sa fim sinceri.
@ Exegeticus
Daca ceea ce am spus puteti interpreta ca muscaturi, va rog sa ma iertati. Inseamna ca orice as spune si oricum m-as exprima, aceasta conversatie nu este vorbire impreuna, ci dezbinare si bucuria vrajmasului. Sa nu fie!
Post cu folos!
@Ana Elisabeta
Eu cred ca fiecare vorbeste din preocuparile proprii, fara a intelege ca, de fapt, intra in disonanta cu celalalt. Poate involuntar, dar flagrant, din cauza conceptiilor radical diferite.
In cel mai bun caz pot lua raspunsurile ca niste reactii-cliseu la tot ce am vorbit si sa le fi simtit eu aluzive si persiflante.
Recitind toate comentariile, vad ca aveti un atasament indefinit fata de ceva ce ati intalnit, fata de teologia euharistica, cu argumente mai mult emotionale. Dar fara a vedea latura cealalta a problemei sau “baricadei”. Spre exemplu, activitatea celor de la Neamt in traducerea scrierilor patristice imi pare ca o intrece cu mult pe a Sf. Nicodim. Nicidecum din concurenta. Pe acest considerent, de ce n-ar fi ei exponenti credibili ai traditiei autentice, ci mai degraba Sf. Nicodim? Aici ar fi de luat in considerare mai multe aspecte, din pacate negative. Anume ca Sf. Nicodim a fost influentat in mod clar si declarat de catolicismul din vremea sa. Fara sa-l tolereze, a imprumutat diverse lucruri de la papism, printre care prelucrarea superficiala a unor carti si o apreciere considerabila fata de latini. A se vedea diferenta uriasa intre diortosirea lui si cea a Sf. Teofan a “Razboiului nevazut”, care implica intelegeri diferite asupra rugaciunii si luptei cu gandurile. Deci nu doar aplecare a urechii la catolici, ci preluare de idei si carti. E putin lucru? Evident ca nu-l condamn pentru erezie. Dar eu personal nu pot sa nu am o serioasa indoiala asupra onestitatii cu care a preluat teoriile euharistice de la Neofit Kavsokalivitul si din sursele apusene. Este foarte improbabil, date fiind circumstantele, dupa cum spune si P. Calciu, sa nu fie un import occidental pozitia colivazilorfata de Impartassanie, pt ca era chiar in voga in Occident in vremea aceea.
Desigur ca sunt multe alte aspecte ce tin de spovedanie-Impartasanie, traditie, viata duhovniceasca… Cum am spus la inceput, ma doare teologia noua si nociva euharistica, cu aere de atotstiutoare, academica sau chiar smerita, ascetica… dar falsa. Ma doare pt ca produce ravagii. De vreme ce nu ma multumeste un dialog formal si atat de sensibil, ma multumesc cu gandul ca cei ce-si doresc sincer mantuirea vor cauta cu sarguinta si vor gasi povatuitori autentici si raspunsuri care sa le deschida ochii. Spun asta nu ca un atac sau sfat personal, ci cu constiinta ca poate mai citesc si altii, deci cu referire la probleme generalizate.
@ Exegeticus
Va multumesc pentru gandurile bune. In rest, am sa dau cuvantul parintelui Rafail Noica, cu care nu pot sa fiu decat de acord:
Intrebare: Va rugam sa ne vorbiti putin despre Sfanta Impartasanie, despre deasa Impartasanie. Poate cunoasteti problema de la noi din tara, referitor la cei doi mari duhovnici ai Ortodoxiei, Parintele Ioan de la Recea si Parintele Cleopa Ilie, care au pareri diferite. Ce legatura este intre parerile lor?
Parintele Rafail Noica: Intai as vrea sa indemn pe toti fratii sa nu impartim Biserica, sa nu se “polarizeze” Biserica. Nu trebuie sa gandim ca doi poli. Eu as zice ca cel mai drept ar fi sa gandim ca scoli diferite, pentru nevoi diferite. Eu nu stiu de ce este asa, si las in mainile Domnului, Care Singur stie sa mantuiasca pe om; dar s-ar putea ca in jurul Parintelui Cleopa Ilie sa se mantuiasca un anumit fel de om, iar in jurul Parintelui Ioan de la Recea, un alt fel de om – intr-adevar, nevoi diferite!
Aceasta viziune a intregimii Bisericii nu este numai un arbitrarism pentru a evita scandale, ci este o traire mai adevarata, daca o traim in duh si in adevarul lui Hristos. Deci as vrea sa indemn pe toti fratii si surorile catre aceasta traire, sa stiti intai macar teoretic; dar rugati-va ca Dumnezeu sa dezvaluie, si noua, si Bisericii intregi, aceasta viziune – ca mi-e teama uneori de acest risc de polarizare. Si acesta este primul lucru.
Al doilea lucru pe care l-am vazut citind scrierile Parintelui Cleopa (am citit putin si am auzit putin din lucrurile nenumarate cu care ne imbogateste Sfantul Parinte), dar vad ca nu este asa de definita pozitia lui ca fiind impotriva desei Impartasanii. Din ce am citit eu, as spune ca lasa cel putin usa deschisa, dar are si o anume pozitie, si probabil ca pozitia aceasta este in legatura cu tipul de suflete pe care Dumnezeu vrea sa le trimita la Parintele Cleopa.
Iar, intre noi, eu zic asa: Domnul sa lumineze pe fiecare – daca sufletul meu are nevoie de scoala Parintelui Cleopa, apoi la scoala Parintelui Cleopa sa ma mantuiasca Dumnezeu (nu zic neaparat ca trebuie sa ne ducem la acest Parinte; dar oricare Parinte o sa dea blagoslovenie, mai rar pentru unul, si mai des pentru altul). Iar daca sufletul meu are nevoie de scoala Parintelui Ioan de la Recea, apoi sa am parte de scolirea in felul Parintelui Ioan. Deci trebuie sa avem ingaduinta, sa lasam “usi deschise” si sa dam posibilitatea lui Dumnezeu sa ne mantuiasca pe fiecare cum stie, fiindca omul nu este un obiect al productiei in masa ca in fabricile moderne.
Fiecare om este o alta mantuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodata in istorie si in toata creatia, si niciodata nu va mai fi. Si asta are de-a face cu maretia fiecarui om. Si deci fiecare este o cu totul alta cale decat oricare alt om, dintru nefiinta intru fiinta. Se aseamana caile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodata identice: precum razele unui cerc, cum descrie Avva Dorothei al Gazei.
Continuarea aici: http://calindragan.wordpress.com/2009/12/16/pr-rafail-noica-nu-deasa-imparta%C8%99anie-ci-imparta%C8%99ania-des/
Post cu folos! Si bucurie in Hristos!
@Ana Elisabeta
Nu e cazul sa judecam pe cei care se impartasesc mai des sau mai rar. Din cate stiu, pe acest site nu a fost infierat cineva, ci doar s-a discutat ca principiu si ce anume este si ce nu este corect. Exista niste principii general valabile, altfel n-am fi doar diferiti ca persoane, ci chiar ca credinta. Ei, acele principii gresite au fost sanctionate aici sau cel putin asta s-a urmarit.
Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca exista o confruntare surda. Chiar si numai articolul lui Larchet de pe pemtousia demonstreaza acest lucru. Cine a pornit acest conflict mocnit? Si cine-l intretine?
Din ce am inteles eu, e bine sa ne aducem jertfa lui Dumnezeu cat mai des, dar si cat mai curat, altfel nu ne asemanam cu Abel, ci cu Cain. E absolut necesar sa fim spovediti pt a aduce jertfa lui Dumnezeu sufletul nostru curat, nu intinat. Astfel vom primi si noi plata. Nu e nevoie sa primim cununi duhovnicesti, dar macar sa nu ne alegem cu osanda de pe urma impartasirii. Toti cer si ar trebui sa ceara exigenta pt Impartasanie si ea sa duca la o viata cat mai riguroasa duhovniceste.
Trebuie sa recunoasteti ca au fost chiar si articole penibile (si mai sunt), nu doar materializari gresite ale vietii liturgice. Deci nu doar erori omenesti, ci si programatice. Asta doare si sminteste. Nu-i bagam pe toti intr-o oala.
Sper sa putem incheia aici discutia in duh de intelegere si impacare.