URÂCIUNEA PUSTIIRII batjocorește sfinții și locurile sfinte. PACTUL SATANIC AL CREDINȚEI: “Pe ei nu-i interesează măsurile ştiințifice de protecție, ci exclusiv SĂ CREDEM în COVID, aşa cum l-a “hărăzit Marele Arhitect”. Problema este deci una de credință, nu de ştiință, iar târgul diavolesc se propune pe fondul FRICII”

8-10-2020 Sublinieri

Damboviteanul:

Pelerinaj clandestin – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Ne-au îndepărtat de sfinții noștri, spunând că ne protejează mai mult decât ei. Au pus pază cimitirelor noastre, lăsându-i pe cei dragi fără lumânare și plâns. Ne-au dat afară din biserici, ele însele spitale duhovnicești. Ne-au denigrat pe toate căile. Ne-au numărat atent banii și ne-au vrut în genunchi, umiliți, batjocoriți, amendați. Fără milă sau vreun respect față de ce avem mai scump, ne-au învățat cum să ne împărtășim de Hristos, deși nu au habar de El. Au știut mai bine decât noi ce e bine pentru noi.


Ura lor atentă a îmbrăcat haina grijii și a responsabilității. Ne-au protejat batjocorindu-ne credința. Atenți la copiii noștri, le-au pus măști și au dat legi pentru a fi educați sexual. Părinții națiunii au devenit arafații și tătarii. Comandanți ai unei acțiuni de dezumanizare și descreștinare sistematică, ne țin pedante lecții de moralitate și civism. Cifrele cu care au băgat o teribilă frică în oameni sunt rezultatele măsurilor luate de ei, fără niciun discernământ și în răspăr cu un elementar bun simț. Nimeni nu e vinovat în afară de sfinții Bisericii.

Renunțăm prea ușor la libertate. Am oferit o prea mare putere unor indivizi care au transformat o țară în ruine. Îi ascultăm înfricoșați crezând că măsurile lor aberante ne vor salva de îmbolnăvire și de moarte. Ni se repetă insistent cât de needucați și înapoiați suntem, iar frica noastră le alimentează paranoia.

Iar acum, pe Sfinții care au unit o țară în rugăciuni, scoțând din case și din treburi pe cei care nu mai aveau în fața cui să plângă, i-au declarat pericol public. Cu siguranță, i-ar fi îmbolnăvit pe mulți de curajul unui strigăt până la cer…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște “Sfântul Ioan Gură de Aur “

***

[Preot] Alin Cristian:

E dezolant…

Afară plouă mărunt…Cerul plânge peste Iașul înveșmântat în tristețe, altădată strălucind în haine de Sărbătoare…
Incinta Mitropoliei plină cu jandarmi și garduri…dar fără pelerini…

Pelerinii au fost înlocuiți cu pelerinele de ploaie…

Filtre și parafiltre…

Dezinfectanți la intrare…

Pregătiri desăvârșite pentru nimic…

Închinători lipsă…

O circotecă militarizată, un bal mascat cu fantome…

Nicăieri în alte locuri publice n-am văzut așa o desfășurare de forțe… Atmosferă de război… Te cutremuri…

Epicentrul pandemic este bisericesc…

Urâciunea pustiirii în locul cel Sfânt…

O batjocură discriminatorie a autorităților…

Rândul pelerinilor altădată îngroșat ca un șuvoi de evlavie, râvnă, cântări și rugăciune s-a subțiat, s-a uscat, s-a suprimat până la extincție [din cauza] hotărârilor guvernamentale…

Au rămas doar albiile goale ale gardurilor care purtau dragostea pelerinilor spre inima Sfintei…ca niște ape…

Altădată se revărsau învolburate peste Racla Sfintei Cuv. Parascheva care înghițea păsurile și toate nenorocirile Moldovei într-un abis de rugăciune…

Câte un credincios se mai încumetă să intre în Catedrală nedescurajat de vreme și vremuri…

Un simulacru lugubru…

O circotecă, un bal mascat…

Sfânta stă cuminte în raclă, nu pe baldachinul pe care i s-au uscat florile …A adormit în icoane…

Baldachinul arată ca o epavă a unui vas care a naufragiat pe o insulă pustie a nepăsării…

Este o atmosferă de înmormântare, nu de nuntă cu Mirele Hristos și Mireasa Moldovei…

Plutește în aer un sinistru nedigerant, un absurd revoltător, un teribil și chinuitor “de ce?” care primește răspunsuri idioate…

E cea mai deprimantă atmosferă din câte am văzut vreodată…

***

Kris Angel

“Cercetați duhurile!”

Distanța “socială” se pune şi între Lacrimi şi Sfinți.

Căutam pe youtube un material şi dau peste un clip din Sinteza Zilei de pe 06 octombrie, unde Gâdea invitase un grup de medici, printre ei şi unul numit Sorin Rosu. Un ins la costum, cu papion la gât. Vorbind despre COVID, medicul spune: Se pare ca Marele Arhitect ne-a hărăzit să ne confruntăm cu acest agent patogen”.

Nu Dumnezeu, ci “Marele Arhitect”. Atunci am înțeles că de fapt COVID ne pune în față o problemă de credință după cum doctorul acela ne explica, referindu-se, desigur, nu la Dumnezeu, ci la entitatea la care se roagă el când îşi pune şorțulețul, mănuşile albe şi masca, în loja sa de grad înalt.

Doctorul Sorin Roşu chiar are dreptate. Dumnezeu nu a hărăzit acest virus, ci l-a permis. De hărăzit, l-a hărăzit diavolul la care domnul doctor se închină inclusiv în loja lui înaltă. De la ei aşteptați voi vindecare? Pe bune?

Dar asta nu e tot… atunci am înțeles si că totul este de fapt un război al CREDINȚEI, un război în duh.

Ce ne spuneau în cor Vela, Arafat si Cercel ieri?

Că numărul de morți creşte din cauză că românii NU CRED în COVID! “Exista mulți români care nu cred în COVID!”

Ați inteles? Ați înțeles că, de fapt, prin gura lor, duhurile spurcate ne propun un târg al CREDINȚEI? Pe ei nu-i interesează măsurile ştiințifice de protecție, strategiile naționale de testare, condițiile din spitale, ci exclusiv SĂ CREDEM în COVID, aşa cum l-a “hărăzit Marele Arhitect”.

Problema este deci una de credință, nu de ştiință, iar târgul diavolesc se propune pe fondul FRICII. Asta e lucrarea satanică iar scopul final este tronul antihristic.

De asta au oprit pelerinajele, atingerea Sfintelor Moaşte şi vor să stingă definitiv Lumina din biserici… de asta vor să-l alunge pe Hristos din Potir.

Ne-au luat morții, părinții, copiii…

Acum ne-au luat şi Sfinții. Poporul român nu mai are voie să atingă Sfinte Moaşte şi raclele Sfinților. Peste tot în România, cât de curand. Distanța “socială” se extinde şi între Lacrimile oamenilor şi Sfinții noştri dragi!

Ăştia vă vor lua TOT ! Treziți-vă! Nu e de glumă. Într-o bună dimineață, vă veți trezi fără suflet, căci a trecut furul pe la voi pe când dormeați…

***

Mai are cineva curajul să spună că Hristos vine pentru oile Sale pierdute?

Văd că apare o folosire a unui Cuvânt de-al Sfântului Apostol Pavel care spune:

“Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup, cu frică şi cu cutremur, întru curăţia inimii voastre, ca şi de Hristos, Nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci ca slugile lui Hristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu, Slujind cu bunăvoinţă, ca şi Domnului şi nu ca oamenilor, Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul. Iar voi, stăpânilor, faceţi tot aşa faţă de ei, LĂSÂND LA O PARTE AMENINȚAREA, ŞTIIND că Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi că la El nu încape părtinire“.

Prin urmare, ni se recomanda, ascultarea totala de stăpâni căci razboiul nostru este împotriva diavolului, în DUH şi nu în trup. Corect!

DAR

Ce nu vi se explica este ca Apostolul Pavel vorbea despre slugi si stapâni consubstanțiali. Ambele părți aveau pe Unul şi Acelasi Dumnezeu.

Vi se pare cumva că noi, slugile, şi stăpânii noştri avem acelaşi Domn în Ceruri, aşa cum spune Apostolul Pavel? Ori că nu suntem ameninţaţi de aceşti stăpâni? Ori că sunt ei nepărtinitori faţă de noi, creştinii? Oare nu cumva, Cuvântul a fost folosit total greşit pentru a argumenta o supunere faţă de diavol?

Eu propun să ne gândim, căci Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre stăpâni de aceeaşi CREDINŢĂ cu slugile, nu despre stăpâni antihrişti… cum poate supunerea faţă de antihrişti să fie sursă a concordiei în DUH, când, de fapt, MĂRTURISIREA lui HRISTOS ne plasează tocmai într-un război în DUH cu aceşti stăpâni?

Situația este complicată…

In primul rând, preoții sunt sub ascultare, sunt legați. În al doilea rând, nici poporul nu mai e ce a fost. S-a vazut la Referendumul pentru Normalitate si la căderile ulterioare.

Biroul de presa al Mitropoliei dă comunicate, îndemnadu-ne sa stam in obediență, dar se opresc oare Biserica şi Mladițele lui Hristos, pe dinăuntru, la uşa Biroului de presă al Mitropoliei? Mai este considerat poporul împărtăşit Mlădiță a lui Hristos de către teologi şi, deci, trup al Bisericii vii? Mai ascultă cineva vocea si plansul creştinilor mărturisitori? Mai “are rost” sa lupte Biserica Ierarhică pentru o mână de oameni mărturisitori? Mai are cineva curajul să spună ca Hristos a venit pentru oile Sale pierdute?

Ce comunicat va da biroul de presă al Mitropoliei când / dacă Bisericile vor fi interzise poporului, de Crăciun?

P.S Nici un om intreg la cap nu îndeamna la neascultare, ci la solidaritate întru Mărturisire, fie si atunci cand vorbim de o mână de oameni, “Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”.

Hristos a venit pentru toți cei bolnavi si suferinzi.
Să ne rugam, fratilor!

UPDATE:

Sfantul Apostol Pavel a fost El Însuşi prigonitor de creştini până când Iisus i-a vorbit: “Saule, Saule de ce Mă prigoneşti?” Să indemne tocmai el la ascultarea de antihrişti???

Intrebarea care ramane este:

De care dintre cei doi, ne-ar îndemna Sfântul Apostol Pavel sa ascultam: de Pavel (fostul Saul) cel care prigonea creştini sau de Pavel cel care propăvăduia Cuvântul Lui Hristos? (Citind cum îi dojeneste pe Galateni pentru lepădarea de Sfânta Credință, înclin să cred că Sfantul Apostol Pavel ne-ar îndemna să ascultăm de cel de-al doilea… )

Oare eu, dacă am fost un ucigaş de suflete şi de oameni, dar mi-a vorbit Hristos şi mi-a dat botezul pocăinței, convertindu-mă la dreapta Credință, mi-aş învăța copiii să asculte de cel de care eu m-am rupt prin Botez, de diavolii arhiconi, de eretici şi de lepădători??? Treziți-vă!

***

Iulian Capsali:

PLAGA DE PE OBRAZUL CUVIOASEI

Dacă era o plantație de sparanghel în curtea Mitropoliei și niște păcănele în catedrală, puteam veni cu autocarele și intra să ne închinăm la Sfintele Moaște, după ce trăgeam de manetele care bagă banii direct în conturile PNL-ului și culegeam sparanghelul pentru nemți?

Arafat, Johannis, Orban, Tătaru, Vela, Rafila, Străinule Cercel, voi nu sunteți oameni, sunteți doar niște canalii, niște scursuri globaliste fără niciun sentiment față de acest neam creștin. Nici pseudo-opoziția securiștilor Ciolacu, Grindeanu, Dâncu etc. nu e mai prejos. Poporul român e pus la mezat.

Nu sunt visceral, doar constat cum vă afundați în miasmele totalitarismului și ne împingeți pe toți spre marasm, cum distrugeți o țară.

Poate că stăpânii demonici vă felicită, dar de judecata lui Dumnezeu nu veți scăpa în veci, cu toată șleahta profitoare care vă înconjoară!

***

Mihai Catalin Savu

,,Buletin de… Iasi”. In rolurile principale: Conducatori indraciti, un Patriarh invizibil, un Sinod adormit, preoti dezbinati, credinciosi buimaciti si coplesiti de ceea ce li se intampla si… Sf.Cuv.Parascheva, trimitandu-ne binecuvantari printre randurile de jandarmi, care au sechestrat-o in Catedrala Mitropoliei.Ne mai poti ierta, Doamne?…

***

[Preot] Adrian Juganaru:

Suferim de un fatalism morbid. Atata timp cat incultura, mandria, invidia, orgoliul si prostia nu sunt eradicate, sfarsitul natiei este inevitabil si foarte iminent.

In Biserica se vad roadele atator decade de diletantism, lipsa de pregatire teologica a preotilor transformati in papusari de coliva si prestatori de servicii pe banda rulanta. Se vad roadele atator taxe puse haotic pe parohii pt ziduri si statistici moarte. Se vad roadele rupturii intre episcopii deveniti prinți si regi peste un cler lingusitor si fara traire autentica, fara verticalitate duhovniceasca. Se vad roadele unei adunaturi/gloate necatehizate, prinsa in valatucul globalismului cu tupeu și iz sectar, bolnav de un sentimentalism hipersensibil superstitios strigator la Cer!

Biserica trebuie sa se regrupeze, sa inceapa sa-si pretuiasca Sfintele Taine si sa le administreze cu grija pentru folos si crestere duhovniceasca. Altfel, marjand pe majoritatea absenta dar posibil cotizatoare…sfarsitul ei ca organizare umană este inevitabil (pt ca nu vor ramane prea multi cotizanti pt cerintele administrative). Va rămâne institutia divino-umana exclusiv in Hristosul Euharistic – trait in comunitatile mici, inchise, vii, dar fara o reprezentare autentica in umanitatea apostata modernă. Dureros!

PELERINAJUL SFINTEI PARASCHEVA ANULAT, CREDINCIOSII LEGITIMATI DE JANDARMI – atmosfera anticrestina mai rea decat in vremea comunismului!/ Județul SUCEAVA – ACCESUL LA BISERICI ȘI MĂNĂSTIRI INTERZIS celor care nu sunt din localitate/ Expert OSCE în libertate religioasă: “O intruziune în viața liturgică a Bisericii unde Statul nu are căderea să intre sub nicio formă”

Mesajul IPS TEOFAN despre blocarea pelerinajului la Sfânta Parascheva: TOTUL ARE O LIMITĂ peste dacă se trece, nu e bine pentru nimeni. Chemare la pocăință și post aspru

Reacții față de interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva. PS MACARIE DRĂGOI denunță „SECHESTRAREA” abuzivă a sfintelor moaște ale Cuvioasei. „Boala nu se combate cu metode polițienești”/ IPS TEODOSIE: „Cel mai mare pelerinaj este CONFISCAT de cei fără de credință”. Așa-zisele rigori sanitare – doar un pretext (Video)

Reacția Patriarhiei față de noile restricții: MĂSURILE SĂ NU CONDUCĂ LA AFECTAREA LIBERTĂȚILOR RELIGIOASE/ Cătălin Raiu, expert OSCE: ”adresa din cartea de identitate NU poate fi un motiv pentru INTERZICEREA EXERCITĂRII LIBERTĂȚII RELIGIOASE și în cazul acesta chiar și al libertății de mișcare”

BUCUREȘTI: Comitetul de Urgență RENUNȚĂ la propunerile DSP de interdicție a procesiunilor religioase și „staționării” lângă biserici/ În schimb, la IAȘI, pelerinii din oraș NU AU VOIE să se atingă de racla Sfintei Parascheva. Reacția Mitropoliei/ ARAD: slujbele in interior, INTERZISE 14 zile

IPS TEOFAN catre tinerii teologi despre PROVOCARILE NOILOR IDEOLOGII ALE “CORECTITUDINII POLITICE” asupra credintei crestine (VIDEO, text)/ ASTEPTAM O MARTURISIRE FERMA IMPOTRIVA ANTIHRISTILOR LOCALI CARE INTERZIC CULTUL SFINTILOR!


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Meditatii duhovnicesti, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Pandemia Covid-19, Prigoana impotriva crestinilor

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “URÂCIUNEA PUSTIIRII batjocorește sfinții și locurile sfinte. PACTUL SATANIC AL CREDINȚEI: “Pe ei nu-i interesează măsurile ştiințifice de protecție, ci exclusiv SĂ CREDEM în COVID, aşa cum l-a “hărăzit Marele Arhitect”. Problema este deci una de credință, nu de ştiință, iar târgul diavolesc se propune pe fondul FRICII”

  1. Astazi, cand Cuvioasa trebuia sa fie scoasa, o ploaie, dupa care tinjeam de luni bune, a venit sa ude … uscaciunea pamantului din intreaga Moldova, … uscaciunea din sufletele noastre. Este din nou darul Cuvioasei pentru noi, este semn ca plange pentru noi, ca se roaga pentru noi, ca ne asteapta.
    Dupa 30 de ani in care am avut liber la sfintenie, Cuvioasa Parascheva a ramas singura.
    Ce durere …, ca la Pasti … Hristos lasat singur, …Sfintii lasati singuri. Noi, …dureros si dramatic de singuri.

    Da, ne trebuie multa rugaciune si pocainta dar, ne mai trebuie ceva, un dram de barbatie duhovniceasca, de fermitate cu care sa putem spune: “pana aici”. Un dram de demnitate cu care sa-i luam la bani marunti pe cei care ne iau libertatea de a ne trai credinta, atat cat se mai poate. Intaistatatorii nu-si mai apara turma si nenorocirea cea mai mare este ca au ramas singuri. Cumplita pedeapsa.
    Unde sunt cei care au voie sa se inchine la Sf. Parascheva? Iesenii ar trebui sa meaga zilnic la Sfanta, sa fie acolo si pentru cei care nu pot merge, sa se roage si pentru ceilalti, sa marturiseasca, sa arate ca nu putem fi anihilati atat de usor. Acesta este examenul pe care il au de dat. Mai trebuie doar niste constiinte vii care cu credinta sa biruie frica (diavolul). Este prilej de marturisire si de adanca intristare pentru cine intelege durerea in care suntem.

  2. Acest gest marturisitor(inchinarea la sfintele moaste ale cuvioasei),in acest moment din timp, cu iesenii in prim plan,e greu de dus precum ai duce un graunte de mustar in buzunar. Valoarea lui insa e mai mare decit a unui munte. Mai incolo/miine,din pacate,grauntele munte se va face…

  3. Azi a fost frumos, multi ieseni au venit la sfanta lor, preoti, maici, mireni. Deobicei lasam pelerinii sa se inchine in zilele astea aglomerate.

    Mainile Cuvioasei Paraschiva erau calde pe la 17 si ceva cum le-am simtit doar de vreo 3 ori in ultimii 12 ani.
    Se roaga si ea cu cei ce nu pot veni sa i se inchine , pelerinii ei dragi din toata tara. Simte si ea durerea celor sechestrati in Mitropolie. Cum iesi in strada te asteapta distractia maxima, doar la intrarea in Mitropolie masini de jandarmi, politie, pompieri, ambulanta ca la razboi. Contra sfintei, icoanelor pe care nu le putem atinge si clerului si voluntarilor care asigura circulatia, nu avem voie sa stationam in Mitropolie.

  4. Pingback: Care sunt SEMNIFICAȚIILE ATACULUI asupra Sărbătorii SFINTEI PARASCHEVA? “Vă lovim în reperele voastre identitare, care v-au ajutat să rezistați de-a lungul secolelor!” – ÎNTREBĂRI IMPORTANTE CARE TREBUIE SĂ DEA DE GÂNDIT ORIC
  5. Pingback: PS MACARIE: “Într-un mod profund nedrept, autorităţile AU INTERZIS PELERINAJUL LA MOAȘTELE SFINTEI PARASCHEVA fără a ne arăta cu ce este mai riscant pelerinajul decât alegerile”/ ÎPS TEODOSIE: “Cu credință și cu rugăciune vo
  6. Pingback: Părintele Tudor Ciocan despre REAUA-CREDINȚĂ A AUTORITĂȚILOR care au oprit accesul la moaștele Cuvioasei Parascheva: “TRUPUL SFINTEI ESTE ÎNCONJURAT CU PAZĂ. Am ajuns să fim vrăjmășiți de propriii noștri conducători. Pentru binele nos
  7. Pingback: CÂND CREȘTINII ORTODOCȘI - INCLUSIV PREOȚI, CEDEAZĂ ISTERIEI SOCIALE. Abandonați ideea că vă veți întoarce la sfintele slujbe „când va fi lipsit de pericol”. Ziua aceea nu va veni niciodată
  8. Pingback: PARINTELE MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Toată mișcarea de azi are o singură țintă: credința ortodoxă! ȚINTA ESTE SUFLETUL TĂU, frate și soră care mă asculți! Prin înlăturarea pelerinajelor s-a pus o piedică harului lui Dumnezeu” (V
  9. Pingback: “Nu-i mai răbda, Sfinte Dimitrie! Nu-i mai răbda!” – STAREȚUL ANTIM DAVID MUSTRĂ CU ÎNDRĂZNEALĂ, la Trinitas TV (VIDEO, text): “Autoritățile şi-au cam întrecut măsura, şi la pelerinajul de la Iași şi la cel din Bucur
  10. Pingback: PREASFINȚITUL IUSTIN AL MARAMUREȘULUI: “Sfinții nu pot fi confiscați! Sfinții nu pot fi privatizați! S-a privatizat toată țara, de 30 de ani totu-i devalizat! Numai Biserica nu s-a privatizat. De aceea și deranjează!” (VIDEO, TEXT) |
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate