SFANTUL MARCU AL EFESULUI (EVGHENICUL) si unirea “bisericilor”

19-01-2012 Sublinieri

Frumoasa marturie a Sfantului Serghie de la Radonej despre Marele Marcu al Efesului

“Despre viaţa cuviosului părintele nostru Serghie [1313-1391] şi despre multe minuni ale lui, se află tipărită carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfîntului se afla şi aceasta:

După sinodul cel din Florenţa, unde mulţime de dreptcredincioşi, arhierei şi preoţi care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească, au fost pierduti cu felurite chinuri de către latini. Un Presbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urmă din dreapta credinţă, şi era numele Presbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniţă şi în obezi, pentru buna credinţă, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpînd din lanţuri, s-a sfătuit cu Toma, solul Tferschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mîhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcîndu-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareţ cinstit stînd lîngă el, apucîndu-l de mîna dreaptă şi zicîndu-i:

“Oare te-ai binecuvîntat de Marcu Eugenicul, episcopul Efesului, cel ce a urmat paşilor apostoleşti?”

Iar el a răspuns: “Am văzut, Doamne, pe minunatul şi tarele bărbat acela şi m-am binecuvîntat de dînsul”. Apoi stareţul a zis: Binecuvîntat este de Dumnezeu omul acela, că din deşertul sobor latinesc nimenea nu l-a învins pe el, nici cu averile, nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile chinurilor. Deci, tu, învăţătura şi descoperirea aceea ce ai auzit-o de la fericitul Marcu s-o propovăduieşti oriunde vei merge, la toţi drepţii cei ce ţin aşezămintele sfinţilor apostoli şi poruncile sfinţilor părinţi de la cele şapte sinoade, şi cel ce are înţelegere adevărată, să nu se amăgească. Iar pentru lungimea şi greutatea drumului să nu vă întristaţi, căci eu sînt nedepărtat de voi şi vă voi trece fără de grijă.

Acestea şi mai multe dacă i-a zis cinstitul acela stareţ, l-a întrebat Presbiterul: “Doamne, spune-mi cine eşti tu, că mi se pare că eşti trimis de Dumnezeu să ne scoţi pe noi deznădăjduiţii din pămîntul acesta străin?Răspuns-a cel ce se arătase: “Eu sînt Serghie, pe care oarecînd m-ai chemat, rugîndu-te în rugăciunea ta, şi te-ai făgăduit să vii în mănăstirea mea”. După vedenia aceasta, deşteptîndu-se preotul, s-a bucurat şi a spus împreună călătorului său (Toma), cele ce a văzut şi a auzit. Şi au mers amîndoi, veselindu-se în calea lor, şi au ajuns degrab prin dumnezeiescul acoperămînt şi cu rugăciunile apărătorului său cuviosului Serghie, sănătoşi şi fără de bîntuială în părţile Rusiei.

Ajutorul şi arătarea sfîntului povestind, au propovăduit cele auzite de la dînsul, descriind pe larg toate cele ce s-au făcut la soborul din Florenţa.

Aceasta s-a pomenit aici pentru necuviinţa vremii de acum, întru care sfînta şi dreapta credinţă este hulită şi prigonită prea mult de latini. Ca să vadă fiii Bisericii Răsăritului că stîlpul lor, cuviosul părintele nostru Serghie, şi după preaslăvirea sa, a arătat că este nedrept soborul Florenţei. Credinţa noastră (după Apostolul) constă nu în biruitoarele cuvinte ale înţelepciunii omeneşti şi în arătarea Duhului şi a puterii, şi nu în înţelepciunea şi măiestria omenească, ci în puterea lui Dumnezeu”.

sursa: Viata Sfantului Cuvios Serghie de Radonej

***

Mesajul unui Sfant: Marcu Evghenicul, de Sterghios Sakkos

O figură harismatică, care şi-a lăsat o adâncă şi luminoasă pecete pe istoria Bisericii, este impusă cu o deosebită actualitate de către calendarul sărbătorilor acestei luni. Este Sfântul Marcu Evghenicul, antiunionistul. În zilele noastre, în care mişcarea ecumenică l-a neliniştit până şi pe cel mai simplu om şi se prezintă de-acum nu numai în haină bisericească, ci şi într-una surprinzător de socială, nimic nu este mai interesant, dar şi mai credibil decât să ascultăm mesajul celui care a fost odată protagonist în aceste evenimente şi căruia după veacuri i s-a dat dreptate.

Marcu a fost de viţă nobilă şi în ceea ce priveşte sufletul, şi în ceea ce priveşte originea. Printre primele lecţii pe care le-a primit au fost şi insuflatele cuvinte ale lui Iosif Vriennie:

Credinţa noastră Ortodoxă! Aceasta este bogăţia noastră, aceasta slava, aceasta neamul, aceasta cununa, aceasta lauda”.Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu vom minţi faţă de tine, Cinstire de Părinţi predanisită! Nu ne vom îndepărta de tine, Maică, bună-cinstire. Întru tine ne-am născut şi întru tine trăim, şi întru tine vom adormi! Iar dacă vremea o va cere, şi de mii de ori vom muri pentru tine”.

Aceste cuvinte au fost o bornă în viaţa lui Marcu, au devenit o sfântă comoară, pe care s-a îngrijit să o păzească până la sfârşit neinovată şi nefalsificată.

Anii în care a trăit erau grei pentru patrie. Turcii ajunseseră în faţa porţilor Constantinopolului şi temeliile imperiului se cutremurau de pasul lor. Împăratul, în faţa pericolului direct, caută ajutor. Bate la porţile celor puternici ai Europei şi cerşeşte alianţa lor. Însă ca popoarele creştine să-şi dea ajutorul capitalei imperiale, trebuie să aprobe papa. Şi papa pretinde schimburi (despăgubiri) grele: supunerea Ortodoxiei în faţa papismului.

Ameninţarea este un sfetnic rău şi devine şi mai rău, când cineva pierde simţul profund al realităţii. Forţaţi de pericol, păcăliţi de masca cea înşelătoare, toţi, împărat şi episcopi cedează şi cad de acord pentru unirea Bisericilor, precum numesc eufemistic supunerea faţă de papă. Preferă sclavia faţă de papism decât sclavia faţă de turci. Şi doar Marcu, urmându-i fidel pe Părinţii Bisericii, îşi înalţă statura morală şi apără integritatea credinţei. La Sinodul de la Ferrara – Florenţa cuvintele sale sunt formulate memorabil şi monumental. Propovăduieşte că deasupra libertăţii patriei este libertatea credinţei. Pentru că o credinţă liberă poate într-o zi să elibereze patria aflată în sclavie. Credinţa păstrează nerobit cugetul şi îi face vitează inima. Dimpotrivă, o credinţă înlănţuită de înşelăciune îngenunchează şi patria la picioarele celui care a înşelat-o. Unirea o iubim, supunerea o urâm, pentru că ea va însemna dispariţia Ortodoxiei. Între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc (ceva intermediar), nu încape compromisul. Oricând s-au făcut astfel de paşi, cel care a câştigat a fost vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului.

Prin această poziţie de neînduplecat, Marcu Evghenicul era de aşteptat să devină antipatic catolicilor şi prietenilor lor şi să fie catalogat drept intolerant, în timp ce aceia sfătuiau printr-o ipocrizie inimaginabilă la „iubire şi la pace”. Unii au vrut să-l ucidă. Fostul lui coleg, Visarion, a strigat mânios la Marcu: „Mă zbat de prisos şi mă cert cu un om demonizat. Căci acesta este nebun”. Dar Marcu, care ca om era blând şi smerit, pentru credinţa lui s-a făcut leu. „Tu eşti fetiţă şi te comporţi ca o fetiţă”, a fost răspunsul lui către Visarion.

În cele din urmă unirea a fost semnată, dar niciodată nu a fost aplicată. Însuşi papa, când a aflat că Marcu nu a semnat, a declarat: „Nu am făcut nimic”. Şi credinciosul popor, paznicul şi judecătorul, criteriul adevărului, şi-a exprimat zgomotos dezaprobarea faţă de unionişti, iar din Marcu a făcut simbolul lui veşnic, care însufleţeşte, dar şi mustră, verificând calea ortodocşilor.

Disputa pentru unire nu este doar un dialog dogmatic inutil între cei ce teologhisesc. Pentru că dogma, orice dogmă, dă chip unei cosmoteorii (unei concepţii despre lume) şi impune o bioteorie (concepţie despre viaţă), care nu poate fi închisă în spaţiul lucrurilor bisericeşti în sens strict, nici în spaţiul teologiei ca ştiinţă teoretică. Se întinde şi îmbrăţişează pe nesimţite întreaga viaţă şi întreaga societate. În spatele diferenţelor dogmatice dintre Răsărit şi Apus se ascundeau în mod esenţial diferenţele a două lumi, a două culturi cu filozofie diferită şi mentalitate diferită. Biserica Ortodoxă Răsăriteană trăieşte şi petrece întemeiată pe autoritatea cuvântului lui Dumnezeu. Pe ea îşi sprijină educaţia, modul ei de a gândi şi de a acţiona, modul ei civilizator. Însă în această atmosferă a autorităţii ea trăieşte şi creează în libertate. Deoarece autoritatea ei este iubire, care nu-şi oprimă cetăţenii, ci îi îndrumă şi îi ocroteşte. Credincioşii, în mod liber supuşi lui Hristos, constituie Trupul tainic şi mădularele Bisericii lui.

Papismul şi Apusul, în general, trăiesc şi se mişcă în alt climat. Aici nu predomină autoritatea lui Dumnezeu, ci autoritatea papei, a omului şi a logicii. Biserica din Trup al lui Hristos se transformă în stat – creştin, dar lumesc – un stat şi el între statele acestei lumi. Harul lui Dumnezeu limitează rolul ei şi îndumnezeirea devine un sistem de categorii logice ale raţionalismului. Şi pentru că dogma lor nu izvorăşte din adevărul dumnezeiesc, ci dintr-o infailibilitate umană, moare, se dezintegrează, aduce dezechilibru în societate şi în civilizaţie. Astfel se naşte Renaşterea care caută moartea lui Dumnezeu, umanismul care aduce neomenia, iluminismul care întunecă toate prin contestare. În cele din urmă dă buzna protestantismul, care distruge orice dogmă, instaurează libertinajul şi cultivă ateismul.

Însă dogma ortodoxă nu este o expresie omenească şi muritoare. Este o prescripţie de viaţă, un mesaj al adevărului care mântuieşte. Mântuieşte sufletul nostru, dar şi patria noastră şi cultura noastră. Marcu Evghenicul apărând Ortodoxia a susţinut în cel mai eficace mod ţara lui şi fără a urmări asta, L-a făcut pe Dumnezeu apărător al vieţii şi al culturii ei.

Acest sfânt al Bisericii noastre stă şi astăzi la fel de inflexibil şi de adevărat în faţa acelora care sunt gata ca nişte „fetiţe” să se închine papei şi să imite maimuţărind modul apusean de viaţă şi de gândire. Îşi trimite mesajul său pur şi puternic, un mesaj de cultură duhovnicească autentică. Fraţii mei, este o chestiune de viaţă şi de mântuire în această lume şi în eternitate păzirea dogmei Ortodoxiei!

(Sterghios Sakkos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic; traducere din elină de monahul Leontie; sursa: http://aktines.blogspot.com/)

sursa: Lumea credintei

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Dogme/ erezii, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Sfantul Marcu Eugenicul (al Efesului), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “SFANTUL MARCU AL EFESULUI (EVGHENICUL) si unirea “bisericilor”

  1. “Marcu Evghenicul APARAND Ortodoxia A SUSTINUT in cel mai eficace mod TARA lui si fara a urmari asta, L-a facut pe Dumnezeu aparator al vietii si al culturii ei.”

  2. Ei da, despre acest lucru este vorba:lupta pentru lepadarea unui popor majoritar ortodox de dreapta credinta!Tot ce vedem in jur este rezultatul unui joc al celui viclean in care am fost prinsi de ani buni.Rostul tuturor evenimentelor acesta este,pregatit de mult timp cu grija.Anii’90: ani de bunastare,ca doar platiseram datoriile(dupa ce tot stranseseram cureaua!).Pe motiv ca fuseseram oprimati eram invitati sa investim,sa cheltuim,sa ne satisfacem false nevoi… Pe de alta parte,se deschideau bisericile si ne apropiam de Biserica cei ce traiseram in ateism. Se reparau biserici,dar mai ales renasteau suflete ce fusesera moarte.Cu cat Harul se revarsa peste popor,cu atat mai mult cutia pandorei se largea. Milioane de sirene ispiteau din toate colturile, chiar din unghere ascunse ale bisericilor. Catargul de care sa ne legam exista, dar nici prin cap nu ne trecea sa ne aparam,pentru ca totul parea firesc, european,mondial…un din care aveam sa fim treziti printr-un dus rece:presupusa criza, care trebuia sa apara cand popoarele erau destul de saracite,indatorate,cu economia tarii distrusa si dispuse sa accepte orice compromis.Vocea Bunului Dumnezeu era tot mai acoperita de logica umana.Omul poate accepta multe lucruri absurde daca i se dau argumente care sa-i satisfaca orgoliul de persoana bine informata.Societatea nu avea decat sa creeze “scenarii” care sa dea iluzia de dreptate si oamenii urmau sa lupte pentru a apara o astfel de dreptate confetionata, menita sa ascunda manipularea. Cu atata pamant nemuncit,cu atata forta de munca si atatia tineri dornici de a se pregati si a se afirma,cu progresele stiintei si tehnicii…cum se poate spune ca este criza??? Pare lipsit de logica. Nu si daca ne gandim ca multe din popoarele afectate sunt cele ortodoxe sau unde s-au stabilit multi ortodocsi.Pe vremea Sinoadelor, popoarele traiau credinta iar Ierarhii le aparau de erezii… Doamne apara-ne si ne intelepteste sa nu ne indepartam de Tine!

  3. Cum vom putea oare Iisuse
    Să nu slujim subtil minciunii
    Când vrem să-Ţi împlinim porunca
    Dar să fim şi pe placul lumii ?

    Cum să lucrăm doar evanghelic
    Faptele bune şi-n ascuns,
    Când vrem să câştigăm poporul
    Prin ce-am lucrat, Doamne Iisus ?

    Cum să mustrăm orice greşeslă,
    Dar să fim şi cu toţi în pace,
    Fără lumească toleranţă,
    În ce-i impus şi…, în ce place ?

    Cum câştigăm marele public
    Lucrând (cum ceri), în chip ascuns
    În misiunea socială,
    Şi-n binele făcut Iisus ?

    Şi cum să nu intrăm în vrajbă,
    Cu publicul şi stăpânirea,
    Când ortodox vom da vederii
    Unde impun nelegiuirea ?

    Cum ne’arătăm plini de iubire
    De milă şi de sfântă pace,
    Vădind ortodoxeşte sincer,
    Ce nu se vrea şi ce nu place ?

    Timpul modern cere-o iubire
    Plină de…, “noua’nţelepciune”
    Mult mai “deşteaptă”, mai umană
    Şi mai deschisă către lume.

    O’nţelepciune tolerantă
    Care uzează de…, ce’ai spus
    Mai actual, mai ECUMENIC,
    Mai…, după timp Doamne Iisus.

    Intransigenţa, duritatea,
    Din pilda sfiţilor părinţi
    I’arată, “(‘n unele privinţe)”
    Inactuali, şi…, depăşiţi.

    Că multe din cele respinse
    “Se dovedesc că…, pot fi bune”
    Multe pot fi “restudiate”
    Şi…, date azi mai după…, lume.

  4. Pericopa evanghelica: Marcu 12, 1- 12

    1. Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
    2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
    3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.
    4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.
    5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
    6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
    7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.
    8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
    9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
    10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
    11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”.
    12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.

    Luca 6, 17- 23

    17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.
    18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
    19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.
    20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
    21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.
    22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.
    23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.

    Pericopa apostolica: I Petru 1, 1- 25

    1. Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia,
    2. Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!
    3. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie,
    4. Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi,
    5. Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în vremea de apoi.
    6. Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme,
    7. Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.
    8. Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită,
    9. Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.
    10. Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la voi.
    11. Cercetând în care şi în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre patimile lui Hristos şi despre măririle cele de după ele,
    12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din cer, v-au propovăduit Evanghelia, spre care şi îngerii doresc să privească.
    13. Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos.
    14. Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre,
    15. Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.
    16. Că scris este: “Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt”.
    17. Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre,
    18. Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi,
    19. Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit,
    20. Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi,
    21. Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
    22. Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa,
    23. Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac.
    24. Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut,
    25. Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit.

  5. Pingback: Omilie a Mitropolitului de Florina, Augustin Kantiotis despre Sfantul Marcu al Efesului (19 ianuarie): “BISERICA NOASTRA ESTE IN PERICOL” -
  6. Cuv. Eftimie, icoana cea preaslăvită a nevoitorilor lui Hristos, îngerul cel împodobit cu toate gândurile Luminii, cel ce s-a încins cu legătura gândului smerit şi cu înţelepciune a mers pe cărările ascultării de Dumnezeu, făcându-se izvor de mângâiere celor necăjiţi de patimi, cu condeiul rugăciunii sale să însemneze şi în inimile noastre slovele Cuvântului.

    http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/01/paraclisul-cuviosului-eftimie-cel-mare.html

  7. @ G:

    Trimiteti, va rugam, pericopele si la noua postare, de astazi.

    Multumim!

  8. Pingback: DUMNEZEU SI PLANURILE OAMENILOR. Invatam ceva din istorie? -
  9. Pingback: †19 ianuarie – SFANTUL MARCU AL EFESULUI, stalpul prigonit al dreptei-slaviri si cugetul Ortodoxiei. SFANTUL MACARIE CEL MARE (EGIPTEANUL) -
  10. Pingback: Critica PARINTELUI ANDREW LOUTH la adresa SINODULUI PANORTODOX (Video): “Felul in care se vor lua decizii este FARA PRECEDENT si IMPOTRIVA principiilor fundamentale ale ecleziologiei ortodoxe”/ IPS Hierotheos Vlachos despre DUBLUL LIMBAJ ECUME
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate