AMAGIRILE SI TREZIREA FIULUI RISIPITOR. “Rezultatul imbuibarii si al confortului: OMUL MODERN este FOARTE SIGUR PE EL SI PE TEHNOLOGIE si NU MAI ARE CONSTIINTA VINOVATIEI, ci doar aceea ca totul i se datoreaza” (PREDICA la Biserica romaneasca din Offenbach, VIDEO, TEXT)

19-02-2020 Sublinieri

Predica Preotului Protopop Ștefan Anghel (Parohia Ortodoxă Română Offenbach pe Main, Sf. Mare Ierarh Nicolae) la Duminica Fiului Risipitor, 16.02.2020:

Transcriere parțială:

“[…] Întotdeauna, căutând binele, noi vedem posibilitatea unui bine mai apropiat, mai uşor de împlinit, de atins, ceea ce este o capcană, aşa cum este cu ciupercile otrăvitoare din pădure: sunt foarte frumos colorate și la îndemână, deci nu trebuie să cauţi după ele. După celelalte mai trebuie să umbli ca să le poţi descoperi. Lucrul bun nu stă la îndemână întotdeauna, ci lucrul bun este un lucru pe care trebuie să-l cauţi şi pentru care trebuie să te osteneşti. Şi el s-o fi gândit bine iniţial, dar apoi s-o fi gândit: <Dar de ce să mă ostenesc ca fratele meu, care toate ziua trebuie să asculte de tatăl meu, să meargă încolo, să vină încoace, să facă cele ale gospodăriei, de ce n-aş putea eu să mă descurc mai bine? Probabil mă duc eu cu banii ăştia şi rezolv în lumea asta, fac altceva şi vin înapoi cu mai mulţi, adică reuşesc să mă îmbogăţesc!>, gândindu-se aşa cum gândesc oamenii secularizaţi, care uită de Dumnezeu.

Fac o paranteză aici. Nişte prieteni americani, bogaţi, şi-au petrecut timpul liber într-o ţară foarte săracă, pe malul mării, s-au dus să se recreeze. Am ieşit din New York-ul aglomerat şi poluat şi s-au dus să se relaxeze câteva săptămâni într-o ţară săracă. Şi au întâlnit un pescar acolo. Şi pescarul era foarte îndemânatic, în câteva minute a prins peştii necesari, a pregătit mâncarea şi au fost foarte uimiţi aceştia, i-au zis: <Păi tu ai putea să trăieşti mult mai bine decât trăieşti aici, în sărăcia asta!> Şi omul întreabă: <Cum?> <Simplu! Munceşti un pic mai mult aici, îţi cumperi o barcă, după aia îti cumperi zece bărci, după aia un vapor…> <Şi după aia ce se întâmplă?> <Pui banii la bursă, apoi nu mai trebuie să lucrezi, doar să urmăreşti, să administrezi şi ţi se înmulţesc banii în fiecare zi!> <Şi după aceea ce să fac?> <După ce le ai pe toate, poţi să vii aici,  să te recreezi cât vrei, să pescuieşti, să-ţi faci toate bucuriile!> Şi omul stă puţin, se gândeşte şi zice: <Dar staţi un pic, de ce trebuie să fac eu tot drumul ăla, dacă eu asta fac şi acum? Stau aici, pescuiesc, mă recreez, supravieţuiesc, deci de ce trebuie să mă duc eu să joc la bursă, ca să ajung tot aici?!>

Deci omul gândeşte complicat în momentul când i se oferă posibilităţi. De câte ori nu ne-am amăgit și noi, cei care venim aici, [în străinătate]! Venim la lucru, nu? Venim să trăim mai bine, spunem noi, nu? Şi ne trezim că nu trăim mai bine, că aşa este, e o amăgire asta, aşa cum, de fapt, şi alte lucruri, căutările în altă parte sunt zadarnice. La Pateric ne spune aşa frumos despre un nevoitor care trăia în pustiu și nu era mulţumit niciodată unde îşi făcea coliba. Ba i se părea lui că e prea aproape de nu-ştiu-cine care se tot uita spre coliba lui, ba i se părea că nu bate bine soarele, ba că bate vântul ş.a.m.d. Şi se tot muta. Şi, la un moment dat, când şi-a făcut bocceluţa să se mute, a văzut o umbră lângă el. Şi-i zice: <Tu cine eşti?> <Eu sunt tu. De mine n-o să scapi niciodată!> Şi atunci şi-a dat seama că i s-a descoperit un lucru foarte mare: oricât ar schimba locurile, dacă nu se schimbă pe el însuși, nu se regăseşte pe sine. Câţi oameni nu sunt fericiţi în sărăcia lor şi câţi nefericiţi în bogăţia lor nu vezi astăzi! Oameni care au tot ce le trebuie şi ajung să-şi ia viaţa, pentru că nu-L au pe Dumnezeu, îşi iau viaţa pentru că nu mai văd rostul, pentru ce au toate acele lucruri pe acre le au şi nu se mai pot bucura de nimic, nu au bucurie. O să puteţi vedea  chiar şi aici, în Germania, dar şi la noi în Ţară vezi asemenea oameni, bogaţi şi trişti. De ce sunt trişti? Au alergat o viaţă întreagă să dobândească bogăţia, au dobândit-o, au primit-o, le-a făcut Dumnezeu acest dar mare şi ei tot sunt nemulţumiţi şi trişti pentru că n-au căutat ceea ce le lipsea, ci au căutat ceea ce nu aveau nevoie şi, când au găsit, au fost dezamăgiţi, pentru că nu au găsit ceea ce căutau, de fapt.

Acest fiu şi el căuta bucuria lui, căuta împlinirea. Este firesc ca orice tânăr, la o anumită vârstă, să se desprindă de părinţii săi şi să caute să se împlinească, să se desăvârşească. Dar desăvârşirea nu este numai materială. [Dar omul] caută numai împlinirea lui materială, cum, din păcate, în ziua de astăzi, de multe ori stau de vorbă cu cei care aveţi copii mici şi veniţi cu ei la botezat şi întreb: “Sunteţi cununaţi?””Nu suntem cununaţi.” “Păi de ce?” Păi n-avem încă destui bani.” Păi la ce îţi trebuie bani ca să te cununi?! Nu înţeleg asta. Este ca în 1990, ţin minte o conferinţă preoţească în România, unde s-a pus problema filantropiei, iubirii de om – filo-anthropos, din grecește. Şi rând pe rând se tot scuzau că nu pot să ajute pe săraci, pentru că nu au din ce. Sectarii primesc din America pachete, bani, de toate şi pot să ajute, dar noi, Biserica Ortodoxă, suntem o Biserică săracă. Şi la un moment dat s-a ridicat un părinte mai în vârstă şi zice: “Dar, fraţilor, staţi un pic, ce înseamnă filantropie?” S-a făcut el aşa că nu ştie ce înseamnă cuvântul ăsta. Și au început să-i explice unul care a fost prin Grecia şi a studiat mai mult, că uite, filantropia înseamnă iubirea de om și uite, e un termen teologic foarte frumos, foarte adânc, foarte aşa… Şi zice: “Aaa, iubirea de om… Păi şi, ca să-l iubeşte pe semenul tău, ai nevoie de bani?”. A pus o întrebare la care toţi am amuţit. “Ai dreptate…!” Ca să ne iubim unii pe alţii nu ne trebuie bani! Nu ne trebuie averi, nu ne trebuie mijloace materiale, ci trebuie altceva: bogăţie sufletească. Pentru că spune Evanghelia: Omul bun din comoara sufletului său scoate cele bune. Aşijderea şi cel rău. Deci omul, când scoate ceva, scoate ceva ce are în sufletul său.

Cineva a postat pe internet şi am văzut cândva un filmuleţ în care un şofer care conducea destul de agitat pune frână brusc, la un moment dat, şi cel din spate îl loveşte. Cel din spate era un negru. Cel din faţă era un alb. Se întâmpla în America lucrul ăsta. Și bineînţeles că albul voia să arate că, de fapt, din cauza negrului s-a întâmplat toată treaba şi negrul mai avea un alb în maşină cu care conversa. Și stătea calm. Și zice ăsta: “Cum poţi să stai aşa calm? Nu vezi că te înjură, că te jigneşte?” “Săracul de el, are nevoie de un coş de gunoi unde să-şi arunce toate gunoaiele. Şi m-am oferit eu să i le primesc.” Deci s-a liniştit şi acela, s-a liniştit şi celălalt, ăsta nici nu a deschis geamul de la maşină şi i-a preluat toate. Închipuiţi-vă că ar fi ieşit din maşină şi ce începea! Pentru că ştim din experienţele noastre proprii, probabil, cum ne creşte adrenalina când ni se pare nouă că suntem nedreptăţiţi pe şosea, nu ni s-a dat prioritate, nu ni s-a făcut nu-ştiu-ce şi aşa mai departe. Sau să zic că chiar s-a făcut o nedreptate! Reacţia trebuie să vină din prisosul inimii tale. Dar dacă nu ai? Dai ceea ce ai. Deci, dacă acela vine cu gunoiul lui şi vii şi tu cu gunoiul tău, două gunoaie ce pot să facă? Pot să facă lucrul frumos? Nu pot. La gunoi trebuie să oferim un coş de gunoi. Deci trebuie să oferim din prisosul inimii noastre, dar pentru asta trebuie să acumulăm în inima noastră.

fiul cazut - la porciFiul acesta, luându-şi averea, a plecat. Aţi auzit ce s-a întâmplat cu el. A petrecut. Cât a avut bani a avut mulţi prieteni. Prieteni falşi, bineînțeles. Prieteni care s-au folosit de mijloacele lui, iar apoi, când n-a mai avut, l-au părăsit. Şi a ajuns să moară de foame, nu mai avea ce să mănânce, a intrat ca slujitor, unul dintre cei mai de jos slujitori, ducându-se cu porcii la păscut, nu primea nici mâncare, era vreme de foamete, şi vedea cum porcii se hrănesc singuri, iar el nu putea să se hrănească, pentru că roşcovele aveau rădăcini foarte adânci şi, când e secetă, pământul e ca betonul, nu poţi să scoţi nimic din pământ, porcii puteau să scormonească pământul, dar el n-avea posibilitatea asta şi nici nu ştia cum să se hrănească, pentru că în casa tatălui său el a avut de toate, a fost servit, toţi au fost cu atenţie faţă de el pentru că era fiul stăpânului. Aici era un slujitor care n-avea nicio valoare. În vremea aceea unul dintre filosofii antici spunea că omul sclav este o unealtă lucrătoare. Sclavul era unealtă lucrătoare, era recunoscut în societatea sclavagistă că un sclav era la îndemâna stăpânului, putea fi omorât, putea fi îndepărtat, nu îl întreba nimeni pe stăpân unde e slujitorul lui, putea să-l vândă, putea să dispună ca de o unealtă. Aşa erau considerați sclavii. Şi el era sclav, de data asta. A intrat sclav pentru că nu avea ce să mănânce.

Atunci când a fost în căderea cea mai mare şi-a adus aminte de tatăl său. Vedeţi că atunci ne aducem aminte de posibilităţile pe care le avem. Până atunci nu le vedem, ci căutăm. Căutăm noi posibilităţile şi, când nu mai avem posibilităţi, atunci ne caută posibilităţile pe noi. Ne aducem aminte. Aducerea aminte de casa părintească. Şi-a adus aminte de tatăl său, şi-a adus aminte de slujitorii de la casa tatălui său, care aveau toţi ce să mănânce şi erau respectaţi, iar el aici nu era considerat nici măcar a fi om. Şi zice: Mă voi întoarce la tatăl meu şi voi spune: Tată, am greşit înaintea cerului şi înaintea ta, iartă-mă şi nu sunt demn să mă mai socoteşti ca pe fiul tău, ci ca pe unul dintre slujitori.

Şi, când s-a hotărât aşa, a plecat spre casa tatălui său şi ne spune cuvântul Evangheliei aşa de frumos că de departe l-a văzut tatăl său. Parcă ar fi stat tot timpul, uitându-se în zare, acolo unde a dispărut fiul cu un timp înainte şi tot timpul se uita în zare şi, când a apărut, l-a văzut deja. Deci de departe l-a văzut tatăl său şi a ieşit în întâmpinarea lui şi i-a dat toată vrednicia. Adică, după ce fiul a venit şi a căzut înaintea tatălui său şi i-a spus ceea ce şi-a pus în gând, Tată, am greşit!, tatăl a chemat slujitorii şi le-a zis: Aduceţi inel şi puneţi în dreapta lui – inelul însemna semnul puterii, adică te repun în drepturi, eşti fiul meu, eşti stăpânul casei, asta însemna inelul pe care l-a primit. Şi l-au îmbrăcat şi l-au încălţat, încălţăminte în picioarele lui, căci slujitorii umblau desculţii, stăpânii umblau încălţaţi, deci l-a repus în starea de stăpân, aşa cum a făcut şi Dumnezeu cu noi prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos, l-a ridicat pe om din starea de păcat strămoşesc la starea de stăpân asupra firii şi l-a îmbrăcat pe el cu Duhul Cel Sfânt pe Care Mântuitorul nostru Iisus Hristos L-a adus după Înălţarea Sa la ceruri şi L-a trimis ucenicilor Săi.

Vedem în toată relatarea Sfintei Evanghelii câteva momente foarte importante pentru ceea ce s-a întâmplat cu fiul. Mai întâi trezirea. S-a trezit la realitate. Fără să te trezeşti la realitate, spun Sfinţii Părinţi, nu poţi. Fără să ai trezvia minţii nu poţi să mergi mai departe. Trebuie să fii treaz, să recunoşti, să-ţi dai seama. Apoi, după ce s-a trezit, s-a îndreptat, adică a spus: <Am greşit şi vreau să-mi schimb viaţa!> Asta este îndreptare. Și-a recunoscut păcatul lui. Şi apoi a luat o hotărâre definitivă: Mă voi întoarce! Deci fac calea întoarsă dacă am greşit. Apoi s-a ridicat şi a plecat spre tatăl său, unde a mărturisit şi şi-a arătat dorinţa lui de a rămâne mai departe cu tatăl său, chiar dacă nu ca fiu, ci ca slujitor, dar nu departe de casa tatălui său. Este o devenire pe care fiecare dintre noi o trăim atunci când ne pregătim pentru spovedanie. Și nu întâmplător Sfinţii Părinţi au aşezat această Duminică ca pregătitoare înainte de Postul Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o pregătire pe care fiecare dintre noi este nevoie să o facem. Mai întâi să ne trezim. Şi cum să ne trezim? Păi să luăm îndreptarul de spovedanie, pentru că se mai întâmplă să venim la spovedanie şi să zicem: “Păi eu n-am niciun păcat.” “Îţi pare rău de păcatele şi de greșelile tale?” “Nu, că eu n-am făcut nicio greşeală.” Şi, când încep să număr, numai după două trei… Ai minţit? Da. Ai luat ce nu era al tău? Da. Te-ai jurat strâmb? Da. Păi astea nu sunt păcate, nu sunt greşeli? Nu știm ce mai e greşeală şi ce e faptă bună, înseamnă! Asta este problema. Luaţi îndreptarul de spovedanie, frumos, îl găsiţi şi ca broşură, îl găsiţi şi pe internet, şi citiţi.

Asta înseamnă trezirea. Atunci te trezeşti. Când te-ai trezit, atunci mai trebuie să te şi îndrepţi către biserică, să te spovedeşti. Apoi trebuie să recunoşti păcatele tale, să iei o hotărâre și să te ridici, să mărturiseşti că nu mai vrei să te întorci pe calea pe care ai părăsit-o şi să rămâi mai departe pe calea lui Dumnezeu. Este o pregătire de care avem fiecare dintre noi nevoie. Dacă amânăm lucrurile astea multă vreme, s-ar putea să nu mai avem şansa să facem ceea ce e de făcut. Nimeni nu ştie nici ziua, nici clipa, nici ceasul când trece din viaţa aceasta. Oameni tineri. Adeseori văd cât de uimiţi sunt cei care stau la înmormântarea unui tânăr de 30 de ani şi zic că e pe neaşteptate. Toate sunt pe neaşteptate. – Deci eşti pregătit de spovedanie?-  Nu! – Dar de moarte eşti pregătit? – Nu! – Eşti pregătit să te cununi? – Nu, nu, că ne trebuie nişte bani, noi de vreo trei ani tot strângem şi avem un copil, o să-l avem și pe al doilea, încă nu ne cununăm, că nu e vremea încă, să vedem, mai discutăm. – Bun, dar de moarte eşti pregătit? Nu eşti pregătit! Dacă vine moartea, aşa rămâi, cum eşti acum? Că nu poţi să mai faci nimic după aceea. Ce poţi să faci, poţi să faci până în clipa aceea!

Sfântul Evanghelist Luca, în cap. 19, versetul 10, ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume ca să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Şi la o mănăstire era scris aşa frumos la intrare: Milă pentru cel pierdut, har pentru cel ce se întoarce, bucurie pentru cel ce se căieşte.

Iar în unul dintre Psalmi, psalmistul [Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru] zice aşa de frumos: Celui mândru Dumnezeu îi stă împotrivă. [În Psalmi (11,3) găsim cuvântul: „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie”.] Adică atunci când te împotriveşti a te îmbunătăţi, atunci te socoteşti pe tine suficient de bun. Asta e mândrie. Şi atunci Dumnezeu îţi stă împotrivă. Într-adevăr, nu mai poţi să vezi nici măcar greşelile pe care le faci. Şi probabil că ăsta este rezultatul îmbuibării omului modern şi al confortului, că este foarte sigur pe el şi pe tehnologie şi nu mai are conştiinţa vinovăţiei, ci doar aceea că totul i se datorează.

Spunea un Sfânt Părinte: Fiul rătăcit s-a mântuit, iar fiul credincios s-a rătăcit. Pentru că există şi o a doua parte a pildei de astăzi, în care al doilea fiu al tatălui, deci fratele fiului rătăcitor, era la muncă, în timp ce ei au început să petreacă de bucurie pentru că l-au primit pe fiul rătăcit, Şi, venind, a auzit muzică şi a întrebat pe un slujitor: Ce se întâmplă aici?! Și i se spune: Uite, a venit fratele tău! Și tatăl tău, pentru că fratele tău mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat, a făcut o mare petrecere. Iar el s-a supărat foarte tare, s-a considerat nedreptăţit, pentru că, aşa cum îi reproşa tatălui său care a ieşit afară să-l îmbuneze: Mie nici măcar un ied nu mi-ai dat ca să mă veselesc cu prietenii mei, iar acest fiu al tău – nu zice fratele meu, vedeţi? – după ce şi-a cheltuit toată averea în dezmierdări acum a venit înapoi şi ai tăiat deja viţelul cel îngrăşat, care era, de bună seamă, aşa cum încă se mai ţine la ţară, pregătit pentru o sărbătoare mare sau pentru un eveniment, o nuntă, un botez, o înmormântare, când se adună multă lume, să se facă masa. Şi tatăl a sacrificat acest viţel îngrăşat, a considerat că acesta este evenimentul anului: a venit fiul său acasă şi a făcut masă şi bucurie în ograda lui. Iar tatăl îi spune: Toate ale mele, ale tale sunt! Dar acest frate al tău deci tatăl îi vedea ca fraţi, iar el îl vedea ca pe fiul al tatălui său, dar nu ca pe frate al lui – mort a fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat.

Copiii au un presentiment al obligaţiei părinţilor faţă de ei, de când sunt mici deja. Şi, dacă nu identificăm acest lucru avem mari probleme şi noi şi ei înşişi, în societate. Atunci când începe un copil să arate cu degetul şi să impună părinţilor, fie să-i cumpere ceva şi părinţii n-au ce face şi fac asta, în momentul ăla ai pierdut deja în educaţia copilului foarte mult. Copilul trebuie să cunoască limitele şi asta se învaţă! Nu poţi să spui: <Lasă că o să înveţe el când e mare!> Atunci îl învaţă poliţia, îl învaţă educatorii duri sau chiar oamenii din societate, care de cele mai multe ori reacţionează foarte rău împotriva unor asemenea pretenţii.

Educaţia copiilor trebuie să înceapă cu a vedea ce datorii au ei faţă de părinţi, ce datorii au faţă de mediul în care trăiesc, începând cu a strânge hârtia pe care au aruncat-o pe jos. Am văzut aici, în Offenbach, pe Frankfurter Strasse, vecini de-ai noştri, care mănâncă bomboana, copilul aruncă hârtia jos, cineva îi atenţionează: <Vedeţi că a aruncat!>, un neamţ îi atenţionează, ei zic: <A, o hârtie, ce-i aia, pentru o hârtie…> Vedeţi? De acolo începe! Zici că e nimic, dar, cum zice vorba veche, bătrânească, Cine astăzi fură un ou, mâine va fura un bou. Adică răul creşte, creşte singur, nu trebuie hrănit, creşte din cauza ignoranţei, ignoranţa măreşte răul. Aşa cum unul dintre Sfinţii Părinţi zicea că ignoranţa e un mare uriaş care merge şi pregăteşte calea greşelilor noastre. Ignoranţa, adică nu dai importanţă, ce mă interesează pe mine?! Totul ne interesează! Tot ce se întâmplă în legătură cu noi, cu copiii noştri, cu cei din jurul nostru, totul ne interesează, în realitate! De ce să nu ne intereseze? Pentru că toate se întorc înapoi!

Sunt aşa de frumoase poveştile acelea bătrâneşti, vechi, pe care le mai găsiţi încă scrise, luaţi-le şi citiţi-le copiilor, cei care aveţi copii mici, căci cu cei mai mari nu mai aveţi şanse. Încercați să faceţi aşa în fiecare seară, înainte de rugăciunea de seară, citiţi-le o poveste din aceea înţeleaptă. Cât era de frumos acolo cu fata moşului şi a babei, cu o fată bună şi o fată rea, cum fiecare a primit efectul faptelor lor. Una a zidit un cuptor dărâmat, când s-a întors a găsit pâine caldă. Cealaltă a dărâmat cuptorul şi, când s-a întors, n-a găsit nimic şi îi era foame. Şi aşa mai departe.

Vedeţi, sunt nişte pilde fundamentate creştin şi vin din conştiinţa creştină a poporului, multe dintre aceste poveşti care sunt copiilor foarte dragi după aceea şi le rămân în minte pilde de viaţă şi economisiţi foarte mult efort de a le restricţiona viaţa mai târziu, când nu mai aveţi, de fapt, cum, că nu mai aveţi instrumentele necesare. În momentul în care apelezi la duritate s-ar putea să-ţi fie luat copilul. Şi realitatea este că duritatea nu rezolvă problema. Deci nu duritatea, ci fermitatea! E diferenţă mare. Duritatea înseamnă că te descarci pe copil ca să te linişteşti tu, ai găsit o metodă prin care să-l educi, dar, de fapt, n-ai metodă, că aia nu-i metodă. Şi copilul îţi simte slăbiciunea asta. Când recurgi la violenţă şi cu copilul şi cu cei din familie, cu oricine, de fapt îţi arăţi neputinţa: Nu mai ştiu ce să fac şi asta e tot ce ştiu să fac. Păi asta ştiu şi animalele! Aţi văzut, deranjezi un animal, ursul, intri în zona lui, el vine peste tine, asta ştie şi un animal, e instinct ăsta, nu e ceva superior, dumnezeiesc, aşa cum e omul înzestrat cu virtuţi dumnezeieşti. Ceea ce este înţelept şi cu adevărat dumnezeiesc în om este de a înţelege ce se întâmplă şi de a căuta căile potrivite prin care să recupereze ce se mai poate recupera, din toate. Că, la un moment dat, tu faci educaţie unui copil de 12 ani sau 15 ani, după ce tu ai lucrat în străinătate jumătate din timpul ăsta, e grea problema, degeaba foloseşti tu duritatea, că nu funcţionează; ţi se pare că funcţionează, dar el te ascultă din interes. Nu faci nimic, de fapt, în realitate. Dar fermitatea, da! Şi exemplul personal, care este definitoriu. Nu poţi să spui: <Fă aia!> şi tu nu faci, ca părinte. <Du-te şi te roagă, e ora de rugăciune>, noaptea, dar tu nu-ţi faci nici măcar semnul sfintei cruci. Atunci e degeaba. El se va ruga, poate, că se simte presat, dar aia nu e rugăciune. Şi nu se va ruga nici pentru tine, cu siguranţă, chiar dacă spune numele tău în rugăciune.

Deci căutaţi relaţia aceasta aşa cum a făcut tatăl din Evanghelia de astăzi. El a fost foarte îngăduitor, dar, în acelaşi timp, i-a lăsat fiului să înţeleagă ce trebuie să facă, făcând el însuşi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin”.

(Trezirea fiului risipitor – tablou de Elena Murariu)

Legaturi:

“Da-mi partea de avere ce MI SE CUVINE!”

IN CAUTAREA DRUMULUI INAPOI SPRE CASA PARASITA A IUBIRII PARINTELUI CERESC. Talcuirea Arhimandritului Zaharia de la Essex la pilda fiului risipitor

NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa fie ridicarea si intoarcerea. PREDICI EXCEPTIONALE ALE SF. TEOFAN ZAVORATUL

Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii

VENIREA IN FIRE

Reflectiile Mitropolitului Antonie de Suroj la PILDA FIULUI RISIPITOR

TÂLCUIREA PILDEI FIULUI RISIPITOR – PĂRINTELE VARNAVA IANKOS (conferință video subtitrată). “Dacă omul nu iubește și nu trăiește durere în viața lui, nu-L va găsi pe Dumnezeu”. CUTREMURĂTOAREA ÎMBRĂȚIȘARE A NOBLEȚEI LUI DUMNEZEU vs. NARCISISMUL “ANTROPOFAG” ȘI AUTOPROTECTOR

PENTRU NOI, RISIPITORII DIN BISERICĂ. Arhim. Simeon Kraiopoulos ne face chemarea inconfortabilă de a ne scruta în profunzime pe noi înșine și a cerceta DACĂ SUNTEM HOTĂRÂȚI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU: “Unii se tem de faptul că sunt nevoiţi să facă acest salt în adâncul lor. Când văd tot acel haos din ei, se tem şi dau înapoi. NU, NU TREBUIE SĂ TE TEMI!”

COMPLACEREA CU FOAMEA ȘI ROȘCOVELE A NEFERICIȚILOR FII RISPITORI. Arhim. Simeon Kraiopoulos: “De ce ne temem? De ce ne este ruşine să recunoaştem? Să ştim clar că DACĂ NU AVEM HAR, NU SUNTEM SMERIȚI. Aceasta este cauza. Nimic altceva”

“INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE

FIUL RISIPITOR. Predica audio (si text) a Parintelui Hrisostom de la Putna

TATAL ALEARGA IN CALEA NOASTRA

“Iar Tatăl aşteaptă…”. SĂPTĂMÂNA FIULUI RISIPITOR. Cuviosul Ioan Krestiankin despre IUBIREA TATĂLUI, DEZASTRUL PĂCATULUI și PUTEREA POCĂINȚEI: “Cumplită este inima samavolnică, ea nu sim­te durerea pricinuită, uită tot binele pe care i l-a dat în dar iubirea. CÂT DE DES ȘI NOI CĂUTĂM LIBERTATE PENTRU DORINȚELE NOASTRE, pentru voia noastră proprie…”

INTOARCEREA ACASA. Predicile parintelui Serafim Rose si pr. Alexandr Schmemann la DUMINICA FIULUI RISIPITOR

Judecata Iubirii parintesti – “adanca pana in adancul inimii noastre”. DAR NOI… AVEM INIMA DE FII? ALEGEM INCREDEREA SAU INCRANCENAREA?

INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR: “E minunat atunci cand vrei sa te intorci la Dumnezeu, dar mai minunat lucru este sa ai UNDE sa te intorci!” Predica audio miscatoare a Parintelui Damaschin Luchian despre DRAGOSTEA PARINTEASCA si SINGURATATEA celui despartit de casa lui Dumnezeu

FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul

PARABOLA PARINTELUI MILOSTIV: “Daca omul nu se incredinteaza de iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceste”

Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?

Meditatie zguduitoare la Pilda Fiului Risipitor a Arhim. Andrei Coroian: CHEMAREA BRATELOR PARINTESTI ALE CELUI RASTIGNIT SI CHINUIT DE PACATELE NOASTRE…

SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?

Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU?

“SFANTUL RISIPITOR” SI FRATELE FARISEU. Oare noi de partea caruia dintre cei doi fii ne gasim? – Omilie de exceptie a Parintelui MOISE AGHIORITUL

FIUL RISIPITOR SI FIUL CEL MARE: DOUA DRAME. Predica PS Sebastian al Slatinei

 

***

“POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al ‘BUNASTARII’, al vietii ‘mai bune’, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU ‘BUNASTAREA’ DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica Sfantului Ioan Scararul a PROTOS. IOAN de la SIHASTRIA PUTNEI

PARINTELE ILARION de la CRUCEA in “LUMEA MONAHILOR”: “Trăim această dramă perma­nentă a omului cu ETICHETĂ DE CREȘTIN, dar care de fapt nu e creştin. Trăim aşa într-o LETARGIE… Având totul la îndemână, omul se cufundă în acest pseudo-paradis terestru lumesc, în care SE COMPLACE”

“In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELORLALTI si REGASIREA SINELUI AUTENTIC, ELIBERAT DE INTERESE SI DE CLISEE

CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand intampinam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa? CUVANT DE MARE FOLOS AL PARINTELUI DAMASCHIN DE LA SIHASTRIA PUTNEI (audio + text)

PREASFINȚITUL MACARIE – avertismente duhovnicești puternice pentru CREȘTINII DIN LUME: “Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț noilor idoli, pentru că noi înșine căutăm altceva decât pe Hristos în viața noastră. Vrem bunăstare, confort și apreciere în această lume…”/ MESAJ LA CENTENARUL MARII UNIRI, de deșteptare din letargia duhovnicească și a conștiinței românești: “Ne aflăm în fața unui ABANDON, sufletesc, dar și fizic, al țării și al neamului”


Categorii

Ce este pacatul?, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Fiul Risipitor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate