“Eu sunt Adam” – Cuvânt de folos al PS BENEDICT BISTRIȚEANUL pentru Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și începutul Postului Mare. RATAREA ȚINTEI, DEPENDENȚELE, MUTAREA SENSULUI și NECESITATEA LIMITĂRILOR BUNE puse de Dumnezeu (VIDEO, TEXT)

15-03-2021 Sublinieri

„Istoria lui Adam, povestea mea”

Cuvântul Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), 14 martie 2021, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur:

„Prea cucernici părinţi, iubiţi fraţi şi surori,

La strană, la slujba Utreniei, am auzit şi în această dimineaţă această tânguire: La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când mi-am adus aminte de Sion. Era plângerea poporului Israel dus în robie în ţinutul Babilonului din casa şi din pământul părinţilor lor, din casa binelui, din Raiul pământesc pe care Dumnezeu l-a dat acelui popor. Această stare de depărtare, de pierdere, de exil este una comună pentru noi de la Adam incoace. Generaţie după generaţie sau la nivel individual trăim această stare de înstrăinare, de îndepărtare, de exil, gândindu-ne la starea cea bună pe care oarecând poate am trăit-o în casa părinţilor şi în pământul pe care Dumnezeu ni l-a dat cu binecuvântare. De fapt, această stare de exil a fost inaugurată, ca să spunem aşa, de părintele nostru, Adam, şi duminica de astăzi îi este dedicată lui şi acestui moment prin care el, păcătuind, a fost izgonit din Rai şi a luat drumul exilului.

Nu este vorba doar de o istorie biblică, pe care uneori o povestim copiilor noştri, ci, de fapt, relatarea despre Adam este propria noastră istorie. Este propria noastră istorie pentru că, ziceam, de la el încoace noi toţi suntem familiari cu tot ceea ce înseamnă starea de exil, starea de pierdere, starea de îndepărtare. Şi ne aducem aminte din cartea Facerii, prima carte din Sfânta Scriptură, că Dumnezeu a făcut lumea întreagă în şase zile, aşa este exprimat de autor, şi la sfârşitul zilei a şasea l-a făcut şi pe om. Nu întâmplător l-a făcut la sfârşitul creaţiei, cum am spune, ci s-a întâmplat lucrul acesta pentru că toată creaţia, toată frumuseţea lumii, tot ceea ce înseamnă lume trebuia să fie un dar pentru el din partea Lui Dumnezeu. Era firesc ca toate să fie terminate şi la sfârşit să vină stăpânul creaţiei, să vină omul şi să-i zică Dumnezeu: <Bucură-te de tot ceea ce am făcut în mod special pentru tine!> L-a pus stăpânitor al creaţiei, să se bucure de tot ceea ce El i-a oferit în dar, să se bucure de armonia întregii lumi şi, până la urmă, să se bucure de binele pe care Dumnezeu l-a aşezat ca şi lege în lume.

I-a pus totuşi o graniţă, o condiţie şi i-a zis aşa: Din tot ceea ce este aici, din toţi pomii poţi să mănânci, dar dintr-unul singur – nu, din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pentru că în ziua în care vei mânca vei muri negreşit. I-a pus, trebuie să recunoaştem, anumite limite, anumite graniţe reprezentate prin această poruncă. Ne şi putem întreba, şi poate este  firesc să ne întrebăm: să nu fie cunoaşterea bună? De ce Dumnezeu îi cere omului să nu se hrănească din pomul cunoştinţei binelui şi răului? Dumnezeu nu îi dă explicaţii de ce, dar îi arată consecinţele, că în momentul în care va mânca din pomul oprit va muri negreşit. Aş asemăna această atitudine cu atitudinea pe care dumneavoastră, părinţii, o aveţi de multe ori faţă de copii. Le puneţi limite, le puneţi graniţe şi aşa este firesc, însă nu tot timpul daţi şi explicaţii, dar consecinţele le spuneţi tot timpul: <Dragul tatii, dragul mamii, nu băga mâna în foc pentru că o să te doară, astea sunt consecinţele.> E ceea ce Dumnezeu a făcut atunci cu omul. Omul nu era desăvârşit, nu putea să înţeleagă, însemnând că nu cunoaşterea era de vină, nu era cunoaşterea în sine o problemă, ci doar că omul nu putea să primească deocamdată această cunoaştere fără să şi moară. E ca şi când i-ai da drumul unui copil în lume şi i-ai spune <Descurcă-te!>, fără să aibă pregătirea necesară ce ţine de o dezvoltare a lui personală, dar, până la urmă, şi de o experienţă a vieţii. Şi de aceea Dumnezeu pune limite, pune graniţe pentru protecţia omului.

Şi paradoxal, omul, ca şi copil ce este, nu are încredere suficientă în Dumnezeu – Părintele Care îi vrea binele. Şi când diavolul vine şi îi propune o altă variantă, se încrede mai mult în el decât în Dumnezeu – Părintele Care l-a făcut. Cred ca şi aici sau şi de aici înţelegem că istoria lui Adam este propria noastră istorie. Mai degrabă primim variantele alternative decât voia, cuvântul şi intenţia Lui Dumnezeu faţă de noi, pe Care Îl numim Părinte şi pe care Îl şi simţim uneori în consecinţă. Şarpele îl convinge şi ceea ce se întâmplă şi este mai dureros este că îl determină să-şi mute ţinta, să-şi mute privirea dinspre Dumnezeu înspre altceva şi dintr-o dată apare neîncrederea copilului în părintele lui. Cred că toţi dintre noi la un moment dat, copii fiind, am trăit şi această stare de neîncredere în părinţii noştri, iar ca părinţi probabil că trăim şi în sens invers, copiii noştri îşi pierd încrederea în noi. Şi în consecinţa acestei neascultări, pentru că ceea ce îi propunea diavolul era mutarea sensului, mutarea dinspre ţinta adevărata, omul pierde Raiul şi de aici încolo începe experienţa lui de exil, experinţa lui de îndepărtare faţă de Părintele şi de casa fericirii pe care Părintele i-o propune. Cum se resimte această stare de exil? Cum resimţim noi această stare de exil? O resimţim ca şi singurătate, o resimţim ca şi lipsă de sens, o resimţim ca şi gol lăuntric, o resimţim ca şi o pierdere şi de aici încolo stările pe care noi le trăim ar putea să se înmulţească, ar putea să se adauge. De fapt, toate aceste stări vădesc în noi ceea ce Nichifor Crainic numeşte Nostalgia Paradisului.

Ne este dor de acea Împărăţie a lui Dumnezeu de la început, ne este dor de Dumnezeu, conştient sau inconştient, ne este dor de acea stare de bine, de tihnă, de siguranţă, de armonie împreună cu creaţia întreagă, pentru că, odată cu căderea, apare această duşmănie între noi şi lume, între noi – unii şi alţii. Ne este dor toate acestea. Numai că în momentul în care diavolul a adus această neîncredere şi mutarea ţintei, de atunci tot ceea ce facem noi sau multe din lucrurile pe care le facem noi, deşi par să fie bune şi deşi par să ne aducă o stare de bine, de fapt sensul este unul greşit. Să nu uităm că păcatul în general – şi mă folosesc acum de termenul grecesc prin care se exprimă păcatul, hamartia – înseamnă ratarea ţintei. Toată starea aceasta de singurătate, de durere, de neîmplinire încercăm să o umplem. Şi nu de puine ori o umplem cu cele lumeşti. Şi, în psihologia modernă, cele lumeşti prin care noi dorim să ne umplem această stare de pierdere, de gol lăuntric, se numesc dependenţe. De una sau alta dintre realităţile care par să aducă o plăcere rapidă şi să umple acel gol, acea nostalgie după Paradis, după Rai, pe care o resimţim. Şi vorbim de dependenţe de la cele mai simple până la cele mai complicate. Zic acum, că e foarte la modă, dependenţa de internet, sub oricare formă ar exista şi zic că poate cea mai vizibilă e dependenţa de telefon; dependenţa de mâncare; dependenţa de substanţe, de droguri; dependenţa de jocuri; dependenţa de televizor; dependenţa de una sau altele dintre realiăţile care par să umple acest gol pe care îl resimţim ca oameni exilaţi ce suntem. Chiar şi dependenţa de muncă – e un nou concept, dar foarte răspândit – care să umple artificial acest gol care, până la urmă, este un dar al lui Dumnezeu ca să ne aducem aminte că El este Cel Care ne lipseşte şi Raiul pe care El ni l-a promis la început şi ni-l oferă, vrea să ni-l ofere în continuare. Căci ele sunt cele două realităţi care pot să ne împlinească pe noi.

De ce simţim toate aceste stări? Pentru că am pierdut comuniunea cu Dumnezeu. Am pierdut legătura care-l face pe om fericit; singura legătură care-l face pe om fericit pe parcursul vieţii sale şi care durează este legătura cu Dumnezeu, este comuniunea strânsă, intimă cu Dumnezeu. Şi mai simţim această stare şi pentru că am pierdut acea armonie iniţială cu noi înşine, cu cei de lângă noi şi, până la urmă, cu întreaga creaţie. Omul, prin Adam, eu, prin Adam – pentru că eu sunt Adam – am stricat rânduiala lui Dumnezeu, am stricat acea armonie. Şi de ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că nu am acceptat limitele şi limitările pe care Dumnezeu ni le-a pus atunci, la început. Starea aceasta de exilaţi se dobâdeşte tocmai din această dorinţă de încălca graniţele pe care Dumnezeu ni le-a pus, graniţe la care mă refeream acum câteva momente ca fiind cele care ne păzesc de moarte, fiindcă dincolo de aceste graniţe, făcând iarăşi trimitere la pedagogia în cazul copiilor, vine pericolul, pericol care poate să se sfârşească cu moartea.

Şi acum vin la Evanghelia de astăzi, care întăreşte această semnificaţie a zilei, a Duminicii. Postul înseamnă a ne asuma starea de exilaţi în care suntem. Dacă Adam a fost exilat forţat, ca să spunem aşa, prin păcatul pe care l-a săvârşit, noi ne exilăm voluntar, luând drumul postului, luând calea postului. Şi cum se poate întâmpla acest lucru? Socotesc că prin două lucruri importante. Mai întâi prin a accepta că trăim această stare de pierdere, trăim această stare de gol lăuntric, de îndepărtare din pricina păcatelor noastre şi noi, din pricina păcatului nostru, stricăm comuniunea cu Dumnezeu, stricăm legătura cu Dumnezeu pentru că schimbăm ţinta şi, în acelaşi timp, stricăm şi armonia dintre noi şi dintre noi şi lume. Şi, în al doilea rând, după ce am acceptat, am recunoscut, am conştientizat această pierdere, este nevoie să restabilim nişte limite, nişte limitări, nişte graniţe. Graniţele şi limitările nu înseamnă încălcarea pur şi simplu a libertăţii, aşa cum ni s-ar putea părea nouă aparent şi printr-o judecată rapidă, ci înseamnă protecţie în faţa acestei stări de pierdere, protecţie în faţa suferinţei, protecţie în faţa morţii. Şi când zic a aşeza nişte limite, înseamnă, mai înainte de orice, a ne schimba punctul nostru de focalizare. Pentru că ziceam că, dacă păcatul schimbă sensul, scâlceşte sensul adevărat al lucrurilor pe care le facem, postul ne restabileşte în sensul adevărat înspre căutarea lui Dumnezeu şi înspre Raiul pe care El ni-l promite.

Ne orientăm în această perioadă a postului înspre Rai şi, mai mult decât înspre Rai, înspre Împărăţia lui Dumnezeu, care ni se promite. Pentru că de acum nu mai e vorba doar de Raiul acela pământesc pe care l-a avut omul la început, de acum e vorba de Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, aşa o spune Domnul. Sau poate fi înlăuntrul nostru, dacă ne focalizăm înspre ea, dacă ne îndreptăm ţinta noastră înspre Dumnezeu şi înspre promisiunea Împărăţiei, pe care El ne-o face.

Care sunt cele trei limite şi limitări pe care Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ni le pune în faţă? Sunt de maximă utilitate şi intensitate pentru perioada pe care o inaugurăm în această seară. Iertarea – era primul lucru. Iertarea înseamnă a pune graniţe concurenţelor neoneste şi non-necesare dintre noi. Iertarea înseamnă a pune temelie bună armoniei dintre noi. Şi îmi veţi da dreptate cât e de important într-o familie, dar zic apoi într-o instituţie, într-o societate, ca oamenii să înveţe să se iubească, să se ierte, să se accepte aşa cum sunt şi de acolo să pornească. Dacă nu avem în vedere acel principiu al iertării pe care îl socotesc a fi de bază pentru construcţia oricărei societăţi, fie ea de mici sau de mari dimensiuni, cred că nu putem să avem această pretenţie sau această speranţă că lumea în care trăim poate să fie mai bună. Iertarea, aşadar, înseamnă limită, graniţă şi limitare  în faţa răutăţilor pe care le avem unii faţă de ceilalţi. E tare greu să ierţi, nu? Foarte greu. Imposibil atunci când îţi propui să ierţi de unul singur, fără să-L chemi în ajutor pe Dumnezeu, Care e El Cel Care îl iartă în noi pe celălalt şi ne dă puterea ca noi înşine să ne apropiem de celălalt fără oricare sentiment ce însoţeşte această stare de neiertare pe care am putea să o avem.

Cea de-a doua limită şi limitare este postul. Nu insist asupra detaliilor de data aceasta, ci doar asupra postului în general. Ce este postul? Este limită şi limitare la abuzul de consum. Suntem numiţi consumerişti şi trăim într-o vreme consumeristă. Postul pune graniţă, limită împotriva exceselor de acest fel, care ne aduc şi boli trupeşti, dar şi boli sufleteşti deopotrivă. Este nevoie de limită, este nevoie de limitări, înţelegem fără să analizăm foarte mult situaţia, că avem nevoie de toate acestea. Se vorbeşte foarte mult în zilele noastre despre dietă, diete de tot felul. Cu ghilimelele de rigoare, fără să fiu de acord cu acest termen asociindu-l la ceea ce presupune pentru noi postul, totuşi vedeţi, dacă este să schimbăm ţinta, să schimbăm focalizarea în ceea ce priveşte „dieta”, dieta se transformă în post – că aici este diferenţa aceasta minoră, subtilă: dieta este de dragul nostru, iar postul este de dragul lui Dumnezeu, de a ne reaşeza într-o armonie faţă de El şi apoi şi faţă de ceilalţi şi, de ce nu, şi faţă de noi înşine. Iată şi cea de-a doua limită şi limitare: postul.

Şi cea de-a treia limită şi limitare care ne-a fost evocată în Evanghelie se întâmplă faţă de bunurile materiale: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică, ci vă adunaţi comori în ceruri. Şi zice concluzia: Pentru că acolo unde este comoara voastră este şi inima voastră. Este cea de-a treia limitare, faţă de cele materiale. Dumnezeu ne-a oferit lumea aceasta nouă să ne bucurăm de ea. Dar e nevoie să punem limitări, e nevoie să fim atenţi, ca noi să stăpânim această lume şi nu lumea să ne stăpânească pe noi. Zic încă o dată: nu e nevoie de analize complexe ca să înţelegem cât de nefastă poate să fie o atitudine în care ne învălmăşim cu lumea, ne facem una cu lumea, cu bogăţiile ei, fără să punem, totuşi, nişte limite în viaţa noastră. Fără limite uităm cine suntem. Limitele, de fapt, ne dau identitatea noastră. Fără limite este ca şi cum ne-am trezi într-o lume străină în care nu ştim limba, nu ştim pe nimeni; cum ne-am simţi? Limitele şi limitările ne arată cine suntem. Şi ne mai arată şi lucrul acesta: ne învaţă să respectăm şi limitele celuilalt şi să nu trecem peste limitele lui. Limitele noastre se întâlnesc într-un mod armonios cu limitele celui care ne stă în faţă şi, în felul acesta, avem de-a face cu armonie, avem de-a face cu o viaţă în care fiecare îşi cunoaşte locul împreună şi spre împreună-slujirea celuilalt.

Şi concluzionăm: Postul pe care Biserica ni-l pune la îndemână în aceste momente ne aduce cu sine – şi zic în sens pozitiv acum şi aceasta a fost şi pledoaria mea astăzi – un set de limite pentru Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca să dobândim nu doar Raiul, ci Împărăţia lui Dumnezeu. Şi, în acelaşi timp, lucrând în viaţa noastră aceste limitări, ne mai pune la îndemână un lucru şi ne cheamă la o aşteptare întru nădejde frumoasă. Pentru că la sfârşitul Postului suntem chemaţi să ne întâlnim cu Domnul Hristos Care înviază din mormânt. Şi zicem: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi El S-a plecat spre mine. Amin”.

 

Legaturi:

LA APA VAVILONULUI…

INTOARCEREA ACASA. Predicile parintelui Serafim Rose si pr. Alexandr Schmemann la DUMINICA FIULUI RISIPITOR

 

***

DUMINICA IERTARII. “Cand ma necajesc, degrab ma auzi…”

“Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?

OMUL – ICOANA LUI DUMNEZEU: “Aceasta este valoarea pe care El ti-o da tie!”. De la Adam cel vechi la Noul Adam, Hristos sau DE LA RUSINEA GOLICIUNII LA RE-IMBRACAREA IN VESMANTUL DE HAR AL NEMURIRII

PLANGEREA LUI ADAM – de Sfantul Siluan Athonitul (fragment)

Sfantul Simeon Noul Teolog despre NEVOIA DE CAINTA DIN TOT SUFLETUL pentru toti crestinii. DIALOGUL LUI DUMNEZEU CU ADAM, DUPA CADERE

PACATUL “ORIGINAR” sau CADEREA LUI ADAM DIN RAI. Pr. James Bernstein despre intelegerea ei ortodoxa versus ratacirile catolice si protestante

PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I)

PLÂNGÂNDU-NE CĂDEREA, LA PORŢILE RAIULUI… Ce înseamnă PĂCATUL și care este POCĂINŢA ADEVĂRATĂ? “Este nevoie să-şi tragă sufletul pentru început, să-şi revină din zilnica alergătură, să se strămute de la observarea continuă a celorlalţi la observarea de sine, de la bârfirea a tot şi a toate la convorbirea cu sinele său…”

PREDICI LA DUMINICA IERTARII si INTRAREA IN NOUL MOD DE VIATA AL POSTULUI MARE. “Fratilor, acum mantuirea este mai aproape de noi, decat atunci cand am crezut. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape”. DRUMUL DE INTOARCERE INAPOI IN INIMA TATALUI (video, audio)

DRUMUL OMULUI INSPRE RAIUL PIERDUT. Rostul, puterea, masurile si… dusmanii Postului. PREDICI folositoare ale Parintelui IOANICHIE BALAN la INCEPUTUL POSTULUI MARE: “Cântarea Domnului nu se cântă în pământ străin şi bucuria Duhului Sfânt nu se simte într-o inimă plină de răutate şi ură”

DUMINICA IERTARII, DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI. Predici video si audio, cantari psaltice. DE CE SI IN CE FEL AR TREBUI SA TINEM POSTUL MARE?

Cuvant de trezire si de imbarbatare al Sfantului Teofan Zavoratul la DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI SI LA INCEPUTUL POSTULUI MARE

“Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta…”– PREDICI ale CUVIOSULUI IOAN KRESTIANKIN la INTRAREA IN POSTUL MARE trecand prin DUMINICA IERTARII: “Nu are nevoie Dumnezeu de făţărnicia noastră… Nu va primi Domnul numeroasele noastre metanii până la pământ dacă în inima noastră vor continua să existe supărarea pe fratele, răutatea şi duşmănia faţă de aproapele”

POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I)

Predici de mare adancime ale Parintelui Sofronie (II). CUM SA TRECEM POSTUL MARE in mijlocul tensiunilor apocaliptice ale vremii noastre?

 

***

“DUMNEZEU STIE MAI BINE DECAT MINE CE VREAU!”

Parintele Rafail Noica: “Cuvantul pe care-l pazesc, PE MINE ma pazeste”

Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII

PARINTELE RAFAIL NOICA: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire” (AUDIO, VIDEO)

Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!”. A existat posibilitatea intoarcerii lui IUDA sau a fost PREDESTINAT? (video)

Arhimandritul Sofronie: CE ESTE PACATUL?

“Ieftin ne-a mai pretuit. Fie sa traiasca dupa sine, precum voieste…” – SFINTII SILUAN si SOFRONIE in fata inceputului CADERII DUHOVNICESTI a lui BALFOUR prin alegerea VOII PROPRII. Ascultare duhovniceasca VS. disciplina

CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI MORTI

“Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNSE ALE PACATULUI si constrangerea depersonalizanta a patimilor. POSTUL CA EXERCITIU DE LIBERTATE si de redescoperire (VIDEO)

“Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE IMPARATIA CERURILOR

CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona”

“Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei

VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa“


Categorii

Ce este pacatul?, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Benedict Bistriteanul, Triodul si Postul cel Mare, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate