“SA NU NE RUSINAM DE DUMNEZEU! Sa stiti ca Il pierdem pe Hristos pentru ca n-avem curajul acestei femei sa-L marturisim cu sinceritate. Dumnezeu pleaca de la cei care, dupa asemenea descoperiri, se tem”. BINECUVANTATA NE-RUSINARE DE A-L MARTURISI PE HRISTOS SI FERICITA NE-PASARE DE “CE VA ZICE LUMEA”

8-05-2018 Sublinieri

(icoana de ELENA MURARIU)

Doxologia:

Când nu-ți mai pasă de ce spune lumea, ai curaj să-L mărturisești pe Hristos

Părintele Nicolae Steinhardt

Nobleţea cananeencii se vădeşte în credinţă, curaj, stăruire, cuviinţă şi inteligenţă. A samarinencei, prin felul cum se dă bătută, fără reţineri, cu entuziasm, după ce mai întâi se opusese din toate puterile şi iscusinţele minţii ei. Ea, când i se revelează adevărul, îl recunoaşte şi trage toate consecinţele numaidecât. Acum este. Nici amânare, nici îndoială, nici sfială.

Pe loc porneşte să-L anunţe pe Mesia, să-I proclame prezenţa, să dea de ştire tuturor ce se petrece pe meleagurile lor, de ce neînchipuită cinste se învrednicesc, din ce neverosimilă bucurie sunt chemaţi să se împărtăşească. Aşa precum şi vrea Hristos: pe care-i cheamă îi vrea de îndată ai Lui, lăsând toate baltă, neopriţi de nici o treabă, nici un considerent, nici altă datorie fie ea cât de firească ori de curată. Ţarina, negoţul, însurătoarea, îngropăciunea: fleacuri, nugas!, le spunea poetul din vechime. Samarinencei, pe care suntem în drept să ne-o închipuim privită cu ochi nu prea buni în oraşul ei, nu-i mai pasă de ce spune lumea: chiar printre ai săi (unde-i va fi fost mai greu, ca şi lui Iisus) se grăbeşte să-L preamărească pe Domnul, să-I fie roabă şi crainică.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 45)

***

Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s’a dus în cetate şi le-a zis oamenilor:
„Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?“
Şi au ieşit din cetate şi veneau spre El.

O alta (prima) parte transcrisa din aceasta omilie a Pr. Ciprian la Duminica samarinencei, plus alte trei omilii foarte frumoase si adanci – gasiti in articolul: SETEA

“[…]

Asa s-a lepadat si aceasta femeie [de toate ale ei], si-a uitat si galeata, a lasat tot si a plecat sa spuna ce minune a intalnit ea, ce Om a intalnit ea. Cat de impresionata trebuie sa fi fost ea de Acest Om, care nu numai prin cuvinte, prin felul in care i-a vorbit, prin ochii cu care a privit-o, prin blandetea cu care i-a vadit pacatul, lucruri care au impresionat-o in adancul ei. Ea, inainte, era pregatita oricand sa sara la harță: Cum, Tu, iudeu, vorbesti cu mine, care sunt femeie samarineanca? Si cum trebuie sa-i fi vorbit Hristos, ca de la aceasta pornire de harță si impotrivire, ajunge sa se duca cu toata inima [sa-L vesteasca pe Hristos]. Stiti ca noi, de multe ori, nu vestim binele pe care ni l-a facut un om, de teama ca vom fi luati in ras, de a nu cadea cumva de prosti, asa cum zicem noi. Dar aceasta femeia a vazut atata blandete in ochii Lui, atata incredere a vadit ceea ce spunea El, felul Lui de a vorbi si tot ceea ce a vazut la El, incat fara urma de indoiala, fara frica de a fi batjocorita de ceilalti samarineni, care ii urau pe iudei  … s-a dus sa spuna ca tocmai un iudeu, extraordinar, crede ea ca este Hristosul. [Ea a riscat totul, expunandu-se riscului, ipotetic, de a se face complet de ras in fata lumii, ca va fi privita ca o inselata in comunitatea ei, in caz ca, de pilda, iudeul necunoscut pe care-L lasase la fantana lui Iacob, ar fi plecat intre timp, pana sa se intoarca ea sau daca s-ar fi temut, eventual, ca El ar fi putut sa nu mai recunoasca in fata celorlalti ceea ce ii spusese ei anterior]. Si totusi, a trecut peste toate acestea! Pentru ca ea a vazut ceva acolo!

De multe ori, noi zicem: ei [sfintii sau cei care L-au cunoscut si istoric pe Iisus] au trait ceva [deosebit], dar noi n-am trait asa ceva. Dar, [in realitate], de multe ori traim si noi asemenea lucruri cum a trait si ea. Il cunoastem pe Dumnezeu, Ii vedem lucrarea Lui cu atata putere, cu atata lumina, incat n-avem nici cea mai mica indoiala. Sunt zile binecuvantate de Dumnezeu in care ceea ce L-am rugat pe Dumnezeu sau chiar ceea ce nici n-am indraznit sa-I cerem ni se daruieste cu atata putere si lumina si-L simtim pe Hristos, adevaratul Dumnezeu ca Persoana langa noi, cu lucrarea Sa, cu taria Sa, cu bunatatea Sa, cu blandetea si smerenia inimii Sale, incat n-avem nici cea mai mica indoiala. Dar sa stiti ca Il pierdem pe Hristos pentru ca n-avem curajul acestei femei sa-L marturisim cu sinceritate: Eu Il cunosc pe Hristos. Cand vine cineva sa-ti spuna ca nu e asa Hristos, ca ne spune el cum e, noi parca avem temere sa-i zicem, ni se pare ca nu putem marturisi, fiindca nu stim sa vorbim din Scripturi [sau nu ne pricepem la teologie]. Daca avem curajul sa spunem: eu nu ma pricep la Scripturi, nu stiu sa zic citate, cum zici tu, dar eu L-am cunoscut pe Dumnezeu, L-am vazut, m-am intalnit cu El, asa in putinatatea mea, L-am cunoscut, Eu Il am langa mine, in sufletul meu pacatos… Si sa zici cu toata increderea, cum a avut acea femeie incredere… Asa vei face pe aceia sa taca sau sa se uimeasca [sectantii care vor sa te convinga ca ei detin adevarul], mai mult decat mii de citate sau intelesuri adanci ale Scripturilor. Unii dintre ei, inselati fiind, cred ca L-au cunoscut pe Dumnezeu, si cand vad ca un om hotarat care, sincer, cu lacrimi in ochi, marturiseste ca L-a cunoscut pe Dumnezeu, nu stiu daca mai au ce sa zica, se blocheaza. […]

Asa a fost femeia samarineanca. De acest fel de oameni Dumnezeu Se bucura si cu acestia ii place sa locuiasca. De la cei insa care, dupa asemenea aratari, dupa asemenea descoperiri, dupa asemenea lumini in suflete, nu marturisesc si se tem, Dumnezeu pleaca asa cum a plecat din tinutul Gherghesenilor. Asa cum acolo a facut minuni, dar aceia n-au vazut, nu s-au minunat de minunea pe care au vazut-o sau daca au vazut, nu i-a interesat, au trecut sub tacere si au zis: Pleaca de la noi, avem treburi! Suntem oameni cu probleme, nu vrem necazuri aici! Iesi din hotarele noastre! Nu avem de timp!  Si cand noi, cu acelasi fel de a fi, din rusine, sau pentru ca avem multe treburi, din lenevie, din viclenie, din multe alte motive nu-L marturisim pe Dumnezeu si nu-L vestim, nu ne bucuram de ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit in inima noastra si ne e rusine sa aratam lucrul acesta, Dumnezeu pleaca, asa cum a plecat din tinutul Gherghesenilor, de unde era acel om demonizat, si nu s-a mai intors niciodata. Nu s-a mai intors! Si s-ar putea ca, dupa asemenea marturii in inima noastra si noi ascunzandu-ne si fiindu-ne frica sa le spunem, rusinandu-ne de El, sa nu mai vina Dumnezeu. Sau sa vina... cine stie cu cata greutate si la ce adanc de ani si de batraneti.

Sa facem ca aceasta femeie, sa nu ne rusinam de Dumnezeu! Sa nu stam cu privirea spre orgoliile sau spre fricile noastre, ca vai, ce-o sa zica oamenii, ca o sa vina sa rada de mine sau o sa spuna ca nu e adevarat! Nu conteaza, lasa in seama lui Dumnezeu lucrarea cu ei! Tu spune adevarul tau, ce ai trait tu! Despre altii si despre altele nu stii, dar despre tine stii! Marturia ta ramane adevarata. In aceasta – zice Mantuitorul – veti fi martori ai Mei pana la marginile pamantului. Sa-Mi fiti martori. Martori la ce? Nu atat la invatatura desavarsita a Mantuitorului, pe care, poate, o stim numai in parte, pe bucatele, nu toti sunt facuti sa fie apostoli, invatatori sau cateheti. Martori cum a fost Andrei [de fapt, Filip] cand a zis: Vino si vezi! Sau, ca aceasta femeie, care a zis: veniti si vedeti un Om pe care eu L-am vazut si care cred ca este Hristosul… Si cu toata credinta a mers si i-a chemat si, intr-adevar, acesti oameni [si-au dat seama ca ea] nu s-a inselat. Cunoscandu-L, n-au vrut sa-L mai lase sa plece de acolo. Au venit imediat si roadele acestei credinte a samarinencii… (…)”

***

Pr. Stelian Tofană/ Ziarul Lumina (2018):

Un misionar născut din întrebări

(fragment)

[…]

Apostolul samarinean al lui Iisus

Cele întâmplate în continuare sunt relatate de către evanghelist în modul cel mai simplu: „Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: „Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?” (Ioan 4, 28-29).

Evanghelistul consemnează un amănunt deloc lipsit de semni­ficație: femeia și-a lăsat acolo găleata cu apă. Uitase de ce venise. N-o mai interesa apa. Uitase și de sete. Altceva o interesa acum. Alesese „apa lui Hristos” și nu „apa din fântâna lui Iacob!”. Dovadă că, după întâlnirea cu Iisus, lucrurile firești își pierd din semnificație. Cele spirituale trec în fața celor materiale. Să ne-o imaginăm pe samarineancă alergând spre cetate, strigând în gura mare, în dreapta și-n stânga, chemându-i pe toți să vină, să vadă și să audă ceea ce ea a văzut și a auzit:Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?”. Nuanța de îndoială din întrebarea ei putea fi intenționată. Riscul de a fi fost etichetată ca o exaltată și, deci, nimeni să nu o ia în serios era mare. În plus, mai trăia și în concubinaj cu al șaselea bărbat. Nici reputația ei morală nu era, așadar, de invidiat. Dar spusele ei sunt luate în serios de către consătenii ei. Samarinenii, în mare număr, își părăsesc casele și munca și vin la fântână să-L vadă pe Acela, Omul minunat, despre care le vorbea femeia.

Evanghelistul ne spune că aceștia au stat de vorbă cu Iisus și că, apoi, L-au invitat să intre în cetatea lor. Nu știm ce au discutat cu El, ce L-au întrebat, dar e cert că-l invită în cetate numai după ce multe dintre cele pe care femeia li le va fi spus se vor fi adeverit. Mântuitorul acceptă invitația și, împotriva oricărei tradiții iudaice, rămâne la ei două zile. Și aceasta, pentru că El nu era altul decât Cel care avea dreptul să producă schimbarea, să schimbe concepțiile, să anuleze prejudecățile, să transforme ura în iubire.

Rezultatul rămânerii în cetatea Sihar este spectaculos: samarinenii se convertesc. Desigur, nu toți, dar cei mai mulți ajung să creadă în Iisus atât pe baza cuvântului Său, cât și pe cel al femeii. Evanghelistul consemnează: „Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut”. Şi mult mai mulţi au crezut pe temeiul cuvântului Său, iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii” (Ioan 4, 39, 41-42).

Așadar, femeia a devenit un misionar pentru conaționalii săi. Ea a fost primul misionar laic pentru cetatea sa. Nu a chemat-o nimeni la apostolat, nu i-a dat nimeni acest mandat, dar s-a născut misionar și apostol din întrebările puse lui Iisus. Altfel spus, starea de vorbă cu Dumnezeu i-a schimbat statutul.

***

Mihai Gojgar/ Ziarul Lumina (2011):

Samarineanca şi puterea de schimbare a vieţii

“Părinte, trebuie să faceţi mai multe, să vorbiţi mai mult, să fiţi mai convingător, să aduceţi oamenii în Biserică.” Cu siguranţă, majoritatea clericilor au auzit acest îndemn, acest sfat oferit cu generozitate şi dragoste de credincioşi care doresc să impulsioneze activitatea misionară a slujitorilor altarelor. Nu poţi să nu te bucuri de sfânta lor dorinţă, dar te întrebi, mai mult sau mai puţin timid, cât poţi face tu de fapt? Cât contează străduinţa ta, în comparaţie cu infinitul dumnezeiesc ce schimbă vieţi, inimi, socoteli eronate?

Un posibil răspuns la această chestiune ne este sugerat de pericopa citită în Duminica a V-a după Paşti, Duminica Samarinencei (Ioan IV, 5-42). Relatarea întâlnirii dintre Mântuitorul Hristos şi femeia din Sihar, un text mai amplu decât de obicei (are 38 de versete), este prilejul abordării unor problematici esenţiale pentru vieţuirea creştină, cum ar fi rugăciunea, timpul convertirii sau oportunitatea discuţiilor inter-confesionale şi interreligioase.

Într-o palmă pustie din Samaria, la fântâna lui Iacov, Iisus, însetat, întâlneşte o femeie venită să scoată apă. Dialogul este spumos, depăşind graniţele aşteptate pentru o conversaţie între o femeie de neam străin cu un trecut moral sinuos şi un bărbat iudeu, drept şi cu renume de profet. Deschiderea arătată de Hristos în acest moment este surprinzătoare, dar binefăcătoare. El nu se împiedică de prejudecăţile vremii care îi interziceau o astfel de întrevedere (“Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii” – v. 9), ci, mai mult, pare că o caută, că venise timpul pentru propovăduirea Evangheliei Sale acolo şi pentru primirea acestei veşti bune. Desigur că nu putem concepe ideea de coincidenţă în privinţa acestei întâlniri. Femeia aceea, impetuoasă, fermă, cu replică, stă cu mândrie în faţa lui Mesia, îi răspunde şi îl întreabă cu eleganţă şi ascuţime a minţii. Mântuitorul apreciază comportamentul celei din faţa Lui, nu este deranjat de felul în care aceasta se duelează verbal în dogoarea Samariei (“Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?” – v. 9; “Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?” – vv. 11-12). Am putea spune, dacă urmărim cuvintele femeii, că ea este neîncrezătoare, dacă nu chiar potrivnică la început. Ea are credinţa ei, ideile ei, argumentaţia ei. Cu toate acestea, când Domnul îi vorbeşte de apa vieţii, de închinarea în duh şi în adevăr, ea lasă deoparte mândria certitudinilor sale şi se deschide spre învăţătura oferită de Iisus. A înţeles că apa pe care o băuse până atunci era apă moartă, una care exprima nu doar doctrina greşită a locuitorilor acelei regiuni, ci şi limitele vieţii ei. O viaţă trăită în păcat, eroare şi chiar singurătate (“Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat” – v. 18).

Aici este un exemplu extraordinar oferit de această pericopă. Puterea ei de a accepta superioritatea unor noi precepte, a unui nou mod de viaţă trebuie promovată ca pildă pentru cei care spun că poţi convinge pe alţii. Neputinţele, limitele, slăbiciunile noastre ne indică şi ne invită mai degrabă să spunem că noi putem crea doar contextul convertirii. Putem chema la fântână, putem discuta, putem enunţa argumente, dar cuvântul decisiv, de fapt, stropul decisiv vine de Sus. El schimbă inima omului şi îl face să primească Evanghelia. Încredinţarea că omul s-a schimbat vine din entuziasmul şi euforia care acoperă simţirile sale (“Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate” – v. 28). A uitat de alte griji, şi-a schimbat ierarhia valorilor, a vrut să spună, să se bucure. Ea nu a promis că va face ceva, că se va schimba. Ea se schimbase, făcea, era deja pe drum. Un drum care a făcut din agera samarineancă o celebră anonimă a Sfintei Scripturi.

SETEA

Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii?

TIMPUL ROADELOR: ACUM!

“…Iar ei, INDATA lasand mrejele, au mers dupa El”: Taina uceniciei: INCREDEREA TOTALA IN DUMNEZEU. Fericita graba de A ASCULTA DE HRISTOS si a-L urma: “Nu mâine sau poimâine, ci ACUM începe lucrul cel bun!”

CHEMAREA PRIMILOR APOSTOLI. Cum Il urmam noi pe Hristos? Conditiile bunului raspuns la chemarea lui Dumnezeu: SMERENIE, ASCULTARE SI RAVNA

“SALTUL MORTAL” AL LUI ZAHEU CEL POCAIT sau SFANTA NE-RUSINARE DE HRISTOS: “Cati dintre noi sunt cu adevarat pregatiti sa se lepede de iubirea de slava si sa se faca de rasul lumii pentru Domnul?”

CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand intampinam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa? CUVANT DE MARE FOLOS AL PARINTELUI DAMASCHIN DE LA SIHASTRIA PUTNEI (audio + text)

“Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi” – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU

Dand la o parte FRICA INROBITOARE DE PAREREA LUMII si DEPENDENTA INJOSITOARE DE APROBAREA OAMENILOR, pentru a ne urma constiinta si a ajunge sa STAM INAINTEA DUMNEZEULUI CELUI VIU. Reflectiile Mitropolitului Antonie de Suroj la ZAHEU VAMESUL: Curajul de a ne lasa PRIVITI DE HRISTOS

DUMINICA LUI ZAHEU. “Ne petrecem mare parte din viata in inselare, necunoscand ca suntem de fapt mici, lipsiti, pacatosi inaintea Lui”/ TANJIREA DUPA DOMNUL si URMAREA SA FARA AMANARE: “Coboara-te degraba!”

“HIATUL” MAICII EMILIANA din THEBA: “Atunci cand structura lucrurilor e gresita, singura nadejde este sa distrugi totul si sa pui inceput nou. NU TREBUIE SA NE TEMEM SA FIM DIFERITI, sa fim priviti de sus, gresit intelesi sau chiar ridiculizati, ori sa su­ferim pentru ca suntem altfel (crestini)”

Sfantul Teofan Zavoratul despre TIRANIA “OPINIEI PUBLICE” IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE CRESTINESC SI DESPRE RENUNTAREA LA OBICEIURILE LUMESTI

SF. TEOFAN ZAVORATUL – Alte predici puternice la Duminica Mariei Egipteanca: “INTARITI-VA HOTARAREA DE A REZISTA in impotrivirea fata de naravurile lumii”

DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni”

DUMINICA MIRONOSITELOR. “Urmati-va calea, fara sa priviti inapoi sau in jurul vostru. Nu luati seama la cele ce va inconjoara; nu ascultati vorbe goale!”

SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!

INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (II): “Trebuie sa fii hotarat pentru Dumnezeu, iar nu sa faci pe plac cererilor necinstite ale oamenilor!”

“Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos?” – CUVINTE ZGUDUITOARE ale Parintelui HRISOSTOM RADASANU la sarbatoarea SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (video, text): “Sa nu ne asteptam la ceva bun de la aceasta lume! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume. Obisnuiti-va cu ideea! COMODITATEA NE INVATA SA FIM MICI, SA FIM SCLAVI SI EA VA AJUNGE SA NE UCIDA SUFLETUL!”

“Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile”. Pr. CEZAR AXINTE – cuvant cu putere multa despre MARTURISIRE vs. LASITATE si ISPITELE DINAUNTRUL UNEI COMUNITATI unde se pierde smerenia si se raceste iubirea

RESPONSABILITATEA MARTURISIRII NE-RUSINATE A CREDINTEI in vremurile noastre de “CRISTOFOBIE SI ANTICRESTINISM”, in care noile ideologii cauta SA DINAMITEZE FAMILIA si VALORILE: “Nu mi-e rusine de Hristosul meu, nu mi-e rusine de Biserica mea, oricat ar fi ea de injosita astazi”. CUVINTE ARZATOARE ale Preasfintitilor IGNATIE MURESEANUL si DAMASCHIN DORNEANUL (video si text)

SFANTUL INTAI MUCENIC STEFAN, arhidiaconul marturisitor in Duhul Sfant. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea marturisirii? TOATA LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI USOR DE CONTROLAT! “Nu dobandim CURAJUL atunci cand ne negam FRICILE, ci cand le INFRUNTAM” (video, audio)

“CRESTINISMUL RADICAL” AL PARINTELUI IOACHIM PARR: “Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. CRESTINISMUL ‘CONFORTABIL’ NU EXISTA!” Ce trebuie sa faca niste MISIONARI ORTODOCSI autentici?

VREM NOI CU ADEVARAT SA NE MANTUIM?


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Femeia samarineanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Nicolae Steinhardt

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la ““SA NU NE RUSINAM DE DUMNEZEU! Sa stiti ca Il pierdem pe Hristos pentru ca n-avem curajul acestei femei sa-L marturisim cu sinceritate. Dumnezeu pleaca de la cei care, dupa asemenea descoperiri, se tem”. BINECUVANTATA NE-RUSINARE DE A-L MARTURISI PE HRISTOS SI FERICITA NE-PASARE DE “CE VA ZICE LUMEA”

  1. Pingback: SĂ NU TE RUȘINEZI DE DUMNEZEU! – Părintele Ciprian Negreanu în conferința de la București: “Cum am ajuns noi să iubim mai mult slava lumii decât slava lui Dumnezeu?” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  2. Eu cred ca nu este suficient numai sa spui ca L-ai cunoscut ( mai mult sau mai putin) pe Dumnezeu, daca din felul in care traiesti nu se vede acest lucru.
    Femeia aceasta, samarineanca, dupa ce L-a intalnit pe Domnul si-a schimbat viata, a ajuns sfanta. Da, a alergat in cetate si a spus in gura mare ce i s-a intamplat, si bine a facut – dar ce folos ar fi avut daca nu ar fi lasat vechile obiceiuri?

  3. @ cititor:

    Exact!

  4. Off topic:
    De unde sa luam putere cand necazurile vin asupra noastra unul dupa altul si toate ne merg rau?
    https://www.youtube.com/watch?v=IwnQRuJVItw

  5. Pingback: “SE CADE SA ASCULTAM DE DUMNEZEU MAI MULT DECAT DE OAMENI”. Cuvant cu putere al Parintelui Episcop DAMASCHIN DORNEANUL la Zilele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, 2018: “Puneti-va cat mai des intrebarea: CE VREA DUMNEZEU DE LA MINE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate