FARISEISMUL, boala sufleteasca care UCIDE si in planul social, si in cel bisericesc… ÎMBRĂȚIȘAREA MINCIUNII

10-02-2020 ~~Sublinieri~~

Fariseismul, boala sufletească ce ne devastează țara și biserica¹

PS MACARIE DRĂGOI:

„Să ne rugăm, fraților, să ne dea Dumnezeu pocăința vameșului, pentru că doar aceasta ne va salva de la pieire și de la războiul cel dintre noi!”

Boala sufletească cea mai cumplită care ne bântuie acum și care face ravagii și pe plan social, și pe plan bisericesc este fariseismul.

Vedem, iubiți frați, cum autosuficiența, intransigența găunoasă, îndreptățirea de sine duc la disprețuirea, anularea și ura față de celălalt, la decăderea lui din calitatea de semen egal cu noi în demnitate. Fariseismul este deosebit de periculos, deoarece cel care este atins de această boală sufletească poate ajunge până la strivirea și uciderea semenului său, convins fiind că, astfel, „aduce închinare lui Dumnezeu” (Ioan 16, 2), convins, adică, de justețea propriei persoane, a imboldurilor sale.

Vedem în jurul nostru cum țara se dezbină, cum copiii se întorc împotriva părinților și românii împotriva românilor. Toate acestea pentru că suntem atinși de orbirea fariseului, care are ochi doar pentru propria dreptate și pentru păcatele celor din jur. Vedem, și în biserică, cum se dezbină frate cu frate și cleric cu cleric, doar pentru că avem impresia că suntem mai curați în credință decât celălalt.

Să ne rugăm, fraților, să ne dea Dumnezeu pocăința vameșului, pentru că doar aceasta ne va salva de la pieire și de la războiul cel dintre noi!

¹ Duminică, 5 februarie 2012, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm.

(Din: †Macarie, Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, Să topim ghețarii sufletului! 10 ani cu Hristos în Scandinavia, Editura Sophia, 2018)

***

Nota noastră:

S-a tot zis și s-a strigat în ultimii ani: Corupția ucide! (mai ales s-a folosit ca un slogan politic cu funcție de manipulare, de instigare și direcționare interesată a culpabilității publice). S-a mai zis apoi că prostia sau incompetența ucid. Din vremuri mai înțelepte se știe însă mult mai clar și mai bine că răutatea sau ura pot, realmente și efectiv, să ucidă suflete, în timp ce iubirea și încrederea le pot învia sau vindeca.

Dacă ne-am lua după demagogia oficială a lumii de azi, s-ar spune că epoca noastră ar prețui în mai mare măsură valoarea vieții umane și că ar duce chiar la extrem sensibilitatea si grija pentru bunăstarea și fericirea fiecăruia dintre semeni. În realitate, știm că nu este deloc așa… Schimbarea față de alte epoci constă azi mai degrabă în progresul uriaș și incontestabil în… ascunderea sau mascarea crimelor. Și, corelativ, în camuflarea și, mai mult, în promovarea/recompensarea autorilor acestora.

Ceea ce cred că este cel mai specific momentului nostru istoric reproduce, în ordine duhovnicească, cauzele fundamentale ale persecutării, prinderii, chinuirii și omorârii Fiului lui Dumnezeu. Astăzi, ca și atunci, într-adevăr, FARISEISMUL UCIDE. Minciuna devenită a doua natură ucide. Viclenia ucide – ea, viclenia, ca o cucoană dichisită, lascivă, îmbrăcată în… scopuri generoase și în vorbe multe și mari, deprinse fie din „școala vieții”, fie din cursurile de „comunicare” și „leadership”! Ipocrizia ucide, iar practicarea dublului (multiplului) standard a devenit monedă curentă: știu să urlu din rărunchi și să reclam pe la toate porțile dacă „adversarul”/„rivalul” comite cel mai benign derapaj sau cea mai mică abatere de la regulă, în schimb sunt în stare să scuz și să apăr până în pânzele albe și cele mai grave si grosolane abuzuri, mârșăvii sau fraude comise de „ai mei”. Celor aflați „pe partea greșită” – sau care mă împiedică din drumul meu vijelios spre astre – le strecor și țânțarul, iar mie și celor din „gașca” mea îmi înghit și cămila. Am devenit cu toții experți în iezuitism și machiavelism, în sofistică și în tehnici psihologice de persuasiune, convingându-ne în primul rând pe noi înșine să credem în toate minciunile care ne aduc succes și profit. Cu ce consecințe asupra celorlalți sau chiar asupra mea/alor mei pe termen lung? Nu mai contează! Să trăim clipa și să câștigăm ACUM. Iar când ni se pare că nu mai ține și parcă ne-ar crăpa și nouă obrazul de rușine de halul în care am ajuns să răsturnăm evidențele, ce putem face? Mărim doza de tupeu, asezonat cu mieroșenie, după gust, și ne sedăm conștiința cu narcotice psihologice din meniul bogat al lumii.

Încă din micro-societatea grupurilor de copii/adolescenți de la școală, suntem învățați să „reușim”, să ne „descurcăm”, să „supraviețuim”, să „cădem în picioare”, să trișăm „nevinovat”, să fim „șmecheri”, să „luăm fața” colegului și prietenului, ca să fim bine văzuți, preferați, selectați, premiați cu o bucățică mai mică sau mai mare de glorie/putere/influență. Cu atât mai mult mai târziu, pentru a obține un loc bun și o pâine consistentă în jungla socială, dar în special pentru accesul la trepte superioare este nevoie, de foarte multe ori, să trecem testul „compromisului”, să ne arătăm „rezistenți” și „disponibili” la ORICE, să renunțăm la cât mai mult din ceea ce ne diferențiază și ne marchează identitatea, de la modul în care arătăm/ne îmbrăcăm până la scrupule și principii morale, de la timpul liber pentru familia noastră și până la cultivarea propriului suflet, în conformitate cu propriile crezuri.

Totul începe de la minciuna omului față de sine însuși, de la banala justificare a păcatelor (de regulă, a anumitor păcate, nu neapărat a tuturor, ci a celor mai „importante”, de care nu dorim nici morți să ne despărțim!), de la blestematele patimi și dorințe care ne posedă (iar o dată cu ele, niște drăcușori deloc simpatici, dar extrem de fericiți să țină sub zgardă noi „clienți”) și cărora ajungem să ne predăm inocența, să ne punem pe tarabă idealurile și principiile, să ne vindem sufletele (poate chiar și trupurile…). Ne visăm prosperi, ne visăm puternici, ne visăm „fericiți” (dupa chipul lumii), ne visăm „vedete” sau „influenceri”, ba chiar… salvatori, iar societatea ne împinge să credem că „e dreptul nostru” să ne realizăm visul… atâta vreme cât îi aducem neabătut obolul. De aici și până la… scopul scuză mijloacele mai este doar un mic pas. O punte de trecut dacă ne facem frate cu… cine deține „proprietatea” punții. Pas pe care aceeași societate se oferă să ne ajute să îl trecem. Ne pune înainte scurtături irezistibile. Ne lasă chiar să ne amăgim că în viața particulară putem rămâne cei mai evlavioși, mai cuminți și mai corecți oameni. Buni familiști și buni creștini. Oameni de pus la rană, pâinea lui Dumnezeu! DACĂ însă acceptăm TOATE condițiile de prostituare a conștiinței la „serviciu”, în viața publică! Fiindcă, nu-i așa?, acolo… nu ne mai aparținem!

Da, asta e „corupția” care ucide cu siguranță: coruperea conștiinței noastre de a sluji la doi stăpâni, de a alege, într-o formă sau alta, succesul, slava, plăcerile sau/și „arginții” acestei lumi. Iar toate aceste alegeri au mereu un preț, același preț: pe lângă sufletul propriu pe care îl confiscă, Satana cere pe tipsie viețile fraților noștri. Desigur, totul foarte subtil, foarte bine deghizat, mereu în numele unui „mai bine” impersonal/teoretic, sau a unui bine viitor, sau a unui bine „colectiv”/„general”, neînțeles decât de „inițiați”… Pentru a avea parte de o felie din „toate împărățiile lumii și slava lor” (Luca 4,9), oamenii care îți stau în cale, într-un fel sau altul, spre nefericirea lor, se cer a fi sacrificați. „Ghinion!”… Asta este „morala” lumii de azi și pe ea o respectăm cu strictețe și chiar cu „evlavie”! Fie că sunt cei de aproape (familie, prieteni), care îți cer prea mult timp și prea mult… suflet, iar tu ai deja alte… priorități, fie că sunt colegi sau subordonați/angajați care, întotdeauna, sunt simple instrumente/„resurse”, prea puțin importante în sine, ținute doar cât servesc interesul tău… superior (confundat cu cel al firmei/Statului etc), fie că sunt cei necunoscuți și pierduți în anonimatul statisticilor, al cifrelor reci și seci sau că reprezintă, direct, „target” de serviciu, ținte de atins cu influența ta sau cu produsele tale, nu contează prin ce mijloace și cu ce consecințe... Și așa mai departe… Dar în orice caz, cei care trebuie să sufere zdravăn pentru ca tu să îți iei o felie mai groasă de „fericire” oferită de „stăpânitorul acestei lumi” sunt de-a pururea, „inadaptații” de pe „scara evoluției”, cei slabi și cei săraci sau cei prea… „fraieri” de verticali, care refuză încovoierile, locurile din față și datul din coate, cei incomozi prin faptul că rostesc adevăruri deranjante, cei care nu au vrut sau nu au fost capabili să mintă și să calce, la rândul lor, pe cadavre.

Și da, cum zice Vlădica Macarie, „această boală sufletească poate ajunge până la strivirea și uciderea semenului său, convins fiind că, astfel, „aduce închinare lui Dumnezeu”. Cea mai grozavă treaptă a vicleniei, a fățărniciei ucigașe constă în săvârșirea crimelor „curate” (nesângeroase, fără urme) sau în complicitatea la cele săvârșite de cei mai mari, sub justificări înalte și morale, cu imbatabile explicații savante și cu seducătoare raționalizări ideologice ori „științifice”. Cu cât facem mai mult rău, mai multe victime, cu atât conștiința urlă înfundat mai tare – și atunci trebuie acoperită urgent de noi și noi discursuri „avocățești”, de minciuni tot mai sofisticate și mai nerușinate, de narațiuni de legitimare chiar și a absurdului, a nebuniei, a ticăloșiei celei mai sinistre… Evident, cum altfel, (ne) vom amăgi, decât amestecându-le cu rostirea adevăruri incontestabile (dar nerelevante) și compensându-le cu aparente virtuți și „fapte bune”, chiar excepționale, care ne vor liniști remușcările inerente și ne vor reconfirma părerea bună despre noi înșine? Adică, totuși, suntem și noi oameni buni, credincioși, virtuoși… Mai cu seamă astăzi, chiar și cei mai abuzivi și mai siniștri farisei „au duhovnic”, „merg la sfintele moaște”, ”fac pelerinaje la Sfantul Munte”, „fac danii” consistente și ctitoresc biserici, mănăstiri, fundații sau alte așezăminte, fără să arate cea mai mică urmă de asumare a nemerniciilor și a crimelor lor, după chipul vameșilor pocăiți din Evanghelie, ci continuând să pună vârf nedreptăților și să se îndestuleze de pe urma celor abuzați. Practic, cele mai oribile schelete din dulap se pot farda, parfuma, înveșmânta cochet și, vai!, creștinește!

Ne afundăm în mocirla minciunii și a crimei, ca Irod, până unde ni se pare că nu mai putem da înapoi, că drumul „corect” e numai înainte, cu ochii închiși, până la capăt, orice ar fi... Pornim de la lucruri mici și devenim ticăloși mari. Fiindcă nu suferim rușinea certării sau a pocăinței, fiindcă suntem prea dornici să plăcem lumii, prea fuduli și prea căpoși ca să ne recunoaștem eșecul, prostia, prăbușirea, să acceptăm că ne-am dezamăgit pe noi înșine, că am devenit niște carcase goale și reci, care fac doar mult zgomot și sclipesc fals… Nu mai simțim cum ne-am schimbat. Refuzăm să mai cercetăm oglinda și ne ținem aproape numai lingușitorii, yes-manii. Devenim maeștri ai demonstrațiilor nonșalante că cerul este verde, iarba albastră, iar negrul cel mai catran este, de fapt, un alb de o puritate rară. Sau, pur și simplu, înghițim din lașitate apostată demonstrațiile altora că „împăratul” cel gol are, de fapt, cele mai strălucitoare haine de pe pământ.

Așa ne predăm de bunăvoie Tatălui minciunii.

Urmarea firească? Înnebunim, fără a ne pierde mințile, în timp ce pe cei care refuză să ne însoțească și ne mustră prin cuvântul sau exemplul lor, îi vânăm ca pe cei mai periculoși nebuni… Să nu fie! Să nu MAI fie!

„Izbăvește-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele!”.

Fariseismul ucide. Viclenia ucide. Înșelăciunea ucide. Dubla măsură ucide. Minciuna (față de sine, în primul rând) ucide. Pe aproapele meu și pe Dumnezeu Însuși!

„Ceea ce ați făcut unuia dintre acești frați prea mici ai Mei, Mie mi-ați făcut”.

CUVÂNTUL ORTODOX

***

Ierom. Antonie Romeos:

Acceptarea minciunii¹

(fragmente)

“Există o expresie populară, pe care lumea o foloseşte pentru a exprima îndemânarea, capacitatea şi dexteritatea anumitor oameni. Zicem că acel om potcoveşte şi purici. Adică el are o asemenea capacitate încât reuşeşte şi lucrurile imposibile, precum ar fi să îi pui purecelui şosete în picioare, mai întâi pentru că purecul nu se aşază şi în al doilea rând pentru că picioarele lui sunt atât de subţiri şi de mici încât este imposibil să existe astfel de şosete.

Odată, când am fost provocat să caracterizez o persoană, eu nu am folosit această frază, ci absolut spontan am spus: Este atât de capabil, încât poate în clipa în care Îl îmbrăţişează pe Hristos să facă cu ochiul diavolului. Este de prisos să vă spun cât de mult m-am ruşinat şi cât de rău mi-a părut când, după o perioadă destul de lungă, mi-am dat seama că această expresie pe care am spus-o despre altul era posibil să o spună şi cineva despre mine. Nu este o exagerare ceea ce susţin.

Acestui text am putea să îi dăm titlul îmbrăţişarea minciunii. Într-adevăr, ne uităm la adevăr îmbrăţişând în chip pătimaş minciuna. Este însuşirea dramatică şi tragică a vieţii noastre. […]

Un om nou vine în lume, poate că aceasta este fraza care poate să fie considerată cea mai serioasă abordare a omului, a noului om.

Însă ce este omul? Majoritatea nu au o cunoaştere adevărată a omului, adevărul revelat despre om este dispreţuit, ignorat. Astfel, adolescentul contemporan, tânărul, copilul am putea spune că merge pe drum ca şi cum ar fi o rezultantă plină de greşeli, un muzeu mobil de ignoranţă şi de dezinformare, mai rar ca o taină respectabilă şi foarte rar ca un luptător conştient, curajos şi plin de succes, un ostaş biruitor al lui Hristos. Este un om care a fost botezat în copilărie, însă acum e un creştin fals. El poartă haina lui Hristos şi se află în adunarea diavolului. Această minciună universală, prezentă la aproape toate personalităţile contemporane, este rezultanta prezenţei demonice în existenţa noastră proprie şi în lumea întreagă.

Minciuna este de fapt caracteristica răului şi a păcatului care domină în lumea contemporană. În faţa acestei antinomii tragice în mod provocator se evidenţiază ca o poruncă datoria cercetării acestui fenomen atât de important al vieţii noastre.

Conform Sfântului Evanghelist Ioan, acela (adică diavolul) de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. [Ioan 8, 44: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.] Cu alte cuvinte, cuvântul lui Dumnezeu ne spune că minciuna are ca principiu şi ca provenienţă pe duhul răutăţii, inspiratorul şi instigatorul răului.

Este însă literalmente inexplicabil cum omul care se scârbeşte de fotografia şi de obiectele personale ale fiecărui om pe care îl antipatizează, acelaşi e atras atât de mult de minciună, chiar dacă este învăţat – însă oare câţi sunt învăţaţi aşa cum trebuie? – că tatăl minciunii este diavolul. Aşadar, există vreo simpatie personală faţă de satana? Dar fiecare se înfricoşează – poate că aici nu spun adevărul, [ci] mai degrabă arată că se teme şi numai la auzirea numelui diavolului. Ce explicaţie se poate da?

Prima cauză este că nu avem ~~cu un interes absolut~~ un control asupra motivelor şi a concepţiilor noastre, ca să constatăm dacă suntem în minciună sau în adevăr.

A doua cauză, fundamentală, este că am fost convinşi practic – din păcate chiar şi teoretic de multe ori – despre necesitatea sau puterea minciunii.

În cadrul experienţei noastre sociale şi personale, minciuna are caracter de succes, în timp ce adevărul este considerat purtător de nefericire, aducător de rele. Aici îmi reamintesc de o mică piesă de teatru radiofonică a lui Athanasie Diakos, în care se spune că cel care vorbeşte fără dinţi nu apucă să îmbătrânească.

[…]

Cu toate acestea, dincolo de orice logică, minciuna este folosită din păcate astăzi pe o scară foarte largă, în viaţa cotidiană, personală şi publică, încadrată de diverse sofisme şi diferite motivaţii, a devenit o rană nevindecată pentru societate şi contaminează foarte grav relaţiile bune dintre membrii ei.

Dacă aceasta este concluzia practică ce reiese din societatea contemporană, cred că este îndreptățit titlul de îmbrăţişarea minciunii. Însă această îmbrăţişare a minciunii este mortală, întinarea prin ea este cumplit de ameninţătoare. Apărarea organismului nostru duhovnicesc față de ea trebuie să fie imediată şi eficientă.

Deodată se nasc următoarele întrebări în sufletul nostru: Am acceptat minciuna? Până în ce punct? Cât am făcut aceasta conştient şi cât inconştient? Ce a contribuit la cedarea rezistenţei mele sufleteşti? Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru respingerea minciunii, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic? Dacă societatea în care eu trăiesc îmi impune minciuna, care este atitudinea pe care m-am hotărât să o am?

Fraţilor, minciuna este cancerul vieţii noastre duhovniceşti. Cine şi-ar dori cancerul, chiar şi dacă acesta l-ar face atotputernic, dacă puterea este desigur urmată de moartea rapidă?

[…]

Cum este posibil să nu ne neliniştim de fiecare dată când minciuna ne otrăveşte viaţa? De ce să ne ferim cu adevărat numai de anumite păcate şi de minciună nu?

Să ne străduim să fim autentici, sinceri şi curajoşi. Atunci vom deveni martori ai adevărului, luptători, biruitori ai celui rău şi lumini care stau lângă Lumina Hristos. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zice cu glas mare şi propovăduieşte: Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric minţim şi nu săvârşim adevărul^{[1 Ioan 1, 6]}.

Practic, eliberarea de minciună nu se reuşeşte atât prin cunoaştere, cât prin practicarea adevărului. […]

Poporul însuşi, care spune că minciuna este sarea în bucate sau că este sprijinul adevărului, acelaşi popor are şi un alt verset în care spune: Cel care spune minciuni, îşi face singur rău şi cel care spune adevărul Îl are ca ajutor pe Hristos. Pe de altă parte, însă, cu cât tindem spre a trăi în adevăr, cu atât ne va urmări mai mult diavolul.

Sfântul Grigorie Teologul spune:

„Păstrează-ţi sinele tău neatins şi în cuvinte (ceea ce înseamnă în adevăr, în cuvântul adevărului), şi în fapte, şi în gânduri, şi în comportament, pentru că diavolul te urmăreşte din ţoale direcţiile şi te spionează cum să te biruiască şi să te rănească dintr-o parte lipsită de apărare. Cu cât el te vede mai curat, cu atât el se luptă ca să te întineze, pentru că pe haina curată să văd mai intens murdăriile şi petele”.

Ca să vorbim în limbaj psihologic, minciuna este specifică celor care poartă măşti şi celor timizi sau laşi. Caracterele sau personalităţile scindate sunt înclinate spre minciuni. Aşa cum este imposibil să faci un concert cu cărbunari, tot aşa este nerealizabil ca păcatul să slujească sfinţeniei, iubirii. Este imposibil minciunii să sprijine adevărul. Noi spunem minciuni pentru că ne temem sau ne ferim de martiriu sau de mărturia cea bună. De aceea Sfânta Scriptură menţionează: luptă până la moarte pentru adevăr^[^{Înţelepciunea lui Isus Sirah 4, 28]}.

Iubirea năvalnică şi dumnezeiască şi supra-raţională faţă de adevăr şi de Adevărul-Hristos, cu toate consecinţele trăirii ei, poate să ne scape foarte bine de minciună, să ne conducă cu discernământ pe calea vieţii şi să ne ajute în trăirea iubirii răstignite.”

(din: Ieromonahul Antonie Romeos, Ucenicia în faţa Crucii, Editura Egumenita, 2017)

Legaturi:

Anticamera antihristului: LUMEA MINCIUNII SI A INSELATORIEI generalizate si organizate, LUMEA CRIMELOR SOCIALE PERFECTE. “De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni(i)”

Esecul unui neam, simptom al apostaziei sale in fapte. ROMÂNII INAINTEA POSTULUI MARE – INTRE DUHUL MUCENICILOR si DUHUL LUI IUDA. “Vai tie, neam pacatos, popor impovarat de nedreptate! Cum a ajuns ca o desfranata cetatea cea credincioasa?”

“Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile”. Pr. CEZAR AXINTE – cuvant cu putere multa despre MARTURISIRE vs. LASITATE si ISPITELE DINAUNTRUL UNEI COMUNITATI unde se pierde smerenia si se raceste iubirea

Părintele Andrei Lemeshonok: SUNTEM FARISEI!

VAMESUL FARISEU – sau cum ne pre-facem in farisei crezand ca suntem vamesi

Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste

VENITI SA-L OMORAM SI SA FIM NOI STAPANI!

“CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”

VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA (II): “Crestinul dupa inchipuire pregusta unele experiente harismatice, care-l incredinteaza ca este bun crestin… In spatiul comod al inchipuirii sale caderile lui sunt uitate”

FARISEUL

Sfantul Ignatie Briancianinov despre BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)

Sa ne temem de FATARNICIE!

INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA

VIATA CA O MINCIUNA

PS IGNATIE la Duminica Orbului despre INVIDIA care ORBESTE si DISTRUGE: “Comportamentul fariseilor si carturarilor este multiplicat, cu asupra de masura, in societatea in care traim. NE HRANIM DIN CALOMNIE, MINCIUNA SI URA”

IESIREA DIN MINCIUNA INCHIPUIRII DE SINE, care rodeste NESIMTIRE, NEBUNIE SI DEZBINARE. Predici audio (si text) la PILDA VAMESULUI SI A FARISEULUI

“Iata ca au venit din nou saptamanile pregatitoare pentru Marele Post!” – DUMINICA VAMEȘULUI ȘI A FARISEULUI: “Trebuie sa simtim, si sa simtim adanc, ca NU MERITAM ABSOLUT NIMIC si nu putem pune temei pe nimic din cele ale noastre”. PAREREA DE SINE – gandul cel mai rau pentru lucrarea duhovniceasca!

VAMESUL SI FARISEUL sau o inima care plange. PREDICA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU (si audio)

CUVIOSUL VAMES SI INCHIPUITUL “IMPECABIL”. Omilia Fericitului Parinte Moise Aghioritul: “Cel mai rau dintre toate este sa crezi ca esti bun si sa-ti inchipui ca mergi bine! In ziua de astazi, smerenia este socotita de multi o slabiciune”

Parintele Moise Aghioritul despre CRIZA CONTEMPORANA si IPOCRIZIA MORALISTA A CELOR IMORALI: “Trăim acum o prăbuşire a valorilor. Toate câte omul le-a agonisit de veacuri sunt batjocorite, luate în derâdere, sunt călcate în picioare”

Cuvânt despre CLERICII care provoacă SMINTEALĂ prin fariseism și păcate împotriva firii: “VAI CELUI PRIN CARE VINE SMINTEALA! Sminteala este mare atunci când unii dintre noi Îl vând pe Hristos şi se afundă în păcate de neimaginat” (AUDIO, TEXT)

CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACATE “MARUNTE” CARE NE SLABESC VOINTA SI NE TOCESC SENSIBILITATEA CONSTIINTEI

PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul asurzitor” al lumii

CUM A AJUNS IROD SA ACCEPTE TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN? Legile duhovnicesti ale luptei cu patimile si tragedia sufletului slab, sovaielnic sau: DE CE NU SUNT SUFICIENTE BUNELE INTENTII PENTRU MANTUIRE?

“Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM

Viata si invataturile unui sfant al zilelor noastre, CUVIOSUL NIKON VOROBIOV, luptator impotriva MANIERISMULUI si FORMALISMULUI RELIGIOS FARISEIC si invatator cu putere al SMERENIEI AUTENTICE: “temandu‑se de cinstirea ieftina a poporului, care cauta totdeauna facatori de minuni, stravazatori…”

Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE MERGI LA BISERICA, CU CE TE-A FOLOSIT BISERICA?”

VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?

LUPUL CU CHIP DE MIEL si… CEI DUPA CHIPUL SAU: “Pe cand la exterior par neprimejdiosi, in interior te rod prin rautatea lor, prin invidie, ura si osandire”

PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC

PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: “Habotnicia stramta si zavorata in sine este si ea o mostenire fariseica, asadar, o calamitate”

Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI

Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei”

“Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. “CRESTINII AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata viclenie si provocare exista la adresa lui Dumnezeu, atunci cand umblam sa reusim cu duh viclean”! NOI STIM CE CEREM?

PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!”

CEL CE FACE NEDREPTATE ISI VA LUA PLATA NEDREPTATII…

PARINTELE MELHISEDEC, Staretul Manastirii Lupsa, despre FORMALISM si VIATA DUHOVNICEASCA: “Celui ce i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada”

PR. CONSTANTIN COMAN – conferința de la Iași despre POCĂINȚĂ ca VEDERE ȘI ASUMARE A NEPUTINȚEI PROPRII vs. “LOGICA” ÎNDREPTĂȚIRII DE SINE: “Cei care au construit un edificiu personal în care să se simtă bine, în care să se justifice, se plasează într-o stare de nepregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu” (I)

SA ALERGAM CU GANDUL LA IISUS! Parintele Coman – problematizari si solutii pentru “razboiul nuclear al gandurilor” (II). IPOCRIZIA SI VICLENIA NOASTRA prin care preferam sa ramanem la nivelul exterior, iar nu sa ne cercetam motivatiile adanci ale faptelor: SUNTEM NOI INTR-O STARE DE LUPTA?

“Fereste-te de rau si fa binele!” – Pr. CIPRIAN NEGREANU “demasca” VICLENIA NOASTRA DUHOVNICEASCA SUBTILA prin care nu evitam PRILEJURILE PACATULUI si IL ISPITIM PE DUMNEZEU: “Noi nu avem sinceritate in lupta. Suntem foarte vicleni si lenesi”. CUM LUPTAM CU GANDURILE si cu atacurile diavolului, la masura noastra realista? (VIDEO, TEXT)

PĂRINTELE PROCLU: “Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă. DUHUL SFÂNT ÎL LASĂ ÎN PĂRĂSIRE PE CEL CE SE MÂNDREŞTE”

Parintele Simeon Kraiopoulos despre DUHUL SEMET AL EPOCII NOASTRE si OBRAZNICIE CA DEMONIZARE. Demonii fug numai de SMERENIE

“Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei

“Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNSE ALE PACATULUI si constrangerea depersonalizanta a patimilor. POSTUL CA EXERCITIU DE LIBERTATE si de redescoperire (VIDEO)

OAMENII SUNT CEI CARE CER SA FIE MANIPULATI! Cliseele mediatice si ideologia din spatele divertismentului. NECREDINTA CONVENABILA si DISCONFORTUL SINCERITATII: “Omul efectiv suspenda gandirea, ca sa nu fie scos din confortul propriilor patimi” (Din conferinta de la Bucuresti a Parintelui Pantelimon, VIDEO)

CONFESIUNILE SI INVATATURILE PARINTELUI PANTELIMON (II). Raspunsuri despre Catedrala, refugiati, politicieni, preotii din inchisorile comuniste, patriotism si AMAGIRILE MINTII. Minciuna din noi si DEMASCAREA GANDURILOR DEGHIZATE

PS IGNATIE – chemare esentiala la “revizie sufleteasca” in Postul Mare, punand degetul pe rana: NE MINTIM PE NOI INSINE, FUGIM DE NOI INSINE, DEVENIM FORMALISTI SI RITUALISTI, ALERGAM DUPA MINUNI SI SPECTACOL, TRANSFORMAM CREDINTA DUPA CHIPUL LUMII (video, text)

PS MACARIE, in conferinta de la Cluj, “Lacrimile pocaintei si sinceritatea inimii” (VIDEO): “Deseori NE AMAGIM SINGURI, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si NE DROGAM CU SUROGATE, iar toate aceste FALSE MANGAIERI atrofiaza in om nevoia de Dumnezeu”

“Sa nu credem ca putem alerga dupa capatuire in aceasta lume, dar sa fim bine si cu Dumnezeu, ca putem fi putin ortodocsi, dar si putin sincretisti” – CHEMAREA PS MACARIE LA CURAJ, FERMITATE, SMERENIE SI MILA: “Nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale intunericului, ci, mai degraba, osanditi-le pe fata” (VIDEO, TEXT)

“CU MANTUIREA NU NE PUTEM JUCA! Nu putem arde tamaie si la idoli, si la sfinti”. PS MACARIE DRAGOI – adevaruri dureroase despre ORTODOXIA IN LUMEA IDOLATRA DE ASTAZI: “Nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care rațiunea şi bunul simț sunt sfidate în modul cel mai strident? Cum altfel să înțelegi legile care desființează familia, care desființează diferența dintre femeie şi bărbat?”

DUMNEZEU VREA SA LUCREZE PRIN OM. “Noi toti suntem una. Suntem facuti unii pentru ceilalti, nu suntem insule, ne mantuim sau ne pierdem impreuna”. EGOISMUL CARE RASTIGNESTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOTI? Preasfintitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

PREASFINȚITUL MACARIE – avertismente duhovnicești puternice pentru CREȘTINII DIN LUME: “Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț noilor idoli, pentru că noi înșine căutăm altceva decât pe Hristos în viața noastră. Vrem bunăstare, confort și apreciere în această lume…”/ MESAJ LA CENTENARUL MARII UNIRI, de deșteptare din letargia duhovnicească și a conștiinței românești: “Ne aflăm în fața unui ABANDON, sufletesc, dar și fizic, al țării și al neamului”