Sfantul Serafim de Virita sau despre PUTEREA RUGACIUNII IN VALTOAREA RAZBOIULUI

21-03-2009 Sublinieri

Sf. Serafim de Virita este unul dintre sfintii rusi cei mai iubiti ai ultimelor vremuri, fierbinte iubitor si rugator pentru oamenii indurerati si rataciti, vazator cu duhul si facatori de minuni, de la a carui mutare la lacasurile vesnice se implinesc 60 de ani:

Cititi si:

sf_serafim_virita1.jpg

“Rugaciunile tale au ocrotit lumea”*

Credinta adanca a fiilor credinciosi ai Bisericii este ca rugaciunile sfintilor ocrotesc lumea intreaga. Suferintele lumii ar fi nebanuit mai mari daca ar lipsi aceste rugaciuni ale sfintilor. Si foare mare este mangaierea credinciosilor cand stiu ca in fiecare epoca exista unii sfinti, poate chiar nevazuti si necunoscuti, care insa se roaga pentru mantuirea lumii, repetand cuvintele Apostolului Pavel: Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi, si-n trupul meu implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos pentru trupul Sau, adica Biserica (Coloseni 1, 24).

Sfantul Siluan Atonitul scrie:Lumea rezista inca prin rugaciune si, atunci cand rugaciunea va slabi, lumea va pieri“. Din fericire pentru lume, exista inca cativa sfinti care se roaga. “Chiar daca suntem noi pacatosi, chiar daca inotam in minciuna si ne inconjoara ispitele, undeva in aceasta lume, intr-un oarecare tinut exista un sfant” (F. Dostoievski, Fratii Karamazov).

Cum se spunea pe atunci, era mai probabil sa te afli in inchisoare decat acasa. Teroarea luase dimensiuni nebanuite. Temnitele si lagarele erau supraaglomerate. De la aceste prigoane infricosatoare nu puteau, desigur, sa fie exceptati clericii si monahii. Foarte putini au mai ramas in orase si sate. Impreuna cu ei erau condamnati si credinciosii si erau condusi la mucenicie.

Contributia staretului in Biserica era nepretuita. In vremurile acelea infricosatoare de apostazie si prigoane, ajutase neinchipuit de mult poporul la pastrarea credintei vii. In furtunile cumplite ale prigoanelor, rugaciunile lui fierbinti au devenit adaposturi puternice. Prin rugaciunile lui, corespondenta, ajutor material, ii sprijinea pe cei intemnitati si exilati, desi in felul acesta se afla si el in primejdie.

Galina Smirnova povesteste:

“Tatal meu fusese arestat si condamnat la zece ani de lagar. Mama il vizita pe staret si acela o mangaia. In perioada aceea, cei mai multi credeau ca partidul nu poate gresi, ca toate acelea erau drepte si ca asa trebuiau sa se petreaca lucrurile. Multi intorceau spatele semenilor lor, in vreme ce rudele acestora se aflau in lagare. Parintele Serafim i-a spus mamei mele: Acum toti oamenii buni sunt in inchisori.

Putini erau oamenii care ar fi indraznit sa rosteasca acele cuvinte atunci.

Dupa cum am notat, pe parinte il vizitau multi arhierei, preoti si monahi. Insa cand masina infioratoare a prigoanelor a inceput sa-i inghita pe toti, clericii si prietenii parintelui Serafim se imputinau an de an. Dar el n-a ramas nepasator la tragedia lor. Aplica cuvantul apostolic: aduceti-va aminte de cei inchisi, ca si cum ati fi legati impreuna cu ei (Evrei 13, 3), ingrijindu-se cu orice prilej sa corespondeze cu ei si le trimitea bani si pachete. Iar noaptea se ruga cu lacrimi pentru cei ce se aflau in inchisori sau fusesera executati.

Marele ascet cunostea “cu duhul” toate cele cate se intamplau atunci in Rusia. O vedea foarte indurerata, palida, sadita cu crucile si mormintele cunoscutilor si necunoscutilor, auzea gemetele si plansetele poporului in fiecare colt al ei. Stirile tragice care veneau una dupa alta, le primea smerit, cu cuvintele:

Faca-se voia Domnului.

O atitudine asemanatoare a avut si atunci cand a aflat de executia fiului sau, Nicolae. Nicolae terminase Scoala de Aviatie si slujise in Primul Razboi Mondial, ca pilot in armata rusa. Dupa revolutie a fost arestat de patru ori, dus prin inchisori si locuri de exil. In luna ianuarie 1941 a fost din nou arestat si de data aceasta, executat. Parintele, auzind trista veste, a rostit cuvintele rugaciunii imparatesti:

Faca-se voia Ta.

Cunostea foarte bine ca numarul mucenicilor va creste in urmatorii ani. Ii pregatea in taina pentru asta, pe fiii sai duhovnicesti. Tobele razboiului rasunau atunci in Europa. Hitler si Stalin au semnat in 1939 cunoscutul Tratat si cei mai multi s-au linistit. Nu insa si parintele Serafim. El nu se linistea. Ii instiinta pe fiii duhovnicesti de izbucnirea si chinurile marelui razboi si-i chema la rugaciune si pocainta.

*

Maria Constantinov Titova, fiia protoiereului Constantin Titov, povesteste:

“Tatal meu a fost arestat de mai multe ori, a fost deportat, intemnitat. In 1932 a fost exilat in Orientul indepartat si a suferit mult. In aceeasi perioada au arestat-o si exilat-o si pe mama. Astfel, la cei cincisprezece ani ai mei, am ramas singura si am fost nevoita sa ma mut la Petersburg si sa locuiesc la un unchi de-al meu. Mergeam la Biserica Sfantul Nicolae si acolo l-am cunoscut pe Piotr Vasilievici care era fiu duhovnicesc al printelui Serafim. Piotr imi vorbea deseori despre staret si odata mi-a propus sa merg cu el la Virita. Era in anul 1939.

Staretul ne-a primi foarte cald si ne-a binecuvantat. O lumina negraita si o iubire dumnezeiasca se revarsau de pe chipul sau. O privire de-a lui era suficienta pentru a linisti sufletul si a-l umple de bucurie nemarginita. M-a intrebat indeamanunt despre tatal meu si mi-a spus:

– Ma voi ruga neaparat pentru parintele Constantin.

Deodata, Piotr Vasilievici a ingenuncheat in fata staretului si a spus:

– Parinte, am venit sa va cer binecuvantarea. Vreau sa-i propun Mariei sa se marite cu mine.

Eu am fost surprinsa. Dupa un scurt moment de tacere, parintele a spus intr-un modabsolut si categoric:

– Nici vorba de nunta. Peste putina vreme va fi razboi mare!

Peste putin razboiul a inceput si Piotr a fost omorat pe front”.

*

Evghenia Ivanovna Koftun, care il cunostea foarte bine pe parinte inca de mica, povesteste:

“In 1941 terminasem scoala si l-am vizitat pe parinte pentru a lua binecuvantare de la el ca sa dau examene la facultate. Era atunci sfarsit de mai. Deodata parintele mi-a spus:

– Cand vei lua diploma, sa nu pleci si sa te straduiesti sa iesi cat mai putin din casa.

In mai putin de o luna a inceput razboiul. Cu putin inainte de inceperea razboiului, i-a zis une fiice duhovnicesti de-a lui:

– Zoia, vineri sa vii neaparat. Duminica va incepe razboiul si multa vreme nu ne vom mai vedea.

Zoia nu s-a dus la data stabilita. Si dupa doua zile a sosit ziua aceea tragica de 21 iunie 1941″.

_______________________

NOTA: * Din Troparul Sfantului Antonie

sf-serafim-de-virita.jpg

În anii războiului

Era duminică, 21 iunie 1941. În ziua aceasta ruşii îi prăznuiesc pe toţi oamenii lui Dumnezeu care au sfînţit pămîntul rus. Această zi importantă a fost aleasă de Hitler pentru a ataca imperiul rus. Întreaga ţară este greu încercată şi stropită cu sîngele a mii de oameni. Lipsurile, foamea, bolile seceră populaţia. Purtarea nemţilor era inumană, şi asta din motive „ideologice”. Exploatau populaţia rusă şi pe prizonierii de război într-un mod urît, pentru că Hitler îi considera pe ruşi şi pe slavi în general ca pe nişte „oameni de categoria a doua”, a căror singură utilitate ar fi putut fi transformarea lor în mînă ieftină de lucru, adică să fie făcuţi sclavi. Şi, într-adevăr, în toate ţările slave cucerite, linia trasată a fost ca locuitorii să devină obiect de exploatare economică, fără nici o reţinere sau simpatie. Nemţii au strîns cantităţi uriaşe de grîu şi alte produse, în vreme ce au exilat cu forţa milioane de ruşi, pentru a lucra ca sclavi în Germania. Chiar şi pe copii i-au adunat şi au creat lagăre de concentrare şi de muncă forţată pentru ei. Chinurile poporului rus îl întristează adînc pe stareţul din Viriţa, care de-acum îşi apleacă genunchii şi se preschimbă în lumînare arzătoare de rugăciune. Model al său devine Sfîntul Serafim de Sarov. Iată ce povestesc oamenii din prejma lui:

„În 1941 părintele avea 75 de ani. În vremea aceea bolile îl slăbiseră foarte tare şi nu putea aproape deloc să se deplaseze fără ajutor. Însă, cu toată starea rea a sănătăţii lui, a ales un mod de rugăciune dureros şi mucenicesc. În grădina din spatele casei în care locuia, la aproape cincizeci de metri, se ivise din pămînt o piatră mare, în faţa căreia creştea un mic măr. Pe această piatră a ales-o părintele ca loc de rugăciune. Agăţase în măr o icoană care-l înfăţişa pe Sfîntul Serafim de Sarov îngenunchiat pe piatră (Sfîntul Serafim s-a rugat o mie de nopţi îngenunchiat pe o piatră mare şi lată). Icoana aceasta o adusese cînd vizitase Sarovul, în ziua sărbătorilor de canonizare oficială a Sfîntului Serafim. La locul rugăciunii îl duceau sprijinindu-l, iar uneori pur şi simplu îl duceau pe braţe acolo. Bătrînul îngenunchea pe piatră cu picioarele lui îndurerate şi îşi înălţa mîinile spre cer. Se ruga cu lacrimi şi Îl implora pe Domnul să ierte păcatele oamenilor şi să izbăvească Rusia de cuceritorii barbari. Asceza aceasta cerea multă răbdare. Era o faptă mucenicească de iubire a aproapelui. Suferea de boli cronice ale membrelor inferioare, ale inimii, ale vaselor de sînge, ale plămînilor. Genunchii i se răneau. Se pare că Însuşi Domnul îl întărea în ceasurile acelea. Însă nimeni din noi nu putea să privească această scenă fără lacrimi. Îl rugam de repetate ori să părăsească asceza aceasta spunîndu-i că se poate ruga şi-n chilia sa. Însă el era de neînduplecat. Se ruga cît îi stătea în puteri, un ceas, două, trei, dar şi mai multe, fără întrerupere. Se dăruia cu totul rugăciunii; era un adevărat strigăt către Domnul. Credem că prin rugăciunile unor astfel de asceţi a rezistat Rusia şi a fost salvat Petersburgul. Spunea părintele:

– O picătură poate sfinţi întregul ocean. Şi unul care se roagă pentru ţară poate salva oraşele şi satele.

Cu tot gerul sau căldura de afară şi cu toate bolile lui, părintele stăruia să-l ajutăm să ajungă pînă la piatră. Acolo, în Ghetsimani-ul lui, îşi continua asceza supraomenească. Şi această asceză a continuat zilnic în toţi anii războiului. (Durerea cruntă provenită din această asceză o poate simţi cineva dacă încearcă să stea 15-20 de minute înghenuncheat pe o piatră rece…)

Şi rugăciunile neuitatului stareţ ajungeau pînă la tronul lui Dumnezeu. Iubirea răspundea cu iubire. Cîte suflete omeneşti au fost mîntuite prin rugăciunile acestea, doar Domnul ştie. Un lucru era neîndoielnic: că rugăciunile părintelui, în chip tainic, schimbau cursul multor evenimente.

Se ştie că la Viriţa, după cum proorocise stareţul, nici o cladire (în afara cîtorva despre care vom vorbi mai tîrziu) nu păţise nimic, şi nici vreunul dintre locuitori. Încă de la începutul războiului mulţi locuitori ai Viriţei îl întrebau:

– Părinte, să plecăm pentru a scăpa de nemţi?

Bătrînul răspundea cu încredere:

– Nu, nu plecaţi. Viriţa va fi izbăvită. Nici o casă nu va fi distrusă şi nimeni nu va muri.

Şi, într-adevăr, nemţii n-au făcut nici jafuri, nici n-au omorît pe cineva. Părintele se ruga pentru salvarea bisericii şi a Viriţei şi datorită rugăciunilor lui biserica a fost salvată. În primele zile ale lui septembrie 1941, germanii au atacat gara Viriţa şi au bombardat-o. Unul dintre generalii armatei noastre observase că nemţii au ca ţintă turla înaltă a bisericii şi a dat ordin să fie dărîmată. A trimis un grup de soldaţi în frunte cu un locotenent. Locotenentul a intrat singur în biserică pentru a vedea cum o vor dărîma. După cîteva momente, soldaţii care stăteau afară au auzit o împuşcătură. Au alergat în biserică şi l-au văzut pe jos pe locotenentul mort. Lîngă el avea pistolul. I-a cuprins panica şi au plecat alergînd, fără să execute ordinul. În acelaşi ceas a început retragerea nemţilor şi au uitat cu toţii de dărîmarea bisericii. Astfel, biserica Maicii Domnului din Viriţa a scăpat surprinzător.

În perioada cînd nemţii au cucerit Viriţa, acolo îşi pusese tabăra un regiment de soldaţi români, care erau toţi ortodocşi şi cei mai mulţi vorbeau ruseşte. Biserica Maicii Domnului se închisese în 1938, dar la rugăminţile locuitorilor s-a deschis din nou în anul 1941. Soldaţii români mergeau la biserică. La început locuitorii din Viriţa nu-i vedeau cu ochi buni, dar după aceea s-au obişnuit cu ei. Astfel, biserica Maicii Domnului din Viriţa era singura biserică care liturghisea în larga regiune a frontului şi, desigur, de cealaltă parte a lui!

Iar stareţul Viriţei continua să se roage neîntrerupt la ocrotitorul său ceresc, Sfîntul Serafim, la Maica Domnului şi la Fiul ei, pentru mîntuirea Rusiei şi a Bisericii Ortodoxe. Într-o poezie a lui din anul 1942 scria:

Îndurerat sau bucuros, monahul

– bătrîn, bolnav, cărunt şi obosit –

îngenuncheat în noapte, în grădină, privind icoana sfîntă,

el linişte-a găsit.

Acolo el la Dumnezeu se roagă,

avînd în minte-ntreaga lume,

pentru-a făpturilor sporire

Şopteşte-adesea-n calda rugăciune.

La stareţ inima-i se-ntoarce,

Şi-n gînd îi spune cîteva cuvinte:

„Prea cuvioase, dulce Serafime,

de sfînta noastră Rusie adu-ţi aminte.

Şi mijloceşte tu ca rugăciunea să crească-n noi măreaţă şi întreagă.

Aflat la dreapta blîndului Iisus,

La Maica Domnului adînc te roagă.

Căci ea este veşmîntul celor goi,

şi mîngîierea celor necăjiţi,

ocrotitoarea lor şi-ajutătoare,

pe robi ea îi întoarce izbăviţi.

Păcatul naşte moarte şi iad veşnic,

Celor ce-n griji, de Domnul au uitat,

Insultă s-au făcut şi-şi vor lua plata,

Aceşti orbiţi ce stăruie-n păcat”.

Rugăciunea pe piatră săvîrşită de părintele bolnav este ceva de neînţeles pentru mintea omenească. Pare o faptă nebunească. Logica lumească n-o poate accepta, ca şi în multe alte momente din întreaga viaţă a sfînţilor. Cum să-l poată înţelege omul lumesc pe mucenic, pe ascet, pe omul iubirii care se jertfeşte pe sine, pe stîlpnic, pe nebunul pentru Hristos? Dar chiar şi omul bisericii, cu toată bunăvoinţa lui, îi este greu să priceapă izbînzile supraomeneşti ale cuvioşilor asceţi. În viaţa Sfîntului Serafim de Sarov citim:

„Către sfîrşitul vieţii lui, spre folosul fraţilor, printre alte evenimente ale vieţii sale se povesteşte şi despre această nevoinţă a lui, a celor o mie de nopţi de rugăciune pe piatră.

Nimeni nu ştia nimic despre asta. Doar în ajunul morţii a trimis un ucenic în pădure pentru a căuta această piatră. A trebuit să meargă de două ori, întrucît frunzele uscate o acoperiseră cu totul.

Cînd oamenii se minunau de „izbînzile” lui, părintele Serafim răspundea:

– Simeon Stîlpnicul a stat vreme de patruzeci şi şapte de ani în picioare pe un stîlp; ce-am făcut eu în comparaţie cu el?

– Trebuie că aţi simţit ajutorul Harului.

– Da, puterile omeneşti n-ar fi fost îndeajuns pentru asta.

Şi a adăugat observaţia caracteristică lui:

Cînd inima este plină de sensibilitate, atunci Dumnezeu este acolo[1] “.


[1] Irineu Garainov, Sfîntul Serafim de Sarov, Editura Tinos, p. 74.

 

(din: “Arhim. Nectarie Antonopoulos, Sfantul Staret Serafim de Virita 1866-1949, Editura Egumenita, 2006)

file0653.jpg


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Serafim de Virita

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Sfantul Serafim de Virita sau despre PUTEREA RUGACIUNII IN VALTOAREA RAZBOIULUI

  1. …Ştiţi dumneavoastră ce vremuri trăim? Noi suntem cei de pe urmă! Ar trebui numai să plângem toată ziua! Dar nu simţim. Trăim în nesimţire,că aşa au trăit şi cei dinainte de potop. Iată aşa-i şi acuma…
    Ne vorbeşte Părintele Cleopa-11.
    Mila lui Dumnezeu cu noi.

  2. Admin!
    Ce bine ati facut postand asa ceva!
    Ne-ati intarit in credinta indemnandu-ne sa punem osul la rugaciune ‘ mult poate rugaciunea dreptului ‘ dar…noi suntem drepti oare inaintea lui Dumnezeu?!
    Ma intareste faptul ca, El a venit pentru cei pacatosi; drept urmare asa…pacatosi, ticalosi cum suntem se va milostivi de noi de ne vom ruga nu numai pentru sine ci, pentru toata tara asta, pentru tot poporul sa nu ne lase in mana antihristilor, railor, nebunilor lumii asteia, sa mai amane ca sa ne intarim in pocainta!

  3. Pingback: blogul lui laurentiu dumitru » Blog Archive » Linkurile zilei, 22.03.2009
  4. DRAGII MEI,

    EU SUNT CONVINS CA DE SUFLETUL AFLAT IN RUGACIUNE MOARTEA NU SE POATE ATINGE !!!!

    “DE POTI CREDE, TOATE SUNT CU PUTINTA CELUI CE CREDE” !!! SPUNE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS !!!!!

    BUNUL DUMNEZEU SA LUMINEZE PE ORBII CARE SLUJESC SATANEI ! AMIN !

    mircea pacatosul

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » UN PETEC DIN CERUL INIMII AVVEI SELAFIIL SIBERIANUL: “Avem nevoie de cat mai multa rugaciune!”
  7. Pingback: “Avem nevoie de cât mai multă rugăciune!” « Ca toti sa fie UNA…(Ioan 17;11)
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi duhovnicesti de la MAICA MACARIA (†11 iunie 1993): “ORICE S-AR INTAMPLA, ROAGA-TE INTOTDEAUNA DOMNULUI, NU LUA IN SEAMA NIMIC ALTCEVA!”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Avva Efrem Vatopedinul: “ATAT CAT AVETI PUTERE, IUBITI RUGACIUNEA!”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » INDEMN LA RUGACIUNE STARUITOARE IN VREMURILE TULBURI PE CARE LE TRAVERSAM
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL SERAFIM DE VIRITA (Vîriţa) – marturii minunate despre puterea sfinteniei, spre intarirea credintei noastre slabe (I)
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!”
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – marturii minunate, tulburatoare si pline de invataminte despre puterea sfinteniei si necesitatea faptelor credintei (II)
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » RAZBOIUL CU METANIILE IN MANA: Parintele Porfirie despre rugaciunea mintii (rugaciunea lui Iisus) – conditii si riscuri
  16. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN. BLANDUL MARTURISITOR - DE 4 ANI IN VESNICIE. Cuvinte de folos (I): "Rugati-va mai mult! Cine vorbeste mult, pagubeste mult"
  17. Pingback: CANONUL SFANTULUI SERAFIM DE VIRITA (21 martie) - Slujbe
  18. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE VÂRIȚA – PROFETII DESPRE VREMEA LUI ANTIHRIST: “Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului” -
  19. Pingback: Parintele grec ELPIDIE: "Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii... Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi" - Razboi într
  20. Pingback: Sf. Nicolae Velimirovici: RAZBOIUL SI BIBLIA (extrase) – Care sunt cauzele viitorului razboi? -
  21. Pingback: INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text) -
  22. Pingback: AJUTOR SUPRAFIRESC, INDULCIRE HARICA SI “SATURARE CEREASCA” IN TIMPUL FOAMETEI SI IN VREMEA OCUPATIEI. Icoana Rastignirii varsand sange – semn al inceputului razboiului. MAICA MACRINA: “Dumnezeu mi-a dat sa inteleg ce anume da El i
  23. Pingback: SFÂNTUL STAREȚ GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic, păzitor și izbăvitor de nenorociri și de război, PRIN PUTEREA RUGĂCIUNII ÎNDURERATE (†4 noiembrie): “Stareţul nu dezvăluia tainele inimilor oamenilor pentru a-i necinsti sau a-i r
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate