Fericitul marturisitor TRAIAN TRIFAN – de la avocatul prefect de Brasov la “AVVA” INCHISORILOR: “Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere”

15-04-2013 Sublinieri

27 aprilie 1990

Vor veni vremuri grele. Se vor frânge în noi, pe Golgota ce-o avem de urcat, și credința și nădejdea și dragostea. Salvarea, numai Dumnezeu din ceruri cu puterea Lui ne-o va da”.

Nascut in Lancramul lui Lucian Blaga, intr-o familie cu doisprezece copii, badia Trifan se ridica prin propriile puteri, ajungand avocat si doctor in Drept. Prefect al Brasovului, este arestat in 1940 si condamnat la ani grei de inchisoare. Om al rugaciunii, bland si smerit, castigand multe suflete cu trairea si cuvantul sau intelept, badia Trifan a strabatut cu seninatate pustiul celor 21 de ani ai temnitelor comuniste, dobandind renumele unui adevarat avva. Dupa eliberare se angajeaza ca muncitor necalificat la un centru de confectionat ladite pentru fructe, dedicandu-se rugaciunii, cu durere si dragoste pentru oameni.

La Gherla l-am vazut pe badia Trifan de luni pana in Sambata Patimilor. Luni dimineata am vrut sa stau de vorba cu el despre trairea duhovniceasca in aceasta saptamana. Spre marea mea suprindere insa, cand m-am apropiat, am observat cum plangea cu siroaie de lacrimi. Mi-a fost rusine ca l-am deranjat. Toata Saptamana Patimilor n-am mai putut sta de vorba cu el. Plangea in continuu, privind cu ochii sufletului si simtind cu inima suferintele Fiului lui Dumnezeu rastignit pe Crucea de pe Golgota. Ii impresionase pe toti cei din camera, incat intreaga Saptamana Mare a fost una de doliu“.

(Dumitru Bordeianu, “Marturisiri din mlastina disperarii“, citat in:

Fericiti cei prigoniti – martiri ai temnitelor romanesti”, Editura Bonifaciu, 2008) –

fericiti-cei-prigoniti-129334

***

Hotnews: Traian Trifan- Avva si erou al demnitatii crestine romanesti

Fericitul Marturisitor Traian Trifan:

Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere”.

“Lupta noastra nu este limitata in timp, ci permanenta”.

“Dupa cuvantul moarte trebuie pus virgula, nu punct”.

“Ajunge in temnita Aiudului. Prin anvergura sa spirituala polarizeaza, impreuna cu Marian Traian (numiti de cei mai tineri „cei doi Titani”), grupul de adevarata fervoare si traire crestina, care practica chiar in conditiile inchisorii virtutile patericale: ascultare, rugaciune neintrerupta, munca.

„Aveau o traire de chilie manastireasca. Se citea pe fata lor o liniste, insa convingatoare. Educatia lor venea mai de demult. Amandoi se bucurau de o mare stima din partea noastra si respect din partea gardienilor” (Pr. Traian Belu).

Cererea celor din inchisori de a fi trimisi pe front e acceptata printr-o adresa primita de la Antonescu, doar pentru reabilitare; dr. Trifan este in fruntea celor care nu accepta injosirea, desi tentatia eliberarii era mare, pentru ca nu facuse rau tarii si nu avea nimic de reabilitat, avand cea mai demna atitudine din timpul prigoanei antonesciene. Urmarea: sufera represalii din partea administratiei si jigniri din partea camarazilor care voiau sa scape de inchisoare.

Urcusul sau duhovnicesc avea sa traseze si linia de marturisere a „misticilor”, intre care sunt pomeniti Valeriu Gafencu sau Gheorghe Jimboiu:

Un om de o profunda traire crestina, un mare si integru caracter, un povatuitor bland, intelept, odihnitor, dorind parca sa cuprinda intr-un cuvant pagini intregi. Badita Trifan traia intr-o tacere concentrata, fiind omul rugaciunii” (Arhim. Arsenie Papacioc).

„A purtat lumina spiritului, ne-a pus in contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfanta Fecioara, cu doctrina crestina a Bisericii noastre. Printr-o viata de ruga si asceza a acestui monah intre monahi, a cultivat verticala crestina, creand prin discipoli mucenici si cuviosi, o scoala care a cuprins toate inchisorile (Gheorghe Dragon).

Refuza “eliberarea”

Pentru pozitia sa e anchetat si judecat la Tribunalul Militar Sibiu; este achitat, insa e trimis disciplinar la Suceava. La apropierea frontului, directorul inchisorii pleaca cu arhiva, lasand conducerea primului gardian, cu ordinul de la directorul general al inchisorilor, Petrescu, de a preda detinutii legionari rusilor.

Dar cu interventii si presiuni sunt eliberati, cateva zile inainte de a ocupa rusii orasul. Un preot, detinut si el, face rugaciune si fiecare pleaca unde doreste. Impreuna cu alti camarazi „mergand numai pe caile indicate de onoare”, desi puteau evada, ajung pe jos, cu masina si trenul la Brasov, unde se prezinta la inchisoare, pentru a-si executa condamnarea.

Putandu-se savarsi Liturghia in inchisoare, dupa mai mult timp, pr. Vasile Serghie l-a observat:

– Va rog sa-mi spuneti de ce ati lacrimat azi, cand v-ati impartasit?

Cum sa nu plang de bucurie cand inteleg cat ma iubeste Dumnezeu, oferindu-mi-Se hrana si bautura?”.

La propunerea lui Iuliu Maniu, legionarilor – singurii detinuti politici din Romania carora nu li s-a aplicat decretul de amnistie de dupa 23 august – li se va reduce pedeapsa cu un sfert. Ajunge iar la Aiud, de unde detinutii sunt mutati datorita frontului la Alba Iulia si revin la Aiud.

Acolo ii intampina pe primii condamnati de comunisti, „criminali de razboi” sau politicieni ai vechilor regimuri. In perioada 1946-1948 o parte a detinutilor sunt scosi la munca in colonii.

Traian Trifan ajunge la Galda, pe domeniul Albini (fost castelul Kendeffi, unde fusesera anchetati si chinuiti Horia, Closca si Crisan, langa care era si o bisericuta), unde se traia in oarecare libertate (un calm ce anunta furtuna ce o va dezlantui regimul penitenciar comunist) si fiecare isi sporea dimensiunea spirituala; personalitatea lui Traian Trifan e evidentiata in marturiile mai multor camarazi:

Gheorghe Stanciu-Baca: „Intr-o seara m-am oprit in pragul bisericii, intimidat. Badia Trifan era acolo, sub icoana, se ruga. M-am retras. M-a vazut si mi-a zis: Nu pleca! Minutele ce-am stat in usa m-au inghetat. M-a luat usor dupa umar: Vrei sa stii cat de veche este biserica? Lasa pe istorici si pe arheologi sa afle! Noi stim ca Biserica nu este veche si nu este noua; Biserica este dintotdeauna si pentru totdeauna; marea taina a Bisericii este cea din sufletul nostru!…”

Iulian Balan: In intunericul nepatruns al bisericii plangea ore intregi… Noi il auzeam si ieseam fara sa-i tulburam rugaciunea. Nu facea prozeliti. Cei ce-l iubeau si-l stimau erau pe picioarele lor… Legatura dintre ei era Iisus Hristos si nu era alt stalp de sustinere”.

Marin Naidim: “Cand ieseam de la lucru din vie il vedeam pe d-l Trifan tot timpul citind din Filocalie. Uneori sta cu ochii inchisi, de nu-ti puteai da seama daca a atipit, daca mediteaza sau daca nu cumva se roaga. Impunea prin rabdare si intelepciune; gandea profund. A rezistat tuturor incercarilor sortii prin credinta tare in Dumnezeu. Ramane in memoria noastra exemplu de Avva si de erou”.

Sandu (monah Atanasie) Stefanescu: „Cred ca Badia Trifan si Badia Marian traiau rugaciunea inimii, coborand pe Hristos in inimile lor. Lumina de pe fata lor, blandetea, rabdarea, suportarea suferintei, frigul, foamea, lovirile de tot felul erau tot atatea momente de bucurie pentru ei”.

Refuza sa participe la intrecerea pentru depasirea normelor. Urmeaza tortura si o cana de terci la trei zile

In 1948 detinutii sunt readusi la Aiud, iar regimul devine tot mai dur; daca nu sunt anchetati sau pedepsiti, majoritatea sunt supusi la munci, in fabrica inchisorii.

In 1951 refuza sa participe la intrecerea pentru depasirea normelor (o forma a reeducarii), declarand: „Robul este mort cu vointa. El se supune ordinelor”; in urma refuzului urmeaza tortura si carcera:

„Badia, asezat in genunchi, a fost tuns la zero. I s-a batut un lant greu la picioare si dus in celula de beton in care nu se putea sta in picioare... Aici a fost tinut timp de o luna cu regim alimentar sever (o cana de terci la 3 zile)” (George Popescu).

E scos din nou la munca cu un regim de 12 ore/zi; datorita oboselii, ajunge sa doarma in picioare (mai mult de un an de zile).

In 1953, avand sa i se incheie condamnarea, este dus la Vacaresti, anchetat la Uranus, trimis la lagarul de la Popesti Leordeni, apoi la Caransebes si de acolo la Brasov, in 1954. Dupa o alta ancheta, pentru ca nu a fost gasit nici un motiv de condamnare, i se anuleaza reducerea pedepsei si e expediat la Gherla.

(…)

La exiprarea condamnarii de 16 ani, nu e pus in libertate, ci trimis cu domiciliu obligatoriu in Baragan. In 1958 este trimis in lagarul de „munca obligatorie” Culmea.

„Dupa douazeci (si unu) de ani” – o realitate, nu Al. Dumas

Dupa 2 ani ajunge la Periprava, in Delta Dunarii. In 1961, unul dintre tinerii care intrase si el in urma cu 20 de ani in inchisoare il descrie:

„Era acelasi. Aceiasi ochi, dar parca indurerati; auzeam ca deseori era vazut cu lacrimi, si erau, desigur, nu pentru suferintele personale, ci lacrimi de rugaciune pentru indurarea Cereasca. Vorbea putin din grai, dar mult din privire si din tinuta” (Nicolae Mazare).

Se elibereaza in 1962, ajungand la Brasov de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, semn al biruintei personale.

Sfarsitul

Dupa inchisoare si-a reintregit familia (sotia cu fetitele lui fusesera izgonite din loc in loc). A trait in mare smerenie, lasandu-ne mostenire conceptia sa de vietuire dupa un program crestinesc in lucrarea “Marturisesc”, adevarat curs de teologie.

S-a savarsit din viata aceasta in 12 [27] aprilie 1990:

„Smerit traitor in Cel ce este Calea, Adevarul si Viata si-a adaugat sufletul la temelia neamului romanesc, fiind calauza si indemn pentru cei ramasi” (Constantin Pascu).

„Dintre toti aceia pe care i-am cunoscut in timpul indelungatei detentii (22 de ani), indraznesc sa spun ca poate nici unul nu si-a asumat suferinta si conditia de a fi discreditat ca om, fara insa a renunta la demnitatea de marturisitor al adevarului, asa cum si-a asumat-o acest barbat pe care indraznesc sa-l numesc erou al demnitatii crestine romanesti, in veacul XX” (Virgil Maxim)

(Din: Cezarina Barzoi si Ionut Baias: Serial – Sfintii inchisorilor)

***

Fericiti cei prigoniti:

Domnului Trifan nu puteai să-i găsești nici un cusur

“Am fost K-1942.1

Sosisem la Aiud în preajma Crăciunului 1941. În vremea aceea și primăvara următoare, în fiecare Duminică la ora 9, se încolonau legionarii la parter pe aripa lungă pentru a merge la biserica din curtea închisorii. Aici l-am văzut pentru prima dată pe d-nul Trifan. Alături de dânsul, nedespărțit, d-nul Marian. (…)

D-nul Trifan era un bărbat de statură medie, bine făcut, sportiv, plăcut la vorbă, curat la suflet și foarte popular. Nu puteai să-i găsești nici un cusur. Lângă el era și atmosfera mai destinsă, sau poate așa ni se părea nouă. (…)

D-nul Trifan a pronunțat aceste cuvinte: ”suntem robi!”. Da, pentru greșelile noastre, pentru păcatele noastre, pentru mândrie, pentru purificare, pentru îndreptate, pentru a vedea Calea pe care trebuie să mergem. Suntem robi, cum au fost Evreii în robia Egiptului, la Babilon, la popoarele păgâne. Nu este altă cale decât întoarcerea la El și cunoscându-L pe El, vom deveni liberi…

Trebuie să învățăm să credem că fără El, nu vom putea face nimic. Acum și aici este locul unde putem dobândi învățătura cea adevărată!

O bună bucată de vreme nu l-am mai întâlnit pe d-nul Trifan. (…) Ne-am întâlnit iar la colonia din Galda. Era același, cu zâmbetul pe buze, binevoitor, același pentru toți. Povestea cu Victor Țircu, cu Ștefan Bițoi, cu moș Vătășelu, cu Ilie Fierăscu, pentru fiecare găsind un cuvânt bun, o încurajare, o glumă dacă era nevoie.

Duminica mergeam la biserica din sat, dar în fiecare zi mergeam la bisericuța din colonie. Era întuneric și frig. Aici își trăia d-nul Trifan durerea și poate bucuria… Socotind că și pe umerii dânsului stă răspunderea pentru soarta Neamului (…) și dacă el ar fi iertat, Bunul Dumnezeu și-ar întoarce fața și am fi iarăși cum am fost! Ne-ar scoate din robie! Și-n întunericul de nepătruns, plângea ore întregi… Noi îl auzeam și ieșeam fără să-i tulburăm rugăciunea…

A doua zi era același binevoitor, zâmbitor, plăcut la vorbă. D-nul Trifan nu făcea prozeliți. Cei ce-l iubeau și-l stimau, erau firi independente, pe picioarele lor, cunoscând bine drumul pe care l-au ales. Legătura dintre ei era Iisus Hristos și nu era alt stâlp de susținere. Odată temelia pusă ”toate celelalte se vor adăuga vouă”.

Poate veți întreba dacă am fost atât de mult timp împreună cu d-nul Trifan, de ce nu l-am întrebat mai multe despre viață, despre trăire, despre viitor… Ca să fiu înțeles, mă voi referi la o întâmplare din Pateric: se spune că patru tineri ucenici mergeau din când în când la un cucernic bătrân Părinte, pentru cunoștințe. Trei dintre ei îi puneau tot felul de întrebări iar al patrulea tăcea… Într-una din zile bătrânul Părinte îl întreba pe ultimul: ”de ce nu întrebi nimic?” iar acesta i-a răspuns: mie îmi este de ajuns să te văd, Părinte…

Apoi nu l-am mai văzut deloc pe d-nul Trifan.

Și nu l-am mai întâlnit, decât în rugăciune…

(Mărturia lui Deliu Iulian Bălan in: Traian Trifan, Mărturisesc… Robul 1036, Ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, pp. 89-93)

1. ”K” era simbolul pentru carceră.

***

trifan-cu-fetele

”Viața noastră trebuie să se desfășoare în cadrul paragrafelor legii dumnezeiești”

[…]

În 1944 Bădia a fost dus la Brașov pentru a nu mai fi exemplu celor izolați în Zarcă pentru intransigență, de acolo împreună cu alți legionari de marcă, au adresat lui Antonescu un memoriu în care atrăgeau atenția asupra evoluției nefaste a politicii pe care o ducea.

În 1945-1946, sub regimul ”democratic”, întemnițații legionari rămași ca zestre după căderea lui Antonescu, am avut o detenție mai ”largă”, am putut lucra în atelierele penitenciarului.

Bădia Trifan sculpta troițe mici ornamentale sau candele cu suport. O imagine simbol era statornic prezentă în sculpturile la care lucra. O Golgotă pe a cărei culme erau trei cruci frânte din piciorul lor, iar deasupra pe cer, o cruce înconjurată în raze. Întrebat ce semnificație au crucile frânte și imaginea în ansamblul ei, Bădia explica:

Vor veni vremuri grele. Se vor frânge în noi, pe Golgota ce-o avem de urcat, și credința și nădejdea și dragostea. Salvarea, numai Dumnezeu din ceruri cu puterea Lui ne-o va da”.

Așa a fost și în închisori și în țară și în lume. (…)

L-am mai întâlnit după câțiva ani, în 1961, la colonia penitenciară din Deltă, la Periprava. Era același. Aceiași ochi, dar parcă îndurerați. Auzeam că era deseori văzut cu lacrimi; și erau, desigur, nu pentru suferințele personale, ci lacrimi de rugăciune pentru îndurarea cerească. Vorbea puțin din grai, dar mult din privire și din ținută.

Peste mulți ani, în 1990, după răsturnările din Decembrie 1989, aflând că trăiește, l-am căutat acasă, la Brașov. A fost foarte bucuros. Îl mai vizitaseră și alții, căci riscurile supravegherii stricte a securității fuseseră înlăturate. Era în adevăr o minune pentru oricare din legionari ca după 30 de ani de presiune să mai putem sta de vorbă, în doi sau mai mulți, fără să ne stingherească vreo grijă.

Timpul era scurt, eram venit între două trenuri, și cu grija de a nu-l obosi. Era trecut de 90 de ani. La față și la mers, era tot așa ca altă dată. Aceiași ochi vioi. Aceeași vorbă rară și apăsată.

Îl agream, domnindu-l (adică spunându-i: ”domnule”). După a doua sau a treia oară m-a oprit cu un ton puțin mustrător: ”Nu-mi mai spune domnule!”

Derutat, am amuțit o clipă în care i-am citit în ochi dragostea din inimă. ”Dar cum să vă zic?”. ”Spune-mi Bădie”.

Mi-a spus apoi de o lucrare pe care vrea s-o termine. Avea titlul ”Miorița”. Era într-o formă de machetă primară, copertată cu un desen tot schițat pe față.

Mi-a vorbit de trăsăturile sufletești pe care un conducător de oameni trebuie să le aibă. Trăsăturile acestui conducător, Bădia le identifica în păstorul cel bun din balada Miorița. Aceasta era tema lucrării.

Ne-având timp, mi s-a părut a fi nepoliticos să-i vântur numai paginile. Văzând că mă uit insistent la desenul de pe copertă, mi-a explicat:

E semnul simbol al paragrafului. Viața noastră trebuie să se desfășoare în cadrul paragrafelor legii dumnezeiești și al legilor drepte omenești. De aceea am pus simbolul acesta pe copertă. Mai am de retușat câte ceva în conținutul ei.”

I-am dorit să trăim să o vedem terminată. Am cerut scuze pentru deranj ca și pentru graba mea, și m-am ridicat să plec. ”Stai o clipă”. A tăcut puțin voind să sublinieze ce va spune. ”Dacă a voit Dumnezeu să trecem de toate câte au fost, e semn că are El cu noi un plan de îndeplinit”. M-a condus până la mica terasă de la intrarea casei. Am coborât scările și la ieșirea pe portița curții mi-am întors privirea. Văzându-l tot acolo, mi-am ridicat pălăria a rămas bun. Cât au mai durat cei câțiva pași până ce am dat după colțul clădirii, a făcut continuu din mână, ca semn de despărțire.

Peste numai două luni, împreună cu alți camarazi, l-am însoțit la locul de veci din cimitirul Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului”.

(Mărturia lui Nicu Mazăre in: Traian Trifan, Mărturisesc…. Robul 1036, ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, pp. 93-97)

***



Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Nicolae Purcarea, Traian Trifan, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Fericitul marturisitor TRAIAN TRIFAN – de la avocatul prefect de Brasov la “AVVA” INCHISORILOR: “Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere”

  1. Exista un aspect neclarificat pt mine: unde au invatat acesti oameni rugaciunea ?

    Sfarsitul sec al XIX lea si inceputul sec al XX lea a fost o peroada de mari presiuni asupra BOR, prin care s-a dorit secularizarea ei dupa model occidental. Intoarcerea la parintii isihasti o face parintele Staniloae, dar Filocalia apare mult dupa 1940.

    Un efort remarcabil il face si parintele Nicodim Mandita, – vazator cu duhul si facator de minuni, dar urmarind in cartile sale autorii citati, gasim destul de putini parinti filocalici.

    Unii teologi interbelici, au anumite pasaje confuze in care vorbesc de mistica “sfantului” Francisc de Assisi si a altor eretici.

    Este posibil ca fara un minim de cunostinte de mistica ortipodoxa sau asistentsa duhovniceasca de calitate sa ajungi la asemenea rezultate ?

    Sandu tudor, Arsenie Boca, au fost la Sf Munte. Dar Cuviosul Marcu de la Sihastria a venit din lumea laica…

  2. Ştiţi cumva dacă această “Mioriţa” a mai apărut, chiar şi în varianta neterminată? Bogdaproste pentru articol!

  3. De înduioșătoare frumusețe este și această evocare pe care o face părintele Arsenie Papacioc despre Bădița Traian: http://www.fericiticeiprigoniti.net/traian-trifan/1714-badita-trifan-un-om-de-o-profunda-traire-crestina

  4. MirceaB@

    Ne spune Sf. Ap. Pavel:

    “De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.”(Rom. 8, 26)

    Iar in marturia lui despre Traian Trifan, Marin Naidim spune:

    “În perioada coloniei de muncă de la Galda, prin anii 1946-1948, când ieșeam de la lucru din vie, îl vedeam pe d-nul Trifan tot timpul citind din Filocalie.”

  5. Foarte util articolul . Dumnezeu sa-l ierte pe TRAIAN TRIFAN si sa-l odihnesca in pace .

  6. Doamne ajuta !

    Doresc din suflet sa citesc aceasta carte a Baditei Trifan: “Marturisesc….Robul 1036” si nu se gaseste nicaieri….poate o puteti posta pe site .. in fragmente…va multumesc,

    si

    va doresc, toate cele bune!

  7. @ Ruxandra:

    Nici noi nu o avem, din pacate.

  8. Pingback: Badia TRAIAN TRIFAN – un marturisitor pana la sfarsit ( † 12 Aprilie 1990) sau NOBLETEA SI DEMNITATEA CRESTINISMULUI INTEGRAL IN FATA PROVOCARILOR SI PERVERSIUNILOR MORALE ALE COMUNISTILOR. Pilda actuala de intelepciune - Recomandari
  9. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: ÎN VIZITĂ LA DOAMNA ASPAZIA, cea cu credința de oțel: “Nicio frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu”. PREZENȚA MÂNTUITORULUI ÎN IADUL CELULELOR TRANSFORMATE ÎN CHILII, povățuirile și binecuvântările Părintelui Arseni
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate