“Familia ortodoxa”: STALPII DE FOC DE LA OPTINA

12-10-2012 Sublinieri

Din: Revista Familia Ortodoxa, nr 45, octombrie, 2012:

Stalpii de foc de la Optina:

Staretii care au luminat Rusia vreme de un veac

Staretul (cuvant ajuns in graiul nostru din slavonescul старый, adica batran) sau Gheronda (cum i se zice, cu pretuire si afectiune, in traditia elina) este un monah sau pustnic cu viata sfanta, nu neaparat preot, care a primit harisma povatuirii duhovnicesti a sufletelor. “Batranetea” sa nu este totdeauna una trupeasca, ci mai ales in Duhul, aratand treapta la care a ajuns acesta in viata duhovniceasca…

Nu credem sa existe vreun credincios ravnitor la noi in tara care sa nu fi auzit de Sfantul Paisie Velicikovski – marele Staret de la Neamt din veacul al XVIII-lea, dascal al Rugaciunii mintii si carturar neintrecut al Bisericii. Inraurirea sa asupra Ortodoxiei de pe aceste meleaguri (si nu numai) a fost una de-o in­semnatate covarsitoare. In acele veacuri — cand Biserica patimea in Ţarile Romane sub urgia uniatismului si a jugului otoman, iar in Rusia de pe urma reformelor Ţarului Petru cel Mare (care a abolit Patriarhia si a transformat-o intr-un departament al statului, condus de un ober-prokurator)Staretul Paisie a fost un luminator pentru toti cei ce, potrivit indemnului Sfantului Simeon Noul Teolog, cautau „povatuirea cea buna”.

Se poate zice, fara a gresi, ca Sfantul Paisie a readus traditia isihasta, ce aproape se pierduse, in Rusia acelor veacuri. Ca atare, duhovnicia Sfantului Paisie a rodit pana aproape de indepar­tata Moscova, unde, in preajma anului 1821, a renascut o veche vatra monahala, ce a tinut apoi pe umerii sai Biserica rusa, vreme de peste o suta de ani – Sihastria Optina. Cei dintai Stareti ai Optinei au fost toti ucenici apropiati ai marelui Paisie de la Neamt. Acestia, ca si, la randul lor, cei ce le-au urmat, au dus la nasterea unui fenomen care, desi s-a mai intalnit in istoria temporala a Bisericii, n-a mai avut o asa amploare – e vorba de asezamantul duhovnicesc al „Staretismului”, al filiatiei duhovnicesti nemijlocite intre Batran si Ucenic, care a dat nastere atator Sfinti.

Iata cum defineste acest mare asezamant Maica Maria (Dobromislova), ucenica a Staretului Nicon de la Optina:

„In esenta, staretismul consta in faptul ca ucenicii Staretului isi taie in intregime voia si fac totul cu binecuvantarea acestuia. Ei isi descopera in fiecare zi inaintea Staretului pacatele, nu numai cele facute cu lucrul sau cu cuvantul, dar si cele gandite. Aceasta descoperire a gandurilor il invata pe ucenic sa dobandeasca trezvie, atentie duhovniceasca, si sa se fereasca de cele rele, care pot duce la pacatele cu cuvantul si cu lucrul. Iar trezvia de sine, atentia la minte si la inima, duce la nevoia unei rugaciuni neincetate, a Rugaciunii lui Iisus“.

Astfel, pret de mai bine de-o suta de ani (rastimp curmat doar de silniciile stapanirii comuniste, care dupa 1921 a transformat ma­nastirea in muzeu, apoi in cooperativa agricola si, in cele din urma, in 1938, a daramat-o si l-a impuscat pe ultimul ei egumen), in Optina s-a nevoit si au luminat poporul lui Dumnezeu nu mai putin de paisprezece Stareti. Desi spa­tiul nu ne ingaduie sa vorbim despre fiecare in parte, se cuvine macar a-i pomeni cititorului: Leonid, Macarie, Moise, Antonie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie „cel batran”, Isaac, Iosif, Varsanufie, Anatolie „cel tanar”, Nectarie, Nicon si, cel din urma, Isaac „cel tanar”.

Staretul Macarie, dascalul blandetii si smereniei

Mihail pe nu­mele sau de bo­tez, Cuviosul a fost afierosit inca din pruncie sfintei slu­jiri a staretismului. Viitorul monah  a crescut avand inaintea ochilor pasnica obste a Manastirii Lavrentie, aflata in apropierea conacului parintesc, de unde zilnic se auzea dangatul clopotelor ce chemau ca­lugari la rugaciune. Cand a implinit cinci ani, s-a stins din viata draga lui mama, care l-a iubit mai mult decat pe ceilalti copii, zicand despre fiul ei bland si linistit:

„Inima mea simte ca din acest copil va iesi ceva nemaipomenit”.

Cuviosul Macarie a devenit ucenic al Staretului Leonid de la Optina, desi era deja o personalitate duhovniceasca recunoscuta in toata Rusia. Asemenea Sfantului Paisie in Ţarile Romane, pe care l-a iubit mult, Cuviosul a avut un rol hotarator in tiparirea la Optina a scrierilor Sfintilor Parinti. El insusi, de altfel, era intruchi­parea intelepciunii Parintilor din vechime. Bland si smerit, iubitor si plin de noblete, dobandise acea smerenie care tamaduieste bolnavii, imblan­zeste mintile trufase si izgoneste duhurile viclene. Le marturisea tuturor:

„Invatatura Mantuitorului si insasi viata Lui inseamna blandete si smere­nie, ceea ce ne-a si poruncit sa invatam de la El. Pricina tuturor relelor noastre este mandria, iar pavaza tuturor darurilor este smerenia”.

In el s-au implinit cuvintele lui Hristos: „Fiti dar voi desavarsiti” Matei 5:48, potrivit marturiei unui contemporan, care, dupa intalnirea cu Staretul Macarie, scria:

„Cat de anevoie e sa vezi desa­varsirea! Credeam ca-i cu neputinta omului s-o atinga… asa ca m-am cutremurat sa vad cu ochii mei un astfel de om”…

Uimitoarea influenta a Staretului in intreaga Rusie este aratata si de faptul ca printre fiii sai duhovnicesti s-a numarat si ma­rele filosof rus Ivan Kireievski, ce i-a fost colabora­tor de capatai in editarea scrierilor patristice.

Staretul zicea adesea:

„Cel ce doreste sa se in­drepte, dar inca se lupta cu patimile, trebuie nea­parat sa incerce sa se smereasca, chiar daca e greu, si astfel sa atraga la sine harul lui Dumnezeu”.

Şi Cuviosul Macarie chiar traia aceste cuvinte, lucru vadit din urmatoarea intamplare minunata.

Odata, a ajuns la Staret, adus de-un prieten, un invatat cu semne vadite de indracire. In timp ce asteptau in arhondaric, bolnavul a inceput sa manifeste o puternica neliniste, semn al unei crize ce se apropia, zicand: „Vine Macarie! Vine Macarie!”. Cand Staretul a intrat in camera, indracitul s-a aruncat turbat asupra lui, rostind tot felul de cuvinte urate; inainte sa fie oprit, l-a lovit pe Staret. Atunci, nevoitorul lui Hristos, stiind cine a facut aceasta miscare prin mana nefericitu­lui indracit, a intors repede si celalalt obraz, [potrivit] cuvintelor Evangheliei:

„De te va lovi cineva peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt!” Matei 5:39.

Ars de smerenie, diavolul l-a parasit pe cel su­ferind. Bolnavul a cazut fara simtire la picioarele smeritului Staret si a stat asa mult timp, complet nemiscat. S-a sculat apoi sanatos, nemaiamintindu-si nimic despre aceasta intamplare.

La 7 septembrie 1860, in ajunul Nasterii Maicii Domnului, dupa ce s-a impartasit cu Sfintele Taine, Staretul Macarie a adormit in pace, inconjurat de iubitii sai ucenici. In ziua in care se praznuia Nasterea celei ce a adus bucurie la toata lumea, s-a nascut si Staretul intru o alta viata — cea adevarata si vesnica.

Staretul Ilarion, tamaduitorul bolilor psihice

Cuviosul s-a nas­cut intr-o gospodarie din Kliuceah chiar in noaptea de Pasti. Mama sa, Eufimia, era o femeie respec­tata si cu frica lui Dumnezeu, crescandu-si cei trei copii in acest duh. Masura ei se vede si din faptul ca i-a prevestit tanarului sau fiu, inca de la implinirea varstei de 17 ani, ca va fi calugarit.

Ajuns la Optina, devine ucenic al Staretului Macarie, care i-a prorocit ca va ajunge Staret dupa moartea sa si a Staretului Leonid. La Cuviosul Ilarion veneau multi dintre cei ce sufereau cu nervii sau de boli sufletesti. Staretul avea credinta neclintita ca pocainta sincera, iertarea tuturor jignirilor primite si impacarea cu cei potrivnici era cel mai bun leac pentru bolile de nervi. Caci, de cele mai multe ori, zicea el, pricinile lor sunt dusmania fara impacare, certurile in familie, divorturile si pacatele grele ramase nespove­dite:

„Sa nu te rusinezi cand parintele duhov­nic iti descopera bubele si fii pregatit sa pri­mesti de la el mustrarea pentru pacatele tale, ca sa eviti prin ea rusinea cea vesnica”.

Un negustor din Gubernia Tulsk suferea de mai bine de doi ani de o boala sufleteasca: i se parea ca toti isi bat joc de el si de serviciul lui si ca, oriunde se ducea, necunoscuti il urmareau, cu intentia de a-l distruge. Aceste ganduri nu-i dadeau pace nici ziua, nici noaptea; de cateva ori i-a venit si gandul sinuciderii. Toate acestea i-au inspaimantat familia. La indemnul mamei sale, el s-a dus la manastire, la Optina si i-a ex­plicat Staretului Ilarion situatia lui. Staretul a vazut ca are un pacat ascuns, pe care nu-l mar­turisise duhovnicului, deoarece se indoia ca ar putea fi iertat. Cuviosul l-a convins ca, daca are pocainta, nu exista pacat care sa nu fie iertat de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Prin spove­danie, negustorul a capatat liniste si, primind blagoslovenie, s-a invrednicit de impartasirea cu Sfintele Taine. Dupa dezlegare, Staretul i-a spus:

„Mergi cu Dumnezeu. De acum, nu vei mai fi urmarit”.

Şi, intr-adevar, asa a fost. Negustorul s-a insanatosit deplin dupa boala cea grea care il dusese in pragul pierderii mintilor.

Staretul obisnuia sa arate nu cauza inchi­puita a bolii, ci pe cea adevarata, si le trezea bolnavilor constiinta, indemnandu-i la poca­inta si la lacrimi pentru pacatele lor. Daca i se spunea ca pricina bolii de nervi era cineva anume, Staretul il sfatuia pe cel suferind sa-si ceara iertare de la acela, daca mai era in viata, iar daca a murit sa se impace facandu-i la mor­mant o panihida, pentru a se odihni in pace.

Pe 18 septembrie 1873, sezand pe jumatate paralizat in fotoliul din chilie, dupa ce a ascul­tat rugaciunile de dimineata si a primit Sfintele Taine, Staretul Ilarion si-a incetat nevointa pa­manteasca. Era pe deplin constient cand i-a venit fericitul sfarsit. Cuviosul s-a indreptat in fotoliu si, dupa cateva rasuflari usoare, si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu…

Staretul Ambrozie, parintele mangaierii

Nascut in fa­milia numeroasa a unui paracliser, in ziua de praznuire a hramului bisericii din sat, cand in jurul casei erau adunati o multime de tarani veniti la sarbatoare, Parintele Ambrozie spunea despre sine:

Precum m-am nascut in mijlocul po­porului, asa si vietuiesc in mijlocul lui”.

Inca din copilarie a inceput sa cugete la desertaciunea lucrurilor pamantesti, dorind sa se daruiasca acelor ce nu pier, ci dainuie vesnic. Asa s-a infiripat in mintea sa chema­rea spre viata monahala. In toiul unor astfel de ganduri, s-a imbolnavit grav; atunci i-a fagaduit lui Dumnezeu ca, daca se va insana­tosi, se va face monah. Dupa ce s-a vindecat in chip minunat, s-a indreptat fara preget, ur­mand sfatul duhovnicului, catre Optina.

Parintele Ambrozie a fost si el ucenic al Staretului Macarie, ajungand secretarul aces­tuia. A facut desavarsita ascultare de Staretul sau, ajungandu-l in scurta vreme din urma si chiar depasindu-l, ca masura duhovniceasca.

Sfintenia sa l-a inspirat pe F.M. Dostoievski sa-l foloseasca ca prototip pen­tru neuitatul personaj al Staretului Zosima din opera sa „Fratii Karamazov”, in a carui gura scriitorul a pus insesi povetele auzite de la Cuviosul Ambrozie:

„A trai inseamna sa nu fii mahnit, sa nu judeci pe nimeni, sa nu su­peri pe nimeni si cu toti sa fii respectuos”.

Atingand strafundurile smereniei, Domnul l-a invrednicit pe Cuviosul Ambrozie de darul tamaduirii sufletelor. El citea in inima omu­lui, ii cunostea trecutul, prezentul si viitorul, si-i vorbea nemijlocit cu „cuvintele vietii vesnice” Ioan 6:68. Pentru aceasta, mii de oameni se  revarsau zi de zi catre modesta sa chilie, unde l-au cercetat personalitati precum Dostoievski, Tolstoi, Leontiev sau Soloviov.

O profesoara din Moscova avea mare evlavie la Staret, iar singurul ei fiu era pe moarte din ca­uza febrei tifoide. Mama s-a dus la Optina ca sa-i ceara Cuviosului Ambrozie sa se roage pentru fiul ei. „Ne vom ruga impreuna”, i-a spus Staretul — si au inceput amandoi sa se roage in genunchi. Dupa cateva zile, mama s-a intors la Moscova, la fiul ei, care a intampinat-o pe picioare. Chiar in clipa cand Staretul se ruga pentru el, a simtit o schimbare in boala si s-a insanatosit repede!

Rugator neintrecut, Staretul Ambrozie ii povatuia pe fiii sai duhovnicesti

„Trebuie sa stii, cum ai citit si tu insuti in cartile Sfintilor Parinti, ca vrajmasul la nimic nu sta im­potriva asa cum sta impotriva Rugaciunii lui Iisus. De aceea, daca ai inceput sa faci Rugaciunea lui Iisus, nu o lasa, ci continua, nadajduind la mila si ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu si Imparateasa Cerului au putere sa ne fereasca de relele si necazurile pe care le aduc vrajmasii sufletului!”.

Spre sfarsitul vietii, Staretul s-a imbolna­vit grav si a fost silit sa se mute la Manastirea Şamordino. Intrebat de un ucenic de ce a in­gaduit Domnul boala, i-a raspuns:

„Pentru ca in timpul vietii am primit multa cinste, care nu mi se cuvenea!”.

A adormit cu pace la 10 oc­tombrie 1891 si s-a hotarat aducerea sa in pro­cesiune la Optina, pentru inmormantare. Cand procesiunea s-a apropiat de Optina, desi ince­puse deja sa se intunece, in intampinarea sicriu­lui a iesit tot clerul orasului Kozelsk, impreuna cu locuitorii. Toata lumea traia un simtamant deosebit de bucurie, ca la o mutare de moaste…

Staretul Varsanufie, schimonahul care intelegea oamenii ca nimeni altul

In acelasi timp cu Staretii Iosif si Anatolie, s-a nevoit la Optina Staretul Varsanufie. In lume, a fost un om cu o mare cultura si militar de cariera -colonel al armatei cazacesti din Orenburg, con­ducator al biroului de mobilizare si mare aghio­tant al districtului militar din Razansk.

A intrat in manastire la o varsta relativ inaintata. Pentru curatia inimii sale si trezvia sa, Domnul l-a preschimbat in scurta vreme intr-un Staret purtator de har. Se stie o marturie a Sfantului Ioan din Kronstadt, care a vazut cu duhul in persoana Parintelui Varsanufie un adevarat nevoitor, pe vremea cand era inca in armata si nici nu se gandea la calugarie. Totodata, de la una din uceni­cele sale, Maica Alexandra, avem urmatoarea marturie:

„Am luat odata parte la Liturghia slujita de Parintele Varsanufie. Atunci mi-a fost dat sa vad si sa simt ceva ce nu poate fi descris. Batiuska era invaluit de o lumina clara. Se afla singur in centrul acestui foc si raspandea raze de lumina. Raza care iesea din el lumina si chipul diaconului ce slujea im­preuna cu batiuska!”…

Staretia sa a coincis cu inceputul epocii moderne: inceputul Primului Razboi Mondial si Revolutia Rusa. Lumea era zbuciumara de patimi fara precedent, si se simtea limpede venirea intunericului. Impreuna-patimind cu lumea intreaga, Staretul Varsanufie zicea:

Traim vremuri grele. Suntem slabi si betegi, dar trebuie sa-i imbarbatam pe ceilalti. Şi iata, stau aici, slab si beteag, avand eu in­sumi nevoie de ajutor si mangaiere, dar imi implinesc datoria de-a aduce mangaiere celor ce vin la mine. Acestia vin la Optina dintr-o lume care nu mai geme, ca pana acum, ci urla de-a dreptul! Vin cautand mangaiere si ali­nare — si, dupa credinta lor, primesc ce cauta, si pleaca in pace”.

O fata de 16 ani a mers sa-l vada pe Staret. Statea langa casuta lui de lemn si se mira de multimea oamenilor care asteptau. Nu dupa mult timp, Staretul a aparut si, deodata, i-a facut semn sa se apropie. A condus-o in chi­lie si i-a povestit toata viata ei, an cu an, insirandu-i toate greselile, cand si unde le-a savar­sit si pomenind persoanele dupa numele lor. Apoi i-a spus:

„Maine vei veni la mine si imi vei repeta tot ce ti-am spus. Nu am vrut de­cat sa te invat cum trebuie sa te spovedesti”…

Staretul Varsanufie, cu o sanatate su­breda, dar intarit de harul lui Dumnezeu, ii primea pe toti cei ce-l cercetau, vorbea cu ei, ii spovedea si-i indrepta pe calea cea dreapta si mantuitoare. Primise de la Domnul darul stravederii si vedea limpede in inimile oa­menilor, rostindu-le astfel de cuvinte man­gaietoare:

„Nu trebuie sa deznadajduim niciodata. Sa nu uitam ca si in cele mai infricosatoare caderi se ascunde mila cea nesfar­sita a Domnului. Intr-un chip de neinteles si de nepatruns noua, Domnul ne zideste”.

In primavara lui 1913, la ceasul Liturghiei, Staretul Varsanufie si-a dat sufletul sau curat in mainile Domnului, pe Care L-a iubit atat de mult si de dragul Caruia s-a rastignit toata viata, pana in ultimele clipe, dupa ce rostise aceste cuvinte prorocesti:

„Chiar si pierde­rea parintilor duhovnicesti este, in planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mantuirea noastra”…

Radu Hagiu

Staretul Varsanufie: Ce este Rugaciunea inimii

Cea dintai lucrare a voastra, de cum va treziti, sa fie insemnarea cu semnul Sfintei Cruci, iar cele dintai cuvinte ale voastre sa fie cuvintele Rugaciunii lui Iisus:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”.

Cand puteti, faceti Rugaciunea lui Iisus pe sirul de metanii, iar cand veti fi ocupati, faceti-o fara metanie.

Daca va vin ganduri, sa nu incercati sa le alungati cu puterea voastra, ci sa nu le primiti. Numele lui Iisus le va alunga. Daca, uneori, nu faceti Rugaciunea cu atentie si ea va fi imprastiata, nu trebuie sa va mahniti. In timpul rugaciunii, chiar si gura noastra se sfinteste cu numele Domnului Iisus Hristos.

„Daca cineva nu se va uni cu Domnul Iisus aici pe pamant, niciodata nu se va uni cu Dansul”,

spune Sfantul Simeon Noul Teolog.

Acestea cuvinte sunt infricosatoare. Cand le-am citit, fiind inca frate, am inceput sa caut o incuviintare a acestor zise ale Cuviosului Simeon. Şi mi-am amintit textul Evanghelic: „Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Mat. 5:8) Daca ar fi sa schimbam ordinea cuvintelor, atunci am spune asa„Pe Dumnezeu il vor vedea cei curati cu inima”. Iar Rugaciunea launtrica a lui Iisus, unirea mintii cu inima intr-o singura dorire catre Dumnezeu – aceasta este inima curata.

In acest numar al revistei gasiti atasat si un CD cuprinzand citirea unei selectii din cuvintele Staretilor optineni.

Cititi si selectii tematice din cuvintele de mantuire si profetiile staretilor optineni:

***

 

***

 

***

 

***

 

***

 

***

 


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Razboiul nevazut, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii de la Optina, Staretul Ambrozie de la Optina, Staretul Ilarion de la Optina, Staretul Leonid de la Optina, Staretul Nectarie de la Optina, Staretul Varsanufie de la Optina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““Familia ortodoxa”: STALPII DE FOC DE LA OPTINA

  1. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (I) -
  2. Pingback: DIN MINUNILE NOILOR MUCENICI DE LA OPTINA, martirizati in ziua de Pasti, cele “trei candele” aprinse de Inviere, in urma cu 21 de ani -
  3. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  4. Pingback: SFANTUL NECTARIE AL OPTINEI, ultimul staret al legendarei “dinastii” duhovnicesti. HARISME, MINUNI si INVATATURI de mare insemnatate despre CUM SA NE RUGAM LA DIFERITE NEVOI si CUM SA NE MARTURISIM: “Puterea rugaciunii nu sta in multele
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate