Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul sau despre CUM DESFRANAREA, SLABICIUNEA SI RAUTATEA SE ADUNA PENTRU A UCIDE

29-08-2007 Sublinieri

taierea-capului-ioan-1.jpg

Pentru marele si durerosul praznic de astazi am ales spre citire Omilia Sf. Ioan Gura de Aur la Taierea cinstitului cap al Sf. Ioan Botezatorul. Predica sa este o analiza a dezlantuirii unui lant de patimi care a condus la aceasta crima oribila – o ucidere multipla in plan duhovnicesc, precum se va vedea – urmata de un alt sacrilegiu nemaiauzit (capul Sfantului a fost aruncat intr-un loc de rusine).

Sfantul Ioan Gura de Aur arata cum impatimirea data de desfranare, de lux, de iubirea de dansuri si de petreceri, dar si de slabiciunea in fata raului, pe de o parte si cum rautatea oarba, pe de alta parte sunt “ingredientele” unui amestec letal pentru suflet, ce devine orb si capabil de cele mai mari faradelegi.

Irod, desi tiran si calcator de lege si prin inchiderea Sf. Ioan Botezatorul, avea un oarecare respect fata de acesta (asemanator cu teama amestecata cu respect pe care o avea Ahab pentru Sf. Ilie). Slabiciunea lui Irod, ca si a lui Ahab, fata de femeia sa, precum si nebunia dezmatului petrecerii, au dus insa la transformarea lui Irod din tiran calcator de lege in ucigas de prooroc. Rautatea si veninul Irodiadei precum altadata rautatea si veninul Izabelei (sotia lui Ahab), pregatesc sfarsitul Sfantului, caci, dupa cum spune Sf. Ioan Gura de Aur (care a fost prigonit tot datorita rautatii unei femei, si ea tot imparateasa, Eudoxia!), femeia desfranata este “mai indrazneata si mai cruda decat orice om”. Si nu se refera aici la femeia care este muncita de ispitele trupesti si se lupta cu ele, ci la cea care, prin hainele si gatelile mestesugite si prin miscarile sale nerusinate, lascive isi gaseste o delectare perversa in a atata si a provoca, cea care isi foloseste farmecul femeiesc si isi cultiva senzualitatea pentru a-si atinge scopurile, starnind pofte, stricand suflete si dand nastere la alte si alte pacate si faradalegi…

Sa luam aminte, caci noua ne vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur, asa cum precizeaza explicit la sfarsitul predicii sale. Noua, pentru a intelege ca nu este nicio diferenta de duh intre chefurile facute cu diferite “ocazii” (pretexte) si dezmatul satanic ce a dus la uciderea Sf. Ioan. Noua, ca sa intelegem ca iubirea fata de placeri, de imbuibare si de lux (ce este un chef, daca nu o ocara si batjocura fata de cei ce nu au ce pune pe masa?) duce la nesimtirea sufletului, la rautate, si face ca uciderea sa se petreaca pe “nestiute”. Noua, pentru a intelege cat de multe si mari rele poate face senzualitatea si patima trupeasca, pentru a intelege ca trebuie sa starpim din noi “duhul desfranarii” ascuns poate si in cele mai negandite cotloane din sufletele si trupurile noastre. Ca acest duh al desfranarii, transformat azi in moda, este unul ucigas de oameni si stricator de case!

Si chiar daca nu sunt omorate sau ranite trupuri, omoram si ne omoram sufletele si ne taiem noua insine “capul”, adica pe Hristos de la carma mintii noastre!

Ascultati toti citi faceti mai mult decit trebuie gustul femeilor! Ascultati toti citi faceti juraminte pe nestiute, citi faceti pe altii stapini pe gindurile si vointa voastra spre pierderea voastra si va sapati voi insiva groapa!”

Sa ascultam pe Sfantul Ioan si sa intelegem si noi, sa ne cutremuram si sa ne venim in fire. Pentru a fi partasi prin duhul nostru Sfantului Ioan Botezatorul si a scoate de la noi duhul lui Irod, al Irodiadei si al Salomeei…

Totodata Sf. Ioan Gura de Aur mai pune in evidenta si ceea ce este cel mai definitoriu pentru profilul duhovnicesc al Sfantului Ioan Botezatorul: FRICA DE A TACEA, DE A NU SPUNE ADEVARUL, adica gandul/voia lui Dumnezeu (NOTA BENE: nu minciuna “adevarului” vazut prin prisma patimilor mele).

sf.-Ioan-gura-de-aur2

Fragmente din Omilia XLVIII a Sf. Ioan Gura de Aur la Evanghelia lui Matei:

Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa taca si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar fi putut face vii, prin cuvantul sau, de ar fi trait.

Ca Irod, prinzind pe Ioan, l-a legat si l-a pus in temnita pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele sau. Ca ii zicea Ioan: „Nu ti se cade s-o ai!Si vrind sa-l omoare, s-a temut de multime, ca il avea drept prooroc”.

– Dar pentru ce Ioan nu i-a vorbit femeii, ci barbatului?

– Pentru ca Irod era principalul vinovat.

Asculta cum ii indulceste evanghelistul vina lui Irod! Iti face impresia ca povesteste mai mult o intimplare decit ca aduce o acuzatie. „Praznuindu-si Irod ziua nasterii, fiica Irodiadei a jucat in fata oaspetilor si a placut lui Irod“.

O, ospat dracesc! O, adunare satanica! O, joc nelegiuit si plata a unui joc si mai nelegiuit! S-a savirsit cea mai blestemata ucidere din toate uciderile! Cel ce merita sa fie incununat si sa i se strige numele in gura mare este ucis! Biruinta demonilor sta la masa, iar chipul biruintei este vrednic de fapta savirsita! „Fata Irodiadei a jucat inaintea lui si a placut lui Irod. De aceea cu juramint s-a jurat sa-i dea orice va cere. Iar ea, indemnata fiind de mama ei, a zis:Da-mi aici pe tipsie capul lui Ioan Botezatorul!Indoita crima! Si ca a jucat si ca a placut! Si a placut atit de mult, ca plata jocului a fost crima!

Ai vazut cit de crud a fost Irod, cit de lipsit de inima, cit de nejudecat? S-a legat cu un juramint si apoi o lasa pe fata sa-i ceara ce vrea! Cind a vazut la ce grozavie a dat nastere juramintul sau, s-a intristat Irod, ne spune evanghelistul, desi la inceput el l-a aruncat in temnita. De ce se mai intristeaza? Asa e virtutea! Si raii o admira si o lauda! Dar, o, Irodiado, femeie nebuna! Si tu ar fi trebuit sa-l admiri pe Ioan; si tu ar fi trebuit sa i te inchini lui, ca el cauta sa te scape de pacat! Dar nu! Irodiada pune la cale crima, intinde cursa si cere favor dracesc.

Si s-a temut Irod pentru juramint si pentru oaspeti“. Pentru ce, Iroade, nu te-ai temut de ceea ce-i mai cumplit? Daca te-ai temut ca ai martori pentru calcarea ta de juramint, cu mult mai mult trebuia sa te temi ca ai martori atit de multi pentru o crima atit de nelegiuita.

(…)

Irod se casatorise cu femeia fratelui lui, de la care ea avea un copil. Pentru asta il tinea de rau Ioan Botezatorul. Si-l tinea de rau cu masura. E si indraznet, dar si blind in acelasi timp. Tu insa uita-mi-te ca toata adunarea aceea de la masa lui Irod era o adunare draceasca. in primul rind, era alcatuita din betie si desfriu. Nimic sanatos nu putea fi in ea! in al doilea rind, oaspetii erau niste stricati, iar gazda, mai stricata decit toti. In al treilea rind, petrecerea lor era fara judecata. In al patrulea rind, fata, din pricina careia casatoria lui Irod cu Irodiada era o calcare de lege, pe care maica-sa ar fi trebuit sa o ascunda, ca era o insulta pentru ea, intra in sala de ospat, se da in spectacol si fecioara intrece pe desfrinate! Chiar timpul cind a facut Irod ospatul invinuieste nu putin faradelegea aceasta. Cind ar fi trebuit sa multumeasca lui Dumnezeu ca in ziua aceea l-a adus la lumina, Irod tocmai atunci indrazneste acele faradelegi; in ziua in care trebuia sa dezlege pe cel legat, atunci adauga lanturilor uciderea.

Ascultati, fecioare, dar, mai bine spus, ascultati si voi femei maritate, care la nuntile altora va schimonositi asa, sarind, zbenguindu-va, facind de ris pe femei! Ascultati si voi, barbatilor, care umblati dupa ospete bogate si pline de betie! Temeti-va de prapadul diavolului! Cu atita putere l-a prins diavolul atunci pe acel ticalos imparat, incit s-a jurat sa-i dea chiar jumatate de imparatie. Ca aceasta o spune evanghelistul Marcu: «I s-a jurat ei: „Orice vei cere de la mine, iti voi da tie pina la jumatate din imparatia mea“. Asa de mult a tinut la tronul sau si atit de robit de patima a ajuns dintr-o data, incit de dragul unui dans a renuntat chiar la domnie! Ce e de mirare ca s-a petrecut lucrul acesta atunci, cind chiar acum, dupa atit de mare filozofie, din pricina dansului multi tineri ajung niste desfrinati si-si pierd sufletele fara macar sa fie constrinsi de juramint! Ajung robi din pricina placerii! Sint purtati ca o cireada de vite oriunde ii tiraste lupul! Asa a patit atunci si acel nebun imparat, ca a facut doua mari nebunii: prima, ca a facut stapina pe gindurile si vointa lui pe fata aceea atit de nebuna si beata de patima, care nu se dadea inapoi de la nimic; a doua, ca s-a legat cu juramint.

Da, Irod a fost atit de nelegiuit; dar mai nelegiuita decit toti a fost Irodiada; si decit fiica-sa, si decit tiranul. Ca ea a fost arhitectul tuturor acestor nenorociri; ea a urzit toata aceasta drama; ea, care trebuia sa-i fie recunoscatoare profetului. Fiica ei, convinsa de ea, s-a schimonosit, a dansat si a cerut uciderea; iar Irod a fost prins de ea in mreje. Vezi ca pe buna dreptate spunea Hristos: „Cel care-si iubeste pe tatal lui sau pe mama lui mai mult decit pe Mine nu este vrednic de Mine“. Daca fata ar fi pazit porunca aceasta, n-ar fi calcat in picioare atitea legi si n-ar fi savirsit crima aceea. Ce poate fi mai rau decit o salbaticie ca aceasta? Sa ceri ca rasplata uciderea unui om, ucidere nelegiuita, ucidere in timpul ospatului, ucidere in vazul tuturora si fara de rusine! Nu i-a grait, apropiindu-se indeosebi de Irod, ci in auzul tuturora; si-a aruncat masca, cu capul gol; si, luind ca avocat pe diavol, asa a spus ce-a spus! Iar diavolul a facut ca dansul fetei sa placa lui Irod si sa-i cada astfel Irod in mina sa.

Unde-i dans, acolo-i si diavolul! Nu pentru asta ne-a dat Dumnezeu picioare, ci ca sa mergem cu buna rinduiala; nu ca sa ne schimonosim, nu ca sa sarim ca si camilele – ca si camilele sint neplacute cind danseaza, cu atit mai putin femeile -, ci ca sa dantuim impreuna cu ingerii. Daca trupul capata o infatisare plina de uritenie, cind se schimonoseste asa, apoi cu mult mai mult sufletul! Dracii dantuiesc asa! Slugile dracilor se pocesc asa!

(…)

Sa auzim, asadar, acestea toti citi facem fapte de virtute, dar suferim necazuri de la oamenii rai! Ca si atunci Dumnezeu a ingaduit sa fie junghiat cel care a trait in pustie, cel incins cu cingatoare de piele, cel imbracat cu haina de par; profetul, cel mai mare profet dintre toti profetii, decit care altul mai mare n-a fost intre cei nascuti din femei, a ingaduit Dumnezeu sa fie junghiat de o fata desfrinata si stricata omul care apara legile dumnezeiesti. Gindindu-ne, dar, la acestea, sa induram cu curaj oricit am suferi. Ca si atunci ucigasa si nelegiuita aceea a dorit sa se razbune atit cit a putut pe cel ce o suparase. Si-a saturat minia; si Dumnezeu ingaduia. Si doar Ioan nu-i spusese ei nimic, n-o acuzase pe ea, ci pe barbatul ei il invinuia; dar constiinta ei era acuzator cumplit. De aceea, miniata si furioasa, porneste cu furie spre pacate si mai mari; si murdareste deopotriva pe toti: pe ea, pe fata ei, pe sotul raposat, pe sotul adulter cu care traia. Se lupta sa faca pacate si mai mari decit cele dinainte! „Daca nu suferi ca barbatul meu este un adulter, pare a-i spune ea lui Ioan Botezatorul, ei bine eu il voi face si ucigas; il voi face sa te ucida pe tine, acuzatorul lui!”.

Ascultati toti citi faceti mai mult decit trebuie gustul femeilor! Ascultati toti citi faceti juraminte pe nestiute, citi faceti pe altii stapini pe gindurile si vointa voastra spre pierderea voastra si va sapati voi insiva groapa! Ca si Irod asa a pierit! Se astepta ca fata sa-i ceara un dar vrednic de ospatul ce-l dadea. Era doar o copila, era la ospat, la o serbare, si se astepta sa-i ceara un dar frumos si placut, nu capul Botezatorului! Dar s-a inselat! Cu toate acestea nimic nu-l dezvinovateste pe Irod. Chiar daca fata aceea ar fi avut sufletul unor barbari care se lupta cu fiarele salbatice, Irod n-ar fi trebuit sa-si piarda mintile, nici sa se puna in slujba unei porunci atit de tiranice! Mai intii, cine nu s-ar fi cutremurat la vederea acelui sfint cap, adus la ospat, din care picura singe? Si totusi nu s-a cutremurat nici nelegiuitul Irod, nici femeia lui, mai blestemata decit el. Asa sint femeile desfrinate! Sint mai indraznete si mai crude decit orice om.

Daca noi, care auzim aceste cuvinte, ne cutremuram, cit trebuie sa fi cutremurat atunci privelistea aceea? Care erau simtamintele oaspetilor cind au vazut in mijlocul ospatului capul acela de curind taiat, din care picura singe? Dar pe setoasa de singe Irodiada, pe femeia mai salbatica decit ielele, pe ea n-a miscat-o deloc vederea aceasta, ci a desfatat-o! Ar fi trebuit, daca nu de alta pricina cel putin din pricina vederii acelui cap …

Rautatea insa se uita numai la prezent, ca si cei cuprinsi de friguri, care cer apa rece atunci cind nu trebuie. Daca Irodiada n-ar fi ucis pe acuzatorul ei, pacatul ei n-ar fi ajuns atit de cunoscut. Cind Irod l-a aruncat in inchisoare pe Ioan, ucenicii lui n-au spus nimic; dar cind l-a omorit, au fost siliti sa spuna pricina uciderii. Voiau sa ascunda adulterul Irodiadei; nu voiau sa trimbiteze pacatele semenilor lor; dar cind uciderea lui Ioan i-a silit, atunci dezvaluie lumii tot pacatul Irodiadei. Ucenicii lui Ioan sint siliti deci sa spuna pricina uciderii lui Ioan, ca sa nu se spuna pe nedrept ca si dascalul lor a fost ucis pentru aceeasi pricina ca si Teuda si Iuda (rascoala, n.mea). Deci cu cit ai vrea sa ascunzi in acest chip pacatul, cu atit mai mult il dezgolesti. Pacatul nu se ascunde prin adaos de pacate, ci prin pocainta si marturisire.

Uita-te si la chipul in care istoriseste evanghelistul Matei intimplarea! Nu apasa pe nimeni; pe cit ii sta in putinta chiar le ia apararea. Despre Irod spune: Pentru juramint si pentru oaspeti; si ca s-a intristat. Despre fata: ca a fost indemnata de mama ei si ca i-a adus mamei ei capul, ca si cum evanghelistul ar spune: „A implinit porunca mamei sale”. Toti dreptii sufera, nu pentru cei care sufera nedreptati, ci pentru cei care fac nedreptati, pentru ca acestia sint cei care sufera nedreptatile. Nici Ioan Botezatorul n-a suferit vreo nedreptate, ci cei care l-au ucis.

Sa imitam si noi pe drepti si sa nu trimbitam pacatele semenilor nostri; ci, pe cit putem, sa le tinem sub umbra. Sa avem suflet de filozof. Evanghelistul Matei a vorbit si el de Irodiada, femeie desfrinata si ucigasa; dar, cit i-a stat in putinta, n-a apasat-o, nici n-a spus: „A fost indemnata de ucigasa, de blestemata”, ci: „A fost indemnata de mama ei”. A intrebuintat cel mai frumos nume din toate numele.

Tu insa ocarasti, vorbesti de rau pe semenul tau si n-ai suferi vreodata sa vorbesti de semenul tau, care te-a suparat, asa cum a vorbit evanghelistul Matei de desfrinata, ci cu multa salbaticie, cu ocari, numindu-l viclean, facator de rele, siret, prost si in alte multe chipuri, mai grele ca acestea. Ne salbaticim chiar si mai mult; si, ca si cum am vorbi de oameni de alta speta decit noi, ii birfim, ii ocarim, ii suduim. Sfintii n-au facut asa, ci ii pling pe pacatosi mai mult decit sa-i blesteme. Sa facem si noi tot asa! Sa plingem pe Irodiada si pe toti care sint la fel cu ea.

Se dau si acum multe ospete asemanatoare ospatului lui Irod. Chiar daca nu-i ucis Ioan Botezatorul, dar sint ucise madularele lui Hristos si cu mult mai cumplit. Dansatoarele de astazi nu cer pe tipsie capul, ci sufletele comesenilor. Cind ii fac sclavi, cind le infierbinta sufletele cu amoruri nelegiuite, cind ii inconjura cu femei desfrinate, nu le taie capetele, ci le junghie sufletele, facind din ei adulteri, stricati si desfrinati. Sa nu-mi spui mie ca nu ti se vatama cu nimic sufletul daca bei vin, daca te imbeti, daca te uiti la o femeie care danseaza si cinta cintece de rusine! Sa nu-mi spui ca, biruit de placere, nu cazi in desfrinare! Si tu savirsesti pacatul acela infricosator, pentru ca faci madularele lui Hristos madulare ale unei desfrinate. Chiar daca nu-i de fata fata Irodiadei, dar este de fata diavolul, care a dansat atunci prin ea; si diavolul dantuieste acum prin desfrinatele acestea si pleaca ducind cu el roabe sufletele tuturor oaspetilor. Iar daca puteti sa nu va imbatati, totusi sinteti partasi la un pacat si mai cumplit. Niste ospete ca acestea sint totdeauna fructul hotiilor si jafurilor. Nu te uita la carnea de pe masa, nici la dulciuri, ci gindeste-te prin ce mijloace au fost adunate. Si vei gasi ca sint adunate prin asuprire, prin silnicie, prin zgircenie, prin jaf.

– Dar ospetele la care iau parte eu, mi-ai putea spune, nu sint de felul acestora!

– Sa nu fie! Nici eu n-o vreau! Dar chiar daca ospetele la care luati parte se fac cu bani munciti si cinstiti, totusi nici asa ospetele luxoase nu sint lipsite de pacate. Asculta-l pe profetul Amos cum tine de rau chiar aceste ospete, zicind asa: „Vai de cei care beau vin strecurat si se parfumeaza cu cele mai de frunte parfumuri!” Vezi, dar, ca si luxul este invinuit? Profetul invinuieste aici nu numai lacomia, ci si viata luxoasa.

Tu maninci peste masura, iar Hristos nu are nici cele de trebuinta cu care sa-si ogoiasca foamea! Tu maninci felurite dulciuri, iar El nici piine uscata! Tu bei vin de Tasos, iar Lui, Care inseteaza, nu l-ai dat nici un pahar cu apa rece! Tu te culci pe saltele moi si inflorate, iar El ingheata de frig!

De aceea, chiar daca ospetele n-au la temelia lor jaful si lacomia, sint tot asa de blestemate, pentru ca la astfel de ospete maninci si bei peste trebuinta, iar lui Hristos nu-I dai nici cit ii trebuie, desi tu te desfatezi cu cele ale Lui. Daca ai fi epitropul unui copil si i-ai lua toate averile lui, iar pe el l-ai lasa in cea mai crunta saracie, nu-i asa ca toata lumea te-ar acuza si ai fi pedepsit de legi? Si nu socotesti, oare, ca n-ai sa fii tras la raspundere si pedepsit cind cheltuiesti in zadar averile pe care le-ai luat de la Hristos? Nu spun aceste cuvinte celor care aduc la mesele lor femei desfrinate. Cu acestia nici nu stau de vorba, dupa cum nu stau de vorba nici cu ciinii. Nu spun aceste cuvinte nici jefuitorilor, lacomilor si celor care ghiftuiesc pe altii; n-am nici o partasie cu ei, dupa cum n-am nici o partasie nici cu porcii, nici cu lupii, ci le spun celor care se bucura singuri de averea lor, dar nu dau altora, celor care-si maninca singuri averea mostenita de la parinti. Sa se stie ca nici acestia nu sint scutiti de vina. Spune-mi cum ai sa scapi de vina, cum ai sa fii fara de pacat cind parazitul tau se ghiftuie, cind ciinele sta linga masa ta, iar Hristos nu Se vede invrednicit nici cu atita; cind unul primeste de la tine atitea bunatati, pentru ca te face sa rizi, iar Hristos nu primeste nici o firimitura, desi iti deschide imparatia cerurilor; cind unul pleaca incarcat de bunatati, pentru ca ti-a spus o gluma, iar Hristos, Care ne-a dat niste invataturi ca acestea, fara de care nu ne-am deosebi nici de ciini, nu-I invrednicit de aceleasi bunatati ca celalalt? Te cutremuri cind auzi cuvintele mele? Dar cutremura-te si de faptele tale!

Da afara din casa ta parazitii si cheama pe Hristos ca sa stea la masa cu tine! Daca Hristos Se va impartasi din mincarurile si din masa ta, te va judeca cu blindete in ziua cea infricosatoare. Hristos stie sa respecte masa. Daca stiu lucrul acesta tilharii, cu mult mai mult Stapinul. Gindeste-te ca pe femeia cea pacatoasa a mintuit-o Domnul stind la masa, iar pe Simon l-a tinut de rau, zicindu-i: „Sarutare nu Mi-ai dat!” Daca Hristos te hraneste, cu toate ca tu nu faci lucrul acesta, cu mult mai mult te va rasplati daca il faci! Nu te uita ca saracul vine la tine murdar si in zdrente, ci gindeste-te ca prin el Hristos iti trece pragul casei si inceteaza cu cruzimea ta, cu cuvintele neomenoase cu care improsti pe saracii ce bat la usa ta, numindu-i sarlatani, trindavi si cu alte cuvinte mai grele ca acestea. Cind le arunci in obraz aceste cuvinte gindeste-te ce fac mascaricii pe care i-ai invitat la masa! Ce folos iti aduc casei tale? iti fac placut ospatul? Cum pot sa ti-l faca placut, cind se lasa palmuiti de altii si spun mascari? Nu-i o rusine mai mare decit atunci cind lovesti pe cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, cind te distrezi din insulta ce i-o aduci, cind faci din casa ta teatru, cind umpli ospatul cu comedianti, cind tu, om de neam bun si liber, faci ceea ce fac sclavii pe scena. Ca si pe scena e ris, si pe scena se dau palme! Spune-mi, numesti tu distractie ceea ce merita siroaie de lacrimi, plinset si suspine? Ar trebui sa indrumezi pe oaspetii tai spre o viata serioasa, ar trebui sa-i sfatuiesti sa faca ceea ce se cuvine; dar tu ii indemni sa injure si sa spuna cuvinte nepotrivite. Si numesti aceasta distractie! Socotesti temei de placere ceea ce-i temei de munca iadului? Cind parazitii acestia nu mai stiu sa spuna nici un cuvint de spirit, nici o gluma, atunci totul se termina cu juraminte si juraminte false. Sint, oare, vrednici acestia sa te faca sa rizi sau sa plingi si sa suspini? Care om cu judecata ar putea-o spune?

(…)

Prieteniile de la ospetele la care se bea si se maninca peste masura sint mai groaznice decit dusmaniile; ca de pe urma dusmanilor, daca voim, putem chiar sa cistigam, sa ne folosim; dar de pe urma prietenilor de la chefuri si betii nu putem avea decit paguba. Nu tine, dar, linga tine prieteni care sint dascalii pagubei tale! Nu tine linga tine prieteni care indragesc mai mult masa ta decit prietenia ta! Ca toti acestia termina si cu prietenia odata ce au terminat masa si petrecerea; ceilalti insa, prietenii de dragul virtutii, ramin vesnic linga tine, indura alaturi de tine toate durerile si toate necazurile tale. Prietenii de masa si de betii, neamul parazitilor, de multe ori se razbuna pe tine si-ti fac nume prost. Cunosc multi oameni vrednici care au capatat o faima proasta, facuta tocmai de prietenii lor de chefuri si betii; au spus despre dinsii ca sint niste sarlatani, niste desfrinati care strica casele altora, niste corupatori de copii. Si lumea le da crezare, crede ca traiesc cu copiii, odata ce nu se ocupa cu nimic si-si irosesc viata fara rost.

Sa cautam, dar, sa scapam de aceasta faima proasta; dar, inainte de toate, sa cautam sa scapam de iad! Sa facem cele placute lui Dumnezeu! Sa punem odata capat acestui obicei diavolesc, pentru ca atunci cind mincam si bem sa facem toate spre slava lui Dumnezeu, ca sa ne bucuram si de slava Lui, pe care, faca Dumnezeu ca noi toti sa o dobindim, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”

ioannis-head.gif

 


Categorii

Ce este pacatul?, Curvia, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Meditatii duhovnicesti, Sfantul Ioan Gura de Aur, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul sau despre CUM DESFRANAREA, SLABICIUNEA SI RAUTATEA SE ADUNA PENTRU A UCIDE

  1. Spune undeva Părintele Paisie Aghioritul în cărţile sale că atunci când creştinii au MĂRIME DE SUFLET ŞI CURAJ şi se străduiesc ca într-o situaţie limită şi primejdioasă SĂ ÎMPLINEASCĂ PORUNCILE LUI HRISTOS, şi nu-şi pierd cumpătul şi judecata şi sângele rece (cf. PASALMUL 105, vers.3), atunci ei nu fac altceva DECÂT SĂ FORŢEZE SĂM INTRE LUCRUL LUI DUMNEZEU ÎN ACŢIUNE!

    Exact ca şi cum ar declanşa nişte forţe uriaşe şi gigantice din creaţie şi UN ÎNTREG MECANISM ŞI ANGRENAJ al creaţiei (citez din memorie, nu mot a amot, ci cu aproximaţie, şi ideea părintelui Paisie) şi s-ar folosi de nişte pârghii teribil de puternice în favoarea lor.

    Părintele dă ca exemplu şi insistă că CEI CARE AU CURAJUL MĂRTURISIRII ŞI MĂRIMEA DE SUFLET ŞI JERTFELNICIE DE SINE, sunt ÎNTODEUNA AJUTAŢI ŞI CHIAR ÎN MONETUL ÎN CARE SE HOTĂRĂSC SĂ FACĂ UN ACT DE CURAJ SAU DE MĂRIME DE SUFLET, ei bine, CHAIR ÎN MOMETUL ACELA EI DECLANŞEAZĂ LUCRUL LUI DUMNEZEU CARE INTRĂ ÎN ACŢIUNE ŞI ÎN FAVOAREA LOR şi Domnul îi ajută în situaţia aceea ispitoare sau primejdioasă sau chiar limită!

    CRED CĂ CEEA CE TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM DE LA SF. IOAN BOTEZĂTORUL ESTE TOCMAI CURAJUL ŞI MĂRIMEA DE SUFLET ŞI ÎNDRĂZNEALA sufletească!

    ŞI APOI TREBUIE SĂ EXERSĂM MEREU ACERASTĂ ÎNDRĂZNEALĂ, că situaţii şi ocazii acvem destule!, fiindcă lumea zace în laşitate şi compromis şi frică…de a mărturisi ceea ce nu trebuie tăcut!

    DOAMNE AJUTĂ!

  2. http://www.crestinortodox.ro/Pilda_vietii_Sfantului_Ioan_Botezatorul-180-18368.html

    Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?

    Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de “eu” care iese din sine si – cu smerenie si netarmurit devotament – dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.

    Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.

    Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?

    Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise in capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Infricosata Judecata, spune ca intrucat am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati in necazuri, suferinte, robie sau lipsuri pe El L-am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.

    Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator – sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.

    Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea – virtute crestineasca suprema si singura perena – este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

    Marele nostru compatriot, ilustrul scriitor de limba franceza, Emil (E.M.) Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca un alt virus. Fireste, cum de-am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei sida.

    Numai ca Emil Cioran, in aversiunea sa pentru Hristos si crestinism, nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala.

    Omul are, neindoielnic, trasaturi comune cu animalul, insa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-i dea gata cu procedee stilistice desigur scanteietoare si abrupte insa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hartie colorata. Ateismul de multe ori isi impinge aderentii, chiar cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.

    Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.

    Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas.

    Pr. Nicolae Steinhardt

  3. Superbe şi zgduitoare de…conştinţă cuvinte…!

    Da! noi uităm …”să trecem în umbră” şi să-L lăsăm pe HRISTOS să se arate în viaţa noastră, în personalitatea noastră în vorbele noastre în munca noastră!

    Şi iarăşi uităm CĂ FĂRĂ EL NU PUTEM FACE NIMIC (cf. IOAN, 15,vers.5), că tot ce avem este DAT DE EL ŞI PRIMIT DE LA EL (cf.1 CORINTENI, cap.4, vers.7) şi noi ne FĂLIM tocmai cu darul pe care l-am primit, dar fără de care nu am fi nimic!

    Facem exact ca şi lucrătorii viei cei răi…UITĂM pe de-o parte SĂ LUCRĂM CUM TREBUIE via inimii şi SOIUL CEL BUN AL HARULUI BOTEZULUI, plantat de Hristos în pământul firii noastre, iar pe de-altă parte uităm SĂ-I DĂM DOMNULUI ROADELE DUHOVNIC EŞTI cele VREDNICE DE POCĂINŢĂ ŞI ALE LUCRĂRILOR FIRII CELEI ÎNNOITE DE HARUL BOTEZULUI (cf. GALATENI, cap.5, vers.22-25)şi să arătăm semenilor noştri sau să-i facem pe ei să înţeleagă CĂ AVEM UN STĂPÂN ÎN CER şi că nu suntem de capul nostru pe pământ şi că pentru El trăim şi că suntem DATORI SĂ TRĂIM ŞI SĂ LUCRĂM PENTRU EL ŞI SĂ-L VESTIM ÎN LUME!

    Dar cred că la fel de mult şi de des uităm SĂ-L LĂSĂM PE HRISTOS SĂ VORBEASCĂ ÎN NOI (cf. 1 PETRU, cap.4, vers.11) şi să-i înfrunte pe cei prin care vorbeşte cel rău…şi prin vorbele cărora diavolul PARCĂ FIXEAZĂ NIŞTE AXIOME DE IDEI definitive şi irevocabile pentru lumea care nu cunoaşte PUTEREA EVANGHELIEI, care este PUTEREA LUI DUMNEZEU (cf. ROMANI, cap.vers.16)

    Da!, avem de la Sf. Ioan Botezătorul de învăţat CA NOI, CU EGOISMUL NOSTRU şi FIREA CEA PĂMÂNTEASCĂ ŞI CĂZUTĂ ŞI TRUPEASCĂ ŞI TOATE ROADELE EI ŞI LUCRĂRILE EI ŞI FAPTELE Ei cele TRUPEŞTI şi căzute (cf. Sf. Ignatie Briancianinov şi cf. GALATENI, cap.5, vers.18)…să se micşoreze odată în noi (şi să dea Domnul chiar să moară şi să piară în noi şi să nu mai împărăţească în noi niciodată păcatul şi puterea lui(cf. ROAMANI, cap.6, vers.12 şi 13)), IAR HRISTOS CEL VENIT ÎN NOI LA BOTEZ…SĂ PRINDĂ ODATĂ CCHIP ÎN NOI (cf.GALATENI, cap.4, vers.19 şi cf. Sf. Simeon Noul Teolog, “Scopul Vieţii Creştine”) ŞI SĂ AJUNGEM SĂ PURTĂM CHIPUL LUI CEL CERESC ÎN LUME ŞI ÎN FIINŢA NOASTRĂ(cf. 1CORINTENI, cap.15, vers.49), iar lumea să vadă STRĂLUCIND CUNOŞTINŢA SLAVEI LUI DUMNEZEU PE FAŢA LUI HRISTOS …Celui prezent în noi (cf. 2 CORINTENI, cap.4, vers.6)!

    AMIN!

  4. Este foarte bine că aţi postat aceste cuvinte despre dans. Un profesor de la Teologie recomanda studenţilor – candidaţi la preoţie, să nu danseze în reverendă în cazul în care ar fi chemaţi la petreceri; preoţii trebuie să danseze în costum pentru a nu fi ridicoli. Iată că Sfinţii ne spun altceva despre dans.

  5. @ Vasile Nica:

    Vai si amar de noile invataturi ale profesorilor de la teologie….

  6. Pingback: Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul si mesajul pentru noi: DUHUL UCIGAS AL PLACERILOR LUMESTI SI AL SENZUALITATII PROVOCATOARE -
  7. Pingback: SFANTUL MOISE ARAPUL. Profetie infricosatoare despre zilele din urma ale monahismului si crestinismului: decadere demonica si persecutie crunta -
  8. Pingback: TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL – predici ale Sfantului Teofan Zavoratul si parintelui Sofian Boghiu -
  9. Pingback: Predici (si audio) la TAIEREA CAPULUI INAINTEMERGATORULUI IOAN: “Noi de care parte suntem? Suntem urmasii lui Ioan sau ai lui Irod si Irodiadei?“ -
  10. Pingback: Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul: ICOANA DEDICARII LUI DUMNEZEU, FARA COMPROMISURI -
  11. Pingback: Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND” -
  12. Pingback: Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II) -
  13. Pingback: DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA FEMEII CRESTINE: “Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” -
  14. Pingback: Predica Sfantului Iustin Popovici la Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul: INAINTEMERGATORUL MUCENICILOR. “Astazi este mica Vinere Mare, alta Vinere Mare” -
  15. Pingback: CUM A AJUNS IROD SA ACCEPTE TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN? Legile duhovnicesti ale luptei cu patimile si tragedia sufletului slab, sovaielnic sau: DE CE NU SUNT SUFICIENTE BUNELE INTENTII PENTRU MANTUIRE? -
  16. Pingback: SFATURILE SFANTULUI VALERIU GAFENCU CATRE SURORILE SALE DESPRE CUMINTENIE, NATURALETE, SIMPLITATE -
  17. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  18. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  19. Pingback: Predica despre IMBRACAMINTEA INDECENTA A FEMEILOR in Biserica a IPS Ieremia, Mitropolitul Gortinei: “Va cer sa placeti lui Dumnezeu prin imbracamintea cuviincioasa, astfel incat sa va fie auzite rugaciunile” -
  20. care s fost viclesugul irodiadei?

  21. Pingback: SFANTUL IOAN INAINTEMERGATORUL si MISIUNEA PREOTEASCA in zilele noastre: “Este vremea ca toti clericii sa mai reduca din TEORIE si sa se intoarca la ASCEZA cea adevarata”. CAND NU ARE PUTERE CUVANTUL PREOTULUI? | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Predica Sfantului Iustin Popovici Ia NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Ce iti ramane de facut, frate? Sa te pocaiesti pentru tine si pentru fratii din jurul tau, pentru oamenii din jurul tau” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR catre Cuvioasa diaconita OLIMPIADA despre virtutea SIMPLITATII si patima ascunsa a IMPODOBIRII | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea dureroasa a cons
  25. Pingback: “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea constiintei, pe
  26. Pingback: PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate