Mergi si fa si tu asemenea!
“Nu e de ajuns numai să cunoşti, deoarece ştiinţa nu are puterea de a te hotărî să-ţi împlineşti datoriile cele mai sfinte ale vieţii tale. Preotul nostru avea destulă ştiinţă, dar ce folos?!… n-avea conştiinţă. Iată beteşugul cel mare, nu numai al preotului din pildă, ci şi al nostru, al multora… Nu-ţi foloseşte la nimic ştiinţa ta, dacă nu se revarsă în fapte bune. Ştiinţa fără fapte este ca norul fără ploaie, ca floarea zugrăvită fără miros şi ca lăudărosul care are totdeauna gura plină şi mâna goală. Ştiinţa noastră în cele ale credinţei trebuie nutrită şi dovedită cu fapte corespunzătoare. Ea trebuie trăită, dacă vrem să nu cădem în aceeaşi vinovăţie cu preotul din pildă aşa cum a căzut şi levitul, care deşi s-a apropiat, şi-a aţintit privirile spre cel care se zbătea pe moarte, totuşi nu s-a înduioşat şi a trecut ‘pe alăturea'”.
Sf. Ioan Gura de Aur:
Adevăratul samarinean este cel care se îngrijeşte şi de sufletul cel bolnav al aproapelui
(cuvantul integral aici)
„Urmează acelui samaritean din Evanghelie (Luca, cap. 10), care a arătat atâta grijă pentru cel rănit. (…) Deci, dacă samariteanul a fost atât de plin de dragoste şi atât de compătimitor către un om necunoscut, cum ne vom putea noi îndreptăţi când nu ajutăm pe fraţii noştri în vreo nenorocire încă mai mare? Căci cei căzuţi în păcate sunt mai nenorociţi decât acela; căci păcatele şi prihănile sunt mai cumplite decât toţi tâlharii; ele schingiuiesc pe cei căzuţi în ele mai cumplit decât aceia. Ele răpesc nu numai hainele şi rănesc nu numai trupul, ci şi sufletul, şi după ce le-au pricinuit mii de răni, îi lasă să zacă în prăpastia necucerniciei şi se duc de acolo. La o astfel de nenorocire să nu rămânem cu sânge rece, să nu trecem fără compătimire pe lângă o privelişte atât de vrednică de tânguire. Şi chiar de ar face alţii aceasta, tu să nu o faci. Să nu zici întru tine: „Eu sunt mirean, am muiere şi copii, aceasta se cuvine preoţilor!“. Iată, samariteanul nu grăia astfel, ci a apucat pe cel nenorocit ca pe un câştig mare. Deci, când vezi pe cineva care are trebuinţă nu de vindecarea trupului, ci a sufletului, să nu zici: „Pentru ce nu-l vindecă acesta sau acela”, ci slobozeşte-l tu din boala sa şi nu întreba pentru ce alţii pregetă. Când vezi o bucată de aur jos, negreşit nu întrebi mult de ce n-a ridicat-o acesta sau acela, ci te sârguieşti a întrece pe toţi ceilalţi şi a o ridica. Tot aşa trebuie să cugeti şi cu privire la fratele tău cel căzut; trebuie să crezi că în îngrijirea de dânsul ai găsit o comoară. Când torni în rănile sufletului său untdelemnul învăţăturii creştineşti, când îl legi cu blândeţe şi-l vindeci cu răbdare, prin aceasta ai dobândit comoara cea mai mare, şi această singură faptă va stinge întru tine multe pete ale păcatului. Când vezi pe cale un sărac, un nevoiaş, nu trece uşor pe lângă dânsul fără a-i da milostenie! Aceasta este frumos şi bine. Dar şi când vezi un frate pe calea păcatului, nu trece pe lângă dânsul, ci printr-un cuvânt prietenesc, ca printr-un frâu, opreşte-l de la calea sa cea rea şi adu-l iarăşi la Biserica lui Hristos. O astfel de milostenie este mai bună decât alta şi are mai mare preţ decât mii de talanţi de aur. Ce zic eu: decât mii de talanţi? Nu! Milostenia aceasta are mai mare preţ decât toată lumea cea văzută, căci omul este mai preţios decât lumea.”
|
(cuvantul integral aici) |
„Hristos însa S-a facut început al neamului nostru, El, care nu cunostea pacatul ne-a aratat în Sine Însusi mai întîi pe noi oamenii, biruind aceste patimi animalice. Caci El a luat slabiciunile noastre si a ridicat înlaturînd bolile noastre. De aceea spune în Evanghelie ca a suit pe vita sa pe omul care a dobîndit îngrijirea sa. Caci El ne-a asezat în Sine pe noi, întrucît sîntem madulare ale trupului Sau. Dar El ne-a adus si la o casa de oaspeti Biserica, cea care a primit pe toti si i-a cuprins pe toti. (…) Si fiind adus (în casa de oaspeti) s-a învrednicit de mai multa grija înca. Caci, Biserica fiind strînsa din neamurile cele ce se ucisera pe sine prin închinarea la multi dumnezei, în ea se afla Însusi Hristos dupa cum este scris: Si El locuieste si umbla în ea si daruieste tot harul duhovnicesc. De aceea si conducatorului casei de oaspeti (acesta poate sa fie înteles ca fiind chip al apostolilor si al pastorilor ce au venit dupa el si al dascalilor). El i-a dat doi dinari cînd s-a întors în ceruri, spre a purta de grija cu bagare de seama de cel suferind. Si El a mai adaugat: “daca vei mai cheltui ceva pe deasupra, Eu cînd ma voi întoarce îti voi da tie înapoi“. Hristos numeste doi dinari, pe cele doua asezaminte, pe acelea dar prin legea lui Moise si prin prooroci, si pe asezamîntul dat prin Evanghelii si prin legiuirile (hotarîrile, poruncile, constitutiile) apostolilor. Fiindca amîndoua aceste asezaminte sînt ale Unui singur Dumnezeu, si poarta un singur chip (icoana) a Unui singur Împarat de sus, ca si dinarii, si de asemenea au întiparite (gravate sapate) si reprezinta (închipuiesc) acelasi semn (figura, marca, chip = haraktir) în inimile noastre datorita cuvintelor si învataturilor lor celor sfinte întrucît în el a grait acelasi Duh Sfînt. (…) Iar cînd se va întoarce Stapînul în ziua cea din urma, vor spune fiecare din ei: – “Doamne doi dinari mi-ai dat mie, iata am mai cheltuit si de la mine, si am cîstigat alti doi dinari, prin care turma mea a sporit” Si Hristos raspunzînd va zice: “Bine sluga buna si credincioasa, întru putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune. Intra întru bucuria Domnului Tau” (Mt. 25, 16-21).”
|
(1891-1965) |
„Cum se face oare că tocmai preotul, care avea lumina Scripturilor sfinte sub ochi şi cunoştea Legea pe degete să treacă pe alăturea şi să ocolească nepăsător pe cel care se lupta cu moartea?! Fără să mă gândesc însă prea mult, îmi răsare repede în minte răspunsul adevărat la această întrebare.
E o lipsă mare în sufletul unui om, care deşi cunoaşte binele, totuşi nu-l săvârşeşte. Nu e de ajuns numai să cunoşti, deoarece ştiinţa nu are puterea de a te hotărî să-ţi împlineşti datoriile cele mai sfinte ale vieţii tale. Preotul nostru avea destulă ştiinţă, dar ce folos?!… n-avea conştiinţă. Iată beteşugul cel mare, nu numai al preotului din pildă, ci şi al nostru, al multora…Nu-ţi foloseşte la nimic ştiinţa ta, dacă nu se revarsă în fapte bune. Ştiinţa fără fapte este ca norul fără ploaie, ca floarea zugrăvită fără miros şi ca lăudărosul care are totdeauna gura plină şi mâna goală. Ştiinţa noastră în cele ale credinţei trebuie nutrită şi dovedită cu fapte corespunzătoare. Ea trebuie trăită, dacă vrem să nu cădem în aceeaşi vinovăţie cu preotul din pildă aşa cum a căzut şi levitul, care deşi s-a apropiat, şi-a aţintit privirile spre cel care se zbătea pe moarte, totuşi nu s-a înduioşat şi a trecut „pe alăturea“. Să ne asemănăm samarineanului, care, apropiindu-se de cel nefericit, i s-a făcut milă de dânsul şi i-a dat ajutorul său fără să stea mult pe gânduri. Ar fi putut să se fi întrebat mai întâi dacă e Evreu sau Samarinean cel care avea nevoie de ajutorul său, dacă meseria şi sarcina lui îi îngăduire să-şi piardă o parte din vremea lui preţioasă; dacă sunt sau nu tâlhari prin vecinătate; dacă acela suferă sau nu de vreo boală molipsitoare. Nici una din aceste întrebări nu-i nelinişteşte fiinţa lui. El îşi dă serviciile sale fără nici o tocmeală şi în chip necondiţionat. Tâlharii nu avuseseră pe Dumnezeu nici înaintea ochilor nici în inimi; preotul şi levitul avuseseră pe Dumnezeu sub ochi pe paginile bătrâne şi sfinte ale Legii, dar nu-l avuseseră în inimă; Samarineanul, cu cât Îl avusese mai puţin pe Dumnezeu sub ochi, cu atât mai mult Îl avu în inima sa.”
Va mai recomandam:
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- “Ia seama mai intai la suferinta sufletelor!”
- “Daruirea contine oxigen duhovnicesc”
- Cuviosul Paisie: Omul duhovnicesc este plin de durere pentru ceilalti
- “FABRICA” DE RUGACIUNE SI DE MANGAIERE
- Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
- “Fratele meu este viata mea”
18 Commentarii la “Mergi si fa si tu asemenea!”