DE CE FUGEA DE PREOTIE SFANTUL GRIGORIE DE NAZIANZ? Cum trebuie sa fie preotul si de ce trebuie sa tina seama in slujirea sa? (I)

25-01-2011 Sublinieri

“Mai usor ia cineva mult din putina rautate a unui om, decat putin din viata imbunatatita a altuia”

Va mai recomandam:

*

Din: “Cuvant de aparare pentru fuga in Pont dupa ce a fost hirotonit si pentru intoarcerea lui de acolo. In acest cuvant si despre maretia slujirii preotesti”:

“(…) Pe langa acestea am mai incercat si un alt simtamant – ca voi spune toate tainele inimii mele; nu stiu de e josnic sau nobil simtamantul, dar l-am incercat.

Mi-a fost rusine sa fiu alaturi de ceilalti preoti, care, cu nimic mai buni decat gloata – mare lucru daca nu chiar cu mult mai rai -, intra in locurile cele preasfinte cu maini nespalate, cum se spune, si cu suflete necurate; care, inainte de a fi vrednici, se apropie de cele sfinte, se apuca de altar, se inghesuie si se imping in jurul Sfintei Mese, ca si cum ar socoti ca preotia nu-i chip de virtute, ci mijloc de trai, nu-i slujire plina de raspundere, ci domnie fara indatoriri. Si sunt acestia la numar aproape mai multi decat cei pe care-i pastoresc. Slabi in credinta, ticalosi, cu toata stralucirea lor! Incat, dupa parerea mea, cu trecerea timpului si cu cresterea raului, n-au sa mai aiba pe cine pastori, caci toti au sa fie invatatori in loc de ucenici ai lui Dumnezeu, dupa cum spune profetia (Isaia 54, 13; Ioan 6, 45) si toti vor fi prooroci, ca sa fie si Saul printre prooroci, precum spune proverbul si istoria cea veche (1 Regi 10, 11).

Au fost si altadata pacate si s-au terminat; dar niciodata n-au fost ca acum printre crestini atatea pacate si atata ocara. Daca e mai presus de puterile noastre sa oprim revarsarea acestor pacate si ocari, totusi e una din indatoririle cele mai mari ale dreptei credinte sa le uram si sa ne rusinam de ele.

*

In sfarsit, cea din urma pricina a fugii mele de preotie este si mai de seama decat cele amintite mai sus. Ma indrept acum spre capul pricinilor nesupunerii mele. N-am sa mint! De altfel nici nu-i ingaduit sa faca asta un om care vorbeste despre preotie.

N-am socotit, si nici acum nu socotesc, ca este totuna sa pastoresti o turma de oi sau o cireada de vite si sa pastoresti suflete omenesti. Cand pastoresti o cireada de vite sau o turma de oi, e de ajuns ca cireada de vite sau turma de oi sa fie grasa si bine hranita. Si ca sa faca asta, pastorul sau vacarul duce vitele sau oile in locuri cu apa buna de baut si cu iarba grasa, le mana din pasune in pasune, le odihneste, le misca din loc si le cheama inapoi, de putine ori cu toiagul, de cele mai multe ori cu fluierul. Alta treaba pastorul sau vacarul n-are; decat uneori, foarte rar, sa se lupte cu lupii si sa ingrijeasca vreun animal bolnav. Cea mai mare parte din zi se ingrijeste de copaci cu umbra si de fluier! Se ingrijeste sa se intinda pe o pajiste frumoasa, langa un izvor rece, sa-si faca asternut in bataia vantului, sa cante cu fluierul cantece de dragoste, sa vorbeasca cu vitele sau cu oile si sa taie sau sa vanda animalul cel mai gras. De virtutea animalelor din turma sau cireada, nimeni nu se ingrijeste! Ce virtute sa aiba ele! Sau cine s-a gandit vreodata la binele turmei sau al cirezii mai mult decat la binele sau?

*

Daca e greu unui om sa stie sa se supuna, apoi fireste e cu mult mai greu sa conduca pe oameni si mai cu seama sa fie preot, sa-i conduca adica pe calea aceasta a noastra, a crestinilor, pe calea aceasta a legii dumnezeiesti, care duce la Dumnezeu. Orice om cu judecata isi da seama ca pe cat e de mare inaltimea si dregatoria preotiei, pe atat e de mare si primejdia.

Mai intai preotul trebuie, intocmai ca argintul sau aurul, sa nu sune niciodata fals, sa nu aiba sunet de arama, oriunde s-ar gasi, in orice imprejurare din viata si orice treburi ar avea; sa nu aiba vreun gand sau vreo fapta rea, care sa aiba nevoie de un foc mai iute decat cel de pe pamant. Altfel raul este cu atat mai mare, cu cat preotul are de condus mai multi oameni; pentru ca pacatul care se intinde la mai multi oameni este mai mare decat acela care se margineste la un singur om.

*

Nu se prinde asa de usor vopseaua de o stofa, nici mirosul placut sau neplacut de obiectele din apropiere si nici boala numita ciuma nu se raspandeste asa de usor in aer si, cu ajutorul aerului, in fiinte, pe cat de usor se prind de pastoriti pacatele intaistatatorului, ale preotului. Se prind cu mult mai usor decat faptele lui bune, decat virtutile lui. Pacatul mai cu seama prin aceea intrece virtutea – si asta ma amaraste cand ma gandesc -, ca paca­tul se imita usor, ca e la indemana tuturor; ca nimic nu-i atat de usor ca savarsirea pacatului, chiar cand nu-i ni­meni care sa te impinga la pacat. Dobandirea virtutii, dimpotriva, este grea si anevoioasa, chiar cand sunt multi cei care ne indeamna si ne atrag. La asta mi se pare ca s-a gandit prea fericitul Agheu cand a intrebuintat acea minunata si prea adevarata pilda, zicand:

„Intrebati-i pe preoti legea: «Daca va lua cineva in poala hainei sale carne sfintita si daca va atinge cu haina lui mancarea sau bautura sau vas, se sfintesc oare si acestea?». Iar daca vor raspunde nu, intrebati-i iarasi: «Iar daca un obiect din acestea se atinge de necurtenie, oare nu se spurca indata?». Si ei va vor raspunde ca se spurca si nu ramane curat, tocmai pentru ca s-a atins de necu­ratenie” (Agheu 2, 12-14).

Ce vrea sa spuna profetul prin aceste cuvinte? Ceea ce am spus si eu, ca virtutea se prinde greu de om, ca si focul de lemne ude; ca cei mai multi oameni sunt inclinati si gata spre pacat, ca si paiele uscate care se aprind iute de la scanteie si de vant si sunt mistuite din pricina uscaciunii lor. Mai usor ia cineva mult din putina rautate a unui om, decat putin din viata imbunatatita a altuia. Putin pelin amaraste foarte iute chiar mierea, pe cand mierea nu indulceste pelinul, chiar de-ai pune de doua ori mai multa miere.O piatra mica smulsa dintr-un zagaz poate porni la vale tot raul; dar de oprit, abia de-l poate opri zagazul cel mai tare.

Deci, dupa cum am spus, noi preotii trebuie sa ne ferim in primul loc sa fim niste pictori rai ai virtutii, dar, mai bine zis, poate nu pictori rai, ci pilde rele pentru pastoritii nostri, ca sa nu ni se spuna proverbul, ca incercam sa vindecam pe altii, cand noi suntem acoperiti de bube (Luca 4, 23).

In al doilea loc, nu stiu daca e de ajuns pentru preot, pentru cel care are sa invete pe altii virtutea, nu stiu daca e de ajuns chiar daca se pastreaza curat de orice pacat sau cat mai curat cu putinta. Cel caruia i se incredinteaza pastorirea credinciosilor nu trebuie numai sa nu fie rau – ca acesta e un lucru plin de mare rusine chiar pentru cei de sub pastorirea lui -, ci trebuie sa straluceasca si in bine, potrivit poruncii care spune: „Sa se abata de la rau si sa faca binele” (Ps. 36, 27). Nu trebuie numai sa stearga din sufletul sau pildele cele rele, ci sa intipareasca in el si pe cele bune, in asa fel incat sa covarseasca pe credinciosii sai cu virtutea mai mult decat ii depaseste cu dregatoria. Nu trebuie sa cunoasca hotar binelui si propasirii in bine si nici sa nu se uite mai mult la castigul binelui savarsit decat la pa­guba ce-o are de pe urma binelui pe care a evitat sa-l faca, ci sa faca totdeauna din binele savarsit treapta pentru pasii urmatori. Sa nu se mandreasca daca intrece in virtute pe pastoritii sai, ci sa socoteasca paguba daca viata sa e mai prejos de vrednicia dregatoriei sale. Sa-si masoare faptele sale cu poruncile, nu cu faptele vecinilor, fie rai, fie savarsitori de oarecare fapte de virtute. Sa nu cantareasca cu masuri mici virtutea pe care o datoreaza Celui Prea Inalt, de la Care sunt toate si in Care sunt toate (1 Cor. 8, 6).

*

Sa nu socoteasca preotul ca aceleasi cerinte se potrivesc tuturor oamenilor – si pastorilor si pastoritilor -, dupa cum nu sunt aceleasi la toti oamenii nici varstele, nici trasaturile fetelor; dupa cum nu sunt aceleasi nici firile vietatilor, nici calitatile pamantului si nici frumusetea si marimea stelelor. Preotul trebuie sa stie ca un credincios de rand este rau cand face fapte rele, fapte vrednice de pedeapsa, pentru care legea este un stapan aspru; iar un preot, un intaistatator, este rau cand nu-i bun in cel mai inalt grad, cand nu propaseste necontenit in bine. Aceasta pentru ca preotul trebuie sa atraga pe credinciosi pe calea virtutii prin covarsirea virtutii sale. Preotul nu trebuie sa-i pastoreasca prin silnicie, ci sa-i aduca la el prin convingere. O fapta facuta fara voie, pe langa faptul ca este o silnicie, nu-i nici de laudat si nici trainica. Un om care face o fapta fara voia lui, se intoarce iarasi la faptele de mai inainte daca e lasat liber,intocmai ca un copac incovoiat fortat cu mana; dimpotriva, cand face o fapta cu voia lui, fapta lui e statornica si trainica, pentru ca e tinuta cu legatura dragostei. De aceea Legiuitorul si legea noastra ne poruncesc sa pastorim turma „cu voie buna, nu cu silnicie” (1 Petru 5, 2).

*

Dar sa ne inchipuim ca cel care vrea sa se faca preot nu este rau si ca a ajuns la cea mai inalta treapta a virtu­tii. Totusi nu vad ce stiinta trebuie sa aiba acest om si in ce puteri sufletesti sa se increada, ca sa indrazneasca sa ia aceasta dregatorie. Ca mie mi se pare, intr-adevar, ca preotia, arta de a conduce pe om – fiinta cea mai complexa si cea mai felurita in gand si fapta – este arta artelor si stiinta stiintelor. Iti vei da seana de aceasta daca pui fata in fata preotia cu medicina, stiinta vindecarii sufletelor cu stiinta vindecarii trupurilor. Comparandu-le, vei vedea ca medicina e grea, dar preotia e si mai grea si mai de pret; si prin natura materiei, si prin puterea stiintei, si prin scopul lucrarii ei.

Medicina se ocupa cu trupurile, o materie trecatoare si pieritoare, care negresit se va descompune si se va preface in pamantul din care a fost facuta (Fac. 3, 19), chiar daca, pentru o vreme, stiinta medicala ajuta trupul sa biruie tulburarile din el; dar, pana la urma, boala sau batranetea descompun trupul; si trupul se supune legilor firii si nu depaseste hotarele proprii”.

(va urma)

(in: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Grigorie din Nazianz, Sf. Efrem Sirul, “Despre preotie”, Editura Sophia, Bucuresti, 2004)


Categorii

Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfantul Grigorie Teologul (de Nazianz), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “DE CE FUGEA DE PREOTIE SFANTUL GRIGORIE DE NAZIANZ? Cum trebuie sa fie preotul si de ce trebuie sa tina seama in slujirea sa? (I)

  1. Mare lucru preotia! Responsabilitate maxima! De mana preotului si prin Tainele Bisericii pe care el le administreaza, avem posibilitatea sa ne mantuim.

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Grigorie Teologul: “Boala de a te crede invatat cand nu esti e vrednica de lacrimi si de suspine mai mult decat orice alta boala”
  3. Sfântul Grigorie ne’arată
    Ce grea şi sfântă-i preoţia,
    Cum a’nţeles-o şi-a trăit-o
    Slujind prin ea ortodoxia.

    Adâncul cugetării sale
    Ne’nfăţişează Adevărul
    Adânc şi ziditor de suflet
    Cum la rostit Mântuitorul.

    Cuvântul său curat şi sincer,
    Ne chamă să şi cugetăm
    La greutatea misiunii,
    Nu numai doar s-o criticăm.

    Că nu-i o slujbă orecare
    Ce-o face omul pentru sine
    Ci-i unica care lucrează
    Prin Har cu tainele divine.

    Fiece preot, prin ce face
    În toată vremea, dă răspuns
    Fie chemărilor pierzării
    Fie poruncii lui Iisus.

    Trăirea sa i-o mărturie
    Cuvântul său i-o înălţare,
    Iar viaţa sa, aduce’adesea,
    Sfinţirea turmei sau pierzare.

    Poporul ortodox prin preoţi
    Trăieşte dragostea creştină
    Fie formal şi-n înşelare
    Fie în har şi în lumină.

    Că Domnul n’a dat preoţia
    ca pe o slujbă cu simbrie,
    Când a dat Harul şi potirul
    Şi cheile împărăţiei.

    Nu a chemat hrănim turma
    Trupeşte şi spre desfătare,
    Ci spre sfinţenia vieţii
    Şi spre ieşirea din pierzare.

    Nu ne-a chemat să placem lumii
    Nici să-i cântăm lăutăreşte,
    Ci să îi fim părinţi de suflet,
    Ce-o păstoresc duhovniceşte.

    Să-i fim părinţi vrednici în toate,
    Profunzi şi trăitori smeriţi,
    Ce-şi au model pe însă-şi Domnul
    Şi spusa sfinţilor părinţi.

    Că după cum este păstorul
    Vor fi şi fii păstoriţi,
    Fie cereştini pe dinafară
    Fie lăuntrici şi smeriţi.

    Ziua dreptăţii’nfricoşate,
    Va arăta cum am răspuns
    Chemării dragostei şi jertfei,
    Şi milei Domnului Iisus.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Grigorie de Nazianz: CUM TREBUIE SA FIE PREOTUL SI DE CE TREBUIE SA TINA SEAMA IN SLUJIREA SA? (II). “Suntem viteji im­potriva binelui nostru si destepti impotriva sanatatii noastre”
  5. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR: "Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu... Multe se judeca numai din banuiala"
  6. Pingback: SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL. Fericirile si durerile omului credincios -
  7. AVEM MARE NEVOIE DE PREOTI CU VIATA SFANTA,SA NE TRANSMITA PRIN PREZENTA SI SLUJIREA SFINTELOR SLUJBE,HARUL SMERENIEI,AL DRAGOSTEI,DIN PACATE NU SUNT MULTI,ASA MAI RAR GASESTI CATE UNUL,MAI ALES AICI IN STRAINATATE,UNDE AVEM MAI MULTA NEVOIE DE INTARIRE.ESTE MARE LUCRU SA AIBA PREOTUL RAVNA,EVLAVIE SPRE CELE SFINTE,PENTRU CA O POATE TRANSMITE SI
    CELOR DIN JUR.E DUREROS FAPTUL CA SUNT PUTINI!

  8. @ lenuta:

    Va rugam, nu mai scrieti cu litere mari toate cuvintele.

  9. Pingback: SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL – episcopul ascet – despre cum ar trebui sa fie PREOTII SI EPISCOPII -
  10. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI. Cuvinte ale marilor luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA INFRICOSATA CU HRISTOS -
  11. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  12. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
  13. nu inteleg dc preotii..nu fac atentie la femei in special can vin la biserica cu fuste scurte..nu mai zic rujate…se duc la disco

  14. Pingback: Predici ale Cuviosilor IOANICHIE BALAN (audio) si SOFIAN BOGHIU la pomenirea SFANTULUI GRIGORIE TEOLOGUL: “Bobul de grau”, cu inima sensibila si delicata, care a rodit insutit -
  15. Pingback: SFINTII TREI IERARHI ca modele de slujire | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate