“CRED, DOAMNE, ȘI MĂRTURISESC”? Îl iubim mai mult pe Hristos decât orice altceva de pe pământ: serviciu, apartamente, bani, mașini, chiar decât părinții și copiii noștri? Voi fi în stare să sufăr pentru adevăr?

13-02-2021 Sublinieri

Mărturisire și suferință

de Fratele Ioan C.

De la început Iisus a fost întâmpinat cu împotrivire în lumea pe care El a creat-o. Un nimeni care se naște într-un staul, din prima zi fugar în pământ străin care ajunge, apoi, un rătăcit într-o Galilee la celălalt capăt de Israel, un făcător de bine neînțeles și respins ce va sfârși în suferință pe cruce, răstignit chiar de ai Săi, de cei pe care îi iubea. Așa cum vestise Isaia cu sute de ani înainte despre jertfa Sa:

El n-avea nici chip, nici frumusețe. Ci Îi era chipul nevrednic de cinstire și mai prejos decât acela al fiilor oamenilor. El era un om în suferință și obișnuit să rabde slăbiciune; că fața Și-a întors-o: defăimat a fost, iar nu îmbrăcat în cinste. El păcatele noastre le poartă și pentru noi rabdă durere. (Isaia 53, 2-4)”

Paradoxal, Domnul păcii și al bucuriei s-a născut spre suferință. Cam macabru acest tablou, fără nicio logică, fără cap și fără coadă, care arată cum lucrarea binelui e însoțită mereu de lovituri din partea lumii și sfârșește cum nu se poate mai prost. „Dar”, ne spune Hristos, „Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei (Luca 7, 35)”.

Înțelepciunea… Înțelepciunea este cu totul altceva decât inteligența. Dacă inteligența se învârte în lumea de aici și rămâne circumscrisă ei, înțelepciunea o transcende. Ea este puntea care leagă lumea momentului de lumea eternului. Aici logica lumii, cea care vede relația cauză-efect doar în plan mundan, se lovește de logica vieții veșnice, cea de dincolo de moarte și care conferă suferinței un rost. Opoziția între cele două logici a generat de la început un fenomen de masă cu totul nou: martirajul. Dacă până atunci acesta era punctual, Hristos amintind de toți profeții și proorocii pe care Tatăl i-a trimis și care au sfârșit tragic, deodată mulțime de creștini pornesc pe același drum și în același timp. Și, culmea, în loc ca focul pe care Domnul l-a aruncat pe pământ să se stingă, el a început să ardă mai cu putere. Eforturile cezarilor pământești de a arunca creștinismul în desuet au eșuat lamentabil și vor eșua în continuare, pentru că Biserica pe care Fiul lui Dumnezeu Și-a zidit-o nu va fi biruită de porțile iadului. Asta nu înseamnă că ei nu vor continua să încerce, așa cum simțim pe pielea noastră, dar va fi în zadar.

Orice foc pornește de la o scânteie și aceasta a fost Învierea. Până la Înviere, viața sfârșea invariabil în moarte, o necunoscută care stârnea polemici chiar în sânul poporului ales. Astfel că fariseii credeau într-o înviere pământească, pe când saducheii nu credeau deloc în așa ceva. Nimeni nu știa și nu înțelegea moartea și nici sensul ei. Hristos este cel care, la vremea potrivită, revelează taina morții și a sensului ei, ca poartă spre o lume nouă, născută din cea de aici dar fundamental diferită. Este „taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută”. Secretos Dumnezeul nostru, nu? Dacă stăm să ne gândim bine e de înțeles. Care conducător de oști și-ar face cunoscut dușmanului planul său? De ce oare ar fi trebuit diavolul să știe cum îl va surpa pe el Dumnezeu? Iar noi, de ce ar trebui, oare, să știm tot ceea ce are în plan Domnul cu noi? Să-L criticăm pentru că nu face cum trebuie, după mintea noastră? Nu este mai cuminte, oare, să Îi credem, ca unui Tată, că ne vrea binele? Cei care sunt părinți știu că ascund sau au ascuns unele lucruri de copiii lor nu pentru că nu le-ar vrea binele, ci pentru că aceștia încă nu le pot purta sau înțelege, urmând ca, la vremea potrivită, să le descopere pe toate.

Revenind la moarte, dintr-o dată aceasta și-a pierdut puterea. „Cu moartea pe moarte călcând”, Hristos biruiește diavolul chiar cu instrumentele sale. Dacă înainte de Înviere moartea era cel mai mare rău care se putea întâmpla unui om, după Înviere frica de ea nu se mai justifică. Nici moartea, nici boala, nici suferința, nici lipsurile, nici încercările de toate felurile nu mai sunt sperietori, ci doar trepte spre cetatea cerului.

Primul care face experiența aceasta, crezând și urmând Domnului, a fost Sfântul arhidiacon Ștefan. Plin de Duh Sfânt și de înțelepciune, le ține o lecție mai marilor poporului, învățătorilor și cărturarilor, pe care aceștia nu i-o vor ierta. Cuvintele sale i-au usturat cum numai cele ale lui Hristos i-au mai usturat. Sarea Duhului a sărat rănile făcute de mândria lor și n-au răbdat umilința înfrângerii. Ce au făcut? Același lucru pe care îl trăim și noi astăzi: atunci când potrivnicii lui Hristos nu mai au argumente, vin cu defăimări, cuvinte de ocară și injurii. Creștinii devin dintr-o dată fundamentaliști, înapoiați, retrograzi, medievali, proști, cu IQ redus, sunt puși la stâlpul infamiei și împroșcați cu pietre. Minciuna nu rabdă adevărul, căci îi arată în oglindă falsitatea și urâțenia. Și atunci ce face? Strigă și amenință, doar-doar adevărul va tăcea. Și dacă adevărul nu tace, ci, cu curaj, așa cum a făcut Ștefan, îi descoperă toată găunoșenia, se aruncă asupra lui ca să-l ucidă.

Schema aceasta e veche de când lumea și nu s-a schimbat. S-a mai cosmetizat, a căpătat o înfățișare politic corectă, însă este aceeași. Dar noi, creștinii, rămânem tari pe poziții și nu cedăm șantajului, chiar cu prețul suferinței, rămânem fideli lui Hristos, căci El ne-a învățat și arătat, nu-i așa? Credem că suferința e temporară, credem că mărturisind pe Hristos ne va mărturisi și El Tatălui, prețuim mai mult viața veșnică decât slaba viață trecătoare, suntem curajoși așa cum El ne-a îndemnat să fim, nu ne temem de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu-l pot ucide, Îl iubim mai mult pe El decât orice altceva de pe pământ: serviciu, apartamente, conturi bancare, mașini, chiar decât părinții și copiii noștri, nu? În definitiv, nu ni se cere decât să mărturisim adevărul, ce poate fi mai simplu decât atât?

Mi-e teamă de răspunsul la toate întrebările acestea. Probabil că unii vor face așa. Iată, Sfântul Ștefan a deschis calea mărturisitorilor lui Hristos și Însuși Domnul l-a primit în cerurile deschise pentru el. O pleiadă de mărturisitori au călcat, apoi, pe urmele lui, și mai bine de două secole de persecuții au născut martiri în cer. Lucrurile nu s-au oprit aici, căci martiri au fost și sunt de două mii de ani, fără încetare. Noi, românii, am dat ultimii martiri în temnițele comuniste, deși martiri fără sânge sunt și astăzi, uciși de calomnii și campanii de discreditare. Iar în Africa, în China, în Siria, în țările musulmane, sângele de creștin se varsă și azi.

Dar noi? Eu? Dacă aș fi acum Ștefan, aș face la fel? Hai să fim sinceri. Dacă nu sunt în stare să renunț la țigara mea, la Netflix-ul meu, la telefonul meu, la machiajul meu, la bericica mea, pe scurt, la micile mele plăceri, voi fi în stare să sufăr pentru adevăr? Poate chiar să renunț la sănătatea mea, la copiii mei, la familia mea, la viața mea? E plăcut să ne uităm, tolăniți în fotoliu, la un documentar despre Sfinții martiri Brâncoveni, ne dau chiar lacrimile, dar când să răbdăm un cuvânt greu de la cel de lângă noi și să nu-l întoarcem înapoi asta nu mai putem. Când să răbdăm o neputință a părinților noștri asta e de neimaginat. Să naștem un copil cu posibile probleme de sănătate? Ce, am înnebunit? Dă-l pe gârlă, tată, avortul e un drept! Cum să ne chinuim cu el? Sau să aducem pe lume copii, chiar sănătoși? E greu, nenicule, cu unul, d-apoi cu mai mulți? Că putem să ducem câinele la plimbare zilnic și să stăm după el la fiecare stâlp pe care dorește să îl ude nu e nicio problemă, dar să ștergi un copil la poponeață devine o corvoadă. Fericiți cei care pot împlini acestea, căci sunt martiri fără sânge, pentru că se jertfesc pe sine pentru ceilalți și, după cuvântul Domnului, „mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-și pună cineva viața pentru prietenii săi. (Ioan 15, 13)”

De fiecare dată când mergem să ne împărtășim auzim aceleași cuvinte: Cred, Doamne, și mărturisesc”. Aceste cuvinte le spunem noi, e rugăciunea pe care noi o facem. Le trăim sau ne mințim și Îl mințim pe Însuși Hristos? Căci atunci când apare o încercare, de exemplu când un coleg terfelește Biserica, preoții sau chiar pe Hristos, luăm, noi, civilizat, atitudine? Sau ne facem că nu auzim? Dacă trecem pe lângă o biserică ne facem cruce sau ne facem că nu o vedem, motivând că nu vrem să „deranjăm” pe alții care nu cred, în felul acesta anesteziindu-ne conștiința? Purtăm o cruce care să ne identifice ca și creștini? Ne împărtășim cu credința că Trupul și Sângele lui Hristos este dătător de viață și nu de boală? Dar noi nu mărturisim, căci ne e frică. Ne e frică? De ce ne e frică? Doar Hristos e cu noi, așa cum ne-a promis, până la sfârșitul veacurilor! Ne e frică pentru că nu credem. Așa încât suntem în situația jalnică că nici nu credem, nici nu mărturisim. Suntem caracterizați fie de sămânța căzută în loc pietros, când la primele încercări ne facem că nu știm de Hristos și Îl lepădăm, fie de sămânța crescută între spini, când nu ne putem desprinde de cele ale veacului de acum și abandonăm pe Dumnezeu, Îl punem la coada vieții noastre, Îl facem un apendice dispensabil.

Poate că nu ni se pare foarte reală caracterizarea aceasta. În definitiv suntem oameni cinstiți, ne străduim să nu facem rău, de ce ne-am judeca atât de aspru? Judecata aceasta o face Însuși Hristos când ne avertizează: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință. (Matei 17, 20)” Ce putem zice? Avem noi credință măcar cât un grăunte de muștar? Nu cred. Și acum ce? Suntem condamnați la iad? Domnul nu spune asta, ci ne face doar o radiografie pentru a conștientiza starea noastră, pentru a nu ne îndreptăți pe sine sau a ne lăuda cu faptele noastre. Dar, zicem noi pe bună dreptate, sfinții și martirii despre care citim au avut harul lui Dumnezeu asupra lor, altfel nu făceau nici ei mare brânză. E adevărat, harul, însă, a venit ca răspuns la credința lor, împreuna-lucrare a făcut minuni de-a dreptul. Dar vremurile de acum sunt diferite, ispitele sunt altele și mai grele. Și aceasta este adevărat, Dumnezeu are alte măsuri pentru vremurile de acum, însă nu e vremea de lăsat pe tânjeală. Și odată, ca și acum, împreuna-lucrare s-a înfăptuit prin rugăciune, rugăciunea a fost și va fi întotdeauna baza, fundamentul. Exercițiul permanent al rugăciunii întărește și ține treaz, astfel că suferința devine suportabilă.

Dar de ce să suferim? Este Dumnezeu un sadic, suntem noi masochiști? Am fost întrebat odată astfel: dacă Dumnezeu știe că vine război și vor muri mulțime de oameni, asta incluzând mulți copii, de ce îngăduie aceasta? De ce se mai nasc copii dacă aceștia n-au nicio șansă? M-am gândit mult la aceasta și este imposibil să răspundem paușal, în primul rând pentru că Dumnezeu lucrează la nivel personal, intim, și pentru fiecare persoană în parte are un alt răspuns. Totuși, sunt câteva linii directoare care pot schița un cadru. În primul rând, nici viața de aici și nici lungimea ei nu este un scop în sine. Dacă un copil a murit la 2 ani sau la 10 ani, aceasta nu înseamnă că e implicit de rău. Dacă Dumnezeu l-a primit la Sine e chiar de bine, de ce ne-am întrista? Dar noi, din păcate, ne întristăm nu pentru el, ci pentru noi înșine, căci ne lipsește și l-am vrea aici. Gândul nu este la el, ci la noi. Abordarea aceasta face ca martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu sau al fiicelor Sfintei Sofia, Pistis, Elpis și Agapis, să ni se pară absurd. Și fără viața de dincolo de moarte chiar este. În al doilea rând, ce înseamnă fără șansă? Că nu a învățat să cânte la pian sau că nu a devenit medic? Scopul nostru e mântuirea sufletului, nu vreo țintă lumească. Apoi, de unde știm noi ce traseu ar fi avut în viață acel copil? Dacă s-ar fi pierdut, mare fiind, nereușind să poarte ispitele care l-ar fi năpădit? Dumnezeu vede dinainte drumul fiecăruia și îl ia la momentul cel mai bun pentru acela. În al patrulea rând, moartea trupească sau boala poate fi un semnal de trezire pentru alții: părinți, cunoscuți, chiar străini. Fără un asemenea șoc probabil că nu s-ar fi trezit la realitate. Am cunoscut personal o familie care a găsit drumul spre Dumnezeu după ce le-a murit unica fiică. Mai mult, în ceea ce privește suferința, noi nu vedem decât din afară, nu știm prin ce trece acel suflet și nici ajutorul pe care îl primește de la Domnul. Noi avem impresia, proiectând imaginația noastră, că suferința lui este de nesuportat, fără a ști, de fapt, lucrarea tainică a lui Dumnezeu în interiorul său. Și, poate cel mai important lucru, suferința are marea calitate de a șlefui sufletul, de a-l curăța de mizerie, de a-l frăgezi, de a înmuia cerbicea întărită și de a sparge împietrirea inimii.

Este foarte adevărat că mai ales un suflet milos e profund afectat de suferință, dar în acest caz folosește ca simțirea să fie canalizată de către rațiune, crezând cuvintelor Domnului, Cel care cunoaște pe toate cele dinăuntru ale noastre. De folos este, de asemenea, să credem că Mântuitorul nostru „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (1 Timotei 2, 4)”, astfel ca, deși nu cunoaștem acum de ce se întâmplă aceasta, Domnul cunoaște și face ca lucrurile să fie spre bine, iar cândva vom ști și noi de ce. E bine să nu judecăm mai mult decât ni s-a dat. Mai degrabă să ne concentrăm pe neputințele noastre și să ne străduim să le găsim leac. Trioul rugăciune-spovedanie-împărtășanie nu  a dat greș niciodată și e trusa medicală de prim ajutor care ne salvează viața. Viața sufletului.

Legaturi:

Martiriul Sfantului Stefan: ADEVARUL ESTE MEREU UCIS CU PIETRE…

EPISCOPUL MACARIE, la prăznuirea Sfântului Întâiului Mucenic Ștefan: “Cum procedează dușmanii necinstiți ai Bisericii? Mai întâi provoacă prin cuvânt, apoi recurg la calomniere și la defăimare”. PUTEREA RUGĂCIUNII COPIILOR: “Pomeniți-i pe toți cei bolnavi, părăsiți sau însingurați, împreună cu copilașii!”

DUMNEZEU DERANJEAZĂ, FIINDCĂ VĂDEȘTE CINE SUNTEM. Predică la FUGA ÎN EGIPT și de ziua SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN, la PUTNA, a PS DAMASCHIN DORNEANUL (video, text): ÎNȚELEPCIUNE și DEMNITATE în fața celor care ne sunt potrivnici, dar GRIJĂ LA VIAȚA NOASTRĂ și la recunoașterea bolilor noastre ascunse

SFANTUL INTAI MUCENIC STEFAN, arhidiaconul marturisitor in Duhul Sfant. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea marturisirii? TOATA LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI USOR DE CONTROLAT! “Nu dobandim CURAJUL atunci cand ne negam FRICILE, ci cand le INFRUNTAM” (video, audio)

CURAJUL INTAIULUI MUCENIC, STEFAN: “Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare”/ Omilie video a Arhim. Dumitru Cobzaru: “IN LUME SE VARSA INCA SANGE PENTRU HRISTOS, CHIAR SI IN LIBERTATE, IN FAMILIE, SE PATIMESTE PENTRU HRISTOS”

MUCENICUL DINTAI, CEL CU CHIP DE INGER: Sfantul arhidiacon STEFAN si lectia marturisirii credintei (si VIDEO)

Predica Parintelui GHEORGHE CALCIU la praznicul SFANTULUI ARHIDIACON STEFAN: “Sa fim printre cei care renuntam macar la o parte din cele ale lumii acesteia, ca sa stam langa Iisus Hristos, intr-o lume in care ni se cere macar curajul de a marturisi pe Dumnezeu, de a suporta batjocura”

Predica parintelui Sofian Boghiu la sarbatoarea SFANTULUI STEFAN, INTAIUL MUCENIC (a treia zi de Craciun)

SFANTUL STEFAN, INTAIUL MUCENIC. Predica Sfantului Iustin de la Celie pentru a treia zi de Craciun: PUTEREA CARE BIRUIESTE FRICA DE MOARTE

RAVNA PENTRU ADEVAR, DAR SI IUBIRE DE VRAJMASI SI DUH DE NERAUTATE – Pilda Sf. Mc. si Arhid. Stefan despre marturisirea autentica a credintei

O noua predica a MITROPOLITULUI NEOFIT (Cipru): “Martiriul este o realitate contemporana cu noi. Se poate sa vina ceasul cel greu si deodata va trebui sa marturisim”. SA CULTIVAM POCAINTA, SA CEREM CREDINTA SI RABDARE! Ce ar putea sa insemne RECUNOASTEREA IERUSALIMULUI DREPT CAPITALA A ISRAELULUI?

O VIAȚĂ ASCUNSĂ ÎN DUMNEZEU. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul despre PUTEREA OBIȘNUINȚEI si LIMPEZIMEA HARULUI (video, text) – predică la sărbătoarea SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN

Părintele Tudor Ciocan – CUVÂNT DE ACTUALITATE despre ispitirea „tehnologiei izbăvitoare”, LIBERTATEA DE OPȚIUNE versus DICTATURA ANTIHRISTICĂ și FORȚAREA VACCINĂRII. Între NOUL TURN BABEL și NOUL POTOP iminent… (AUDIO, TEXT)

 

***

SUFERINTELE COPIILOR SI CAILE LUI DUMNEZEU. De ce mor copiii nevinovati?

Cuviosul Paisie Aghioritul despre INFRUNTAREA MORTII, SINUCIDERE, MOARTEA COPIILOR, MANGAIEREA CELOR INDOLIATI

CUM SA NE CRESTEM COPIII? (IV) Dragostea, discernamantul, cainta si rugaciunea intensa a parintilor – cele mai sigure “metode” de educatie

Recomandare de carte: “INIMĂ ZDROBITĂ. DESTINUL UNUI TATĂ”. Experiența sfâșietoare a unui PĂRINTE în care NE VOM REGĂSI MULȚI și învățămintele amare, dar vii, ale creștinului care CONȘTIENTIZEAZĂ RATAREA TIMPULUI și a multor semne-clopot trimise de Dumnezeu: “Sufletul lui curat dorea pâinea cerească, cuvântul viu, iar noi îi tot spuneam: „Mai târziu, mai târziu!””

 

***

INTREAGA LUME E UN NOU COLOSSEUM. Predica puternica a Parintelui GHERASIM de la Putna despre PERSECUTIE, MARTURISIRE si CRUCE – CONDITIA CRESTINULUI AUTENTIC dintotdeauna VS. PACEA SI DRAGOSTEA MINCINOASE ALE FALSILOR INVATATORI, “care raman in afara arenei”, nesuferind prigoana (VIDEO, TEXT)

“Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos?” – CUVINTE ZGUDUITOARE ale Parintelui HRISOSTOM RADASANU la sarbatoarea SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (video, text): “Sa nu ne asteptam la ceva bun de la aceasta lume! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume. Obisnuiti-va cu ideea! COMODITATEA NE INVATA SA FIM MICI, SA FIM SCLAVI SI EA VA AJUNGE SA NE UCIDA SUFLETUL!”

“Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile”. Pr. CEZAR AXINTE – cuvant cu putere multa despre MARTURISIRE vs. LASITATE si ISPITELE DINAUNTRUL UNEI COMUNITATI unde se pierde smerenia si se raceste iubirea

SFINȚII PATRUZECI DE MUCENICI și MARTIRII ÎNCHISORILOR. Dragostea frățească și pocăința – fermentul muceniciei. “Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă” (și VIDEO)

“Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui” – PS BENEDICT BISTRITEANUL (predica video si text): “IUBIREA EXISTA ODATA CU CRUCEA. Exista putina iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Cand iubesti, nu poti altfel decat suferind. PE NOI CINE NE VA DESPARTI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?”

 

***

PS MACARIE despre ÎNCERCĂRILE GOLGOTEI și NOILE VREMURI DE MUCENICIE: “Purtându-ne poverile unii altora în aceste vremuri grele, trebuie SĂ NE ÎNCURAJĂM UNII PE ALȚII asemenea martirilor din vechime” (VIDEO)

PS MACARIE, la Rusalii, despre RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA BISERICII, AL OMULUI ȘI AL INOCENȚEI COPIILOR: “Este cumplit că sunt contestate cele mai firești lucruri care ne fac pe noi oameni. Sunt vremuri de cernere, sunt vremuri de încercare, sunt vremuri de prigoană, însă trebuie să stăm drepți și să nu facem niciun fel de compromis!”

PARINTELE DAN BADULESCU – cuvant fulminant la SFANTUL MINA: “Noi suntem intr-o perioada asemanatoare cu cea a instaurarii comunismului: DICTATURA SE MANIFESTA INTAI DISCRET. Atunci au venit tancurile sovietice, acum vine un virus”. BINELE CU FORTA si PREGATIREA DE (ALTFEL DE) MUCENICIE (video, text)

IROD ȘI ANTIHRIST. Puterea absolută care ucide, impunerea prin forță a răului și SCĂPAREA DIN MÂINILE SATANEI: “Salvarea de Antihrist nu vine pe orizontală” (Predică AUDIO + TEXT)

SĂ CONȘTIENTIZĂM MAREA MINCIUNĂ ÎN CARE SUNTEM PUȘI SĂ TRĂIM, SĂ NU O LĂSĂM SĂ INTRE ÎN SUFLETUL NOSTRU! Părintele Tudor Ciocan: “Sunt absolut convins c-o să pornească din nou un tăvălug împotriva creștinilor”

MĂRTURISIREA LUI HRISTOS, ASTĂZI (video, text). Părintele GHEORGHE HOLBEA: “E foarte important – şi aceasta ţine de discernământul duhovnicesc – SĂ ÎNȚELEGEM ÎN CE LUME TRĂIM, pentru că altminteri DEVENIM NIȘTE FARISEI, care spunem: „Da, este normal”… Creştinismul nu este dulceag, dovadă martirologiile noastre”

PĂRINTELE ILARION DE LA CRUCEA: “Nu putem să tăcem. Pentru că, dacă noi vom tăcea, PIETRELE VOR VORBI. E mai confortabil să rămâi într-o TĂCERE COMPLICE, dar eu spun că nu mai suntem în situaţia de a accepta aceste lucruri. ESTE UN TIMP AL MĂRTURISIRII”

Omilie a mitropolitului de Morfou: “SA NU-TI MOARA SUFLETUL! Si DACA VINE CLIPA CEA GREA, SA MARTURISESTI PE HRISTOS! Razboiul cel mare este duhovnicesc. Dar acum a venit si ceasul razboiului cald. Si cele de departe au ajuns aproape. Si profetiile au devenit stiri” (AUDIO, gr. + TRADUCERE)

PILDA SFINTILOR MARTIRI BRANCOVENI PENTRU NOI, in predica Parintelui Tudor Ciocan (audio, text): RUSINAREA DE DUMNEZEU, FRICA DE OAMENI si COMPROMISURILE ne imping la DESPARTIREA DE HRISTOS: “Degeaba iti supravietuieste neamul, daca iti pierzi mantuirea. Ce conteaza mai mult, SUPRAVIETUIREA mea in lumea aceasta sau vesnicia?”


Categorii

Meditatii duhovnicesti, Portile Iadului, Prigoana impotriva crestinilor, Sfantul Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate