N. Steinhardt despre TIRANIE, TOTALITARISM, DIVERSIUNI, DISCERNAMANT, LIBERTATE, ANARHIE, CURAJ, IDEOLOGIILE UTOPICE…

23-08-2012 Sublinieri

Tiranie si anarhie

Microsemnalele.

Ororile regimurilor totalitare nu pot fi in general detectate decat daca regimul respectiv practica o brutalitate simplista (exemple: tiranii din vechime si evul mediu, mongolii, Timurlenk, nazismul…). Deindata insa ce avem de a face cu sisteme subtile si gri­julii de salvare a aparentelor – unde se lucreaza sistematic si savant -, depistarea este incomparabil mai grea, si in fata istoricului se iveste problema crimei perfecte. Aflarea adevarului in acest caz a infrant multi specialisti si detectivi de seama. Istori­cul sau cercetatorul, acum, trebuie sa dea dovada de insusiri neobisnuite si sa nu ezite a se referi la meto­de aparent straine de stiinta istoriei si disciplina poli­ticii. El trebuie sa nu se fereasca de a recurge la metode proprii detectivilor si medicilor. Vreau sa vorbesc de microsemnalele care, singure de obicei, ingaduie strapungerea stratului de vid inapoia caruia este izo­lata crima perfecta. Regimurile totalitare au grija sa ia toate masurile necesare – mergand foarte departe pentru acoperirea adevarului”.

[*]

Oamenii rai, tiranii, propaganda ideilor rele cauta sa incurce lucrurile, sa le ieie asa, incat secundarul si principalul sa se amestece, si ochiul omului sa nu mai poata desprinde limpede ceea ce este esential din masa de detalii nesemnificative. Şi eu am dat un exemplu. Nu stiu daca voi ati citit cartea mea intitu­lata Intre viata si carti. Acolo am eu un capitol despre Ioana d’Arc si despre procesul ei. Şi de acolo am tre­cut la niste consideratii generale asupra proceselor montate. Şi am spus ca ceea ce fac aia care monteaza procese false, cu hotararea dinainte stabilita, e sa prezinte lucrurile in asa fel, incat amanuntele sa or­beasca oamenii de buna credinta si ei sa creada ca intr-adevar procesul a fost drept, si am comparat aceasta actiune cu ceea ce face prestidigitatorul. El apare pe scena, isi sufleca manecile, arata jobenul publicului, sa vada ca jobenul nu contine nimic intr-insul, isi scutura mainile si bratele si pe urma scoate un iepure din joben. Şi toata lumea e fermeca­ta si minunata de cum de-a iesit iepurele din joben.

Dar el, ca sa faca aceasta operatie, o pierde intr-o se­rie intreaga de detalii. Muzica, lumini, gesturi, in asa fel ne orbeste, ne pierde cu detaliile, incat noi nu observam pe unde iese cu adevarat iepurele. E o operatie de prestidigitatie, care urmareste sa ne distraga privirea, sa ne ameteasca. Asta cred ca fac oamenii astia. Ne orbesc, ca sa nu avem capacitatea de-a prinde esentialul, de a discerne esentialul. Şi spiritele mari – cum e Eliade si altii, foarte multi ca el – sunt oameni care s-au priceput, nedusi cu vorba, nedusi cu luminile, cu zgomotul, cu efectele secun­dare, cu regia. Nedusi cu regia. Ei, dincolo de regie, disting esenta si stiu sa vada ca in procesul Ioanei d’Arc, bunaoara, femeia era nevinovata si dansii vroiau sa o piarda, sa o compromita, sa o prezinte ca pe o vrajitoare, desi nu era. Iar la toate celelalte procese politice sa arate ca vinovatul – care in fond e nevinovat si e de alta parere decat judecatorii lui – are alta conceptie politica, dar altfel e nevinovat. Deci trebuie sa fim foarte atenti. Clarviziunea este intr-adevar o insusire esentiala a tuturor spiritelor mari. Toti marii scriitori, toti marii ganditori, toti marii oameni politici, cu adevarat mari, au avut aceasta clarviziune. Au stiut sa vada. Exista o intrea­ga arta a vederii. Ne lasam foarte usor orbiti, foarte usor ametiti, distrasi. E o arta, arta vederii”.

[*]

“Nu deci prin simptome a caror examinare sta la indemana oricui se va putea rezolva misterul. Nu­mai microsemnalele – acele amanunte infime ori efecte secundare ori imprevizibile consecinte datora­te evolutiei creatoare pe care nici criminalul cel mai prudent si mai organizat nu le poate prevedea si evita – sunt in masura sa arunce lumina asupra acestor «afaceri tenebroase». (Numai crima absurda si gratuita – a maniacilor, bunaoara- ar putea sa pa­ra inzestrata cu o forta absolut sfidatoare. Dar absurdul e si el absurd, nu e previzibil – si-n momen­tul in care te increzi in absurd si hazard dai dovada de o credinta rationala in absurd si hazard, credinta inconsecventa, absurda!)

Intuitia clinicianului este si ea intemeiata pe astfel de microsemnale pe care numai deprinderea specia­listului de buna credinta si inteligent le percepe de-indata. Acestea sunt cele care nu-l pot amagi, oricat de ticluite, derutante ar fi simptomele. Boala si min­ciuna (bolile mint si ele, se camufleaza) sunt depis­tate de fulgeratoarea sensibilitate la microsemnale a specialistului ori cercetatorului cinstit care nu se margineste sa analizeze ceea ce vinovatul – boala sau tiranul – ii prezinta cu fatarnica obiectivitate spre analiza.

Medicul specialist sau cercetatorul serios, dintr-o lovitura de mana arunca-ncolo vraful de probe adu­nate metodic si-si alege el calea spre adevar, oprindu-se asupra acelor amanunte izvorate din comple­xitatea vietii – care-i prea fertila si incalcita spre a putea fi in intregime prevazuta de regizorul crimei perfecte – care-i vorbesc lui”.

[*]

Dumneata pleci de-acasa, cu sotia dumitale si cu fetita, si-ti lasi casa singura. Eu intru in casa dumita­le, fortez usile, fur tot ceea ce se afla in casa, absolut totul, nu las nici o ceapa, nu las nici un cartof in casa, covoare, mobile, tot ce ai dumneata in casa, tot, tot, tot. Cand vii acasa, gasesti casa pustie. Ei, si pe urma, ca sa arat ca nu sunt un talhar si ultimul dintre oa­meni, a doua zi te invit la o cafea si iti ofer o cafea. Cam asta a facut domnul Gorbaciov. A admis ca el, Brodski, care-i in America si ia Premiul Nobel, sa fie publicat cu cateva poezii. Intr-adevar, e cu totul alta situatie. Alta viata! Sa tot traiesti! Cum sa nu traiesti si cum sa nu fii un admirator profund si sincer al unui asemenea om. Publica-n ziare o poezie de un poet rus care a primit Premiul Nobel. Ei, nu-l mai exilezi, cum a facut cu Pasternak, nu-l mai dai afara din tara, cum a facut cu Soljenitin… E adevarat, e un progres. Vorba lui Bratescu-Voinesti la sfarsitul lui Niculaita Minciuna: „Nu-l mai rastignesti, il lasi sa se si­nucida”. Am facut mari progrese, nu-i mai rastignim pe oamenii cumsecade, ii punem sa se sinucida. Le publicam o poezie: Ah, ce frumos! Am scapat. Nici nu mai suntem tirani. Suntem niste oameni adulati. Nis­te admiratori ai culturii, niste iubitori ai culturii. Uite poezia lui Brodski publicata! Praf in ochi! Astea sunt trucuri ieftine, ieftine, iti fur toate din casa, dar iti ofer o cafea. Pai, de cafeaua mea ai nevoie dumneata sau eu sa-ti restitui toate mobilele dumitale? Apropo de casa, e o fraza superba in Razonov. Zice Razonov: Ce e revolutia rusa? Zice: Inchipuiti-va ca a venit po­porul rus sau o parte din poporul rus la un spectacol la teatru si la sfarsitul spectacolului vad ca pe scena apare o piesa pe care nu vor s-o vada, ii ingrozeste ceea ce vad pe scena si spun: «Haidem acasa». Şi pleaca din sala, si cand se duc la garderoba sa-si ia paltoanele nu mai sunt paltoane, si cand ies in strada sa-si ia saniile sa mearga acasa nu mai sunt sanii, si cand se uita bine casele au disparut.

Ăsta-mi este raspunsul. Daca dumneata vrei sa te mangai cu poezia lui Brodski publicata intr-un ziar, sau cu faptul ca l-a eliberat pe domnul Andrei Saharov, pe alti cativa oameni pe care i-a gratiat, oamenii astia intai ca au fost profund nevinovati, cu totul ne­vinovati, absolut nevinovati. Absolut nevinovati fiindca au facut cate 8, 10 sau 12 ani, sau 16 ani de munca silnica, apoi, chiar si Stalin la un moment dat cred ca i-ar fi gratiat, cred ca si Stalin ar fi spus des­tul chiar asa, 16 ani! Hai asa, dupa 10-12 ani sa le dam drumul. Le-a dat drumul la cativa, mai sunt inca cu miile. Spitalele de psihiatrie le-a desfiintat? Nu le-a desfiintat. Ce a desfiintat? Ce-a facut? A publicat o poezie, i-a dat drumul lui Saharov, care era un scandal strigator la cer si un scandal public mon­dial, ca statea acolo in orasul ala din Siberia unde era exilat, a mai scos cateva stafii, niste stafii (toti as­tia care au stat 10-15 ani in lagar au iesit niste stafii, niste nenorociti)”.

[*]

“Virtutea personala a tiranului, oricat de incontes­tabila, nu justifica tirania. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu ii e rusine sa-si chinuie semenii. Calitatile personale n-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de pacatul strigator la cer al desfiintarii libertatii omului, de groaznicul pa­cat al prefacerii semenilor in dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se rapeste principala insusire a duhului: libertatea”.

[*]

“Cateva cugetari lamuritoare despre libertate:

Alfred Jarry:

«Exista oameni pentru care a fi liberi e o plictiseala, e o belea.»

Thomas Mann:

«Libertatea e o notiune pedanta si burgheza.

Ambele pun sub semnul intrebarii sansele de su­pravietuire a libertatii in lumea pe care Ortega y Gasset a numit-o, mai pertinent ca oricine, a maselor.»

Alexandru Herzen:

«Maselor nu le pasa de liberta­tea individuala, de libertatea cuvantului; ele indra­gesc autoritatea… prin egalitate inteleg egalitatea opresiunii… doar indivizii civilizati doresc libertatea.

Sa fim deci mai putin convinsi, noi, intelectualii si detinutii politici, ca toata lumea se omoara dupa libertate.»

Denis de Rougemont:

«Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc».

Sa fim deci mai putin siguri ca oamenii sunt dis­pusi sa riste. Drepturi, da, cate vrei, dar riscurile le considera a fi piedici, intrigi, insulte.

Ioan 20, 29: «Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut, ai crezut? Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut.»

Sa intelegem ca libertatea e, mai presus de orice, un act (riscat si nerational) de credinta, deci un pariu.

 II Corinteni 3, 17: «Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului acolo este libertate.»

Daca nu suntem liberi nu suntem vrednici a ne chema – cum ii place lui Hristos sa ne socoteasca -prietenii Sai.

Apocalipsa 3, 20: «Iata, stau la usa si bat.»”

[*]

“Virtuti personale aveau si fariseii, ba inca multe, erau nu numai cumsecade, ci si rigurosi. Calvin, la fel. Şi sunt sigur ca si Caiafa era plin de frumoase purtari si ducea o viata model”.

[*]

“Cand o entelehie oarecare devine absoluta (fie ea buna) si dobandeste caracter de monopol, dementa e aproape.

Oamenii politici in genul lui Calvin, Robespierre si Hitler, care nu cunosc nici o alta satisfactie si pre­ocupare decat punerea in practica pe calea politicii a ideii lor unice, usor ajung la nebunie.

Principalul in situatii-limita este sa nu innebunesti: nu izbutind sa te faci auzit, ci ramanand zdra­van la minte duci mai departe mostenirea omului. De ce? Pentru ca nebunia este contagioasa si pentru ca orice regim totalitar este si nebun.

In conditiile lumii care s-a rupt de Dumnezeu nici un absolut nu poate revendica exclusivitatea.

Ian Kott:

«Hamlet e nebun, deoarece, atunci cand politica elimina toate celelalte sentimente, devine ea insasi o imensa nebunie».

Se poate merge atat de departe, incat sa se sustina ca slabiciunile, metehnele, ba si viciile conducatorilor politici devin temei de limitare si imblanzire, izvor de libertate. Un «putred» ca directorul Barras va fi mai tolerant si va face mai putin rau decat incoruptibilul Robespierre. Norocul nostru, spune un nobil personaj al lui Balzac, a fost ca surorile lui Napoleon erau niste tarfe; ce ne-am fi facut altminteri!

Paradoxul este explicabil: virtutile sunt si ele supu­se relativitatii si nu devin eficace decat puse in slujba Binelui divin si practicate in numele lui Hristos. Alt­fel, vegetarienii, antialcoolicii, abstinentii sexuali, har­nicii, insomniacii isi pot pune meritele la dispozitia demonului. Domnul ne-a pus in garda spunand ca demonul poate lua chip de inger luminos.

[*]

Demonismul, vai, e o realitate. Pe planul vietii publice se manifesta prin doua extreme, doua ha­ruri: sau tirania puterii, dictatura, opresiunea, totali­tarismul sau, dimpotriva, la celalalt capat, preface­rea libertatii in nebunie, desfrau, dezmat si anarhie. Ambele extreme sunt nefiresti, primejdioase si de­monice. Dreapta si izbavitoare este numai calea de mijloc, a dreptei socotinte, a echilibrului.

Daca libertatea se preface in anarhie, va fi nevoie ca Statul sa intervina pentru a restabili ordinea si o va face potrivit cu mijloacele coercitive de care dis­pune, ceea ce pentru indivizi va insemna a fi carmu­iti cu biciul si garbaciul, intocmai ca niste animale, ca niste porci ce vor fi devenit de buna voia lor, iar porcii nu cunosc libertatea si nu au nevoie de ea.

Se verifica mereu, de-a lungul istoriei, cata drep­tate a avut marele jurist francez Maurice Jauriou cand a scris: daca este alungata morala, alungata va fi si libertatea. Cuvintele acestea s-ar cuveni sa le fie de invatatura tinerilor care poate ca nu inteleg de ce desfraul si dezordinea sunt potrivnice libertatii si de ce morala e o conditie esentiala a existentei ei“.

[*]

Tinerii, astazi, cauta puritatea, exorcizarea, libera­rea de orori, pe intreita cale: a sexualitatii, muzicii si stupefiantelor. Ororile de care le este scarba sunt cu adevarat oribile: razboiul, fatarnicia, minciuna, ura.

Ramane numai de vazut daca idealul spre care tanjesc le va oferi altceva.

Ramane numai de vazut daca mijloacele pe care le-au ales se vor dovedi eficace.

[…]

Mijloacele la care au recurs sunt aleatorii. Fie ca drogul se numeste hasis, morfina, cocaina ori heroi­na, rezultatul e acelasi: dependenta toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenta, dar vorbind pe romaneste substantivul trebuie talmacit robie. Vor fi oameni care vor grai: dar daca incerc, de curiozita­te, numai o singura pastila, ori imi torn doar zece pi­caturi intr-un pahar de apa, ori folosesc doar o singura doza de substanta injectabila, o singura serin­ga, ori trag pe nas un pic de praf halucinogen, ce-are sa fie? Nu va fi nimic?

Va fi. Caci de indata se creeaza obisnuinta, celule­le trupului se imbiba cu stupefiantul respectiv si, din ce in ce mai frecvent si mai poruncitor, vor cere cantitati din ce in ce mai mari dintr-insul. Ajuns in starea aceea, toxicomanul va recurge la orice mijloc pentru a-si procura substanta stapana: va fura, va ucide chiar, va savarsi orice faradelege. Iar cura de dezintoxicare este extrem de grea, dureroasa, costi­sitoare si aleatorie, ea nu da, in general, decat rezul­tate partiale si vremelnice, curand toxicomanul va cadea din nou sub imperiul halucinogenului si-si va petrece viata intre spitalul de dezintoxicare – nespus mai rau si mai lugubru decat orice inchisoare – si scurte perioade de chinuita haladuire in lumea celor sanatosi si neinlantuiti de diavol. Pentru a le indulci amarul si a lecui deznadejdea, mai accesibila rama­ne credinta.[…]” [1]


[1] Parintele Nicolae Steinhardt [colaj de extrase din mai multe lucrari, printre care “Jurnalul fericirii”, “Daruind, vei dobandi”, “Primejdia marturisirii”.

 (In: Ierom. Benedict Stancu, Nuante si false nuante in viata duhovniceasca, Editura Sophia, 2009)

***

Să nu taci, să vorbeşti, să lupţi…

357.  Ce înseamnă să ai „suflet politic”?

Înseamnă să nu fii tont, să nu te laşi îmbătat cu apă rece, să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri problema pîinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poţi oricînd deveni — cum atît de frumos a spus Iorga — un om public în zilele de urgie.

Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are şi mare pierdere, zău, nu era dacă nu se năştea. Asta-i criza cea mare: a pierit din conştiinţa oamenilor sufletul politic, au devenit nişte roboţi nătîngi. Şi nişte laşi, sufletul politic presupune o doză minimală de curaj. Să punem capăt discriminării politicii. Să redevenim oameni cu suflet, minte şi niţică bărbăţie, adică oameni politici.

362. Cesare Pavese: „Unui popor bătrîn i se cere o mare coerenţă, respectul legalităţii etc. Unuia tînăr i se îngăduie multe. Tinereţe şi bătrîneţe la popoare înseamnă tinereţea şi bătrîneţea ideologiilor care le-au format, şi rezultă deci că unei tinere ideologii i se consideră drept bune multe fărădelegi, pentru simplul motiv că încă nu se vede bine pînă la ce punct faptele sale sînt fărăde-legi, ori, dimpotrivă, intervenţii chirurgicale. Celor bătrîne nu li se cere decît legalitate”. Ce înţeles mai au ideologiile cînd iarna cosmică ne ameninţă?

Anatole France ne-a atras atenţia asupra ferocităţii şi intransigenţei ideologiilor noi. Parcă fac explozie, explozie de fanatism.

Pacostea provine dintr-aceea că se caută Perfecţiunea Absolută. Toate utopiile o făgăduiesc. Dar nu avem dreptul să credem că putem realiza Perfecţiunea în lumea aceasta căzută. Se cuvine să căutăm doar ameliorarea continuă şi prudentă a imperfecţiunilor. Oricare trecere la idealul Perfecţiunii duce în mod inevitabil şi rapid spre totalitarism, fanatism şi teroare.

Cum spun constituţionaliştii? Nu sîntem îndreptăţiţi să-i cerem Statului să ne dea raiul pe pămînt, dar sîntem în drept să-i pretindem a nu realiza iadul pe pămînt. Din ideologiile totalitare ale Perfecţiunii Absolute — de la Platon şi Morus pînă la Stalin, Troţki şi Hitler sau Mao — asta chiar fac: promit raiul pe pămînt şi realizează iadul. Utopia şi Ideologia Perfecţiunii: iată dubla faţă a Vrăjmaşului.

Am ajuns să aud că soluţia cea bună e a vechiului meu prieten din tinereţe (Em. Neuman): partidul moderaţilor violenţi care să impună, cu violenţă la nevoie, moderaţiunea.

364. Calvarul conştiinţei — provocat de marea injustiţiilor absurde — nu este oare cel mai tragic mod de a trăda orice morală, orice etică?

Soluţia în faţa injustiţiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbeşti, să lupţi, să te afli în treabă. (Să nu-ţi vezi de treburile tale, ci de treaba dreptăţii, care-i adevărata treabă a fiecăruia.)

Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie. Nu ţine nici o scuza, nici o explicaţie. Sînt toate ridicole ca şi attends que je t’explique. Să nu taci, cum nu tac Doina Cornea ori Mircea Dinescu.

365. Privilegii de ultimă oră; sceptic pînă la lacrimi, lacrimi de sceptic; privirea agoniei purtînd un dialog cu o fiinţă ce şi-a uitat numele, revolta ideii: supravieţuire a adevărului ce nu ştie de sancţiuni, de o respiraţie arti-ficială… Privilegii? De a fi anonim în anonimatul voinţei de a rosti: de ce sîntem dezmoşteniţi? Pedeapsă, umilinţă, batjocură, destin labirintic?

Răspunsul l-am dat la nr. 364.

Calvarul conştiinţei? Privilegii de ultimă oră? Scepticism? Vorbe! Nugas! Scuze, alibiuri, circumlocuţiuni! A vorbi, a te opune destinului, realităţii, împrejurărilor, a te păstra curat, a tuna (pe cît poţi), a da exemplu (oricît de mărunt, de ascuns: nu se pierde). Altfel nu ne mîntuim. Dar, cum zice Mircea Eliade, se cade totuşi să existe o cît de mică şansă. Altminteri nu-i omenesc să ceri omului ori poporului să lupte. Trebuie să existe totuşi o şansă cît de mică, minimală. Aceasta e o concesie istorico-omenească: dar este de luat în consideraţie, căci trăim în istorie şi relativitate: nu poţi cere unui om, oricît de viteaz şi voinic, să lupte decît cu doi, trei oameni… nu cu o sută, o mie… îl doboară, îl nimicesc, îl spulberăDe aceea nu putem acuza, uşuratec, neamul nostru că e laş; iar persoane ca Doina Cornea ori Mircea Dinescu rămîn exemplare, dar (în sens nobil) excentrice. 

(Din:Zaharia Sangeorzan: Monahul de la Rohia, N. Steinhardt raspunde la 365 de intrebari”) 

Legaturi:


Categorii

Parintele Nicolae Steinhardt, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “N. Steinhardt despre TIRANIE, TOTALITARISM, DIVERSIUNI, DISCERNAMANT, LIBERTATE, ANARHIE, CURAJ, IDEOLOGIILE UTOPICE…

  1. Pingback: SEMNELE SFARSITULUI LUMII (II) – Emanciparea femeilor, egalitarismul socialist si utopiile sangeroase ale “RAIULUI PE PAMANT” -
  2. Pingback: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, restituiri inedite (II): NOI SUNTEM ORTODOCSI, STATUL ROMAN NU POATE FI NEUTRU. Dar si despre riscul transformarii Bisericii in ANEXA POLITICA -
  3. Ce drag ti-e sa vezi un intelectual crestin care in acelasi timp e si smerit si nu se abate de la adevarul Sfintilor Parinti ! De exemplu catolicii fac niste filozofii si nste comentarii ultra-sofisticate, dar din care nu ramai cu nimic !

  4. Pingback: NICOLAE STEINHARDT, monahul de la Rohia – 25 de ani de la mutarea la Domnul: “UN EVREU FARA DE VICLESUG”, UN INTIM AL LUI HRISTOS si un “mare reactionar” in fata Fiarei comuniste. MARTURIA CALDA A IPS IUSTINIAN CHIRA -
  5. Pingback: Crezul lui Mircea Vulcanescu: “NU SUNT FANATIC, NICI EXCLUSIVIST, si pozitia mea crestineasca m-a facut sa consider politica drept o activitate de mana a doua”. IDEALISMUL si JUSTITIARISMUL – “patronii tuturor ipocriziilor” |
  6. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 1989): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: PĂRINTELE NICOLAE (STEINHARDT) DE LA ROHIA, un îndrăgostit de Hristos şi de neamul românesc. PUTEREA INSPIRATOARE A SUFERINTEI TRANSFIGURATE IN “JURNAL AL FERICIRII”. Uriasa BUCURIE si ONOARE de a fi crestin | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate