Fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie Aghioritul: MUCENICIE, ADEVARATA MUCENICIE…/ Dacă n-aş vedea anii grei ce vin, nu m-aş nelinişti atâta… Acum nu mă înţelegeţi, dar atunci mă veţi înţelege”

12-07-2009 Sublinieri

12 iulie – 15 ani de la adormirea intru Domnul a Cuviosului Paisie Aghioritul

cuviosul-paisie-aghioritul.jpg

***

Ma doare de doua ori. O data ca prevad o situatie si strig ca sa prevenim un rau ce e pe cale sa se produca si o data ca nu se da importanta – poate nu din dispret – si se face raul, iar abia dupa aceea vin (oamenii) ca sa ii ajut. Acum inteleg cat au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decat toti mucenicii, cu toate ca n-au murit toti cu moarte muceniceasca. Pentru ca mucenicii sufereau pentru putin, in timp ce proorocii vedeau o situatie si sufereau mereu. Au strigat, au strigat, iar ceilalti erau indiferenti. Iar cand a venit vremea si i-a ajuns mania lui Dumnezeu din pricina nepasarii lor, erau chinuiti si aceia (proorocii) impreuna cu ei.

icon_of_elder_paisios.jpg

***

Se va face o mare zguduitură. Atâtea vă spun, cu atâta asprime am vor­bit… Mie dacă mi s-ar fi spus ceva, mi-aş fi făcut pro­bleme, m-aş fi gândit de ce mi-au spus-o, ce au vrut să spună. N-aş fi dormit o noapte întreagă, ca să nu spun nopţi în şir. Dacă n-aş vedea anii grei ce vin, nu m-aş nelinişti atâta. Dar ceea ce văd este că mai târziu vă va fi foarte greu. Acum nu mă înţelegeţi, dar atunci mă veţi înţelege“.

c08.gif

***

“Unii ca acestia adorm lumea. O lasa asa, ca sa nu se intristeze, ci sa se distreze. Nu cumva sa spui ca va fi razboi, sau ca se va face a Doua Venire pentru care si trebuie sa ne pregatim, ca nu cumva sa se mahneasca oamenii. Ca unele batrane care spun: ‘Nu vorbi despre moarte, sa vorbesti numai de bucurii si botezuri’, ca si cum nu le-ar astepta moartea. Astfel simt o bucurie falsa. (…) Altii iarasi, din… ‘bunatate’ spun: ‘Ereticilor nu le spuneti ca sunt in ratacire, ca sa le aratam dragoste‘ Si asa pe toate le niveleaza. Dacă aceştia ar fi trăit în primii ani ai creştinismului, n-am fi avut nici un sfânt. Atunci spunea creştinilor: “Aruncă numai tămâie în foc şi nu te lepăda de Hristos!” Dar n-au primit; “Fă-te numai că arunci!”. Nici aşa n-au primit; “Nu vorbi despre Hristos şi du-te liber în altă parte”. Dar nici pe asta n-o primeau. Astazi vezi o lume fiarta“.

***

13620912_1112017152205499_6695993774223109698_n

BOALA SI FERICITUL SFARSIT AL STARETULUI

Durere si boli

Asa cum s-a spus, nevointa si durerea l-au insotit pe Staret toata viata sa. Facea nevointa de bunavoie si o aducea jertfa lui Hristos din dragoste pentru El, iar bolile dureroase le primea cu multumire si doxologie. A fost incercat cu mai multe boli. Durerea si bolile ii devenisera o stare aproape permanenta. Fiind bolnav, facea nevointa si nevoindu-se, suferea. Ajunsese sa treaca cu vederea durerea lui. “Tu cu treaba ta, iar eu cu a mea”, spunea durerii si continua sa se roage, sa faca rucodelie si sa primeasca lume. El insusi suferea, dar mangaia pe cei indurerati.

De la inceputul vietii lui monahale a fost chinuit timp de multi ani de bronsectazie, diagnostic si tratament gresit, hemoptizii, iar in cele din urma o operatie grea. Cand a fost operat de plamani, a racit si i-au dat antibiotice puternice pe stomacul gol. Din aceasta pricina a facut colita ulceroasa. I se parea “ca intestinele s-au curatat (de mucoasa)”. De atunci a capapat o mare sensibilitate. La cea mai mica raceala il deranjau, avea chioraieli si scotea spume si sange. La fel i se intampla si atunci cand manca anumite mancaruri.

Avea o mare sensibilitate la frig. Daca la privegheri usa bisericii ramanea putin deschisa, la cel mai mic curent ce se facea incepea sa stranute si sa tuseasca tare. De multe ori isi punea pe frunte un servetel sau un mic plasture. Explica el singur motivul pentru care facea aceasta: “Odata, cand aveam dureri de cap, un monah de la Manastirea Stravronikita m-a sfatuit sa pun un servetel sub fes, spunandu-mi ca astfel imi va trece. Metoda aceasta a dat rezultate, deoarece servetelul incalzeste capul.”

Incepand din septembrie, aprindea soba, care pe de o parte il incalzea, iar pe de alta il trada fata de vizitatori. Fireste, atunci cand intelegea ca este nevoie, in orice stare s-ar fi aflat, oricat de bolnav ar fi fost, mergea prin frig, ploaie sau zapada si deschidea inchinatorilor. Ii ducea in arhondaric unde era cald, iar el mergea in biserica unde era foarte frig si vorbea deosebit cu fiecare. Aceasta insa putea sa dureze si ore intregi.

Aceasta stare, oricat ar fi fost de grea si dureroasa, Staretul o rabda slavind pe Dumnezeu. Nu cartea, nici nu cerea de la Dumnezeu sa-i ridice suferintele si sa-i dea sanatate. Timp de cinci-sase luni a suferit de discopatie. A suferit din pricina ei si la Sinai, atunci cand a mers sa ridice o piatra mare de granit. Suferea atat de mult, incat uneori se sprijinea in doua bastoane si cu multa osteneala reusea sa slujeasca inchinatorilor.

In ultimii ani avea hemoragii mult mai dese la intestine, care se inmulteau mereu. Ajunsese sa mearga la toaleta de nouasprezece ori intr-o noapte, fara sa aiba nimic, scotea numai sange. Medicii nu stiau exact de unde provine hemoragia, pentru ca Staretul nu voia sa faca analize. Primea lume, isi facea indatoririle lui duhovnicesti, respecta cu acrivie tipicul lui pustnicesc, dar puterile lui slabeau din ce in ce mai mult. Ajungea pana la istovire din pricina hemoragiei si a marii oboseli. “Imi venea uneori sa ma sting”, spunea el.

Cu doi ani inainte de adormirea sa, Staretul a mers sa praznuiasca Pastile la o chilie impreuna cu alti parinti. “Mai parinte I., spunea glumind staretului acelei chilii, se pare ca ori chilia ta s-a dus departe, ori eu am imbatranit. Care din acestea doua s-a intamplat? Mai degraba eu am imbatranit.” Vedea ca ii slabesc puterile, ca boala i se agrava, ca hemoragia nu i se oprea, dar cu toate acestea rabda fara sa recurga la consultatii medicale si medicamente. Singurul lucru pe care il cerea cu staruinta de la Dumnezeu era sa-i ajute pe fratii aflati in suferinta, care nu incetau sa vina la el si sa-i ceara ajutorul. Cum sa nu se induioseze Bunul Dumnezeu si sa nu-i asculte rugaciunile?

parpaisie18.JPG

“Mi s-a intamplat ceva”

Odata Staretul a povestit: “In timp ce ma aflam intr-o astfel de suferinta, mi s-a intamplat ceva. Asa cum ma aflam intins in pat, am luat icoana Sfantului Arsenie, am strans-o pe pantece si am simtit o putere care a iesit din icoana.” Atunci Staretul si-a recapatat puterile si si-a continuat nevointele si slujirea aproapelui pentru o vreme. Avea toate simptomele de mai inainte (hemoragia si celelalte) dar se simtea in putere.

La limita puterilor

Dar aceasta nu a tinut mult. Staretul a revenit la starea de mai inainte si a inceput sa simta stari de lesin. De cateva ori a cazut lesinat in curtea Colibei, iar cand si-a revenit a multumit lui Dumnezeu ca nu l-a vazut nimeni. Odata s-a intamplat aceasta cand era zapada. Spunea dupa aceea: “Era sa ma gasiti inghetat.” In a doua Duminica a Postului Mare din anul 1993, in timpul Sfintei Liturghii care se savarsea in bisericuta sa, istovirea lui a ajuns la culme. A inceput sa respire greu, ochii i s-au decshis larg si pentru putin timp respiratia lui a fost asemenea cu cea a unui muribund. Dar din evlavie fata de Sfanta Liturghie nu a vrut sa se aseze. Si astfel a lesinat si ar fi cazut la pamant daca parintii nu l-ar fi prins. Cand si-a revenit, cu toate ca parintii l-au indemnat sa se aseze, el nu a primit. La sfarsitul Sfintei Liturghii, in ciuda lesinurilor si vomitarilor repetate, incerca sa se ingrijeasca de parintii care se aflau acolo, netinand cont de starea grava in care se afla. Iar la sfarsit nu a ingaduit nimanui sa ramana impreuna cu el. A ramas singur “ca un om neajutorat[1], lasandu-se pe sine in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Din cauza marii pierderi de sange fata lui devenise foarte palida. Parintii incercau sa-l ajute cu tot ce puteau. I-au propus sa-i aduca medicamente care contin fier, dar el le-a refuzat spunand in gluma: “Am multe fieratanii aici, eu vreu otel”. Staretul nu se nelinistea. Singurul lucru pentru care se ruga era ca Dumnezeu sa-i opreasca hemoragia cand avea Sfanta Liturghie, ca sa se poata impartasi. Si aceasta se intampla pentru o perioada. El insusi stia mai bine decat toti atat despre boala, cat si despre sfarsitul lui, pe care il simtea ca se apropie. Dar aceasta nu o spunea la toti.

In toata viata lui a cugetat la moarte. Isi facuse patul ca un mormant si in orice loc sihastrea isi facea si un mormant. Dar acum incepuse sa faca aluzie la moartea sa pregatindu-i astfel pe fiii lui duhovnicesti pentru despartirea care avea sa fie in curand. Spunea: “Cand se strica o casa (se imbolnaveste trupul) si incepe sa ploua in ea, atunci chiriasul (sufletul) nu vrea sa mai ramana inauntru.” Schima mare a staretului sau, parintele Tihon, pe care atatia ani o purtase cu binecuvantare, acum insa a impartit-o fiilor lui duhovnicesti. Pregatise cruci si iconite facute la presa si a lasat scris sa fie impartite ca binecuvantare dupa moartea lui, ca sa se roage pentru el cei care le vor primi.

Patriarhul ecumenic, afland despre stare sanatatii lui, i-a trimis un mesaj poruncindu-i sa faca analize. Dar, lucru ciudat, pentru o perioada hemoragia a incetat. Intreba cu simplitate pe unul din fiii lui duhovnicesti: “Fireste, trebuie sa fac ascultare de patriarh, dar acum cand a incetat hemoragia, nu sunt oare scutit de aceasta? Tu ce zici?” Insa dupa putin timp a inceput din nou hemoragia. Aceasta atitudine a Staretului a fost interpretata in diferite feluri. Unii s-au smintit considerandu-l ucigas de sine. Altii se minunau de rabdarea si barbatia cu care a infruntat incercarea. Iar cei mai multi s-au folosit de el, indeosebi cei care erau bolnavi, vazand ca si Staretul este bolnav si rabda.

Multi parinti il rugau sa se ingrijeasca de sanatatea lui spunandu-i: “Avem nevoie de Sfintia Voastra.”. Altii il invatau ce trebuie sa faca, in timp ce altii urmareau in tacere si cu durere in suflet mucenicia lui si se rugau pentru el. Fiecare judeca si actiona potrivit cu cugetarea si starea lui duhovniceasca.

cuv_paisie_aghioritul-sezand-mic.JPG

Ultima iesire. Evolutia bolii

Staretul, ca in fiecare an, a praznuit pomenirea Cuviosului Hristodul la o chilie vecina, unde sihastreau niste fii duhovnicesti de-ai sai. Apoi a mers la manastirea Kutlumus ca sa-l heretiseasca pe egumen, arhimandritul Hristodul. In ziua urmatoare, pe 22 octombrie 1993, a iesit din Sfantul Munte, asa cum obisnuia in ultimii ani, si a mers la Manastirea Suroti pentru privegherea Cuviosului Arsenie. Dar aceasta avea sa fie ultima lui iesire din Sfantul Munte. Nu avea sa se mai intoarca nici dupa moartea lui.

La Suroti a luat parte la priveghere si ca de obicei, a ramas cateva zile ca sa le vada pe maici si lumea care avea nevoie. Dupa aceea intentiona sa se intoarca in Sfantul Munte. Dar intre timp a facut ocluzie intestinala. I s-au innodat intestinele si astfel s-a oprit pentru putin timp si hemoragia. Aflandu-se in aceasta stare, a fost nevoit sa cedeze la rugamintile fiilor lui duhovnicesti de a face analize.

Boala a evoluat in scurt timp in felul urmator:

La Spitalul Teaghenio medicii au depistat existenta unui cancer inaintat. Il avea de sase ani, dar parea sa nu fi facut metastaza.

Evlaviosul chirurg Gheorghe Blatas, care il operase mai demult pe Staret, era nelinistit din pricina rezultatellor analizelor. Dar Staretul i-a spus:

– Nu intra in panica! Da, asa este, am cancer, dar voi face ascultare la tot ce-mi vei spune. S-a terminat!

Ascultand de sfatul medicului, a inceput sa faca radioterapii, ca sa pregateasca tumoarea pentru operatie. De fiecare data cand mergea sa faca radioterapie, il astepta multa lume ca sa-i spuna necazurile lor. Dar el avea o problema mai mare, pentru ca trebuia sa i se goleasca intestinul de treizeci de ori pe zi cu dureri infricosatoare. Cu toate acestea nu si-a pierdut zambetul, ci ii mangaia pe ceilalti bolnavi.

Daca la operatia de hernie si-a ascuns numele sau de monah, acum insa a spus medicilor sa-l scrie si-i primea pe toti cei care voiau sa-l vada, pentru ca stia ca va pleca din aceasta viata curand. La 4 februarie 1994 a avut loc operatia. Tumoarea de la intestinul gros a fost eliminata, dar boala evolua infricosator de repede. A facut metastaza la ficat si plamani.

In urma operatiei i s-a facut un anus contra naturii provizoriu, desi Staretul nu voia. Mai tarziu a facut din nou operatie si s-a restabilit functionarea intestinului. A primit de asemenea sa faca si chimioterapie. Apoi a fost dus in carucior la alt cabinet pentru a i se face tomografie axiala. Aici, desi suferea si tremura de frig, a dat randul unui alt bolnav, iar el a asteptat multa vreme pe holul spitalului. Cand a venit timpul sa faca consultatia, s-a stricat aparatul. In cele din urma au adus o masina si l-au dus la un alt tomograf. Acolo s-a depistat extinderea rapida a cancerului la ficat si plamani. In tot acest timp a fost vesel si bine dispus si spunea frumoasele lui glume, ca si cum nu el ar fi fost bolnav. Mangaia si alina pe tot cel care mergea la el.

cuv-paisie-tinand-de-mana.JPG

Prinos cu dureri mucenicesti

Atat inainte de operatie, cat si dupa aceea, la Manastirea Suroti multi veneau la Staret sa-l vada, sa-si spuna necazurile si sa-i ceara iertare. Aceasta adauga osteneala si chin la suferintele lui, dar nu o putea evita.

– Gheronda, de ce ii parasiti pe fiii Sfintiei Voastre?, l-a intrebat cineva.

– “Zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani[2]. Ajung atatia…

– Gheronda, de ce nu faceti rugaciune sa va vindece Dumnezeu, de vreme ce avem atata nevoie de Sfintia Voastra? l-a intrebat altul.

Nu ne putem bate joc de Dumnezeu, deoarece eu am cerut sa-mi dea aceasta boala…

– Gheronda, spuneti-mi un ultim sfat, ca sa-l am pentru toata viata, l-a rugat un fiu duhovnicesc de al sau.

Sa avem noblete duhovniceasca, caci prin aceasta ne inrudim cu Hristos.

Dar nici pe maicile si surorile manastirii care se jertfeau pentru el ca sa-i aline suferinta nu le-a trecut cu vederea, ci facea sinaxe cu ele ca sa le dea ultimele povete.

***

La spitalul Teaghenio se afla si crestinul Lambros M. din Tricala, care suferea de cancer. Era atat de slab, incat era dus in carucior, pentru ca nu putea sa stea pe picioarele lui. Femeia lui, dupa o incercare insistenta, a reusit sa vorbeasca cu Staretul. I-a spus ca Lambros se va face bine, va merge in Tricala si se vor bucura de el, dar dupa putin timp va cadea din nou in boala si va muri. Starea bolnavului era foarte grava si in mod normal nu era posibila insanatosirea lui. Dar cu toate acestea Lambros s-a facut sanatos, insa dupa vreo sase luni a murit. Toate s-au petrecut asa cum a prezis Staretul.

In joia Saptamanii Luminate din anul 1994 l-a vizitat doamna Erifili Tica din Volos, care povesteste:

“In vara anului 1993, fetei mele Antonia de doisprezece ani i-a aparut leucodermie la extremitatile mainilor si ale buzelor. O boala care, potrivit celor spuse de medici, se vindeca destul de greu si care se extinde repede. Am inceput tartament cu cortizon, dar fara rezultate. Ne deznadajduisem de vindecarea ei. Ne-am hotarat sa mergem la Suroti ca sa-l vedem pe Staret. Ne-a primit zambind pe mine si pe cei trei fetite ale mele, in ciuda durerii infricosatoare pe care o avea.

Dupa ce i-am spus despre boala fetei mele, el a luat mainile copilei intr-ale sale si a intrebat-o privind-o adanc in ochi:

Copilul meu, de ce te mahnesti atat de mult?

Intr-adevar, fata avea o mahnire permaneta de la moartea tatalui ei din 1991.

Dupa aceea s-a intors spre mine si mi-a spus:

Fiica mea, Erifili, nu te nelinisti, nu este nimic grav. Nu este o boala ereditara (asa cum spuneau medicii), ci s-a imbolnavit din pricina marii mahniri.

Deodata m-a intrebat:

– Ce vrei sa-i fac?

– Sa ramana boala asa cum este, i-am raspuns.

Dupa ce a facut cruce peste copil cu mana lui cea sfanta, mi-a spus:

– Toate vor merge bine.

Intr-adevar, boala nu s-a mai extins. De atunci au trecut zece ani, dar nu am mai mers la medic si nici nu am facut tratament. Am spus Staretului ca boala sa ramana asa cum este si sa nu dispara, ca insusi copilul sa-si aminteasca in toata viata lui, precum si toata familia noastra, de darul Staretului si de binecuvantarea lui pe care ne-a daruit-o din belsug..”

***

Cu o luna inainte de adormirea Staretului, l-a vizitat si Preasfintitul Panteleimon, Mitropolit de Xanti (pe atunci era numai arhimandrit). Intr-una din epistolele sale scrie:

“Impreuna cu noi mai erau si doi copilasi. Acestia, pe drum, au strans niste flori salbatice, iar atunci cand am intrat in chilia Staretului, care era intins pe pat, le-au pus cu bucurie langa capul lui.

Ai vazut?, m-a intrebat Staretul. Copiii stiu ce fac.

Dar eu am incercat sa-l fac sa inteleaga ca avem nevoie ca el sa traiasca si ca ne rugam pentru el. Atunci el ne-a spus ca se ruga pentru altceva.

– Ia sa vedem pe cine va asculta Dumnezeu in cele din urma, ne-a spus zambind.

Dupa aceea m-a intrebat daca i-am adus scrisori pentru cer, deoarece era o ocazie buna sa le duca fara timbre. Aceasta Staretul a spus-o miscat fiind de dorinta lui permanenta de a transmite celorlalti veselie, care era zugravita pe fata lui blanda.”

***

Parintele Timotei Totras, egumenul Sfintei Manastiri “Sfantul Ioan Rusul” din Kasandra, ne spune:

“Am mers la Suroti sa-l vedem pe Staretul Paisie impreuna cu fericitul Mitropolit Sinesie al Kasandrei si cu parintele Agatanghel.

Dupa ce ne-am inchinat in biserica Sfantului Arsenie, ne-am indreptat spre arhondaric. Staretul ne-a vazut ca ne apropiem si a iesit afara sa ne intampine. Dar am ramas uimiti cand l-am vazut apropiindu-se de noi intr-o lumina cereasca si neatingand scarile, ci mergand prin aer.

La arhondaric, dupa tratatie, mitropolitul a ramas putin cu Staretul, dupa care am plecat fiind insosoti de stareta. Cam treizeci de metri mai jos de poarta manastirii, Mitropolitul ne-a spus:

– Ati vazut ca sfintenia nu se ascunde? Mergea prin aer si stralucea in intregime.

– Vine in urma noastra, sopti parintele Agatanghel.

Intr-adevar, in spatele nostru venea Staretul, cu toate ca era bolnav, pentru a-l cinsti pe mitropolit. Atunci mitropolitul s-a intors, l-a vazut pe Staret, a zambit si l-a rugat sa se intoarca la chilia lui ca sa nu se oboseasca”.

cuviosul-paisie-aghioritul1.jpg

Fericita lui adormire

Desi pentru o vreme Staretul s-a supus cu smerenie prescriptiilor medicilor, intr-o zi l-a chemat pe chirurgul care l-a operat si i-a spus:

De acum inainte vom opri tratamentul.

– De ce, Gheronda?

– Acum vei face ascultare. Vei da porunca sa orpim tratamentul, caci din pricina lui nu pot face nimic. Ieri am vrut sa ma rog in genunchi si nu am putut. Nu mai pot primi pe nimeni. S-a terminat misiunea mea. Pana aici a fost. De acum inainte ma veti lasa linistit.

Dupa aceea l-a intrebat pe medic:

– Pot sa beau putina apa sau zeama de harbuz? Nimic altceva. Si te rog sa mai vii inca o data la mine, iar apoi sa nu mai vii.

“Ultima data cand l-am vazut, povesteste medicul chirurg Gheorghe Blatas, cu sapte zile inainte de adormirea sa, eram foarte mahnit. De multe ori ma framantam si ma intrebam daca ceea ce faceam bolnavilor era corect. Cand Staretul m-a vazut astfel mi-a spus:

Asculta, doctore. Toate s-au facut asa cum trebuia. Mare este rasplata ta. Nu te mahni! Si vreau sa mai stii ceva: atunci cand vei avea nevoie de mine, voi fi alaturi de tine.

– Gheronda, dar ficatul Sfintiei Voastre s-a umflat si va doare, pentru ca a facut metastaza infricosatoare.

Atunci el a zambit si mi-a spus:

– Dar aceasta este mandria mea. Nu te mahni! Acesta m-a tinut pana la saptezeci de ani si tot acesta ma trimite acum, cat se poate de repede, acolo unde trebuie sa merg. Nu te mahni pentru aceasta, sunt foarte bine.”

In timp ce spunea acestea, l-a apucat o criza de dispnee. A fost nevoit sa-si puna masca de oxigen, pe care o folosea atunci cand respira greu. Durerile deveneau tot mai mari, dar nu primea sa i se faca injectii calmante. Nu voia sa lipseasca cu desavarsire durerea. Lua numai cate un cortizon, ca sa se poata sluji singur pana la sfarsit.

Staretul isi dorea sa se intoarca in Sfantul Munte. Voia sa moara si sa fie ingropat nestiut de nimeni in Gradina Maicii Donului, patria lui duhovniceasca. Il rugase pe un fiu duhovnicesc de-al sau sa pregateasca la chilia lui un loc potrivit ca sa ramana acolo ultimele sale zile, pentru ca la “Panaguda” i-ar fi fost cu neputinta sa mai ramana singur. S-a pregatit pentru plecare, dar pe neasteptate, starea sanatatii lui s-a inrautatit. Guvernatorul Sfantului Munte s-a oferit sa-i puna la dispozitie un elicopter, dar medicul a spus ca se poate sa moara pe drum. Dar nici Staretul nu voia sa calatoreasca cu astfel de mijloace de transport.

De indata ce i s-a imbunatatit putin starea sanatatii a programat iarasi plecarea in Athos, dar a fost impiedicat de o noua inrautatire a bolii. Insa in spatele acestor dificultati si piedici se ascundea voia lui Dumnezeu, aceea de a fi inmormantat in arara Sfantului Munte, in lume. Deoarece, pe cat au avut nevoie oamenii de el atunci cand traia, cu atat mai mult aveau sa simta nevoie de ajutorul lui dupa adormirea sa.

Si astfel Staretul s-a hotarat sa ramana si sa fie inmormantat la Manastirea Suroti, langa Cuviosul Arsenie, Sfantul sau ocrotitor. Este foarte probabil ca inainte de hotararea sa definitiva, sa fi primit instiintare de la Dumnezeu pentru aceasta. A cerut sa i se aduca schima cea mare si camilafca. A stabilit locul mormantului si a dat porunci privitoare la inmormantarea sa.

In ultimele zile a cerut de la doi episcopi cunoscuti ai lui, care au trecut sa-l vada, sa-i citeasca rugaciunea de iertare. Se impartasea regulat. Desi se ostenea mult, mergea totusi singur la biserica. Atunci cand i-au propus sa aduca preotul ca sa-l impartaseasca la chilie, el a refuzat spunand:

Eu trebuie sa merg la Hristos, iar nu Hristos la mine.

Durerile continuau sa creasca. Ajunsesera sa fie la fel cu cele ale mucenicilor.

– Gheronda, nu va doare? L-a intrebat un monah atonit, pentru ca il vedea linistit si pasnic.

– M-am obisnuit, a raspuns Staretul.

Intr-adevar, in toata viata lui a suferit si de aceea se familiarizase cu durerea. Nu intra in panica, nu murmura, ci rabda si slavoslovea pe Dumnezeu. Acum insa filozofa ducandu-se cu mintea la chinurile sfintilor mucenici. Spunea:“Cat de mult m-au folosit bolile, nu m-au folosit nevointele pe care le-am facut ca monah”. Din cand in cand psalmodia, ca sa uite durerea infricosatoare si sa inlocuiasca cu psalmodia suspinele pe care le scotea fara sa vrea.

La sarbatoarea Sfintei Eufimia, 11 iulie, intr-o zi de luni, s-a impartasit pentru ultima data stand in genunchi pe pat, fiindca ii era cu neputinta sa merga la biserica. De cateva zile incetase sa mai primeasca lume. Acum cand se apropia sfarsitul, dorea ca nici surorile sa nu mai intre la el in chilie. Cand avea nevoie de ceva, batea in perete si venea monahia care il slujea. Voia sa fie singur, sa se roage nestingherit si sa se pregateasca mai bine pentru iesirea lui. S-a chinuit neinchipuit de mult, insa era vesel si linistit.

Staretul ajunsese la ultima sa noapte muceniceasca. O chema pe Maica Domnului in durerile lui spunand: “Maicuta mea cea dulce!” Timp de doua ore si-a pierdut cunostinta, iar cand si-a revenit a spus cu o voce stinsa: “Mucenicie, adevarata mucenicie…” Apoi a adormit in pace. Era 12 iulie 1994, marti la ora 11 noaptea, iar dupa calendarul aghioritic 29 iunie, pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

A fost inmormantat in spatele bisericii Sfantului Arsenie, fara sa afle cineva si fara sa cheme pe nimeni la inmormantarea lui. Aceasta a fost dorinta Staretului, ca inmormantarea lui sa se faca in taina. Ceea ce s-a intamplat dupa trei zile, cand adormirea lui s-a facut cunoscuta, este de nedescris. Din toate partile venea puhoi de lume pentru a se inchina la mormantul lui. Se puteau vedea manifestari spontane de iubire si evlavie. Unii il chemau in rugaciune ca pe un sfant. Altii, din evlavie, luau pamant de la mormantul lui. Cei care aveau un obiect de-al lui personal considerau aceasta o mare binecuvantare.

Coliba lui din Sfantul Munte, “Panaguda”, a cazut prada talharilor duhovnicesti. Inchinatorii au intrat pe sub gardul de sarma si s-au catarat chiar si pe balcon. Luau tot ce gaseau: cani, cutite, lemne, covorase murdare, funii, hartii, pana si buturugi pe care Staretul le folosea ca scaunele, ca sa le aiba ca binecuvantare de la el. Iar aceasta o faceau fara sa fie indemnati de nimeni, era o manifestare de evlavie fata de Staret.

Tanguirile si lacrimile ii inecau pe multi, mai ales pe cei care fusesera ajutati de Staret. Ii simteau lipsa, se simteau orfani. Dar dupa aceea a incoltit in inimile lor nadejdea plina de mangaiere ca aflandu-se acum mai aproape de Sfanta Treime, se roaga pentru toti..

parpaisie22.JPG

Deasupra mormantului sau simplu, pe o placa de marmura, a fost incrustat poemul care a fost scris de el insusi:

“Aici s-a terminat viata mea,

Aici si rasuflarea mea.

Aici trupul mi se va ingropa,

Iar sufletul mi se va bucura.

Sfantul meu aici locuieste,

Iar aceasta ma cinsteste.

Si cred ca el se va milostivi

Si pe Izbavitorul Il va imblanzi,

Ca sufletul meu cel ticalos

Sa aiba alaturi pe Maica Domnului Hristos.”

Monahul Paisie Aghioritul

_____________________________________________________________________
[1] Ps. 87, 4.
[2] Ps. 89, 10.

(in: Ieromonahul Isaac, “Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Editura Evanghelismos)

tafosppaisiou2005.jpg

Cititi si:


Categorii

1. SPECIAL, Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “Fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie Aghioritul: MUCENICIE, ADEVARATA MUCENICIE…/ Dacă n-aş vedea anii grei ce vin, nu m-aş nelinişti atâta… Acum nu mă înţelegeţi, dar atunci mă veţi înţelege”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SFANTUL PAISIE AGHIORITUL – minunea recenta a vindecarii unui tanar aflat in coma dupa un accident si INTALNIREA TULBURATOARE CU UN PARALITIC. Marele duhovnic despre ROSTUL DUHOVNICESC AL BOLILOR si MUCENICIA DURERILOR | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Film ortodox rusesc subtitrat: VIATA SFANTULUI CUVIOS PAISIE AGHIORITUL (continuare, ultimele 4 parti) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – canonizat in curand? | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu” – AUDIOBOOK si DVD grecesc, de 4 ore, DUBLAT in limba română, cuprinzand VIATA, MINUNILE si HARISMELE sfantului duhovnic al zilelor noastre | Cuvânt
  5. Pingback: Marturia domnului ATANASIE RAKOVALIS despre HARISMELE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL – puternica ADEVERIRE a invataturilor Sfantului Grigorie Palama despre ENERGIILE NECREATE | Cuvântul Ortodox
  6. Nu putem sa stam surzi la strigatul acestor mari sfinti despre viitorul omenirii care este unul sumbru.Cred ca Sfantul Paisie Aghioriltul este unul mare si este bine sa luam in seama sfaturile sale.

  7. Pingback: MARTURII VIDEO si RELATARI VII despre SFANTUL PAISIE AGHIORITUL, INVATATURILE si MINUNILE SALE: “Era cu totul dragoste” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul despre CUM POT FI AJUTATI SI CUM AR TREBUI SLUJITI CEI BOLNAVI. “Daca nu suspini in pat, suspina cel putin in rugaciunea pentru bolnavi. Daca cerem ceva de la Dumnezeu fara sa jertfim şi noi ceva, rugaciunea nu ne e
  9. Pingback: “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu” – AUDIOBOOK si DVD grecesc, de 4 ore, DUBLAT in limba română, cuprinzand VIATA, MINUNILE si HARISMELE sfantului | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Din scrisorile recent publicate ale SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL: “Lucrul de mirare în viaţa duhovnicească este că omul biruieşte atunci când este biruit, în vreme ce biruinţele lumeşti sunt pline de izbânda omului celui vechi…”
  11. Pingback: ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A
  12. Pingback: “Situatia actuala poate fi remediata numai duhovniceste, nu intr-un mod lumesc”. Monahul MOISE AGHIORITUL despre PROFETICUL CUVIOS PAISIE si tendintele de rastalmacire a cuvintelor sale | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate