MAICA DOMNULUI si MAMA NOASTRA – IZVORUL cel viu al nadejdii, al mangaierii si al Invierii noastre in aceste vremuri tulburi. PREDICI (si audio) SENSIBILE SI INTARITOARE la sarbatoarea IZVORULUI TAMADUIRII

“Dacă omenirea este incapabilă să-şi găsească drumul de întoarcere la Dumnezeu, dacă în lume se acumulează forţele distrugătoare ale răului şi ale morţii, dacă nesiguranţa şi frica marchează scurgerea zilelor noastre, să privim încrezători la Maica noastră din ceruri. Ea se apleacă astăzi asupra acestei generaţii bolnave, cu iubirea pe care o mamă o are faţă de fiii cei mai neajutoraţi şi expuşi pericolelor […]

Să nu ne descurajeze uscăciunea care cuprinde astăzi lumea păcătoasă, că Maica Domnului răspândeşte pretutindeni roua iubirii sale materne. Dacă ura însângerează străzile noastre, dacă păcatul îngheaţă inimile multora, iar lumea se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, să privim spre Domnul Înviat şi spre Maica Învierii”.

***

IPS Irineu Pop-Bistriteanul/ Doxologia: Predică la Izvorul Tămăduirii

Maica Domnului este Izvorul Apei vieţii

“Dreptmăritori creştini,

Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.

Odată cu primul Paşte, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni sămânţa vieţii şi a învierii.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de o minune săvârşită prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit o biserică numită „Izvorul Tămăduirii” şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi îndureraţi.

Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit.

Iubiţi credincioşi,

Zadarnic au dorit drepţii Vechiului Testament să-L vadă pe Izbăvitorul Cel făgăduit, Care să zdrobească pe şarpele cel cumplit. Zadarnic a curs sângele ţapilor şi viţeilor în curţile templului lui Solomon. Pământul se putea tângui pentru Dumnezeul pierdut: „L-am căutat, dar nu L-am aflat. L-am strigat, dar nu mi-a răspuns” (Cânt. 5, 6).

Însă, aşteptarea şi nădejdea patriarhilor, drepţilor şi proorocilor se împlineşte, pentru că zorile mântuirii se arată prin Preacurata Fecioară Maria din Nazaretul Galileei. De aceea, o numeşte Biserica „luceafăr de dimineaţă”, căci precum luceafărul vesteşte apropiata venire a soarelui, tot aşa naşterea Fecioarei a vestit apropiata venire în lume a Soarelui dreptăţii, Hristos Domnul.

La praznicul Naşterii Preacuratei, creştinii cântă aşa:

„Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru; şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.

Maica Domnului este aceea care prin viaţa ei neprihănită a pregătit ospăţul împăcării noastre cu Dumnezeu. Ea este Mireasa Duhului Sfânt, care L-a purtat în pântece pe Acela Care ne-a deschis raiul, pe Hristos Care cu însuşi sângele Său ne-a curăţit ca să slujim Dumnezeului Celui viu (cf. Evr. 9, 12-14).

Pentru că este Mama lui Iisus, a putut deveni şi Mama noastră. Şi precum şi-a îndeplinit bine rolul de Mamă faţă de Fiul ei dumnezeiesc, tot aşa îşi îndeplineşte acum datoria de Mamă faţă de noi toţi, fiii ei. Aceasta o face în Biserică, unde Maica Domnului ocupă locul central, aşa cum s-a întâmplat în ziua de Rusalii, când, Duhul Sfânt pogorându-Se, ea se afla în mijlocul Apostolilor.

Dacă Biserica e Trupul lui Hristos, ea e inima lui Hristos, e centrul vieţii create, punctul de întâlnire a cerului cu pământul. Prezenţa Maicii Sfinte în Biserică ne conferă calitatea de prunci ai ei şi fraţi ai Domnului,

„că dacă Domnul nu Se ruşinează să ne numească fraţi ai Săi, oare se va ruşina Maica Domnului să ne numească fiii ei?” – întreabă Nicolae, mitropolitul Krutiţelor.

Icoana Sfintei Treimi o are în faţă pe Fecioara Maria, care rămâne de-a pururi nedespărţită de Fiul ei, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar pe bolta bisericilor sunt reprezentate cele două mari scaune împărăteşti, al Fiului în cupola turlei, al Mariei în cupola Altarului, al Pantocratorului şi al Panaghiei. Căci Fecioara Maria este steaua ce vesteşte Soarele dreptăţii – Hristos.

Atâta vreme cât El păstrează trupul luat din Fecioara Maria, această Mamă a Lui participă alături de Fiul ei la suferinţa omenirii, uşurând-o. Spre a ne convinge de puterea formidabilă pe care o are ea în faţa tronului Dumnezeirii, este suficient să-l ascultăm pe Sfântul Ioan Damaschin, care zice:

„Tu, Preasfântă Fecioară, eşti mai de preţ decât întreaga creaţie, că doar din tine singură Creatorul a primit pârga firii noastre omeneşti. Trupul Său l-a făcut din trupul tău, sângele Său din sângele tău. Dumnezeu S-a hrănit cu laptele tău, iar buzele tale au fost atinse de buzele lui Dumnezeu”. De aceea, pe pământ pentru credincioşi, Maica Domnului este „haina celor goi de îndrăzneală”, fiind însă şi „podul care trece la cer pe cei de pe pământ”.

Între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om, Maica Domnului este

„bunăvoirea lui Dumnezeu către noi cei muritori…, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu”.

Iar sus la tronul slavei dumnezeieşti, aceeaşi Maică Sfântă este

„îmblânzirea Judecătorului Celui drept, iertarea multor greşiţi şi adevărata picătură care risipeşte mânia lui Dumnezeu”

faţă de cei păcătoşi. În ziua Judecăţii, Maica Domnului va sta în genunchi înaintea Fiului ei şi va zice:

„Doamne, Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar de a greşit, dar pururea a cerut să mă rog Ţie; deci iartă-l şi fă cu el milă!”.

Dreptul Judecător o va asculta pentru că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”. Părinţii Sinodului ecumenic din Efes (431) ne-au învăţat să ne adresăm Preacuratei astfel:

„Preasfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii!”.

Încă din primele veacuri, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în lumea creştină, care o socoteşte cea dintâi rugătoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi. Pictorii se inspiră din cea mai ideală frumuseţe pentru ca s-o zugrăvească şi îngenunchează când îi pictează faţa. Poeţii îi dedică cele mai adânci şi mai sublime versuri. Oratorii şi scriitorii bisericeşti, precum şi Sfinţii Părinţi, în scrierile şi cuvântările lor, se întrec spre a-i împleti cele mai frumoase cununi de laudă.

Naţiunile, ţările, oraşele, cetele călugăreşti, familiile creştine, credincioşii o aleg ocrotitoare a lor pe aceea care este „plină de har” şi „binecuvântată între femei”. Se cuvine să o iubim pe Maica Sfântă, conştienţi că, în taina plină de bucurie a maternităţii sale, noi, fiii ei, aflăm izvorul încrederii şi al speranţei noastre.

Poporul român, care s-a născut creştin, aduce la picioarele Maicii Domnului cele mai sfinte sentimente de recunoştinţă pentru felul în care a lucrat ea în mijlocul acestui neam. Românii adevăraţi simt în Preacurata Fecioară o adevărată Maică, la care pot să-şi plângă durerea şi să-şi spună toată nevoia şi necazul. În această privinţă, părintele Gala Galaction grăieşte astfel:

„Aceasta este mana duhovnicească cu care s-a hrănit neamul nostru, în veacurile zbuciumatei sale epopei.

Pe Născătoarea de Dumnezeu cu dumnezeiescul Prunc la sân au zugrăvit-o de-a pururi iconarii noştri, au învăluit-o în nori de tămâie şi de rugăciune preoţii noştri, au privit-o în catapeteasmă părinţii noştri, au ţinut-o sub căpătâi mamele noaste, au iubit-o şi au sărutat-o copiii noştri, au implorat-o şi au preacinstit-o neam de neamul nostru.

Aşa ne-au dat-o Apostolii străvechi, care ne-au venit de peste Dunăre şi din Bizanţ. Aşa ne-a învăţat Biserica dreptmăritoare a Răsăritului. Aşa s-a închegat psihologia noastră şi evlavia noastră”.

În aceste vremuri tulburi, Preasfânta Fecioară este pentru noi creştinii Maica iubirii, iertării şi milei. Dacă omenirea este incapabilă să-şi găsească drumul de întoarcere la Dumnezeu, dacă în lume se acumulează forţele distrugătoare ale răului şi ale morţii, dacă nesiguranţa şi frica marchează scurgerea zilelor noastre, să privim încrezători la Maica noastră din ceruri.

Ea se apleacă astăzi asupra acestei generaţii bolnave, cu iubirea pe care o mamă o are faţă de fiii cei mai neajutoraţi şi expuşi pericolelor. Ea priveşte astăzi cu durere la mulţimea nesfârşită a celor păcătoşi, la tinerii amăgiţi şi trădaţi de societatea actuală, la adulţii deveniţi sclavi ai egoismului şi ai urii, la fiii Bisericii deveniţi căldicei din cauza indiferenţei şi a necredinţei, şi tuturor le spune: „Eu sunt Mama speranţei voastre!”.

Cu mâinile sale neprihănite adună toate suferinţele şi imensa mizerie a omenirii şi le prezintă la Fiul ei dulce, ca Acesta să coboare asupra lumii fluviul iubirii Sale îndurătoare.

Binecuvântată să fie Preasfânta Fecioară, care ni L-a adus pe Domnul în lume, al cărei pântece curat s-a făcut vas al infinităţii dumnezeieşti. Slăvit să fie Fiul ei biruitor, Care a rânduit-o pe Născătoarea de Dumnezeu ca Mamă bună şi iubitoare a tuturor creştinilor. Să ne bucurăm că Domnul Înviat a luat-o lângă Sine pe Maica Sa, care este o adevărată Apărătoare în nevoi şi un adevărat Izvor de binefaceri.

De aceea, Biserica îi cântă:

„Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri aducem noi robii tăi. Ca una ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”.

Iar în această zi de sărbătoare, Biserica îi cântă:

„Cu adevărat tu eşti izvor de apă vie, Stăpână! Că bolile cele cumplite ale sufletelor şi ale trupurilor le speli numai cu atingerea ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, apa de mântuire”.

Iubiţii mei,

Să nu ne descurajeze uscăciunea care cuprinde astăzi lumea păcătoasă, că Maica Domnului răspândeşte pretutindeni roua iubirii sale materne. Dacă ura însângerează străzile noastre, dacă păcatul îngheaţă inimile multora, iar lumea se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, să privim spre Domnul Înviat şi spre Maica Învierii.

Poetul Ioan Alexandru spune:

„Maica şi Pruncul sunt de ajuns/Acest pământ în veci să fie uns”.

Această ungere cerească am primit-o toţi care ne-am adunat astăzi în acest locaş de închinare, luând parte la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Am adus la picioarele Preacuratei toate nevoile, durerile şi lacrimile noastre. Maica Domnului, care este bucuria celor necăjiţi, cu siguranţă ne-a auzit şi va mijloci pentru noi înaintea Altarului ceresc.

De aceea, îi mulţumim pentru ocrotirea ei şi-i zicem:

„Bucură-te, Stăpână, ceea ce eşti Izvorul apei vieţii cel nesecat!”.

Amin”.

***

Predica Arhim. Nichifor Horia (Iasi) la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii (2013):

“Ne-am adunat impreuna, in jurul Sfantului Altar, in duh de rugaciune, dupa cum ne vesteste cuvantul Evangheliei de astazi: “Casa Tatalui Meu casa de rugaciune se va chema“ – pentru a lua putere de la Domnul sa traim cuvantul Lui in lume si sa traim in duhul Invierii lui Hristos si in duhul sfinteniei. Hristos a inviat si toate cate le-a facut pe pamant le-a facut ca sa credem in puterea blandetii, in puterea smereniei, a sfinteniei  cu care trebuie sa traim in lume.

Tot timpul, si astazi, lumea a cunoscut si cunoaste mai ales alte legi. Cati dntre tinerii din jurul nostru pe care-i cunoastem au dragostea si ravna sa traiasca fericirea Maicii Domnului de a-si tine cugetul neclintit la intelesul cuvintelor Domnului, la slujirea poruncilor Lui, de a trai in curatie desavarsita. Si, iata, pe Maica Domnului o numim “Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru” si auzim si ne bucuram de minunile pe care dragostea ei le revarsa pe pamant.

Toti cautam putina dragoste si incredere in aproapele nostru, dar, zdrobiti de multe ori de prea multe griji, de viclenia celorlalti, de zbuciumul lumii acesteia, de faptele cele mai desantate si mai netrebnice pe care le auzim propovaduindu-se in lume sau la televizor sau in alta parte, ne slabanogim si devenim noi insine aspri sau curvari sau mincinosi sau vicleni, cautand alte placeri decat cele pe care ni le vesteste Domnul ca fiind Viata si Inviere. Precum Eva a crezut mai mult cuvantul amagitorului, ca daca va gusta din acel mar, despartita de Dumnezeu, fara Dumnezeu, va ajunge ca si Dumnezeu, va cunoaste placeri, si slava, si cunostinta mai mult decat daca ar fi ramas in legatura de incredere si de dragoste cu Dumnezeu. Dumnezeu a venit pe pamant sa refaca aceasta legatura de dragoste, pentru ca ne-a vazut ratacind si orbecaind si a vazut omul nefericit, atunci cand se sfasie in placerile si in grijile acestei lumi… Si adunandu-ne in jurul Sfantului Altar, ne adunam sa luam putere, pentru ca noi insine, plecand de la biserica, de multe ori ne vedem artagosi, lipsiti de blandete, lipsiti de smerenie, si nici nu putem fi altfel, cand suntem zdrobiti de viclenia si de duhul acestei lumi. Dar daca ne adunam, intr-adevar, cu gand de rugaciune, nu ca la casa de negustorie, nu aducand forfota din lume in biserica, ci incercand sa intram, intr-adevar, in rugaciune si in slujirea adevaratului Dumnezeu, atunci vom putea si noi, pe pamant, sa traim precum Maica Domnului, precum au trait sfintii, pentru a ne impartasi inca de aici de duhul adevarat al Invierii, de slujirea ingerilor la care ne cheama Hristos.

Invierea lui Hristos ne descopera ca moartea ce ne sta in fata nu este ultimul cuvant al vietii noastre. Lumea aceasta nu este singura realitate a vietii noastre. E prea putin si prea saracacios fata de ceea ce suntem chemati. Suntem chemati la Inviere, suntem chemati sa traim in aceasta lume in incredere in Dumnezeu, in blandete si in smerenie… Pentru ca “cei blanzi vor mosteni pamantul”. (…) Viata noastra este o pregatire ca sa intelegem cu adevarat Invierea lui Hristos si dragostea lui Dumnezeu pe pamant. Hristos ne-a propovaduit cele ale Invierii, puterea blandetii si a smereniei.

Dar, iata, Domnul, pe pamant, S-a aplecat asupra suferintelor oamenilor, Domnul, care ne-a vestit ca are grija de fiecare fir de par din capul celor care cred in El si a vadit inca de pe pamant cu cata grija cauta spre cei ce nadajduiesc in El. Nu ne-a promis Domnul nici concediii desfatate la schi sau la mare sau in alta  parte, nici concerte de slava, nici sa devenim vedete pe micul ecran, dar ne-a fagaduit ca putem cunoaste adevarata fericire si ca toate cele de trebuinta le sunt implinite celor ce-si pun nadejdea in El. De aceea, vedem ca inca din timpul vietii Sale, a vindecat pe cei bolnavi, a inviat morti, pentru ca, in toate acestea, Domnul voia sa ne spuna: “Indrazniti sa traiti in sfintenie! Pentru ca Eu cunosc adevaratele voastre nevoi si nu Ma departez de ele!”

Astazi, in vinerea Saptamanii Luminate, praznuim o asemenea purtare de grija a lui Dumnezeu, savarsita prin Maica Domnului, cea atat de aproape de suferinta neamului omenesc, cea atat de aproape de cei care isi pun nadejdea in ea.

[…]

… Si astazi, cei ce savarsim cu credinta Aghiazma, in numele Maicii Domnului si in numele lui Hristos si toti cei ce bem dintr-insa, aflam nu doar vindecare de neputintele si slabanogelile noastre trupesti, ci mai ales, puterea de a ne duce credinta mai departe, puterea de a marturisi cuvantul lui Dumnezeu, si noua, si celor ce n-au auzit inca de Dumnezeu, si celor ce, desi au auzit, traiesc de parca n-ar fi auzit… […]

Si intelegem ca puterea sfintilor nu este doar blandetea sau pacea pe care ni le-au dat in aceasta viata, ci ele in vesnicie se revarsa asupra celor ce raman in legatura cu ei si vor ei insisi sa se sfinteasca. Maica Domnului continua sa fie in legatura cu toti ce o slavim, o cinstim si cu toti cei care, dupa pilda vietii ei, spun si ei lui Dumnezeu: “Iata, roaba Domnului, fie mie dupa Cuvantul Tau”. Si intelegem ca viata aceasta ne este data nu ca sa ne inmultim desfatarile, nu ca sa ne cautam o marire a slavei de pe pamant, nu ca devenim niste oameni duri sau autoritari, ci ca sa intelegem chipul blandetii si al smereniei si sa putem devenim noi insine izvor de bucurie celor din jurul nostru.

Ne adunam asadar la slujbe, pentru ca toate binecuvantarile pe care le primim – “Pace tuturor! Harul Domnului nostru Iisus Hristos dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi, cu toti!” – sa lucreze in sufletele noastre si, plecand de aici, sa traim mai incredintati de purtarea de grija a lui Dumnezeu, mai putin nervosi, mai putin artagosi, mai slobozi de mandria care ne stapaneste!

Sa ne ajute bunul Dumnezeu si Maica Domnului intru aceasta zi, in care facem pomenirea acestei proslavite minuni a Izvorului Tamaduirii, intr-adevar sa pastram aceasta pace si bucuria Invierii lui Hristos sa o purtam in inimile noastre si nimic din grijile si fricile acestei lumi sa nu ne poticneasca in credinta neclintita in Domnul nostru Iisus Hristos!

[…] Sa stim ca o schimbare in bine nu vine printr-o POLITICA mai inteleapta, nu vine nici de la Bruxelles, nici din vreo Uniune Europeana pusa pe fapte mari, daca acest bine nu este lucrat cu Dumnezeu si in staruitoare rugaciune…

Sa va dea Dumnezeu nadejde in toate zilele vietii, sa inmultiti binele in casele dumneavoastra, cu copiii, cu sotii, cu colegii si vecinii dumneavoastra, si atunci binele pe care-l asteptam de la Dumnezeu se va inmulti in jurul nostru! Si, mai ales, sa nu uitam ca binele desavarsit si lumina, si fericirea nu le asteptam depline in lumea aceasta – dupa cum nici suferinta nu este deplina in lumea aceasta -, ci le asteptam in intalnirea vesnica pe care o vom avea cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Preacurata Sa Maica si cu toti sfintii. Dumnezeu sa ne ajute sa ne pregatim sufletele in fiecare zi de lumina sfintei Invieri, si astfel sa putem rosti cu inima curata si dragoste nefatarnica:

HRISTOS A INVIAT!”

***

Predica Protos. Hrisostom Ciuciu (Man. Putna) la Sfanta Liturghie de Izvorul Tamaduirii (2014):

 ***

Cuvantul Arhim. Hrisostom Radasanu (Man. Sihastria Putnei) la praznicul Izvorul Tamaduirii (2011):

Legaturi: