Timotei si Mavra sau IMPREUNA-RASTIGNIREA PANA LA CAPAT

Pătimirea Sfinţilor mucenici Timotei şi Mavra este un model pentru toţi creştinii căsătoriţi şi nu numai. Părintele Gh. Calciu spunea intr-unul din faimoasele Cuvinte catre tineri (al optulea, cel ramas nerostit), cuvinte platite cu pret greu de suferinta:

“Cine are ca îndreptar de conştiinţă pe: «Eu am copii de crescut», iar ca justificare morală pe: «Rectorul m-a pus să iau declaraţii», acela are în loc de suflet un mecanism teleghidat […] Fiţi voi secerătorii cei harnici! Uitaţi de instinctele voastre supraincitate de către unii dintre dascălii voştri, al căror principiu este: «Am mamă, am tată, am fii, am fiice, am salariu prea mare ca să accept sacrificiul şi suferinţa pentru Hristos şi pentru Biserica Lui»“.

Cuvintele Parintelui Calciu nu au ramas simple cuvinte, ci au fost adeverite prin adevarate fapte de mucenicie, “lamurite prin foc”. De aceea, cuvintele lui au viata, au putere, iar el insusi a ramas pentru noi un reper pentru ce inseamna sa fii cu adevarat crestin. Nu si-a propus sa fie sfant, ci doar crestin. Atata doar ca, cel putin uneori, la rascrucea vietii, pretul cu care se plateste pastrarea conditiei de crestin – adica… “simpla” mantuire – este chiar martiriul.

Asa a fost si Sfantul Timotei, crestin din Tebaida Egiptului, in vremea Imparatului Diocletian. La numai douazeci de zile de la căsătoria lui cu frumoasa Mavra, el este pus în faţa optiunii ultime intre credinta si moarte. Descrierile hagiografice nu lasă, uneori, să se vadă această alegere drastică, dramatică, pe care cel adus în faţa prigonitorilor o avea de făcut. De o parte – chinurile groaznice ale prigonitorilor; de cealalta parte – “o viaţă înainte” în care se putea “realiza”, o iubire şi o căsătorie abia înmugurită, tinereţea cu toate visele si elanurile ei, perspectiva unei vieţi liniştite, prospere chiar… La mijloc, miza, Cuvantul lui Dumnezeu, adica… VIATA VESNICA!

Căci Sfantul Timotei era citeţ al Sfintelor cărţi în Biserică, iar pentru el Cuvantul acelor Carti era TOTUL, era comoara, era Viata adevarata, fata de care aceasta viata cu toate darurile ei nu mai insemna nimic. Si pentru El Cuvantul Cartilor cerea „adeverire” prin viata lui, cerea „lamurire” prin focul suferintei. Dar aici este alegerea. Dar nu doar atat, ci şi  trezvia, si rabdarea necurmate, asa cum vom vedea. Căci, odată lepădând perspectiva vieţii molatice în braţele patimilor, urmează lupta, încercarea, focul. Pentru mucenic, torturile. Nimeni, ca om, nu le poate rezista. Viata lui ne transmite parca acest mesaj:

“Nu vă amăgiţi: nu puteţi voi trăi întru Hristos. Nu puteţi voi duce Crucea. Voi puteţi doar sa alegeti! Între comoditatea lumii, a patimilor, şi Cuvantul lui Dumnezeu. Atât. Restul, Îl face Dumnezeu, dacă ne azvârlim orice nădejde în sine şi ne dăm pe mâna Lui, a Celui care ne-a chemat din pântecele maicii noastre“.

Mucenicul a ales. Şi a rezistat chinurilor pentru că Hristos era întru El şi Hristos era prigonit şi suferea chinurile. Aceasta este proba de foc.

Si totusi … nu ajunge chinul cumplit al acestora, nu ajunge tortura fizică, imposibil de îndurat. Nu. Se adaugă chinul sufletesc. Chinul cel mai greu de dus. Punctul critic. Rele peste rele se adaugă peste omul care L-a ales pe Dumnezeu. Iadul pare nesfârşit, fără fund. Ce a simţit, oare, mucenicul Timotei când i-au adus în faţă pe Mavra, iubita lui soţie, împodobită, unsă cu uleiuri, cu parfumuri, pentru a-l convinge să renunţe la martiriu şi să cedeze? Credeţi că îi cerea ceva cumplit? Nu, aparent nu, îi cerea să spună DA prigonitorilor, aşa, de formă, pentru a putea, în continuare, să ducă o viaţă de soţ cu ea şi să citească, aşa cum făcea, cărţile în Biserică.

Răbdarea, stăruinţa mucenicului a schimbat-o însă pe Mavra în vrednică împreună-mucenică pentru Hristos. Pentru aceasta, Domnul i-a învrednicit de o moarte asemănătoare cu a sa: au fost răstigniţi împreună, agonizând timp de nouă zile.

Alte nouă zile de foc, de teribila si inimaginabil de dureroasa “lămurire”. Pentru că diavolul pune piedici până în ultima clipă! Să nu credem că dacă am suferit cumplit in trupul nostru, putem sa speram, prin aceasta, la un moment dat, la o “scutire” obtinuta de la vrăjmaş dinspre ispitele mai subtile, sufletesti. Dovadă este viaţa acestor sfinţi. Diavolul încearcă să o amăgească pe Mavra, zdrobită, strivită, cu părul smuls, cu degetele smulse, răstignită, până la ultima suflare. Stăruinţa cere priveghere până la sfârşit. Căci numai cine rabdă până la sfârşit se mântuieşte…

Să citim şi frumoasa cântare din Proloagele Sf. Nicolae Velimirovici: