Parintele Proclu despre Biserica in cazul Tanacu: “E DE PLANS BISERICA!”

1-02-2008 Sublinieri

Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ieri la inchisoare, in urma sentintei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele Daniel), 6 ani (maica stareta Neonila), respectiv 5 ani (celelalte trei maici, Anastasia, Pahomia şi Siluana – acestea sunt numele lor de calugarie cu care sunt “cunoscute” si in ceruri, nume pe care, ca si fagaduintele calugaresti, nu le poate lua nimeni pe pamant si cu care e bine si noi sa le pomenim in rugaciuni) pentru moartea fetei bolnave psihic pe care au incercat sa o ajute, Irina Cornici. Semnificatia duhovniceasca a “cazului Tanacu” – fara indoiala unul dintre cazurile cele mai odioase de manipulare si linsaj mediatic din istoria presei romanesti, soldate cu o judecata si o condamnare nedreapta, dar si cazul cel mai flagrant de dupa 1990 de lepadare vinovata a Bisericii de niste madulare ale sale aflate in grea incercare, pentru a-si salva imaginea in fata “opiniei publice” sau pentru a ceda santajului acelor instante oculte care au si orchestrat toata povestea – ne-a fost inca din anii trecuti deslusita de cativa din marii nostri parinti duhovnicesti. Dar abia de acum, odata cu incarcerarea propriu-zisa a celor cinci nevinovati, poate ca vom putea intelege mai bine adevarul din cuvintele Parintilor… Incepem cu Parintele Proclu, pustnicul din Muntii Neamtului:

proclu1.jpg

E de plâns, e de plâns Biserica. Toată această lucrătură a fost ca să fie hulită Biserica lui Hristos, prin acel episcop care nu şi-a dat seama, săracu, ce face. Amu, patriarhul şi preasfinţiţii trebuie să se ridice să-i ia apărarea şi să-i scoată la libertate, că dacă nu – o să-i doară capul. N-au pe Dumnezeu, asta e, şi o să vină pedeapsa lui Dumnezeu peste noi. Dar ce să mai zic eu, e veacul de pe urmă, dragii mei. Biserica e de plâns, nimeni nu mai ia apărarea la Adevăr.

E o răscoală împotriva Bisericii şi are şi Biserica politicienii ei, nu numai parlamentul. La Sihla, o venit odată nişte persoane dubioase, cu fesuri aproape ca la călugări, ca să spioneze ei situaţia pe acolo. Şi a zis un părinte îmbunătăţit: „Aiştea nu-s ai lui Dumnezeu că n-au fesurile în inimă; că ai lumii au numai-n cap, da-n inimă nica. Aşa şi cu oamenii Bisericii – sunt ai lui Dumnezeu dacă au fesurile şi engolpioanele în inimă.

Şi ce să facem noi acum?

Nu trebuie să deznădăjduim. E o greşeală mare din partea Bisericii; s-a lepădat de adevăr. Şi uite aşa mâine poimâine o să scoată şi moliftele Sfântului Vasile şi alte rânduieli din cărţile bisericeşti şi tot aşa până desfiinţează Biserica. Dar să nu deznădăjduim, că Dumnezeu vede tot ce se întâmplă şi eu aşa ştiu de la un Sfânt Părinte – că în ziua când te va năpăstui cineva şi nu te vei răzbuna, cu cunună de mucenic te vei încununa. Au mai lucruri de aistea în istoria Bisericii. S-a mai întâmplat şi la Sfinţii Părinţi. Nu ştiţi povestea aceea, când un părinte îmbunătăţit, nu mai ştiu din ce mănăstire, a fost învinuit pe nedrept de fraţii lui că a furat vasele Bisericii, vase cu podoabe foarte scumpe. Şi l-au dat şi aceea, din atâta ură, pe mâna autorităţilor, până l-au omorât. Şi s-a descoperit apoi că avea sfinte moaşte care făceau minuni şi nu mai ştiau fraţii, care mai de care, să ia câte o părticică, de blagoslovenie, din trupul celui prigonit pe nedrept”.

parintele-proclu.jpg

(Tot interviul cu parintele Proclu – interviul dateaza din primavara trecuta, martie 2007 – aici, pe blogul “Pentru cine bat clopotele laTanacu?“).

– Cititi si vizionati si:

priest_thumb.jpg

– Textele referitoare la cazul fratilor nostri calugari intemnitati pe nedrept:

Urîtorii de Hristos şi de Evanghelie au săltat şi s-au bucurat, probabil, la auzul acestor veşti. Iubitorii de Hristos şi de poruncile Sale s-au întristat, dar nu pînă în sfîrşit. Părintele ieromonah Daniil şi monahiile Neonila, Pahomia, Anastasia şi Siluana au trecut astăzi la o treaptă superioară de vieţuire creştină, temniţa. Temniţa le-a fost casă Mîntuitorului Hristos, Sfinţilor Proroci, Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori din toate vremurile. Dacă cineva se bucură că a scăpat de aceşti oameni cu suflet mare, să se teamă, căci iată, întunecarea minţii unora le-a adus cununi peste cununi. Cu siguranţă multe, dacă nu cumva toate păcatele le-au fost iertate prin ce au pătimit pînă azi. Şi iarăşi zic: Să se teamă, căci cei ce au fost prigoniţi şi întemniţaţi le sînt alături, clipă de clipă: Hristos Domnul, Prorocii, Apostolii şi Toţi Sfinţii sînt astăzi şi acum cu cei cinci iubitori de nevoinţe. Vor ieşi de acolo mai buni, mai curaţi, mai luminoşi, mai sfinţi. Vor privi lumea în ochi şi lumea nu va putea să-i privească. Oare ce răsplată mai mare vor primi cei ce le-au pricinuit cununi, decît neputinţa de a le grăi vreun cuvînt şi de a-i privi în ochi?

De acum ni se cere şi nouă, celor rămaşi în libertate, să ne dăm măsura de Creştini. Căci ştim din Faptele Apostolilor (12:5) că “Petru se păzea în temniţă, iar rugăciune se făcea neîncetată de către Biserică către Dumnezeu pentru dînsul” şi pentru aceasta un Înger al Domnului a venit şi l-a scos noaptea din temniţă. Ne vom ruga noi neîncetat pentru ei?

BOR scoate cărţi despre Sfinţii închisorilor, dar prin glasul sinodului său aruncă în aceleaşi închisori pe plăcuţii Domnului. Cu cine este, oare, Dumnezeu?

Părintele Daniil a fost, astăzi, probabil, bărbierit şi tuns. La fel, şi maicile sale au primit astăzi o tundere după normele închisorilor româneşti. În monahism există două tunderi, cea în monah, şi cea în schimonah (ultima dintre ele lipseşte din ultimul Statut al BOR, apropo). Cînd un monah vrea să facă nişte făgăduinţe Domnului mai mari decît cele pe care le-a făcut la călugărie, cînd vrea să Îi dăruiască lui Hristos ceva mai mult decît a dăruit pînă atunci, cînd vrea să rămînă statornic într-o lucrare de taină luîndu-şi asupră-şi nişte nevoinţe mai mari pentru tot restul vieţii, cere schima mare şi mai este călugărit o dată. Unul din lucrurile care apropie cele două călugării, în schima mică şi în shima mare, este tunderea părului, care se face tăindu-i-se nevoitorului cîteva şuviţe de păr de pe capul său, în chipul crucii, în numele Sfintei Treimi. Iată că astăzi, probabil, prin tunderea ce li s-a aplicat, cei cinci iubitori de Hristos de la Tanacu îşi iau asupră o schimă mai mare decît toate schimele mari din istoria omenirii, nu numai din mănăstirile româneşti, şi îşi pecetluiesc pe viaţă numele de Mărturisitori ai Domnului.

Ieromonahul Daniil şi monahiile Neonila, Anastasia, Pahomia şi Siluana sînt de ieri cei dintîi rugători ai poporului român. Ortodocşii din România ar trebui să le fie recunoscători şi să-i pomenească şi ei în rugăciunile lor.

Şi să nu nesocotim un lucru: Viu este Dumnezeu! Vom vedea, de astăzi, dacăne vom ruga împreună cu aceşti plăcuţi ai Domnului, slava lui Dumnezeu, şi noi ne vom bucura şi vom sălta, iar diavolii şi prietenii lor se vor ruşina, cu puţin mai înainte de a le veni asupră ruşinea cea veşnică.

Să ne trezvim fraţilor! A sosit şi la noi clipa mîntuirii. Nu sînt departe ceasurile în care şi nouă ne va fi pusă întrebarea: “Încotro? Cu Hristos, sau cu lumea aceasta?” Mîntuitorul ne-a prorocit despre vremurile acestea (Luca 21:12): “Vor pune peste voi mîinile lor, şi vă vor prigoni, dîndu-vă la adunări, şi în temniţe, ducîndu-vă la împăraţi şi la domni, pentru numele Meu.Acesta este Creştinismul, nu lumea serviciului cu salariu bun, pensia asigurată, fotoliul din faţa televizorului şi frigiderul plin.

Îndrăzniţi, Creştini, Hristos a biruit lumea!

  • Cititi si articolul din ziarul “Gandul” de ieri: TEROAREA DIN CELULA – despre viata in penitenciarele romanesti, pentru a intelege mai bine unde au fost trimisi fratii nostri si slujitorii afierositi Domnului…

Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Biserica la ceas de cumpana, Parintele Proclu, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Parintele Proclu despre Biserica in cazul Tanacu: “E DE PLANS BISERICA!”

  1. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

    Sa ne rugam neincetat!
    Sa facem Voia Tatalui!
    Sa invatam sa ne smerim!
    Prin ceea ce facem ii putem ajuta pe toti cei care ne inconjoara; nu degeaba suntem indemnati sa ne rugam neincetat…fara Rugaciune suntem o prada usoara pentru intunericul lumii in care traim.
    Biserica Adevarata traieste…sa Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa se indure de noi pacatosii si sa ne ajute sa traim crestineste, sa fim asa cum doreste EL sa fim!

    Sigur Tatal le da putere maicutelor si parintelui Daniel…sa ne rugam si pentru ei! Rugaciunea este aducatoare de Viata.

    Doamne ajuta!

  2. Pingback: blogul lui laurentiu dumitru » Blog Archive » Linkurile zilei, 01.02.08
  3. Teroarea dn celula mi se pare desavarsirea iadului pe pamant.
    Iadul desarvarsit pe care, poate mai mult decat calugaritele de la Tanacu, va trebui sa il infrunte parintele de la Tanacu. Pentru el imi este cel mai frica. El va trebui sa de-a “piept” cu umilinta fizica cea mai josnica, cea care poate atrage caderea duhului.
    Daca cititi articolul din Gandul, remarcati ca Andrei a zis : “dupa” nu m-am mai simtit om! Si, Doamne, cum sa reziste un calugar, care om nu bate, nu injura, in mediul ala? Cum mai iese el om si suflet intreg de acolo??
    Ma tem ca putini dintre noi, pe pamant, avem rugaciuni de sustinere, rugaciuni pentru care Dumnezeu sa faca intr-un fel sa il ocroteasca pe parintele acela.

  4. Da, asta e cutremurator si sfasietor. Nadejdea o punem in rugaciunile parintilor Proclu, Iustin, Rafail, Arsenie si ceilalti ca ei…

    Inca o data facem si aici apelul catre cei care ne-ar putea spune ce se poate face legal pentru ca frati nostri inchisi sa aiba parte de conditiile cele mai… putin graoznice cu putinta. Stie cineva cum se poate lua legatura cu avocatii, cu prietenii sau cu fratele parintelui Daniel?

  5. ar fi bine să se posteze aici pe lângă numele lor, pentru a fi pomeniţi în rugăciune şi o adresă de legătură,(în ce penitenciar vor fi încarceraţi, şi nume de pe acte de identitate) pentru a putea fi ajutaţi şi în mod concret prin pachete şi lucruri de care au nevoie sau care le sunt permise acolo.Cred că acest fel de solidaritate i-ar mângâia. Nu cred în vinovăţia lor.

  6. S-ar putea sa-i fie si…”aranjata” vreo celula de…”fiare”, in mijlocul careia sa traiasca o vreme, ca sa fie umilit si…pangarit fizic si ca sa cada in deznadejde.

    Avocatii pot sa faca prea putine, eventual plangeri la conducerea penitenciarului, si memorii, si “petitii”, dar conducerea penitenciarului se poate justifica, ca tratamentul la care este supus este pentru toti…acelasi.

    Daca ar fi fost mirean, si un necunoscut, lucrurile ar fi stat altfel, dar pentru ca este un CALUGAR, si are deja un nume cunoscut, INDRACITII din clula si cei din penitenciarul acela il vor agresa cu siguranta, nu numai ca asa sunt obisnuiti, ci pentru ca DUHURILE care locuiesc in ei si care ii poarta, ii vor indemna sa faca asta fata de Parintele Corogeanu!

    Doar in iad, ar fi ceva mai rau ca acolo.

    SA NU UITAM SA NE RUGAM pentru ei!

    Vor supravietui doar IMPOTRIVINDU-SE PANA LA SANGE in fata pacatului si impotrivirea va fi poate cu pretul vietii!, mai ales impotrivirea maicutelor…!

    AR TREBUI SA INCEPEM SA NE ASEMANAM cu crestinii din antichitate, care ridicau rugi fierbinti catre HRISTOS pentru INTARIREA si scaparea frtilor lor din temnitele romane…!

    RUGACIUNEA ar fi cel mai pretios ajutor pe care l-am putea da, si nu atat alimente si altele, pentru ca prea putin alimentele ar fi consumate de catre ei…fiindca ceilalti din celula le-ar lua cu forta.

    Soarta Parintelui Corogeanu si a maicutelor s-ar putea sa fie SOARTA celor mai multi dintre marturisitorii ORTODOXIEI dintr-un viitor nu prea indepartat.

    Ar trebuie sa incepem sa ne rugam DOMNULUI sa ne intareasca si pregateasca launtric inclusiv pentru o “astfel de eventualitate de situatie” in care am putea junge unii dintre noi in viitor.

    Si am mai putea tine cate o zi de post negru pentru ei…mai multi dintre noi, prin rotatie, si am mai putea citi PSALTIREA pentru ei, adica SA REINVIEM si stergem de praf si sa punem din nou la bataie TOATE ARMELE DUHOVNICESTI ALE BISERICII, in lupta cu raul care ii loveste pe fii BISERICII.

    Imi aduc aminte ca la FAC. DE TEOLOGIE din Sibiu, un Parinte (Pr. CONSTATIN NECULA)ne spunea ca atunci cand a fost acel conflict intre ANTONIE IORGOVAN si Arhiepiscopul PIMEN al Sucevei si Radautilor (de fapt conflictul lui Iorgovan nu a fost un conflict personal cu Arhiepiscopul Pimen, ci cu toata Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor) pe tema PADURILOR care trebuiau retrocedate Arhiepiscopiei, el Parintele Necula, de ar fi fost in locul arhiepiscopului, i-ar fi spus lui Iorgovan cam asa (reproduc din memorie, cu aproximatie): “voi faceti ce vreti, dar eu AM SA LE SPUN TUTUROR CALUGARILOR DIN EPARHIA MEA, sa inceapa sa tina post negru vreo 3 saptamani, SI DUPA TREI SAPTAMANI VOM MAI VORBI…!”, si adauga Parintele Necula, “DE NU S-AR FI INTAMPLAT CEVA PRIN PARLAMENT, vreun necaz pe capul parlamentarilor, faceti cum mine ce vreti….” (iarasi am citat di memorie, niste spuse de ale Parintelui Necula, rostite de el acum mai bine de 2 ani de zile, din cate imi amintesc…)!

    Deci SA FACEM SI NOI ASA, sa incepem SA-I LUPTAM SI NOI pe fii raului, cu aceeasi indarjire, cu care ei lupta BISERICA!

    DOAMNE AJUTA!

  7. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?
    Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. (Luca 9, 54-55).

    Aţi auzit că s-a zis: “Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”.
    Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
    Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. (Matei 5, 43-45).

    Draga frate Vela, fortele noastre sufletesti sunt atat de ferfenetite, incat nu ne putem permite sa ne risipim rugaciunile, cand parintele Daniel si maicutele au o nevoie disperata de ea, pentru a o indrepta in scopuri ne-placute lui Dumnezeu. De ce sa ne rugam asa cum indemna pr. prof. Constantin Necula? Ca sa auzim cuvantul Sf. Ap. Iacob, “cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau”?
    Parintele Daniel si maicutele au nevoie de rugaciune si trebuie sa ne straduim sa pe rugam PENTRU ei, si PENTRU A FI PAZITI DE TOT RAUL STRICATOR DE SUFLET. Nu avem vreme, suflet si mantuire de pierdut sa ne rugam IMPOTRIVA CUIVA.
    De folos ne va fi, in aceasta straduinta, si invatatura sfintilor:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/30/ce-inseamna-sa-i-iubim-pe-vrajmasii-bisericii-si-cum-o-putem-face/

  8. Au ajuns diavolii sa-i conduca pe cei care “conduc” Biserica aici, pe pamant. Numai ca pedeapsa acestor marsavi episcopi si preoti care distrug Biserica, spunand cum ca nu exista exorcizari, va fi grozava! Sunt licentiat in teologie pastorala si nu-i pot cataloga pe astfel de “lupi” din Biserica noastra crestina, decat niste “Branzari” care savarsesc continuu nedreptati. Avea Sf. Ioan Gura de Aur o vorba foarte reala despre astfel de personaje carora nu merita sa li se spuna nici macar “oameni”. Cititi si veti afla! Din pacate, ca ei mai sunt multi episcopi si preoti in tara noastra. Cazul Tanacu e doar inceputul sfarsitului. Dar nu trebuie sa deznadajduim. Fericiti cei care vor rabda pana la sfarsit! Sa nu uitam ca diavolul nu are putere mai mare decat Bunul Dumnezeu. Multi dintre cei necredinciosi vor zice: “Pai unde este Dumnezeu in toata treaba asta?” Vor afla si ei raspunsul, sarmanii, cand va fi prea tarziu.

  9. Chiar azi – ora 21,00 – a fost un documentar referitor la Tanacu; ce mila mi s-a facut de ei, toti! Cred ca se va face dreptate in cele din urma. Judecand la rece – am stat si m-am gandit de ce li s-a intamplat asa napasta. Ce credeti ca mi-a venit in minte? Ceea ce-a spus candva Pr.Cleopa ca a lasat Sf.Calinic de la Cernica,ca mod de vietuire pentru monahi:
    1.Sa nu se manance carne in manastiri; care monah/monahie mananca carne sa primeasca bete pe spinare; daca staruie, sa fie alungat/a din manastire;
    2.Preotul dintr-o manastire de maici sa aiba 30 de ani de duhovnicie si 50 de ani ca varsta;
    Aici am vrut sa v-aduc:
    1.Greseala episcopului locului care a pus un preot tanar, necercat duhovniceste prin experienta la o manastire de maici;
    2.Increderea Pr.Daniel prea mare in Dumnezeu ca o poate salva prin slujba de exorcizare;
    3.La manastiri sunt primiti doar cei/cele care au recomandare de la duhovnic, duc un trai imbunatatit d.p.d.v. duhovnicesc, au certificat de la medic ca sunt sanatosi trupeste si sufleteste (psihic), ceea ce nu era si cazul Irinei;
    4.Impartasirea cu Sf.Taine prea lesne pentru un om cu suflet chinuit si dezorientat care a trait in orfelinate si a avut cercari grele, dureroase;
    5.Lepadarea de Pr.Daniel si celelalte maici ca de o masea stricata, spalarea pe maini precum Pilat din Pont de catre mai marii locului dandu-i pe mana autoritatilor laice, atee – nu face cinste atat obrazului lor ca oameni, duhovniceste nici nu mai vorbesc!

    P.S. Nu am nimic impotriva Pr.DAniel si a maicutelor, dimpotriva! Mi-e tare mila de necazul ce-a dat peste ei, dar nu trebuie lasati de izbeliste, SUNT FRATI AI NOSTRI!

  10. Care dintre noi ar rezista prigoana lor psihica?? Parintele a avut curaj prea mare, in ceea ce a facut.”A murit un om…si vorba paintelui Calciu Dumnezeu sa-l odihneacsa; “Cum a murit acel om? ” Sa fim cu luare aminte si sa ne rugam pentru ei si pentru noi.

    E prigoana pe fata, cu acte in regula.

    Doamne ajuta!

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » “… In temnita am fost şi ati venit la Mine”
  12. Pingback: …Pentru cei “surzi” în credinţă bat clopotele la Tanacu… « sibco.wordpress.com
  13. Un frate ne-a rugat sa postam pe site urmatorul anunt: “In data de 09.11.2008 am fost la Parintele Proclu si m-a rugat sa transmit tuturor celor care vor sa-l viziteze, ca zilele in care-i poate primi sunt: martea, joia si sambata pana la ora 17.00. Parintele este bolnav si are nevoie de multa liniste. Este bine de respectat zilele (pana la ora 17.00) pentru a nu face un drum degeaba”.

  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Pentru cine bat clopotele la Tanacu?
  15. Ce sa mai zici?!
    Unul (IPS-tit…il stiti si voi!) spune “ramane gestul! Nu ma pocaiesc” nepatind nimic pentru indrazneala alaturi de alt IPS-tit Sofronie Drinceac, altul (mai mic in grad dar preot) din mila pentru aproapele (Irina) risca citind moliftele Sf.Vasile Cel Mare pentru a-i salva sufletul si o pateste…rau de tot!

    Cata diferenta in abordare! Ce mod stupid si pe dos in a judeca lucrurile! CAta fatarnicie si rautate! Aici, decizia alor mari a aratat cum se strecoara camila prin urechile acului, cum se i-a pretul pe izma si marar…deci! Vorbim de morminte varuite, albe la suprafata dar pline de toata putoarea pe dinauntru.

    Cazul Tanacu a fost – dupa parerea mea – aratarea realei, actualei, adevaratei stari spirituale din BOR, datorita modului de abordare a unor atare probleme – adica, chiar lepadarea/dezicerea armelor duhonvicesti (moliftele de exorcizare)de catre capeteniile inregimentate in oastea lui Hristos (preoti, arhierei)alaturi de care, cuprinse in Moliftelnic, reprezinta sabia care desparte raul de bine, duhurile rautatii diavolesti de duhul omului.

    Cine-a avut ochi de vazut si urechi de auzit…ar trebui sa-i sune clopotul constiintei ce anunta vremurile grele care vor veni peste unii crestini si preoti fiindca este semnul ca, ‘frate pe frate va da la moarte’ fara rusine, frica… crezand ca, in felul acesta slujesc chiar lui Dumnezeu!

  16. SUBSCRIU PENTRU ELIBERAREA PARINTELUI COROGEANU SI A MAICILOR .EI SUNT ADEVARATII MARTURISITORI AI ORTODOXIEI. DUMNEZEU SA-I INTAREASCA IN LUPTA CEA BUNA! DOAMNE AJUTA!

  17. Pingback: Parintele Daniel Corogeanu, fostul duhovnic de la Tanacu, A FOST ELIBERAT DIN INCHISOARE de Sfantul Andrei. MASS-MEDIA PERSISTA IN FALSIFICAREA CAZULUI "EXORCIZARII" DE LA TANACU
  18. Pingback: CAZUL TANACU a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes: “Dupa dealuri”. Regizorul CRISTIAN MUNGIU A ECRANIZAT CARTEA TATIANEI NICULESCU BRAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: DUPA DEALURI, filmul regizat de Mungiu despre CAZUL TANACU, PREMIAT LA CANNES. O poveste cu un posibil profitor si multa, multa ignoranta fudula - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: GADEA “LA” TANACU: Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, lansat intr-o diatriba TABLOIDA, adevarata “sinteza” de PONCIFE, MINCIUNI SI CALOMNII aruncate asupra parintelui Daniel Corogeanu! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: Parintele Daniel Corogeanu, haituit si in libertate. ACUZAT IN MOD FALS CA TINE SLUJBE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: Tatiana Niculescu Bran despre CAZUL TANACU si filmul DUPA DEALURI la emisiunea TV Cuvinte din taceri [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre filmul DUPA DEALURI: “poveste romaneasca de lesbianism cu sfirsit tragic” care da “imaginea unei Romanii ortodox-handicapate” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate