Fericitul Martir Mircea Vulcanescu – INEDIT: ”Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… ”

27-05-2011 Sublinieri

Cugetari duhovnicesti despre “raul veacului” rationalist, libertate si har, crestinism si Biserica

Din Paris, in zilele dintai ale lui Maiu 1926

“… Incep prin a-ti raspunde: ai dreptate. Dreptate in ceea ce priveste lipsa de timp. Dar iarasi nu o spun ca o scuza ci numai pentru a constata ca viata de azi e asa facuta incat suntem robi (in sensul adevarat al vorbei) specialitatilor noastre. Fac eu insumi (de cand sunt la Paris) experienta. Imi dau seama si cat e de ucigatoare robia asta pentru suflet. E curios, crestinismul de la inceput a fost pentru mine o chemare adresata sufletului intreg contra specializarii. Vezi cele ce am scris odata in aspiratia catre crestinism si intelesul ei actual, concis, despre viata integrala. (De atunci am evoluat mult, mult de tot!).

Ce e mai ciudat in robia asta, e ca avem de-a face cu o robie benevola, chiar dorita pe care, de obicei, o numim vocatie. Intelepciunea trece in toate astea pe langa suflet. Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… Ce pacat! 

Zici ca aceasta lipsa de timp de care-mi scrii nu e aceia de care ti-am vorbit eu. Ba… e tocmai cea de care am vorbit. si vorbesc din experienta. Probabil ca am intrebuintat termeni straini de dta. La intrebarea trei sute nu stiu cat din chestionarul anexat programului de organizare a vietii universitare intocmit de seminarul de sociologie (…), in 1923, sub conducerea Prof. Gusti, care suna: de ce lipsuri te-ai intalnit mai des? Eu am raspuns: lipsa de timp. Iar la intrebarea ce propuneri ai avea de facut pentru a remedia aceasta am scris cu ironie: ziua de 26 de ore. (…)

In ceea ce priveste spontaneitatea, cu rezervele facute in ultima mea scrisoare sunt de parerea dtale. Crestinismul nu e un drum cu stalpi pe care scrie, cum bine spune Sergiu, ”la stanga”, ”la dreapta”. El se impaca cu libertatea launtrica. Dar aici e diferenta pe care o face Sf. Pavel intre Lege si har. Sf. Augustin zicea: Iubeste pe Dumnezeu si… fa ce vrei. Dar accentul trebuie pus pe prima propozitie. Fa ce vrei, da. Dar cand ai ajuns sa iubesti pe Dumnezeu nu mai poti sa vrei unele lucruri. Ceea ce se realizeaza aici e impacarea perfecta a faptelor omului cu gandul lui, trairea in deplina armonie sufleteasca fara violentarea sufletului propriu. Dar asta nu sta in puterea omului fara harul lui Dumnezeu si Ajutorul Lui.

Asa pusa problema, libertatea este spontaneitate, dar nu in acelasi sens cu acel al spontaneitatii obicinuite ”fa ce vrei” (lipsind astfel prima parte). Primejdia acestei spontaneitati confundata cu cea de-a doua este: Qui veut fait l’ange fait la bete (Pascal). [Cine vrea sa faca pe ingerul ajunge sa fie o bestie – n.n.]

Partea cea mai interesanta a scrisorii dtale este aceia unde imi arati contradictia intre necesitatea unei explicari rationale pentru lamurirea spiritului si necesitatea unei credinte mistice pentru linistea lui, una contrazicand pe cealalta. Imi spui ca e cazul tuturor celor de la stiinte. E cazul tuturor celor atinsi de “raul veacului” sau mai bine zis de “raul sufletului” evului modern. Suntem toti prinsi in aceasta dilema. (Toti cei care gandesc si refuza sa se mutileze).

Aceasta formeaza pentru mine unul din nenumaratele “paradoxuri” ale crestinismului, care pentru unii sunt contradictii, dar care imi par a fi tainele lui pe care nu le-au inteles “vracii pamantului“. Citeste de pilda Acatistul Buneivestiri. Ce ma uimeste pe mine acolo, cetind Icosul 2 sau mai bine Icosul 9, de pilda, e ca zice:

Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, că-ti stau înainte ca niste pesti fără de glas; nu se pricep să spună în ce chip si fecioară ai rămas si ai putut naste. Iar noi, de o taină ca aceasta minunându-ne, cu credintă cântăm.

Asta este complect rasturnarea felului de a pune problema in felul in care o puneam noi de obicei la inceput si poate o punem inca! Ti-aduci aminte: existenta unei minuni, existenta a ceva imposibil de explicat era pentru noi un motiv de a lepada ca nevalabil lucrul. Icosul amintit procedeaza invers. Constiinta unui lucru ramas neexplicat se vede limpede. Dar neexplicarea, departe de a fi piatra de scandal, e un motiv de intarire a credintei: care om poate cu mintea lui, gandeste Icosarul, sa explice taina ascunsa’n dogma intruparii? Care om vede pe Dumnezeu fata catre fata?

Acolo unde mintea noastra a modernilor inclina catre scepticism, catre negare, acolo tocmai cantaretul Icosului scoate un motiv de mai tare adorare intru Bucurie. Nu ti se pare tocmai ca aici are compozitorul icosului ceva ce ne lipseste noua, cand ne apropiem de text? Cum ar fi altfel explicabila atitudinea lui?

Are, socotesc eu, faptul ca e infipt in adevarurile credintei, are evidenta acestor credinte, le traieste, le vede, iluminate mistic, admisibile si admirabile, si neputinta explicarii lor nu numai ca nu le distruge, dar nici nu le atinge in sufletul lui pentru ca niciodata un argument (care poate inlatura un alt argument) nu poate nimic impotriva unui fapt. Ceea ce rezista in aceest icos atacului pe carel da scepticismul metodic al sufletului modern este faptul viu, e faptul trait al credintei. Or aici mi se pare ca sta primejdia pentru trairea religioasa (si la mine, si la dta, si la toti cei care au, cum zici, “pasiunea de a cunoaste”). Pasiunea de a cunoaste cu unealta si cu “spiritul critic” face un dumnezeu (tinde sa faca) din cunostinta si infiltrandu-ne “curiozitate” ne rapeste si “sancta simplicitas” si “evlavia” din suflet…

In ceea ce priveste convingerile dtale despre crestinism, iti multumesc ca mi le scrii. Rezerva precisa – mai bine zis o amplificare – adaug ca o intrebare la ideea dtale ca numai Hristos reprezinta crestinismul. Si Biserica adaug. Biserica inteleasa ca adunarea mistica a tuturor celor care de la inceputul timpurilor, legati de fagaduiala de mantuire data Evei, au adormit in nadejdea venirii lui Hristos, a tuturor acelor dintre sfinti care au putut spune, ca Sf. Pavel: “nu mai sunt eu cel ce traiesc, ci Hristos traieste in mine” si toti acei pacatosi care in mijlocul nostru Il cauta cu nadejde amantuirii, cred in El si traiesc in dragostea lui Dumnezeu. Noi, ortodocsii, obisnuim sa zicem in acest sens ca Biserica e trupul mistic sau tainic al lui Hristos.

Am zis “ca o intrebare” pentru ca acest adaos am facut intr-o faza de experienta religioasa putin deosebita si poate prematura pentru toti aseceristii. De aceea poate ca si dta sa nu impartasesti credinta asta. In momentele de individualism imi ziceam adesea cu Paul Sterian (a scris el chiar o poezie despre asta) dupa ce gasiseram Taina Intruparii, dar nu inteleseseram pe cea a Bisericii (a comuniunii sfintilor): Hristos a fost om perfect pentru ca a fost Dumnezeu. Noi, oamenii, nu putem fi ca Dansul. Hristos “s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Fecioara Maria si S-a facut om”. Noi trebuie, spre a fi perfecti, sa urcam. Si nu e tot aia.Adevarul e ca nu putem urca. De cate ori urcam noi insine... cadem.

Adevarul pe care l-am aflat pe urma este ca “Domnul este cu noi pana la sfarsitul veacului“, ca se intrupeaza necontenit in Taina Euharistiei si printr-insa Harul lui Dumnezeu (ca si prin celelalte Taine) coboara asupra noastra si implineste strigarea aceluiasi acatist de care am vorbit:

S-a facut Om ca noi, “ca sa traga la inaltime pe cei ce-I canta aliluia”.

Iti spun inca odata, toate lucrurile acestea pot parea acum simpla insiruire de cuvinte. Odata poate ca vor dobandi, ca si pentru mine azi, sens. …

Post scriptum: (…) Scrii ca ASCR-ului i-ar trebui mai multa intelectualitate. Intr-un sens, din ce stiu eu, cred ca da. Dar ceia ce ii trebuie mai ales este sensul activitatii lui, pe care nu stim daca-l mai are. Primesc scrisori de la aseceristi destul de des. Toti se vaita si nu face nimeni nimic. unii stiu ca i-au cantat Prohodul, unii s-au blazat si nu mai dau deloc pe-acolo. Imi vine greu sa dau sfaturi. As indrazni insa sa fac un apel catre cei care stiu sa se roage: rugati-va. Nu pentru voi ci pentru cei care au plecat. Mult. Mult.

Activitatea intelectuala ati putea-o face cum am sugerat-o mai demult organizand un cerc de studii literare, care sa cerceteze cateva din cartile ce apar in librarii referitor la probleme sufletesti. …Tot ce capatam de prin carti e un dar pe care l-am putea darui altora. Fiecare citeste cate ceva, fiecare gandeste ceva. Toti ar putea darui din ce au cetit, din ce au gandit dincolo de cercul restrans de prieteni intimi. Si dar din dar se face raiul. (…)”.

(Extras dintr-o scrisoare a lui Mircea Vulcanescu pentru Jeni Axente, text inedit din Arhiva fam. Vulcanescu)

NOTA:

ASCR a fost Asociatia Studentilor Crestini Romani. Fondata sub o puternica influenta protestanta la inceputul anilor ’20 ai veacului trecut, Asociatia redescopera curand ortodoxia printr-o generatie de “aur” din care fac parte Mircea Vulcanescu, Sandu Tudor si Paul Sterian. Mircea Vulcanescu este liderul ei spiritual incontestabil, din punct de vedere duhovnicesc, chiar daca, istoric, la fel ca si mai tarziu, altii iau prim-planul.


In epoca respectiva, a fi crestin, mai cu seama a fi student crestin, trecea drept un lucru rusinos, societatea fiind foarte secularizata. Daca lucrurile s-au modificat ulterior, meritul apartine si acestui ASCR, care a gravitat mereu in jurul temelor strict crestine, evitand implicarile politice specifice vremii.

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Bunavestire, Mircea Vulcanescu, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “Fericitul Martir Mircea Vulcanescu – INEDIT: ”Devenim enciclopedii ambulante. Iar intelepciunea nu incape in Enciclopedie… ”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: DARURI DE AN NOU: Primele roade editoriale ale Asociatiei “Cuvantul Ortodox”: SCRISORILE “BUNELULUI” SELAFIIL DIN SIBERIA si o antologie de scrieri pe teme religioase ale FERICITULUI NEO-MARTIR MIRCEA VULCANESCU -
  2. Pingback: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu despre ROSTURILE ADANCI ALE EDUCATIEI. De ce sistemul american este acelasi cu cel sovietic si care ar fi misiunea unei SCOLI ROMANESTI? “Fericirea o făgăduiau Principatelor Române străinii, când voiau să le
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate