Cuvinte de invatatura (si VIDEO, AUDIO) la DUMINICA SFANTULUI TOMA “CURAJOSUL”: Domnul poarta ranile noastre si are incredere in noi

19-04-2015 Sublinieri

incredintarea-lui-toma_0

Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:

***

Pr. Constantin Sturzu – Predică la Duminica Sfantului Apostol Toma (2014):

“Preacuviosi si Precurcernici Parinti, iubiti credinciosi, Hristos a inviat!

Ne aflam, iata, la o saptamina dupa ce am praznuit Invierea Domnului, ne aflam in momentul pe care l-ati auzit relatindu-se in periocopa evanghelica ce s-a rostit, pentru ca in a 8-a zi inseamna in duminica urmatoare Invierii Domnului – la evrei numaratoarea se facea incluzind si ziua respectiva cu care se incepea, deci numarind inclusiv duminca trecuta pina acum sint 8 zile – si in aceasta a 8-a zi auzim relatindu-se despre ceea ce Biserica numeste a fi Incredintarea lui Toma“, Toma pe care noi ne-am obisnuit sa il etichetam ca fiind cel necredincios, in popor se spune adesea “nu fii ca Toma necredinciosul”.

Si de multe ori auzim ca aceasta sintagma este totusi pe nedrept atribuita lui, pentru ca Toma nu este nici intr-un caz mai necredincios decit ceilalti apostoli, si n-am auzit nicaieri spunindu-se despre “Petru necredinciosul”, “Ioan necredinciosul”, sau despre oricare dintre apostoli dintre cei zece care au mai ramas in afara lui Toma, pentru ca Iuda, asa cum stim, s-a spinzurat dupa ce l-a tradat pe Domnul.

Si totusi cu ce a gresit Toma, pentru ca intr-un fel sau altul, el este mustrat, care sa fie gresala lui Toma?

thomasAceea ca n-a crezut ca Domnul a inviat cu trupul, ca a vrut aceasta incredintare pipaind minile si coasta lui sa vada ranile produse de piroane, respectiv de sulita cu care a fost impuns Domnul?

Pai sa fim atenti la Evanghelia care s-a rostit si sa vedem ca pana si evanghelistul Ioan ne relateaza ca, atunci cind S-a aratat celor zece, Toma nefiind de fata, le-a aratat miinile si coasta Sa, ba mai mult, in Evanghelia dupa Luca vedem ca nici dupa ce le-a aratat miinile si coasta Sa celor zece, nici atunci inca nu credeau! Si atunci, ca sa ii incredinteze ca nu este naluca, ca le-a zis pipaiti-Ma sa vedeti ca naluca nu are carne si oase cum vedeti ca am Eu, Domnul a mincat inaintea lor o bucatica dintr-un peste fript si dintr-un fagure de miere.

Iata ca cei zece n-au crezut nici cit Toma, Toma n-a mai avut nevoie nici sa il vada pe Domnul mincind, nici nu stim daca chiar a pus minile in semnele cuielor sau in semnul lasat de sulita in coasta, pentru ca il vedem imediat exclamind: “Domnul meu si Dumnezeul meu!. Veti spune ca poate ca Domnul l-a mustrat, i-a zis: nu fi necredincios, ci credincios, si pentru aceea el a primit aceasta eticheta, dar de mustrat i-a mustrat foarte mult si pe ucenicii carora li S-a aratat inaintea lui Toma, ne spune aceasta Evanghelia dupa Matei, ca i-a mustrat foarte tare. Deci care sa fie vina lui Toma totusi, cu ce a gresit Toma? Pentru ca vedem ca si ceilalti au fost indoielnici, si ei au avut nevoie de incredintare concreta, palpabila, ba mai mult, au avut nevoie de dovezi suplimentare fata de Toma, a fost nevoie sa manince Domnul inaintea lor.

Ei bine, ce putem constata noi este ca greseala lui Toma a fost ca, atunci cind Domnul li s-a aratat in seara primei zile dupa inviere, deci in duminica aceea, el nu era de fata, el nu era cu ceilalti zece care stateau adunati, inchisi de frica iudelilor. Intr-un fel sau altul, vina lui a fost ca nu a fost in comuniune, nu a fost in Biserica, ca sa spun asa, pentru ca Biserica asta inseamna, comunitate, comuniune intre cei care cred si Il marturisesc pe Hristos ca Domn si Mintuitor, chiar daca propriu zis la Cincizecime putem vorbi de un act oficial de nastere a Bisericii.

Dar ei deja erau acea comunitate, si toti au stat impreuna, doar Toma nu a fost! Exista in traditia Bisericii Iacobite din India, acolo unde Toma a propovaduit si unde a fost martirizat, o mentiune cum ca Toma nu era de fata pentru ca el a fost singurul care a avut curajul sa iasa din casa, binestiind ca ii cautau iudeii sa ii omoare si pe ei, si sa se duca sa cumpere de mincare, ceilalti neavind acest curaj, ca era deja a treia zi de cind erau inchisi de frica iudeilor acolo. Si de aceea in traditia acestei Biserici din India el este numit “Toma curajosul”, si chiar este expresia aceasta “de as avea curajul lui Toma“, nu “Toma necredinciosul”, cum ii spunem noi.

Dar chiar si asa, Toma tot are vina de a nu fi crezut pe cei cu care se dorea a fi in comuniune, pentru ca, sa ne gindim la noi cei de astazi, noi pina la urma avem credinta in Dumnezeu, dar aceasta credinta de cine ne este noua intarita, cum si de unde o primim noi? O primim de la toti cei care au fost inaintea noastra, e vorba de apostoli, de evanghelisti, apoi de toti mucenicii, de toti care au marturisit pe Domnul, e vorba de toti Sfintii Parinti care au scris si au aparat credinta ortodoxa, si au vorbit despre adevarata credinta in Dumnezeu cel viu. Noi insine nu aveam aceasta incredintare, spre exemplu, despre dogma Sfintei Treimi, ca Dumnezeu este Unul in fiinta si intreit in Persoane, ci ii credem pe cei care au primit aceasta incredintare, ne bazam pe acestia, pina ajungem, daca voim, la masura dumnezeiasca, si noi insine ne incredintam de acest lucru.

Si Toma putea si el sa faca aceasta, sa ii creada pe ceilalti zece, dar vedem ca Domnul nu il lasa, ci ii arata si lui, il recupereaza si pe el, ca sa spun asa, cum a facut si cu Petru, cel care s-a lepadat, vedem cit de mult ii iubeste pe toti si nici pe unul nu vrea sa piarda, numai Iuda s-a pierdut din propria alegere, pentru ca Domnul stia ca Il va vinde, dar el nu era predestinat sa se spinzure, aceasta a fost alegerea sa.

Ce mai intelegem din momentul acesta teribil al intilnirii lui Toma cu Hristos, Cel care poarta semnele ranilor, ale rastignirii Sale? Mai intelegem, amintindu-ne de ceea ce ne zice Isaia proorocul, in capitolul 53, si anume: “prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat“, ca adesea si noi avem nevoie de aceasta incredintare, ca intr-adevar Domnul poarta ranile noastre, pentru ca ranile pe care cauta sa le pipaie Toma erau ranile produse de noi, oamenii, noi L-am ranit pe Hristos, noi L-am rastignit pe Hristos, si El poarta ranile noastre. Si asta cautam si noi adesea, si de multe ori aici apare un blocaj si nu putem avea o relatie vie cu Dumnezeu, si raminem in suferinta noastra si nu avem nicio nadejde, pentru ca nu credem ca Hristos a luat ranile noastre, nu credem ca ranile noastre sint si ranile Lui, nu credem ca El este deopotriva pe Tronul Sfintei Treimi, dar este si rastignit pina la sfarsitul veacurilor, este in agonie, pentru ca acolo, pe Cruce, El a luat toata rana si tot pacatul, toate pacatele care s-au facut si se vor face; nu este pacat pe care sa il facem noi, ca pacatul rana aduce, si rana de moarte, si pe care Hristos sa nu il fi luat deja pe cruce.

Si noi avem de multe ori nevoie de aceasta incredintare, sa vedem “Doamne, Tu chiar ai luat rana mea, durerea mea chiar ai luat-o Tu, pacatul asta, faradelegea pe care eu am savirsit-o si care a ranit sufletul meu si il impovareaza, l-ai ridicat Tu, chiar este acolo pe cruce?”. Si abia cind ne incredintam de aceasta, ne incredintam de fapt de iubirea Lui si indraznim si noi sa spunem: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”

Acesta este momentul in care cu adevarat viata noastra duhovniceasca se aseaza pe cale, pina atunci sint multe framintari, sint multe cautari. In momentul in care indrazim sa spunem “in durerea aceasta a mea, in caderea aceasta a mea, in neputinta mea, in patima mea, Il chem pe Domnul si Il rog sa o ia, pentru ca stiu ca El si le-a asumat”, abia in momentul acela se intimpla ceva.

Cum i-a spus Domnul Fericitului Ieronim, care nu avea ce sa Ii ofere de ziua nasterii Domnului, n-avea niciun cadou, si Domnul ii spune: Fiule, da-mi pacatele tale” , ca in rest toate le avea Domnul, n-avea el ce sa ii ofere, nici macar propria viata, ca tot de la Domnul o primise.

slide_295525_2408890_freeDar este ceva ce Domnul nu are si ceea ce vrea de la noi, si de asta a venit, vrea pacatele noastre, sa le ia sa le pironeasca pe cruce, vrea ranile noastre sa le ia sa le vindece. Daca nu I le dam, El tot ranit ramine, dupa cum o mama ramine indurerata chiar daca copilul sau recunoaste sau nu recunoaste ca a gresit. Daca nu recunoaste, ea stie cind a gresit copilul si o doare fapta pe care a savirsit-o, durerea fiind cu atit mai mare cu cit fapta este mai grava.

Tot asa si pe Domnul Il indureram, dar putem sa Il bucuram intr-un singur fel, problema nu este ca Il ranim, problema este ca nu Ii dam ranile noastre, problema-i ca nu Il chemam in durerea noastra, nu Il chemam acolo, in locul unde noi ne luptam cu pacatul, cu suferinta, cu disperarea, cu deznadejdea, in depresia noastra, daca vreti, pentru ca tot este boala cu cea mai mare incidenta, si ea este un efect al vietii noastre rupte de Dumnezeu, nu poate sa vina depresia decit acolo unde omul nu mai este in comuniune cu Dumnezeu.

Si mai intelegem din aceasta incredintare a lui Toma ca toate lucrurile se fac in mod gradat si Dumnezeu ni Se dezvaluie si ni Se arata pe masura dorintei noastre, a rivnei noastre, si a iubirii noastre, ca de aceea El S-a aratat mai intii Fecioarei Maria, apoi femeilor mironosite, apostolilor, celor zece, apoi lui Toma, apoi celorlalti, lui Luca, lui Cleopa, deci El se arata treptat in functie de cit de mult ne dorim sa ne intilnim cu Dumnezeu. Iar cei care nu avem aceasta credinta, macar sa ii credem pe cei care marturisesc despre asta, pentru ca putem vedea in viata acestor oameni care este rodul credintei, de aceea Domnul zicedupa roadele lor ii veti cunoaste”.

Cind te uiti la un om si vezi pace, vezi bucurie, il vezi cu adevarat ca ia chip Hristos in el, atunci poti avea aceasta incredintare ca acel om are o relatie vie cu Dumnezeu; si de aceea si avem nevoie, si cautam, si alergam de atitea ori la parinti cu viata imbunatatita sau la persoane cu viata sfinta care mai traiesc si in zilele noastre.

Dar mai este un lucru la care reflectam foarte rar, apropo de Toma si de credinta! Vedeti, Toma nu a crezut, cum nu au crezut nici ceilalti, dar un lucru a facut posibila intilnirea lui Hristos cu ei, si anume faptul ca Hristos a crezut in ei, Hristos a crezut si in Petru care s-a lepadat, si nu l-a lasat pentru ca stia inima Lui, stia ca se poate intoarce. Hristos a crezut pina si in Iuda ca se poate intoarce, de aceea il si numeste: “prietene“, chiar cind Il vinde cu o sarutare, pentru ca era posibila pocainta, dar Iuda n-a avut incredere in mila si in iubirea Lui Dumnezeu si a ales sa se rupa de El. Hristos a avut incredere in toti, inclusiv in Toma, de aceea i se arata si ii zice “vino, incredinteaza-te, iti arat ranile mele ca sa crezi cu adevarat ca Eu sint”.

intoarcereafiuluirisipitor1Vedem asadar ca Hristos are incredere in apostoli si in felul acesta Hristos are incredere si in noi. Noi vorbim adesea despre cit de greu este ca sa crezi in Dumnezeu, si intr-adevar nu este lucru usor, pentru ca credinta presupune nadejdea celor nevazute, incredintarea celor pe care nu le poti cuprinde, nu le poti pipai, dar prea putin vorbim despre credinta lui Dumnezeu in om, pentru ca Dumnezeu a avut aceasta credinta si ne-a plamadit, ne-a adus din nefiinta la fiinta, binestiind ca exista riscul sa Il tradam, ceea ce s-a si intimplat cu Adam si cu Eva, si ceea se intimpla cu fiecare dintre noi, ca exista riscul sa folosim darurile pe care ni le-a dat, uneori chiar impotriva Lui, si Si-a asumat acest risc pentru ca Dumnezeu crede in noi!

De aceea exista acel cuvint pe care i-l adreseaza monahul de la Rohia, Nicolae Steinhart, lui Virgil Ierunca, intr-o scrisoare pe care i-o trimite la Paris, si ii zice: “Dumnezeu in care tu [spui ca] nu crezi, Acela crede El in tine!”. Dumnezeu crede in noi, daca nu ar avea aceasta incredere in noi ar fi cumplit!

Uitati-va la noi cum nu avem incredere unii in altii, uitati-va cit de suspiciosi sintem unii fata de ceilalti, uitati-va cei care sinteti parinti cum nu avem incredere in copiii nostri cind incep sa creasca la un moment dat si pare ca se rup de noi, pare ca incep sa o ia razna, sa faca lucruri pe care noi nu i-am invatat sa le faca, uitati-va ce se intimpla cind intr-o relatie, sot si sotie incep sa nu mai aiba incredere unul in iubirea celuilalt! Daca acum, in astfel de momente ne-am gindi: “Doamne, tu cum ai incredere, cum de mai tii copilul asta in viata, cum de il mai tii pe sotul sau sotia mea in viata, cum de ii mai tii pe oamenii din jurul meu, daca ii tii in viata, inseamna ca ai incredere in ei, inseamna ca ai incredere ca se pot mintui, inseamna ca ai incredere ca poate sa ia chip Hristos in ei, ca se pot si ei intoarce catre Lumina, catre Adevar, catre bucurie, ca iubirea poate sa salasluiasca in ei si sa tisneasca apoi din ei si sa se rasfringa in lume, daca Tu ai aceasta incredere, atunci cine sint eu ca sa nu am incerdere?”

Asa incit, daca se poate, in aceasta zi, sa reflectam putin la acest lucru, sa reflectam putin la momentele de-a lungul vietii noastre in care Dumnezeu a avut incredere in noi, desi am facut atitea lucruri de rusine si de ocara, desi am pacatuit atit de mult si am facut multe faradelegi, si de multe ori L-am suparat si de multe ori am facut lucruri de care acum ne rusinam foarte, si Dumnezeu chiar si atunci cind noi eram cel mai cazuti, in noroiul cel mai de jos, avea incredere in noi, avea incredere ca ne putem ridica.

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu, sa deschidem inima noastra, sa primim aceasta incredere a lui Dumnezeu, si noi sa raspundem pe masura acestei increderi precum Toma, multumindu-I cu recunostinta pentru ceea ce ne-a daruit si pentru ceea ce ne-a chemat sa fim, si spunind o data cu Toma Domnul meu si Dumnezeul meu! Amin!”

***

Predica Parintelui Claudiu Melean (Cluj) la Duminica lui Toma (2013):

***

Nicolae Pintilie/ Doxologia: Creștinii Sfântului Toma Curajosul

Clipele nopții pline de lumină au fost trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, toți am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos, Acel Hristos pe care l-am așezat în mormântul rece și gol.

Astăzi mă îngrop împreună cu Tine, Hristoase, mâine înviez împreună cu Tine”

– am cântat cu toții. Hristos a Înviat!” a adus și unora, și altora bucurie pe chip, bucurie ce am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și în liniștea căminului.

Spunea un părinte contemporan că viața noastră se desfășoară între un Paști și altul. Totul ține de felul în care reușim să prelungim noaptea de Paști în viața noastră, pentru că viața sfinților nu este altceva decât o Înviere prelungită. Dacă deschidem primele pagini ale cărții Faptele Apostolilor, cuprinsă în Sfânta Scriptură, vom observa tocmai această stare de înviere. Dacă la sfârșitul Evangheliilor îi găsim pe Apostoli ascunși de frica iudeilor – Sfântul Efrem Sirul spune că stăteau ascunși de frica morții lor personale – în Faptele Apostolilor îi găsim în rugăciune și Euharistie, deci în stare de înviere.

incredulity_thomasCe credeți că fost în mintea unor bărbați trecuți de jumătatea vieții, să ia toiagul de capăt și să străbată lumea? Tocmai această stare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos! Au crezut cu toată ființa lor că Răstignitul a devenit Înviatul și au dus această credință până la marginea pământului, așa cum spun Faptele Apostolilor. Mulți s-au întrebat la ce se referea Sfântul Evanghelist Luca, prin expresia „marginea pământului”? De-a lungul istoriei au fost încercate mai multe explicații, dintre care cea mai plauzibilă se referă la faptul că Imperiul Roman și limitele sale erau considerate „oikoumnei” – „lumea”, iar ce era dincolo de granița imperială era marginea pământului. Alți teologi s-au gândit la posibilitatea propovăduirii Sfântului Apostol Pavel în Spania, la marginea continentului european.

La sfârșitul secolului al IV-lea, un document sirian numit Constituțiile Sfinților Apostoli aduce lumină în interpretarea textului „până la marginea pământului”. Autorul necunoscut menționează că Apostolul Toma a trecut dincolo de „marginea pământului, vestind Evanghelia Învierii neamurilor din țara Parților și Inzilor. Ne putem întreba, de ce Sfântul Toma a înaintat în Orient, pe când toți ceilalți apostoli au ales nordul Africii, Asia Mică și Europa? Nebunie? Curaj? Credință, când noi îl numim „Toma necredinciosul”?

Și, totuși, nu toată creștinătatea îl numește „necredinciosul”! Undeva, pe costa vestică a Indiei, în două provincii – Malabar și Malannkar, Sfântul Toma este „curajosul”! „Curajosul”, pentru că a fost singurul care a avut curaj să sfideze amenințarea evreilor. Dacă toți erau ascunși de vineri seara, Sfântul Toma – după tradiția malabarează – a venit să vadă ce s-a întâmplat la mormântul din Ghetsimani. Așa se înțelege din faptul că el lipsea în dimineața Învierii, când Hristos s-a arătat apostolilor care erau ascunși. Sfântul a sfidat moartea și a ieșit din ascunzătoare cu prețul vieții, fiind conștient că toți apostolii lui Iisus erau căutați de farisei și de către bătrânii poporului. A mers spre mormânt, dar a văzut paza și soldații și nu s-a apropiat. Când s-a întors, i-a găsit pe frați plini de speranță – Domnul înviase!

The martyrdom of St. Thomas the ApostleDeci, „curajosul” și nu „necredinciosul”! Credința și curajul, au făcut că apostolul să ia altă direcție – India. După o viață de propovăduire, în jurul anului 72, Sfântul Toma și-a încredințat obștea în mâinile lui Dumnezeu, el primind cununa martirului. A lăsat în urmă o Biserică puternică, ce a făcut față vitregiei istoriei.

Când spunem India, ne gândim la hinduism, budism, Taj Mahal, aglomerație și vaci pe stradă – și, mai puțin la creștinism. Și, totuși, există creștini în India. În cele două provincii de pe coasta vestică, Malabar și Malannkar, trăiesc aproximativ două milioane de creștini! Creștini ce moștenesc ceva din curajul apostolului Toma, care a semănat aici credința Învierii. Au venit peste ei regii hinduși, iar tomiții au rămas în picioare. Apoi mogulii musulmani și cumplitele lor persecuții, dar creștinii Sfântului Toma nu s-au mișcat din loc. La jumătatea secolului la XVI-lea au venit și creștinii occidentali, care au încercat să-i facă să se unească cu Roma latină. Și au spus „nu” – „noi rămânem în credința părintelui nostru Toma, care a murit pentru credința poporului”!

În mulțimea templelor hinduse și a sinagogilor musulmane, smerite sunt mănăstirile și bisericile creștinilor tomiți. Majoritatea creștinilor locuiesc în bordeie de pământ acoperite cu vegetație, dar au biserici de piatră. mgocsmPoate este unul dintre puținele locuri din lume în care preoții creștini slujesc desculți…. ca să fie solidari cu majoritatea comunității, care este sub pragul sărăciei din India! În aceste condiții dure, bisericile sunt pline, când se oficiază botezul în Sâmbăta Mare din săptămâna Sfintelor Pătimiri – sute de noi creștini îmbracă haina cea albă a neofiților! Neștiutori de carte, cu lipsuri de hrană și medicamente evidente, tomiții din Malabar și Malannkar se împărtășesc cu sutele, în fiecare duminică!

Sistemul de caste hinduse i-a împins la marginea societății, numindu-i paria, fapt ce le-a interzis dreptul la educație. Multă vreme, creștinii tomiți au avut interzis în școlile publice ale guvernului indian. Dar s-au ținut de Evanghelie, de comoara pe care le-a lăsat-o Sfântul Apostol Toma. Astăzi, a fi creștin în India este un gest de curaj – cum ar putea fi altfel, dacă apostolul lor a fost „Toma Curajosul”?

Toma - ih4515

Legaturi:

***


Categorii

1. Slider, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Tomii (Duminica Tomei), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Pr. Constantin Sturzu, Preot Claudiu Melean, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Cuvinte de invatatura (si VIDEO, AUDIO) la DUMINICA SFANTULUI TOMA “CURAJOSUL”: Domnul poarta ranile noastre si are incredere in noi

  1. Este adevarat ca in Evanghelie nu se spune daca Toma a indraznit sa atinga ori nu slavitul trup al Domnului, insa, eu n-am inteles de ce Domnul Iisus il “invita” pe Toma sa pipaie ranile Sale, in timp ce mironositei la mormant in dimineata Invierii ii spune sa nu-i atinga picioarele pentru ca inca nu S-a inaltat la Tatal. Doar si intalnirea cu Toma este tot inainte de Inaltarea Sa la Cer.

  2. Toma şi Adevărul…
    Omul are nevoie de comfirmare pentru a crede.
    A fi credincios înseamnă al crede pe Iisus Hristos. Dar nu-i de ajuns doar atât! Trebuie să-i verifici ranele cuielor şi a suliței să te concingi.Să fii convins că nu te înşeli.
    Cum o poți face astăzi ?
    Sfântul ap. Pavel vorbeşte despre modul şi calea prin care Hristos Iisus, ia chip în noi, Domnul spune cum rămâne în noi şi cum împărăția lui Dumnezeu se află în sufletele noastre.
    Da. Noi putem pune degetul în semnul cuielor, putem pipăi Adevărul vieții! Cum ? Doar prin noi înşine. Doar ascetic şi doar prin tainele bisericii.
    Eu aşa cred.
    Omul minte, omul rațiune… se… minte, se înşeală. Mintea bate câmpii.
    Omul minte, omul “deşteptăciune” bântuie binele şi răul în micro şi macro, definindu-le şi redefinidu-le, după interese, după componente, după…
    Drepturile omului… au ajuns să dezumanizeze omenirea şi umanitatea.
    Păcatul… nu este păcat. Hristos pacatuieşte, că nu-l lasă pe om să traiască “frumusțea şi beatirudinea”, căderii. Intensitățile “arderii” păcătoase dau lumii “frumusețea vieții” şi viața lumii prin păcat este ce este…
    Adevărul uman este realitatea pământului, este adevărul existenței terestre arhicunoscute. Problema nu este existența… ci viața… inerioară. Piatra din capul unghiului care se află în construcția existenței noastre… (cea nebagată în semă).
    Mintea… minte. “Deşteptăciunea”… găseşte şi în fecale… elementele existenței, care sunt… bune…
    Omul… nu este Dumnezeu. Omul nu este reper şi referință omului.
    Referință ne este Dumnezeu.
    De aceea trebuie să-l căutam, să-l cunoaştem să facem ce ne-a poruncit, pentru a lua chip în noi. Să-l găsim în noi şi sa punem degetul în urmele cuielor şi în coasta sa pentru a nu fi necredincioşi ci credincioşi.
    Domnul nu l-a respins pe Toma, ci l-a chemat, exact pentru aceasta.
    Nu există credință dacă nu există convingere. Şi convingerea nu o putem găsi decât în Iisus Hristos, care este CUM A SPUS, Lumina, Adevărul şi Viața.
    De unde?
    Din noi înşine, din împarăția Lui, care nu este decât în lăuntru nostru!.

  3. Numai Dumnezeu recilează spre perpetuarea vieții. Numai Dumnezeu poate descompune în cele din care au fost alcătuite pentru ca să devină (tot prin puterea Lui), din nou hrană. Deci, numai Dumnezeu sfințeşte.
    Omul… prin Dumnezeu se sfințeşte. Prin tainele bisericii sale.
    Omul… prin om cade. Prin om, devine ne-om, prin toate.
    Toma a voit să se convingă că acel om (ce a intrat prin uşile încuiate), este Iisus. Şi l-a recunoscut, ca… Domnul meu şi DUMNEZEUL MEU.
    Omul, ca să fie om are nevoie de Dumnezeu. Omul prin om… se semețeşte, se… prăbuşeşte, se înşeală, se vede ce-şi închipuie, nu ce este.
    Mintea poate plăsmui orice. Omul, pentru a nu fi înşelat de propria-i minte, are nevoie de Dumnezeu. De Adevăr, Lumină şi Viață.
    Mintea plăsmuieşte virtualul, pe care numai Adevărul, Lumina şi Viața îl poate demonta şi risipi.
    Nu poți crede, fară sa “pipăi” ranele răstignirii Lui, în tine însuți, pentru că nu ai comfirmare.
    Sofismul azi, relativizează totul. Mintea, cu cât este mai instruită, cu atât plăsmuieşte mai logic şi mai credibil totul.
    S-a ajuns atât de departe cu… sofismul, încât totul se contestă, totul se discreditează.
    Şi românismul, şi patriotismul şi cinstea şi valoarea şi valorile… şi ortodoxia… şi sfinții părinți, chiar şi sfânta lumină ce vine la Ierusalim la Înviere… sunt contestate şi… pe mulți îi macină îndoiala.
    Totul se explică… sofistic . Logica şi argumentațiile virtuale…
    Îndoiala chinuie pe mulți.
    De ce?
    Pentru că Hristos, nu a luat chip în noi.
    Pentru că în noi, nu avem unde pune degetul pe ranele răstignirii…

    Toma… a voit comfirmare. Şi a primit-o. De ce a voit-o. Petru că probabil, mintea îi plăsmuia multe… variante.

  4. http://www.pemptousia.ro/2015/04/toma-necredinciosul-si-cuviosul-porfirie/

    […] Hristos, de asemenea, nu pare să ocolească, nici să disprețuiască neputința omenească și dorința unei întăriri mai profunde și edificatoare în credință. Le arată Ucenicilor și scepticului Toma semnele cuielor. Nu este o fantasmă, ci Însuși Domnul Care a fost răstignit în urmă cu câteva zile. Dumnezeu binecuvântează gândirea critică și credința prudentă, însă în același timp laudă și ridică în slăvi acea credință mare și fără condiții prealabile (Ioan 20: 29).

    Îndată după aceasta, Hristos le dăruiește Duhul Sfânt (Ioan 10: 22). Acest lucru este în strânsă legătură cu acordarea păcii care se petrece ceva mai înainte. Pace și Duh Sfânt înseamnă aici Harul necreat al Duhului, al Sfintei Treimi. Pacea fără Har este pământească, relativă, săracă, stricăcioasă. Harul acesta, lucrarea-energia lui Dumnezeu, iartă păcatele omenești. Un dar făcut în mod special Apostolilor și urmașilor lor pentru a se urma buna rânduială în Biserică, din motive liturgice, nu pentru a le conferi Ucenicilor vreo putere clericală sau politică, așa cum vedem răstălmăcit acest gest în romano-catolicism.
    […]

  5. http://www.pemptousia.ro/2013/05/toma-necredinciosul/

    Nu este vorba despre un gest nefiresc sau necuviincios. Căci Domnul, Care îl cunoaște pe om până în străfundurile inimii sale, îi înțelege nevoile și se îngrijește să i le satisfacă. De altfel, El Însuși a vrut să confirme marele eveniment al Învierii Sale, ferindu-l de orice atac și de orice formă de contestare, astfel încât să dăinuiască ca o certitudine și realitate pentru cei care însetează după adevăr. De aceea, i-a adunat laolaltă pe toți – pe cei necredincioși și pe cei circumspecți, pe cei nebănuitori și pe cei înfricoșați – astfel încât fiecare să-și exprime fățiș nedumerirea și, eventual, obiecția.
    […]
    Hristos nu putea rămâne la veșnicie pe «frecvențele» noastre, arătându-Se necontenit oamenilor cu trupul înviat, pentru că, în cazul acesta, Învierea ar fi devenit un spectacol ieftin, iar efectul ei ar fi constat într-o simplă impresionare de moment. Avându-i aproape pe cei unsprezece ucenici, e ca și cum îi avea aproape pe toți oamenii dintotdeauna și de pretutindeni. Mai întâi, i-a lăsat să-și exprime îndoielile, iar apoi i-a provocat să ceară dovezi. Nu i-a mustrat pentru necredința lor și nici nu a pregetat să le răspundă. A avut grijă să nu rămână nici un gol, prin care să se fi strecurat vreo urmă de îndoială, de negare. În acel moment, întâietate avea Istoria, pe care s-a fundametat credința. Atunci, pentru prima și singura dată, credința a fost rea, iar necredința bună, așa cum spun Sfinții Părinți și cum se cântă la Vecernia din Sâmbăta Luminată: «O, buna necredință a Tomei, care a adus inimile credincioșilor la cunoștință».

    […]
    Te trec fiorii când îți imaginezi scena petrecută. Îndemnurile lui Iisus – «adu și vezi», «adu și pune» – vibrează tainic înlăuntrul nostru, producându-ne o emoție asemănătoare celei produse de îndemnurile euharistice «luați, mâncați» – «beți dintru acesta toți» (Mat. 26, 26-27). Iisus ni Se oferă pe Sine într-o comuniune a Patimii și Învierii. Atingând cu mâna sa coasta rănită, Toma atinge moartea lui Hristos, și, punându-și degetul în semnul cuielor, se atinge de Înviere.

    Judecând după faptul că Domnul i se adresează la imperativ («adu și vezi» -«adu și pune»), se pare că Toma nu mai vroia să-L pipăie pe Hristos, fapt pentru care Acesta îl îndeamnă s-o facă, fiindcă vroia ca acesta să se convingă de Învierea Sa și pe această cale «palpabilă». Scena înfricoșătoare a pipăirii, așa cum este zugrăvită ea pe zidurile bisericilor noastre, trebuie să se fi petrecut cu adevărat. Însă, de atunci, Domnul a permis să se întâmple ceva mult mai înfricoșător, ne-a oferit ceva mult mai măreț decât răspunsul la cererea lui Toma, ceva la care nu ne-am fi gândit niciodată și pe care nu am fi îndrăznit niciodată să cerem. Ni S-a dat pe Sine Însuși, nu numai să-L atingem, ci să-L și mâncăm, să-L bem, să-L primim înăuntru nostru, în cadrul tainei Sfintei Euharistii, și să trăim și noi înșine Învierea prin harul și puterea Sfântului Duh. Astfel, ne-a delectat toate simțurile, de vreme ce putem să-L gustăm pe Hristos Cel înviat.

  6. @cititor
    Potrivit tâlcuirii Sf. Ioan Gură de Aur, Hristos voia să o facă pe Maria Magdalena să nu se apropie de El ca înainte de Înviere, prea familiar, ci cu mai multă evlavie. Adică vrea să o ridice să înţeleagă Învierea prin această respingere. Acelaşi lucru îl face şi cu Toma, dar prin chemare că el bolea de o altfel de necredinţă. El nu credea că este Hristos, pe când Maria credea că e la fel ca înainte. Prin cuvintele “Încă nu M-am suit la Tatăl” vrea să arate că acesta este scopul pe care-l are în vedere de zor, că starea Sa nu mai este pământească, ci cerească. totul s-a schimbat. De acum nu mai poate fi atins ca mai înainte, ci cu mare evlavie, cu sfinţenie. Nu cred că ea nu era în stare de evlavia cuvenită, ci doar îi corectează gândul; de aceea o învredniceşte de vederea Sa, dar o şi învaţă cum să se raporteze corect.

  7. exegeticus,
    va multumesc mult.

  8. Pingback: Duminica Tomei | albastru de … mai departe
  9. Pingback: CE FEL DE MARTURISITORI AI INVIERII SUNTEM? VIBREAZA VIATA LUI HRISTOS IN NOI? Cuvantul Vladicai Antonie de Suroj la Duminica Sfantului Apostol Toma | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate