“Când alături de tine oamenii sunt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că DOI ȘI CU DOI FAC PATRU înseamnă că trebuie SĂ URLI cât te ține coșul pieptului: ESTE O NEDREPTATE STRIGĂTOARE LA CER ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul”
“În legătură cu aceasta apare si teribila problemă a lui 2+2=4. Exemplul lui Tudor Vianu și al altora ca el, care țineau cursuri serioase și conferințe instructive ori rosteau fraze armonios si temeinic înjghebate, ne era mereu dat – dat, de nu chiar zvîrlit în față. Dar nu vorbesc oare în deșert? întrebam noi. Nu, ni se răspundea, deoarece afirmarea adevărurilor veșnice este oricînd bine venită, e întotdeauna sănătos și util să arăți că doi si cu doi fac patru. (Doi și cu doi fac patru reprezenta formula bunului-simț, a dreptului natural, a nestricăcioaselor axiome.) Povestea aceasta cu doi si cu doi fac patru eu o știam încă mai de mult. Știam bunăoară de la Camus că “vine mereu în istorie o clipă cînd cei care afirmă că doi plus doi fac patru sînt pedepsiți cu moartea“. Iar de la Dostoievski, în alt fel, că doi ori doi fac patru nu mai e viață, ci obîrșie a morții. Omului, zice Dostoievski, i-a fost neîncetat frică de această regulă; o tot caută, de dragul ei străbate oceanele, își jertfește viața în căutarea aceasta, dar se înspăimîntă la gîndul că va da de ea. E un principiu de moarte, și bun lucru este că uneori doi și cu doi mai fac și cinci. Orwell, însă, crede altminteri, crede că libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi plus doi fac patru și că, de îndată ce lucrul acesta e recunoscut, restul tot urmează de la sine (…)
Secretul, așadar, coană Lenuță, iată-l: nouă ne revine de fiecare dată sarcina s-o aritmetizăm. A spune că doi si cu doi egal patru nu înseamnă a declara ca Tudor Vianu că Goethe a scris Poezie si Adevăr; că Voltaire a murit în 1778 ori că Balzac, domnilor, e un realist romantic. Sau a ține, ca G. Călinescu, admirabile inedite prelegeri despre viața și opera lui Eminescu. Cînd alături de tine oamenii sînt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că doi și cu doi fac patru înseamnă că trebuie să urli cît te ține coșul pieptului: este o nedreptate strigătoare la cer ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul.
Sub domnia lui Robespierre afirmau că doi și cu doi fac patru cei care se revoltau împotriva faptului că niște oameni erau trimiși la ghilotină numai pentru că se născuseră nobili. (Prevestise el ceva, Beaumarchais, dar nimerise pe de lături, ca Ieremia!) Sub Calvin la fel, cei care nu puteau să nu se cutremure văzînd că sînt sortiți morții toți cugetătorii care nu aprobau întocmai teologumenele lui maître Calvin. Sănătoasă aritmetică ar fi făcut cine i-ar fi expus lui Caligula îndoielile sale cu privire la putință de a conferi calitatea de consul unui cal. Și așa mai departe de fiecare dată. Pe doi ori doi fac patru, alde Vianu, Călinescu sau Ralea l-ar fi putut aritmetiza vorbind, bunăoară, despre Canal, drumul cel fără pulbere (…)
La ce bun să afirmi întristat că unirea ortodocșilor cu Biserica Romană s-a făcut în mod silnic ori să te ridici cu vehementă împotriva cotropirii otomane în perioada cînd altele erau chestiunile arzătoare la ordinea zilei: chestiunile arzătoare la ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însoțite de recunoașteri și autoacuzări ale inculpaților, erau pedepsele administrative; a le denunța pe acestea ar fi însemnat să rostești că doi si cu doi fac patru“.
(Din: N. STEINHARDT, „Jurnalul fericirii“)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/pf-patriarh-teoctist-a-plecat-la-domnul/
ACUM TREISPREZECE ANI !!!
Multmilostivul Dumnezeu să-l odihnească cu drepții în Sfânta Sa Împărăție, iar pe noi să ne miluiască ca un bun și de oameni iubitor !!!
Și acum, ca și atunci, cred că, datorită faptului că o mare parte a poporului, botezat creștin ortodox, a fost de acord cu aderarea la UE, Domnul a decis să îl ia la El mai devreme pe părintele patriarh Teoctist. De ce spun asta ? Pentru că UE se închină mamonei și prin aderare, noi ne-am făcut frate cu dracul UE…
Unde am ajuns astăzi ??? Spre deosebire de perioada dinainte de ’89, suntem slugi nu doar în țara noastră, ci și în UE și aiurea în întreaga lume. Așa se întâmplă atunci când nu-ți cunoști darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu și ți le vinzi relativ ușor, deseori inconștient de bogăția darurilor pe care le-ai primit. Pentru că acestea le-ai primit nu pentru vreun merit al tău personal, ci pentru smerenia, jertfa și credința înaintașilor tăi, de care tu te lepezi acum pentru un (posibil) câștig trecător. Mă refer aici desigur, la cei care au fost de acord cu aderarea mai ales din acest motiv al liberei circulații între țările UE, pentru a putea pleca la lucru în aceste țări, fără a înțelege capcana în care erau atrași. Mă rog, problema nu este deloc simplă și eventualele regrete tardive… Măcar de acum înainte să nu mai fim naivi.
P.S.Imi cer iertare, pentru că din neatenție în comentariul anterior am pus un link greșit, nefuncțional.
,,chestiunile arzătoare la ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însoțite de recunoașteri și autoacuzări ale inculpaților, erau pedepsele administrative; a le denunța pe acestea ar fi însemnat să rostești că doi si cu doi fac patru“.
Și astăzi ,,chestiunile arzătoare la ordinea zilei” sunt altele, dar nu se rostește nici astăzi ,,că doi și cu doi fac patru”… Adică nu oficial.