SPOVEDANIA UNUI SFANT. Lupta cotidiana a SFANTULUI IOAN DE KRONSTADT cu patimile si ispitele IRASCIBILITATII si FURIEI, manifestate in viata de familie: “Dăruieşte-mi, Doamne, dragoste pentru cei de aproape ai mei, care trăiesc împreună cu mine. Dă-mi să rabd neputinţele lor, căderile şi răutăţile lor”

1) Despre viaţa lui de familie

[…]

Şezând la un ceai împreună cu Alexandra Petrovna Silina şi Alexandru Stepanovici Kedrov, în apartamentul lui Leapardavo, am întrebat din politeţe, fără un interes sincer cum se mai simte Ana Petrovna Lamanova. Şi mi s-a răspuns că e bine, sănătoasă. Eu, în loc să mă bucur pentru ea, am simţit în inimă mâhnire (iată, câta stricăciune’) pentru însănătoşirea ei, pentru tămăduirea de melancolia în care se afundase, de tristeţea şi deznădejdea cu care eu credeam că a fost pedepsită pentru limba ei ascuţită, cu care-i taie pe toţi şi pe fiecare în parte. O, inimă rea, invidioasă şi meschină, care te bucuri de nenorocirea altuia! De câte chinuri nu eşti vrednică, unealta a diavolilor! Plin de amărăciune, apăsat, tulburat şi ruşinat am rugat cu umilinţă pe Domnul să mă miluiască, iar El m-a izbăvit, alungând de la mine aceste ticăloase simţiri şi dăruindu-mi pace. Mai fă, după aceasta, voia inimii tale ticăloase! Să păzească Dumnezeu! În nimic rău sa nu o urmezi! Dacă eu aş şti că şi mie îmi doresc alţii acelaşi rau, ce aş face? Cum m-aş simţi? Aşadar, cum vrei să se poarte oamenii cu tine, astfel să te porţi şi tu cu ei. Bine pentru bine!

*

Dă-mi, Doamne, să trăiesc în bună înţelegere cu membrii familiei mele! Dă-i, Doamne, soţiei mele, Elisabeta, să mă asculte pe mine, soţul ei, întrucât de ascultarea ei atârnă pacea noastră. Dă-i surorii ei, Ana, înţelepciune, sa nu-i despartă pe soţi, că Tu eşti Cel ce ne-ai unit pe noi doi şi-ar fi prea dureros pentru mine, Doamne. Fie ca Ana, sora ei şi a mea, să se mulţumească cu ceea ce primeşte în dar: casă masă şi toate celelalte. Doamne, fă să nu mă scârbesc de ea, dă-mi răbdare!

Dă-mi sa mă bucur de dragostea soţiei şi a cumnatei mele. Ajută-le lor să facă treburile casei, iar nu să şadă fără rost.

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai izbăvit de nenumărate ori de răutate şi furie împotriva surorii Ana Constantinovna, când toate privirile şi mişcările ei îmi păreau izvorâte din răutate şi mândrie, din rea-voinţă şi din împotrivire. Și chiar daca ar fi fost aşa, ce era? Nu e ea de vină, ci diavolul se năpusteşte asupra mea, pentru păcatele mele. Iar eu trebuie să biruiesc răul cu binele, mândria cu smerenia toate neplăcerile cu răbdarea. Şi ce este cel mai important e ca eu, in mine însumi, nu trebuie să am nici urmă de răutate. Diavolul mi-i cleveteşte continuu înlăuntrul meu pe semenii mei, în special pe văduvă şi pe orfane, pe soţie şi pe cerşetori. Mă aţâţă împotriva lor, iar eu mă enervez şi ma supăr pe ei. Trebuie să mă înarmez împotriva mea şi a patimilor mele, iar nu împotriva oamenilor.

Doamne, dă-mi să ţin minte mereu făgăduinţa pe care am facut-o în biserică pe data de 14 septembrie, în ziua praznuirii Înălţării Sfintei Tale Cruci. Am promis atunci sa-mi schimb cu desăvârşire modul de vieţuire, să tac mai mult acasă. Doamne, pune pază gurii mele! Prea cu ardoare doresc ca să muncească şi Ana Constantinovna care trăieşte ca un trântor. Şi asta nu-i bine, de vreme ce eu, din pricina acestei dorinţe pătimaşe, şi stăruitoare, simt faţă de ea antipatie şi duşmănie, ca şi faţă de o leneşă, o trândava şi-o scandalagioaică. De ce nu am faţă de ea sentimente creştineşti: blândeţe, nerăutate, îngăduinţă, răbdare, dragoste şi pace? Doamne, Tu toate le cunoşti. Miluieşte-ne pe noi! Îndreptează calea vieţii noastre după voia Ta!

16 septembrie, ora 1.00, la amiază.

[…]

Un uragan cumplit m-a potopit azi, chiar înainte de Privegherea pentru Duminică. Bine ar fi fost dacă n-aş mai fi trecut pe acasă: eu mă grăbeam să mă întorc la biserică, iar soţia m-a-ncuiat în casă. Toată Privegherea n-am fost în apele mele, ci indispus, tulburat. Abia făcând pocăinţă mi-am redobândit pacea. (Nu trebuia să trec pe acasă să-mi schimb centura!).

Mulţumesc Domnului, Care cu puterea Sa a oprit Duminică dimineaţă zbuciumul patimilor din mine, pentru lacrimile de pocăinţă din timpul citirii canonului, a Acatistului preadulcelui Iisus şi a Rugăciunilor dinaintea Împărtăşaniei. Pacea s-a sălăşluit în mine.

Dăruieşte-mi, Doamne, dragoste pentru cei de aproape ai mei, care trăiesc împreună cu mine. Dă-mi să rabd neputinţele lor, căderile şi răutăţile lor. Dă-mi să mă îmbogăţesc în dragoste, smerenie, nerăutate şi răbdare, în înfrânare, curăţie şi ascultare, în sârguinţă la lucru.

Toate sunt vis şi deşertăciune, în afară de dragoste.

La botezul săvârşit la familia Vişneacov m-am bâlbâit din cauza unei frici drăceşti. Mă tem de duhul necredinţei, al tăgăduirii şi al neseriozităţii pe care-l au ofiţerii şi laicii. Fiul lui Vişneacov, ofiţer din gardă, a fost naş. Dar exact intr-o astfel de situaţie e nevoie de calm şi de tărie, de bunăcuviinţa proprie cinului nostru. Puterea adevărurilor de credinţă ne obligă la aceasta.

Întăreşte, Doamne, după marea milă şi îndelunga Ta răbdare, liniştea şi pacea pe care mi le-ai dat după furtuna şi tulburarea stârnite de vizita pe care mi-a făcut-o ieromonahul Eugen de la Lavra Troiţei – Sfintei Treimi -Serghiev, de lângă Moscova, care era băut şi vorbea mult, zicând chiar şi cuvinte necuviincioase. Aprinzându-se de mânie, sora mea [cumnata] Ana Constantinovna – care ar fi trebuit să-l respecte, cel puţin pentru vârstă şi pentru rang – s-a aruncat asupra lui cu ameninţări şi cuvinte jignitoare. O, Doamne, de-ai înţelepţi-o şi-ai învăţa-o Tu însuşi, căci pe mine nu mă ascultă! Miluieşte-ne pe noi, Doamne! Răutatea este de la diavol, de aceea nu o sufăr. Te rog pe Tine, Doamne, dezrădăcineaz-o din temelie şi din mine, şi din ceilalţi!

Venind acasă, soţia mi-a dat bineţe. Este lucrarea Harului lui Dumnezeu. Îţi mulţumesc, Doamne!

Părerea mea despre ieromonahul Eugen… Este foarte necioplit, îi plac vinul şi femeile, îi place să se laude. Singur se laudă cu nesupunerea faţă de egumenul său, Damaschin. În plus, e certăreţ. A numit-o ticăloasă pe Ana Constantinovna pentru replicile ei. Doamne, nu-mi mai scoate în cale asemenea oameni, să nu mai văd un asemenea monah!

În această ceartă, mi-a revenit şi mie partea de vină. De ce nu am luat apărarea celei ofensate? De ce nu l-am alungat pe monah? Dar cum să-l alung pe oaspete?! Bine era să-l evite ea, ca să nu se certe.

O, suflete al meu, împotriva duşmanilor şi a casnicilor tăi, înarmează-te cu dragostea şi cu răbdarea. Nu fii tu însuţi duşmănos, aşa cum ai fost până acum!

Îmi respect soţia pentru dragostea statornică pe care o are pentru mine, în toată această atmosferă instabilă a vieţii noastre de familie.

Îmi pare rău de cumnata mea Ana, pentru metehnele ei dobândite din copilărie: îi desconsideră pe cei din jur şi e nesociabilă. Se socoteşte mai presus şi mai bună decât toţi. Nimeni nu se compară cu ea! Să nu îndrăznească cineva să o jignească!

Sunt îndatorat familiei Nesviţki: trebuie să-i respect şi să-i iubesc pe toţi membrii ei, să trăiesc în pace cu ei, bine slujindu-le, să-i preţuiesc şi să se reverse din casa mea, ca dintr-un izvor, dragoste către toţi.

M-am destăinuit din suflet soţiei mele, făcându-o să verse lacrimi. Şi mie mi s-a înmuiat inima, cu mila lui Dumnezeu. Este bine să ne deschidem sufletele unul în faţa celuilalt. Oare nu pe aceasta se bazează spovedania?

2) Părintele Ioan şi copiii

Redăm mai jos câteva însemnări referitoare la nepoatele Părintelui Ioan, pe care le avea din partea soţiei, fiicele cumnatei Ana Constantinovna – Rufina şi Liza -pe care Părintele le-a educat şi le-a rostuit în căsnicie.

Cât de des, aproape necontenit, şi cu câtă sălbăticie caută să mă stăpânească şi să mă nimicească pe vecie duşmanul meu înrăit – diavolul, învrăjbindu-mă şi în somn împotriva soţiei mele, care cu multă gingăşie îngrijeşte de fetiţe [nepoate, fiicele cumnatei văduve, Ana], de Rufina şi Liza. Astăzi mi-a înfăţişat-o rea, demonizată. Se făcea că era în vie, iar mama unui prunc oarecare i-a despicat cu toporul capul, în semnul crucii. Grozăviile satanei! Să te despice pe tine, satană, însuşi Dumnezeu!

Iartă-mă, Doamne, că pentru capriciile copilei Rufina m-am supărat pe soţia mea, care, tot răsfăţând-o, i-a stricat fetiţei caracterul cu prea multa-i îngăduinţă. Iartă-mă, pentru că din cauza lipsei de răbdare şi a enervării am spus că le voi mai ţine la noi în casă (pe mama-văduvă împreună cu copilele ei) numai până la vară.

După-amiază nu trebuia să beau pe săturate ceai şi cafea. Am greşit faţă de Dumnezeu şi faţă de mine însumi! Cât voi mai petrece în această neînfranare? Oare pentru aceasta a fost postul? Oare pentru aceasta, pocăinţa? Ca iarăşi să continui cu vechile păcate?

Parintele Ioan si Ana Constantinovna, cumnata lui

De viaţa sau de lâncezeala şi de lenea cumnatei tale, Ana Constantinovna, să nu te legi! Cunoaşte-te pe tine însuţi şi fă lucrul tău, iar pe ea las-o în grija lui Hristos, Capul trupului Bisericii, Păstorul sufletelor noastre. Văd cum duşmanul intenţionat mă îmboldeşte să observ la ea numai ce e rău, pe când cele bune le trec cu vederea. Astfel, am uitat că mi-a pansat degetul bolnav cu multă bunăvoinţă; că ieri, înainte de culcare, mi-a zis: „iertaţi-mă”, în vreme ce eu am rămas doar cu dorinţa de a-mi cere primul iertare. Mulţumesc şi pentru atât. Dumnezeu să fie cu ea şi cu mine! Învaţ-o, Doamne, să muncească şi nu-i îngădui numai să aştepte bogăţie, de parcă pentru ea ar trebui să pice din cer. învaţ-o lucrul, învaţ-o să muncească!

Dacă eu, de la un pahar sau unul şi jumătate, m-am simţit greoi, cum trebuie, oare, să se simtă cumnata mea, Ana Constantinovna şi fata ei, Rufina! Mama nu mănâncă niciodată de post, doar lapte, ouă şi carne. îi e scârbă de mâncarea de post! Ce se va alege de educaţia fiicei? Doamne, vindecă rătăcirea mamei, Ana!

Amintire despre mila Lui Dumnezeu faţă de mine Mergând azi, marţi, 27 martie, la un botez pe strada Pesocinaia, am întâlnit-o pe cumnata mea, împreună cu Rufina, plimbându-se cu trăsura şi am gândit: uite-o cât de des se plimbă! Nu poate să meargă pe jos?! Pe deasupra, în fiecare zi dă gata cinci sticle de lapte, mănâncă carne, nerespectând nici un post, şi trăieşte de parcă n-ar fi văduvă, ci o negustoreasă bogată sau soţie de general sau de conte… Şi toate acestea pe spinarea mea! Pentru o astfel de „doamnă” mi-am cruţai eu bunurile până acum?!

Am păcătuit şi m-am tulburat. M-am plimbat mult, rugându-mă şi căindu-mă pentru păcat, cerând iertare. Mi-am zis întru sine: pentru ce mă întristez? ce-mi lipseşte?! Unul Dumnezeu, Harul Său, dreptatea Lui, pacea, mila, dreptatea, dragostea! Celelalte, pământeşti, deşertăciune sunt! De cele necesare Se va îngriji Domnul.

Mulţumesc Domnului că mi-a auzit strigătul de pocăinţă şi m-a izbăvit de tulburarea şi de strâmtorarea furiei, dăruindu-mi pace, linişte, dezrobire şi Har.

Ce va ieşi din copila Rufina?! Să dea Domnul să fie ceva bun. Dumnezeu ne va arăta.

Acasă, ca urmare a unei irascibilităţi pricinuite de boală, m-am supărat pe soţie pentru că nu m-a lăsat să mă duc în camera mea, fiindcă o culcase acolo pe Rufina. La masă mi-am enumerat în gând toate îngrădirile pe care mi le pune. Recunosc, sunt orgolios, capricios, încăpăţânat! De acum încolo, cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să fiu atent, să las deoparte toanele şi să trăiesc în bună înţelegere, pace, linişte şi nerăutate. Soţia adevărat grăieşte că uneori n-am dreptul să deschid gura.

Toate câte le fac acasă sunt pline de mândrie şi de îmbufnare. Rufina m-a numit taică bosumflat. Cine a vorbit de fapt prin gura ei?! Trebuie să ascult glasul îngerului.

Mulţumesc Domnului pentru o nouă minune a milostivirii Sale, pentru că m-a izbăvit din nou să nu mă înfurii. După Liturghie am venit acasă, m-am dus în grădină, unde era dădaca împreună cu Liza, micuţa de un an. Salutând-o, i-am cerut să-mi dea mânuţa, dar ea a luat pământ şi a aruncat în mine. Simţind prezenţa celui rău în ea, m-am supărat. Am intrat în casă şi m-am supărat şi pe soţie, din cauza surorii ei, reproşându-i că niciodată nu mi-a cerut permisiunea de a locui în casa noastră. O, cât de crud şi-a bătut joc de mine vrăjmaşul! Chiar şi acum, după reînnoirea cu Sfintele Taine… Cu ce îndrăzneală a intrat în inima mea! Plecând însă de acasă, pentru că trebuia să fac o slujbă pe vaporul lui Dinner, m-am rugat, m-am pocăit, mi-am cunoscut nebunia, rătăcirea, orgoliul, pretenţiile prosteşti. Mă rugasem şi acasă, căzând în genunchi în faţa Domnului. Am continuat să stărui în rugăciune, nu numai în drum către Dinner, ci şi în apartamentul lui, apoi mergând de la el spre vapor şi abia când am ajuns acolo, Dumnezeu mi-a îndepărtat lepra de pe suflet, mi-a tămăduit rana inimii, a ridicat de la mine necinstea. Mi-am dat cuvântul că o să-mi păzesc cu trezvie gândurile şi inima şi că niciodată, sub nici un motiv, nu o să mă mai mânii pe nimeni şi nu o să mai fac voia vrăjmaşului diavol. Să mă ajute Dumnezeu a împlini în întregime promisiunea inimii mele!

(din: Sfantul Ioan de Kronstadt, Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2011)

Vedeti si: