Arhimandritul Sofronie: CE ESTE PACATUL?

22-09-2008 Sublinieri

In asteptarea praznicului Sfantului Siluan Athonitul – un text pur si simplu CAPITAL pentru intelegerea duhovniceasca, adica… autentica a pacatului:

sofronios.gif
“Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?

Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui. Păcatul se săvârşeşte în primul rând în adâncul tainic al duhului omului, însă urmările lui rănesc întreg omul. Odată săvârşit, el se răsfrânge asupra stării sufleteşti, precum şi a celei trupeşti a omului, asupra chipului său exterior, asupra soartei celui ce l-a săvârşit; el negreşit va ieşi afară din hotarele vieţii lui individuale şi va împovăra cu răul său viaţa întregii omeniri, şi, în consecinţă, se va răsfrânge asupra soartei întregii lumi. Nu numai păcatul strămoşului nostru Adam a avut consecinţe de însemnătate cosmică, ci şi tot păcatul, al fiecăruia dintre noi, fie el vădit, fie el tainic, se răsfrânge asupra destinelor întregii lumi.

Omul trupesc nu simte urmările păcatului în sine, aşa cum le simte cel duhovnicesc. Omul trupesc nu observă nici o schimbare a stării sale lăuntrice după ce a săvârşit păcatul, pentru că el se află continuu într-o stare de moarte duhovnicească, pentru că el nu a cunoscut viaţa cea veşnică a duhului. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, cu fiecare înclinare a voii sale spre păcat observă în sine o schimbare a stării lăuntrice în virtutea împuţinării harului.

Ceea ce uimea la Sfântul Siluan era neobişnuita subţirime a minţii sale lăuntrice şi deosebita sa intuiţie duhovnicească. Trăirea păcatului la el, chiar mai înainte de a i se arăta Domnul, dar mai ales după aceasta şi în tot restul vieţii sale, era excepţional de adâncă şi de puternică; inima îl durea în chip de nesuportat, şi de aceea şi pocăinţa lui era cu o tânjire de nestăvilit, cu plâns, fără alinare câtă vreme nu simţea în suflet iertarea lui Dumnezeu. Multora, aceasta ar putea să li se pară curios, iar unora poate chiar exagerat, dar pilda Sfântului Siluan nu este pentru toţi.

În căinţa sa pentru păcat, el căuta nu doar o simplă iertare, pe care uşor o dă Dumnezeu, poate şi numai pentru un singur suspin de părere de rău, ci o iertare atotcuprinzătoare, aşa încât sufletul să simtă desluşit în sine harul. El cerea de la Dumnezeu puterea de a nu mai repeta păcatul, de este cu putinţă, niciodată; se ruga la Dumnezeu să se izbăvească de lucrarea “legii păcatului” din noi (Rom. 7,23). El trăia urmările păcatului – pierderea harului – atât de puternic şi de dureros, încât se temea de a repeta o asemenea experienţă. Îndepărtarea dragostei lui Dumnezeu şi a păcii lui Hristos de la suflet, erau pentru el mai cumplite decât orice. Conştiinţa că scârbeşte pe Dumnezeu, pe un asemenea Dumnezeu, blând şi smerit – îi era de nesuportat. Trecea prin cele mai adânci suferinţe ale conştiinţei care greşeşte împotriva sfintei dragoste a lui Hristos.

Cine cunoaşte dragostea în planul omenesc, să zicem pentru părinţi, dacă a săvârşit vreun păcat împotriva acelei iubiri, acela ştie cât de nesuportat poate fi chinul conştiinţei; dar tot ce se poate întâmpla în lumea relaţiilor sufleteşti nu este decât o palidă umbră în comparaţie cu relaţiile duhovniceşti cu Dumnezeu.

Astfel, Dumnezeu mai înainte de veci a cunoscut pe Simeon – Siluan, şi, într-un chip neînţeles nouă, i-a dat să cunoască esenţa păcatului atât de adânc şi de puternic încât el cu adevărat trăia muncile iadului şi dintru acest “iad cel mai de jos“, se ruga până când s-a plecat către el Domnul şi i S-a arătat, dându-i să cunoască învierea sufletului şi să vadă pe Fiul Omului întru împărăţia Sa mai înainte de a gusta moartea cea după trup. (Mt. 16,28)”.

Traducere de Ierom. Rafail Noica

(sursa: site-ul dedicat Sfantului Siluan Athonitul)

invierea-essex.JPG


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Sfantul Siluan Athonitul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “Arhimandritul Sofronie: CE ESTE PACATUL?

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » FERICITUL SOFRONIE SAHAROV - CUVANTAREA DE RAMAS BUN
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Siluan Athonitul - Copilaria si anii tineretii. “ROAGA-TE CA LUMEA SA NU MA TINA!”
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (1)
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » PUN INCEPUT…!
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » PE CINE LOVESTE SAGEATA PACATULUI SI CARE ESTE EFECTUL FIZIC AL MORALEI SI AL SFINTENIEI?
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
  9. Pingback: Război întru CuvântDespre cainta, libertate si razboiul duhovnicesc
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om » Război întru Cuvânt
  11. Pingback: Duminica Slabanogului din Capernaum: CUM SE EXPLICA LEGATURA DINTRE PACAT SI SUFERINTA NOASTRA SI A LUMII?
  12. Pingback: "CUMPLITA ESTE NEOMENIA! Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini..."
  13. Pingback: PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: “SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?” -
  14. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire” -
  15. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA -
  16. Pingback: SFANTUL SILUAN – CUVINTE ALESE, CUVINTE ESENTIALE PENTRU MANTUIREA NOASTRA -
  17. Pingback: Bogatul caruia i-a rodit tarina. CARE SUNT ROADELE NEBUNIEI PACATULUI? -
  18. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  19. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII -
  20. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului din Capernaum: RUGACIUNEA PENTRU CELALALT ARE MARE PUTERE, IUBIREA DE APROAPE DESCHIDE ORICE POARTA! -
  21. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre MOARTE si POMENIREA MORTILOR -
  22. Pingback: Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU! -
  23. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” -
  24. Pingback: Sa intelegem mai profund cum a fost PATIMIREA si MOARTEA PE CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. De ce si cum a suferit Fiul lui Dumnezeu si care este semnificatia infricosatoarei Rastigniri a Mantuitorului? -
  25. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) -
  26. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (I): ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA: “Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor…“. MANA NEVAZUTA A DUMNEZ
  27. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  28. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  29. Pingback: DOUA MORTI SI DOUA INVIERI. Parintele Rafail ne ajuta sa intelegem mai bine: CE MOARTE A NIMICIT HRISTOS? (audio + text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate