Supunerea noastra trebuie sa dovedeasca discernamant

13-08-2007 ~~Sublinieri~~

Preluam aici pasaje din cartea parintelui Hristodul Aghioritul, “La apusul libertatii”, care arata nevoia esentiala de discernamant in aceste vremuri in care in mod voit crestinul se doreste a fi confuz, lipsit de curajul credintei si al supunerii fata de Cuvantul lui Dumnezeu, inaintea supunerii fata de oameni. Mesajul care a prilejuit descoperirea acestor indemnuri ale parintelui Hristodul a fost scris intr-unul din grupurile de discutii de pe internet, pe marginea situatiei din Biserica noastra. Sursa originala si integrala, de pe internet, se afla aici.

“Pe cand Domnul Hristos se afla pe pamant impreuna cu ucenicii si cu Apostolii Sai, la un moment dat i-a indemnat sa fie atenti la invatatura fariseilor; si aceasta pentru a distinge daca ei cauta cu adevarat cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: “Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3).

Sa vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: “Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise“. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face cunoscut ucenicilor Sai ca scaunul pe care sezuse mai inainte proorocul Moise si din care invata poporul cuvantul lui Dumnezeu ca reprezentant al Lui il luasera acum carturarii si fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu toate ca scaunul si l-au insusit oameni plini de patimi, Hristos nu ii indeamna totusi pe ucenicii Sai si nici poporul sa plece de langa acest fel de invatatori si nici nu-i indeamna sa nu-i asculte, ci ii sfatuieste in felul urmator: “Toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le”. Sa fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: “Cele ce va spun sa paziti, sa paziti!” .

Vedem ca Hristos Domnul nostru, pentru ca ei se gasesc ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat porunca sa ascultam de ce este al lor, adica de produsul propriei lor ratiuni si gandiri, adica de ceea ce izvoraste din criteriile lor interesate. Ne-a dat porunca sa-I ascultam numai in ceea ce ne spun sa pazim. Cuvantul “a pazi” se refera la tot ceea ce Domnul ne-a spus sa implinim sau tot ceea ce e scris in Sfanta Scriptura (sau tot ceea ce a fost legiuit de Parintii Bisericii prin sinoadele ecumenice). Ei, asadar au datoria de a asculta cuvantul lui Dumnezeu si, prin urmare, de a ne indemna pe noi sa-l pazim. Daca ei, ca robi ai lui Dumnezeu, aflandu-se in libertate, nu vor voi sa dea ascultare anumitor lucruri, vor fi liberi sa nu dea ascultare, suportand insa toate consecintele pe care le aduce cu sine apostazia, aceasta neascultare si indepartare a lor de cuvantul lui Dumnezeu.

Noi, fiindca suntem sa ascultam numai poruncile Domnului nostru, intrucat cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne indeamna sa pazim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori sa-i ascultam; daca am fi datori, cuvantul lui Dumnezeu ar spune: toate cate vi le spun voua sa le faceti, faceti-le; adica toate cate vi le spun sa le infaptuiti, infaptuiti-le. Dimpotriva, nu numai ca nu trebuie sa ascultam de parerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru si spune: “Chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceasta pe care v-am vestit-o – sa fie anatema!” (Galateni 1,8).

Domnul nostru, Care dupa Invierea Sa i-a trimis pe Apostoli la capatul lumii, nu le-a dat porunca sa mearga si sa-I invete pe oameni invataturi diferite, porunci omenesti, cuvinte frumoase teologice si povesti frumoase. Doua sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunand: “Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, (1) botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, (si 2) invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua” (Matei 28, 19-20). (Sa luam aici aminte aici ce porunca da Apostolilor) .

Prin urmare, Sfintii Apostoli si apoi urmasii lor, patriarhii, episcopii, preotii, teologii si asa mai departe, nu pot sa-i invete pe oameni ceea ce le spun propriile lor ganduri ca e corect sau ceea ce ei insisi cred ca trebuie sa facem in fiecare situatie. Fie cineva patriarh, arhiepiscop, duhovnic, preot, diacon, calugar sau mirean, este obligat sa transmita cuvantul lui Dumnezeu, sfatuindu-ne anume sa pazim poruncile Domnului nostru: „Caci nu ne propovaduim pe noi insine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi insine suntem slugile voastre, pentru Iisus” (II Corinteni 4, 5) .

Asadar trebuie sa avem o ascultare plina de discernamant, la care putem ajunge numai prin umilinta adevarata. De asemenea, trebuie ca toti robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au in ierarhie prin iconomia lui Dumnezeu, sa fie uniti prin ascultare cu Capul Bisericii, care este Domnul Iisus, pentru ca, daca un singur madular e taiat, acest fapt aduce «neoranduiala» in tot trupul, iar acest membru va da socoteala pentru dezordinea pe care o va crea. Terminand cuvantul Sau, Domnul a spus : «Dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac» (Matei 23,3). Aici ne putem minuna de maretia dragostei lui Dumnezeu, Care ne indeamna sa pazim tot ce ei ne spun sa pazim, nu insa sa si facem ce fac ei, pentru ca prefacandu-se, ei vor spune, dar nu vor infaptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arata ca nu trebuie sa-i judecam, si faptele lor viclene sa nu devina cauza a departarii noastre de El; ne spune ca trebuie sa pazim cu credinta ceea ce ne spun sa pazim, indiferent daca ei insisi in esenta nu-L slujesc, nici nu-L iubesc, ci sunt nevoiti de scaunul pe care sunt asezati sa se prefaca, indemnandu-ne sa pazim poruncile Lui.

Deosebind acum voi insiva adevarul, vedeti ce veti face, daca :

1) un episcop va spune : «Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos ne-a profetit in capitolul 13 al Apocalipsei ca va veni cineva care ne va impune sa acceptam semnul cu numarul 666 pe mana sau pe frunte. Lucrul acesta nu trebuie sa-l acceptam, pentru ca vom fi osanditi pe veci si, ca sa nu-L mahnim pe Hristos, nu trebuie sa-l acceptam nici pe cartea de identitate, nici pe vreun card si nici sa votam proiectul de lege prin care se va da puterea de a ni se impune acest numar, pentru ca asa cum e scris «oricine te sileste sa mergi cu el o mila, mergi cu el doua».

2) un alt episcop va sustine ca : «Toate acestea sunt prostii. Nici un numar 666 si nici un semn exterior nu va va vatama. Nu va ocupati de asta, acceptati-l ca sa va faceti treaba si nu mai ascultati toti fanaticii si pe toti care vad pretutindeni numai demoni».

Cred ca din acest exemplu fiecare dintre voi ii poate distinge pe aceea care Il iubesc si Ii slujesc lui Dumnezeu si care au grija de propria voastra mantuire, si pe ceilalti, interesati numai «sa fie vazuti de oameni» (Matei 6,5) si care va inseala, voind sa se arate buni fata de voi si sa-si justifice atitudinea lor de apostati, de intoarcere de la Hristos.

(…)

Crestinii, dandu-si seama ca au inceput sa apara unul cate unul «semnele», se gasesc, asa cum ne gasim noi toti, in situatia dificila in care se gasea si Pilat, care in timp ce avea in fata lui intreg Adevarul, se intreba : “Ce este adevarul?“ (Ioan 18, 38) (…)

Biserica are datoria, ca un organism de natura divina si umana, sa apere pana la sange esenta a ceea ce propovaduieste. Are, asadar, datoria sa asigure posibilitatea indumnezeirii credinciosilor in deplina libertate. Daca trupul Bisericii nu isi implineste datoria intr-un anumit moment, ne temem foarte mult ca atunci acest trup se va lepada de Capul sau. “

(…)

Scrutand starea duhovniceasca a crestinatatii dreptmaritoare la mijloc de secol XX, Sfantul Ioan Iacob Romanul a scris aceste cuvinte despre imputinarea de suflet, indoiala pentru mantuire si deznadajduirea se ivesc indeosebi din urmatoarele motive:

Vatamarea dreptei credinte – cand facem prietesug cu ereticii, cu masonii si cu ateii comunisti.”