DUMNEZEU SI PLANURILE OAMENILOR. Invatam ceva din istorie?
Prologul cartii: “Lucrari minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului“
(Filipeni 2, 5-11)
Cu cat mai bine s-ar organiza un lucru fara Dumnezeu, in jurul patimilor iubirii de slava lumeasca, de arginti, de placeri trupesti, cu atat mai cumplita si mai prapastioasa va fi nimicirea lui. Acest principiu a functionat la Turnul Babel, dar functioneaza si astazi, cand se prabusesc institutii, sisteme, banci, organizatii. Un preot mi-a spus: „Parinte, sunt coordonatorul regiunii voastre. As vrea sa vorbim despre problemele parohiilor”. I-am raspuns:
„Parinte, daca nu ne coordonam cu Dumnezeu, adica cu iubirea dezinteresata, vom fi mereu necoordonati. Exact ca pe vremea zidirii Turnului Babel, cand unul cerea lopata, iar celalalt ii dadea caramida. Astazi, nu putem coopera nici macar in familia noastra, vom putea coopera, oare, in grupuri sociale mai largi? Va fi foarte greu!”.
Cu cat intra cineva mai mult pe frecventa lui Dumnezeu, cu atat mai neprevazuta va deveni viata lui. Un Sfant spunea in gluma: „Umblu cu program, fara program”. In lucrarile omenesti „perfect organizate” cu greu incape voia neprevazuta a lui Dumnezeu. O respinge sistemul.
Atunci cand iesi din hotarele tale, cu scopul de a rapi bunurile fratilor tai mai slabi, la un moment dat te vei rataci si te vei afla intr-o stare mai rea decat aceea in care te-ai aflat la inceput.
[…] Femeia cananeanca din Evanghelie a iesit din hotarele ei pentru a-L intalni pe Iisus si pentru a-I spune cateva cuvinte: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon” (Matei, 15, 22). Insa Iisus a zadarnicit cererea sa, respingand-o. Cu toate acestea, ea a staruit, din iubire pentru copilul sau, si atunci Invatatorul, Care intrupeaza Adevarul, mirandu-se de credinta femeii, a facut minunea.
Toti avem dorinte neimportante si trecatoare, limitate si pamantesti. Unul doreste sa dobandeasca case, altul masini, altul sanatate, altul sa faca iute bani, altul sa se uneasca cu un om, altul sa-si gaseasca sotie sau sa faca copii, altul sa traiasca pe spinarea celorlalti.
Am devenit superficiali. Cine are dorinte dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare? Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa-i simta frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu vafi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice. Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime. Am ratacit cu totii. Ne-am legat de dorinte marunte si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea. Parintele Porfirie spunea:
„Vom vedea haosul traind in noi si vom spune: «inapoi! inapoi! Cu totii ne-am ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”.
Doar cel ce are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit nicicand.
Ganditi-va la un electrician care detine toate uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o instalatie electrica intr-o casa, dar ii lipsesc prizele si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui Dumnezeu nu exista in viata noastra.
Şi totusi exista solutii…
(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)
***
Dumnezeu strică planurile oamenilor
Totdeauna, atunci când ne facem planuri, trebuie să ne gândim şi la Dumnezeu; astfel înainte de a plănui ceva trebuie să ne rugăm şi să îl includem şi pe Dumnezeu în planul nostru. Este bine să rugăm pe Dumnezeu pentru a ne lumina cum să acţionăm în problema respectivă şi pentru a ne da seama dacă ceea ce vrem să facem este după voia lui Dumnezeu sau nu. Când spunem că vrem să facem ceva peste câteva zile, trebuie şi să menţionăm faptul că o să facem lucrul respectiv dacă Dumnezeu va vrea să ajungem sănătoşi în ziua respectivă, deoarece trebuie să fim permanent conştienţi că fiecare zi poate să fie ultima, dar trebuie să fim conştienţi şi de faptul că putem fi expuşi zilnic unor situaţii care pot schimba toate planurile noastre.
Atunci când ne ocupăm cu griji lumeşti ar trebui să le simplificăm pe cât este posibil şi să căutăm să avem şi rugăciune în timp ce le facem şi, bineînţeles, să nu exagerăm dând tot timpul pe care îl avem grijilor materiale. Indiferent ce se întâmplă în jurul nostru trebuie „să luăm taurul de coarne” şi să ne facem puţin timp pentru a ne îngriji de suflet.
Atunci când ne ocupăm cu probleme care au legătură cu credinţa, ar trebui să avem şi mai multă rugăciune şi să căutăm ca ceea ce facem să aibă ca bază învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. În general, sunt multe lucruri care se repetă şi este nevoie să ne uităm în trecut pentru a înţelege desfăşurarea evenimentelor care pot să semene cu cele prin care trecem noi şi să luăm deciziile potrivite în cazul nostru. Pe Dumnezeu îl putem găsi în creaţia Sa, însă îl putem găsi şi în istorie, deoarece cele ce se petrec sunt după voia sau cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Astfel, dacă în istorie au fost multe lupte sângeroase, acestea s-au întâmplat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, unora spre pedepsire, iar altora spre înţelepţire, Dumnezeu lăsându-l pe om în faptele sale josnice pe care şi le-a ales.
Dumnezeu a pedepsit popoarele unele prin altele, iar atunci când aleşii Săi au greşit, i-a lăsat să fie călcaţi în picioare de alte neamuri. Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel şi aşa s-a întâmplat şi cu noul Israel: poporul care a crezut în Iisus Hristos şi a îmbrăţişat dreapta credinţă.
Pentru păcatele noastre putem avea parte de prigoniri şi nu trebuie să căutăm decât să ne mântuim sufletul, indiferent câte necazuri întâmpinăm în această viaţă. La începuturile creştinismului, atunci când cei ce credeau în Hristos erau prigoniţi de păgâni, nu se punea problema de credinţă superficială, deoarece nimeni din cei care nu au credinţă, nu mărturisesc pe Hristos în faţa chinurilor şi a morţii, ci în astfel de condiţii de prigoană, credinţa era ceea ce trebuie să fie: fierbinte şi lucrătoare. Atunci însă când s-a dat libertate creştinismului şi s-au oferit chiar unele drepturi şi privilegii celor credincioşi, interesul şi-a spus cuvântul şi se punea numi cineva credincios chiar dacă nu era practicant al credinţei, urmărind unele interese materiale, de funcţie sau de fală. De aceea, în starea de libertate şi prosperitate creştinismul autentic s-a denaturat, astfel că în occident, raţionalismul uman s-a impus în faţa vechii credinţe apostolice, iar în răsărit credinţa era pusă în pericol de „propovăduirea” forţată care venea din apus, unde catolicii amestecau credinţa cu interesele politice şi economice ale lor. Adevărul este însă că adevăratul pericol al căderii adevăratei credinţe era viaţa păcătoasă care de multe ori se ascunde într-o credinţă superficială lipsită de adevăratele roade.
Oamenii au avut destule exemple în istorie în care ar fi putut să vadă că în faţa lui Dumnezeu nu mai sunt valabile nici legile firii şi nici legile războiului. Au fost zeci de cazuri în războaiele poporului Israel, care sunt scrise în Biblie, dar au fost şi multe cazuri în toată istoria, când Dumnezeu a dat peste cap planurile oamenilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că: „Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde” (cf. Marcu 8, 35) şi bineînţeles că s-a referit la cel care vrea să-şi scape viaţa pe acest pământ trecător; „iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”, adică atunci când ne dăm viaţa pentru Adevăr, atunci ne scăpăm sufletul.
Nu aşa s-a întâmplat atunci când a căzut Constantinopolul şi în faţa pericolului otoman, bizantinii ortodocşi au făcut compromisuri în credinţă, acceptând rătăcirile catolice, cu speranţa că puterile catolice de atunci vor scăpa Imperiul Bizantin de invazia Imperiului Otoman. Înainte de căderea lor sub turci, bizantinii ar fi avut exemple recente despre cum răstoarnă Dumnezeu planurile oamenilor. În unul din aceste exemple, în momentul în care fratele regelui Franţei, Carol de Anjou se pregătea să ia cu asalt Constantinopolul în anul 1382, s-a întâmplat un eveniment cu totul neaşteptat: oamenii săi au fost masacraţi în răscoala spontană a sicilienilor şi astfel ambiţia lui de a cuceri capitala bizantină s-a stins pentru totdeauna. Un alt caz s-a întâmplat cu câţiva ani mai târziu, în 1402, atunci când împăratul bizantin Manuil al II-lea Paleologul căuta ajutor în occident în faţa pericolului otoman, iarăşi s-a întâmplat ceva neprevăzut: turcii au fost zdrobiţi la Ankara de către mongolii lui Timurlenk, când Baiazid I Fulgerul a fost făcut prizonier şi dus de mongoli într-o cuşcă de aur. Astfel, după această înfrângere a turcilor, Imperiul Bizantin a avut 20 de ani de linişte, însă nu au învăţat din cele întâmplate, deoarece având mereu frica turcilor, bizantinii au făcut ruşinoasa unire cu catolicii de la Sinodul Ferrara-Florenţa (1438-1439), acceptând dogmele mincinoase ale catolicilor, în speranţa că catolicii îi vor scăpa de turci, însă de ceea ce s-au temut, de aceea nu au scăpat: Constantinopolul a fost cucerit de turci în anul 1453 şi aşa poate a fost îngăduit de Dumnezeu, ca ortodoxia să scape de mincinoasele dogme catolice. Astfel, ordodocşii şi-au păstrat credinţa lor, iar noi este bine să învăţăm din istorie că unirea mincinoasă (ceea ce face ecumenismul) nu este o soluţie pentru pacea lumii şi că indiferent ce zvonuri ar tulbura lumea: cipuri, crize, războaie şi astereoizi ce cad din cer, Dumnezeu poate răsturna totul într-o singură clipă şi de aceea în loc să ne tulburăm de zvonuri, mai bine ne este să facem cele plăcute lui Dumnezeu şi să ne rugăm să ne ierte păcatele.
Singhel Ioan Buliga
(pentru Razboi intru Cuvant)
Legaturi:
- LOGICA OMENEASCA versus “LOGICA” LUI DUMNEZEU
- CE INSEAMNA LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS?
- NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
- “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii
- Cel care isi iubeste viata sa o va pierde…
- PREDICI AUDIO pline de seva si putere duhovniceasca: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam! Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc!”
- PARINTELE ILARION DAN, BANCHERUL CARE L-A CASTIGAT PE HRISTOS (II). “Traim intr-o lume in care mecanismele de pervertire sunt mai sofisticate… Omul contemporan cauta cu disperare, dar nu gaseste decat surogate”
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
- Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om: “CAUTATI MAI INTAI IMPARATIA LUI DUMNEZEU!”
- Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!
- GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
- RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!
- NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
***
- PRAZNICUL UITAT AL SFANTULUI MARCU AL EFESULUI si “praznuirile” minciunii si umilirii in fata ideologiei masonice a ecumenismului
- NEVOIA DE MARCU EUGENICUL, NEVOIA DE MARTURISIRE
- SF. MARCU EUGENICUL – paznicul neadormit al turmei pandite de lupi
- SFANTUL MARCU AL EFESULUI (EVGHENICUL) si unirea “bisericilor”
***
- “CADEREA UNUI IMPERIU – LECTIA BIZANTINA”: filmul documentar realizat de arhim. Tihon Şevkunov (VIDEO, subtitrat in limba romana). CARE AU FOST CAUZELE DUHOVNICESTI ALE PRABUSIRII IMPERIULUI BIZANTIN?
- 560 DE ANI DE LA CADEREA CONSTANTINOPOLULUI (29 mai). Cronica ultimei batalii a Bizantului. Prefigurarea stapanirii lui Antihrist, precedata de CADEREA IN APOSTAZIE SI DEPRAVARE
- RUGACIUNEA SFANTULUI GHENADIE LA CADEREA CONSTANTINOPOLULUI. “Daca te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut”
- CADEREA CONSTANTINOPOLULUI. Sa recitim impreuna, pentru ca ne priveste…
- Cei patru calareti ai apocalipsei [FILM DOCUMENTAR – VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT?
***
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “Divide et impera e sistemul diavolului si al slugilor lui… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU: VINE TIMPUL RABDARII SI AL CERNERII! NUMAI RUGACIUNEA NE MAI SCAPA…
- Sfantul Nicon, ultimul staret de la Optina ne invata CUM SA NE PREGATIM DE PRIGOANE. Este bine sa ne dorim sa traim chiar in timpul venirii lui ANTIHRIST?
***
- Parabola bogatului caruia i-a rodit tarina. TALCUIRE ACTUALA SI PROFUNDA A PR. GHEORGHE HOLBEA: “Momentul adevarului este cel in care ramanem cu noi insine”. VIATA – SIMULACRU si CULCUSIRE IN VREMELNICIE? (video)
- PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA. Predici si talcuiri (Sfantul Luca al Crimeei, PS Sebastian, Pr. Coman)
- Parintele Gheorghe Calciu despre bogatul caruia i-a rodit tarina si tiranii care se cred nemuritori
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Un cuvânt al Noului Gură de Aur, pe aceeași temă: http://www.citateortodoxe.ro/autor/sfantul-nicolae-velimirovici/oamenii-zidesc-fara-dumnezeu-se-chinuie-370
Daca nu ne coordonam cu Dumnezeu, adica cu iubirea dezinteresata, vom fi mereu necoordonati.
Asta se poate vedea ca o adevarata lege duhovniceasca!
Consecinta acestei necoordonari se poate vedea diferit in occident si in rasarit, caci vesticii, ducand o viata din ce in ce mai mult lipsita de Dumnezeu au stabilit reguli peste reguli pana in cele mai mici detalii, incat, pentru a gasi o concordanta intre oameni, acestia trebuie sa urmeze adevarate programe si sa se plieze unui sistem din ce in ce mai sofisticat. In consecinta Dumnezeu este din ce in ce mai mult impins afara din istorie, caci “in lucrarile omenesti „perfect organizate” cu greu incape voia neprevazuta a lui Dumnezeu”.
In rasarit lucrurile stau altfel, caci oamenii “necoordonandu-se cu Dumnezeu”, ajung la un haos in viata lor, la drame de-a dreptul zguduitoare. (Un exemplu ar fi si avorturile care in Romania sunt la nivelul populatiei actuale)
In acest sens Paritele Sofronie Saharov remarca:
Vesticii au pierdut credinţa şi au căzut într-o viaţă trupească, dar au o cultură chiar raţionalistă sau umanistă care îi ţine într-un anume nivel. Au coborât încet-încet, dar au, într-un mare grad, o politeţe care îi opreşte să cadă mult mai jos.
Ortodocşii însă, atunci când îşi pierd credinţa, nu au o cultură umanistă care să-i ţină şi atunci merg direct în cele mai de jos.
Tot din istorie putem vedea ca ceea ce invata omul, ceea ce vede si cunoaste este sub pecetea curatie sale launtrice. Hristos, cand a scos demonul din cel mut, a fost acuzat de farisei ca scoate demonii cu domnul demonilor (Matei 9, 34). Sau, in alta parte se spunce ca “A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”. Si astfel de exemple cu siguranta ca se mai pot gasi.
Prin urmare, pentru ca omul sa vada voia lui Dumnezeu si in istorie, trebuie ca el sa aibe o curatie launtrica. Altfel, cum s-ar putea intelege ca din acelasi lucru, oamenii sa traga concluzii diferite? Si pentru ca nu este bine ca omul sa se increada in judecata lui, in ceea ce i se pare ca invata, Sfintii Parinti ne sfatuiesc sa ne socotim cu fratii de o credinta. Aceasta presupune a avea si smerenie. De altfel vedem ca pana si parerea sfintilor trebuie sa concorde pentru ca ceva anume sa fie soctit adevar al Bisericii.
Fie ca fiecare dintre noi sa invatam ceea ce trebuie din viata noastra dar sa ne indreptam dupa cuvantul Sfintelor Scripturi, altfel doar ni se pare ca invatam ceva folositor pentru mantuire.
Foarte profunda analiza cauzelor istorice care au dus la caderea Constantinopolului. Ar mai fi trebuit totusi, ca in afara caderii din dreapta credinta, au mai fost si pacatele grele in care traiau (lux, desfranare ).
Pacate care durau de secole; mod de viata pacatos.
Arhimandritul Filothei Zervakos (1884-1980)
Sa ne pocaim sincer, pentru a ne mantui
Primul patriarh de dupa cucerirea Constantinopolului, Ghenadie si dascalul acestuia, Iosif Vrienie
Povestire vrednica de luat aminte
Cand eram copil de doisprezece ani, am auzit de la unchiul meu, parintele Dimitrie Skaliotis, urmatoarea povestire, pe care acesta a auzit-o de la unchiul tatalui sau, care a fost mult timp arhimandrit al Patriarhiei.
Cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, cotropitorul Mohamed al II-lea s-a instalat in palatele imparatilor bizantini, bucurandu-se pentru biruintele si jafurile armatelor sale. Intr-o zi a asezat masa oficiala pentru mai-marii trupelor lui aghiotanti, generali si ofiteri superiori. In vreme ce ospatul incepuse, intorcandu-se spre peretele camerei, a avut o descoperire, o mana goala cu palma si cele cinci degete deschise. Inspaimantat, i-a intrebat pe cei de la masa daca si ei vad acest lucru, si ce sa insemne oare? Au raspuns ca vad si ei, dar ce inseamna nu stiu.
Sultanul era nedumerit si a cerut sa i se spuna semnificatia acelei vederi. Unii i-au spus sa caute ghicitori si vrajitori, caci aceia ii vor putea arata semnificatia. Sultanul a chemat la el pe multi otomani si arabi care se ocupau cu vrajitoria, dar nimeni nu-i putea descoperi ce semnifica descoperirea pe care a avut-o. Vazand bucatarul sultanului, care era grec, dar credincios si iubit de acela, ca sultanul e suparat si trist, caci nu o data, ci de multe ori, a vazut mana goala cu degetele deschise, ii spuse:
– Cauta un crestin sfant, pentru ca numai acela iti va putea descoperi semnificatia acestei vederi.
Intr-adevar, sultanul a cercetat indata si i-a intrebat pe multi crestin daca cunosc pe vreun om sfant, fagaduindu-le acestora ca vor primi rasplata bogata in schimb. Atunci cativa crestini i-au spus:
– Noi il stim de sfant pe inteleptul Gheorghe Scholarul (scholari se numeau cei care studiau teologia si filozofia adevarata, cercetarii Sfintelor Scripturi).
Sultanul a poruncit sa-l gaseasca indata, l-a chemat si i-a zis:
– Daca vei putea sa-mi descoperi semnificatia celor cinci degete ale mainii pe care o vad, iti voi da tot ce-mi vei cere.
Iar inteleptul Gheorghe i-a raspuns lui Mahomed al II-lea:
– Prea inalte, eu cu puterea, cunostinta si intelepciunea mea nu pot talcui descoperirea ta, doar adevaratul Dumnezeu in care cred si pe care Il slavesc mi-o poate dezvalui. Da-mi, te rog, un ragaz de sapte zile ca sa postesc si sa ma rog lui Dumnezeu sa mi-o descopere.
Sultanului i-au placut vorbele inteleptului Gheorghe si i-a dat ragazul cerut. Dupa ce au trecut sapte zile, acela a aparut in fata sultanului si i-a zis cu indrazneala:
– Domnul si Dumnezeul meu, la Care m-am rugat si pe care il slavesc, Care ne-a fagadut ca ne va da tot ce-I vom cere cu credinta, daca este spre folosul sufletului nostru, mi-a descoperit semnificatia vederii tale. Cunoaste, asadar, prea inalte sultan, ca cele cinci degete ale mainii pe care o vezi inseamna ca n-ai fi intrat in acest oras daca in el ar fi existat cinci crestini adevarati.
Imparatului i-a placut explicatia lui Gheorghe Scholarul si i-a zis:
– Intrucat te vad intelept si mi-ai dezlegat nedumerirea alungandu-mi tristetea, cere-mi orice vrei si sunt gata sa-ti ofer.
Si Gheorghe a spus:
– Un lucru cer de la tine, prea inalte, sa dai porunca severa ostasilor tai sa inceteze crimele impotriva grecilor, torturile, prigoanele, talhariile si jafurile.
Si Mohamed a dat imediat porunca si l-a numit pe Gheorghe carmuitor al natiei sale, si i-a dat putere ca, cati dintre greci sufera nedreptati din partea turcilor, sa i se adreseze lui, si el sa-i spuna sultanului. Din ceasul acela au inceput sa se imputineze chinurile si suferintele crestinilor. In continuare, Mohamed a incuviintat sa fie hirotonit un patriarh, cu numele Ghenadie. I-a dat mari cinstiri patriarhului Ghenadie, i-a asezat masa la palat si dupa aceea l-a condos afara in curte, i-a daruit un cal ales, cum se obisnuia printre imparati, si le-a poruncit tuturor conducatorilor curtii sa-l insoteasca in procesiune, unii mergand inaintea lui, iar altii in urma, pana la biserica Sfintilor Apostoli.
Si in felul acesta, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, si cu credinta, cumpatarea si intelepciunea patriarhului Ghenadie, elenismul si crestinismul ortodox au fost salvate.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/05/31/caderea-constantinopolului-sa-recitim-impreuna/
Corina,
Atribui Parintelui Sofronie Saharov remarca:
“Vesticii au pierdut credinţa şi au căzut într-o viaţă trupească, dar au o cultură chiar raţionalistă sau umanistă care îi ţine într-un anume nivel. Au coborât încet-încet, dar au, într-un mare grad, o politeţe care îi opreşte să cadă mult mai jos.
Ortodocşii însă, atunci când îşi pierd credinţa, nu au o cultură umanistă care să-i ţină şi atunci merg direct în cele mai de jos.”
Nu contest ca a spus asta sau ca nu ar fi si adevarat! De altfel, stie Parintele de ce a spus asta, nu ma indoisec.
DOAR ca eu ma gandeam ca pot fi si nuante aici, neexcluse de text. Acea politete a occidentalilor care-i opreste sa cada mai jos se poate “manifesta” concomitent cu o crestere graduala in … mandrie, in trufie (fata de cei din jur, de cei sarmani din alte parti ale lumii…).
Ortodocsii fara credinta sau care au cazut din credinta merg catre cele mai de jos, nu contest si pot cadea in pacate din acelea ca ale vamesului, mai grosolane, adicatelea.
Ori, din pilda fariseului si a vamesului, noi am inteles ca mai indreptat s-a intors vamesul la casa sa, desi amandoi statusera, IN FELUL LOR, in fata lui Dumnezeu.
Doamne ajuta!