Din scrisorile recent publicate ale SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL: “Lucrul de mirare în viaţa duhovnicească este că omul biruieşte atunci când este biruit, în vreme ce biruinţele lumeşti sunt pline de izbânda omului celui vechi…”

12-07-2016 Sublinieri

CuviosulPaisieDeNicolaeBalan

“Oamenii de azi au mult egoism şi mândrie şi sunt plini de păcat până în măduva oaselor. Din această pricină şi vrăjmaşul dobândeşte stăpânire asupra lor, încât cei mai mulţi dintre ei se află sub înrâurirea aceluia; de aceea nici cuvântul duhovnicesc nu-l primesc…”

***

Vedeti si:

***

scrisoare Sf Paisie Aghioritul

II.2. Către Stareţa Filoteia

Sfânta Mănăstire Stavronikita, 18 septembrie 1968

Soră în Hristos, Filoteia1, binecuvântaţi!

(…)

Faraon îi apăsa cu atâta muncă pe fiii lui Israil, tocmai ca aceştia să uite de Dumnezeu. Din acest motiv, este bine ca, atunci când vieţuirea obştească se va fi pus, întrucâtva, în rânduială, să urmărească întotdeauna simplitatea, ca să nu sfârşească prin a deveni o fabrică2: muncă – hrană – slujbă tipiconală. Acest tipic nu-l poate creşte pe omul cel lăuntric, ci doar să adoarmă, într-un anume fel, patimile trupeşti, iar mai apoi mintea3.

Mintea omului are o mare putere, care trebuie valorificată şi îndreptată către Părintele luminii, căci mintea are o viteză mai mare decât a luminii. Dacă această putere este împrăştiată, cum este cu putinţă să mai fie putere? Iar dacă nu mai este în om puterea minţii, îi rămâne creierul, face lucrare cerebrală şi din chip al lui Dumnezeu, sfârşeşte prin a deveni maşină (creier) 4.

La alţii, iarăşi, se întâmplă aceasta: pentru că nu se străduiesc să valorifice această putere a minţii, îndreptând-o spre cele de sus, o valorifică – sau mai vârtos, o exploatează – vrăjmaşul, spre cele de jos – mai întâi îndreptând-o spre cele pământeşti, iar apoi mai jos, în iad (Să ajute Dumnezeu ca nimeni să nu ajungă acolo!). Când mintea reuşeşte să urce la înălţime, atunci le vede pe toate din înălţime cu ochii sufletului, cu ochi dumnezeiesc.

Toate acestea, din păcate, le pricep şi eu doar în teorie, dar caut să mă nevoiesc spre a le dobândi, chiar de-ar fi ca moartea să mă afle pe cale. Iertaţi-mă, din dragoste vă scriu, şi nu pentru a vă da sfaturi. La fel [iertaţi-mă] şi pentru scrisul neîngrijit, căci vă scriu în grabă.

Cu dragoste în Hristos,

Fratele vostru, monahul Paisie.

Binecuvântaţi!


1 Din manuscrisul acestei scrisori lipsesc două pagini.
2 Stareţul şi-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de multele construcţii, lucrări decorative ş.a. săvârşite în mănăstiri – „treburile Martei”, cum obişnuia să le numească -, care absorb şi împrăştie mintea monahilor.
3 Este adusă aici o observaţie duhovnicească de profunzime: tipicul „muncă – hrană – slujbă tipiconală” nu face decât să adoarmă patimile trupeşti şi mintea. Cât de departe este, cu adevărat, acest tipic de autentica viaţă monahală, care constă în dezbrăcarea de omul cel vechi, „prefacerea” patimilor, dobândirea „minţii lui Hristos” şi arătarea lucrărilor Harului!
4 Mişcarea firească a minţii la creştinul renăscut este „anagogică”, îndreptată spre Dumnezeu, „Părintele luminii”. Dacă nu există această mişcare a minţii către Dumnezeu, ci dimpotrivă, mintea se împrăştie în cele zidite, atunci omul „din chip al lui Dumnezeu, sfârşeşte prin a deveni maşină”, coborându-se la nivelul făpturii necuvântătoare.

***

kastoria_21363358983760

II.2. Către Stareţa Filoteia1

2. Sfânta Mănăstire Stavronikita, 7 februarie 1969

Soră în Hristos, Filoteia2, binecuvântaţi!

(…)

In toţi anii vieţii Sale pe pământ, 33 la număr, Domnul n-a fost nimic altceva decât smerenia cea mai adâncă. Dacă cercetează cineva lumeşte întreaga Sa viaţă, a fost o nereuşită. Lucrul de mirare în viaţa duhovnicească este că omul biruieşte atunci când este biruit, în vreme ce biruinţele lumeşti sunt pline de izbânda omului celui vechi. Deşi se arată biruitor, atât în propriii săi ochi, cât şi în cei ai lumii, în realitate este învins. Hristos, însă, în vreme ce primea pe Cruce ocările, defăimările şi lovirile cu trestia pe sfântul Său cap, lovea atunci capul vrăjmaşului, zdrobindu-l.

Lupta duhovnicească, prin urmare, nu este grea când cineva urmează omului celui nou, noului Adam, Iisus Hristos, şi se pleacă cu smerită cugetare, umplându-se de Har; nu însă când se îndreptăţeşte, precum Adam cel de demult, şi nu se smereşte, nu se pleacă şi se chinuieşte pe sine, chinuindu-i şi pe alţii. Când omul îşi curăţeşte ochii sufletului şi-i face telescop, îşi vede propriile patimi mari, fiare cu totul sălbatice, pe când ale aproapelui, pentru că le vede cu ochii cei duhovniceşti – mici furnicuțe. Pe toţi îi va vedea buni, afară de sine însuşi. Când omul ajunge la o astfel de stare, chiar şi cu şerpii poate să locuiască, iubindu-i şi socotindu-i mai buni decât pe sine şi smerindu-se şi faţă de aceştia3 – şi astfel, prin cugetarea sa smerită, alungă toata lucrarea vrăjmaşului de la ei şi se fac şi aceşti şerpi precum mai înainte de cădere, când erau printre cele mai înţelepte animale din Rai.

o-gerontas-paisios-me-ton-geronta-grigorio-kai-tin-gerontissa-efimia-tis-metamorfosisPricina [pentru care cineva nu izbuteşte aceasta] şi piedicile pentru a ajunge la dragostea duhovnicească sunt dragostea faţă de lume şi de cele ale ei. Vrăjmaşul, pentru a împiedica dragostea duhovnicească şi a aduce răceală între două suflete, se străduieşte să-l pună pe unul să facă ceva – fie o neatenţie, fie vreun ponos material sau lumesc, de pe urma căruia ne simţim ofensaţi ori păgubiţi – ca să izvodească o întreagă situaţie, de vreme ce ştie că inima noastră s-a lipit de cele materiale şi stricăcioase şi de propriul nostru sine; pe când s-ar cuveni să credem că nu avem nicio trebuinţă de lucruri materiale şi reuşite lumeşti, de egoisme şi fală, fără numai de dragostea duhovnicească, cea nedespărţită de smerita cugetare. N-au decât să se distrugă toate gospodăriile şi toate bunurile şi averea şi casele pe care le avem, ca să păstrăm dragostea. Dacă nu se strică astăzi, mâine-poimâine toate aceste bunuri materiale – cărora le acordăm importanţă şi pentru care ne luptăm atât ca să ne vadă lumea şi să ne laude, şi pentru care ne pierdem dragostea – se vor nimici.

Dragostea şi smerenia sunt cele două aripi ale monahului, cu care zboară la înălţime, aproape de tronul lui Hristos. Şi rămâne să strângeţi laolaltă toate bunurile materiale ale acestei lumi si să le daţi foc, ca să aprindeţi dragostea duhovnicească între voi, surorile. Căci de toate acestea, cele materiale, mai devreme sau mai târziu ne vom despărţi, pe când de dragoste nu trebuie să ne despărțim, căci atunci ne-am despărţi si de Hristos, Care Însuşi se numeşte Dragoste.

Fiţi cu multă luare-aminte, căci vrăjmaşul vă dibuieşte ţinta. Când, nu peste multă vreme, veţi mai spori, atunci îi veţi dibui voi ţinta şi singure veţi râde amintindu-vă pricinile care aduceau răceală între voi.

In Sfântul Munte (în urmă cu 8 ani) era un duhovnic sfânt4, cu harisma străvederii, pe care un monah oarecare l-a văzut într-o zi cuprins de mâhnire. Intrebându-l ce are, acela i-a răspuns: „M-a părăsit Dumnezeu, copilul meu; astăzi n-am avut nicio ispită”.

Are să vină – şi mă rog pentru aceasta – vremea ispitelor spre mântuire sufletească.

[…]

ceb3-cf80ceb1ce90cf83ceb9cebfcf82-55-981x1024Să urmărim şi noi, precum acel părinte sfânt, să dăm mulţumită când ceilalţi ne ocărăsc sau ne fac ponoase, iar nu când oamenii ne laudă şi ne cinstesc, şi toate treburile ne merg strună – ca astfel să descoperim şi noi ţinta diavolului şi să-l facem să plece de la noi.

Foarte mult mă zideşte când îmi aduc aminte de o compatrioată de-a mea din Capadocia, care trăieşte necunoscută. Este monahie în ascuns şi aşteaptă plecarea mamei sale bolnave pentru a merge la mănăstire. Este foarte bogată, şi pe lângă milosteniile pe care le face familiilor nevoiaşe, faţă de care are o slăbiciune, şi orfanilor, găzduieşte acasă o văduvă, cu copiii ei, pe care o întreţine. Acestei văduve îi cere o slujbă: să o ocărască mereu în faţa oamenilor. Ii cere, ca pe un hatâr, să o ocărască atunci când pleacă de acasă, spunându-i în faţa altora: „Nu ţi-e deloc ruşine? Unde te vânturi mereu? Când te vei pocăi, femeie rea şi păcătoasă?” şi altele. Ea nu spune niciun cuvânt şi se duce. Când se apropie ora să se întoarcă, văduva îşi face iarăşi treaba rânduită, aşteptând-o la poartă ca să-i spună din nou aceleaşi: „Unde te învârți şi nu ţi-e un pic ruşine? Nu ai de gând să te îndrepţi, în sfârşit?”. Acel suflet sfânt intră cu linişte şi îi răspunde înaintea celorlalţi: „Iartă-mă, sora mea, cu rugăciunile tale mă voi strădui să mă îndrept şi eu, nemernica şi păcătoasa”, şi-şi poartă în continuare nevoinţele duhovniceşti şi lucrarea virtuţilor. La început, sărmana văduvă nu voia să facă una ca aceasta; prefera să moară pe drumuri împreună cu copiii ei. Dar părintele duhovnicesc al acelei surori a liniștit-o și își duce mai departe slujirea ei. Această soră trăieşte în ascuns. A aflat unde ţinteşte diavolul. Dumnezeu să mă învrednicească şi pe mine, cel vrednic de milă, să-i ajung măcar la degetul cel mic. Acesta este duhul nobleţei în viaţa duhovnicească: să mulţumiţi când vă ocărăsc pe nedrept, urmând din dragoste Celui cu nedreptate defăimat şi dat spre pătimire, Preadulcelui Iisus Hristos.

Răul este că văd în mine multă îndreptăţire, deşi greşesc, şi trebuie să primesc ocări şi pedepse, ca să mă ruşinez si altădată să fiu cu luare-aminte, măcar de ruşinea altora. Nu doar că nu primesc mustrarea, dar mă şi mânii, grăiesc împotrivă şi voiesc să-l osândesc pe celălalt. După toată această stare în care mă aflu, mai stărui să-I si cer lui Dumnezeu să-mi dea harisme. Dmustrareşi s-ar cuveni să sap o groapă adâncă, să intru înăuntru şi să dispar de pe faţa pământului. Dumnezeu să-Şi facă milă cu mine, soră. Bine, totuşi, că albeaţa a început să cadă de pe ochii sufletului meu ca să pot desluşi măcar acestea; şi voi face rugăciune, zi şi noapte, să mă întărească Bunul Dumnezeu să pun măcar începutul.

Rugaţi-vă şi voi să mă întărească, precum mă rog şi eu să ne învrednicească să intrăm în viaţa duhovnicească, cea a dragostei şi a smeritei cugetări. Amin.

Domnul şi Maica Domnului să fie cu voi!


1 Această scrisoare este o copie a manuscrisului original.
2 Stareţa Sihăstriei Maicii Domnului „Myrtidiotissa” din Paros.
3 Mai multe mărturii ale pelerinilor adeveresc că cele la care se face referire în acest paragraf constituie trăiri ale Stareţului însuşi.
4 Părintele Filaret, egumenul Mănăstirii Konstamonitu. Mai multe despre acest Stareţ, în cartea Cuviosului Paisie Părinţi Aghioriţi (Flori din Grădina Maicii Domnului), apărută în traducere românească la Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 64-66.

***

elder_paisios122

III.3. Către Dionisie (ca laic, diacon şi preot)

6. Chilia Sfintei Cruci, 2 octombrie 1975

Iubite frate al meu, Părinte Dionisie, Binecuvintează!

(…)

Pe cât îţi stă în putinţă, apropie-te de lumea cea risipită în chip simplu şi smerit, cu dragoste adevărată. Fă-te că nu vezi (cele mai multe), ca să faci observaţii doar în cele importante, căci lumea este ostenită şi plină de tulburare, şi nu este în stare să primească mereu observaţii, oricât de nimerite ar fi1.

In afară de asta, oamenii de azi au mult egoism şi mândrie şi sunt plini de păcat până în măduva oaselor. Din această pricină şi vrăjmaşul dobândeşte stăpânire asupra lor, încât cei mai mulţi dintre ei se află sub înrâurirea aceluia; de aceea nici cuvântul duhovnicesc nu-l primesc. Sârguieşte-te cât poţi să devii un preot bun, săvârşind lucrare duhovnicească în tine însuți, si vei vedea cum enoriaşii tăi te vor urma şi vor deveni la rândul lor oameni buni, fără ca tu să te osteneşti cu ei.

Este de folos, prin urmare, ca omul să se ostenească cu lucrarea duhovnicească lăuntrică, cea care lucrează în ascuns şi asupra aproapelui său2. Socot să nu te obosesc cu mai multe. Bunul Dumnezeu să te lumineze, ca să faci Voia Lui Preasfântă3. Eu mă voi ruga, la fel cum şi voi. Dacă crezi că îţi voi putea fi de folos cu sfatul meu în vreo problemă anume, scrie-mi, cu toată îndrăzneala cea frăţească.

Cu dragoste în Hristos,

Fratele tău, monahul Paisie

P.S. Nu ştiu dacă ai vreo legătură cu Kefalovriso sau dacă preotul de acolo îţi este cunoscut. Lucrurile stau astfel: sunt înştiinţat din sursă sigură că Prodromos Korţinoglu (din Koniţa), prin anii 1942-1943, a dat o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur unui bolnav din Kefalovriso, care nu i-a mai dat-o înapoi. Aceste sfinte moaşte erau de la Sfânta Masă a Bisericii Cuvioşilor Mucenici Varahisie şi Iona din satul nostru din Farasa Capadociei. Aş dori o mică părticică, de binecuvântare, iar în loc le-aş da de la un alt sfânt, deoarece acestea au legătură cu Sfântul Arsenie ieromonahul, care a adormit în Kerkyra în anul 1924, iar apoi le-a luat Prodromos Korţinoglu, cântăreţul său, aşa cum am pomenit mai-nainte.

Curând va fi pusă în circulaţie viaţa Părintelui Arsenie. Mi-a fost cu neputinţă să o ţin ascunsă atât cât sunt în viaţă, căci Harul lui Dumnezeu îl dă în vileag mereu prin arătări şi minuni, din anul 1970 şi mai departe. (…)

Ingrijeşte-te cu bună înţelepciune de aceasta, fără să le laşi impresia că voi veni să le iau (de vreme ce acum s-ar cuveni să stea într-o biserică). Voiesc o mică părticică numai, de binecuvântare, şi le voi da în loc un alt sfânt [sfinte moaşte de la un alt sfânt]. Îţi mulţumesc.

Cu dragoste în Hristos, Monahul Paisie


1 Cât de înţeleaptă şi întemeiată se dovedeşte a fi această povaţă pastorală a Stareţului, ca preotul să recurgă la observaţii numai în problemele cu adevărat însemnate, de vreme ce „lumea este ostenită şi plină de tulburare“!
2 În sfaturile pe care le dădea, Stareţul obişnuia să stăruiască asupra săvârşirii unei lucrări duhovniceşti „în noi înşine”. Această lucrare a cunoaşterii de sine, urmată nedespărţit de smerenie – ca şi de atragerea Dumnezeiescului Har – constituie o pildă de urmat, dar şi cea mai rodnică lucrare (săvârşită „în ascuns”) care îl zideşte pe aproapele şi se face pricină a slăvirii lui Dumnezeu.
3 Ne este de cea mai mare trebuinţă, creştinilor de astăzi – clerici sau mireni -, să ne întipărim în minte această spusă a Stareţului despre datoria pe care o avem de a săvârşi „voia preasfântă a lui Dumnezeu”. Cu toate că rostim de atâtea ori „facă-se voia Ta” în Rugăciunea Domnească, noi, dimpotrivă, punem înainte în tot chipul şi urmăm la nesfârşit propria noastră voie. Acest comportament nu este numai o dovadă a puţinătăţii credinţei noastre, ci ne şi umple, în acelaşi timp, de nelinişte şi nesiguranţă. Cât de imperioasă ne este îndatorirea de a ne supune în chip desăvârşit voii preasfinte a lui Dumnezeu” şi câtă pace, bucurie şi veselie ar umple atunci viaţa noastră! Este o datorie de căpetenie a omului credincios, pe care o aflăm subliniată în cuvinte pline de frumuseţe în multe locuri ale Vechiului Testament şi mai cu seamă în Psalmul 118.

(din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole si alte texte, Editura Egumenita, 2015)

paisie-aghioritul-cuv-epistole-si-alte-texte-12469

***

ALTE EPISTOLE ALE STARETULUI PAISIE:

(fragmente)

4. Katunakia, 01-08-1969

Surorilor întru Hristos, Stamatina şi Alexandra,

Bucurati-vă în Domnul totdeauna!

Vă cer să mă iertaţi că am întârziat să vă răspund. Fireşte, nici nu a existat ceva concret pentru care să vă scriu. M-am bucurat mult pentru dispoziţia voastră bună şi aceasta îmi dă o mare bucurie şi astfel nu mă mâhneşte dacă ies din apele isihiei şi trăiesc cu voi în chip înţelegător în marea înviforată a lumii. Toate acestea pe care mi le scrieţi sunt bune şi sfinte, faptul că veţi împuţina lucrul, că veţi înceta contribuţia la Asigurările Sociale şi că doriţi să ridicaţi o construcţie din prefabricate pe proprietate etc. Aş dori să aflu doar atât: Dacă aveţi mai mulţi ani la Asigurările Sociale şi dacă veţi primi pensie. Dacă va trebui să completaţi 1-2 ani pentru pensie, bine este să continuaţi şi să scădem din altă parte 2-3 ore pentru cele duhovniceşti. Orice aţi face, bine ar fi să aveţi cel puţin 1000 de drahme pe lună amândouă şi cu un mic lucru de mână veţi putea trăi fără de grijă viaţa îngerească.

De asemenea vă rog să-l studiaţi pe Avva Isaac Sirul; să “mâncaţi” puţin şi să rumegaţi apoi. Să aibă fiecare dintre voi propria ei carte.

Când îmi veţi scrie despre problema Asigurărilor Sociale, aş dori să ştiu si câte ore acordaţi celor duhovniceşti sau, mai bine, cum sunt valorificate cele 24 de ore ca să vă rânduiesc un mic program, şi în cazul în care veţi putea să vă mişcaţi în acest program, înaintaţi. Dacă veţi întâmpina vreo greutate, veţi spune şi se va face o îndreptare sau schimbare. Fireşte, acestea ar fi bine să fie rânduite de aproape, dar şi de departe ceva se va putea face. Cu sora Z., este bine să aveţi întâlniri dese pentru că este destul de apropiată.

Pe cât puteţi să cultivaţi rugăciunea, de asemenea străduiţi-vă să aduceţi toate gândurile bune faţă de toţi şi de toate şi astfel încet-încet se curăţeşte inima, iar când inima se va curaţi, atunci sufletul îl vede pe Dumnezeu: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Dacă nu apucăm noi să aducem un gând bun pentru orice anume vedem sau ne închipuim, va apuca vrăjmaşul să aducă el unul rău şi în continuare de la gând va înainta în inimă şi o va întina.

In chip firesc, atunci când inima se întinează, îngerul cel curat care nu poate să suporte duhoarea şi stricăciunea, logic este să se îndepărteze. Pe scurt, aceasta caută porcul, diavolul, să intre în inima cea întinată ca să râme si să se mocirlească. Fireşte, este nevoie apoi de osteneală ca să arunce cineva noroiul, să spele inima cu lacrimi – în principal lăuntrice – pentru ca porcul, diavolul, să fie silit să plece, pentru că deja nu va mai avea acolo hrană. Îngerul vine iarăşi cu bucurie şi locuieşte din nou în inimă.

Mă voi ruga să nu se întâmple astfel de schimbări, ci ca nişte bune stăpâne de casă să vă curăţiţi încă şi mai mult inimile voastre, ca să vă învredniciţi să auziţi rugăciunea şi psalmodia lăuntrică, care este rostită de către omul cel nou, cel renăscut. Să dea Dumnezeu să vă învredniciţi de această harismă!

Să aveţi binecuvântarea lui Hristos şi a Maicii Domnului!

Fratele vostru, Monahul Paisie.

13600306_1110093572397857_659792872352076376_n

*

5. Sfânta Mănăstire Stavronikita, 07-10-1968

Soră întru Hristos, Stamatina-Alexandra,

Bucură-te în Domnul si să vă veseliţi întru El!

Am primit epistola voastră şi m-am bucurat mult. Am urmărit programul vostru citind această epistolă şi am văzut că este completat pe cele 24 de ore. Este adevărat că sunt puţine orele pentru cele duhovniceşti, însă pentru moment nu puteţi face altfel. De aceea, să continuaţi acelaşi program. Precum şi (de asemenea) orele pentru somn să fie aceleaşi, să nu le împuţinaţi, pentru că vă osteniţi mult trupeşte. Poate cineva să se ostenească încă şi mai mult şi (să) doarmă mai puţin când luptele sunt duhovniceşti, care nu numai că nu obosesc, ci dimpotrivă, odihnesc.

Singurul lucru pe care am să-l adaug este (următorul): în momentul în care vă veţi întinde pe pat – după ce veţi face judecarea de sine asupra celor de peste zi – să rostiţi rugăciunea (Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă), fără să alungaţi somnul, ci să vă ia somnul cu rugăciunea şi să continue rugăciunea (când mai târziu veţi izbuti aceasta) şi în vremea orelor de somn si când vă veţi trezi să vedeţi – sau mai curând să simţiţi – că se mişcă si buzele voastre. Chiar dacă nu veţi reuşi aceasta, îndestulător este şi faptul că vor fi zădărnicite toate „filmele” vrăjmaşului, care a atacat toată ziua, şi astfel diavolul nu va avea niciun film pentru care să facă cinematografie în vremea în care dormim.

De asemenea, construcţia despre care mi-aţi scris vă va ajuta foarte mult pentru că vă va ajuta mintea. Atunci când omul nu poate să-şi ridice mintea la cer – sau mai bine zis nu poate să şi-o adune în cer – ar trebui să şi-o adune fie (măcar) într-o dependinţă a cerului. Mare pagubă îi poate provoca vrăjmaşul omului duhovnicesc atunci când păşeşte în chip nehotărât* [*Sensul cuvântului este foarte complex în contextul de faţă. El poate desemna ezitarea, şovăiala pe cale, precum şi lipsa de program clar determinat, care în cazul monahului mai cu seamă este de o importanţă hotărâtoare pentru sporirea duhovnicească a acestuia (n.tr.).] şi mintea îi este împrăştiată. Îl războieşte când cu deznădejdea, când cu mânia, când cu amândouă, şi la sfârşit îl dezarmează pentru că pe de o parte a strâns el la un loc mintea cea împrăştiată şi pe de altă parte a sălbăticit şi trupul, (pentru că de multe ori osteneala trupească nu numai că nu supune/domoleşte trupul, ci îl sălbăticeşte), şi astfel îl loveşte fără milă pe nenorocitul suflet și-l răneşte.

Acestea am avut de spus pentru moment şi vă rog să vă rugaţi şi pentru mine, care nu fac nimic în prezent pentru că mă ocup cu chestiuni legate de administrarea moşiei şi a slujirilor din Mănăstire (Stavronikita). Rugaţi-L pe Dumnezeu să fie scurt stagiul meu, ca să aflu iarăşi pustia măcar în primăvară, după ce vor fi puse în rânduială lucrurile din Mănăstire. (Ne-a devenit aceasta ca un fel de mobilizare militară.)

….

Hristos si Maica Domnului să fie cu voi!

Fratele vostru, Monahul Paisie.

4408l

*

Chilia „Cinstita Cruce”, 14-03-1969

Soră în Hristos, Stamatina şi Alexandra, bucură-te!

Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Am primit epistola voastră şi m-am bucurat. împreună cu altele pe care mi le scrieţi, vă răspund mai întâi la problema duhovnicului, care are întâietate.

In Athena nu cunosc o persoană anume care are principii monahale. Nu ştiu sora Z., pe cine are? Intrebaţi-o din partea mea dacă socotiţi asa, sau chiar voi însevă. Dacă nu au nici acestea* [*Deodată vorbeşte la plural, fără sa mai trimită la nume concrete. Probabil sora Z. şi altele împreună cu ea] duhovnic, care să le dea împreună cu iertarea şi îndrumarea spre monahism, să faceţi şi voi acelaşi lucru. Să găsiţi un duhovnic care să vă odihnească şi să aveţi un contact mai intens cu sora Z., pentru că are suficientă experienţă. Ceea ce voi putea şi eu din când în când vă voi scrie şi totdeauna mă voi ruga.

Slavă Domnului, m-am retras cu totul în chilia sfântului meu Stareţ, Părintele Tihon (rusul). Mă voi ruga să vă întărească Hristos în bunele voastre nevoinţe, precum şi (de asemenea) Preasfânta noastră Maică să vă ocrotească precum o cloşcă pe puişorii ei sub aripile ei îngereşti. Vă trimit şi vouă firimituri din Cinstita Cruce, pe care le am puse în tămâie ca să nu se împrăştie. Într-un bob de tămâie este o firimitură, într-un alt bob sunt multe mici. Puteţi să le puneţi într-o cruce, dar care să aibă un lanţ rezistent ca să nu se rupă şi să se piardă. Doar să nu spuneţi aceasta absolut nimănui, pentru mai multe motive, iar unul dintre acestea este că îmi vor cere şi alţii şi mă voi afla într-o situaţie neplăcută. Vă mulţumesc!

Cu chestiunile calendarelor, dacă vreţi să mă ascultaţi, nu vă încurcaţi. Să se ocupe aceia care poartă responsabilitatea (răspunderea). De altfel, nici nu este o chestiune dogmatică.

Lucraţi pe cât puteţi la pocăinţă, căci toţi avem nevoie de aceasta. Este o lucrare care nu are sfârşit pe pământ, dar cu cât o lucrează cineva, cu atât se si desăvârşeşte. Pocăinţa aduce smerenia, iar smerenia „sileşte” harul lui Dumnezeu să locuiască (în om). Harul lui Dumnezeu este luminare care alungă întunericul. Harul lui Dumnezeu este, fără multe cuvinte, prezenţa lui Dumnezeu, pe care o simte cineva şi în chip sensibil care îl face pe om să trăiască bucuria Raiului de pe pământ. „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”. Iadul nu este nimic altceva decât îndepărtarea omului de Dumnezeu. Este adevărat că nu poate cineva să simtă iadul dacă nu a cunoscut mai înainte Raiul.

Dacă un mic pruncuşor plânge şi se tânguieşte atunci când îl desparte cineva de braţele maicii sale, cu cât mai mult aici? Aşa cum nu poate să înţeleagă oarecine ceea ce simte cu adevărat un prunc, care o cuprinde cu dulceaţă cu micuţele lui mânuţe pe iubitoarea lui mamă de gât, tot aşa şi acela, care a vieţuit pentru scurt timp în braţele lui Dumnezeu, poate să înţeleagă ce înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Acesta este cel mai mare foc şi chin care nu poate fi suportat. Străduiţi-vă pe cât puteţi să vă dezlipiţi inima voastră de orice lucru lumesc; chiar şi numai de dorinţa (acelui lucru). Mă gândesc de multe ori şi mă cercetez pe mine însumi. O singură inimă am, pe care mi-o cere Dumnezeu, şi pe aceasta din păcate nu i-am dat-o în întregime. Este încă împărţită pe aici şi pe colea. Sau mai bine zis am împărţit-o eu. Să ne cercetăm pe noi înşine să vedem câte părţi i-am dat lui Hristos. Cel care a izbutit să-i dea întreaga sa inimă lui Dumnezeu, s-a învrednicit şi de dumnezeiasca nebunie. Nu mai există pentru acesta nimic care să-l intereseze în această viaţă pentru că nu are inimă. Inima lui i-a dat-o lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl hrăneşte cu marea sa iubire si îl încălzeşte cu dumnezeiasca dragoste, cu focul cel nematerialnic.

Să ne luptăm în fiecare zi să ne tragem înapoi de pe aiurea o parte din inima noastră şi să i-o dăm Dumnezeului nostru până când cu ajutorul Lui vom izbuti să i-o dăm întreagă Aceluia care ne-o cere. Nu doresc să vă obosesc mai mult. Încheind vă doresc amândurora sănătate în Sfânta Patruzeci-me ce a mai rămas.

Fratele vostru, Monahul Paisie.

P.S. Cândva v-am spus că un monah este dispus să dăruiască un ochi [Este vădit că monahul cel care oferă ochiul este chiar fericitul Stareţ. în acest punct suntem încredinţaţi de exprimarea exactă cu fapta a iubirii sale jertfitoare, mai ales deoarece oferta lui este făcută în vreme de sănătate. Se leagă de nota anterioară de subsol, în care se aşază un oarecare hotar jertfirii de sine până acolo unde este pusă în primejdie viaţa celui care oferă (n. ed. gr.).] unui orfan şi de preferinţă fată, care este partea slabă. Fireşte, el nu dispune de bani pentru clinica în care va fi spitalizat, cu siguranţă pentru puţin. Încă aşteaptă răspuns, dar niciun semn de viaţă. Se pare că Stamatina fie a uitat, fie nu a găsit pe cineva. Vrea să facă şi acela o mică faptă bună deoarece nu a făcut vreuna; aşa crede şi aşa spune.

Te rog scrie-mi ca să-l informez.

Vă mulţumesc. Numai să nu spuneţi nimănui aceasta.

(În acest fel se odihneşte.)

Acelaşi.

13600104_1114850795255468_2964046393306996936_n

*

7. Coliba „Înălţarea Cinstitei Cruci”, 16.02.1970

Sfânta Patruzecime cu bine,

Soră întru Hristos Stamatina-Alexandra,

Bucură-te în Hristos totdeauna!

Este adevărat că sunt analfabet, dar totuşi mă tăia secul ca să scriu bucuraţi-vă şi nu bucură-te. Mă adresez ca şi cum aţi fi una (deşi sunteţi două), pentru că eu ştiu că am o soră care locuieşte pe Strada Benaki, care se numeşte Stamatina-Alexandra. Fireşte, numele s-a mărit mult acum când cele două s-au unit dimpreună, însă acolo unde dragostea lui Hristos uneşte, acolo locuieşte Hristos însuşi, care necontenit binecuvântează şi măreşte zidirea Sa duhovnicească. Fireşte, nu încetăm să fim şi oameni cu slăbiciuni şi neajunsuri (defecte), dar, în principal, aceasta trebuie să cunoaştem toţi ca să ne îngăduim unul pe altul. Aceasta este una dintre cele mai mari virtuţi sau mai degrabă pot să spun că îngăduinţa are întru sine multe virtuţi. Ca să nu îngăduiţi vrăjmaşului să urce nici măcar treptele casei voastre, să vă daţi explicaţii una alteia cu dragoste şi simplitate, pentru că vrăjmaşul adună zdrenţe şi ni le dă să le ţesem cu gândurile încet-încet şi dintr-odată, când lucrurile se tensionează, ne înfăţişează întregul preş făcut din zdrenţe, pe care l-a ţesut o soră, iar cealaltă să fie întru neştiinţă si cu conştiinţa împăcată, pentru că nu este de vină, decât că vrăjmaşul le-a izvodit pe toate şi pe toate zdrenţele le-a strâns împreună de aici şi de acolo şi toate sunt străine.

Eu mă rog totdeauna ca să vă întărească Hristos şi ca buna noastră Maică să vă ocrotească. Vă scriu aceasta ca să nu vă vină gândul că fratele vostru este în America duhovnicească (pustia) şi nu se interesează de surorile sale. Să vă rugaţi şi voi pentru mine, ca Dumnezeu să-mi dea putere să-l sap pe omul cel vechi. Cu cât sap, cu atât se măreşte groapa. Nici nu e vorba să se sfârşească vreodată până când voi intra într-o altă groapă, care deschide uşa adevăratei vieţi. Să vă rugaţi ca să pot să curăţesc grâuşorul care va fi sădit în groapă, să nu aibă scaieţi şi neghine, ca să înfăţişez Ziditorului meu doar spice bune.

Hristos şi Maica Domnului să fie împreună cu voi!

Fratele vostru, Monahul Paisie.

zournatzoglou-nikolaos-a-marturii-ale-inchinatorilor-cuviosul-paisie-aghioritul-1924-1994-vol-ii-11952

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Cuviosul Paisie Aghioritul, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Din scrisorile recent publicate ale SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL: “Lucrul de mirare în viaţa duhovnicească este că omul biruieşte atunci când este biruit, în vreme ce biruinţele lumeşti sunt pline de izbânda omului celui vechi…”

  1. Cu cata delicatete intareste Sfantul Paisie cuvantul Sfantului Serafim de Sarov – harul Duhului Sfant sfinteste toata firea:

    “Când omul îşi curăţeşte ochii sufletului şi-i face telescop, îşi vede propriile patimi mari, fiare cu totul sălbatice, pe când ale aproapelui, pentru că le vede cu ochii cei duhovniceşti – mici furnicuțe. Pe toţi îi va vedea buni, afară de sine însuşi. Când omul ajunge la o astfel de stare, chiar şi cu şerpii poate să locuiască, iubindu-i şi socotindu-i mai buni decât pe sine şi smerindu-se şi faţă de aceştia3 – şi astfel, prin cugetarea sa smerită, alungă toata lucrarea vrăjmaşului de la ei şi se fac şi aceşti şerpi precum mai înainte de cădere, când erau printre cele mai înţelepte animale din Rai.

    (…) oamenii de azi au mult egoism şi mândrie şi sunt plini de păcat până în măduva oaselor. Din această pricină şi vrăjmaşul dobândeşte stăpânire asupra lor, încât cei mai mulţi dintre ei se află sub înrâurirea aceluia; de aceea nici cuvântul duhovnicesc nu-l primesc. Sârguieşte-te cât poţi să devii un preot bun, săvârşind lucrare duhovnicească în tine însuți, si vei vedea cum enoriaşii tăi te vor urma şi vor deveni la rândul lor oameni buni, fără ca tu să te osteneşti cu ei.”

  2. Pingback: ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A
  3. Parintele Paisie, Athos, 1992 – astazi Sfantul Paisie, impreuna cu Patriarhul Bartolomeu:
    http://www.romfea.gr/diafora/9451-aspasmos-osiou-pa%CF%8Asiou-kai-oikoumenikou-patriarxi-binteo

  4. Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru
    Părintele Paisie: „Nu este greu să experimentăm această bucurie minunată; dar din păcate egoismul nostru nu ne dă voie să trăim bucuria aceasta.”
    „Oamenii din zilele noastre îşi îngreunează vieţile pentru că sunt mereu nefericiţi şi nesatisfăcuţi, pentru că îşi doresc mereu şi mereu alte bunuri materiale. Dar cei care caută adevărata bucurie trebuie să-şi simplifice viaţa, fără prea multe griji şi supărări pentru a oferi timp lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte cu adevărat şi pentru a cunoaşte cuvântul Său. Altfel se vor osteni degeaba încercând să urmeze tendinţa lumii acesteia şi îşi vor pierde liniştea interioară şi vor găsi doar o tulburare interioară.”
    https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/imparatia-lui-dumnezeu-este-inauntrul-vostru

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate