“Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. PUNTE DE LACRIMI, de Ziua Nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. Avertismentul PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom scoate noi pe Hristos din inima si din casele noastre”

1-12-2016 Sublinieri

Şi dacă, de-a lungul ultimelor file de istorie, atitudinea poporului nostru nu a mai fost aceea a păstorului mioritic care a ştiut să dea un răspuns metafizic dureroasei condamnări a istoriei? Dacă, să zicem, s-a întâmplat ceva pe parcurs, poate după trădarea lui Brâncoveanu sau poate, mai aproape, după distrugerea sistematică din timpul comunismului a tot ce avea mai bun acest popor în fiinţa lui? Ori poate pe parcursul uciderii zilnice a 400 de prunci nevinovaţi chiar în trupurile mamelor lor, aşa cum arată statisticile ultimilor ani în România?

Poate a intervenit ceva după o astfel de trădare distrugătoare a înseşi raţiunii de a fi a unui popor în istorie, ceva … ca o răzgândire a lui Dumnezeu faţă de noi, ca un răspuns al veşniciei faţă de mergerea noastră pe cale, faţă de felul în care ne trăim vremelnicia. Poate de aici începând, atitudinea poporului român în faţa istoriei nu a mai fost cea a păstorului mioritic atât de hristofor în reacţia lui, ci a … oilor risipite de stăpânul „cel năimit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui” şi care „vede lupul venind şi lasă oile şi fuge şi lupul le răpeşte şi le risipeşte (Ioan 10,12).

Opriţi-vă o clipă şi simţiţi diferenţa.

Întrebarea era ipotetică şi toată făptura mea strigă că nu acesta este răspunsul. Că poporul meu nu e turma cea risipită de stăpânul „cel năimit” ci este, încă, asemeni păstorului care trăieşte plenar în fiinţa lui dimensiunea orizontală şi verticală a lumii, care opune morţii creaţia şi care ştie, în faţa risipirilor veacului din jurul lui, să nască veşnicia în inimă.

Pentru că poporul meu a ştiut să trăiască în istorie cu inima în veşnicie. De aceea pare că a stat la marginea ei. Dar aceasta este doar o părere. El a fost prins în râşniţa timpului fără să fie măcinat tocmai pentru că inima lui era în veşnicie. Şi a ieşit din malaxor sfidând legile fizicii numai pentru că el trăia în metafizic iar făptura lui era în nevăzut croită.

Poporul meu şi-a cântat durerile mai mult decât le-a rezolvat cu soluţii lumeşti, şi-a plecat capul mai mult decât şi l-a semeţit, s-a întors spre sine mai mult decât a privit peste hotare.

A clădit biserici mai mult decât palate, s-a adăpostit în mănăstiri mai mult decât în tranşee, a făcut copii mai mult decât alianţe, a privit cerul mai mult decât pământul.

Poporul meu a fărâmiţat cosmosul în semne mici pe care şi le-a cusut pe cămaşă, a aşezat troiţe la răspântii, a cântat cele trei feţe ale lui Dumnezeu în care a crezut cu toată tăria fiinţei lui deşi nu le-a vazut.

Dureros este că în ultimul veac foarte mulţi români nu au mai respirat aerul tras în piept de poporul lor, nu au mai povestit despre jertfa bunicilor şi străbunicilor lor, ci s-au plâns de caracterul înapoiat şi necivilizat al locuitorilor acestui pământ, nu au mai ascultat pe cei mai buni dintre ei, ci i-au ucis sau alungat din ţară, nu au mai făcut copii, ci case şi cariere, nu au mai citit cărţile esenţiale ale acestui popor, ci au introdus în programele şcolare subcultură, nu au mai vrut ca în şcoală copiii să înveţe istoria fascinantă a acestui neam, ci module sofisticate şi abstracte din care lipsesc modelele proprii, nu au mai ştiut dacă drumul pe care merg este al lor sau al altora.

Şi aşa s-a ajuns ca dimensiunea esenţială a apropierii dintre noi să fie astăzi, mai mult decât oricând, dezbinarea. Scindare, divizare, împărţire de idei, păreri, simţiri, atitudini, fapte. Ceea ce nu a reuşit râşniţa istoriei, reuşeşte fratele meu de lângă mine, seamănul alături de care trăiesc şi pentru care, da recunosc azi de ziua noastră, nu ştiu să mă rog din toată inima.

Dacă cea mai înaltă şi neînţeleasă poruncă este iubirea de vrăjmaşi şi dacă pe scara vieţii şi a istoriei unui popor, această iubire nu se învaţă decât pe cruce, atunci recunosc că nu ştiu să urc pe crucea acestui neam pentru că nu ştiu să mă rog cu durere în inimă pentru fratele meu român care împarte, dezbină, loveşte în tot ce are mai sfânt acest popor: Biserica, istoria, copiii.

Şi de aceea eu, poporului român de ziua lui, îi dăruiesc lacrimi. Lacrimi şi amintiri foarte vechi cu domnitorii care ne-au umplut copilăria ori cu „visul de veacuri” al unirii noastre.

Daruri a primit el, multe. Dumnezeu l-a umplut, de o veşnicie, de darurile sale nespuse şi neîntelese. I-a dăruit culturi vechi unice. Şi miracolul devenirii în istorie concomitente cu o cunoştere în veşnicie. Şi afinitatea extraordinară de simţire, gândire şi limbă, deşi era un popor în trei feţe dar de o singură fiinţă, reflexie parcă a Dumnezeului său. Şi domnitori sfinţi. Şi poeziile lui Eminescu. Şi o UNIRE care astăzi nu mai e sărbătorită. Şi rânduri adânci ca cele scrise de Mircea Vulcănescu despre fiinţa spiritualităţii româneşti. Şi dragostea lui Simion Mehedinţi pentru poporul pentru care a scris primul manual de religie. Şi sângele celor nedreptăţiţi în temniţele comuniste. Şi rugăciunile pustnicilor ştiuţi doar de El. Şi cuvintele ierarhilor pe care El ni i-a rânduit. Şi toate celelalte daruri despre care nimeni nu mai vrea astăzi să înveţe copiii noştrii la şcoală sau să audă în casele lor seara.

Am obosit de atâtea daruri şi am aţipit în istorie? Închizând ochii, am pierdut lumina, transfigurarea ciobanului mioritic şi ne-am rătăcit pe cale, ajungând ca oile risipite de stăpânul „cel năimit”?

În studiul de excepţie, fundamental, „Istoria românilor ca apocatastază”, publicat în „Caietele de la Putna” de către profesorul de filosofie şi antropologie Gheorghiţă Geană, se încearcă răspunsul la întrebarea care ar putea fi criteriul suprem de judecare a evenimentelor şi a faptelor din istoria noastră – şi mai veche, şi mai nouă (http://www.putna.ro/pdf/CP-8-2015.pdf pag. 73).

Rămâne ca Dumnezeu să ne judece ca popor pentru toate cele de mai sus însă mă gândesc că, dacă am închega o punte între noi din lacrimile dăruite de ziua lui, de fiecare dintre cei care simţim la fel, atunci poate şi Dumnezeu ar aşeza altfel curgerea noastră în istorie. (ANA VRÂNCEANU)

[…]

Fiindcă, trebuie să ne întrebăm, chiar azi, de Ziua Naţională, de ce se încearcă, de 25 de ani încoace, şi s-a încercat şi mai abitir cu prilejul alegerilor din noiembrie, antagonizarea şi dezbinarea românilor. Dezbinarea face parte dintr-o inginerie socială aplicată ieri de comunişti şi, pe cât se pare, reluată astăzi cu zel de neoliberali. Instigările la ură şi la revoltă împotriva unui „duşman de clasă” ne întorc cu gândul la vremurile de tristă amintire. Unii dintre promotorii revoluţiei culturale pun, în manieră bolşevică, un stigmat asupra Bisericii, denigrată ca fiind o „tumoare socială , alţii proclamă că a „venit timpul să punem serios în discuţie finanţarea BOR din bani publici” (Dan Tăpălagă/Hotnews), alţii blamează o mare parte a societăţii („asistaţii”, bătrânii, ţăranii etc., „votanţii lui Ponta” şi oricine se abate de la linie refuzând să adere cu entuziasm la „revoluţia transformării” menită să schimbe la faţă România după chipul Occidentului „luminat”) ca fiind alcătuită din „barbari, canalii sinistre şi iresponsabili”, „o majoritate populară alcătuită din iresponsabili prezenţi sau absenţi, în mod egal de periculoşi social” (Tismăneanu/Contributors), alţii propagă, furibund, în emisiuni TV, acelaşi discurs încărcat de dispreţ („Leneșii și neisprăviții sunt cei care se agață de stânga pentru a li se da și lor ceva. Eu nu cred că trebuie să li se dea de la cei care muncesc. Nu avem de ce să dăm nimic în țara asta pentru că nu suntem în fața bisericii cu mâna întinsă.” „Stânga este organizarea milei. Stânga este mâna întinsă.” (Lucian Mândruță).

Să nu ne lăsăm atraşi în această capcană. Aceste izbucniri de ură nu ne definesc ca români. Românii sunt un popor paşnic, de-a lungul istoriei am îndurat atâtea năpaste şi atâtea atacuri la fiinţa neamului doar rămânând uniţi în credinţă. În puşcăriile comuniste, când se observa că între deţinuţi, în ciuda torturilor crâncene, inimaginabile, la care erau supuşi, se crea o adâncă unitate, născută nu numai din suferinţa comună, dar şi – ceea ce era cel mai important – din trăirea duhovnicească intensă (în scrierile memorialistice se vorbeşte des despre „candela vie”, „ştafeta rugăciunii”, care „alerga de la om la om”, „rugăciunea în lanţ” – care, în pofida tuturor chinurilor, menţinea un liant puternic între acele suflete înrădăcinate în credinţă şi Adevăr, dându-le putere lăuntrică, putere de jertfă pentru aproapele, curaj al mărturisirii), se încerca imediat, cu orice chip, prin intermediul „reeducaţilor”, spargerea acestei unităţi, prin picurarea în suflet a otrăvii neîncrederii, suspiciunii, fricii, urii.

Cum scrie Galina Raduleanu în cartea sa de memorii,

„A fost suficient ca unele dintre cele «transformate» să strige: «Nu vrem ca din cauza voastră să suferim noi» …Mai rămăseseră insule izolate. Însă acea unitate sublimă să sfărâmase. … De fapt, trebuia ucis sufletul. Tot ce era nobil era etichetat că «legionar» şi înlăturat. Se cultiva «fiara». Se ajunsese să nu poţi da o bucată de pâine unei bolnave sau sprijin unui neputincios, fiindcă erai privită cu ostilitate de cele «renăscute». (…)Pentru a fi «om nou» trebuia să te îmbibi de brutalitate, egoism, ură, nesimţire.” Credinţa, ancorarea în Adevăr, ataşamentul faţă de neam, rugăciunea în comun, mila, spiritul de sacrificiu, altruismul – care coagulau şi menţineau unitatea – erau considerate de tabăra celor cu „conştiinţă revoluţionară” trăsături ale deţinutelor acuzate că „se ţin unite, fanatice şi nu vor să fie un om nou (Galina Raduleanu, p. 284).

[…]

Dar ceea ce se întâmpla în închisorilor comuniste s-a extins astăzi în „marea închisoare”, scopul fiind acelaşi: distrugerea comuniunii dintre români şi a capacităţii lor de a coagula în jurul unor valori profunde prin care am dăinuit că neam în istorie şi care scapă tiparelor ideologice reducţioniste şi maniheiste. Cei care urmăresc să ne redefinească potrivit acestor tipare vor reuşi să ne aducă într-o stare şi mai gravă de amnezie dacă ne vor face să uităm ce ne-a unit de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ce i-a unit pe strămoşii noştri care erau, în covârşitoare majoritate, ţărani, ce i-a legat pe românii asupriţi din Transilvania, care, în ciuda umilinţelor şi prigoanelor sângeroase, au apărat cu dârzenie credinţa strămoașească şi demnitatea neamului nostru (bisericile de lemn sunt un simbol viu al unităţii neamului), ce i-a unit pe martirii închisorilor comuniste şi pe tinerii din decembrie 1989, care şi-au dat viaţa pentru România adevărată: „acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credinţa de veacuri a neamului nostru” (Părintele Galeriu)

[…] integral si altele la: Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NESTIUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TRADARE SI EROISM

  • Monahul T. (Vatopedi) – primit pe e-mail: 

Mă bucur nespus că bunul Dumnezeu a îngăduit să sărbătorim sfântul nostru protector dimpreună cu sărbătoarea națională care este Marea Unire.

Mă întristez însă nespus că în general nu luăm aminte la cuvântul lui Dumnezeu care spune în acest caz că vom sărbători numai dacă vom fi uniți aproape de El, prin rugăciunile Sfântului Apostol cel întâi chemat.

Dacă neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva.

Ne vom șterge și ca neam și ca personalități.

Cu ocazia acestor sărbători am postat și noi o mică ofrandă pentru neamul românesc. Sperăm cu rugăciunile părinților noștri să ajute pentru că este un simbol la care mulți nu se așteaptă într-un loc în care mulți nu se așteaptă. Sperăm că va ajuta la unitatea și înduhovnicirea neamului.

Citiți, luați aminte (o să vă ia 2 minute) și distribuiți mai departe!:

https://asceticexperience.com/portfolio/symbol-nation-small-photo-journal-bricul-mircea/

…și pentru a nu fi acuzat că vorbesc vorbe goale „călugărești” despre faptul că unitatea și izbânda de neam se poate realiza numai în Dumnezeu de unde vine conștiința veșniciei noastre, o să vă povestesc o întâmplare la care mulți nu se așteaptă, o întâmplare din ținuturile mele natale:

În urmă cu mulți ani, spre rușinea mea, orașul în care am trăit cea mai mare parte a vieții mele până am devenit monah s-a predat fără luptă turcilor. La o primă vedere, cineva ar putea spune că ar fi fost de o cetate (mare) de câmpie și deci ar fi fost greu de apărat în fața armatelor turcești. Bunul Dumnezeu știe. În orice caz, Dumnezeu nu trebuia uitat. Din cauza asta, turcii aveau o mare problemă:

unnamed1

Cetatea regală ale cărei ruine le vedeți mai sus [Șiria – n.n.] se află la scurtă distanță (26 km) nord-est de oraș și controla un vast domeniu ce conținea mai mult de 120 de sate. Datorită unui fenomen geografic unic (din câte știu) în țară care constă în faptul că direct din câmpie se ridică formațiuni muntoase cu o pantă foarte înclinată, cetatea are o poziție strategică foarte bună fiind foare greu de ajuns de la poale în timp ce de sus, de la aproximativ 500 metri (496 mai exact) se putea bate cu tunurile orice inamic ar fi încercat să se apropie, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat în istorie.

Cetatea era foarte importantă și puternică dovadă faptul că mai mulți voievozi transilvăneni au stat mai mult sau mai puțin timp în ea – de ex. Iancu de Hunedoara o inspectează personal în timp ce Stefan Báthory, voievodul Transilvaniei, o are mai mulți ani ca reședință.

Turcii știau că trebuie să termine cetatea. Știau și sătenii.

Fruntașii satelor, după ce au aflat că orașul căzuse, s-au dus la castelani și s-au sfătuit ce să facă. Sfatul era secret pentru că era știut că turcii au iscoade peste tot. După ce s-au întors de la cetatea în care sătenii își puseseră nădejdea și lucrurile de preț, inclusiv proviziile, fruntașii le-au spus oamenilor că „cei din cetate au spus să ne rugăm pentru ei la bunul Dumnezeu, să așteptăm o zi și după asta să atacăm”.

În clipa în care au venit numeroasele armate turcești, după scurte amenințări din partea musulmanilor, castelanii deschid porțile cetății și se predau fără luptă (!). Și dacă nu ar fi de ajuns asta, scot proviziile sătenilor și întind o masă copioasă în cinstea turcilor.

Sătenii erau deznădăjduiți de trădarea castelanilor și erau gata să linșeze pe fruntașii lor care „îi amăgiseră spunând să facă rugăciune și să aștepte o zi”. Situația era foarte delicată însă în cele din urmă fruntașii reușesc să aplaneze conflictul și să convingă pe câțiva flăcăi să meargă împreună a doua zi să cerceteze.

A doua zi când se apropie de cetate o liniște suspectă bântuie locul. Castelanii dimpreună cu numeroasa oaste turcă erau morți cu toții.

Ce se întâmplase?

Castelanii, știindu-se net depășiți numeric, au otrăvit toate proviziile cetății și au ales sacrificiul suprem în speranța că astfel vor salva neamul, pe cei ce își puseseră nădejdea în ei.

Cu toate că după mai mulți ani turcii au reușit să stăpânească cetatea, amintirea acestei fapte a făcut ca influența turcă în zonă să fie în fapt inexistentă. Stăpânirea maghiară și nobilii români vor recuceri cetatea iar în cele din urmă trupele habsburgice distrug cetatea-simbol în care se adunau răsculații (o tradiție veche în zonă începând din vechime cu răsculații lui Gheorghe Doja) în 1784.

Prea târziu însă, pentru că în zonă se formase un focar duhovnicesc-intelectual-național foarte important pentru mișcările naționale de la 1821, 1848 și mai ales pentru Marea Unire de la 1918.

[…] Neamul este o palmă făcută căuș în care arde flacăra credinței.

Scopul unui război nu este să mori pentru patrie ci să omori răul care o atacă.

Din cauza asta un neam adevărat va supraviețui numai aproape de Dumnezeu. Altfel va fi dizolvată în lupte interne mânate de interese egoiste.

[…]

Cu mult drag în Hristos,

p.t.

ev8c9263-2013-07-24-09-49-16

[…]

Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom scoate noi pe Hristos din inima si din casele noastre.

Ce puteti face dumneavoastra pentru tara aceasta? Intai sa va faceti oameni buni, adica crestini curati, smeriti, sinceri, iubitori de oameni, iubitori de Dumnezeu, iubitori de tara, iubitori de neam, de tot ce e sfant si curat. Sa fiti oameni de rugaciune. Incepeti-o cu rugaciunea. Cu rugaciunea facem ceva, fara ea nu facem mai nimic. Fara Dumnezeu nu putem face nimic bun. Sa fiti oameni care mergeti regulat la sfanta biserica, oameni care aveti duhovnicul dumneavoastra, va spovediti regulat, va impartasiti regulat…

[…]

De fapt… de ce v-am scris… e să vă previn că vin zile grele pentru voi, ca neam creștin! Sunteți la întâlnirea dintre Occident și Orient. La mijloc, între materialismul occidental și mistica orientală. Să aveți grijă, ce alegeri faceți! Nu cumva să procedați ca acel măgar care, nehotărât din care stog de fân să mănânce, a murit de foame la mijloc. Aveți o comoară, credința și limba română la un loc, căci nu pot fi despărțite! Amintiți-vă că numai la voi și doar în limba română, Dumnezeu este numit drăguțu’ și bunuțu’, iar Născătoarea de Dumnezeu este Măicuța Sfântă!

Păstrați această comoară așa cum v-au lăsat-o bunicii și părinții voștri. Țineți-vă copiii aproape de Cruce, ca să prindă Învierea!

Drag popor român creștin, măcar acum, în al treisprezecelea ceas, amintește-ți cine ai fost, cine ești și unde poți ajungeDe câte ori vrei să calci dincolo de tradiția ta creștină, gândește-te că un moșneag a plâns pentru tine la marginea măriiacum două mii de ani! Române drag, credința ta s-a născut din lacrimi! Nu da cu piciorul la două milenii de pâine neagră, amestecată cu lacrimi și suferință. Nu lăsa ca evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, a strămoşilor şi a părinţilor noştri, a celor care au apărat de-a lungul a două mii de ani patria şi această credinţă, să fie risipite.

[…]

integral la: “Scrisoarea” Sfantului Andrei catre români: VIN ZILE GRELE PENTRU VOI, NEAM CRESTIN!

romania-Inspirata de Balada lui Ciprian Porumbescu - desen realizat de sabina72

Vedeti si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. Slider, România

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la ““Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. PUNTE DE LACRIMI, de Ziua Nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. Avertismentul PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom scoate noi pe Hristos din inima si din casele noastre”

  1. Pingback: DE ZIUA NATIONALA, SUB PRESIUNEA INTETITA A MANIPULARII SI SUBVERSIUNII. România si ”GENERATIA ABSENTA”/ România hoata si lenesa, Arhanghelul Dacian si singura ideologie cu voie de la stapanire: VOTAM DNA! | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: DE ZIUA NATIONALA, SUB PRESIUNEA INTETITA A MANIPULARII SI SUBVERSIUNII. România si ”GENERATIA ABSENTA”/ Clipul electoral al PNL “ROMÂNIA INAINTE”, o propaganda colonialista. Despre România hoata si lenesa, Arhanghelul Dacian si singura
  3. Pingback: Mesaje pastorale de ziua României. PS MACARIE DRAGOI: ”Suntem mai dezbinați ca niciodată, mai apăsați și mai dezorientați ca niciodată”/ In raspar cu indemnurile lui IOHANNIS pentru “toleranta” si “diversitate”, PATRIAR
  4. Pingback: ȚARA NOASTRĂ... E A NOASTRĂ? "Urmași, ne tineți minte, o clipă-n care-o mână de oameni și cuvinte au pus un pic de suflet, un pic de tricolor, ca să-ți ramână toate, în vis, la locul lor" - Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Omilia MITROPOLITULUI CIPRIOT NEOFIT DE MORFOU la Inaltarea Sfintei Cruci: “Cand ne rastignim prin pocainta trupul si sufletul, vom avea dreptul la Inviere si ca persoane, si ca popor”. CEA MAI MARE PROBLEMA – NU CEA POLITICA, CI LIPSA S
  6. Pingback: “Cred că simţiţi un DUH RECE care trece prin mijlocul poporului acestuia. AM DEVENIT CA NEAMUL DIN GADARA CARE L-A SCOS AFARA PE HRISTOS… Într-un fel de pogorâre a duhului necurat peste noi, ne credem cu toții pricepuţi, cunoscători ş
  7. Pingback: GALINA RĂDULEANU despre PERVERTIREA și REEDUCAREA POPORULUI ROMÂN, plecarea în masă din țară, PRIVILEGIUL SUFERINȚEI și pilda minunată a tatălui ei, PREOTUL BORIS. “În epoca actuală, suntem nişte roboţi perfect adaptaţi, dar goliţi
  8. Pingback: ZIUA ROMÂNILOR, ZIUA UNIRII. Cuvinte strapungatoare de inima despre IUBIREA CARE NE UNESTE, plecarea in masa in strainatate si primejdia CADERII SI PIERII NEAMULUI. “Ne bucuram ca Sfantul Andrei este ocrotitorul nostru, al românilor, insa ce insea
  9. Pingback: “Cred ca simtiti un DUH RECE care trece prin mijlocul poporului acestuia. AM DEVENIT CA NEAMUL DIN GADARA CARE L-A SCOS AFARA PE HRISTOS… Intr-un fel de pogorare a duhului necurat peste noi, ne credem cu totii priceputi, cunoscatori si NIMENI
  10. Pingback: Cuvinte strapungatoare de inima despre IUBIREA CARE NE UNESTE, PLECAREA IN MASA IN STRAINATATE si primejdia CADERII SI PIERII NEAMULUI. “Ne bucuram ca Sfantul Andrei este ocrotitorul nostru, al românilor, insa ce inseamna aceasta protectie pentru n
  11. Pingback: CE-AȚI FĂCUT DIN ȚARĂ? Părintele Cezar Axinte – omilie dureroasă despre un POPOR AJUNS LA O GREA CUMPĂNĂ, gârbovit, îmbolnăvit și aproape PECETLUIT prin propriile alegeri. CE MAI AVEM DE FĂCUT ACUM? (video) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PĂRINTELE ILARION DAN – noi extrase din conferința de la Cluj, despre PROVOCĂRILE care ne așteaptă ÎN ANII URMĂTORI și cum le-am putea face față (II): “Statul român este un stat doar pe hârtie. NU NE APĂRĂ NIMENI, să ştiţi, nu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate