Sfinţii Varsanufie si Ioan – învăţători ai dreptei trăiri duhovniceşti

Prăznuind astăzi, alaturi de Sf. Ierarh Fotie Marturisitorul, pe Sfinţii Varsanufie şi Ioan, redăm mai jos câteva învăţături duhovniceşti de adâncime adresate iubitorilor de înţelepciune:

• Vremea noastră este slabă. Şi cu multă osteneală afli în vremea de acum un om cu inima tare. Dar ţine cuvântul Sfântului Apostol care zice: “Mustră, ceartă, îndeamnă cu îndelungă răbdare şi învăţătură” (II Tim. 4, 2).

• Frate, nimenea voind să intre in cetate nu doarme; si nimenea vrind să lucreze, nu se leneveste văzind soarele; si nimenea vrind să-si lucreze tarina nu stă nepăsător. Ci cel ce voieste să intre in cetate isi iuteste pasul, in loc să-l facă mai zăbavnic; si cel ce vede soarele incepe repede să lucreze de frică să nu fie curind impiedicat; si cel ce voeste să-si lucreze tarina, se grăbeste ca să nu fie vătămată de neghină. Cel ce are urechi, să audă.

• Răspunsul Bătrinului către [un frate] care l-a intrebat de unde este căldura si răceala si invirtosarea inimii si despre războiul trupesc: Despre căldură si răceală, e stiut că Domnul s-a numit foc ce incălzeste si aprinde inima si rărunchii (Ps. 7, 9; 35, 2). Dacă e asa, diavolul este răceală si de la el este toată răceala. Căci de n-ar fi asa, cum s-ar fi spus că “atunci se va răci dragostea multora”? (Mt. 24, 12). Iar “atunci” ce inseamnă dacă nu in timpurile vrăjmasului. Cind simtim deci răceala, să chemăm pe Dumnezeu, care venind va incălzi inima noastră spre dragostea desăvirsită a Lui, ba nu numai a Lui, ci si a aproapelui. Si venind de fată căldura Lui, se alungă răceala uritorului de bine. Iar cind acesta a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pintecele tale. Dar primeste pe Domnul in casa ta si El va usca izvorul din urmă si va curati izvorul lacrimilor ca să curgă din el apa duhovnicească. Cel ce voieste să vină la frica lui Dumnezeu, vine prin asteptare stăruitoare. Căci zice: “Asteptind, am asteptat pe Domnul si a căutat spre mine si a ascultat cererea mea” (Ps. 39, 2) Si ce a adăugat? “Si m-a scos pe mine din groapa ticălosiei si din tina noroiului” (Ps. 39, 3). Iar prin groapa aceasta intelegem si invirtosarea inimii. Dobindesti deci ceeace doresti si te vei mintui in Domnul.

• [Unui frate] i-a venit gândul să-şi pună ca regulă să nu iasă nicăieri în zilele de post. Dar Bătrânul l-a oprit de la aceasta ca nu cumva cerând vreo trebuinţă voită de Dumnezeu, să iasă şi să se întristeze ca unul ce a călcat regula. Spune fratelui: N-ai auzit de la mine că oriunde vei pleca şi orice ai face pentru Dumnezeu, inima mea merge cu tine? Nici acum, frate, precum ai auzit mai înainte, să nu-ţi pui nici o regulă. Şi de ieşi când se iveşte trebuinţa, să nu te întristezi în gândul tău. Pricepe înţelesul celor scrise ţie de mine. Şi lucrează aşa şi vei avea odihnă. Pace ţie de la mine, mai bine zis de la Dumnezeu.

• Scrie, fiule, cele spuse de mine, mai bine zis de Dumnezeu, şi le pregăteşte să le trimiţi fratelui Ioan: întâi salutarea mea în Domnul. După aceea spune-i: Te descurajezi în necazuri ca un om trupesc, ca şi când n-ai auzit că te aşteaptă necazuri cum a spus şi Duhul lui Pavel (Fapte 20, 23), care mângâia pe cei ce erau cu el în corabie, îndemnându-i să fie cu voie bună (Fapte 27, 22). “Nu ştii că multe sunt necazurile drepţilor”? (Ps. 33, 19); şi că în ele se probează omul ca aurul în foc? Deci dacă suntem drepţi, să primim să fim cercaţi în necazuri. Iar de suntem păcătoşi, să le răbdăm ca unii ce suntem vrednici de ele. Căci încercarea lucrează (produce) răbdare (Rom. 5, 4).

• E scris: “Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui” (Rom. 8, 9). Ia seama de unde ţi-au venit aceste gânduri de îndoială, care te supără neîncetat. Oare nu din călcarea poruncii mele, care ţi s-a făcut obişnuinţă? Căci ţi-am poruncit adeseori să nu spui nimănui taina şi tu ai vestit-o multora. Sunt eu oare Hristos, care când poruncea să nu se spună vreo faptă a Lui nimănui, atunci se vestea cuvântul despre ea noroadelor şi tuturor (Mt. 7, 36)? Totuşi voia lui Hristos este să nu fie izbit aproapele, căci El a venit să mântuiască pe oameni cu multă blândeţe şi dulceaţă. Căci dacă omul nu se face ca o firimitură, nu poate locui cu oamenii. Vezi ce spune Hristos ucenicilor Săi: “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Io. 15, 16). Dacă deci chemarea ce ne-o faci cu iubire e de la Dumnezeu şi nu de la oameni, nevoieşte-te să dobândeşti îndelungă răbdare. Căci ţi s-au scris ţie de mine cele scrise odinioară: “întru răbdarea voastră veţi câştiga sufletele noastre” (Le. 21, 19). Pune deci iarăşi început în păstrarea şi păzirea celor spuse ţie de mine. Căci nu e încă vremea de a le descoperi acum. Fii cu curaj în Domnul!

• […] multe sunt căile pe care se poate intra prin poarta strâmtă la viaţa veşnică. Iată, Domnul Hristos iţi spune pe scurt cum trebuie să intri. Lasă regulile oamenilor şi ascultă pe Cel ce zice: “Cel ce rabdă până la sfârşit, acela se va mântui” (Mt. 10, 22). Dacă deci nu are omul răbdare, nu va intra în viaţă. Aşadar nu cere o poruncă, pentru că nu vreau să fii sub lege, ci sub har. Căci s-a zis: “Pentru cel drept nu este lege” (I Tim. 1,9). Iar noi vrem ca tu să fii cu cei drepţi. Tine dreapta socoteală, cârmuind ca un bun cârmaci vasul printre vânturi. Când eşti bolnav, tine-te de cele ce ţi-am scris, potrivit stării tale. Iar când eşti sănătos, împlineşte-le iarăşi după starea ta. Căci când se îmbolnăveşte trupul, nu cere hrană după obişnuinţa lui. Deci nici în privinţa aceasta nu se lucrează după vreo regulă.

• Cel ce a primit putere să calce peste şerpi şi scorpii, nu mai este vătămat sau biruit de ei. Cercetează deci inima ta în faţa oricărui lucru şi dacă el poate tulbura inima ta, măcar cât de puţin, află că eşti încă departe de a fi primit putere asupra acelora şi să nu fii fără grijă de tine, ca nu cumva să ţi se fure vreo clipă.

• Te-ai numit pe tine păcătos, dar în faptele tale nu te socoteşti aşa. Căci cel ce se socoteşte păcătos şi pricină a relelor, nu se împotriveşte cuiva, nu se războieşte, nu se mânie împotriva cuiva, ci îi socoteşte pe toţi mai buni. Şi dacă gândurile te fac să spui, fără să glumeşti, că eşti păcătos, cum iţi mişcă inima împotriva celor mai buni? Ia seama, frate, că nu acesta este adevărul. Deci încă n-am ajuns să ne socotim pe noi înşine păcătoşi. De aceea când iubeşte cineva pe cel ce-l mustră pe el, este înţelept. Dar dacă spune că îl iubeşte şi nu face cele ce aude de la el, mai mult îl urăşte. Dacă eşti păcătos, pentru ce îl ocărăşti şi îl învinuieşti că prin el ţi-a venit necazul? Nu ştii că fiecare se ispiteşte de pofta sa? (lacob 1, 14) şi aceasta-i naşte lui necazul?

• Rodească-ţi viata ta struguri, care, călcaţi în picioare, să-ţi producă vin duhovnicesc, ca să veselească sufletul tău necăjit. Câmpul tău să rodească îmbelşugat sămânţa cea bună care semănată pe pământul cel bun să producă una o sută, alta sase zeci şi iarăşi alta trei zeci (Mt. 4, 8). Şi să se încălzească inima ta pentru totdeauna de focul de care a spus Stăpânul nostru lisus Hristos: “Foc am venit să arunc pe pământ” (Lc. 12,49). Să se înstăpânească în inima ta pacea Domnului, după cuvântul Apostolului (Col. 3, 15). Şi să se înalţe finicul tău cu ramurile lui, potrivit lui David care zice: “Dreptul ca finicul va înflori” (Ps. 91, 13). Să te curăţeşti de mânie şi de iuţimea patimilor ca sfinţii cei desăvârşiţi, în care nu se arată nicidecum mişcarea acestora, ba nici măcar vreo înclinare de-o clipă spre ele. Şi să învrednicească Domnul sufletul tău ca să se sălăşluiască în nevinovăţie şi în blândeţe, ca să fii o hrană a lui Hristos, un miel nevinovat. Să calci pe urmele noastre ca un urmaş cuminte şi să te ridici la canonul nostru ca un bun moştenitor al harismelor mele. Să vadă ochii tăi pe Dumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima (Mt. 5, 8). Să fii îndelung răbdător în necazurile tale, ca unul ce ai cunoscut făgăduinţa Stăpânului care zice: “în lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Să ajungi la dragostea de nebiruit care introduce pe cei ce au dobândit-o în curţile împărăteşti şi-i face fraţi ai lui Hristos. Pătimeşte împreună cu Hristos, ca să te slăveşti împreună cu El (Rom. 8, 17) şi dacă mori împreună cu El, ca să te scoli împreună cu El. Făcând aşa, nu nesocoteşti comoara ce stă în fata ta. Dar până acum n-ai cunoscut înţelesul ei, sau ce este ea. Când însă vei ajunge la liniştea desăvârşită, atunci o vei cunoaşte pe ea şi te vei minuna de darul lui Hristos. Dar cât de nepătrunse sunt căile Lui! (Rom. 11, 33). Până ce eşti cu oamenii, nu poţi să îi înţelegi. Dar când te vei afla fără griji ca noi, atunci vei înţelege cele spuse. De aceea mă rog lui Dumnezeu noaptea şi ziua (II Tini. l, 3) ca să fii şi tu acolo unde suntem noi, să fii şi tu intr-o simţire cu noi, în bucuria negrăită a sfinţilor şi în lumina veşnică, ca să afli şi tu partea ta în ceea ce s-a făgăduit sfinţilor, “în cele ce ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”, întăreşte-te în Domnul; bucură-te. Amin.

(SURSA: Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori Duhovnicesti, Filocalia.ro)