Cuviosul Filotei Zervakos – talcuirea PARABOLEI SAMARITEANULUI MILOSTIV. Sa ne miluim intai sufletul ranit de demoni prin pacat
Predica despre parabola samariteanului milostiv
Omul despre care va vorbeste Domnul Iisus Hristos nu este un om oarecare. El este cel care ne inchipuie pe noi, toti oamenii, firea omeneasca care mai inainte locuia in Ierusalimul cel de sus, in rai, in Imparatia Cerurilor. Si care din rai, din Ierusalimul de sus, a cazut prin neascultare si calcarea poruncii savarsite de protoparintii Adam si Eva. Au fost pedepsiti si izgoniti din Ierusalimul de sus si au ajuns in acest pamant, vremelnic, inchipuit de Ierihon, oras jalnic si inglodat.
In Ierihon au coborat primii oameni prin calcarea poruncii si din neascultare. Aici este valea plangerii, caci este plina de necazuri si suparari, de frica si primejdii si de aceea e numita “Valea Plangerii“.
Omul care cobora de la Ierusalim la Ierihon a cazut intre talhari. Talharii sunt demonii, duhurile viclene, care-i razboiesc pe oameni si-i ingrozesc, si-i scufunda, si, de multe ori, ii omoara. Noi, toti oamenii, am primit ca mostenire blesteme si osanda vesnica si am cazut din Ierusalimul cel de sus in acest pamant vremelnic, plin de intristari si suferinte, de dureri si chinuri, pe care ni le aduc talharii, demonii, care vor sa ne inece toata vremea. Rani sunt pacatele precum mandria, invidia, gelozia, pomenirea de rau, judecarea, barfa, trufia, necinstirile, curviile, adulterele, furturile, nedreptatile si in general orice pacat pe care-l savarseste omul cu ajutorul celui viclean, caci acela este cel care ne loveste, ne raneste. Dumnezeu ne-a daruit cumpatarea, intelepciunea, discernamantul, dar pentru ca nu am fost cu grija, am primit vatamare si rani de la demoni; si ca pe niste pacatosi ne doboara morti. Si daca murim astfel raniti de viclenii diavoli, atunci vom muri si de moartea vesnica, caci vom fi osanditi in iadul fara sfarsit. In timp ce firea omeneasca se gasea pe jumatate moarta din cauza vatamarilor si ranilor pricinuite de diavoli si suferea intregul neam omenesc… „ca din intamplare”, a trecut un preot si vazandu-l pe acest om ranit, a trecut pe alaturi si si-a continuat drumul sau. Nu l-a miluit, nu avea puterea sa-l ajute. Tot asa a facut si levitul, a venit, l-a vazut, dar nefiind in stare sa-i dea vreun ajutor, a trecut mai departe. Preotul, levitul inchipuie pe profetii si pe trimisii lui Dumnezeu care cu invataturile lor ii indemnau pe oameni sa se departeze de pacat ca sa nu moara in ele, sa nu asculte de duhurile cele viclene, care-i indeamna si-i atrag inspre pacat. Dar nici profetii, nici dreptii, nici alt trimis de-al lui Dumnezeu nu a reusit sa-i ajute pe oamenii care erau cazuti in mainile talharilor si care erau raniti.
„Iar un samaritean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila si apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand peste ele untdelemn si vin si punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Si a doua zi, scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: ai grija de el si de vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da” (Luca 10, 33-35).
Samariteanul este Hristos, Cel nascut din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, Fiul Cel Unul Nascut si Cuvantul Tatalui, care a venit in lume s-o mantuiasca de pacat. Sa ne scoata din osanda vesnica, din lanturile iadului si ale stricaciunii, si sa ne redea pamantul cel dintai, fericirea de la inceput, in Ierusalimul de sus, in rai. Si oamenii, in loc sa-L iubeasca, sa-I asculte invatatura, L-au invidiat, L-au acuzat, L-au renegat, numindu-L samaritean. Samaritenii erau considerati de catre evrei oameni pacatosi; si pe Hristos Il numeau samaritean, ca ar fi fost pacatos si, mai mult, ca ar fi avut demon…
Intr-o astfel de stare rea ajunsese firea omeneasca, oamenii in general, incat sa-L huleasca pe Acela care venise sa ne vindece ranile, bolile, sa ne plateasca rascumpararea pentru pacatele noastre. A suferit Acela, Cel neprihanit, Cel fara de pacat pentru noi, cei vinovati, cei pacatosi.El este Acela care S-a milostivit de om, S-a milostivit de toti oamenii, le-a tamaduit ranile (pe care le-au pricinuit demonii) si i-a ridicat de jos. O zice Domnul cu gura Lui: „Acesta a purtat pacatele noastre si pentru noi a suferit”. S-a lasat pedepsit din dragoste pentru om, pentru toti oamenii. A platit Acela pentru pacatele noastre, pentru care noi eram vinovati. Trebuia sa fim pedepsiti noi, dar a fost pedepsit El, Cel fara de pacat. De ce? Pentru ca sa ne vindece ranile, sa ne tamaduiasca ranile sufletesti.
Ne-a ridicat si ne-a luat in spate. A ridicat pacatele noastre si ne-a predat la han. Hanul este Biserica. Cei doi dinari sunt Vechiul si Noul Testament. Toti cei bolnavi care se adapostesc in Biserica se vindeca. Hangiul este preotul sau arhiereul, invatatorul, cel care cu invatatura lui ca si cu un medicament ii unge pe cei raniti si suferinzi si-i tamaduieste. Acesta e uleiul si vinul. Uleiul este invatatura care sfatuieste spre virtute, spre indreptatire, spre paza poruncilor lui Dumnezeu. Vinul este invatatura morala care ne ameninta ca de nu vom pazi legea lui Dumnezeu, poruncile si devenim calcatorii lor, vom fi pedepsiti precum zice si Sfantul Apostol Pavel:
„Orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?” (Evrei 2, 2-3).
In Vechiul si Noul Testament pe care ni le face auzite preotul si propovaduitorul din Biserica sunt medicamentele. Acestea sunt leacurile cu care se tamaduiesc bolile si ranile sufletului si ale trupului. Si i-a zis hangiului sa-i vindece ranile.
„Ingrijeste-l, a zis, si cand Ma voi intoarce, ceea ce ai cheltuit cu acest bolnav Eu iti voi rasplati.”
Aceasta inseamna ca preotul si invatatorul si ierarhul si oricare om al Bisericii poate folosi pe ceilalti prin cuvant, prin sfat, prin dragoste, prin credinta in Dumnezeu, sa ii vindece si sa ii invete pe oamenii raniti si bolnavi. Si pentru tot ce se vor ingriji si se vor osteni sa-i vindece le va rasplati Domnul la a doua Venire a Sa.
Acesta este aproapele, samariteanul care a uns cu ulei si vin pe cel ranit si pe jumatate mort. La intrebarea Domnului care din cei trei a fost aproapele celui cazut intre talhari, invatatorul de lege raspunde: „Cel care a facut mila cu el”. Ii zice Hristos:
Mergi acasa, tu, care ai venit cu viclenie sa-mi intinzi cursa, caci ai aflat acum cine-ti este aproapele, mergi si fa si tu cum a facut samariteanul milostiv. Adica sa-l iubesti pe aproapele tau si sa-l ajuti si cand este ranit sa-i tamaduiesti ranile. Dar si noi, toti oamenii, trebuie sa fim milostivi, sa tamaduim intai sufletele noastre si apoi pe aceia care au nevoie, pe cei bolnavi sufleteste.
Trebuie sa-i urmam samariteanului si sa miluim intai sufletul nostru, care este ranit si indurerat de sagetile arzatoare ale celui viclean, cel care dintru inceput se lupta impotriva noastra si ne raneste. Sa ne ingrijim sufletul, sa luam leacurile pe care ni le-a dat Preabunul Dumnezeu spre paza sufletului spre a-l pazi neranit si sanatos. Daca ne iubim sufletul, caci omul nu e numai material, ci e suflet si trup, nu ne vom indeletnici doar cu trupul, ci indeosebi cu sufletul nostru nemuritor. Si aceasta pentru ca trupul fara suflet este mort, nu poate trai si nu are nici o valoare.
Sufletul are mare valoare, atata valoreaza cat nu valoreaza intreaga lume. Sufletul nostru valoreaza mai mult decat lumea intreaga. Si de acest suflet asa valoros noi nu ne ingrijim. Trupul nostru care este stricacios, este muritor si maine, cand se va desparti de suflet, se va preface in praf, in mancare viermilor. Iar noi doar pe acesta il ingrijim, il oblojim, daca se imbolnaveste cat de putin fugim degraba la doctor. Sufletul insa, pe care nu-l iubim, nu ne ingrijim sa-l vindecam atunci cand se imbolnaveste.
Trebuie, asadar, precum ne ingrijim de trup, asa si chiar cu mult mai mult sa ne ingrijim de sufletul cel nemuritor, in locul caruia nu putem gasi nimic la fel de valoros. Precum si Domnul zice:
„Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?” (Marcu 8,36)…
(în: “Călător spre cer – Viaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002)
Alte recomandari pentru Duminica aceasta:
- Mergi si fa si tu asemenea! – Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Chiril al Alexandriei, pr. Marin Ionescu si altii (Adevăratul samarinean este cel care se îngrijeşte şi de sufletul cel bolnav al aproapelui)
- NOI, CEI CAZUTI INTRE TALHARI SI STRAINI STRAMUTATI IN LUME, purtand in noi semintele iadului si trebuind trudi neincetat la plivirea lor…
- SAMARINEANUL MILOSTIV – Predici si talcuiri (PS SEBASTIAN si PR. COMAN). Cine este aproapele nostru, pe cine sa ajutam si cum? INTRE INDIFERENTA, IPOCRIZIE SI JERTFA
- PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV. Predici (audio si video) cu IPS Bartolomeu, Pr. Calciu si parinti de la Putna si Sihastria Putnei. DRAGOSTEA DE APROAPELE
- DRUMUL IUBIRII – Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la Pilda Samarineanului Milostiv
- Parintele Nicolae Steinhardt despre “PROBLEMA PAINII” SI PREDICATORII FATARNICI AI FALSULUI IDEALISM
- Parintele Rafail Noica despre “dogma” neclintita: DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- Parintele Valentin Mordasov si Parintele Ioan Buliga despre MILOSTENIE si FAPTELE BUNE prin care putem castiga viata vesnica
Legaturi:
- Cuviosul Serghie Şevici despre iubire: “Ia seama mai intai la suferinta sufletelor!”
- Parintele Ioan Buliga despre SANATATE, BOALA, SUFERINTA, PACAT si PARTASIA LA RAU: “Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang din cauza multor ticalosii care se petrec in jurul lor”
- Predica PS Sebastian al Slatinei la vindecarea slabanogului din Capernaum. II PURTAM PE CEILALTI IN SUFLETELE NOASTRE? NE PASA DE SUFLETELE LOR?
- E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE
- DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio si text)
- UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
- “Fratele meu este viata mea”
- “TOTI NE GANDIM NUMAI LA NOI INSINE. DE ACEEA NE INECAM CU TOTII”
Se pare ca acest om din parabola dorea cu adevarat sa se converteasca,caci el nu s-a multumit cu acest raspuns,pentru ca porunca amintita isi pierduse semnificatia spirituala prin repetare,devenind ca o formula.De aceea el pune intrebarea:”Cine este aproapele meu?” In continuare,samarineanul nu a tinut seama ca cel vatamat era evreu si nu s-a limitat numai la a-i salva viata pe moment,ci,s-a ingrijit in continuare de el,dandu-i gazdei doi dinari spre ingrijire,urmand sa-i achite dupa ce se va intoarce,diferenta.Atitudinea fata de aproapele,depaseste asadar capacitatea de daruire.Domnul Iisus ,ne face sa intelegem ca aproapele nostru este cel din imediata vecinatate a noastra,fie el om sau animal,pasare sau planta care sufera de apa,foame,frig etc.
Acest act de milostenie,este generat de sentimentul de mila dupa cum sublininiaza domnul Iisus:”Si,vazandu-l i s-a facut mila”,si se caracterizeaza prin dezinteresul total de recunostinta,de multumire din partea acestuia.
Fapta samarineanului reprezinta actul de milostenie PERFECT sau DESAVARSIT,intrucat este savarsit in favoarea unui necunoscut ,fie el chiar dusman,nesocotind niciun folos personal de pe urma lui.In acest fel vom dobandi viata de veci.Sa ne sensibilizeze Bunul Dumnezeu cu sentimente de dragoste si mila fata de semeni si fata de creatia Sa,si sa-L iubim pe El mai presus decat toate!
Doamne ajuta!
Un turist se descalta si isi da pantofii unui cersetor:
http://www.mirror.co.uk/news/world-news/tourist-gives-poor-homeless-man-8443543