SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL – CHEMAREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU CĂTRE NOI: “Acum este momentul să ne întoarcem. Acum este momentul să schimbăm sensul în care mergem. E păcat să pierdem această șansă” (AUDIO, TEXT)

(icoane de Gabriel Toma Chituc)

PS Benedict Bistrițeanul: „Fost-a cuvântul Domnului către noi” | Ajunul Bobotezei, 2021

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Ajunul Bobotezei, marți seara, 5 ianuarie 2021, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cu prilejul oficierii Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia:

„ […] Sărbătoarea Bobotezei este sărbătoarea Arătării Domnului în mijlocul nostru. Și acest caracter al trezviei, al intensității slujbei pe care noi o săvârșim acum este întărit și de  textul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat la Sfânta Liturghie. „Fost-a cuvântul Domnului către Ioan”. Și eu zic acum: fost-a cuvântul Domnului către noi. Pogorâtu-s-a cuvântul Domnului către noi. Și acest cuvânt pe care îl rostește Ioan și care se identifică cu misiunea pe care el a făcut-o, este această chemare: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”

Și acest caracter, ziceam, de trezvie, intensitatea cu care trăim acest moment este sugerat de multe elemente din Evanghelie, dar unul parcă iese în evidență: „Iată, securea este la rădăcina pomului și pomul stă să cadă”. Este un cuvânt aspru. Într-un fel, cuvânt de judecată. Aș zice mai mult decât cuvânt de judecată. Este cuvântul care ne pune în gardă și ne arată ce șansă avem noi în acest moment în fața întâlnirii cu Domnul. Acum este momentul să ne întoarcem. Acum este momentul să schimbăm drumurile noastre, să schimbăm sensul în care mergem. Pentru că Domnul vine în întâmpinarea noastră. E păcat să pierdem această șansă. A nu ne întâlni cu Domnul nu e o pedeapsă, ci este pierderea unei șanse la chemarea pe care El ne-o face.

Sfântul Ioan Botezătorul care este protagonistul textului Evangheliei pe care tocmai l-am ascultat, este glasul Cuvântului. Și avem încredere în el. Dacă este glasul Cuvântului, înseamnă că este portavocea lui Dumnezeu. Și dacă este portavocea lui Dumnezeu, înseamnă că există continuitate. Ceea ce ne spune el este cuvântul lui Dumnezeu, mai înainte de a ne întâlni cu Fiul Său la Botezul din Iordan. Și ce ne spune Sfântul Ioan Botezătorul? „Pregătiți calea Domnului! Cele strâmbe să se facă drepte. Cele colțuroase, căi netede”. Păcatul este cel care strâmbă lucrurile.

Noi toți simțim chemarea binelui, pentru că așa am fost făcuți de Dumnezeu, dar păcatul este cel care strâmbă sensul. Bunăoară, mâncarea blagoslovită de Dumnezeu, dacă se schimbă sensul, se transformă în îmbuibarea pântecelui, care este boală și trupească, și sufletească. Dragostea. Nu ne cheamă Dumnezeu să iubim? Păcatul care intervine în această dragoste schimbă dragostea în desfrânare, dragoste iresponsabilă. Mânia. Este acea putere a irascibilității pe care ne-a  dat-o Dumnezeu să luptăm împotriva răului, să ai putere să lupți împotriva răului, să ai putere să reziști împotriva răului. Și păcatul o transformă în reacții agresive, violente față de aproapele nostru. Chiar și ceea ce noi numim „mândrie”, la origine este ceva frumos pus de Dumnezeu în om. Este acea demnitate, este acel chip-icoană pe care Dumnezeu l-a pus în noi. Noi nu suntem decât cu puțin mai prejos decât îngerii, așa ne spune psalmistul, suntem făptura minunată a lui Dumnezeu și noi transformăm această icoană pe care Dumnezeu a pus-o în noi în motiv de aroganță, în motiv de auto-îndumnezeire, „noi suntem cei mai mari și ultimii din această lume!”. Proorocul David, tot este cel care văzând această frumusețe a omului, îi mulțumește lui Dumnezeu și zice: „Îți mulțumesc, Doamne, că sunt o făptură atât de minunată!”

Așadar, păcatul strâmbă. De aceea zice Sfântul Ioan Botezătorul că „cele strâmbe să se facă drepte sau se vor face drepte, și cele colțuroase, căi netede”. Păcatul este colțuros, păcatul rănește. Și pe noi ne rănește, dar și pe alții prin atitudinea pe care o generează. Ne rănește. Știm foarte bine ce însemnă să te lovești de o zonă sau de un obiect colțuros. Te doare foarte tare. Și Sfântul Ioan Botezătorul spune: „Transformați cele colțuroase în căi netede!” Faceți-vă inimile bune, odihnă Domnului și odihnă celui de lângă noi.

Este această veste, este această chemare că vine Domnul și în consecință, ne spune Sfântul Ioan Botezătorul, nu mai este timp. Caracterul iminenței cumva al acestei întâlniri ne este prezentat, ziceam, prin tensiunea pe care o simțim în această seară. Suntem chemați să ne întoarcem. „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” Pocăința este o chemare individuală, dar și colectivă, mai ales în zilele noastre. Pentru ca Dumnezeu să-și întoarcă mânia de la noi este nevoie de această întoarcere, adică cele strâmbe să le facem drepte, cele colțuroase, căi netede. Noi înșine și toată societatea noastră luată laolaltă.

Și-apoi, a doua parte a Evangheliei poate să ne ajute la modul cel mai practic și la modul cel mai elementar. Ca să înțelegem că Domnul nu ne cere foarte multe în acest moment, ci ne cere să începem. C-au venit unii și alții la acest trimis al lui Dumnezeu să-l întrebe: „Noi ce să facem? Cum să ne pocăim? În ce constă această pocăință?” Și el a zis: „Cine are două haine, să dea și celui care nu are. Cine are prea multă mâncare, s-o împartă și cu celălalt”. Aici e punctul de plecare. Cred că nu e greu. Pentru niciunii dintre noi acest lucru. Avem multă mâncare. Și la ceas de sărbătoare și nu numai, dar poate mai ales la ceas de sărbătoare suntem chemați să ne gândim la cei care nu au. Și-i cunoaștem. Și darul nostru pentru el poate fi acesta. Pur și simplu să-i vizităm și să le ducem ceea ce ei au nevoie. Sunt copii fără hăinuțe, fără de-ale mâncării. Putem face acest gest mic, elementar, care presupune această întoarcere, desemnată de pocăință.

Și apoi au venit și două categorii speciale să-l întrebe cum să facă? Ce să facă? Prima categorie era a vameșilor, a lucrătorilor în zona financiară. Și au zis: „Noi ce să facem?” Și el le-a spus doar atâta: „Să luați ceea ce vi se cuvine.” Vi se pare greu în această lume, să luăm doar ceea ce ni se cuvine? Dacă avem un serviciu, să luăm doar ceea ce presupune remunerația, solda, pe care o primim? Dacă facem o muncă la cineva acasă, s-o facem bine și să luăm doar plata care ni se cuvine pentru munca respectivă? Nu cred că ne cere Evanghelia prea mult. Sunt lucruri elementare pe care, de fapt, noi le trecem cu vederea.

Și au venit și soldații să-l întrebe: „Noi ce să facem?”  Și el le-a zis așa: „Să vă comportați bine cu toți, potrivit rânduielii voastre. Să nu fiți nedrepți și să vă mulțumiți cu solda voastră.” Iarăși zic că sunt sfaturi elementare, care nu presupun cine știe ce, ci presupun doar această conștiință că e vremea să ne îndreptăm. Cum ar fi în această lume dacă fiecare și-ar face treaba în locul în care l-a pus Dumnezeu? De ce de fiecare dată când trebuie să mergem undeva, trebuie să punem „pliculețul” acolo? De ce „trebuie”? Și de ce acceptăm acest lucru acolo unde Dumnezeu ne-a pus, în rânduiala noastră?

Ne cere în această seară Sfântul Ioan Botezătorul să ne reconsiderăm viața, să ne reconsiderăm traseul, pentru că suntem în proximitatea întâlnirii cu Domnul Hristos. Și dacă vrem să ne întâlnim cu Domnul Hristos, este nevoie să ne și pregătim pentru acest lucru. E o șansă, e o chemare, e o binecuvântare. De-aici încolo, de noi depinde foarte mult. AMIN!

Legaturi: