SFANTUL IOAN GURA DE AUR, PĂSTORUL CEL BUN “CARE A FACUT DIN IUBIRE INSASI VIATA SI CRUCEA LUI”. Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (audio)

13-11-2012 Sublinieri

Cititi si:

(sursa: http://icoanatainasiculoare.blogspot.ro)

Predica Parintelui Hrisostom de la Manastirea Putna la pomenirea SFANTULUI MARE DASCAL AL LUMII SI IERARH, IOAN GURA DE AUR si Duminica Samarineanului milostiv (2011)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiti credinciosi,

M-am gandit de multe ori ce ne aduce pe noi aici in biserica, ce anume ne aduce pe fiecare dintre noi aici. Cum de putem noi care suntem atat de diferiti, care avem fiecare nevoile noastre, modul nostru de viata, propriile griji, propriile nevoi, cum putem sa stam impreuna aici, cum putem sa lasam toate aceste griji si aceste nevoi si sa venim aici in biserica? V-ati gandit la asta?

E necesar sa ne gandim la asa ceva, pentru ca oameni fiind, fiinte rationale fiind, nu putem sa facem nimic care sa aiba valoare vesnica daca nu o facem in mod constient. Si am zis poate pentru ca asa trebuie. Sa fim duminica si de sarbatori la biserica. Asa trebuie. Daca nu venim e pacat. Poate sa fie este si asta, dar nu sunt pe deplin convins de lucrul acesta. Stim prea bine fiecare dintre noi cat de greu ne lasam convinsi sa facem ceva ce nu vrem, fie si pentru Dumnezeu. Stim din propria experienta cat de mult ne trage inapoi indreptatirea de sine. Avem nevoi de toate felurile, avem griji, unele mai indreptatite decat altele si toate ne impiedica de obicei sa venim la biserica.

Si totusi venim, lasam toate in urma. De ce? Cu siguranta ca este o nevoie care le depaseste pe acestea. Care sa fie oare aceasta nevoie? Raspunsul l-am gasit chiar in felul in care, de obicei, ne incepem predica: iubiti credinciosi. De ce spunem noi asa? Pentru ca va iubeste Dumnezeu. Hristos a spus:

“Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo voi fi si Eu.”

Si Dumnezeu este iubire, ceea ce inseamna ca prezenta Lui aici in mijlocul nostru este o prezenta iubitoare, iubire pe care o simtim toti, iubire pentru care venim aici la biserica. Avem nevoie de aceasta iubire, de aceea venim. Asa ar si trebui, pentru aceasta iubire sa venim la biserica, ca sa fie folosul pe deplin al nostru.

Dar avem astazi si alte doua prilejuri care vin si ele sa intareasca si sa faca mai prezenta in noi aceasta iubire. Cuvantul Evangheliei care ne pune inainte o pilda fata de aproapele este unul dintre aceste prilejuri. Celalalt prilej il constituie sarbatorirea unuia dintre cei mai iubiti parinti ai Bisericii noastre, cel care a fost numit si Exegetul, sau Talcuitorul iubirii dumnezeiesti, cel a carui Liturghie o savarsim si acum si in cea mai mare parte a anului, zi de zi.

La inceputul secolului al V-lea, un episcop pe nume Adelfie a avut  o descoperire minunata pe care eu insusi a povestit-o asa:

Cand a murit fericitul Ioan in surghiun, zice el, m-a cuprins o durere nespus de mare ca acest barbat, dascalul intregii lumi, care a inveselit cu cuvintele sale Biserica lui Dumnezeu, n-a adormit intru Domnul pe scaunul sau. Si m-am rugat lui Dumnezeu cu multe lacrimi sa-mi arate in ce stare se afla el. Dupa ce m-am rugat multa vreme, intr-o zi am cazut in extaz si am vazut un barbat frumos la chip care m-a luat de mana si m-a dus intr-un loc luminos si slavit. Acolo mi-a aratat pe predicatorii credintei si pe dascalii Bisericii. Eu ma uitam de jur imprejur sa vad pe cel pe care-l doream, pe marele Ioan. Dupa ce mi-a aratat pe toti si mi-a spus numele fiecaruia, m-a apucat iarasi de mana si m-a scos afara. L-am urmat intristat caci n-am vazut impreuna cu parinti, pe cel intre sfinti, Ioan. La iesire, cel ce statea la poarta, vazandu-ma trist mi-a spus:

– Niciunul din cei care vin aici nu iese intristat.

Iar eu i-am raspuns:

– Asta mi-e durerea, ca n-am vazut cu ceilalti dascali, pe preaiubitul meu Ioan, episcopul Constantinopolului.

Acela m-a intrebat iarasi:

Vorbesti de Ioan, dascalul pocaintei?

– Da, i-am raspuns eu.

– Pe el, mi-a spus acela, nu-l poate vedea om in trup, pentru ca el sta acolo unde este tronul Stapanului.”

Ioan, dascalul pocaintei, Ioan, Arhiepiscopul Constantinopolului, Ioan care a fost numit de Biserica “cel cu Gura de Aur”. Dumnezeu a dat marturie prin ingerii Sai despre inaltimea acestui mare sfant al Bisericii. Unde este tronul dumnezeirii, acolo sta si el. Pe acest Ioan il sarbatoreste astazi Biserica.

Viata Sfantului Ioan a fost stralucita. De cand s-a nascut aproximativ in anul 347 in Antiohia, el s-a aratat a fi lumina pentru toti cei din jurul sau, crestini sau necrestini. Ascultator si cu o neobisnuita dragoste pentru invatatura, el a urmat cursurile celor mai importante scoli ale vremii, dascal fiindu-i cel mai vestit retor de pe-atunci, neintrecut, se spune, nici pana in ziua de astazi, anume, Libanius. Acesta era de neam pagan, insa lucrul acesta nu l-a impiedicat pe Sfantul Ioan sa invete de la el, aratand el prin aceasta ca pe Dumnezeu Il poti gasi oriunde si mai ales, pe Dumnezeu Il poti sluji in orice conditii. Acest Libaniu, fiind intrebat la sfarsitul vietii sale pe cine ar vrea sa lase ca si continuator, ca si mostenitor al invataturii sale, el ar fi raspuns: “Pe Ioan, daca nu l-ar fi furat crestinii”.

Inca de pe atunci, Sfantul Ioan s-a aratat a fi un mare predicator. El a socotit ca pentru un preot datoria de a predica este de cea mai mare importanta, pentru ca el considera ca poate fi transmis oamenilor asa, si doar asa, in modul cel mai direct, personal, Cuvantul si invatatura lui Dumnezeu. El insusi si-a asumat aceasta indatorire pe care a urmat-o si a dus-o pana la cele mai inalte culmi, asa cum frumos a spus cineva despre el:

“Daca vreodata s-a nascut un om pentru a predica, atunci el este acela. Predica este gingasia, harisma, forta si martiriul sau. El se rastigneste prin cuvant”.

Opera lui intrece cu mult opera oricarui alt sfant parinte. Viata lui a fost o continua jertfire pe altarul slujirii oamenilor si Cuvantului lui Dumnezeu. Nu a avut odihna intru apararea saracilor si a vaduvelor, mustrand coruptia conducatorilor, nepasarea clerului, ducand o lupta neobosita impotriva pacatului sub orice chip s-ar fi ascuns el. Era permanent ca si pe campul de lupta, alergand peste tot unde ar fi fost nevoie de el. Il puteai vedea aici, cercetand bolnavii si saracii, dincolo, ingrijindu-se de treburile episcopiei, in toate si peste tot pastorind turma lui Hristos, ingrijindu-se sa nu duca lipsa de nimic. Stia deopotriva sa foloseasca si asprimea, atunci cand era nevoie, dar si blandetea. Chiar el, intr-una din scrisorile sale, se considera pe sine a fi doctor sufletesc, si in viata sa a aratat cu prisosinta ca stie sa folosesca si cutitul, pentru taierea ranilor, dar si feșele pentru legarea lor. Dadea cu o foarte mare siguranta leacuri amare, dar si dulci, toate insa, de mare si imediat folos duhovnicesc.

Multi au fost cei care s-au bucurat de ajutorul lui, dar multi au fost si cei care au luptat impotriva lui. Si viata Sfantului Ioan a fost presarata de multe necazuri si prigoniri, culminand cu condamnarea lui la un sinod miselesc, Sinodul de la Stejar, in urma caruia, Sfantul Ioan a fost exilat. Dumnezeu insa nu a suferit aceasta condamnare pe nedrept si a trimis foc si cutremur care a cuprins si a afectat cea mai mare parte a orasului. Insasi Biserica din Constantinopol a fost cuprinsa de flacari, palatele imparatesti s-au daramat iar poporul, vazand aceste lucruri, s-a ridicat intru apararea pastorului sau. Si atunci el a fost repus pe scaunul lui.

Dar incercarile celor rauvoitori nu s-au oprit aici, astfel incat Sfantul Ioan a fost a doua oara exilat. De data asta chiar Sfantul Ioan s-a dat pe sine ostasilor care venisera sa-l lege, invatandu-i chiar pe acestia cum sa-l ia pe ascuns la adapostul intunericului, astfel incat sa nu prinda de veste poporul, sa-i impiedice. De ce a facut el aceasta? Pentru ca a inteles ca Dumnezeu desi ii aratase ca el este neprihanit, totusi, voia Lui intru suferinta se vadeste.

Aceasta a fost voia lui Dumnezeu pentru el, iar exilul lui a fost crunt. La greutatea drumului si rautatile ostasilor s-a adaugat si firea lui bolnavicioasa, si varsta inaintata, iar sfarsitul lui nu a intarziat sa apara, sfarsit care a fost astfel: in ajunul zilei de 14 septembrie cand Biserica sarbatoreste Inaltarea Sfintei Cruci, Sfantul Ioan a avut doua vedenii minunate. Intr-una din ele i s-au aratat Sfintii Apostoli Petru si Ioan care l-au intarit in rabdarea lui. In cea de-a doua i s-a aratat Sfantul Mucenic Vasilisc, a carui Sfinte Moaste erau in Biserica din acea localitate, si anume, Comana, spunandu-i:

“Curaj, frate Ioane, caci maine vom fi impreuna inaintea Stapanului”.

Astfel, intarit fiind, Sfantul Ioan Gura de Aur a slujit a doua zi, pe data de 14 septembrie, a slujit de Sfanta Liturghie, s-a impartasit cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos si asezandu-se pe scaun si-a dat sufletul in mainile Domnului, rostind aceste cuvinte care i-au fost sprijin intreaga viata:

“Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

Asa a fost, si asa trebuia sa fie, caci dupa cum spune Teodoret de Cir:

“Se cuvenea ca unei vieti stralucite sa urmeze un sfarsit stralucit.” 

Atat de mare a fost Sfantul Ioan, incat Biserica i-a mutat ziua de pomenire de pe data de 14 septembrie, pe data de 13 noiembrie, pentru a nu fi cu nimic umbrita pomenirea Sfantului.

Despre el s-au scris multe. Si mai multe s-au grait despre el, despre viata si invataturile lui nu se vor putea spune insa niciodata indeajuns de multe lucruri. El este un izvor inepuizabil de frumusete si iubire, pentru ca el a gustat din adancurile iubirii dumnezeiesti, pe care apoi ne-a transmis-o si ne-o transmite si noua.

A fost neintrecut in explicarea dumnezeiestilor Scripturi. El a socotit Sfanta Scriptura ca fiind istoria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni si a stiut intotdeauna sa-i faca pe cei care-l ascultau sa se apropie de Scriptura. Istoricul Sozomen a spus despre el acestea:

“Nu-i convingea pe oameni ca sa fie de acord cu el, cu vreo tehnica si putere speciala a cuvantului, ci prin faptul ca exprima cu sinceritate sensul Sfintei Scripturi”.

Era sincer, cuvintele lui exprimau sinceritate si profunzime care veneau din dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru Cuvantul Lui. Citea foarte mult Sfanta Scriptura. Se spune ca in perioada in care a stat in pustie, timp de doi ani, el citea Sfanta Scriptura neincetat si timp de o saptamana el reusea sa citeasca intreaga Sfanta Scriptura si de trei ori Scrierile Sfantului Apostol Pavel. Dar a si transformat in viata cuvintele acestei Scripturi, era pur si simplu indragostit de Scriptura. Si prin asta ii si cucerea pe ascultatori. Minunat este sa vezi lucrurile prin ochii unui indragostit [de Dumnezeu]! El reusea, deci, sa-i faca pe ceilalti sa vada, sa inteleaga Sfanta Scriptura prin ochii sai. Avea nu numai “gura de aur” in talcuirile Sfintei Scripturi, dar si sufletul de aur in revarsarea iubirii, bunatatii, dreptatii pentru orice om.

Actualitatea lui consta mai ales in aceea ca el si-a pus toata puterea, intreaga viata, in slujba omului: iubirea fata de om, indiferent de cat de mare sau mic, de cat de bogat sau sarac, de pacatos sau drept ar fi fost el. De aceea, Sfantul Ioan i-a indemnat mereu pe oameni sa citeasca Sfanta Scriptura pentru ca, asa dupa cum spunea el, acesta este locul in care ne putem intalni oricand cu Dumnezeu, unde putem gusta iubirea Lui pentru noi, in care ne putem mereu impartasi cu Dumnezeu.

Iar pilda de astazi vine sa exemplifice in modul cel mai fericit acest lucru. Pilda samarineanului milostiv ilustreaza foarte bine realitatea pe care o traim fiecare dintre noi: realitatea vietuirii intr-o comunitate, alaturi de alti oameni pe care ii iubim, pe care ii iubim mai putin sau mai mult sau pe care, din pacate, nu-i bagam in seama. Aceasta realitate, dar si modul in care aceasta realitate se poate schimba in iubire, si modul in care iubirea aceasta ne poate schimba pe noi.

[…]

Acesta este mesajul pildei de astazi: sa invatam cu orice chip, prin orice aproape sa-i iubim pe cei de langa noi. Sa ne schimbam, si din strainii care am fost pana acum sa devenim aproapele celui care este chiar in fata noastra, chiar langa noi. Sa invatam mai intai sa-l compatimim. A compatimi pe cineva inseamna a suferi impreuna cu el, insusi cuvantul ne spunea asta, compatimire –  impreuna-patimire aici, de la compatimire pana la iubire este un singur pas, la fel de mic ca acela dintre aproape si frate. Sa invatam sa facem asta, caci ati vazut, castigul este de fapt al nostru. Si avem astazi inaintea ochilor.

Avem iarasi, chipul aceluia care s-a facut pe sine asemenea samarineanului cel vesnic, care a facut din aceasta iubire insasi viata si crucea lui, pe Sfantul Ioan Gura de Aur: sfant cu viata, dumnezeiesc in talcuirea Sfintei Scripturi, aprig aparator al saracilor si al vaduvelor, apostol al milosteniei, dascal al pocaintei. Acesta este Sfantul Ioan din Constantinopol. Toate aceste calitati si altele pe care nici mintea noastra si nici limba nu le poate cuprinde asa cum se cuvine, se aduna insa intr-un cuvant pe care Hristos l-a spus despre Sine, dar pe care l-a lasat testament tuturor celor ce-au vrut sa-l urmeze in iubirea lor pentru oameni: “Eu sunt pastorul cel bun“. Ceea ce-l deosebeste insa pe Sfantul Ioan de ceilalti parinti ai Bisericii este insa altceva, si acesta este insusi numele pe care i l-a dat Biserica, nume pe care niciun alt sfant nu l-a luat si anume “Gura de Aur”. Prin acest nume, toate celelalte virtuti si-au capatat adevarata lor stralucire caci prin predica sa, prin  cuvantul lui asemenea unui fluier pastoresc el s-a facut pe sine asemenea pastorului celui bun, iar turma sa l-a ascultat, l-a urmat si l-a iubit, asa dupa cum spune chiar Hristos despre oile cele bune, ca ele asculta de glasul lui si el le cheama pe nume si le mana afara, si cand le scoate afara pe toate ale sale merge inaintea lor si oile merg dupa el caci cunosc glasul lui. Un pastor trebuie iubit si aparat, indiferent cum este el. Iubirea unui pastor este jertfelnica. Si o astfel de iubire nu poate fi trecuta cu vederea, ci trebuie rasplatita. Si, oare, cum am putea noi sa-i intoarcem iubirea Sfantului Ioan, o spune chiar el: 

“Sa creasca in voi ascultarea ucenicilor si sa se arate [astfel] cat de mult va iubiti tatal. Impodobiti-ma, fiilor, puneti-mi cununa ascultarii voastre… Faceti-ma sa fiu socotit fericit de toti. Slaviti-mi invatatura prin ascultarea voastra!”

Sa-l ascultam, ca sa-i facem deplina bucuria! Sa-l ascultam, ca sa nu-i fi fost in zadar jertfa pentru noi! Sa-l iubim ca sa ne putem impartasi de frumusetea cuvintelor lui! Sa-l iubim ca, prin rugaciunile lui, sa intram, aici si acum, in bucuria vietii vesnice. Amin!

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Samarineanul Milostiv, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “SFANTUL IOAN GURA DE AUR, PĂSTORUL CEL BUN “CARE A FACUT DIN IUBIRE INSASI VIATA SI CRUCEA LUI”. Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (audio)

  1. Sfântul Ioan Gură de Aur,
    Cuvânt divin şi glas ceresc,
    Ce-a răsunat cu glas de tunet
    (În duh), în neamul omenesc.

    Arhiereu (cu trup şi suflet),
    Care’a lucrat cele cereşti
    Sub focul aprig al prigoanei
    Şi’al răutăţii omeneşti.

    Cuvânt de aur şi de viaţă,
    Glas duce, clar (şi răspicat),
    Abis şi culme a luminii,
    (Ce n’are urmă de păcat).

    Stâlp, (de susţinere cerească).
    Părinte al ortodoxiei,
    Foc arzător ce curmă falsul
    Şi înşlelarea ereziei.

    Trăire fără compromisuri.
    Cuvânt de “jar” duhovnicesc,
    Ce smulge, ‘nalţă din păcate
    La viu, la sfânt şi la ceresc.
    Nu stăpânire’n haine sacre.
    Nu jug în slujba strălucirii,
    Ci foc smerit ce mistuieşte,
    Oricare vis de preamărire.

    Rod ortodox ce ne hrăneşte.
    Minune vie în cuvânt.
    Imagine care sfinţeşte
    Şi strălucire’n Duhul Sfânt.

    Arhiereu ce nu admite
    Nici compromis nici mediere
    Şi nici acord, (de conjunctură)
    (Subtil), cu cei de la putere’’.

    Ascet ce n-a primit nici cinstea
    Nici “preaslăvirile” lumeşti,
    Ci ura cruntă şi exilul,
    Şi jugul bolilor trupeşti.

    O viaţă ce’a vorbit prin sine.
    Un slujitor care zideşte,
    Biserici vii in timp, (în inimi)
    Şi dragoste ce mântuieşte.

    Păstor, care păzeşte turma
    De înşelări, de erezie,
    Şi cărturar, ce-a scris (cu viaţa)
    Cea mai iubită liturghie.

    Vas al iubirii neprihanei,
    Trăite-n foc, prin Duhul Sfânt
    Şi trup ce-a ars, (în suferinţă),
    Tot ce-a rostit el pe pământ.

    Duh plin de bogăţia slavei
    Şi de miresmele cereşti,
    Comori de har ce nasc putere
    Şi “desfătări” duhovniceşti.

    Un om al cerului ce cântă
    În orice zi –prin liturghie-
    Imnul de slavă, mulţumirea,
    Şi ruga sfântă’n veşnicie.

    Un ,,culturalnic” al luminii
    (Nu al culturii pământeşti),
    Minte divină, vas al slavei
    (Nu al trufiei omeneşti).

    Arhiereu ce şi-a pus viaţa
    (În joc ), şi cinstea şi slujirea,
    Pentru cei slabi, (mustrând abuzul)
    Cel face pururi, stăpânirea.

    Om al luminilor divine,
    Care cu dragoste-l primeşti
    Şi inimă ce nu se poate
    (Simţindu-o), ca să n-o iubeşti.

    Arhiereu care’a dat luminii
    (Prin ce a fost), şi strălucire
    Şi înţelegere trăită
    Şi omenească lămurire.

    Oricât am spune despre dânsul,
    Socot că nu ar fi deajuns,
    Că-n el găsim ortodoxia,
    (Cu tot ce ne-a adus Iisus).

    Pri el iubirea-şi ia puterea.
    Prin el se mustră multul rău,
    Prin el nădejdea se renaşte
    Şi dragostea de Dumnezeu.

    Sfinte Ioane, glas al slavei,
    Primeşte slabele cuvinte
    Şi dă puteri ortodoxiei
    (Ca s’o trăim), sfinte părinte.

  2. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI. Cuvinte ale marilor luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA INFRICOSATA CU HRISTOS -
  3. Pingback: Predici audio (si text) la DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL. “Câţi dintre noi ne mai gândim că Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea cu noi, deşi noi nu meritam?…” -
  4. Pingback: PREDICI la praznicul SFINTILOR ARHANGHELI si AL TUTUROR PUTERILOR CERESTI. Lumea ingerilor si dorul dupa Cer -
  5. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR despre obscuritatea profetiilor (fragment) -
  6. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII -
  7. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “DEZNADEJDEA SI NEPASAREA SUNT DISTRUGATOARE. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea”. De ce ar trebui SA NE DOARA caderile fratilor nostri? -
  8. Pingback: “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri“ (PREDICA AUDIO) -
  9. Pingback: PREDICI la praznicul SFINTILOR ARHANGHELI si AL TUTUROR PUTERILOR CERESTI. Lumea ingerilor si dorul dupa Cer | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – MODEL DE RUGACIUNE: “Mulțumim ție, Doamne, pentru toate binefacerile Tale, pentru cele care le știm și care nu le știm, pentru cele arătate și cele nearătate…” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Mare a fost Ioan Botezătorul… | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: IPS IEROTHEOS VLACHOS LA IAȘI, folosind viata Sfantului Ioan Gura de Aur pentru a vorbi IMPOTRIVA SCHISMEI, a sublinia LEGATURA INTRE DOGME SI VIATA si NECESITATEA ASCEZEI: “Nu trebuie să rupem Biserica pe care Hristos a unit-o prin Însuși Trupu
  13. Pingback: IPS IEROTHEOS VLACHOS LA IAȘI, folosind viata Sfantului Ioan Gura de Aur pentru a vorbi IMPOTRIVA SCHISMEI, a sublinia LEGATURA DINTRE DOGME SI VIATA si NECESITATEA ASCEZEI: “Nu trebuie să rupem Biserica pe care Hristos a unit-o prin Însuși Trup
  14. Pingback: DUMNEZEIESCUL IOAN HRISOSTOM – MANGAIETORUL LUMII si INTRUPAREA IUBIRII “NAVALNICE” A LUI HRISTOS. Predica de exceptie a Parintelui Hrisostom de la Putna (AUDIO): “El este singurul care a văzut lumea prin ochii lui Dumnezeu şi de
  15. “Astăzi îi vedem pe cei mai mulţi că au alte motive de prietenie. Unul iubeşte pentru că este iubit, celălalt pentru că a fost cinstit, altul pentru că cineva l-a ajutat la vreo problemă lumească de-a lui, un altul pentru vreun oarecare motiv asemănă­tor, însă pentru a găsi pe cineva să iubească pe aproapele lui cu adevărat în numele lui Hristos, şi aşa cum trebuie, este greu. Pentru că cei mai mulţi încheagă între ei prietenii pentru motive lumeşti (din Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei).

    Dacă cercetăm lucrurile, vom găsi că de cele mai multe ori oamenii se leagă între ei având ca motiv prietenia, şi nu iubirea. Şi dacă cineva mi-ar fi dat această posibilitate să fac această cercetare la o mare masă de oameni, ar fi fost cu putinţă să dovedesc că cei mai mulţi sunt uniţi între ei, având ca motiv problemele lumeşti. Iar acest lucru este dovedit de motivele care produc duşmănia. Şi pentru că aceştia sunt uniţi între ei datorită acestor motive fără importanţă, de aceea legătura dintre ei nu este una caldă, şi nici continuă, ci imediat ce apare vreo jignire, stricăciune în bani, invidie, dragoste zadarnică, şi orice altceva asemănător, întrerupe iubirea. Fiindcă nu-şi găseşte rădăcină spirituală. Cât timp ar fi existat această rădăcină spirituală, nici unul din lucrurile lumeşti nu ar fi fost cu putinţă să distrugă pe cele duhovniceşti. Pentru că iubirea care-L are ca motiv pe Hristos este una stabilă, neîntreruptă şi nestricăcioasă, şi nimic nu va putea să o distrugă. Nici bârfele, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemănător. Mai mult, cel care iubeşte aşa, şi păţeşte răutăţi nemăsurate, nu va distruge această legătură a lui, fiindcă se sprijină pe această împărătească temă a iubirii. Pentru că cel care iubeşte fiindcă este iubit, chiar şi în cazul când i se întâmplă ceva neplăcut, distruge iubirea, în timp ce acela care este legat datorită acelei iubiri a lui Hristos, niciodată nu va întrerupe legătura lui. Pentru aceasta şi Pavel zicea: „Iubirea niciodată nu se sfârşeşte” (I Corinteni) (din Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei).”

    (Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, volumul I, traducere de Preot Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ieromonah Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, pp. 28-30)

    https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/de-ce-se-destrama-prieteniile-aparent-fara-motiv

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate