MARTURIA UNEI MAME DIN TESALONIC DESPRE UN AJUTOR MINUNAT AL CUVIOSULUI PAISIE
Cititi si:
“In anul 1991 am venit din Atena şi ne-am stabilit în Tesalonic. După puţină vreme am auzit despre Părintele Paisie, dar fiindcă era bolnav la Mănăstirea de la Suroti şovăiam să mergem, nevoind să-l deranjez cu prezenţa mea. Cu toate acestea, totdeauna aveam înlăuntrul meu o dorinţă arzătoare ca să-l cunosc. In cele din urmă a murit şi nu m-am învrednicit să-l cunosc.
In anul 1996, pe la sfârşitul lunii aprilie, întorcându-mă dintr-o călătorie cu maşina noastră, am văzut pe drum un indicator pe care scria: „Către Sfânta Mănăstirea a Sfântului Ioan Teologul”. Atunci i-am spus soţului meu:
– Iată Mănăstirea unde este înmormântat Părintele Paisie. Hai să intrăm puţin.
Am urcat sus la mănăstire şi, ca şi cum ştiam unde se află, am mers direct la mormântul Stareţului.
Acolo am simţit o mare bucurie. Am îngenuncheat şi i-am spus Stareţului:
– Gheronda, nu v-am cunoscut când trăiaţi. Dar ştiu că şi acum mă auziţi.
In acele zile fiul meu începuse nişte examene pentru masteratul pe care îl făcea la Londra. Copilul avea mare nelinişte, deoarece examenele erau foarte grele. Deşi fusese un student foarte bun, atunci îmi spunea:
– Mamă, mă simt foarte încurcat. Cred că nu o să le iau.
Aşadar m-am aplecat peste mormântul Stareţului şi l-am rugat fierbinte pentru fiul meu. Simţeam că mă ascultă. După această rugăciune am plecat liniştită şi uşurată.
Când am ajuns acasă am aprins candela, m-am rugat înaintea icoanelor şi am intrat în dormitor să calc nişte rufe. Uşa dormitorului era deschisă şi vedeam prin ea icoanele de pe peretele celeilalte camere. Mă rugam neîncetat, pentru că mintea îmi era mereu la copil şi la examenele pe care avea să le înceapă a doua zi. In timp ce mă rugam, l-am văzut deodată pe Stareţ stând în uşa dormitorului. Arăta exact aşa cum era pe coperta cărţii pe care o cumpărasem în acea zi. Şi lucru minunat este că nu am simţit nici o tulburare, ci au început să-mi curgă lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. Era îmbrăcat cu acea vestă veche de lână, cu fesul lui obişnuit pe cap. Stătea cu mâinile încrucişate şi cu ochii plecaţi la pământ. Era mic de statură, cu faţa osoasă şi avea o înfăţişare ascetică şi smerită. Stătea acolo ca şi cum mi-ar fi spus:
– Am venit să mă cunoşti.
Nu se grăbea să plece, ci m-a lăsat ca să mă bucur mult timp de prezenţa lui. L-am văzut aievea. L-am simţit ca pe un om viu. Stătea exact în uşa dormitorului, iar pe deasupra lui se vedeau icoanele. Privind chipul său am simţit dragoste pentru el ca pentru un ocrotitor al meu şi dintr-o dată mi-au venit în minte următoarele cuvinte:
– Gheronda, cum de aţi venit la mine, nevrednica? Mare cinste mi-aţi făcut că aţi venit în casa mea! Vă mulţumesc foarte mult. Ştiu că de acum înainte orice vă voi cere, voi primi.
După ce Stareţul a dispărut, am dat telefon copilului meu şi i-am spus:
– Evanghele, mâine vei scrie foarte bine. Am mers undeva şi m-am rugat mult şi sunt sigură de aceasta.
A doua zi, luni, am mers din nou la mănăstire ca să mă rog şi să-i mulţumesc Stareţului. In aceeaşi zi, după amiază, de îndată ce m-am întors acasă a sunat telefonul.
– Mamă, am scris foarte bine! mi-a spus Evanghel. Nu numai că am trecut, dar am şi scris foarte bine. Am dat şi scris şi oral. Mamă, acolo unde ai fost astăzi să mergi şi mâine!
– Voi merge, copilul meu. Voi merge în fiecare zi.
Singurele zile în care nu am fost au fost miercurea şi vinerea. Sâmbătă examenele fiului meu se terminaseră. Din acea vreme s-a întâmplat o minune cu copilul nostru. Nu numai că şi-a luat diploma, ci a luat-o şi cu notă mare. Mai târziu i-am spus:
– Fiul meu, numai la un nume vreau să te gândeşti şi la el să te rogi. Să spui: „Părinte Paisie, ajută-mă!”, şi acela va mijloci pentru tine. Când vei veni în Grecia îţi voi spune mai multe.
In aceeaşi zi în care fiul meu s-a întors din Anglia l-am întrebat:
– Evanghele, vrei să mergem la Suroti la mănăstire?
Deşi era foarte obosit, a fost de acord, lucru ce m-a uimit. Pe drum a arătat o oarecare împotrivire, spunându-mi:
– Să nu începi acolo să-mi spui: „Sărută icoanele!” şi cele obişnuite… Când vom ajunge acolo, lasă-mă singur.
Când am ajuns, Evanghel a luat-o înainte. Am intrat în biserică şi am luat două lumânări.
– Ia o lumânare şi vino să o aprinzi la mormântul Stareţului, care atât de mult te-a ajutat.
După ce a aprins lumânarea şi am mers puţin prin curtea mănăstirii, fiul meu m-a întrebat:
– Mamă, ia spune-mi câteva lucruri! Ce a fost Părintele Paisie? Cum de a ajuns aici?
Atunci am început să-i spun tot ceea ce ştiam despre Stareţ. Apoi am mers jos la pangarul mănăstirii. I-am arătat cărţile şi i-am spus:
– Eu am cumpărat aceste două cărţi.
El luând o carte cu Noul Testament, mi-a spus:
– Mamă, această carte să o cumperi. Dacă nu ai bani, o să o cumpăr eu.
Atunci am înţeles că Dumnezeu a început să lucreze înlăuntrul său.
Cred că, aşa cum Stareţul a venit la mine nevrednica şi păcătoasa, tot astfel poate merge la oricine îl roagă cu credinţă şi dragoste. Il rog pe Stareţ să mă ierte şi să ajute pe cel care consideră el că are nevoie de ajutor, pentru că este alături de noi. Iar aceasta o simt.
Stamatiu Ioana, Tesalonic”
(Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Marturii ale inchinatorilor, Editura Evanghelismos, 2006)
35 Commentarii la “MARTURIA UNEI MAME DIN TESALONIC DESPRE UN AJUTOR MINUNAT AL CUVIOSULUI PAISIE”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>