PREDICI LA DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…”

27-03-2010 Sublinieri

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Sf. Luca al Crimeei – Litera omoară, iar duhul dă viaţă

“Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de ştire că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia şi intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.

Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor. Impărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti.

El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii – fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii.

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat, şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte:

Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi (Lc. 19, 41-42).

O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău – nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.

Aşadar, poporul sălta ţinând în mâini ramuri de finic, strigând:

Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!,

aşternându-şi hainele sub copitele asinului. Copii strigau, înălţând laudă lui Dumnezeu. Este limpede că fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-şi amintească de spusele prorocului Zaharia:

Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe fiul celei de sub jug (Zah. 9, 9).

Şi totuşi, cărturarii, fariseii şi arhiereii, care ştiau această prorocie, sufereau şi cârteau, iar în cele din urmă, nemaiputând răbda, I-au zis Domnului: „Ceartă-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit că „din gura pruncilor şi a celor ce sug ţi-ai pregătit laudă”? Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40).

De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au răstignit? Am spus deja: fiindcă îl socoteau călcător al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevărul indiscutabil, absolut şi sfânt, însă pur exterior, fiindcă erau străini de duhul ei, închinându-se literei, şi oricine încălca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit.

Ei erau nemulţumiţi de faptul că Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sâmbătă. Ce pervertire a inimii omeneşti! În loc să-L proslăvească plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă! Ei nu înţelegeau că Domnul n-a venit ca să o strice, ci ca s-o împlinească, adică să o desăvârşească, nu înţelegeau că El este Domnul sâmbetei. Ei nu înţelegeau că învăţătura Lui nu numai că nu calcă legea lui Moise, ci o înalţă nemăsurat. Nu i-a mişcat nici minunea cu totul neobişnuită a învierii lui Lazăr cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia:

S-a îngroşat inima poporului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi să-i vindec pe ei (Is. 6, 10).

Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: litera ucide, iar duhul face viu (2 Cor. 3, 6). Vrăjmaşii lui Hristos au pierit, fiindcă au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-a învrednicit să fim slujitori ai Legământului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului. Deci, să luăm aminte cu sârguinţă la acest lucru. Amin.”

(Sf. Luca al Crimeei – La portile Postului Mare – Predici la Triod, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004)

***

Sfantul Ignatie Briancianinov:

Prima predica în Duminica Floriilor – Despre intrarea Domnului in Ierusalim

Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar” (Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret.

Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat:

Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Ce sa însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asina?

Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfintilor Parinti, un înteles adânc, prorocesc.

Atoatevazatorul nostru Domn vazuse deja venirea apostaziei de pe urma, de acum nestramutate, a iudeilor. El a prevestit aceasta apostazie înca din vremea când a fost data israilitenilor Legea în Sinai – a prevestit-o prin gura de Dumnezeu insuflatului Legiuitor. “Gresit-au”, graieste Moise, ca despre un lucru deja savârsit, despre pacatul pe care aveau sa-l savârseasca iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, “nu sunt ai Lui fiii cei cu prihana: neam îndaratnic si razvratit, au acestea Domnului rasplatiti? Neam ce si-a pierdut sfatul este, si nu este întru dânsii stiinta, n-au gândit sa înteleaga. Din via Sodomei este via lor, si vita lor din Gomora”.

Dimpotriva: “Veseliti-va, ceruri, împreuna cu El” – cu Fiul lui Dumnezeu –“si sa se închine Lui toti îngerii lui Dumnezeu: veseliti-va, neamuri, cu poporul Lui, si sa se întareasca Lui toti fiii lui Dumnezeu” (Deut. 32, 5, 28, 32, 43).

Intrarea în Ierusalim pe asin neînvatat la calarit este o repetare a prorociei lui Moise – repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit ca neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepadati: aici, asinul neîmblânzit, “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, îi închipuie pe pagâni.

Hainele Apostolilor sunt învatatura lui Hristos, cea predanisita de ei neamurilor, si S-a asezat duhovniceste pe neamuri Domnul, facându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim: în sânul Bisericii Sale, în vesnica, nefacuta de mâna cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii si fericirii. Iudeii lepadati erau de fata. Ei vesteau cu gura: “împaratul lui Israil”, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotarâsera deja uciderea Mântuitorului.

“Mânzul asinei” mai înseamna si altceva. Aceste cuvinte arata spre fiecare om mânat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de împatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Învatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de împlinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îsi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savârseste pe el intrarea în Ierusalim.

Asta înseamna: dupa ce paraseste viata pacatoasa, omul este adus la Evanghelie si îmbracat, ca în niste haine apostolesti, în cea mai amanuntita si mai subtire cunoastere a lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratându-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste în el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvântul Meu va pazi; si Eu îl voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Venirea Domnului este însotita de pacea mai presus de cuvânt si de întelegere, de pacea harica, vrednica de Datatorul ei, Care este Domnul.

Aceasta pace nu sufera asemuire cu linistea fireasca a omului cazut, care poate simti liniste si multumire si în urma desfatarii trupesti, care poate socoti drept liniste chiar nesimtirea sa, însasi moartea sa vesnica. Domnul Se asaza pe însusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a însusit învatatura Lui cea atotsfânta, si îl aduce, sezând pe el, în cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, în cetatea pacii, în Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Sufletul care îl poarta pe Domnul este hiritisit de Sfântul Duh. Acesta îi da bucurie duhovniceasca, nestricacioasa, vesnica.Bucura-te, si bucura-te foarte, fiica Sionului”, fiica a Sfintei Biserici: fiindca nu esti a altcuiva, decât numai a lui Dumnezeu.

Propovaduieste, fiica Ierusalimului! Iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“.

Tu, simtind în tine pacea harica a lui Hristos si facându-te fiica a acestei paci, te-ai înnoit cu tinerete duhovniceasca si cunosti din cercare împaratia lui Hristos.

În tine sunt de acum potolite patimile prin puterea harica a Calaretului care te cârmuieste: însusirile tale cele firesti nu pot sa calce legile firii lor, nu pot sa treaca si sa se prefaca în patimi fara frâu! Luând de la Domnul toate gândurile, toate simtamintele, toata lucrarea ta, tu poti si esti îndatorata sa spui numele Domnului fratilor tai, în mijlocul bisericii sa-L lauzi pe Domnul (Ps. 21, 24). Tu, fiind nascuta de Sfântul Duh si fiica a Duhului, esti în stare sa vezi umbletul haric al împaratului tau, esti în stare sa vezi dreptatea împaratului tau.

El este “blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29), si va îndrepta pe cei blânzi la judecata, învata-va pe cei blânzi caile Sale” (Ps. 24, 10).

Dumnezeul nostru este Duh, Duh neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinte se deosebeste nesfârsit de toate fapturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele si carele Lui.

El sade si umbla pe heruvimi; El sade si umbla pe acele fericite suflete omenesti care I-au supus Lui si I-au adus Lui ca ardere de tot însusirile lor firesti. Pe aceste suflete umbla împaratul intrând în sfânta cetate a lui Dumnezeu si aducând în ea sufletele sfinte. “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat cel ce vine, împaratul lui Israil“. Amin.

***

Sfantul Ignatie Briancianinov:

A doua predica în Duminica Floriilor – Despre salasluirea lui Dumnezeu in noi

Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati portile cele
vesnice, si va intra împaratul slavei
“(Ps. 23, 7)

Acest lucru este legiuit si vestit de Sfântul Duh prin gura Prorocului de Dumnezeu insuflat.

Iubiti frati! Dumnezeu arata atotsfânta Sa bunavointa de a locui în noi. Este deosebit de cuviincios lucru a vesti voia Marelui nostru Dumnezeu la acest praznic de fata, în care pomenim intrarea Domnului în cetatea Ierusalimului, în cetatea pacii, în cetatea adevaratei slujiri a lui Dumnezeu: Ierusalimul închipuie sufletul evlavios.

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice, si va intra împaratul slavei.”

Cuvântul Duhului trebuie înteles si tâlcuit duhovniceste, a zis Sfântul Apostol (I Cor. 2, 14). Sa chemam de Sus harul dumnezeiesc si sa cercetam în Domnul chemarea Domnului catre noi:

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice, si va intra împaratul slavei”.

Cine sunt “boierii” carora le vorbeste aici cuvântul lui Dumnezeu?

Sufletul si trupul omului, toate puterile lui, viata lui sunt stapânite si rânduite de catre minte. Mintea este stapânul, împaratul, preotul, capetenia în aceasta mica lume care e omul.

Domnul nostru Iisus Hristos este Adevarul dumnezeiesc. Dat fiind ca Adevarul este primit numai prin minte, cuvântul lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni sa Il primeasca pe Mântuitorul, vorbeste temeiului, duhului, mintii lor, zicând: “Ridicati, capetenii, portile voastre”.

În îndreptarea mintii spre Adevar, în petrecerea mintii în Sfântul Adevar – Hristos, se cuprinde miezul mântuirii noastre.

Ce porti spune porunca sa fie ridicate pentru a face cu putinta intrarea Imparatului Slavei în cetatea de Dumnezeu zidita, în om? Aceste porti sunt pacatul: “pacatele voastre”, spune Prorocul, fac “despartire între voi si Dumnezeu, si pentru pacatele voastre a întors Domnul fata de catre voi” (Is. 59, 2).

Portile sunt numite “vesnice”: pacatul, de care ne-am molipsit din radacina noastra, în proto-parinti, este nesfârsit. Mântuitorul i-a pus capat: dar si acum pacatul e nesfârsit si vesnic în cei ce nu Il recunosc pe Mântuitorul sau, recunoscându-L cu gura, se leapada de El cu viata.

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice.”

Dar ce înseamna în dumnezeiasca poftire si porunca spusa: “ridicati”? De obicei, portile se deschid, iar aici este legiuita ridicarea lor. Chiar asa! Pentru aceste porti – pentru pacat – s-a aratat a fi neîndestulator cuvântul “deschideti”, si a trebuit sa fie întrebuintat cuvântul “pacat”: portile pacatului trebuie ridicate, îndepartate, nimicite cu desavârsire.

“Pocainta pentru pacate“, a zis un mare Parinte, “sta în a-si pricepe omul pacatul sau, a se cai de el si a nu-l mai savârsi”. Doar în sufletul care va lepada pacatul cu hotarâre, care se va curati în chip multumitor prin pocainta, doar în acela “va intra Imparatul slavei”.

Sfântul Duh, poruncind sa fie ridicate portile, porunceste si portilor sa se ridice: “ridicati-va, porti vesnice”. Asta înseamna ca pentru parasirea pacatului si a vietii pacatoase este neaparata nevoie de propria voie si stradanie a omului; însa, iertarea pacatelor, slobozirea de silnicia deprinderilor pacatoase, curatirea de însusirile pacatoase, ce s-au împropriat firii cazute, se savârseste prin lucrarea Atotsfântului si Atotputernicului Duh al lui Dumnezeu.

“Ridicati-va, porti vesnice!” Când “se vor ridica portile cele vesnice, va intra” în suflet “Imparatul slavei.”

Dorita si veselitoare a fost pentru Ierusalim intrarea în el a Rascumparatorului, Mântuitorului, Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, intrare pe care o praznuim acum.

Iubiti frati! Noi toti putem sa ne învrednicim de aceasta fericire atât de mare daca o vom dori si vom nazui din toata inima noastra spre dobândirea ei. Sa întoarcem spatele pacatului, pentru care Se întoarce de la noi Domnul; sa întoarcem spatele pacatului prin pocainta adevarata si lucratoare!

Prin gândurile, simtamintele inimii, cuvintele, faptele noastre sa se arate poruncile lui Hristos, în care ne e predanisita cea mai desavârsita abatere de la rau si facerea neratacita, placuta lui Dumnezeu, a binelui. Prin acest fel de purtare ne facem casa, biserica, cetate vrednica de Hristos. De Ma iubeste cineva”, a grait El, “cuvântul Meu va pazi; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 23).

“Ridicati, capetenii, portile voastre, si va ridicati, porti vesnice, si va intra împaratul slavei.” Amin.

(Din: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Predici“, Editura Sophia, 2008)

*preluare de la Voscreasna

***

Predica Parintelui Cleopa la Intrarea în Ierusalim

Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos

şi despre orbirea spirituală

Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămînţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămînţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel şi pentru ziua acestui mare şi prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fraţii mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul şezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic şi anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Şederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncîndu-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie:

Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mîntuitorul a făcut acea mare şi preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieşit înaintea Domnului cu mare evlavie şi mirare şi L-a întîmpinat cu stîlpări şi cu ramuri. Dar oare tot cu această evlavie şi credinţă l-au primit pe Mîntuitorul arhiereii, fariseii şi cărturarii? Nu. Aceştia erau plini de zavistie şi de ură împotriva Mîntuitorului şi, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au şi grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunînd sinedriul, ziceau:

Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă orbire şi răutate era în mintea şi inima cărturarilor, arhiereilor şi a fariseilor împotriva lui Iisus? Cîtă deosebire era între popor şi între conducătorii lor sufleteşti! Poporul cu atîta evlavie şi cinste îl primea pe Mîntuitorul. Încă şi mulţi din iudeii care veniseră la Maria şi care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii şi fariseii, orbiţi de ură, de răutate şi necredinţă, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau şi planul de a-L omorî. Cîtă dreptate avea Mîntuitorul cînd îi mustra pe aceşti cărturari şi farisei şi le zicea: Nebuni şi orbi! (Matei 23, 17). Cîtă orbire sufletească şi cîtă ură şi zavistie era în mintea şi în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr şi să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie şi ură! Despre această orbire şi împietrire a fariseilor, a arhiereilor şi cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicînd:

Că s-a învîrtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă, şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi să-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiţi credincioşi,

Cauzele împietririi şi orbirii sufleteşti a arhiereilor şi fariseilor erau ura şi zavistia, pe care le aveau împotriva Mîntuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim cîte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinţilor Părinţi.

Ascultaţi ce zice Sfîntul Vasile cel Mare despre zavistie:

“Bun este Dumnezeu şi de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul şi izvoditor a tot felul de răutăţi şi precum la cel bun lipseşte zavistia, aşa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraţilor, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtaşi lucrurilor diavolului şi potrivnicului şi să ne aflăm osîndiţi întru aceeaşi osîndă cu el. Că dacă cel ce se mîndreşte, cade în osînda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decît zavistia nu rămîne în inimile oamenilor, care preapuţin mîhneşte pe cei de afară, dar este cea întîi şi mai aproape răutate la cel ce o are.

Căci precum rugina roade în fier, aşa zavistia mănîncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănîncă pîntecele celor ce le poartă ca să se nască, aşa şi zavistia are putere a mînca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mîhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scîrbele şi întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit ţarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieţii. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sînt hrană bolii şi sporesc suferinţele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeşte de omul gol care de toţi se răneşte. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la faţă. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufleteşti şi pentru înţelepciunea şi puterea cuvintelor este văzut şi rîvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci şi se laudă de cei ce dobîndesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sînt bătăi şi răni care pătrund în inima celui zavistnic. Şi ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos şi este posomorît şi se tulbură, cîrteşte, şi se păgubeşte de răul acesta şi amintindu-i-se de patima sa, se ruşinează să-şi arate necazul, că este zavistnic şi amărît şi se chinuie de bunătăţile prietenului şi de veselia fratelui şi nu poate suferi bunătăţile şi îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-şi spune patima, ţine boala întru adînc care roade şi mănîncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sînt pline Scripturile de leacuri pentru ea…”

(Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Să auzim şi pe Sfîntul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie.

Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decît iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură cînd dobîndeşte banii; iar invidiosul şi zavistnicul atunci se bucură cînd altul pătimeşte şi păgubeşte şi îşi pierde munca lui şi socoteşte cîştig primejdiile şi pagubele altora.

Deci care altă patimă este mai rea decît aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topeşte pe sine şi se lipseşte de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănîncă lemnul şi molia roade lîna, aşa şi pizma roade cu totul sufletul şi oasele omului zavistnic şi pizmaş, căci aceste patimi sînt mai rele decît fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mînie. Iar oamenii zavistnici şi pizmaşi, cînd le face cineva bine, ca şi cînd le-ar face o strîmbătate, asemenea demonilor, sînt nemilostivi şi amari vrăjmaşi. Zavistnicii şi pizmaşii fug de adunarea şi vorbirea cea firească şi nici mîntuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu ştie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceştia pururea se află plini de tulburări şi de mîhnire şi sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decît pizma şi zavistia”.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfînta Evanghelie cu cîtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu cîtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămîna Mare a Sfintelor şi mîntuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că pînă acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfînta Împărtaşanie, mai aveţi numai cîteva zile pînă la Sfintele Paşti. Nu mai amînaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sînt foarte ocupaţi.

Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cîntări de peste an. Veniţi seară de seară cît mai mulţi la sfînta biserică.

Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui.

Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mîini. Să-L întîmpinăm şi noi pe Hristos cu stîlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că sîntem ca nişte pomi fără roade pe pămînt, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm.

Hristos este vîndut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mîntuitorul nostru săvîrşeşte prima Sfîntă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa biserica, să mergem regulat la Sfînta Liturghie şi să ne apropiem cu evlavie şi pregătire de Sfînta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice şi sărbători creştine. Numai Iuda, vînzătorul, cînd s-a împărtăşit “a intrat satana în el”, căci a primit cu nevrednicie Trupul şi Sîngele Domnului. Aşa vor pătimi toţi cei ce se împărtăşesc cu necredinţă şi cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele şi nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc şi nu se împacă cu Mîntuitorul.

Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tîlhari, pentru mîntuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plîngem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plîngem păcatele noastre lîngă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormînt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormîntul Domnului, să-L tămîiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfîntă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.

De vom face aşa, ne vom bucura cu toţii de lumina învierii Mîntuitorului şi vom putea cînta cîntarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin”.

(sursa)

Alte predici, talcuiri si articole la Duminica Floriilor:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Invidia, rautatea, Parintele Cleopa, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Luca al Crimeei, Sfantul Vasile cel Mare, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “PREDICI LA DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…”

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » MERGI DUPA HRISTOS PE CALEA PATIMILOR! (Ganduri pentru Saptamana Mare)
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM (DUMINICA “FLORIILOR”). Despre superficialitatea si nestatornicia sentimentelor omenesti. Cat valoreaza si cat dureaza osanalele multimilor care asteapta un imparat (lider) pamantes
  3. Pingback: Intrarea Domnului in Ierusalim » Alex Rădescu Blog
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Pastorala-avertisment de Pasti a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “IISUS SAU BARABA? MULTI DINTRE NOI IL ALEG SI ASTAZI PE BARABA!”
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA ne atrage atentia asupra unor patimi grave care ne pot stirbi si otravi praznicul Invierii: ZAVISTIA SI OSANDIREA ALTORA
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Unde L-au ascuns pe Hristos?
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Predica PS Sebastian Pascanu, Episcopul Slatinei si Romanatilor despre FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
  9. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC
  10. Pingback: TAMADUIREA FEMEII GARBOVE - Predici si talcuiri de mare actualitate. FATARNICIA SI RAUTATEA DEGHIZATE IN RAVNA "INTRANSIGENTA" PT. ADEVAR
  11. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI – CANCER DUHOVNICESC. Predica Parintelui Sofian despre manie, rautate ascunsa si iertare -
  12. Pingback: INVIEREA LUI LAZAR SI INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM. Predica si talcuirea exhaustiva a IPS Hierotheos Vlachos -
  13. Pingback: CUM E POSIBIL SA-L BICIUIM SI NOI PE HRISTOS, CHIAR IN SAPTAMANA PATIMILOR SI DE PASTI? Cum ne pregatim de Inviere si ce ospat asteptam? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Predici la Intrarea Domnului in Ierusalim » Alex Rădescu Blog
  15. Pingback: PREDICI AUDIO ZGUDUITOARE la DUMINICA FLORIILOR: IPS Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Gheorghe Anitulesei si Ierom. Hrisostom (Putna) -
  16. Pingback: MIRELE SMERIT VINE LA FIICA SIONULUI. Iar ea Il respinge si-L da mortii: “Cu viclenie Il defaima pe Mire, ca sa slu­jeasca desfranarilor”. NOI FACEM LA FEL? -
  17. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  18. Pingback: VINDECAREA FEMEII GARBOVE. Predicile Parintilor Cleopa, Arsenie Boca, PS Sebastian, episcopul Slatinei si Arhim. Nectarie, staretul Manastirii Sihastria Putnei (audio) despre FARISEISM, INVIDIE, IUBIRE SI RECUNOSTINTA -
  19. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL? -
  20. Pingback: DUMINICA FLORIILOR. Predicile Parintelui Petroniu Tanase si PS Sebastian. CE FEL DE IMPARAT ESTE CEL CARE INTRA ASTAZI IN IERUSALIM? CUM IL PRIMIM? -
  21. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM. Predica Sf. Vasile al Kinesmei despre ENTUZIASMUL NESTATORNIC si CALEA IMPARATEASCA. “Orice s-ar intampla cu voi, sa nu scapati din maini haina lui Hristos, sa mergeti neabatut pe linia urmarii Lui!” -
  22. Pingback: PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI: “Mandria respinge si rastigneste in cele d
  23. Pingback: CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!“ -
  24. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON. Predicile Parintelui Cleopa si Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINTA CARE LUCREAZA SI STRIGA LA CER IN CIUDA CELOR MULTI… CARE IMPIEDICA BINELE SI ITI PUN CALUS IN GURA | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan (audio) ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: “Mergeti pe urmele lui Hristos!” | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: IATA MIRELE! Oare noi, astazi, cunoastem vremea cercetarii noastre de catre Hristos, “spre pacea” noastra? SINGURATATEA CELUI MAI NEINTELES DINTRE (NE)PAMANTENI si MUSTRAREA DRAGOSTEI RANITE | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: IATA MIRELE! Oare noi, astazi, cunoastem vremea cercetarii noastre de catre Hristos, “spre pacea” noastra? SINGURATATEA CELUI MAI NEINTELES DINTRE (NE)PAMANTENI si MUSTRAREA DRAGOSTEI RANITE. “Hristos trece pe lângă noi, întristat, î
  29. Pingback: INTRAREA LUI IISUS IN IERUSALIM. Citind Evanghelia de la Florii “pe dinauntru”, impreuna cu IPS Bartolomeu Anania… (si audio) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate