SFANTUL EFREM CEL NOU – Tamaduitorul celor cuprinsi de PATIMA DROGURILOR ori a BETIEI

5-05-2015 Sublinieri

marele-taumaturg-din-nea-makri-grecia-sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou

Vedeti si:

***

Aghios Efraim

MARTURII ALE MINUNILOR SAVARSITE DE SFANTUL EFREM CEL NOU

(fragmente)

O SUPRADOZĂ DE DROG

În anii ’90, un tânăr american ducea o luptă încrâncenată cu propria sa viață. Consuma din abundență droguri, îndreptându-se către o grabnică nenorocire. Nu avea nici viață de familie stabilă, nici educație religioasă și, tânăr fiind, se afla în mare primejdie.

Într-o noapte, diavolul i s-a arătat în chipul unui om bătrân și urât și i-a spus:

– Eu sunt prietenul tău și vreau să ne întâlnim ca să mă cunoști.

L-a sfătuit să se urce la volanul mașinii sale și să conducă cât poate de repede pe un anumit drum, până la o întorsătură situată în marginea unei râpe adânci. Tânărul a făcut precum i se spusese. Urcându-se în mașină, a mers pe drumul acela, conducând cu viteză foarte mare. Dar pierzându-și curajul, a reușit în ultima clipă să apese frâna și abia a putut să vireze în dreptul curbei. Când s-a întors acasă, tremura de spaimă. Două nopți mai târziu, bătrânul cel hidos i s-a arătat din nou și, înverșunat și plin de mânie, i-a spus:

– Sunt foarte dezamăgit că nu ne-am întâlnit. Urcă-te din nou la volan și să conduci cât poți de repede, dar de data aceasta să nu mai frânezi.

Tânărul s-a simțit în mod ciudat silit să facă acest lucru. S-a urcat din nou la volanul mașinii, a condus cât a putut de repede și de data aceasta nu a mai frânat, ci s-a dus cu viteza maximă drept în râpă. Mașina a fost distrusă, dar, în mod surprinzător, el a scăpat doar cu niște zgârieturi și contuzii și cu un șoc puternic.

La câteva săptămâni după ce ieșise din spital, diavolul i s-a arătat din nou în chipul bătrânului și i-a spus:

– Sunt supărat pe tine că nu ți-ai ținut promisiunea. La noapte însă ne vom întâlni sigur! Pune în seringă o doză dublă de drog.

Tânărul s-a simțit iarăși nevoit să facă ce i s-a spus și, injectându-se, a intrat în comă datorită supradozei. A fost dus la spital, unde medicii au spus familiei lui că este posibil să nu supraviețuiască. Însă, dacă ar avea șansa să trăiască, va fi într-o stare de semiconștiență, vegetativă. Nu mai era nici o șansă de însănătoșire. Cu toate acestea, după două săptămâni, tânărul s-a trezit pe deplin conștient. Le-a mărturisit celor din jur că văzuse un om care se asemăna foarte tare cu un monah luminos. Venise la el și îi spusese:

– M-am rugat pentru tine… Dumnezeu ți-a mai dat o șansă. Vei trăi, dar trebuie să-ți îndrepți viața. Vei merge în Grecia să vizitezi locul unde se odihnesc oasele mele, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu că ai fost salvat. Numele meu este Efrem.

Monahii John Marler și Andrew Wermuth

L-ai izbăvit, Sfinte Părinte Efrem, pe cel care era stăpânit de asuprirea diavolească și i-ai dobândit de la Dumnezeu vreme de îndreptare și pocăință. Așa și pe noi, dumnezeiescule Mucenice, scoate-ne dintru nălucirea slavei deșarte și întărește ochii noștri ca să vadă lămurit ispitirile cele multe ale vrăjmașului.

[…]

DEZINTOXICAREA

Vreau să mărturisesc una din minunile Sfântului Efrem cel Nou, minune care mi s-a întâmplat nu demult.

Într-o duminică mă aflam cu fiul meu la Sfânta Liturghie. În fața bisericii era o soră care vindea cărți ortodoxe. M-am apropiat și ca de fiecare dată am căutat cărți pe care încă nu le citisem, pentru că mi-am făcut obicei ca niciodată să nu plec fără să cumpăr vreo carte.

Sora care vindea m-a întrebat dacă îl cunosc pe Sfântul Efrem – mare și grabnic ajutător în orice situație. I-am răspuns că nu știu nimic despre el, iar dumneaei mi-a înmânat cartea ce cuprinde viața, arătările, minunile, acatistul și paraclisul Sfântului Efrem cel Nou. Am răsfoit-o, am citit câteva dintre minunile sale, puțin din viața Sfântului și gândul m-a dus spre cineva din familie, grav afectat de păcatul beției… și mi-am spus necăjită:

„Sfinte Efrem, dacă ar putea persoana respectivă să se lase de băutură, cu ajutorul tău… chiar de ar fi să se și îmbolnăvească, însă asta să-i fie spre însănătoșire, fă o minune să se lase de băutură”.

Având aceste gânduri am cumpărat cartea și apoi am plecat spre casă cu copilul.

Seara am început să fac paraclisul Sfântului Efrem împreună cu copilașul meu, și am primit deodată un
telefon de la soția persoanei care avea probleme cu băutura și la care mă gândisem în biserică. Am întrebat-o ce face soțul ei și ce credeți că mi-a spus?

– S-a dus la spital pentru că băuse foarte de mult. S-a hotărât să se interneze pentru dezintoxicare! El care nu voia să audă de medici privind problema sa!

Iată una din minunile prin care Sfântul Efrem mi-a răspuns numai știind durerea și gândul meu.

Însă minunile sale nu se termină aici. Acum când vă scriu, eu dețin un post temporar de șef de birou, de vreo șase luni, într-o instituție publică. Azi am fost chemată de director să-mi comunice că mi-a venit numirea de la București pe încă șase luni și cu salariul mărit de trei ori!

Iată încă una din minunile Sfântului Efrem care a văzut rugăciunile mele și ale copilului și nu ne-a lăsat în această stare de criză, știind că sunt singură doar cu puiul meu.

Așa încât nu pot decât să laud pe Dumnezeu, pe Maica Sa Sfântă și pe Marele Mucenic Efrem cel Nou și recomand tuturor să li se roage, căci ei nu lasă pe nimeni niciodată!

Viviana, Galați, 2011, România

Cu beția patimilor ne îmbătăm în fiecare zi, Mare Mucenice Efrem, dar tu cu dragostea ta nemărginită ne îmbrățișezi în chip tainic și ne ridici către trezvia minții, arătându-ne cu blândețe păcatele noastre. Cum am putea să-ți mulțumim pentru neîncetatele binefaceri, pentru mulțimea de tămăduiri și pentru îmbelșugatele revărsări de har? Pentru aceea, ne închinăm înaintea ta și tuturora mărturisim că ești proslăvit întru Biserica lui Hristos cea una, sfântă, sobornicească și apostolească.

POTOLIREA FURTUNII

Tatăl meu are probleme cu alcoolul. Uneori devine violent, sparge prin casă, o amenință pe mama, amenință că se sinucide. Prin astfel de momente am trecut și la începutul lunii octombrie a acestui an. Cu durere în inimă, l-am rugat pe Sfântul Efrem să ceară milă și îndurare pentru familia mea și să-i ajute pe părinții mei, pentru că eu pur și simplu nu mai știam ce să fac. În timp ce citeam rugăciunea, simțeam cum o pace îmi umple sufletul și parcă o mână nevăzută îmi ștergea lacrimile de pe față.

A doua zi, am primit prin poștă o icoană minunată cu Sfântul Efrem. Cu o lună în urmă, trimisesem un mic ajutor pentru o icoană mare cu Sfântul Efrem cel Nou, care urma să se picteze pentru înființarea primei comunități ortodoxe terapeutice pentru cei dependenți de droguri, al cărei Sfânt ocrotitor va fi Sfântul Efrem cel Nou. Acolo îi rugasem frumos să-l pomenească și pe tatăl meu, pentru această problemă cu alcoolul. Se menționa că aceia care pot ajuta vor primi o copie după icoana Sfântului, dar, deoarece suma trimisă de noi a fost mică, nici nu mă gândisem că vom primi și noi. Icoana a ajuns după o lună de zile, exact când acasă la noi era un iad… pentru mine a fost un semn că Sfântul a auzit rugăciunile noastre și va avea milă de familia mea. Ai mei s-au liniștit atunci și am trecut cu bine peste acele momente. Nu s-a rezolvat situația părinților mei, dar cu siguranță am primit pace și ușurare atât eu, cât și părinții mei, potolind Sfântul furtuna și tulburarea și deznădejdea din sufletele noastre.

Mulțumim Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou pentru grabnicul său ajutor!

Maria M., 16 octombrie 2012

Cu darul tău dumnezeiesc potolești învolburarea păcatului, Preacuvioase Efrem, iar pacea ta se așterne acolo unde noi nici nu îndrăznim să mai năzuim ca va fi liniște. Temeluiește viețile noastre pe piatra credinței în Hristos, ca astfel ridicându-ne întru nădejde să pășim pe calea cea bineplăcută lui Dumnezeu.

[…]

Nepătrunse sunt căile lui Dumnezeu și iconomia dragostei Sale lucrează neîncetat în viețile noastre, Mare Mucenice Efrem, iar rugăciunile tale aduc spor de pace, binecuvântare și lumină în inimile celor credincioși. Nu înceta a fi alături de noi în toate zilele, ca avându-te pe tine prieten și sprijinitor să ajungem cu bine la limanul cel lin al Împărăției Cerurilor.

(din: Sfântul Efrem cel Nou – Tămăduitorul celor cuprinși de patima drogurilor ori a beției. Mărturii și rugăciuni de folos, Editura Sophia, 2015)

-sfantul-efrem-cel-nou-tamaduitorul-celor-cuprinsi-de-patima-drogurilor-ori-a-betiei-marturii-si-rugaciuni-de-folos-12891


Categorii

1. Slider, Minuni si convertiri, Sfantul Efrem cel Nou

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “SFANTUL EFREM CEL NOU – Tamaduitorul celor cuprinsi de PATIMA DROGURILOR ori a BETIEI

  1. Acesta este unul din foarte multe cazuri de posesie demonica datorata consumului de droguri.
    Din pacate, oamenii de azi nu sunt constienti de aceasta realitate.

  2. Pingback: RUGACIUNE LA SFANTUL MUCENIC EFREM CEL NOU a celui ranit sufleteste, traumatizat sau abuzat din copilarie | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate