CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (1)

13-07-2009 Sublinieri

“Aceasta este predica fără zgomot a monahului. Mulţi predică, dar puţini insuflă încredere deoarece viaţa lor nu corespunde cu cuvintele lor”.

monks_light_med.jpg

Monahul este far aşezat pe înălţimea stâncilor

– Părinte, care este lucrul monahului?

– Lucrul monahului este să se facă vas al Sfân­tului Duh. Să-şi facă inima sa sensibilă ca foita de aur a pictorilor. Toată lucrarea monahului este dragoste, aşa cum şi călătoria lui pe această cale se face din dra­goste fată de Dumnezeu, care are în ea şi dragostea fată de aproapele. Monahul cercetează nefericirea societăţii, îl doare inima de ea şi se roagă mereu din inimă pentru lume. Şi astfel miluieşte lumea cu rugă­ciunea. Există monahi care ajută pe oameni mai mult decât i-ar fi putut ajuta toată lumea la un loc. Un mi­rean, de pildă, oferă două portocale sau un kilogram de orez unui oarecare sărac, de multe ori numai ca să-l vadă oamenii şi încă îi mai judecă şi pe alţii de ce n-au dat şi ei. Insă tăcând, monahul ajută cu tone prin rugăciune.

Monahul nu îşi face planuri şi programe personale lumeşti pentru misionarism, ci înaintează fără nici un plan personal al său şi Bunul Dumnezeu îl trece în pla­nul Său cel dumnezeiessc, şi, dacă va fi nevoie pentru misiune, Dumnezeu îl va trimite într-un mod dumne­zeiesc. Dumnezeu nu cere de la monahi să iasă în lume ca să-i ţină pe oameni de braţ ca ei să poată merge, ci le cere să le dea acelora lumină prin trăirea lor, ca să-i călăuzească astfel spre viata veşnică. Adică monahul nu are ascultarea să ajute lumea prin a se afla în mijlocul ei. El pleacă departe de lume, nu pentru că urăşte lumea, ci pentru ca o iubeşte, şi trăind departe de ea, o va ajuta cu rugăciunea sa în ceea ce nu se poate face omeneşte, ci numai prin intervenţie dumnezeiască. De aceea monahul trebuie să se afle în neîncetată comu­niune cu Dumnezeu, să primească semnale şi să arate oamenilor drumul spre Dumnezeu.

N-am putut înţelege multă vreme felul în care romano-catolicii justifică unele lucruri. Mi s-a dezlegat nedu­merirea cu putin timp mai înainte, când au trecut pe la Colibă doi romano-catolici arhitecţi din Roma. Aveau neştiinţă, dar bună intenţie. “Ce fac monahii de stau aici?”, mă întreabă. “De ce nu se duc în lume să facă lucrare socială?. “Farurile nu trebuie să fie totdeauna sus pe stâncă?”, le răspund. “Oare trebuie să meargă în oraşe să se adauge la numărul felinarelor de acolo? Altă misiune au farurile şi alta felinarele”. Monahul nu este felinar, ca să fie aşezat la un capăt de drum şi să-i lumineze pe călători ca să nu se împiedice. Ci este far îndepărtat, aşezat sus pe stânci, care cu strălucirile lui luminează mările şi oceanele, pentru a îndruma corăbiile să ajungă la destinaţia lor, la Dumnezeu.

tillamook-rock-light-house.jpg

Predica tăcută a monahului

Voi face rugăciune ca voi, cele trei surori, să nu mai creşteţi, ci să rămâneţi aşa, cu aceste broboade albastre, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi vârstă. Ştiţi cum sunt ajutaţi oamenii fără zgomot atunci când vă văd? Pentru că astăzi în lume nu găsesc uşor o copilă serioasă. Cele mai multe sunt sălbăticite, cu ţigara în mână şi fac nişte grimase… Şi văd aici tinere afierosite lui Dumnezeu, care cântă şi se bucură… Şi te întreabă: “Ce se întâmplă aici? Ceva se petrece. Oare să spunem că sunt năroade? Nu sunt. Să spunem că le lipseşte ceva? Nu le lipseşte. Se vede că este vorba de ceva mai înalt”. Intr-adevăr, ştiţi cât de mult ajută aceasta?

Când mirenii merg la o mănăstire şi văd monahi co­recţi, atunci şi necredincioşi de ar fi, dacă au intenţie bună, devin credincioşi. Mulţi oameni de ştiinţă atei, care au venit în vizită în Sfântul Munte, şi-au schimbat viata. Işi fac probleme în sensul cel bun şi se folosesc. Acolo văd oameni tineri, veseli, care aveau toate con­diţiile să trăiască îmbelşugat în lume, dar îşi lasă bogăţiile, funcţiile etc, şi trăiesc pustniceşte, cu rugă­ciune şi priveghere şi spun: “Ce se întâmplă? Dacă într-adevăr există Dumnezeu, dacă există şi o altă viată, dacă există iad, eu ce voi face?”. Aşa încep şi îşi frânează viata lor păcătoasă sau şi-o îndreaptă. Cunosc un caz. O fată de douăzeci de ani a făcut o încercare de sinucidere, şi-a tăiat venele, dar au reuşit s-o salve­ze. După aceea s-a aflat un monah care a luat-o şi a dus-o la o mănăstire de maici. Sărmana era sălbăticită. Dar când a văzut acolo monahiile şi-a revenit. “Văd o altă lume aici”, a spus. “Oare pot să rămân şi eu?”

Aceasta este predica fără zgomot a monahului. Mulţi predică, dar putini insuflă încredere deoarece viata lor nu corespunde cu cuvintele lor. Monahul nu tine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci pre­dică în tăcere pe Hristos cu viata lui şi ajută cu rugăciunea lui. El trăieşte Evanghelia, iar harul lui Dumnezeu îl trădează. Astfel se predică Evanghelia în modul cel mai eficace, lucru de care însetează lumea, mai ales cea de azi. Chiar şi atunci când monahul vorbeşte, el nu spune în mod simplu un gând, ci măr­turiseşte o experienţă. Dar şi numai un gând de ar spune, şi acesta este luminat.

– Părinte, unii spun că tinerii sau tinerele merg la mănăstire uneori din cauza unei decepţii, alteori deoa­rece au o oarecare neputinţă sau pentru că sunt uşori la minte.

– Oamenii aceştia se vede că au avut unul sau două cazuri de acest fel în mintea lor şi nedreptăţesc în continuare, ori din răutate, ori din invidie, 90% din monahi. Dar dacă vor examina lucrurile, ei vor vedea că nu este aşa. Şi atunci vor spune că aici este vorba de ceva mai înalt, că există Dumnezeu.

De aceea monahul trebuie să fie mereu pildă bună pentru lume – “aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor”[1]. Monahul corect este lumina lumii. Ce spune Sfântul Ioan Scărarul? “Ingerii sunt lumină pen­tru monahi şi monahii sunt lumină pentru mireni”[2]. Când monahul se deosebeşte de mireni, atunci ajută efectiv. Pentru că ceea ce ajută pe mirenii care se ticăloşesc pentru lucruri deşarte este sfinţenia, care, prin simplitatea ei, îi învaţă să priceapă sensul cel mai adânc al vieţii, ca să li se îndepărteze povara patimilor de pe inimă.

 

jaro4.jpg

Monahul şi renaşterea lumii

Monahii sunt armata fidelă a lui Hristos, de aceea nici nu sunt plătiţi. Iată, vezi, de ce mulţi nu pot uita Sfântul Munte! Oriunde în altă parte ar merge li se vor cere bani etc, în timp ce pentru Sfântul Munte scot numai o hârtie şi de aici pot merge mai departe unde vor, fără să plătească. Mănâncă în dar, dorm în dar. Mai află şi altceva, şi de aceea se folosesc. Când eram la Coliba Sfintei Cruci[3] a venit cineva care avea nişte probleme. Am discutat o oră şi jumătate. După aceea a scos să-mi dea 500 de drahme. “Ce-i asta?”, îl întreb. “Pentru o simplă vizită la medic plătim atâta”, îmi răspunde. “Iartă-mă, nu cumva este puţin?”.

După ultimul incendiu, atunci când au venit în Sfântul Munte unii dintre mai marii Pieţei Comune ca să vadă de ce anume este nevoie şi să ajute, au trecut şi pe la Colibă. în contextul discuţiei ce am avut-o atunci le-am spus: “Noi am venit aici ca să dăm, n-am venit ca să luăm”. “Pentru prima dată am auzit aceas­ta”, mi-au spus aceia şi au consemnat îndată cele spuse de mine[4]. Noi ne-am făcut monahi ca să luăm lucruri materiale? Nu, ci noi ne-am făcut monahi ca să dăm cele duhovniceşti fără ca să luăm cele materiale. Să fim eliberaţi de grijile vieţii, ca să ne îngrijim de cele duhovniceşti. Am ieşit din lume pentru dragostea lui Hristos, ca să ne eliberăm de patimi şi să eliberăm şi pe alţii.

Scopul nostru este ca să-i ajutăm pe oameni cu rugăciunea şi cu pilda noastră, aşa fel ca ei să renască duhovniceşte. Când cineva pleacă din lume şi intră în mănăstire devine Părinte sau Maică, adică Părinte du­hovnicesc sau Maică duhovnicească. O fată, atunci când se face monahie, “se mărită”, se face mireasă a lui Hristos, maică duhovnicească şi ajută pentru renaş­terea duhovnicească a oamenilor. Prin rugăciune ea ajută, de pildă, să se întemeieze familii binecuvântate. Dar în afară de rugăciune sunt cazuri când trebuie să se ofere omului şi ajutor omenesc. Orice monahie corectă, în afară de rugăciunea ce-o face pentru lume, ajută mult şi cu felul ei de a fi, printr-o înfruntare corectă a situaţiilor, prin două cuvinte ce le va spune acolo la arhondaric unui închinător, ca să prindă sen­sul cel mai adânc al vieţii, sau unei mame pentru ca să o sprijine. Iar a căuta monahia relaţii etc, acestea sunt lucruri nefolositoare, pentru că proiecţiile lumeşti vin în contradicţie cu legile duhovniceşti şi atunci ne chinuim. Pe cât puteţi, mişcati-vă in ascuns. Fac o comparatie care mă doare: unii monahi urmăresc praznice, vizite, prietenii duhovniceşti. Eu, când sunt nevoit sa merg undeva, fie chiar şi pentru o lucrare duhovnicească, simt aceasta ca pe o mucenicie, o vad ca pe risipă de timp.

– Părinte, atunci când o monahie în vârsta este necoaptă duhovniceşte, ce este de vină?

– Nu ia aminte de sine şi nu face lucrarea duhovnicească pe care trebuie s-o facă. Răul de acolo incepe. Să spunem că pe una n-a chemat-o Hristos sa devina monahie şi a rămas în lume şi a devenit mamă. Atunci un una ca aceasta n-ar fi avut pretenţii de la ceilalţi, ceilalţi ar fi avut pretenţii de la ea. Ar fi dat multe şi ar fi luat multe prin jertfa ce ar fi făcut-o. In mănăstiri insa trebuie să devină maică duhovnicească, misiunea ei este mai înaltă şi decât cea a unei mame. Dar acum ce se întâmplă? Vine la mănăstire de mică şi daca nu face lucrarea duhovnicească pe care trebuie s-o faca are gândul că este mereu copil. Insă trebuie să inteleaga că nu mai este copil şi să gândească: “Avem mama, avem casă, avem lipsa de grijă şi nu ne mai interesează nimic”. Trebuie să dea, să ajute la renaşterea duhovnicească a surorilor celor mai mici prin comportamentul ei, sau pe mirenii ce vin la mănăstire acol0 unde face ascultare la arhondaric, la biserică etc., sa se jertfească în toate şi astfel va lua fără să ceara. Dacă monahia nu se formează în felul acesta, toate sunt pierdute. Rămâne într-o stare nedezvoltata si vrea mereu să ia şi de la cele mici şi de la cele mari, fără ca ea să dea ceva. Cultivă un duh vătămător şi nu se maturizează, pentru că nu se dăruieşte pe sine celor­lalţi.

La unii monahi văd exact starea unui beduin pe care l-am cunoscut la Sinai. Era de 65 de ani şi spu­nea: „Nici eu nu am tată, sunt orfan”. La 65 de ani avea nepotei. Au trecut două şi trei generaţii şi să spună: “Nici eu nu am tată“. Adică să ceară dragostea tatălui! Şi noi călugării vom rămâne copii dacă nu suntem atenţi. Acesta este răul. Dacă însă monahia sau mo­nahul s-ar gândi ce ar fi făcut în lume la această vârstă, ar spune: “Acum nu trebuie să cer mângâiere ome­nească. Eu trebuie să mă jertfesc, iar nu să am preten­ţii”. Cei mai mulţi vin de mici la mănăstire, află părinţi duhovniceşti, dar se poate să rămână într-o stare copilărească, cu pretenţii copilăreşti. In vreme ce de ar fi fost în lume, ar fi devenit părinţi. Adică rămân mereu copii nu în sensul cel bun, ci în cel pruncesc, al lipsei de minte. Şi iată, pot îmbătrâni, dar dacă nu le lucrea­ză mintea se pot bucura de o caramelă sau de o flane­lă. “Stareţul mi-a cumpărat o flanelă de lână”, spunea un bătrânel acolo în Sfântul Munte şi arăta flanela pe care i-o dăduse stareţul lui. Se bucura ca şi copilul căruia mama lui i-a cumpărat o hăinuţă cu şnururi.

Să ne facem copii cu răutatea, nu la minte[5]. Pentru că, altfel, cum va intra vitejia în viaţa noastră? Cum va intra bărbăţia? Un monah, ca să aibă sporire, trebuie să-şi înmoaie asprimea ce o are, adică să-şi facă inima puţin mai de mamă. Iar o monahie, ca să aibă sporire, trebuie să dobândească puţină bărbăţie.

2606_1211472865.jpg

Sfiala duhovnicească schimbă pe ceilalţi

– Părinte, când un suflet vine în mănăstire şi încă are cugetarea lumească, un aer lumesc, cum se va lepăda de ea?

– Atunci când intră în mănăstire trebuie să uite lumea, dar să nu uite că se află în mănăstire. Ei bine, acasă se poate să nu fi fost ajutată, să nu fi primit o educaţie corectă. Acum însă trebuie atenţie la edu­caţia pe care o va primi aici. Educaţie monahală. Mănăstirea este un loc sfinţit. Lumea este altceva. Când cineva se gândeşte că se mişcă într-un loc sfinţit, zdrobirea inimii va veni de la sine. Dar când uită de sine şi crede că este încă în lume, cum să vină zdro­birea? Monahia să se mişte în mod firesc, cu simpli­tate, cu smerenie, nicidecum să vrea să facă pe nefe­ricita. Acesta este un lucru greţos, respingător.

Văd pe unele surori începătoare că merg cu un mers arcuit. Merg ca miresele lumeşti, nu ca miresele lui Hristos. In timp ce la altele care merg cu sfială văd ceva sfinţit. Cât diferă un mers de altul! Imediat înţelege oricine ce este monahismul. Dacă luaţi aminte la spice, veţi vedea că cel care stă în sus, drept, nu are nimic în el. In timp ce spicul încărcat se încovoaie spre pământ.

Un monah cu evlavie îi schimbă pe cei care îl văd. Iată, astăzi a venit un ieromonah pe care îl ştiu de multă vreme. Cu toate că este urât, adică nu are fru­museţe exterioară, întotdeauna când se împărtăşea îl vedeam că strălucea. Dar şi atunci când nu se împăr­tăşea, vedeam o strălucire duhovniceasă pe faţa lui. Precum asfaltul, deşi este smoală, dar când îl priveşte cineva vara de departe, de multe ori are o strălucire, aşa şi aici vezi o strălucire la unul care este urât. (Fireşte, exemplul nu este atât de potrivit, dar ce altă pildă poate aduce cineva în acest sens?). Adică acea stare duhovnicească ce-o are îi dă şi la exterior o strălucire. Aceasta este frumuseţea cea duhovnicească, harul dumnezeiesc. Dar cât de respingători sunt unii clerici care au frumuseţe exterioară, însă au cugetare lumească şi se mişcă plini de un aer lumesc. Vezi un om cu desăvârşire lumesc. Adică, în afară de preoţie, nu vezi nimic altceva duhovnicesc. Omul se oglindeşte în faţă. Este ceea ce a spus Hristos: “Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat”[6]. Dacă cineva are simplitate, smerenie, acolo există o luminare dumnezeiască şi străluceşte. Iată, aceasta trebuie să înfăptuiască mo­nahul.

– Părinte, Sfântul Nil Calabrinul spune că din clipa când cineva se face monah, va deveni sau înger sau diavol[7]. Adică nu există ceva intermediar?

– Vrea să spună că monahul trebuie să facă lucrare corectă. De aceea atunci când un schimonah cade într-un păcat de moarte, Dumnezeu îngăduie să cadă toiag peste el, ca să şi-l ispăşească. Uneori credem că vom câştiga harul cu lucruri exterioare, cu meşteşug, într-un mod magic. Dar în felul acesta nu se odihneşte nici Dumnezeu, nici omul însuşi nu se odihneşte lăuntric şi nici pe alţii nu-i odihneşte. Unii monahi îşi fac schime largi şi lungi până jos, cu cruci roşii, cu trandafiri, cu ramuri roşii, cu o grămadă de litere… îşi desfac şi rasele, ca să fie văzute, ca fariseii care îşi lărgeau filacteriile[8], pentru a arăta că se roagă mult. Iată, mai demult numai când mergea monahul i se vedea puţin schima de sub rasă. Mulţi îşi puneau o schimă mică pe dinlăuntru, ca să nu se vadă deloc. Astăzi însă vezi lucruri găunoase! Oare în felul acesta vor lua har de la schimă? Procedând astfel dispreţu­iesc schima, iar harul se depărtează de la ei. Scopul este ca monahul să devină schimonah pe dinlăuntru. Iar unul ca acesta îşi ascunde schima. Un lucru exteri­or nu face schimbarea lăuntrică. Astfel unul ca acesta rămâne om exterior şi în cele din urmă Hristos ne va spune: „Nu vă ştiu pe voi”[9].

NOTE:

_______________________________________________________________________________________

[1]Mt. 5, 16.

[2] Sfântul Ioan Scărarul, “Scara”, Cuv. 26, c. 23.

[3] Stareţul a locuit la Coliba Sfintei Cruci între anii 1969-1978.

[4] S-a spus în mai 1991.

[5] Cf. I Cor. 14, 20.

[6] Mt. 6, 22.

[7] Cuv. Nil Calabrinul, ed. Mănăstirii Ormilia, 1991, p. 252.

[8] Mt. 23, 5.

[9] Mt. 25, 12.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul,Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002)

21.jpg

Legaturi:


Categorii

Calugaria / viata monahala, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (1)

  1. MINUNAT!Sa luam aminte! Sa nu pangarim cu ochii nostri hulpavi, cu mintea noastra muradara, cu inmima si simturile noastre lumesti” Haina alba ” a monahilor ,indiferent de ce vedem sau auzim .Sa-i iubim duhovniceste!E nevoie de mult discernamant mai ales in tot ce se vehiculeaza prin mass media in ultimul timp.Asa cum cainele nu musca mana celui care-i da paine, asa si noi sa nu muscam mana care ne-a dat poate PAINEA VIETII!

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE DESPRE CUM POT MONAHII SA AJUTE LUMEA IN VREMEA DE AZI (2)
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Savatie: Creştinismul este dragoste izvorâtă din durere
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » “Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum devenim persoane, cum ni se deschid ochii?
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » UN PETEC DIN CERUL INIMII AVVEI SELAFIIL SIBERIANUL: “Avem nevoie de cat mai multa rugaciune!”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi duhovnicesti de la MAICA MACARIA (†11 iunie 1993): “ORICE S-AR INTAMPLA, ROAGA-TE INTOTDEAUNA DOMNULUI, NU LUA IN SEAMA NIMIC ALTCEVA!”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Concentrate duhovnicesti despre dragoste, sensibilitate si smerenie din invatatura Cuviosului Paisie Aghioritul
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Avva Efrem Vatopedinul: “ATAT CAT AVETI PUTERE, IUBITI RUGACIUNEA!”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Mihail Stanciu despre SENSUL ADEVARAT AL CALUGARIEI vs. ACTIVISMUL “ORIZONTAL”, DE SUPRAFATA, DORIT DE OAMENII SECULARIZATI
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » INDEMN LA RUGACIUNE STARUITOARE IN VREMURILE TULBURI PE CARE LE TRAVERSAM
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » RAZBOIUL CU METANIILE IN MANA: Parintele Porfirie despre rugaciunea mintii – conditii si riscuri
  14. Pingback: PARINTELE IUSTIN, in primul sau interviu, din 1991, luat de Maica Nina din Alaska: “Vedeti voi, noi am tacut prea mult, ne-am facut prea mult ca nu vedem sau nu auzim. Noi inca dormim”. VIATA IN INCHISORILE COMUNISTE -
  15. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE RUGACIUNE. Pr. Marian Vild si Pr. Gheorghe Oprea ne introduc in tainitele unei carti-eveniment (VIDEO, Libraria Sophia) -
  16. Pingback: Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “DIAVOLUL TURBEAZA ATUNCI CAND CINEVA SE ROAGA” -
  17. Pingback: RUGACIUNEA PENTRU CEILALTI: “De ce te gandesti doar la tine, bunul meu copil, si nu te gandesti putin si la lumea care sufera? Cati nu striga in aceasta clipa: ‘Ajutor! Ajutor!’ si nu exista nimeni langa ei ca sa-i ajute?” -
  18. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre ISPITELE SI GREUTATILE IN RUGACIUNE. Ce trebuie sa facem ca sa ne incalzim inimile si sa nu ne salbaticim duhovniceste? -
  19. Pingback: Cum si pentru ce sa ne rugam? SFANTUL PARINTE PAISIE AGHIORITUL: Sa cerem mila lui Dumnezeu pentru noi insine si pentru ceilalti -
  20. Pingback: SA NE RUGAM CU PSALTIREA, cu durerea inimii, pentru toate durerile lumii si ale noastre! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “Pentru diavol, Psaltirea este precum trasnetul” -
  21. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata CUM SA NE RUGAM PENTRU CEILALTI (II) – Rugaciunea CU DURERE IN INIMA pentru cazuri concrete si pentru toata lumea -
  22. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA -
  23. Pingback: PARINTELE STARET IUSTIN MIRON despre “Raiul” si “Casa” tinerilor de la Manastirea Oaşa, despre DRUMUL GASIRII LUI DUMNEZEU, despre NEVOINTA DE A IUBI “IMPUS” si despre CRESTEREA-IMPREUNA: “Rugandu-ne unii pentru
  24. Pingback: METANIILE – de ce sunt de folos si cum se fac? CUVIOSUL PAISIE: “Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate