SOLUTIA “DELTA FORCE”? Vremurile de restriste – intre tehnici de supravietuire si metode de despatimire
Soluţia Delta Force?
Sensul istoriei în creştinism este unul liniar. Desfăşurarea timpului nu este ciclică-repetitivă, precum în credinţele orientale; ci, noi mărturisim că lumea creată are un început, marcat de ispitirea – căderea protopărinţilor, prin care s-a distrus în mare măsură relaţia firească dintre Dumnezeu şi umanitate, şi va avea un sfârşit legat de cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Între acestea, cel mai important eveniment al istoriei este întruparea lui Dumnezeu – Fiul cu tot ceea ce a implicat ea: patima mântuitoare, învierea şi înălţarea Lui cu trupul la ceruri.
Ne aflăm acum în perioada dintre cea dintâi şi cea de-a doua venire a Domnului. Şi cu fiecare zi care trece ne apropiem tot mai mult de acest moment solemn şi înfricoşător al arătării în slavă a Domnului. Solemn, pentru că spre deosebire de prima dată când a venit între noi, Hristos Se va arăta în lumina Sa dumnezeiască şi aceasta va putea fi văzută de întreaga umanitate care a trăit vreodată. Înfricoşător, pentru că a doua venire va fi însoţită de Judecata de Apoi, în care soarta fiecărui om va fi pecetluită pentru veşnicie.
Cea de-a doua venire este dorită de creştinii dreptmăritori, căci înseamnă pentru ei unirea desăvârşită şi pentru totdeauna cu Domnul Iisus Hristos şi prin Acesta cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. „Vie împărăţia Ta“ este cererea pe care fiecare creştin o înalţă către Dumnezeul cel ceresc atunci când rosteşte Rugăciunea Domnească. Şi ştim prea bine că această rugăciune ne-a fost
descoperită de Însuşi Domnul nostru, aşadar nu este doar o creaţie literară omenească, ci este de Dumnezeu insuflată.
Sfârşitul vieţii pământeşti a Domnului nu a fost unul lin, ci calea spre Tatăl a trebuit să treacă prin patimă şi moarte pe cruce; tot astfel transfigurarea finală a lumii nu se va petrece într-un chip senin şi luminos, ci în vremea unor foarte mari frământări având ecou în toate planurile existenţei. Cauza acestor frământări va fi lupta pe care Antihrist o va da împotriva celor care încearcă să păstreze o legătură vie cu Iisus Hristos, altfel spus a celor care încearcă să rămână mădulare vii ale Bisericii întemeiate în chip văzut de Duhul Sfânt la Cincizecime.
Aceste frământări viitoare (şi poate mai apropiate decât ne imaginăm) nu au cum să nu preocupe pe aceia care încearcă să-şi asume o relaţie vie cu Dumnezeu. Poate cei ajunşi la desăvârşirea duhovnicească vor fi, datorită încrederii autentice pe care au dobândit-o în pronia, înţelepciunea şi atotbunătatea lui Dumnezeu, scutiţi chiar şi de aceste griji. Dar cei mai mulţi dintre creştini neajungând la vârsta bărbatului desăvârşit (Efes. 4, 13), va fi firească pentru ei grija aceasta de a trece cu bine prin necazurile cauzate de răutatea lui Antihrist şi de ispitirile vremurilor din urmă. Orice grijă implică în plan sufletesc o criză, o tulburare a păcii noastre lăuntrice. De aceea ea va cere un răspuns.
Se întrevăd două răspunsuri căi de ieşire din această stare: una ar fi cea a acţiunii în afară. Să se pregătească fiecare cum va putea astfel încât să nu fie nevoit să cumpere nimic, să se izoleze (fie chiar şi în mici comunităţi autonome) într-un mod fizic faţă de lumea din afară căzută în robirea lui Antihrist şi astfel să poată supravieţui fără să se lepede de credinţa cea adevărată. Dar o astfel de izolare presupune o putere fizică deosebită sau măcar un antrenament de supravieţuire în condiţii deosebit de grele, antrenament de care au parte cel mai mult militarii din trupele speciale ale diferitelor armate ale lumii. De aceea am numit această soluţie Delta Force. Gândim însă că acest gen de acţiune indică o mentalitate asemănătoare celei a lui Petru din momentul arestării Domnului în Ghetsimani, care a încercat să-L salveze pe Iisus prin luptă cu cei care-L arestaseră. Am văzut însă că Mântuitorul S-a împotrivit acestui tentative, asumându-Şi de bunăvoie împlinirea Scripturilor.
Cea de-a doua cale ar fi cea a acţiunii spre înăuntru. Anume să caute fiecare creştin, în mediul în care se află acum, să dobândească o stare cât mai despătimită, să fie cât mai deplin unit cu Domnul astfel încât să se lase cu totul în grija Acestuia. Pentru că ştim prea bine că „nu în puterea calului este voia Lui, nici în cel iute de picior bunăvoinţa Lui. Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui.“ (Ps. 146, 10 – 11). O asemenea stare de adâncă pocăinţă nu exclude acţiunea concretă. Dar spre deosebire de cea dintâi, în care pare că strădania creştinului este una izolată, ca şi cum ar fi rupt de Dumnezeu, pe această cale omul pune în primul rând accent pe lucrarea Domnului, iar efortul său nu vine decât ca un rezultat, ca un răspuns la chemarea cea de Sus.
Bineînţeles că cele două răspunsuri caracterizează două mentalităţi distincte. Cea dintâi este a occidentalului, care este înclinat mai degrabă spre acţiune decât spre contemplaţie, punându-şi în fond nădejdea în propriile puteri atunci când are de a face cu diferitele provocări ale istoriei. Cea de-a doua este a ortodoxului, care caută să păstreze dreapta cumpănă între teorie şi practică astfel încât să fie în toate vrednic împreună-lucrător cu Domnul.
Vremurile în care trăim sunt cu adevărat unele de criză. Dar chiar şi în aceste vremuri avem posibilitatea de a alege modul cum vom răspunde ispitelor care ne apar în viaţă. Ce credeţi? Oare la Judecată creştinii vor fi cercetaţi după cât de bine au deprins şi aplicat tehnicile de supravieţuire sau după starea de sfinţenie pe care au dobândit-o în viaţa aceasta în sânul Bisericii Ortodoxe? Să cumpănim cu atenţie, căci răspunsul pe care-l vom da ne va însoţi în veşnicie!
Pr. Tudor Ciocan
(articol scris in 2009)
Spitalul de Ortopedie „Foişorul de Foc“
Protoieria 2 Capitală
Legaturi:
- AU CUVANTUL PARINTII (3) – PR. TUDOR CIOCAN despre “sistem” si lupta adevarata si nespectaculoasa ceruta de Evanghelie
- CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
- Monahul Moise Aghioritul despre sensul preocuparii cu semnele vremurilor: DE LA SPECULATII SI PANICA LA CERCETAREA LAUNTRICA SI PREGATIREA PRIN CAINTA
- CE TRAIM ASTAZI? CE (NU) SE MAI POATE FACE?
- ATITUDINE PE TEMA ACTELOR CU CIP IN BISERICA GRECIEI: RESPINGEREA NOILOR ACTE, FARA EXTREMISME SI ZELOTISME, PE MOTIVUL PRIMEJDIILOR INDOSARIERII ELECTRONICE
- SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
- PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!
- Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala – PARINTELE ARSENIE MUSCALU (VIDEO)
- AU CUVANTUL CITITORII (2) – ALEXEI: Antrenamentul harului
- Au cuvantul cititorii (3): CARE ESTE SCOPUL ACESTUI JOC DE-A LEPADAREA? CE TREBUIE SA FACA CEL CARE VREA SA REZISTE IN FATA PRIGOANEI ANTIHRISTICE?
- Parintele Mihail Stanciu – CUVANT DE LAMURIRE IN CHESTIUNEA ACTELOR BIOMETRICE SI DE AVERTIZARE CU PRIVIRE LA BRAVADA “LUPTATORILOR ANTI-SISTEM”
- Merita macar putina atentie si opinia unui MUCENIC real al zilelor noastre? PARINTELE DANIIL SASOEV despre actele biometrice, pecetluire si Antihrist. SE POATE REEDITA IN ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA PENZA, LA O SCARA MULT MAI MARE?
- Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”
- Ce am retinut din talcuirile si avertismentele CUVIOSULUI DANIEL GOUVALIS privitoare la Apocalipsa. Cum sa ne ferim de exegetii improvizati si de speculantii financiari ai profetiilor eshatologice? CUM TALCUIESC SFINTII PARINTI LEGATURA DINTRE LEPADARE SI ANTIHRIST
- UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM: Ierom. Teofan Popescu (Man. Putna) despre problema cipurilor, intre pericolul controlului total si cel al atitudinilor dezechilibrate si agresive (AUDIO + TEXT)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
In general toate ispitele care vin asupra crestinului in viata asta trecatoare, bolile, lipsurile, batjocura etc. daca le-am primi din mana Domnului cu multumire si fara cartire (asa cum le-au primit sfintii ca pe o cununa de mare pret) ele ar fi suficiente sa ne intareasca pt. orice ar fi sa vina asupra noastra si duce la sfintenie. Cred ca piatra de poticnire este ca vrem un crestinism fara valuri si fara cruce. Si eu sunt prima care o admit…
Frumos spus si bine explicat ceea ce a spus insusi Domnul: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”
Unul dintre cele mai bune exemple ca aceasta functioneaza, pentru cine are nevoie de cazuri concrete si marturii reale, este Parintele Arsenie Boca.
A cautat pe Domnul….incet, incet a inceput sa vada toate relele care aveau sa aiba loc sau i se vor intampla personal. N-a fugit in padure sa se ascunda ci a a acceptat cu demnitate ce i-a trimis Domnul.
Din inchisoare i se da drumul de doua ori caci materialistii comunisti care nu credeau in Dumnezeu si-au dat seama ca pur si simplu nu-l pot tine inchis si ca mai mare valva se face daca este inchis decat daca este afara.
Ca sa intelegeti pe deplin, spun pe scurt la ce ma refer.
In prima situatie, inchis fiind, il vedeau pe vizor rugandu-se in celula dar in momentul in care deschideau usa vedeau celula goala, iar in a doua situatie la Canal. Cand intr-o zi numaratoarea iese cu unul mai putin si fara sa fie urma de sarit gardul sau gaura facuta, autoritatile fiind in alerta la maxim, parintele este vazut la inmormantarea mamei sale, satul fiind la distanta mare de mers cu trenul,practic imposibil de explicat plecarea si prezenta sa la sute de km distanta intr-un timp atat de scurt…..Intr-un loc in care oamenii erau practic condamnati la moarte, prin munca si infometare, cei din jurul dansului capatau speranta si lumina in suflete.
Normele de sapat la canal erau toate indeplinite de echipa in care se afla dansul, oamenii primind pentru asta ratia lor zilnica de hrana….minuni….minuni…minuni facute de Bunul Dumnezeu prin vasul Sau curat Parintele Arsenie, care pina sa inceapa vremurile groznice s-a nevoit sa plineasca voia Domnului…nimic altceva.
@admin
fratilor, articolul este impresionant si cu totul drept, numai Dumnezeu ne poate mantui din toata primejdia, si trebuie sa avem toata nadejdea la El.
Dar asa, ca subtilitate: desi articolul este extrem de binevenit, abordat dintr-o perspectiva foarte matura, potrivita unui anumit tip de credinciosi pe care va tot chinuiti sa-i formati pe aici pe la voi, dintr-un alt punct de vedere stiti bine ca oarecare siteuri vor primi articolul in felul lor si-l vor socoti ca un fel de cui, repros. Ca unii cititori dupa masura lor duhovniceasca trebuie neaparat sa invete intelepciunea din traire, din experienta, nu din vorbe care lor li se par a fi aburi, nimic concret. Trebuie neaparat sa ajunga singuri din experienta la convingerea ca nu trebuie sa ne punem nadejdea in nici o tehnica de supravietuire, in nici un om, in nimic altceva decat in Domnul. Si trebuie sa avem o credinta ferma, puternica.
Varianta lor, cu “tehnicile de supravietuire” are avantajul ei, ca nimanui nu-i strica renuntarea, simplificarea vietii cat mai mult. Flora spontana este mai putin chimizata, mai putin modificata genetic, mai sanatoasa. Dependenta unora de aspirina, paracetamol, nu este mai putin toxica pt organism decat alt drog. Utilizarea “metodelor de supravietuire” cu oarecare discernamant nu produce nici o paguba atata timp cat ramanem constienti ca nu trebuie sa ne punem nedejdea in ele ci in Domnul, sau macar in ultima instanta ne vor ajuta sa dam cu capul de sus si sa invatam din experienta acelasi lucru, ca alta nadejde decat Domnul nu trebuie sa avem.
Cat paradox si cat miez este in acest cuvant: “Si a zis Domnul catre Samuel: Asculta glasul poporului in toate cate iti graieste; caci nu pe tine te-au lepadat, ci M-au lepadat pe Mine, ca sa nu mai domnesc Eu peste ei.” (I Sam. 8, 7)
Daca unii vor sa lepede nadejdea tare in judecata si apararea Domnului si vor sa-si puna nadejdea in cele lumesti, ce aveti voi, Razb. intru Cuvant cu ei?
Domnul le ingaduie si porunceste sa se faca dupa voia lor, ca sa inteleaga din experienta ca nu trebuie sa-si puna nadejdea in om si in puterea lumeasca precum celelalte neamuri.
Multumesc mult pt articol, il apreciez cu toata sinceritatea.
@CristinaP:
E adevarat ca Parintele Arsenie Boca nu “a fugit”, ci el avea o misie pe care a dus-o la bun sfarsit. Nu inteleg de ce consideri izolarea ca pe o fuga, ca pe un lucru oarecum las? Nu oricine se poate retrage din lume si nu oricine rezista ispitelor din pustie. Retragerea acestora nu e benefica doar pentru dansii ci si pentru noi , cei pentru care ei se roaga, pacatosii. Ce a facut parintele Arsenie si ce au facut sfintii care s-au izolat sau unii s-au “zavorat” sunt lucruri complet diferite care aveau un scop comun, slujirea Domnului. Consider ca fiecare trebuie sa descopere sau i se va arata calea pe care va trebui sa o urmeze. Doamne ajuta!
@ Ingrid:
Nu reprosam nimanui nimic, iar parintele Tudor nici atat, de aceea am si tinut sa precizam ca articolul sau e scris de anul trecut si a mai fost trimis si altor publicatii. Nu ne mai propunem sa ne formam decat pe noi insine. Experienta si cercarea duhovniceasca nu vine pe bloguri, nu vine din cuvinte, asta este foarte clar. Dar cuvintele te pot orienta, te pot insufleti, daca, desigur, le primesti cu inima deschisa, cu credinta, nu in duh de cartire si de cearta. Pentru acestia din urma nu scriem si e mai bine sa ne evite decat sa caute aici pricina.
Nu ne dam pe noi insine drept exemplu, nu ne laudam, nu avem cu ce sa ne laudam in afara pacatelor… Dar, cum stim din viata Fericitului Ieronim, Dumnezeu tocmai pe acestea ni le cere sa i le dam, prin cainta si prin marturisire. Si din balegarul lor, zice Cuviosul Paisie, El face ingrasamant folositor, materie prima pentru zidirea cea noua duhovniceasca.
Celor care nu au pus primul pas pe treapta si, neintelegand viata duhovniceasca, o batjocoresc, o socotesc vorba goala… intr-adevar nu le putem ajuta. Iar primul pas nu este ceva foarte greu si foarte special, ci este… sa fie sinceri cu ei, sa-si simta neputinta si sa cunoasca, prin strapungerea inimii, gustul si mireasma harului. Apoi, desigur, sa nu se dezica de el, si sa-l cultive.
Simplificarea vietii tine tot de viata duhovniceasca, este un pas inainte pe calea ei. Tehnicile de supravietuire in situatii extreme despre care a scris parintele Tudor chiar sunt cu totul altceva, apartin unei alte sfere, nu e vorba doar de niste renuntari la hrana ne-naturala, la dependente sau la unele elemente de confort si de atasamente materiale. La cele din urma suntem chemati toti…
Foarte multi deznadajduiesc cand aud de vremurile din urma, stiindu-si slabiciunea cea foarte mare. Multi sunt bolnavi, multi sunt/suntem neputinciosi fizic, sensibili, altii sunt inca mici de varsta si se sperie usor. De aici vine si tendinta multora de a nega realitatea si de a dori sa uite sau sa ignore ce vine peste noi si ce va trebui sa traim. Dintr-o frica NEASUMATA. Stiu ca, omeneste, nu pot, nu au nicio sansa. Si e foarte bine ca sunt constienti de asta, ca sunt realisti. Fiindca tocmai lor li se da cea mai mare sansa… “Puterea lui Dumnezeu intru slabiciunea mea se desavarseste”, “Cand sunt slab, atunci sunt tare”. Dar cum asta?
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/23/tine-mintea-ta-in-iad-si-nu-deznadajdui-cuvant-al-lui-dumnezeu-pentru-vremea-noastra/
@ Ingrid (din nou):
Nu avem nimic cu ei. Dar e si asta e adevarat, ca e dureros cand vezi cum unii frati se insala si altii insala pe altii, unii stiind ce fac, altii nevinovati. Problema apare cand experientele de care spui se cauta a fi promovate ca generale si obligatorii, pana la urma… Problema e daca se vand iluzii periculoase. Fiecare ramane liber sa aleaga, dar cel putin… sa aiba sansa de a vedea optiunile, de a gandi si de a cantari. Si numaidecat sa mearga la biserica si sa ceara sfat, sa aiba duhovnic, sa se spovedeasca si sa asculte, etc. Cand insa blogurile ajung sa devina “duhovnicii” nostri, atunci ceva e putred in temelia noastra si roadele vor fi pe masura…
Va rog sa ma iertati, dar nu vad cum un site ortodox si la un asemenea subiect poate avea reclame cum e dupa articolul asta asa de important.
@Ion de la Chiuiesti
Ai perfecta dreptate, nu m-am exprimat eu bine.
Il dadeam exemplu pe parintele Arsenie in sensul ca s-a straduit sa dobandeasca Duhul Sfant si nu a ales solutia “Delta Force” (cu toate ca mai mult ca sigur putea sa o faca cu succes). De fapt, vroiam sa evidentiez roadele cautarii Imparatiei.
De retras pentru rugaciune si linistire s-a retras si dansul, avea sapata in stanca, de catre credinciosii ce-l iubeau, o chiliuta si iubea si muntele mult. Despre acest tip de retragere, tocmai a vorbit parintele Proclu, ca daca ne retragem pentru linistire da, e bine.
Cand a venit vremea Parintele Arsenie s-a supus celor aflati la putere in acel moment, facand si voia Domnului ajutandu-si semenii aflati in mari nevoi mai ales sufletesti.
Numai ca solutia “Delta Force” nu despre asta vorbeste. Aceasta solutie e un fel de capcana, caci gandindu-ne ca o facem ca sa ne pastram credinta, facem un pas spre grijile vietii din afara, noi nefiind pregatiti nici fizic nici duhovniceste pentru astfel de izolare. Toti cei care pustnicesc o fac numai si numai dupa ce primesc binecuvantare de la duhovnicii lor care le cunosc bine sufletele.
@Mariana: Nu-i nicidecum reclama!, insa imaginea e perfecta pentru a ilustra teza articolului. Din pacate e imposibil, cel putin la nivelul nostru tehnic, de a scoate emisiunea si ora indicate pe imagine… Nu am facut si nici nu vom face vreodata reclama la tv pe acest site.
Stiu admin ca n-aveti nimic cu ei, dimpotriva, foarte multa dragoste. Am spus cate am spus doar pentru a ilustra un fenomen ce se produce fara voie. Aici se scriu articole pentru care este nevoie de un anumit nivel duhovnicesc de intelegere, dincolo sunt percepute ca mustrari pentru motive de neinteles si de acolo incepe hartuirea. Voi va mahniti ca nu va inteleg chiar toti, ci doar un public restrans, deja format, si pe de alta parte ajungeti sa va necajiti si sa va enervati de hartuiala. Dincolo incep cuvinte din ce in ce mai grele pentru ca enervarea este perceputa ca inca un semn de razboi si tot asa.
Este firesc sa ne mahnim, e firesc sa ne doara, dar sa nu ne enervam prea rau cand incepe hartuirea, sa nu ne descurajam si sa incetam a mai arata lumina din cauza ca apar inevitabil hartuieli, este strict necesara aceasta lumina, chiar daca trebuie sa fim constienti ca pentru unii este prea orbitoare. Si precum spuneti “Fiecare ramane liber sa aleaga, dar cel putin… sa aiba sansa de a vedea optiunile, de a gandi si de a cantari.”
Domnul sa primeasca dragostea si osteneala.
Doamne ajuta!
Stiti ce ma intrebam? Daca nu cumva adevaratul extremism e acela de a crede ca poti face fata vremurilor grele care ne asteapta, iar nu cel de a fugi din calea lor. E adevarat ca lupta unui adevarat crestin trebuie sa fie “impotriva duhurilor rautatii care sunt in vazduh”, iar nu impotriva oamenilor, ca crestinul trebuie sa se lupte in primul rand cu sine pentru a se curati de rau si a se desavarsi, pentru a se apropia cat mai mult de modelul sau care este Hristos. DAR acest lucru trebuie facut in timp de pace, nu in timp de razboi. Nu cred ca cineva in razboi sta sa se lupte cu el insusi, sa duca lupte interioare, sau daca ar face acest lucru ar fi imediat invins sau ucis. Nu cred ca Dumnezeu ne cere ce nu putem da. E adevarat, trebuia sa ne luptam cu noi insine, sa sporim in credinta, ca aceste vremuri sa ne prinda aproape sfinti. Dar daca n-am facut acestt lucru, acum ce sa facem? Lupta interioara cere timp, e foarte grea si solicitanta, e mai grea decat cea exterioara pentru ca nu e impotriva oamenilor, ci impotriva diavolilor, care sunt mult mai rai, nerusinati si nemilosi decat orice om. Nu cred ca e cineva care sa le poata duce pe amandoua in acelasi timp.Iar daca ar incerca mi s-ar parea o atitudine extrema, care din cauza mandriei nu stiu ce sanse de izbanda ar avea. De aceea nu cred ca trebuie sa-i judecam asa dur pe cei care, vazandu-si neputinta, cauta modalitati de a fugi din calea torentului antihristic. Fuga e rusinoasa, dar e sanatoasa. Si Iosif a fugit din camera in care nevasta faraonului incerca sa-l ispiteasca, lasandu-i haina in maini,si bine a facut. Iar la una dintre minunile Maicii Domnului din Sf. munte Athos, cand manastirea a fost atacata de barbari, Maica Domnului a a spus din icoana ca cei ce se simt slabi sa fuga, iar cei puternici in credinta sa ramana, si sa-l marturiseasca pe Hristos, primind martiriul, ceea ce s-a si intamplat.
@cristina: talharul de pe cruce nici nu a fugit nici nu a pustnicit in izolare. Dar a facut lucrare interioara si pe baza ei a marturisit pe Hristos ca Dumnezeu. Este o intelegere gresita lucrarea interioara vazuta doar ca un fel de retragere vazuta. Pana la urma, chiar asta e problema, ca astfel intelegem lucrarea interioara… nu launtric, ci tot exterior, pe baza unor imprejurari exterioare si nu pe baza unei realitati launtrice care poate fi lucrata, spun Parintii, oricand, oriunde, oricum! Si mai este si obligatorie pentru mantuire… Tot o intelegere gresita poate fi si asa-zisa fuga din calea vremurilor antihristice, daca ea este facuta fara socoteala si la momentul nepotrivit. Cei care procedeaza astfel nu fac altceva decat sa se arunce in bratele primejdiei, si nu vreti sa stiti ce cuvinte grele au parintii pentru astfel de oameni. totul depinde, asadar, de discernamant, iar acesta nu poate fi dobandit decat in urma lucrarii launtrice.
Ma iertati, dar talharul de pe cruce, nici nu avea unde sa fuga, ca era pe cruce, batut in cuie.”cand va vor prigoni intr-o cetate, fugiti in alta”, a spus Mantuitorul ucenicilor. Si El Insusi a fugit de cei ce vroiau sa-l prinda,care nu L-au putut prinde decat atunci cand a venit ceasul sa fie prins.nu trebuie sa-l ispitim pe Dumnezeu. Fiecare sa-si vada masura si sa urmeze calea cea mai potrivita.
Cat despre faptul ca lucrarea interioara se poate face in orice conditii exterioare,nici aici nu pot fi de acord. Sfintii din vechime au fugit efectiv de lume, pentru ca in liniste si singuratate ai conditii mai bune sa sporesti duhovniceste. Asa se explica si existenta manastirilor.Dracul se sperie de liniste pentru atunci sunt sanse mai mari sa fie demascat si alungat din suflet, pe cand zgomotul lumii si neincetata framantare il fac sa-si poata face lucrarea linistit si neobservat. Daca ar fi altfel, atunci hai sa stam numai in discoteci si pe situri pornografice, sa vedem ce lucrare duhovniceasca putem face..Altceva e cand omul nu are de ales, cum au fost cei din inchisorile comuniste, atunci cand fiind fortati sa ramana intr-un mediu neprielnic sporirii duhovnicesti, s-au straduit totusi sa se apropie de Dumnezeu, de aceea mai mare plata vor avea decat cei care au avut toate conditiile si n-au facut acest lucru.
@Cristina: daca Dumnezeu ne-ar cere numai ce putem da, daca ne-ar cere numai ceea ce ne este in puteri atunci oare unde ar mai fi lucrarea noastra? Ca tot ce “avem” sunt darurile Sale si daca tot ceea ce facem ii sa le dam inapoi atunci pentru ce le-am fi primit?
La masura fiecaruia, in Adevar, Dumnezeu ne cere mai mult decat posibilul, ne cere imposibilul. Citeste-l pe Parintele Steinhardt, vei intelege mai mult despre posibilul imposibil. Si, pana la urma, chiara si aci tot El face ca zis este ca ceea ce e cu neputinta la noi, e cu putinta la Dumnezeu. In esenta insa, trebuie o anume inclinare a inimii – o vrere, o dorinta launtrica, un strigat din adancul inimii…si limitele inimilor noastre incep a se largi…
Iubirea, care ii cumva esenta esentelor, nu e altceva decat imposibilul posibil. si, daca credem in posibilul acesta incredibil, daca descoperim nadejdea de dincolo de nadejde, rabdarea de dincolo de rabdare…atunci, zic, totul e posibil. Ceea ce pana mai ieri ne parea atat de imposibil!
Cum oare ar putea incapea Imparatia Cerurilor in inima daca aceasta nu s-ar largi intru infinit?
@cristina: nu asta am vrut sa spunem, se complica inutil discutia. Exemplul cu talharul era dat tocmai pentru nu avea unde sa fuga. Ce am vrut sa spun este urmatorul lucru: nu putem face din imprejurarile exterioare si vremurile istorice traite scuza pentru a lasa balta pocainta (ca asta e lucrarea launtrica). Cine crede acest lucru cade intr-o foarte mare inselare. Poate acum e mai clar.
In vremea Antihristului, cand se va pune problema pecetluirii, solutia Delta force, cred ca nu va mai avea nici o sansa de reusita. Intr-o lume in care fiecare petec de pamant este cartografiat si in care trebuie sa platesti taxe si impozite pe pamantul pe care calci si pe aerul pe care il respiri, este utopic sa crezi ca poti sa te izolezi de restul lumii si sa traiesti independent fara sa fii nevoit sa cumperi.Pt ca nu totul se rezuma la cumparat ci si la taxele pe care trebuie sa le platesti inclusiv pe aerul pe care il respiri, deci oricum cei care nu vor dori sa se inchine lui Antihrist nu au sanse de supravietuire prin “tehnicile de supravietuire” ci doar daca Dumnezeu asa va aranja intr-un fel ca ei sa nu fie depistati. Hristos spune ca cine cauta sa-si salveze viata o va pierde.Singura libertate pare sa fie in moarte, asa cum au spus si tinerii in ’89 :”Vom muri si vom fi liberi!”
@Mariana,
Bear Grylls, in emisiunea lui, exact aceasta invata, tehnici de supravietuire (in conditii extreme). Poza nu este postata ca si reclama. Este foarte inspirata ideea de a pune acea poza. Emisiunea este chiar una buna, e bine de stiut cum poti supravietui si la modul practic in altfel de conditii, nu se stie niciodata… (ii fac fac eu reclama 🙂 ), dar sa nu ne bazam doar pe noi…
Pocăinţa care atrage harul lui Dumnezeu dă puteri efective de a păzi poruncile Lui, o minte înnoită, voinţă mai puternică, chiar şi tărie trupească, rezistenţă mai mare. E o minune şi aceasta, dar nu una ieşită din comun, ci în ordinea lucrurilor. Dar fără acest har nu faci faţă doar omeneşte.
Şi tâlharul rău a răbdat crucea, dar nu s-a mântuit, a cârtit. Deci pocăinţa e ceva ce nu ţine doar de condiţiile exterioare, ci de inimă.
Iar pocăinţa are şi ea vârstă, o creştere. Dacă nu se face creşterea din timp şi la timp, rămânem mici şi neputincioşi în faţa provocărilor antihristice care vor proba rezistenţa umană şi duhovnicească la extrem.
Dar ideea de bază este că hei-rupismul nu duce la schimbarea inimii. Şi nu ştie cu cine se confruntă. Pe când pocăinţa face ca grăuntele de duh din noi să participe efectiv la viaţa noastră de zi cu zi aşa cum participă neghina de păcătoşenie din noi la tot ce facem. Nu lejer, ci cu putere, dar fără bravadă.
Deşi mai este un aspect, anume că pocăinţa epuizează, slăbeşte mintea şi trupul celor altoiţi cu patimi de ocară. Dacă apucă să treacă de faza de convalescenţă duhovnicească, ar fi foarte bine. Altfel, pocăinţa sinceră le dă puterea de a accepta şi îndura necazurile ca pe un bici.
Doamne ajuta.
Noi credem ca solutia e delta force ortodox, adica:
Sa punem mana pe metaniere.
Sa redescoperm rugaciunea, smerenia si iubirea.(si daca ne-or tine curelele ca si consecinta fireasca… sa suferim pentru ele)
http://www.sinaxa.net/romanilor/
Sa aveti pace in inima.
SINAXA
acum cateva luni imi dadea un cunoscut o carte cu “tehnici de supravietuire”, si dupa ce m-am uitat cateva minute, i-am zis “nu pot fi de acord cu ce scrie aici, si sunt multe lucruri cu totul neadevarate si chiar revoltatoare”. La care mi s-a raspuns: “da nici noi, am uitat sa-ti spunem ca nu este ortodoxa, dar sunt cateva lucruri interesante prin ea”
Asta m-a facut sa intervin la sacciv la un articol pe aceasta tema si sa propun, daca tot sunt necesare aceste pregatiri pt timpurile apocaliptice, sa se invete aceste “tehnici de supravietuire” de la calugari cu experienta de pusnici. Adica fiecare care vrea, sa mearga sa invete tehnici de rugaciune, de post, mai aspru si mai putin aspru, etc. Progresiv nu strica chiar saptamani in care sa se manance numai din flora spontana, sau numai pesmeti, asa cum se facea la manastirea de langa Iordan, unde a poposit parintele Zosima, care a fost trimis s-o descopere pe Sf. Maria Egipteanca. Chiar daca timpurile apocaliptice nu vin imediat, aceste posturi, rugaciuni, renuntari, fapte de milostenie sunt extrem de utile pt imbunatatirea vietii noastre duhovnicesti si pt imblanzirea maniei lui Dumnezeu pt toate pacatele pe care le savarsesc crestinii in ziua de astazi; pentru intarzierea timpurilor apocaliptice.
Este o mare bucurie ca s-au trezit cativa si se tem de vremurile apocaliptice, si vor sa faca ceva in acest sens. Frica de moarte, frica de prea putina pregatire pt timpurile grele apocaliptice este extrem de buna si folositoare, nu trebuie nimeni certat!!! Numai ca trebuie canalizata ravna spre adevarata cale de pregatire pentru timpurile apocaliptice, pt moarte.
Frica de moarte este grozava, mantuitoare, dar desigur este nevoie de o buna indrumare duhovniceasca, ca sa nu se piarda ravna pe cai gresite
ca sa dau un exemplu, la ce scria in respectiva carte cu “tehnici de supravietuire”, cica sa nu ne punem nadejdea nici in Dumnezeu, ca “nu-ti pune-n traista”, ci sa ne bazam numai pe noi insine si pe ingeniozitatea mintii noastre geniale….si altele
Iarasi ni se pare ca nici exercitiile de “pustnicie” pot sa nu fie inspirate de Duhul lui Dumnezeu si pot sa duca la inselari infioratoare. Suna a un fel de joaca cu focul (sau cu dracusorii) a unor copii… Da, da, da: Posturile, milostenia, renuntarile la patimi si dorinte lumesti, la lucruri de prisos, la inlesniri, la podoabe, gateli, luxuri, etc. Pentru imblanzirea maniei lui Dumnezeu? Iarasi da, da, da! Dar sa nu ne aruncam de capul nostru, nici macar cu imaginatia in ganduri de nevointe pustnicesti, sa credem ca putem trai precum Zosima, precum Maria Egipteanca, precum calugarii care au primit acest DAR si aceasta CHEMARE de Sus (ei insisi exceptii printre monahi… si cati dintre noi avem chemarea spre monahism? dar cei cu familii, cu copii, cu batrani si cu bolnavi de ingrijit?!), asta daca mai dorim sa ne pastram mintea intreaga deocamdata… Si unde dorim sa realizam aceste nevointe mai presus de fire? Nu in pustie, nu la manastire, ci in mijlocul lumii?! Sub indrumarea si supravegherea cui?! Cum spuneau parintii (Sf. Ioan Casian parca, dar si p. Cleopa), mai multi s-au pierdut prin ispitele de-a dreapta, prin ravna lipsita de ascultare si de discernamant decat prin cele de stanga, mai grosiere, din care se si pot trezi si indrepta mult mai usor…
un aspect care tine de delicatete si tehnica de abordare. Cei care la care a prins ideea cu “tehnicile de supravietuire” sunt ca niste copii in ale credintei. Si le-a intrat in cap ca trebuie sa faca ceva, ceva concret. Este ravna incepatorului care daca este frumos canalizata da bune roade.
Degeaba vii la un incepator cu povesti despre a-si pune nadejdea numai in Dumnezeu, si sa stea cu mainile in san, sa nu intreprinda absolut nimic. Incepatorul nu are credinta ferma si statornica, ci se probeaza si se intareste in timp.
De aceea este bine sa se dea de lucru incepatorului cu ancore care sa-i dea o satisfactie materiala: adica a facut un nr de rugaciuni potrivite cantitativ, in asa fel incat sa nici nu-i scada ravna, nici sa nu se plictiseasca, posturi a caror asprime sa fie coordonate de duhovnic, fapte de milostenie, si tot asa.
Cu timpul se ajunge la acea traire duhovniceasca in care nu cantitatea ci calitatea rugaciunii si a trairii creste si se stabilizeaza, omul ajunge sa traiasca acele cuvinte ca trebuie sa-si puna nadejdea doar in Dumnezeu, nu sa-i fie exterioare, sau “expresii frumoase” preluate de la Sf. Parinti.
Nu sunt de acord cu tendinta de a da in cap incepatorului ca nu este deloc buna tendinta asta de a te ancora in ceva concret. Rezultatul va fi exact contrar, adica se vor incapatana in caile lor, si o vor face si fara indrumare duhovniceasca, vor rataci in carti profane.
Trebuie putin altfel pusa problema: adica laudata putin ravna si dragostea de a face ceva, pentru a-i castiga, si in acelasi timp canalizata ravna aceasta ca sa dea roadele dorite.
@admin
Fratilor, daca sursa de inspiratie a metodelor ascetice vor fi carti de “tehnici de supravietuire”, atunci roadele vor fi pe masura.
Daca ii trimiti la preoti calugari in varsta, ca sa nu faca nimic: nici post, nici rugaciune, nici nimic de capul lor, ci sub indrumare stricta, eu am incredere ca preotii nostri se descurca inca sa povatuiasca si sa descurajeze exagerarile nefolositoare. Sau numai aici pe site este toata indrumarea: oare nu au preotii nostri calugari destul discernamant?
Nu se descurca ei sa dea sfaturi in aspecte fine, legate de copii, batrani pe care ii au respectivii crestini in ingrijire, sa nu cada in exagerari absurde?
Cine vrea si este sanatos, nu-i strica cate o saptamana numai cu pesmeti. Asteptand la spovedanie am discutat cu persoane ce primisera canon 40 zile numai cu paine si apa, sau alte canoane mai grele, oameni cu familie. Sau la alta post o jumatate de an fara carne. Miercuri, vineri negru, Luni (ca si Miercuri, Vineri)- post normal, inclusiv fara lactate, oua. De citit Noul testament de 4 ori pe an, si Vechiul testament o data pe an, si altele.
Si tot asa. Se descurca duhovnicul ce si cum sa-i dea, de la caz la caz.
De ce sa se iroseasca ravna pe “tehnici de supravietuire”, cand pot fi pusi sub indrumarea unor duhovnici cu experienta?
Cand copilul vrea neaparat sa mearga intr-o directie, mult mai usor se lucreaza cu el prin distragerea atentiei, si putina amagire: da, noi chiar in directia asta mergem, dar nu este asta calea spre magazinul tau de jucarii, ci astalalta, decat sa-l certi, sa-l bati, sa te incrunti la el.
Canalizarea ravnei incepatorului inseamna in primul rand intrarea lui intr-o randuiala si in supunerea fata de un parinte duhovnicesc. Incepatorii adevarati primesc sfatul, inteleg necesitatea, chiar daca mai au si pusee de independenta, de razvratire. Problema e ca in zilele noastre, la cat de mult s-a cultivat duhul obrazniciei (cf. Cuv. Paisie) si al “protestantismului” ortodox, precum si credinta si comunitatea (aproape exclusiv) virtuale, unii “incepatori” nu se mai incred in duhovnici, in Biserica, in scrierile sfintilor, ci in calauzele autoproclamate pe internet. Acolo risca sa ia nastere un soi de “para-Biserica” virtuala, autosuficienta, dispretuind legile duhovnicesti si randuielile vietuirii dupa Traditie, care sunt fie ignorate, fie interpretate si “adaptate” dupa bunul plac. Internetul ortodox poate fi bun daca el nu se desparte de Biserica, daca isi stie limitele si masura si se limiteaza la a fi un reper si o borna catre viata propriu-zis duhovniceasca, catre trairea credintei efectiv in Biserica si in viata reala, adica pe viu, in realitate. Cand “calauzele” sunt oameni ei insisi cu un statut bisericesc indoielnic (cel putin)… roadele vor fi pe masura… sau peste masura de amare si de grave.
Nu exista niciodata in viata duhovniceasca “a sta cu mainile in san si a nu intreprinde absolut nimic”. Tocmai, ca incepatorul are foarte, enorm de multe de facut… problema e ca el cauta sa le faca pe cele ale voii proprii si pe cele care se nasc in inchipuirea lui, nu pe cele care cu adevarat l-ar ajuta sa creasca si sa mearga pe drumul mantuirii, iar nu pe aiurea…
Categoric ca nu se pune problema nici macar sa inteleaga ce inseamna “a-ti pune toata nadejdea in Dumnezeu” (chiar daca are impresia), pana nu este cercat, pana nu este ispitit… Dar astazi nu stim cine sau cati mai ajung la aceasta in mod real, iar nu prin bravada sau prin imaginatie. Astazi majoritatea traim o credinta dupa chipul si asemanarea formarii noastre lumesti, adica virusate de iubirea de placeri, de satisfactii instant, de dorinta de succes si performanta inalta si rapida, de cultivarea intensa a imaginatiei sub forma auto-proiectiei eroice, etc. Astazi nu mai exista rabdarea de a creste, nici smerenia de a iesi din luminile rampei, de a te da jos de pe scena, de a face lucruri mici si discrete, in taina, de a ne recunoaste pacatosenia si a ne asuma pe noi insine la masura la care suntem… Tocmai de aceea, paradoxal, “incepatorul” de care spui are si tendinta sa… creada tocmai el ca se poate dispensa deja de orice lucru exterior, de orice ancora si se poata bizui de la inceput NUMAI pe credinta, NUMAI pe Dumnezeu… Cel putin asa vrea sa creada el, asa se automageste… ce va fi dupa ce va incepe frontal si concret sa dea piept cu dracusorii e alta poveste… Pana atunci, el viseaza la modelele cele mai inalte, desi e robit patimilor celor mai mari, precum copilul care se imagineaza deja imparat sau general, dar inca (iertati exemplul) nu a invatat sa faca singur la olita…
Ancorarea in concret deci e mai mult necesara, insa… depinde ce fel de “concret”, depinde cum si de cine este “calauzit”…
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/18/parintele-arsenie-muscalu-despre-formarea-duhovniceasca-in-vremea-noastra-iii/
Canoanele (epitimiile) sunt pentru pacate, nu pentru exercitii de pustnicie. Si se dau (teoretic macar) diferentiat in functie de persoana, de contextul, puterile, masura ei, etc. Nu e cazul sa generalizam niste exceptii sau niste exemple extreme si nici sa dam noi insine sugestii de “canoane” cu pesmeti. Mda, si invatatoarea care a stat in greva foamei 70 de zile (cica!) era foarte fresh numai cu apa (oare?), ca dupa aia sa zica ca este ea credincioasa, dar nu inseamna ca merge la biserica, ca-si face cruce cand trece prin fata bisericii sau bate matanii… Si nu e un caz izolat, am intalnit multi asemenea “postitori”, cu trupuri puternice, si cu mandrie pe masura… Asa si cu multi dintre “nevoitorii” nostri care, sa fim seriosi, majoritatea isi cam iau singuri astfel de “canoane” (macar de le-ar lua drept canoane pt. pacate), iar cand aud de renuntarile la ceea ce cu adevarat ii robeste pe ei… fug de rup pamantul si incep sa-i toace marunt pe parintii care au indraznit sa le ceara, auzi indrazneala, sa se lase de pacate si de vicii… Mai bine le-ar fi lor daca ar manca vartos de 3 ori pe zi, vorba parintelui Cleopa, decat sa-si inchipuie ca fac mari ispravi…
Cred ca pe alte siteuri se potrivea sa pui intrebarile acestea… Am explicat deja mai inainte.