“Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”

24-09-2007 Sublinieri

silouan_whitte_backg_0384_lg.jpg

E o minune pentru mine cã Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea cãzutã. Unii cad în deznãdejde, so­cotind cã Domnul nu le va ierta pãcatele. Asemenea gân­duri vin de la vrãjmasul.

Domnul e atât de milostiv, cã nu putem pricepe aceasta. Cel al cãrui suflet s-a umplut de iu­birea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela stie cum iubeste Domnul pe om. Dar când sufletul pierde aceastã iubire, atunci se întristeazã si tânjeste si mintea lui nu vrea sã se opreascã, ci cautã un asemenea Dumnezeu“;

silouan2.jpg

Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcăto­sului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.

Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfâr­şit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!

Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără re­proşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu l-a învinuit [Lc. 15].

Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoar­cerea lui!

Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni”.

silouan2.jpg

Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.

Pe cei ce Mă caută îi iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu harul] viaţa e uşoară şi bună, sufletul e vesel şi spune: „Domnul meu, eu sunt robul tău“.

O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bo­gaţi suntem!

Mare şi necuprins e Domnul nostru, dar pentru noi El S-a micşorat ca să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca din iubi­rea lui Dumnezeu să uităm pământul, să trăim în ceruri şi să vedem slava Domnului.

Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atât de ma­re, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea în­treagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului.

Domnul a spus ucenicilor Lui: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” [In 21, 5]. Ce mare iubire e în aceste cuvinte duioase: Domnul ne numeşte „copii“. Ce bucurie mai ma­re decât aceasta?

Trebuie să cugetăm adânc asupra acestor cuvinte şi asu­pra suferinţelor Domnului pentru noi pe cruce.

Cât de mult iubeşte Domnul zidirea Sa”.

silouan2.jpg

Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu“;

silouan2.jpg

Domnul nu vrea moartea păcătosului[Iz 18, 32], iar celui ce se pocăieşte îi dă în dar harul Duhului Sfânt. El dă sufletului pacea şi libertatea de a fi cu mintea şi inima în Dumnezeu. Când Duhul Sfânt ne iartă păcatele, atunci su­fletul primeşte libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu mintea curată; atunci el vede liber pe Dumnezeu şi rămâ­ne întru El în odihnă şi bucurie. Aceasta e adevărata liber­tate. Dar fără Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru că vrăjmaşii tulbură sufletul prin gândurile cele rele.

Voi spune adevărul în faţa lumii întregi: sunt un tică­los înaintea lui Dumnezeu şi aş fi deznădăjduit de mântui­rea mea dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfântului Său Duh. Şi Duhul Sfânt m-a învăţat şi de aceea scriu de­spre Dumnezeu fără osteneală, pentru că El mă atrage să scriu.

Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni. Mulţi gân­desc: „Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri”, şi de ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că îna­intea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare“.

– “Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!”.

weeping689.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Siluan Athonitul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la ““Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SFANTUL SILUAN – CUVINTE ALESE, CUVINTE ESENTIALE PENTRU MANTUIREA NOASTRA -
  2. Pingback: RUGACIUNE CATRE SFANTUL SILUAN ATHONITUL. Paraclisul Cuviosului Siluan. Troparele (audio, text) -
  3. Pingback: SFANTUL SILUAN ATHONITUL. Viata si invatatura marelui staret contemporan (VIDEO). Intalnirea cu Parintele Sofronie. Calauza la “izvoarele vietii Duhului”. DORUL DUPA DUMNEZEUL CEL VIU – conferinta audio a Pr. Florin Botezan (audio) -
  4. Pingback: FIUL RISIPITOR. Predica audio (si text) a Parintelui Hrisostom de la Putna -
  5. Pingback: Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua de maine” -
  6. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  7. Pingback: INTRISTAREA SAU DEPRESIA – DUHUL “UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT”. CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev -
  8. Pingback: IUBIREA DOMNULUI, “FARA REPROSURI”: Domnul si astazi ne spala picioarele si continua sa bata la usa inimii noastre, desi o gaseste inchisa… -
  9. Pingback: Sfantul Siluan despre NECREDINTA, MANDRIE, IUBIRE SI PACEA INIMII. “Omului pacatos Domnul ii pare neinduplecat, pentru ca nu este har in sufletul lui” -
  10. Pingback: URMAREA CHEMARII LUI DUMNEZEU SI INCREDINTAREA IN PURTAREA SA DE GRIJA IUBITOARE. Predica audio a Parintelui Ciprian Negreanu: “Dumnezeu nu bate obrazul omului care se intoarce”. CE FEL DE COPII NE VREA TATAL? -
  11. Pingback: “Sa ne smerim, fratilor, si Domnul ne va arata toate!”. Cuvintele Sfantului Siluan Athonitul despre SMERENIE si TANJIREA DUPA DUMNEZEU (si audio) -
  12. Pingback: SFANTUL SILUAN ATHONITUL da marturie vie despre IUBIREA MILOSTIVA a lui Dumnezeu pentru CEI PACATOSI -
  13. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  14. Pingback: CUVIOSUL SILUAN si CUTREMURUL din Sfantul Munte, 1932, de ziua Crucii. Plus: CUM II SMERESTE si ii indreapta Dumnezeu pe cei credinciosi, atunci cand pacatuiesc JUDECAND PE FRATII LOR sau aratandu-se NEMULTUMITORI -
  15. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “DEZNADEJDEA SI NEPASAREA SUNT DISTRUGATOARE. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea“. De ce ar trebui SA NE DOARA caderile fratilor nostri? -
  16. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE SAROV, invatatorul pocaintei si TAMADUITORUL DEZNADEJDII (II). Ce rugaciuni – “antidot” recomanda in mod special Cuviosul? NECESARA CORECTARE A UNEI PARERI GRESITE: “Fara a merge pe calea pocaintei, oamenii incea
  17. Pingback: CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: DUMNEZEU, CERŞETORUL DRAGOSTEI NOASTRE… “A, Tu eşti Doamne? Un moment, mai aşteaptă puţin… am atâtea treburi de făcut…, treburi, griji, interese!” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: STARETUL DIONISIE DE LA COLCIU – PUTEREA SI MIREASMA DUHOVNICEASCA MANGAIETOARE A SMERENIEI TRAITE. Cuvantul Parintelui Melhisedec Ungureanu (VIDEO + TEXT) | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: INVATAMINTE DUHOVNICESTI ALE SFANTULUI SILUAN VALABILE ORICARUI CRESTIN (I): “Durerile de cap mi s-au dat fiindca am staruit in dorinta mea… Cand sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am făcut artagos” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: DUMNEZEUL CEL VIU DESCOPERIT SFANTULUI ILIE: “Nu in cutremur, ci in vant subtire” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Cea mai insemnata PROVOCARE a Evangheliei: SA AM O RELATIE PERSONALA, COTIDIANA, CU HRISTOS: “Mantuitorul nu vine sa vorbeasca cu o masa de oameni, cu o turma mare de oameni. Vrea sa vorbeasca cu fiecare dintre noi, personal”. CUVANT AL PR. CL
  23. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate